|
Un templu subteran din stânci, lăcaşul ascuns, consacrat Misteriilor hierofanţilor. Benedictus, Theodosius, Romanus, Retardus, Felix Balde, Cealaltă Maria. Johannes în meditaţie, ca şi în tabloul precedent.
| BENEDICTUS (la
Răsărit): |
Voi, care tovarăşi mi-aţi devenit În împărăţia veşnicului, Mă aflu acum în mijlocul vostru Spre a primi de la voi ajutorul De care am nevoie Pentru a toarce firul destinului unui om, Ce trebuie să primească lumina de-aici. El a trecut prin proba suferinţei |
|
| 1990
|
Şi în amare chinuri
sufleteşti A pus temelia cousacrării sale, Care trebuie să îi confere Cunoaşterea. Am împlinit astfel ce mi se-ncredinţase Ca sol al spiritului – Să-aduc oamenilor Comorile acestui Templu. Acum, voi trebuie, fraţii mei, Să-mi încheiaţi lucrarea. Eu lui i-am arătat lumina |
|
| 2000 |
Care l-a condus La-ntâia contemplare-n spirit. Dar ca imaginea aceasta Să îi devină adevăr, Cu fapta mea, unită trebuie Fapta voastră. Cuvântul meu din mine singur purcede; Prin voi, răsună Spiritele lumilor. |
|
| THEODOSIUS (la
Sud): |
Vorbeşte forţa Iubirii Ce lumile împreună le leagă |
|
| 2010 |
Şi umple cu existenţă fiinţele. Să curgă căldură în inima lui! El va trebui să înţeleagă Cum să se-apropie de Spiritul lumilor, Sacrificând iluzia Propriei sale personalităţi. Acum, vederea tu i-ai dezlegat-o Din somnul simţurilor; Căldura va trezi spiritul Din fiinţa sufletului său. |
|
| 2020 |
Tu, Sinea i-ai scos-o Din înveligul trupesc; Iubirea, sufletul i-l va-ntări Spre-a deveni oglindă În care să fie contemplate Cele ce-n lumea spirituală se petrec. Iubirea îi va da lui forţa Să se simtă el însuşi ca spirit, Şi astfel îi va crea urechea Care aude cuvântul spiritelor. |
|
| ROMANUS (la Vest): | 2030 |
Cuvintele mele nu sunt nici ele Revelaţia propriei mele fiinţe. Voinţa cosmică vorbeste. Şi pentru că tu, Pe omul ce ţi-a fost încredinţat, L-ai ridicat la forţa de a trăi în spirit, Această forţă va trebui să îl conducă Prin limitele spaţiului şi ale timpului. El trebuie să intre în acele sfere Unde spirite acţionează creând. |
| 2040 |
Iar ele vor trebui să i se
reveleze Şi să-i pretindă fapte. Le va săvârsi bucuros. Ţelurile Plăsmuitorilor lumilor Îl vor umple de viaţă; Şi Începătoriile trebuie Să-l pătrundă cu spirit. Puterile cosmice Îl vor umple cu forţă; Suveranii sferelor |
|
| 2050 |
Îl vor strălumina Iar Cei ce tronează asupra lumilor Îl vor învăpăia. |
|
| RETARDUS (la
Nord): |
De la-nceputul Pământului
a trebuit În mijlocul vostru să mă toleraţi. Deci trebuie şi astăzi Să ascultaţi cuvântul meu În sfatul vostru. Până să-mpliniţi ceea ce Atât de frumos aţi spus adineaori, |
|
| 2060 |
Va trece totuşi un timp. Pământul însuşi încă Nu ne-a anunţat în vreun fel Că ar avea nevoie De noi iniţiaţi. Cât timp în acest loc, În care ţinem sfat, Nu au pătruns fiinţe care, neiniţiate, Îşi pot libera spiritul Din realităţile simţurilor, |
|
| 2070 |
Îmi este-ngăduit Să vă potolesc zelul. Va trebui mai întâi să ne aducă ei solia Că Pământul are nevoie De noua revelaţie. Reţin deci în Templu Lumina voastră spirituală, Ca nu cumva să dăuneze, În loc să-aducă folos, Atunci când întâlneşte suflete nemature. |
|
| 2080 |
Din mine însumi eu
îi dau omului Acea parte care-l face să creadă Că adevărul simţurilor Este lucrul cel mai înalt, Atât timp cât Întelepciunea spirituală I-ar putea orbi ochii. Credinţa îl poate conduce Şi de aici înainte la spirit, Iar ţelurile voirii sale Pot fi călăuzite mai departe |
|
| 2090 |
Prin pofte nestăpânite Ce dibuie în întuneric. |
|
| ROMANUS: |
De la-nceputul Pămăntului am
fost nevoiţi Să te răbdăm în mijlocul nostru. Acum însă timpul Atribuit activităţii tale a trecut. Voinţa cosmică simte în mine Cum se apropie acei oameni care, (Felix Balde apare în forma sa pământească. Cealaltă Maria, în forma sa sufletească, iese din stânci) Fără a fi inţiaţi, pot descătuşa spiritul Din aparenţa sensibilă. |
|
| 2100 |
Nu îţi mai este-ngăduit Să ne împiedici paşii. Prin liberă voinţă ei Se-apropie de Templul nostru Şi îţi aduc solia că, Uniţi de-acum cu noi, Doresc să-ajute operei spirituale. N-au fost până-acum Pregătiţi pentru asta Şi ancorau în credinţa |
|
| 2110 |
Că forţele clarvederii Trebuie să rămână despărţite de raţiune. Acum au cunoscut Unde-l conduce pe om raţiunea, când, De clarvedere despărţit, Se rătăceste-n adâncurile lumilor. Ei îţi vor spune Despre fructele care, pornind din forţa ta, Trebuie să se coacă în sufletele omeneşti. |
|
| RETARDUS: |
Dar voi, care în mod
inconştient |
|
| 2120 |
Mi-aţi promovat creaţia, Voi trebuie să mă ajutaţi mai departe. Dacă nu vă amestecaţi În ceea ce e rezervat doar domeniului meu, Atunci şi acţiunii voastre Îi va rămâne mereu Spaţiul care l-a avut pân-acum. |
|
| FELIX BALDE: | O forţă, care din temeliile
Pământului Vorbeşte spiritului meu, Mi-a poruncit |
|
| 2130 |
Să vin în acest loc sacru. Prin mine, vrea să vă înştiinţeze Despre suferinţa, despre-ngrijorarea ei. |
|
| BENEDICTUS: |
Ne spune deci, prietene, Ce ai aflat 'n-adâncul sufletului tău Despre supărările Din adâncimile Pământului. |
|
| FELIX BALDE: |
Lumina care luminează-n oameni Ca rod al ştiinţei, Ea trebuie să devină hrană |
|
| 2140 |
Acelor puteri care, în
bezna Pământului, Slujesc mersului lumilor. De mult timp, ele au fost silite Să rămână aproape flămânde. Căci ceea ce-n zilele noastre Se naşte-n creierele omeneşti Slujeşte suprafeţei Pământului, Dar nu pătrunde-n adâncimile lui. Bântuie o nouă superstiţie În capetele deştepte. |
|
| 2150 |
Ele-şi îndreaptă privirea
spre obârşii Şi vor să vadă în sferele spiritelor Numai fantome, Născocite din iluzia simţurilor. Un negustor ar lua drept nebun Pe cumpărătorul care i-ar spuue: Ceaţa din vale se poate schimba În bani sunători Şi tu vei fi plătit Cu-aceste monede. |
|
| 2160 |
Dar negustorul nu vrea ducaţii Proveniţi din ceaţă. Şi totuşi omul însetat de dezlegarea Celor mai 'nalte enigme ale existenţei, Acceptă că Universul s-a construit Din nebuloasa originară, – Atunci când, pentru a-i potoli nevoile spiritului, Ştiinţa îi oferă această monedă. Profesorul, cărturarul care ar afla Că un profan |
|
| 2170 |
Ar vrea să se ridice singur,
fără pregătire, Pe culmile ştiinţei, L-ar osândi cu dispreţ. Şi totuşi, ştiinţa nu pune la-ndoială Că animalul erei primare, Fără examene şi lipsit de spirit, A putut deveni om prin proprie forţă. |
|
| THEODOSIUS: |
De ce nu deschizi oamenilor Izvoarele luminii tale Ce-atât de puternic radiază |
|
| 2180 |
Din sufletul tău? |
|
| FELIX BALDE: |
Cei binevoitori Îmi spun visător şi fantast Iar pentru ceilalţi Sunt un biet nerod care, Neinstruit de ei, Îşi vede de propria nerozie. |
|
| RETARDUS: |
Chiar simplismul vorbelor tale Arată cât eşti de neinstruit. Tu nu ştii că un om de ştiinţă este |
|
| 2190 |
Destul de inteligent Ca să-şi aducă singur obiecţia de care vorbeşti Şi dacă nu şi-o face, Cunoaşte el de ce. |
|
| FELIX BALDE: |
Prea bine ştiu Că-i destul de inteligent Obiecţiunea s-o-nţeleagă. Dar sigur e că nu-i atât de inteligent Încât să şi creadă în ea. |
|
| THEODOSIUS: |
Şi ce e de făcut |
|
| 2200 |
Pentru ca puterile
Pământului Să primească hrana de care au atâta nevoie? |
|
| FELIX BALDE: | Cât timp pe Pământ Vor găsi ascultare doar acei oameni Ce nu vor să-şi amintească De obârşia spiritului lor, Vor flămânzi-n adâncul Pământului Puterile mineralelor. |
|
| CEALALTĂ
MARIA: |
Desprind din spusele tale, frate
Felix, Convingerea că ar fi trecut timpul |
|
| 2210 |
Când trebuia să slujim
existenţei pământeşti Ca să putem aduce la viaţă spirit şi iubire Din propriile noastre temelii de viaţă, Fără a fi iniţiaţi prin lumina Înţelepciunii. În tine se manifestau Spiritele Pământului, Spre a-ţi da lumina lipsită de ştiinţă, În mine a putut domni iubirea Care prin sine însăşi se-afirmă în existenţa omenească, Să ne unim de-acum cu acesti fraţi Care-mplinesc iniţierea-n Templu, |
|
| 2220 |
Şi să-acţionăm roditor în
sufletele oamenilor. |
|
| BENEDICTUS: |
De vă uniţi cu noi, Atunci Opera de iniţiere trebuie să reuşească. Întelepciunea ce-am dăruit-o fiului meu Va înflori în el, devenind putere. |
|
| THEODOSIUS: |
De vă uniţi cu noi, A jertfei bucurie se va naşte. Iubirea va străbate cu căldură Viaţa sufletească a căutătorului spiritual. |
|
| ROMANUS: |
De vă uniţi cu noi, |
|
| 2230 |
Se vor coace roadele spiritului, Şi faptele care purced din discipolatul sufletului Vor germina în activitatea spirituală. |
|
| RETARDUS: |
De vă uniţi cu ei, Cu mine ce se va-ntâmpla? Faptele mele vor deveni sterile Pentru discipolul spiritual. |
|
| BENEDICTUS: |
O altă fiinţă vei deveni tu, Fiindcă opera ta e-mplinită. |
|
| THEODOSIUS: |
Vei dăinui mai departe în
jertfă, |
|
| 2240 |
Dacă te vei jertfi pe tine. |
|
| ROMANUS: |
Vei rodi-n faptele oamenilor, Dacă eu le voi cultiva fructele. |
|
| JOHANNES (ca
şi în tabloul precedent, ieşind din meditaţie): |
||
| Ochiului meu sufletesc I se-nfăţişează Fraţii din Templu. La chip sunt asemenea oamenilor Pe care-i cunosc din aparenţa sensibilă. Doar Benedictus, ca spirit. Cel care stătea în stânga lui Semăna cu bărbatul |
||
| 2250 |
Care vrea să se apropie de
spirit doar prin simţire. Al treilea se asemăna cu omul care Admite existenţa puterilor vieţii Numai prin manivele-nvârtite şi prin mecanisme exterioare. Al patrulea mi-e necunoscut. Femeia, care după moartea soţului ei S-a-ndreptat spre lumina spiritului, Aici am văzut-o în fiinţa ei cea mai profundă. Şi Felix Balde a apărut Aşa cum este-n viaţă. |
|
| (Cortina
cade încet.) |
||
