Un templu subteran din stânci, lăcașul ascuns, consacrat Misteriilor hierofanților. Benedictus, Theodosius, Romanus, Retardus, Felix Balde, Cealaltă Maria. Johannes în meditație, ca și în tabloul precedent.
| BENEDICTUS (la Răsărit): | Voi, care tovarăși mi-ați devenit În împărăția veșnicului, Mă aflu acum în mijlocul vostru Spre a primi de la voi ajutorul De care am nevoie Pentru a toarce firul destinului unui om, Ce trebuie să primească lumina de-aici. El a trecut prin proba suferinței |
|
| 1990 | Și în amare chinuri sufletești A pus temelia consacrării sale, Care trebuie să îi confere Cunoașterea. Am împlinit astfel ce mi se-ncredințase Ca sol al spiritului – Să-aduc oamenilor Comorile acestui Templu. Acum, voi trebuie, frații mei, Să-mi încheiați lucrarea. Eu lui i-am arătat lumina |
|
| 2000 | Care l-a condus La-ntâia contemplare-n spirit. Dar ca imaginea aceasta Să îi devină adevăr, Cu fapta mea, unită trebuie Fapta voastră. Cuvântul meu din mine singur purcede; Prin voi, răsună Spiritele lumilor. |
|
| THEODOSIUS (la Sud): |
Vorbește forța Iubirii Ce lumile împreună le leagă |
|
| 2010 |
Și umple cu existență ființele. Să curgă căldură în inima lui! El va trebui să înțeleagă Cum să se-apropie de Spiritul lumilor, Sacrificând iluzia Propriei sale personalități. Acum, vederea tu i-ai dezlegat-o Din somnul simțurilor; Căldura va trezi spiritul Din ființa sufletului său. |
|
| 2020 | Tu, Sinea i-ai scos-o Din înveligul trupesc; Iubirea, sufletul i-l va-ntări Spre-a deveni oglindă În care să fie contemplate Cele ce-n lumea spirituală se petrec. Iubirea îi va da lui forța Să se simtă el însuși ca spirit, Și astfel îi va crea urechea Care aude cuvântul spiritelor. |
|
| ROMANUS (la Vest): | 2030 | Cuvintele mele nu sunt nici ele Revelația propriei mele ființe. Voința cosmică vorbeste. Și pentru că tu, Pe omul ce ți-a fost încredințat, L-ai ridicat la forța de a trăi în spirit, Această forță va trebui să îl conducă Prin limitele spațiului și ale timpului. El trebuie să intre în acele sfere Unde spirite acționează creând. |
| 2040 | Iar ele vor trebui să i se reveleze Și să-i pretindă fapte. Le va săvârsi bucuros. Ţelurile Plăsmuitorilor lumilor Îl vor umple de viață; Și Începătoriile trebuie Să-l pătrundă cu spirit. Puterile cosmice Îl vor umple cu forță; Suveranii sferelor |
|
| 2050 | Îl vor strălumina Iar Cei ce tronează asupra lumilor Îl vor învăpăia. |
|
| RETARDUS (la Nord): | De la-nceputul Pământului a trebuit În mijlocul vostru să mă tolerați. Deci trebuie și astăzi Să ascultați cuvântul meu În sfatul vostru. Până să-mpliniți ceea ce Atât de frumos ați spus adineaori, |
|
| 2060 | Va trece totuși un timp. Pământul însuși încă Nu ne-a anunțat în vreun fel Că ar avea nevoie De noi inițiați. Cât timp în acest loc, În care ținem sfat, Nu au pătruns ființe care, neinițiate, Își pot libera spiritul Din realitățile simțurilor, |
|
| 2070 | Îmi este-ngăduit Să vă potolesc zelul. Va trebui mai întâi să ne aducă ei solia Că Pământul are nevoie De noua revelație. Rețin deci în Templu Lumina voastră spirituală, Ca nu cumva să dăuneze, În loc să-aducă folos, Atunci când întâlnește suflete nemature. |
|
| 2080 | Din mine însumi eu îi dau omului Acea parte care-l face să creadă Că adevărul simțurilor Este lucrul cel mai înalt, Atât timp cât Întelepciunea spirituală I-ar putea orbi ochii. Credința îl poate conduce Și de aici înainte la spirit, Iar țelurile voirii sale Pot fi călăuzite mai departe |
|
| 2090 | Prin pofte nestăpânite Ce dibuie în întuneric. |
|
| ROMANUS: |
De la-nceputul Pămăntului am fost nevoiți Să te răbdăm în mijlocul nostru. Acum însă timpul Atribuit activității tale a trecut. Voința cosmică simte în mine Cum se apropie acei oameni care, (Felix Balde apare în forma sa pământească. Cealaltă Maria, în forma sa sufletească, iese din stânci) Fără a fi ințiați, pot descătușa spiritul Din aparența sensibilă. |
|
| 2100 |
Nu îți mai este-ngăduit Să ne împiedici pașii. Prin liberă voință ei Se-apropie de Templul nostru Și îți aduc solia că, Uniți de-acum cu noi, Doresc să-ajute operei spirituale. N-au fost până-acum Pregătiți pentru asta Și ancorau în credința |
|
| 2110 | Că forțele clarvederii Trebuie să rămână despărțite de rațiune. Acum au cunoscut Unde-l conduce pe om rațiunea, când, De clarvedere despărțit, Se rătăceste-n adâncurile lumilor. Ei îți vor spune Despre fructele care, pornind din forța ta, Trebuie să se coacă în sufletele omenești. |
|
| RETARDUS: | Dar voi, care în mod inconștient | |
| 2120 | Mi-ați promovat creația, Voi trebuie să mă ajutați mai departe. Dacă nu vă amestecați În ceea ce e rezervat doar domeniului meu, Atunci și acțiunii voastre Îi va rămâne mereu Spațiul care l-a avut pân-acum. |
|
| FELIX BALDE: | O forță, care din temeliile Pământului Vorbește spiritului meu, Mi-a poruncit |
|
| 2130 | Să vin în acest loc sacru. Prin mine, vrea să vă înștiințeze Despre suferința, despre-ngrijorarea ei. |
|
| BENEDICTUS: |
Ne spune deci, prietene, Ce ai aflat 'n-adâncul sufletului tău Despre supărările Din adâncimile Pământului. |
|
| FELIX BALDE: | Lumina care luminează-n oameni Ca rod al științei, Ea trebuie să devină hrană |
|
| 2140 | Acelor puteri care, în bezna Pământului, Slujesc mersului lumilor. De mult timp, ele au fost silite Să rămână aproape flămânde. Căci ceea ce-n zilele noastre Se naște-n creierele omenești Slujește suprafeței Pământului, Dar nu pătrunde-n adâncimile lui. Bântuie o nouă superstiție În capetele deștepte. |
|
| 2150 | Ele-și îndreaptă privirea spre obârșii Și vor să vadă în sferele spiritelor Numai fantome, Născocite din iluzia simțurilor. Un negustor ar lua drept nebun Pe cumpărătorul care i-ar spune: Ceața din vale se poate schimba În bani sunători Și tu vei fi plătit Cu-aceste monede. |
|
| 2160 | Dar negustorul nu vrea ducații Proveniți din ceață. Și totuși omul însetat de dezlegarea Celor mai 'nalte enigme ale existenței, Acceptă că Universul s-a construit Din nebuloasa originară, – Atunci când, pentru a-i potoli nevoile spiritului, Știința îi oferă această monedă. Profesorul, cărturarul care ar afla Că un profan |
|
| 2170 | Ar vrea să se ridice singur, fără pregătire, Pe culmile științei, L-ar osândi cu dispreț. Și totuși, știința nu pune la-ndoială Că animalul erei primare, Fără examene și lipsit de spirit, A putut deveni om prin proprie forță. |
|
| THEODOSIUS: | De ce nu deschizi oamenilor Izvoarele luminii tale Ce-atât de puternic radiază |
|
| 2180 | Din sufletul tău? |
|
| FELIX BALDE: | Cei binevoitori Îmi spun visător și fantast Iar pentru ceilalți Sunt un biet nerod care, Neinstruit de ei, Își vede de propria nerozie. |
|
| RETARDUS: | Chiar simplismul vorbelor tale Arată cât ești de neinstruit. Tu nu știi că un om de știință este |
|
| 2190 | Destul de inteligent Ca să-și aducă singur obiecția de care vorbești Și dacă nu și-o face, Cunoaște el de ce. |
|
| FELIX BALDE: | Prea bine știu Că-i destul de inteligent Obiecțiunea s-o-nțeleagă. Dar sigur e că nu-i atât de inteligent Încât să și creadă în ea. |
|
| THEODOSIUS: | Și ce e de făcut | |
| 2200 | Pentru ca puterile Pământului Să primească hrana de care au atâta nevoie? |
|
| FELIX BALDE: | Cât timp pe Pământ Vor găsi ascultare doar acei oameni Ce nu vor să-și amintească De obârșia spiritului lor, Vor flămânzi-n adâncul Pământului Puterile mineralelor. |
|
| CEALALTĂ MARIA: | Desprind din spusele tale, frate Felix, Convingerea că ar fi trecut timpul |
|
| 2210 | Când trebuia să slujim existenței pământești Ca să putem aduce la viață spirit și iubire Din propriile noastre temelii de viață, Fără a fi inițiați prin lumina Înțelepciunii. În tine se manifestau Spiritele Pământului, Spre a-ți da lumina lipsită de știință, În mine a putut domni iubirea Care prin sine însăși se-afirmă în existența omenească, Să ne unim de-acum cu acesti frați Care-mplinesc inițierea-n Templu, |
|
| 2220 | Și să-acționăm roditor în sufletele oamenilor. |
|
| BENEDICTUS: | De vă uniți cu noi, Atunci Opera de inițiere trebuie să reușească. Întelepciunea ce-am dăruit-o fiului meu Va înflori în el, devenind putere. |
|
| THEODOSIUS: | De vă uniți cu noi, A jertfei bucurie se va naște. Iubirea va străbate cu căldură Viața sufletească a căutătorului spiritual. |
|
| ROMANUS: | De vă uniți cu noi, | |
| 2230 | Se vor coace roadele spiritului, Și faptele care purced din discipolatul sufletului Vor germina în activitatea spirituală. |
|
| RETARDUS: | De vă uniți cu ei, Cu mine ce se va-ntâmpla? Faptele mele vor deveni sterile Pentru discipolul spiritual. |
|
| BENEDICTUS: | O altă ființă vei deveni tu, Fiindcă opera ta e-mplinită. |
|
| THEODOSIUS: | Vei dăinui mai departe în jertfă, | |
| 2240 | Dacă te vei jertfi pe tine. |
|
| ROMANUS: | Vei rodi-n faptele oamenilor, Dacă eu le voi cultiva fructele. |
|
| JOHANNES (ca și în tabloul precedent, ieșind din meditație): |
||
| Ochiului meu sufletesc I se-nfățișează Frații din Templu. La chip sunt asemenea oamenilor Pe care-i cunosc din aparența sensibilă. Doar Benedictus, ca spirit. Cel care stătea în stânga lui Semăna cu bărbatul |
||
| 2250 | Care vrea să se apropie de spirit doar prin simțire. Al treilea se asemăna cu omul care Admite existența puterilor vieții Numai prin manivele-nvârtite și prin mecanisme exterioare. Al patrulea mi-e necunoscut. Femeia, care după moartea soțului ei S-a-ndreptat spre lumina spiritului, Aici am văzut-o în ființa ei cea mai profundă. Și Felix Balde a apărut Așa cum este-n viață. |
|
|
(Cortina cade încet.)
|
||
