Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


TABLOUL CINCI


Un templu subteran din stânci, lăcaşul ascuns, consacrat Misteriilor hierofanţilor. Benedictus, Theodosius, Romanus, Retardus, Felix Balde, Cealaltă Maria. Johannes în meditaţie, ca şi în tabloul precedent.

BENEDICTUS (la Răsărit):
Voi, care tovarăşi mi-aţi devenit
În împărăţia veşnicului,
Mă aflu acum în mijlocul vostru
Spre a primi de la voi ajutorul
De care am nevoie
Pentru a toarce firul destinului unui om,
Ce trebuie să primească lumina de-aici.
El a trecut prin proba suferinţei

1990 
Şi în amare chinuri sufleteşti
A pus temelia cousacrării sale,
Care trebuie să îi confere Cunoaşterea.
Am împlinit astfel ce mi se-ncredinţase
Ca sol al spiritului –
Să-aduc oamenilor
Comorile acestui Templu.
Acum, voi trebuie, fraţii mei,
Să-mi încheiaţi lucrarea.
Eu lui i-am arătat lumina

2000
Care l-a condus
La-ntâia contemplare-n spirit.
Dar ca imaginea aceasta
Să îi devină adevăr,
Cu fapta mea, unită trebuie
Fapta voastră.
Cuvântul meu din mine singur purcede;
Prin voi, răsună Spiritele lumilor.

THEODOSIUS (la Sud):
Vorbeşte forţa Iubirii
Ce lumile împreună le leagă

2010
Şi umple cu existenţă fiinţele.
Să curgă căldură în inima lui!
El va trebui să înţeleagă
Cum să se-apropie de Spiritul lumilor,
Sacrificând iluzia
Propriei sale personalităţi.
Acum, vederea tu i-ai dezlegat-o
Din somnul simţurilor;
Căldura va trezi spiritul
Din fiinţa sufletului său.

2020
Tu, Sinea i-ai scos-o
Din înveligul trupesc;
Iubirea, sufletul i-l va-ntări
Spre-a deveni oglindă
În care să fie contemplate
Cele ce-n lumea spirituală se petrec.
Iubirea îi va da lui forţa
Să se simtă el însuşi ca spirit,
Şi astfel îi va crea urechea
Care aude cuvântul spiritelor.

ROMANUS (la Vest): 2030
Cuvintele mele nu sunt nici ele
Revelaţia propriei mele fiinţe.
Voinţa cosmică vorbeste.
Şi pentru că tu,
Pe omul ce ţi-a fost încredinţat,
L-ai ridicat la forţa de a trăi în spirit,
Această forţă va trebui să îl conducă
Prin limitele spaţiului şi ale timpului.
El trebuie să intre în acele sfere
Unde spirite acţionează creând.

2040
Iar ele vor trebui să i se reveleze
Şi să-i pretindă fapte.
Le va săvârsi bucuros.
Ţelurile Plăsmuitorilor lumilor
Îl vor umple de viaţă;
Şi Începătoriile trebuie
Să-l pătrundă cu spirit.
Puterile cosmice
Îl vor umple cu forţă;
Suveranii sferelor

2050
Îl vor strălumina
Iar Cei ce tronează asupra lumilor
Îl vor învăpăia.

RETARDUS (la Nord):

De la-nceputul Pământului a trebuit
În mijlocul vostru să mă toleraţi.
Deci trebuie şi astăzi
Să ascultaţi cuvântul meu
În sfatul vostru.
Până să-mpliniţi ceea ce
Atât de frumos aţi spus adineaori,

2060
Va trece totuşi un timp.
Pământul însuşi încă
Nu ne-a anunţat în vreun fel
Că ar avea nevoie
De noi iniţiaţi.
Cât timp în acest loc,
În care ţinem sfat,
Nu au pătruns fiinţe care, neiniţiate,
Îşi pot libera spiritul
Din realităţile simţurilor,

2070
Îmi este-ngăduit
Să vă potolesc zelul.
Va trebui mai întâi să ne aducă ei solia
Că Pământul are nevoie
De noua revelaţie.
Reţin deci în Templu
Lumina voastră spirituală,
Ca nu cumva să dăuneze,
În loc să-aducă folos,
Atunci când întâlneşte suflete nemature.

2080
Din mine însumi eu îi dau omului
Acea parte care-l face să creadă
Că adevărul simţurilor
Este lucrul cel mai înalt,
Atât timp cât Întelepciunea spirituală
I-ar putea orbi ochii.
Credinţa îl poate conduce
Şi de aici înainte la spirit,
Iar ţelurile voirii sale
Pot fi călăuzite mai departe

2090
Prin pofte nestăpânite
Ce dibuie în întuneric.

ROMANUS:

De la-nceputul Pămăntului am fost nevoiţi
Să te răbdăm în mijlocul nostru.
Acum însă timpul
Atribuit activităţii tale a trecut.
Voinţa cosmică simte în mine
Cum se apropie acei oameni care,
(Felix Balde apare în forma sa pământească. Cealaltă Maria, în forma sa sufletească, iese din stânci)
Fără a fi inţiaţi, pot descătuşa spiritul
Din aparenţa sensibilă.

2100
Nu îţi mai este-ngăduit
Să ne împiedici paşii.
Prin liberă voinţă ei
Se-apropie de Templul nostru
Şi îţi aduc solia că,
Uniţi de-acum cu noi,
Doresc să-ajute operei spirituale.
N-au fost până-acum
Pregătiţi pentru asta
Şi ancorau în credinţa

2110
Că forţele clarvederii
Trebuie să rămână despărţite de raţiune.
Acum au cunoscut
Unde-l conduce pe om raţiunea, când,
De clarvedere despărţit,
Se rătăceste-n adâncurile lumilor.
Ei îţi vor spune
Despre fructele care, pornind din forţa ta,
Trebuie să se coacă în sufletele omeneşti.

RETARDUS:

Dar voi, care în mod inconştient

2120
Mi-aţi promovat creaţia,
Voi trebuie să mă ajutaţi mai departe.
Dacă nu vă amestecaţi
În ceea ce e rezervat doar domeniului meu,
Atunci şi acţiunii voastre
Îi va rămâne mereu
Spaţiul care l-a avut pân-acum.

FELIX BALDE:
O forţă, care din temeliile Pământului
Vorbeşte spiritului meu,
Mi-a poruncit

2130
Să vin în acest loc sacru.
Prin mine, vrea să vă înştiinţeze
Despre suferinţa, despre-ngrijorarea ei.

BENEDICTUS:

Ne spune deci, prietene,
Ce ai aflat 'n-adâncul sufletului tău
Despre supărările
Din adâncimile Pământului.

FELIX BALDE:

Lumina care luminează-n oameni
Ca rod al ştiinţei,
Ea trebuie să devină hrană

2140
Acelor puteri care, în bezna Pământului,
Slujesc mersului lumilor.
De mult timp, ele au fost silite
Să rămână aproape flămânde.
Căci ceea ce-n zilele noastre
Se naşte-n creierele omeneşti
Slujeşte suprafeţei Pământului,
Dar nu pătrunde-n adâncimile lui.
Bântuie o nouă superstiţie
În capetele deştepte.

2150
Ele-şi îndreaptă privirea spre obârşii
Şi vor să vadă în sferele spiritelor
Numai fantome,
Născocite din iluzia simţurilor.
Un negustor ar lua drept nebun
Pe cumpărătorul care i-ar spune:
Ceaţa din vale se poate schimba
În bani sunători
Şi tu vei fi plătit
Cu-aceste monede.

2160
Dar negustorul nu vrea ducaţii
Proveniţi din ceaţă.
Şi totuşi omul însetat de dezlegarea
Celor mai 'nalte enigme ale existenţei,
Acceptă că Universul s-a construit
Din nebuloasa originară, –
Atunci când, pentru a-i potoli nevoile spiritului,
Ştiinţa îi oferă această monedă.
Profesorul, cărturarul care ar afla
Că un profan

2170
Ar vrea să se ridice singur, fără pregătire,
Pe culmile ştiinţei,
L-ar osândi cu dispreţ.
Şi totuşi, ştiinţa nu pune la-ndoială
Că animalul erei primare,
Fără examene şi lipsit de spirit,
A putut deveni om prin proprie forţă.

THEODOSIUS:

De ce nu deschizi oamenilor
Izvoarele luminii tale
Ce-atât de puternic radiază

2180
Din sufletul tău?

FELIX BALDE:

Cei binevoitori
Îmi spun visător şi fantast
Iar pentru ceilalţi
Sunt un biet nerod care,
Neinstruit de ei,
Îşi vede de propria nerozie.

RETARDUS:

Chiar simplismul vorbelor tale
Arată cât eşti de neinstruit.
Tu nu ştii că un om de ştiinţă este

2190
Destul de inteligent
Ca să-şi aducă singur obiecţia de care vorbeşti
Şi dacă nu şi-o face,
Cunoaşte el de ce.

FELIX BALDE:

Prea bine ştiu
Că-i destul de inteligent
Obiecţiunea s-o-nţeleagă.
Dar sigur e că nu-i atât de inteligent
Încât să şi creadă în ea.

THEODOSIUS:

Şi ce e de făcut

2200
Pentru ca puterile Pământului
Să primească hrana de care au atâta nevoie?

FELIX BALDE:
Cât timp pe Pământ
Vor găsi ascultare doar acei oameni
Ce nu vor să-şi amintească
De obârşia spiritului lor,
Vor flămânzi-n adâncul Pământului
Puterile mineralelor.

CEALALTĂ MARIA:

Desprind din spusele tale, frate Felix,
Convingerea că ar fi trecut timpul

2210
Când trebuia să slujim existenţei pământeşti
Ca să putem aduce la viaţă spirit şi iubire
Din propriile noastre temelii de viaţă,
Fără a fi iniţiaţi prin lumina Înţelepciunii.
În tine se manifestau Spiritele Pământului,
Spre a-ţi da lumina lipsită de ştiinţă,
În mine a putut domni iubirea
Care prin sine însăşi se-afirmă în existenţa omenească,
Să ne unim de-acum cu acesti fraţi
Care-mplinesc iniţierea-n Templu,

2220
Şi să-acţionăm roditor în sufletele oamenilor.

BENEDICTUS:

De vă uniţi cu noi,
Atunci Opera de iniţiere trebuie să reuşească.
Întelepciunea ce-am dăruit-o fiului meu
Va înflori în el, devenind putere.

THEODOSIUS:

De vă uniţi cu noi,
A jertfei bucurie se va naşte.
Iubirea va străbate cu căldură
Viaţa sufletească a căutătorului spiritual.

ROMANUS:

De vă uniţi cu noi,

2230
Se vor coace roadele spiritului,
Şi faptele care purced din discipolatul sufletului
Vor germina în activitatea spirituală.

RETARDUS:

De vă uniţi cu ei,
Cu mine ce se va-ntâmpla?
Faptele mele vor deveni sterile
Pentru discipolul spiritual.

BENEDICTUS:

O altă fiinţă vei deveni tu,
Fiindcă opera ta e-mplinită.

THEODOSIUS:

Vei dăinui mai departe în jertfă,

2240
Dacă te vei jertfi pe tine.

ROMANUS:

Vei rodi-n faptele oamenilor,
Dacă eu le voi cultiva fructele.

JOHANNES (ca şi în tabloul precedent, ieşind din meditaţie):


Ochiului meu sufletesc
I se-nfăţişează Fraţii din Templu.
La chip sunt asemenea oamenilor
Pe care-i cunosc din aparenţa sensibilă.
Doar Benedictus, ca spirit.
Cel care stătea în stânga lui
Semăna cu bărbatul

2250
Care vrea să se apropie de spirit doar prin simţire.
Al treilea se asemăna cu omul care
Admite existenţa puterilor vieţii
Numai prin manivele-nvârtite şi prin mecanisme exterioare.
Al patrulea mi-e necunoscut.
Femeia, care după moartea soţului ei
S-a-ndreptat spre lumina spiritului,
Aici am văzut-o în fiinţa ei cea mai profundă.
Şi Felix Balde a apărut
Aşa cum este-n viaţă.



(Cortina cade încet.)