Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


TABLOUL ŞASE


Acelaşi decor ca în tabloul patru. Spiritul elementelor ocupă acelaşi toc. În faţa lui, doamna Balde; mai târziu German. Johannes în meditaţie.

DNA BALDE:
2260   Tu m-ai chemat;
Ce vrei să afli de la mine?

SPIRITUL ELEMENTELOR:


Am dăruit Pământului doi oameni,
Iar forţa lor spirituală
A fost făcută prin tine roditoare.
Găseau în cuvintele tale
Înviorarea pentru sufletul lor,
Atunci când erau paralizaţi de cugetări sterile.
Dar ceea ce le-ai dăruit lor,
Îmi datorezi şi mie.

2270
Nu este de ajuns spiritul lor
Spre a-mi răsplăti serviciul
Pe care eu l-am făcut lor.

DNA BALDE:

Mulţi ani veni-n căsuţa noastră
Unul dintre ei,
Ca să-şi ia fora
Ce-i înflăcăra cuvintele.
Apoi, mai târziu, l-a adus şi pe celălalt.
Şi astfel, gustau amândoi
Din roadele a căror valoare,

2280
Pe-atunci, nu-mi era cunoscută.
Mi-au răsplătit însă
Cu prea puţin bine.
Ei i-au dat fiului nostru
Felul lor de cunoaştere.
Intentia lor era bună,
Dar prin asta fiul nostru
S-a ales cu moarte sufletească.
Crescuse-n lumina pe care
Tata Felix a primit-o din izvoare,

2290
Din stânci, din munţi,
Prin ce-i vorbeau spiritele.
Acestor lucruri le-am adăugat
Tot ce mi-a crescut în suflet
În primii ani ai copilăriei mele.
Dar simţul spiritual al fiului nostru
S-a stins în umbra neagră
A-ntunecatei lor ştiinţe.
Şi-n locul unui copil vesel,
Crescu un om

2300
Cu suflet pustiu
Şi inimă deşartă.
Şi-acum, tu-mi ceri
Să îţi plătesc
Ce ei îţi datorează!

SPIRITUL ELEMENTELOR:


Aşa trebuie să fie.
Ai slujit mai întâi
Partea lor pământească,
Acum, prin mine, spiritul cere
Să-ţi desăvârşeşti lucrarea.

DNA BALDE:
2310
Nu e-n firea mea
Să mă împotrivesc la ce trebuie să fac;
Dar, mai întâi, spune-mi
Dacă fapta mea de iubire
Nu-mi va dăuna.

SPIRITUL ELEMENTELOR:


Ce ai făcut pe Pământ pentru ei,
I-a răpit copilului tău forţa sufletească.
Ce-acum vei da spiritului lor,
Vei pierde din propria ta Sine,
Şi pierderea în forţa ta vitală

2320
Îti va apare-n timp
Ca urâţenie.

DNA BALDE:

Copilului meu i-au luat
Forţele sufletului său, Iar eu să umblu
Ca o sperietoare-n faţa oamenilor,
Pentru ca în ei să se coacă roadele
Care puţine lucruri bune-aduc!

SPIRITUL ELEMENTELOR:


Tu vei lucra totuşi pentru salvarea oamenilor
Şi pentru propria ta fericire.

2330
Atât frumuseţea mamei cât şi viaţa copilului
Vor înflori într-un chip mai înalt,
Dacă în sufletele oamenilor
Vor încolţi noile forţe spirituale.

DNA BALDE:

Ce trebuie să fac?

SPIRITUL ELEMENTELOR:


I-ai inspirat adesea pe oameni,
Inspiră acum spiritele stâncilor;
În ceasul ăsta trebuie să smulgi din tine
Una din plăsmuirile tale de basm
Şi s-o încredinţezi fiinţelor

2340
Ce mă ajută-n munca mea.

DNA BALDE:

Fie...
A fost odată o fiinţă
Care zbura dinspre Răsărit spre Apus,
Urmând al Soarelui mers.
Zbura peste ţări, peste mări,
Privind din înăltimi Spre forfota oamenilor.
Vedea cum se iubesc
Şi cum se urmăresc cu ură.

2350
Nimic nu o putea opri
Pe-această fiinţă, din zborul ei;
Căci ura şi iubirea creează-ntotdeauna
Acelasi înmiit efect.
Deasupra unei case, totuşi,
Trebui să se oprească.
În casă era un om trudit.
El cugeta la iubirea oamenilor,
Şi cugeta la ura lor.
Pe faţa lui, cugetările

2360
Săpaseră urme adânci
Iar părul lui albise.
Din pricina mâhnirii lui,
Fiinţa îşi pierdu călăuza solară
Şi rămase la acest om.
Era încă-n odaia lui
Când Soarele apuse.
Şi când diu nou răsări Soarele,
Fiinţa aceasta fu iarăşi primită
De Spiritul solar.

2370
Şi iar văzu ea oameni
Urmându-şi în iubire şi ură
Drumul lor pământesc.
Şi când, însoţind Soarele,
Ajunse înc-odată deasupra aceleiaşi case,
Privirea ei văzu
Un om care murise.
(De după o stâncă, rămânând nevăzut, vorbeşte German.)

GERMAN:

A fost odat' un om
Ce mergea din Răsărit spre Apus.
Era purtat de impulsul cunoaşterii

2380
Peste ţări, peste mări.
El privi după legile-nţelepciunii sale
Îndeletnicirile omenesti.
Privea pe oameni cum se iubesc
Şi cum se urmăresc cu ură
Şi-n fiece clipă omul se văzu
La capătul înţelepciunii sale.
El nu putea cuprinde în vreo lege
Felul cum Ura şi Iubirea
Stăpânesc peste lumea Pământului.

2390
Îşi consemnă mii de cazuri,
Dar îi lipsea privirea de ansamblu.
Acest uscat om de ştiinţă întâlni
În drumul său o fiinţă de lumină;
O existenţă grea ducea fiinţa asta,
Fiindcă neîntrerupt lupta
Cu o formă întunecată.
„Cine sunteţi voi?“
Le întrebă uscatul savant.
„Eu sunt Iubirea“,

2400
Răspunse prima fiinţă;
„În mine Ura o priveşti“,
Răspunse cea de-a doua.
Omul nu mai asculta
Ce spuneau aceste fiinţe.
Şi de atunci, ca un cercetător surd,
El merse mereu, mereu, din Est spre Vest.

DNA BALDE:

Cine eşti tu,
Care-mi schimonoseşti
Atât de nedorit

2410
Cuvintele?
Sună ca o persiflare
Şi persiflarea nu e-n firea mea.

GERMAN (apărând):
Sunt Spiritul creierului Pământuiui.
Din mine trăieşte în om
Doar o imagine pitică.
Îţi poţi închipui în ea multe lucruri
Care nu-s decăt batjocură de sine,
Dacă ar fi să le arăt la mărimea
Pe care o iau în creierul meu.

DNA BALDE:
2420
De-aceea şi de mine îţi baţi joc!

GERMAN:

Adesea trebuie
Să practic acest meşteşug;
De cele mai multe ori însă nimeni nu m-ascultă.
De data asta, am prins prilejul
Să vorbesc
Acolo unde-s auzit.

JOHANNES (în meditaţie):
Acesta a fost bărbatul Ce susţinea
Că lumina spiritului

2430
Ar fi intrat de la sine în creierul său.
Iar doamna Felicia,
Ca şi soţul ei,
A apărut aşa cum este ea în viaţă.



(Cortina cade.)