|
Acelaşi decor ca în tabloul patru. Spiritul elementelor
ocupă
acelaşi toc. În faţa lui, doamna Balde; mai târziu German.
Johannes în meditaţie.
| DNA BALDE: |
2260 | Tu m-ai chemat; Ce vrei să afli de la mine? |
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| Am dăruit Pământului doi
oameni, Iar forţa lor spirituală A fost făcută prin tine roditoare. Găseau în cuvintele tale Înviorarea pentru sufletul lor, Atunci când erau paralizaţi de cugetări sterile. Dar ceea ce le-ai dăruit lor, Îmi datorezi şi mie. |
||
| 2270 |
Nu este de ajuns spiritul lor Spre a-mi răsplăti serviciul Pe care eu l-am făcut lor. |
|
| DNA BALDE: |
Mulţi ani veni-n căsuţa noastră Unul dintre ei, Ca să-şi ia fora Ce-i înflăcăra cuvintele. Apoi, mai târziu, l-a adus şi pe celălalt. Şi astfel, gustau amândoi Din roadele a căror valoare, |
|
| 2280 |
Pe-atunci, nu-mi era cunoscută. Mi-au răsplătit însă Cu prea puţin bine. Ei i-au dat fiului nostru Felul lor de cunoaştere. Intentia lor era bună, Dar prin asta fiul nostru S-a ales cu moarte sufletească. Crescuse-n lumina pe care Tata Felix a primit-o din izvoare, |
|
| 2290 |
Din stânci, din munţi, Prin ce-i vorbeau spiritele. Acestor lucruri le-am adăugat Tot ce mi-a crescut în suflet În primii ani ai copilăriei mele. Dar simţul spiritual al fiului nostru S-a stins în umbra neagră A-ntunecatei lor ştiinţe. Şi-n locul unui copil vesel, Crescu un om |
|
| 2300 |
Cu suflet pustiu Şi inimă deşartă. Şi-acum, tu-mi ceri Să îţi plătesc Ce ei îţi datorează! |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| Aşa trebuie să fie. Ai slujit mai întâi Partea lor pământească, Acum, prin mine, spiritul cere Să-ţi desăvârşeşti lucrarea. |
||
| DNA BALDE: |
2310 |
Nu e-n firea mea Să mă împotrivesc la ce trebuie să fac; Dar, mai întâi, spune-mi Dacă fapta mea de iubire Nu-mi va dăuna. |
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| Ce ai făcut pe Pământ
pentru ei, I-a răpit copilului tău forţa sufletească. Ce-acum vei da spiritului lor, Vei pierde din propria ta Sine, Şi pierderea în forţa ta vitală |
||
| 2320 |
Îti va apare-n timp Ca urâţenie. |
|
| DNA BALDE: |
Copilului meu i-au luat Forţele sufletului său, Iar eu să umblu Ca o sperietoare-n faţa oamenilor, Pentru ca în ei să se coacă roadele Care puţine lucruri bune-aduc! |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| Tu vei lucra totuşi pentru
salvarea oamenilor Şi pentru propria ta fericire. |
||
| 2330 |
Atât frumuseţea mamei
cât şi viaţa copilului Vor înflori într-un chip mai înalt, Dacă în sufletele oamenilor Vor încolţi noile forţe spirituale. |
|
| DNA BALDE: |
Ce trebuie să fac? |
|
| SPIRITUL
ELEMENTELOR: |
||
| I-ai inspirat adesea pe oameni, Inspiră acum spiritele stâncilor; În ceasul ăsta trebuie să smulgi din tine Una din plăsmuirile tale de basm Şi s-o încredinţezi fiinţelor |
||
| 2340 |
Ce mă ajută-n munca mea. |
|
| DNA BALDE: |
Fie... A fost odată o fiinţă Care zbura dinspre Răsărit spre Apus, Urmând al Soarelui mers. Zbura peste ţări, peste mări, Privind din înăltimi Spre forfota oamenilor. Vedea cum se iubesc Şi cum se urmăresc cu ură. |
|
| 2350 |
Nimic nu o putea opri Pe-această fiinţă, din zborul ei; Căci ura şi iubirea creează-ntotdeauna Acelasi înmiit efect. Deasupra unei case, totuşi, Trebui să se oprească. În casă era un om trudit. El cugeta la iubirea oameolor, Şi cugeta la ura lor. Pe faţa lui, cugetările |
|
| 2360 |
Săpaseră urme adânci Iar părul lui albise. Din pricina mâhnirii lui, Fiinţa îşi pierdu călăuza solară Şi rămase la acest om. Era încă-n odaia lui Când Soarele apuse. Şi când diu nou răsări Soarele, Fiinţa aceasta fu iarăşi primită De Spiritul solar. |
|
| 2370 |
Şi iar văzu ea oameni Urmându-şi în iubire şi ură Drumul lor pământesc. Şi când, însoţind Soarele, Ajunse înc-odată deasupra aceleiaşi case, Privirea ei văzu Un om care murise. (De după o stâncă, rămânând nevăzut, vorbeşte German.) |
|
| GERMAN: |
A fost odat' un om Ce mergea din Răsărit spre Apus. Era purtat de impulsul cunoaşterii |
|
| 2380 |
Peste ţări, peste mări. El privi după legile-nţelepciunii sale Îndeletnicirile omenesti. Privea pe oameni cum se iubesc Şi cum se urmăresc cu ură Şi-n fiece clipă omul se văzu La capătul înţelepciunii sale. El nu putea cuprinde în vreo lege Felul cum Ura şi Iubirea Stăpânesc peste lumea Pământului. |
|
| 2390 |
Îşi consemnă mii de cazuri, Dar îi lipsea privirea de ansamblu. Acest uscat om de ştiinţă întâlni În drumul său o fiinţă de lumină; O existenţă grea ducea fiinţa asta, Fiindcă neîntrerupt lupta Cu o formă întunecată. „Cine sunteţi voi?“ Le întrebă uscatul savant. „Eu sunt Iubirea“, |
|
| 2400 |
Răspunse prima fiinţă; „În mine Ura o priveşti“, Răspunse cea de-a doua. Omul nu mai asculta Ce spuneau aceste fiinţe. Şi de atunci, ca un cercetător surd, El merse mereu, mereu, din Est spre Vest. |
|
| DNA BALDE: |
Cine eşti tu, Care-mi schimonoseşti Atât de nedorit |
|
| 2410 |
Cuvintele? Sună ca o persiflare Şi persiflarea nu e-n firea mea. |
|
| GERMAN (apărând): | Sunt Spiritul creierului
Pământuiui. Din mine trăieşte în om Doar o imagine pitică. Îţi poţi închipui în ea multe lucruri Care nu-s decăt batjocură de sine, Dacă ar fi să le arăt la mărimea Pe care o iau în creierul meu. |
|
| DNA BALDE: |
2420 |
De-aceea şi de miue îţi
baţi joc! |
| GERMAN: |
Adesea trebuie Să practic acest meşteşug; De cele mai multe ori însă nimeni nu m-ascultă. De data asta, am prins prilejul Să vorbesc Acolo unde-s auzit. |
|
| JOHANNES
(în meditaţie): |
Acesta a fost bărbatul Ce
susţinea Că lumina spiritului |
|
| 2430 |
Ar fi intrat de la sine în
creierul său. Iar doamna Felicia, Ca şi soţul ei, A apărut aşa cum este ea în viaţă. |
|
| (Cortina
cade.) |
||
