Același decor ca în tabloul patru. Spiritul elementelor ocupă același toc. În fața lui, doamna Balde; mai târziu German. Johannes în meditație.
| DNA BALDE: | 2260 | Tu m-ai chemat; Ce vrei să afli de la mine? |
| SPIRITUL ELEMENTELOR: | ||
| Am dăruit Pământului doi oameni, Iar forța lor spirituală A fost făcută prin tine roditoare. Găseau în cuvintele tale Înviorarea pentru sufletul lor, Atunci când erau paralizați de cugetări sterile. Dar ceea ce le-ai dăruit lor, Îmi datorezi și mie. |
||
| 2270 | Nu este de ajuns spiritul lor Spre a-mi răsplăti serviciul Pe care eu l-am făcut lor. |
|
| DNA BALDE: | Mulți ani veni-n căsuța noastră Unul dintre ei, Ca să-și ia forța Ce-i înflăcăra cuvintele. Apoi, mai târziu, l-a adus și pe celălalt. Și astfel, gustau amândoi Din roadele a căror valoare, |
|
| 2280 | Pe-atunci, nu-mi era cunoscută. Mi-au răsplătit însă Cu prea puțin bine. Ei i-au dat fiului nostru Felul lor de cunoaștere. Intentia lor era bună, Dar prin asta fiul nostru S-a ales cu moarte sufletească. Crescuse-n lumina pe care Tata Felix a primit-o din izvoare, |
|
| 2290 | Din stânci, din munți, Prin ce-i vorbeau spiritele. Acestor lucruri le-am adăugat Tot ce mi-a crescut în suflet În primii ani ai copilăriei mele. Dar simțul spiritual al fiului nostru S-a stins în umbra neagră A-ntunecatei lor științe. Și-n locul unui copil vesel, Crescu un om |
|
| 2300 |
Cu suflet pustiu Și inimă deșartă. Și-acum, tu-mi ceri Să îți plătesc Ce ei îți datorează! |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: | ||
| Așa trebuie să fie. Ai slujit mai întâi Partea lor pământească, Acum, prin mine, spiritul cere Să-ți desăvârșești lucrarea. |
||
| DNA BALDE: | 2310 | Nu e-n firea mea Să mă împotrivesc la ce trebuie să fac; Dar, mai întâi, spune-mi Dacă fapta mea de iubire Nu-mi va dăuna. |
| SPIRITUL ELEMENTELOR: | ||
| Ce ai făcut pe Pământ pentru ei, I-a răpit copilului tău forța sufletească. Ce-acum vei da spiritului lor, Vei pierde din propria ta Sine, Și pierderea în forța ta vitală |
||
| 2320 | Îti va apare-n timp Ca urâțenie. |
|
| DNA BALDE: | Copilului meu i-au luat Forțele sufletului său, Iar eu să umblu Ca o sperietoare-n fața oamenilor, Pentru ca în ei să se coacă roadele Care puține lucruri bune-aduc! |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: | ||
| Tu vei lucra totuși pentru salvarea oamenilor Și pentru propria ta fericire. |
||
| 2330 | Atât frumusețea mamei cât și viața copilului Vor înflori într-un chip mai înalt, Dacă în sufletele oamenilor Vor încolți noile forțe spirituale. |
|
| DNA BALDE: | Ce trebuie să fac? |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: | ||
| I-ai inspirat adesea pe oameni, Inspiră acum spiritele stâncilor; În ceasul ăsta trebuie să smulgi din tine Una din plăsmuirile tale de basm Și s-o încredințezi ființelor |
||
| 2340 | Ce mă ajută-n munca mea. |
|
| DNA BALDE: | Fie... A fost odată o ființă Care zbura dinspre Răsărit spre Apus, Urmând al Soarelui mers. Zbura peste țări, peste mări, Privind din înăltimi Spre forfota oamenilor. Vedea cum se iubesc Și cum se urmăresc cu ură. |
|
| 2350 |
Nimic nu o putea opri Pe-această ființă, din zborul ei; Căci ura și iubirea creează-ntotdeauna Acelasi înmiit efect. Deasupra unei case, totuși, Trebui să se oprească. În casă era un om trudit. El cugeta la iubirea oamenilor, Și cugeta la ura lor. Pe fața lui, cugetările |
|
| 2360 | Săpaseră urme adânci Iar părul lui albise. Din pricina mâhnirii lui, Ființa își pierdu călăuza solară Și rămase la acest om. Era încă-n odaia lui Când Soarele apuse. Și când din nou răsări Soarele, Ființa aceasta fu iarăși primită De Spiritul solar. |
|
| 2370 |
Și iar văzu ea oameni Urmându-și în iubire și ură Drumul lor pământesc. Și când, însoțind Soarele, Ajunse înc-odată deasupra aceleiași case, Privirea ei văzu Un om care murise. (De după o stâncă, rămânând nevăzut, vorbește German.) |
|
| GERMAN: | A fost odat' un om Ce mergea din Răsărit spre Apus. Era purtat de impulsul cunoașterii |
|
| 2380 | Peste țări, peste mări. El privi după legile-nțelepciunii sale Îndeletnicirile omenesti. Privea pe oameni cum se iubesc Și cum se urmăresc cu ură Și-n fiece clipă omul se văzu La capătul înțelepciunii sale. El nu putea cuprinde în vreo lege Felul cum Ura și Iubirea Stăpânesc peste lumea Pământului. |
|
| 2390 | Își consemnă mii de cazuri, Dar îi lipsea privirea de ansamblu. Acest uscat om de știință întâlni În drumul său o ființă de lumină; O existență grea ducea ființa asta, Fiindcă neîntrerupt lupta Cu o formă întunecată. „Cine sunteți voi?” Le întrebă uscatul savant. „Eu sunt Iubirea”, |
|
| 2400 | Răspunse prima ființă; „În mine Ura o privești”, Răspunse cea de-a doua. Omul nu mai asculta Ce spuneau aceste ființe. Și de atunci, ca un cercetător surd, El merse mereu, mereu, din Est spre Vest. |
|
| DNA BALDE: | Cine ești tu, Care-mi schimonosești Atât de nedorit |
|
| 2410 | Cuvintele? Sună ca o persiflare Și persiflarea nu e-n firea mea. |
|
| GERMAN (apărând): | Sunt Spiritul creierului Pământuiui. Din mine trăiește în om Doar o imagine pitică. Îți poți închipui în ea multe lucruri Care nu-s decăt batjocură de sine, Dacă ar fi să le arăt la mărimea Pe care o iau în creierul meu. |
|
| DNA BALDE: | 2420 | De-aceea și de mine îți bați joc! |
| GERMAN: | Adesea trebuie Să practic acest meșteșug; De cele mai multe ori însă nimeni nu m-ascultă. De data asta, am prins prilejul Să vorbesc Acolo unde-s auzit. |
|
| JOHANNES (în meditație): | Acesta a fost bărbatul Ce susținea Că lumina spiritului |
|
| 2430 | Ar fi intrat de la sine în creierul său. Iar doamna Felicia, Ca și soțul ei, A apărut așa cum este ea în viață. |
|
|
(Cortina cade.)
|
||
