|
Domeniul spiritului. Maria, Philia, Astrid, Luna, copilul; Johannes, mai întâi în depărtare, apoi apropiindu-se; Theodora, mai târziu Benedictus.
| MARIA: |
Voi, surorile mele, voi, Ce de-atâtea ori ajutoare mi-aţi fost, Şi-n ceasul de-acum daţi-mi ajutor, Eterul cosmic în sine Să-l fac să se cutremure. El trebuie armonios să răsune |
|
| 2440
|
Şi, răsunând, să pătrundă Un suflet cu Cunoaştere. Eu pot vedea semnele care Ne-ndrumă-n munca noastră. Lucrarea voastră trebuie Să facă una cu lucrarea mea. Johannes, năzuitorul, Prin munca noastră trebuie ridicat La existenţa cea adevărată. În Templu, |
|
| 2450 |
Sfat au ţinut Fraţii, Cum să-l conducă din adâncuri Pe culmile luminoase; Şi-aşteaptă de la noi Să trezim în sufletul lui Forţe pentru zborul înalt. Tu, Philia mea, aspiră deci Fiinţa clară a luminii Din ale spaţiului întinderi, Te umple cu vraja sunetelor |
|
| 2460 |
Din puterea sufletească
creatoare, Ca să-mi poţi aduce Darurile ce le aduni Din temeliile spirituale. Le-oi ţese-atunci În horele sferelor ce totul animă. Şi tu, Astrid, oglindă dragă A spiritului meu, Să naşti o forţă-ntunecată 'n-lumina curgătoare, |
|
| 2470 |
Spre-a străluci-n culori. Substanţa sunetelor rânduieşte-o; Să trăiască răsunând Substanţa Universului în ţesere necontenită. Şi astfel minţii umane căutătoare Îi voi putea încredinţa simţire pentru spirit. Iar tu, puternică Luna, Care eşti întărită lăuntric Precum măduva vieţii Ce creşte-nlăuntrul pomului, |
|
| 2480 |
Uneşte cu darurile surorilor tale Oglinda propriilor virtuţi, Ca să-i devină căutătorului sufletesc Siguranţă a cunoaşterii. |
|
| PHILIA: |
Vreau să mă umplu Cu cea mai pură existenţă a luminii Din depărtările cosmice; Vreau să aspir substanţa dătătoare de viaţă A sunetelor Dintr-ale eterului întinderi, |
|
| 2490 |
Ca ţie, soră iubită, Să-ţi poată reuşi opera. |
|
| ASTRTID: |
Eu vreau să-ntreţes Lumină strălucitoare Cu întunericul de umbră, Şi vreau să condensez Viaţa sunetelor. Ea va trebui să răsune scânteind, Şi va trebui să scânteieze răsunând, Ca tu, soră iubită, |
|
| 2500 |
Să poţi cârmui razele
sufletului. |
|
| LUNA: |
Vreau să-ncălzesc substanţa
sufletească, Să întăresc eterul vieţii. Ele trebuie să se condenseze, Trebuie să se perceapă, Şi-n ele înseşi fiinţând, Să dăinuie creând, Ca tu, soră iubită, Să poţi naşte-n sufletul celui ce caută Siguranţa cunoaşterii. |
|
| MARIA: |
2510 |
Din sferele Philiei Să curgă simţul bucuriei; Şi forţa de schimbare a Undinelor Să deschidă Sensibilitatea sufletului, Pentru ca cel trezit Să poată vieţui Bucuriile lumii, Durerile lumii. – Ce ţese Astrid |
| 2520 |
Să devină bucuria iubirii, Iar suflul de viaţă al Silfelor Să trezească Impulsul de jertfă al sufletului, Pentru ca cel ce devine iniţiat Să poată-nviora Pe cei împovăraţi de suferinţă, Pe cei ce fericirea o imploră. Din forţa Lunii, Reverse-se tăria. |
|
| 2530 |
Puterea Spiritelor focului Să facă să apară Siguranţa sufletească, Încât Cunoscătorul Pe sine să se regăsească 'n-urzirea sufletească, În viaţa lumilor. |
|
| PHILIA: |
Eu Spiritelor cosmice vreau să
le cer Să-ncânte cu lumina fiinţei lor Simţul sufletului, |
|
| 2540 |
Iar sunetul cuvintelor lor Să facă fericit auzul spiritual; Ca cel ce trebuie trezit Să urce Pe căile sufletului În înăltimile cereşti. |
|
| ASTRID: |
Curenţii de iubire Ce lumea o-ncălzesc, Vreau să-i îndrum Spre inima Iniţiatului, |
|
| 2550 |
Ca el să poată-aduce Bunăvoinţa Cerului În truda Pământului Şi o stare sacră În copiii oamenilor. |
|
| LUNA: | Puterilor dintru
începuturi vreau să le cer Curaj şi putere, Ca să le pun 'n-adâncul inmii celui ce caută, Încât încrederea |
|
| 2560 |
În propria-i Sine Să-l poată călăuzi În viată. El însuşi să se simtă apoi Sigur în sine. Din clipe, el să culeagă Roadele coapte, Seminţele lor să le smulgă Pentru eternitate. |
|
| MARIA: |
Unită cu voi, surorile mele, |
|
| 2570 |
Pentru nobila operă, Îmi va reuşi Ce doresc cu ardoare. Răzbate strigătul Celui greu încercat, În lumea noastră de lumină. (Apare Johannes.) |
|
| JOHANNES: | O, Maria, tu eşti! Durerea mi-a adus Îmbelşugate roade. A risipit iluzia |
|
| 2580 |
Pe care mi-o făcusem despre mine Şi care mă ţinea încătuşat. Şi-i mulţumesc durerii Că am putut s-ajung la tine, Mergând pe căi sufleteşti. |
|
| MARIA: | Şi cum a fost calea Ce te-a condus aici? |
|
| JOHANNES: |
M-am simţit scăpat De cătuşele simţurilor. Şi liberă mi-a fost apoi privirea |
|
| 2590 |
De-acele bariere Ce-i îngrădesc prezentul. Am putut să văd În viaţa unui om Altceva decât ne arată Cercul strâmt al unei clipe. Pe Capesius, pe care văzul meu obişnuit Mi-l arăta în anii săi maturi, Spiritul l-a dezvăluit sufletului meu Ca adolescent, |
|
| 2600 |
Când plin de visuri
înărcate de speranţă Întâmpina viaţa Ce i-a adus Un credincios auditoriu. Pe Strader, care-i tânăr încă În existenţa lui de-aici, Abia scăpat de viaţa monahală, Pe el l-am putut vedea Aşa cum va trebui S-ajungă într-o zi, |
|
| 2610 |
Dacă şi-ar urmări ţinta, Aşa cum el a conceput-o. Şi numai acei oameni care pe Pământ Sunt deja plini de spirit, Mi-au apărut în lumea spiritului Neschimbati. Tata Felix Şi mama Felicia Îşi păstrau înfăţişarea lor pământească Atunci când ochiul meu spiritual îi percepea. |
|
| 2620 |
Apoi, mi-au acordat
îndrumătorii mei favoarea De a-mi vorbi Despre darurile pe care le voi primi De voi putea atinge Sublimele înălţimi ale cunoaşterii. Şi multe alte lucruri am văzut Cu organele spiritului. Erau lucruri pe care odinioară simţurile Mi le-au arătat în felul lor limitat. Lumina limpede a judecăţii strălucea |
|
| 2630 |
În lumea mea cea nouă. De-a fost însă un vis ce se ţesea Sau mă înconjura deja realitatea spirituală, N-am fost în stare să discern. Dacă vederea mea spirituală Era atinsă de-alte lucruri, Sau dacă Sinea mea proprie se lărgise, Devenind o lume, N-am ştiut. Şi-atunci, ai apărut tu însuţi. |
|
| 2640 |
Nu-aşa cum eşti acum, Nu cum te-a cunoscut trecutul, nu, Ci te-am văzut Aşa cum stai veşnic în spirit. Fiinţa ta nu era umană, Şi am putut cunoaşte limpede Spiritul în sufletul tău. El nu lucra aşa cum lucrează omul În trupul sensibil. El acţiona ca un spirit |
|
| 2650 |
Ce vrea să dea naştere la opere Care îşi au izvorul în eternitate. Şi-abia acum, când pot să stau În faţa ta în spirit, Îmi străluceşte pe deplin lumina. În tine, ochii mei fizici Au cuprins realitatea atât de precis, Încât şi aici, în lumea spiritelor, Am certitudinea: În faţa mea nu-i o nălucire, |
|
| 2660 |
Ci e fiinţa ta adevărată, Pe care-am întâlnit-o acolo, Pe care pot să o-ntâlnesc aici. |
|
| THEODORA
(apărand): |
Trebuie să vorbesc. Din fruntea ta, Maria, O rază de lumină se desprinde. Lumina prinde formă. O-nfăţişare omenească prinde chip. E chipul unui bărbat umplut de spirit. Şi-n jurul lui se-adună alţii. |
|
| 2670 |
Într-o epocă de mult apusă
privesc eu. Din ochii-acelui om pios Ce s-a desprins din fruntea ta Se răspândeşte cea mai pură Pace sufletească. Şi profunzime licăreşte Din nobilele sale trăsături. În faţa lui văd o femeie. Ea, plină de devoţiune, Ascultă cuvintele rostite |
|
| 2680 |
De gura lui. Aud cuvintele. Ele sună aşa: „Cu veneraţie-aţi privit La zeii voştri. Îi iubesc pe aceşti zei, Aşa cum voi înşivă îi iubiţi. Ei au dăruit forţă gândirii voastre, Au cultivat curajul în inimile voastre. Dar darurile lor purced |
|
| 2690 |
De la o fiinţă spirituală mai
înaltă.“ ………………………………………… Şi văd cum cele spuse de el oamenilor Stârnesc sălbatice strigăte. Aud strigătele: „Ucideţi-l! Vrea să ne răpească Ceea ce zeii ne-au dat.“ Dar el vorbeşte calm mai departe. Le spune despre Dumnezeul-om Care a coborât pe Pământ Şi a biruit moartea: |
|
| 2700 |
Despre Hristos vorbeşte el. Şi-n timp ce vorbeşte, Treptat, sufletele se liniştesc. O singură inimă păgână se împotriveşte, Jurându-i răzbunare. Eu pot recunoaste inima aceasta: Ea bate din nou în copilul Ce s-a lipit de tine-acum. Vorbi către el atunci trimisul lui Hristos: Destinul tău nu vrea |
|
| 2710 |
Să te aproprii de mine în
această viaţă; Aştept cu răbdare însă. Drumul tău te va aduce totuşi la mine. Femeia care stă în faţa bărbatului Îi cade la picioare. Se simte transformată. Un suflet se roagă Dumnezeului-om. O inimă iubeşte pe trimisul divin. (Johannes cade în genunchi în faţa Mariei.) |
|
| MARIA: |
Johannes, ceea ce
întrezăreşti, Trezeşte la deplină conştienţă. |
|
| 2720 |
Abia acum memoria ta S-a eliberat din cătuşele simţurilor. M-ai perceput pe mine Şi te-ai simţit pe tine Aşa cum am fost uniţi în viaţa pământească trecută. Femeia despre care vorbea văzătoarea Erai tu însuţi. Aşa te-ai prosternat la picioarele mele Când eu, odinioară, ca trimis al lui Hristos, Am venit la neamul tău. |
|
| 2730 |
Ce în lăcaşurile sacre ale
Hyberniei Mi-a fost împărtăşit de către Dumnezeul Care-nlăuntrul omului sălăşluia, Biruitor asupra puterilor morţii, Mi s-a îngăduit să duc popoarelor 'n-a căror suflet mai era vie Dorinţa de-a aduce jertfe, cu bucurie, Puternicului Odin, Gândind cu tristeţe La luminosul Baldur. |
|
| 2740 |
Iar forţa care s-a născut
în tine Prin solia mea, te-a atras către mine Din prima zi când, în viaţa de-acum, Ochii tăi fizici mă văzură. Şi pentru că forţa aceasta lucra cu putere, Rămânând totuşi neştiută de noi, Ea întreţesu existenţelor noastre Suferinţele prin care a trebuit să trecem. Dar în durerea însăşi se afla puterea Care la împărăţia spiritului ne conducea, |
|
| 2750 |
Acolo unde învăţăm
cu-adevărat să ne cunoaştem. Durerea ta crescu peste măsură Prin prezenţa acestor mulţi oameni De care, prin puterea destinului, eşti legat. De-aceea a putut revelarea fiinţei lor Să-ţi zguduie atât de puternic inima. Acuma karma i-a adunat în junal tău, Ca să trezească-n tine-o forţă Prin care viaţa ta să avanseze. Această forţă te-a cutremurat |
|
| 2760 |
Încât, eliberat de
trup, Ai putut urca în lumile spirituale. Eşti cel mai aproape de sufletul meu, Căruia-n suferinţă i-ai rămas credincios. De-aceea sorţii m-au ales Să împlinesc iniţierea, Căreia tu îi datorezi lumina spirituală. Fraţii care slujesc în Templu, Ei te-au trezit la clarvedere, Dar poţi cunoaşte |
|
| 2770 |
Că este adevăr ceea ce vezi, Doar dacă-n lumea spiritelor regăseşti O fiinţă de care-n lumile simţurilor Eşti deja legat prin fiinţa ta cea mai profundă. Ca-această fiinţă să te poată-ntâmpina aici, De-aceea m-au trimis Fraţii înaintea ta. Cea mai grea probă a fost pentru tine Atunci când eu am fost chemată aici. L-am rugat pe Maestru, pe Benedictus, Să îmi dezlege |
|
| 2780 |
Enigma vieţii mele Ce-atât de cumplită-mi apărea. Şi fericire izvorî din cuvintele sale Când îmi vorbi despre misiunea sa şi a mea. El mi-a vorbit despre spiritul Căruia trebuie să-i consacru forţa în mine. Vorbindu-mi, era ca şi cum, într-o clipă, Lumina spirituală cea mai puternică Întregul suflet mi-l strălumina; Durerea mea se preschimbă în fericire. |
|
| 2790 |
Un singur gând umplea
atunci sufletul meu: El mi-a dat lumina – Da, lumina care mi-a conferit forţa clarvederii. Voinţa era cea care trăia în gândul: Să mă consacru-n întregime spiritului Şi gata să fiu pentru jertfa Care m-ar putea apropia de el. Putere uriaşă avea acest gând. Ea îi dădu sufletului aripi şi mă răpi În împărăţia-n care m-ai găsit. |
|
| 2800 |
În clipa când m-am
simţit liberă De corpul fizic, am putut Să îmi îndrept privirea spirituală asupra ta. Nu îl aveam doar pe Johannes înaintea mea; Vedeam şi pe femeia care mă urmase În timpurile de demult, Legându-şi strâns soarta ei de a mea. Aici adevărul spiritual mi-a apărut prin tine, De care-n lumea fizică Eram atât de-adânc legată. |
|
| 2810 |
Am dobândit certitudinea
spiritului Şi-am fost în stare să ţi-o dărui. Lui Benedictus trimitând o rază A celei mai înalte iubiri, am mers înaintea ta. Iar el ţi-a conferit forţa să mă urmezi În sferele spiritului. |
|
| BENEDICTUS
(apărând): |
V-aţi găsit voi înşivă
aici, În domeniul spiritului. Voi putea să fiu iarăşi Alături de voi. |
|
| 2820 |
Mi-a fost îngăduit să vă
dau forţa Ce v-a mânat aici, Dar nu puteam să vă-nsoţesc Eu însumi. Aşa vrea legea, Căreia trebuie să mă supun. Era nevoie-ntâi prin voi înşivă Să dobândiţi ochiul spiritual, Prin care mă puteţi vedea Şi-aici. |
|
| 2830 |
Călătoria voastră spirituală Abia a-nceput. Cu forţe noi veţi sta de-acum În lumea simţurilor. Şi, datorită spiritului Ce s-a deschis în voi, Veţi putea sluji devenirii omeneşti. Destinul v-a legat ca împreună Să vă desfăşurati forţa Ce trebuie să slujească o operă înaltă. |
|
| 2840 |
Mergând pe drumul
sufletului, Înţelepciunea însăşi vă va învăţa Că cele mai înalte lucruri pot fi înfăptuite Când sufletele care şi-au conferit siguranţă spirituală Se leagă sincer pentru salvarea lumilor. Conducerea spirituală v-a unit întru cunoaştere, Uniţi-vă-acum singuri pentru lucrare spirituală. Prin gura mea, puterile-acestei împărăţii Vă dăruiesc cuvântul forţei: Fiinţa urzindă-a luminii, ea radiază |
|
| 2850 |
De
la om la om, Spre-a umple cu adevăr întreaga lume. Harul iubirii, el încălzeşte Suflet lângă suflet, Spre a lucra întru fericirea tuturor lumilor. Iar solii spiritului, ei cunună Lucrarea binecuvântată a oamenilor Cu ţelurile cosmice; Şi dacă omul, care-n alt om se regăseşte, Le poate uni pe amândouă. |
|
| 2860 |
Lumină
spirituală va străluci prin căldură sufletească. |
|
| (Cortina
cade.) |
||
