Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


TABLOUL ŞAPTE


Domeniul spiritului. Maria, Philia, Astrid, Luna, copilul; Johannes, mai întâi în depărtare, apoi apropiindu-se; Theodora, mai târziu Benedictus.

MARIA:

Voi, surorile mele, voi,
Ce de-atâtea ori ajutoare mi-aţi fost,
Şi-n ceasul de-acum daţi-mi ajutor,
Eterul cosmic în sine
Să-l fac să se cutremure.
El trebuie armonios să răsune

2440 
Şi, răsunând, să pătrundă
Un suflet cu Cunoaştere.
Eu pot vedea semnele care
Ne-ndrumă-n munca noastră.
Lucrarea voastră trebuie
Să facă una cu lucrarea mea.
Johannes, năzuitorul,
Prin munca noastră trebuie ridicat
La existenţa cea adevărată.
În Templu,

2450
Sfat au ţinut Fraţii,
Cum să-l conducă din adâncuri
Pe culmile luminoase;
Şi-aşteaptă de la noi
Să trezim în sufletul lui
Forţe pentru zborul înalt.
Tu, Philia mea, aspiră deci
Fiinţa clară a luminii
Din ale spaţiului întinderi,
Te umple cu vraja sunetelor

2460
Din puterea sufletească creatoare,
Ca să-mi poţi aduce
Darurile ce le aduni
Din temeliile spirituale.
Le-oi ţese-atunci
În horele sferelor ce totul animă.
Şi tu, Astrid, oglindă dragă
A spiritului meu,
Să naşti o forţă-ntunecată
'n-lumina curgătoare,

2470
Spre-a străluci-n culori.
Substanţa sunetelor rânduieşte-o;
Să trăiască răsunând
Substanţa Universului în ţesere necontenită.
Şi astfel minţii umane căutătoare
Îi voi putea încredinţa simţire pentru spirit.
Iar tu, puternică Luna,
Care eşti întărită lăuntric
Precum măduva vieţii
Ce creşte-nlăuntrul pomului,

2480
Uneşte cu darurile surorilor tale
Oglinda propriilor virtuţi,
Ca să-i devină căutătorului sufletesc
Siguranţă a cunoaşterii.

PHILIA:

Vreau să mă umplu
Cu cea mai pură existenţă a luminii
Din depărtările cosmice;
Vreau să aspir substanţa dătătoare de viaţă
A sunetelor
Dintr-ale eterului întinderi,

2490
Ca ţie, soră iubită,
Să-ţi poată reuşi opera.

ASTRTID:

Eu vreau să-ntreţes
Lumină strălucitoare
Cu întunericul de umbră,
Şi vreau să condensez
Viaţa sunetelor.
Ea va trebui să răsune scânteind,
Şi va trebui să scânteieze răsunând,
Ca tu, soră iubită,

2500
Să poţi cârmui razele sufletului.

LUNA:

Vreau să-ncălzesc substanţa sufletească,
Să întăresc eterul vieţii.
Ele trebuie să se condenseze,
Trebuie să se perceapă,
Şi-n ele înseşi fiinţând,
Să dăinuie creând,
Ca tu, soră iubită,
Să poţi naşte-n sufletul celui ce caută
Siguranţa cunoaşterii.

MARIA:
2510
Din sferele Philiei
Să curgă simţul bucuriei;
Şi forţa de schimbare a Undinelor
Să deschidă
Sensibilitatea sufletului,
Pentru ca cel trezit
Să poată vieţui
Bucuriile lumii,
Durerile lumii. –
Ce ţese Astrid

2520
Să devină bucuria iubirii,
Iar suflul de viaţă al Silfelor
Să trezească
Impulsul de jertfă al sufletului,
Pentru ca cel ce devine iniţiat
Să poată-nviora
Pe cei împovăraţi de suferinţă,
Pe cei ce fericirea o imploră.
Din forţa Lunii,
Reverse-se tăria.

2530
Puterea Spiritelor focului
Să facă să apară
Siguranţa sufletească,
Încât Cunoscătorul
Pe sine să se regăsească
'n-urzirea sufletească,
În viaţa lumilor.

PHILIA:

Eu Spiritelor cosmice vreau să le cer
Să-ncânte cu lumina fiinţei lor
Simţul sufletului,

2540
Iar sunetul cuvintelor lor
Să facă fericit auzul spiritual;
Ca cel ce trebuie trezit
Să urce
Pe căile sufletului În înăltimile cereşti.

ASTRID:

Curenţii de iubire
Ce lumea o-ncălzesc,
Vreau să-i îndrum
Spre inima Iniţiatului,

2550
Ca el să poată-aduce
Bunăvoinţa Cerului
În truda Pământului
Şi o stare sacră
În copiii oamenilor.

LUNA:
Puterilor dintru începuturi vreau să le cer
Curaj şi putere,
Ca să le pun
'n-adâncul inimii celui ce caută,
Încât încrederea

2560
În propria-i Sine
Să-l poată călăuzi
În viată.
El însuşi să se simtă apoi
Sigur în sine.
Din clipe, el să culeagă
Roadele coapte,
Seminţele lor să le smulgă
Pentru eternitate.

MARIA:

Unită cu voi, surorile mele,

2570
Pentru nobila operă,
Îmi va reuşi
Ce doresc cu ardoare.
Răzbate strigătul
Celui greu încercat,
În lumea noastră de lumină.
(Apare Johannes.)

JOHANNES:        
O, Maria, tu eşti!
Durerea mi-a adus
Îmbelşugate roade.
A risipit iluzia

2580
Pe care mi-o făcusem despre mine
Şi care mă ţinea încătuşat.
Şi-i mulţumesc durerii
Că am putut s-ajung la tine,
Mergând pe căi sufleteşti.

MARIA:
Şi cum a fost calea
Ce te-a condus aici?

JOHANNES:

M-am simţit scăpat
De cătuşele simţurilor.
Şi liberă mi-a fost apoi privirea

2590
De-acele bariere
Ce-i îngrădesc prezentul.
Am putut să văd
În viaţa unui om
Altceva decât ne arată
Cercul strâmt al unei clipe.
Pe Capesius, pe care văzul meu obişnuit
Mi-l arăta în anii săi maturi,
Spiritul l-a dezvăluit sufletului meu
Ca adolescent,

2600
Când plin de visuri înărcate de speranţă
Întâmpina viaţa
Ce i-a adus
Un credincios auditoriu.
Pe Strader, care-i tânăr încă
În existenţa lui de-aici,
Abia scăpat de viaţa monahală,
Pe el l-am putut vedea
Aşa cum va trebui
S-ajungă într-o zi,

2610
Dacă şi-ar urmări ţinta,
Aşa cum el a conceput-o.
Şi numai acei oameni care pe Pământ
Sunt deja plini de spirit,
Mi-au apărut în lumea spiritului
Neschimbati.
Tata Felix
Şi mama Felicia
Îşi păstrau înfăţişarea lor pământească
Atunci când ochiul meu spiritual îi percepea.

2620
Apoi, mi-au acordat îndrumătorii mei favoarea
De a-mi vorbi
Despre darurile pe care le voi primi
De voi putea atinge
Sublimele înălţimi ale cunoaşterii.
Şi multe alte lucruri am văzut
Cu organele spiritului.
Erau lucruri pe care odinioară simţurile
Mi le-au arătat în felul lor limitat.
Lumina limpede a judecăţii strălucea

2630
În lumea mea cea nouă.
De-a fost însă un vis ce se ţesea
Sau mă înconjura deja realitatea spirituală,
N-am fost în stare să discern.
Dacă vederea mea spirituală
Era atinsă de-alte lucruri,
Sau dacă Sinea mea proprie se lărgise,
Devenind o lume,
N-am ştiut.
Şi-atunci, ai apărut tu însuţi.

2640
Nu-aşa cum eşti acum,
Nu cum te-a cunoscut trecutul, nu,
Ci te-am văzut
Aşa cum stai veşnic în spirit.
Fiinţa ta nu era umană,
Şi am putut cunoaşte limpede
Spiritul în sufletul tău.
El nu lucra aşa cum lucrează omul
În trupul sensibil.
El acţiona ca un spirit

2650
Ce vrea să dea naştere la opere
Care îşi au izvorul în eternitate.
Şi-abia acum, când pot să stau
În faţa ta în spirit,
Îmi străluceşte pe deplin lumina.
În tine, ochii mei fizici
Au cuprins realitatea atât de precis,
Încât şi aici, în lumea spiritelor,
Am certitudinea:
În faţa mea nu-i o nălucire,

2660
Ci e fiinţa ta adevărată,
Pe care-am întâlnit-o acolo,
Pe care pot să o-ntâlnesc aici.

THEODORA (apărand):
Trebuie să vorbesc.
Din fruntea ta, Maria,
O rază de lumină se desprinde.
Lumina prinde formă.
O-nfăţişare omenească prinde chip.
E chipul unui bărbat umplut de spirit.
Şi-n jurul lui se-adună alţii.

2670
Într-o epocă de mult apusă privesc eu.
Din ochii-acelui om pios
Ce s-a desprins din fruntea ta
Se răspândeşte cea mai pură
Pace sufletească.
Şi profunzime licăreşte
Din nobilele sale trăsături.
În faţa lui văd o femeie.
Ea, plină de devoţiune,
Ascultă cuvintele rostite

2680
De gura lui.
Aud cuvintele.
Ele sună aşa:
„Cu veneraţie-aţi privit La zeii voştri.
Îi iubesc pe aceşti zei,
Aşa cum voi înşivă îi iubiţi.
Ei au dăruit forţă gândirii voastre,
Au cultivat curajul în inimile voastre.
Dar darurile lor purced

2690
De la o fiinţă spirituală mai înaltă.“
…………………………………………
Şi văd cum cele spuse de el oamenilor
Stârnesc sălbatice strigăte.
Aud strigătele:
„Ucideţi-l! Vrea să ne răpească
Ceea ce zeii ne-au dat.“
Dar el vorbeşte calm mai departe.
Le spune despre Dumnezeul-om
Care a coborât pe Pământ
Şi a biruit moartea:

2700
Despre Hristos vorbeşte el.
Şi-n timp ce vorbeşte,
Treptat, sufletele se liniştesc.
O singură inimă păgână se împotriveşte,
Jurându-i răzbunare.
Eu pot recunoaste inima aceasta:
Ea bate din nou în copilul
Ce s-a lipit de tine-acum.
Vorbi către el atunci trimisul lui Hristos:
Destinul tău nu vrea

2710
Să te aproprii de mine în această viaţă;
Aştept cu răbdare însă.
Drumul tău te va aduce totuşi la mine.
Femeia care stă în faţa bărbatului
Îi cade la picioare.
Se simte transformată.
Un suflet se roagă Dumnezeului-om.
O inimă iubeşte pe trimisul divin.
(Johannes cade în genunchi în faţa Mariei.)

MARIA:

Johannes, ceea ce întrezăreşti,
Trezeşte la deplină conştienţă.

2720
Abia acum memoria ta
S-a eliberat din cătuşele simţurilor.
M-ai perceput pe mine
Şi te-ai simţit pe tine
Aşa cum am fost uniţi în viaţa pământească trecută.
Femeia despre care vorbea văzătoarea
Erai tu însuţi.
Aşa te-ai prosternat la picioarele mele
Când eu, odinioară, ca trimis al lui Hristos,
Am venit la neamul tău.

2730
Ce în lăcaşurile sacre ale Hyberniei
Mi-a fost împărtăşit de către Dumnezeul
Care-nlăuntrul omului sălăşluia,
Biruitor asupra puterilor morţii,
Mi s-a îngăduit să duc popoarelor
'n-a căror suflet mai era vie
Dorinţa de-a aduce jertfe, cu bucurie,
Puternicului Odin,
Gândind cu tristeţe
La luminosul Baldur.

2740
Iar forţa care s-a născut în tine
Prin solia mea, te-a atras către mine
Din prima zi când, în viaţa de-acum,
Ochii tăi fizici mă văzură.
Şi pentru că forţa aceasta lucra cu putere,
Rămânând totuşi neştiută de noi,
Ea întreţesu existenţelor noastre
Suferinţele prin care a trebuit să trecem.
Dar în durerea însăşi se afla puterea
Care la împărăţia spiritului ne conducea,

2750
Acolo unde învăţăm cu-adevărat să ne cunoaştem.
Durerea ta crescu peste măsură
Prin prezenţa acestor mulţi oameni
De care, prin puterea destinului, eşti legat.
De-aceea a putut revelarea fiinţei lor
Să-ţi zguduie atât de puternic inima.
Acuma karma i-a adunat în junal tău,
Ca să trezească-n tine-o forţă
Prin care viaţa ta să avanseze.
Această forţă te-a cutremurat

2760
Încât, eliberat de trup,
Ai putut urca în lumile spirituale.
Eşti cel mai aproape de sufletul meu,
Căruia-n suferinţă i-ai rămas credincios.
De-aceea sorţii m-au ales
Să împlinesc iniţierea,
Căreia tu îi datorezi lumina spirituală.
Fraţii care slujesc în Templu,
Ei te-au trezit la clarvedere,
Dar poţi cunoaşte

2770
Că este adevăr ceea ce vezi,
Doar dacă-n lumea spiritelor regăseşti
O fiinţă de care-n lumile simţurilor
Eşti deja legat prin fiinţa ta cea mai profundă.
Ca-această fiinţă să te poată-ntâmpina aici,
De-aceea m-au trimis Fraţii înaintea ta.
Cea mai grea probă a fost pentru tine
Atunci când eu am fost chemată aici.
L-am rugat pe Maestru, pe Benedictus,
Să îmi dezlege

2780
Enigma vieţii mele
Ce-atât de cumplită-mi apărea.
Şi fericire izvorî din cuvintele sale
Când îmi vorbi despre misiunea sa şi a mea.
El mi-a vorbit despre spiritul
Căruia trebuie să-i consacru forţa în mine.
Vorbindu-mi, era ca şi cum, într-o clipă,
Lumina spirituală cea mai puternică
Întregul suflet mi-l strălumina;
Durerea mea se preschimbă în fericire.

2790
Un singur gând umplea atunci sufletul meu:
El mi-a dat lumina –
Da, lumina care mi-a conferit forţa clarvederii.
Voinţa era cea care trăia în gândul:
Să mă consacru-n întregime spiritului
Şi gata să fiu pentru jertfa
Care m-ar putea apropia de el.
Putere uriaşă avea acest gând.
Ea îi dădu sufletului aripi şi mă răpi
În împărăţia-n care m-ai găsit.

2800
În clipa când m-am simţit liberă
De corpul fizic, am putut
Să îmi îndrept privirea spirituală asupra ta.
Nu îl aveam doar pe Johannes înaintea mea;
Vedeam şi pe femeia care mă urmase
În timpurile de demult,
Legându-şi strâns soarta ei de a mea.
Aici adevărul spiritual mi-a apărut prin tine,
De care-n lumea fizică
Eram atât de-adânc legată.

2810
Am dobândit certitudinea spiritului
Şi-am fost în stare să ţi-o dărui.
Lui Benedictus trimitând o rază
A celei mai înalte iubiri, am mers înaintea ta.
Iar el ţi-a conferit forţa să mă urmezi
În sferele spiritului.

BENEDICTUS (apărând):
V-aţi găsit voi înşivă aici,
În domeniul spiritului.
Voi putea să fiu iarăşi
Alături de voi.


2820
Mi-a fost îngăduit să vă dau forţa
Ce v-a mânat aici,
Dar nu puteam să vă-nsoţesc
Eu însumi.
Aşa vrea legea,
Căreia trebuie să mă supun.
Era nevoie-ntâi prin voi înşivă
Să dobândiţi ochiul spiritual,
Prin care mă puteţi vedea
Şi-aici.

2830
Călătoria voastră spirituală
Abia a-nceput.
Cu forţe noi veţi sta de-acum
În lumea simţurilor.
Şi, datorită spiritului
Ce s-a deschis în voi,
Veţi putea sluji devenirii omeneşti.
Destinul v-a legat ca împreună
Să vă desfăşurati forţa
Ce trebuie să slujească o operă înaltă.

2840
Mergând pe drumul sufletului,
Înţelepciunea însăşi vă va învăţa
Că cele mai înalte lucruri pot fi înfăptuite
Când sufletele care şi-au conferit siguranţă spirituală
Se leagă sincer pentru salvarea lumilor.
Conducerea spirituală v-a unit întru cunoaştere,
Uniţi-vă-acum singuri pentru lucrare spirituală.
Prin gura mea, puterile-acestei împărăţii
Vă dăruiesc cuvântul forţei:
Fiinţa urzindă-a luminii, ea radiază

2850
De la om la om,
Spre-a umple cu adevăr întreaga lume.
Harul iubirii, el încălzeşte
Suflet lângă suflet,
Spre a lucra întru fericirea tuturor lumilor.
Iar solii spiritului, ei cunună
Lucrarea binecuvântată a oamenilor
Cu ţelurile cosmice;
Şi dacă omul, care-n alt om se regăseşte,
Le poate uni pe amândouă.

2860
Lumină spirituală va străluci prin căldură sufletească.



 (Cortina cade.)