Domeniul spiritului. Maria, Philia, Astrid, Luna, copilul; Johannes, mai întâi în depărtare, apoi apropiindu-se; Theodora, mai târziu Benedictus.
| MARIA: | Voi, surorile mele, voi, Ce de-atâtea ori ajutoare mi-ați fost, Și-n ceasul de-acum dați-mi ajutor, Eterul cosmic în sine Să-l fac să se cutremure. El trebuie armonios să răsune |
|
| 2440 | Și, răsunând, să pătrundă Un suflet cu Cunoaștere. Eu pot vedea semnele care Ne-ndrumă-n munca noastră. Lucrarea voastră trebuie Să facă una cu lucrarea mea. Johannes, năzuitorul, Prin munca noastră trebuie ridicat La existența cea adevărată. În Templu, |
|
| 2450 | Sfat au ținut Frații, Cum să-l conducă din adâncuri Pe culmile luminoase; Și-așteaptă de la noi Să trezim în sufletul lui Forțe pentru zborul înalt. Tu, Philia mea, aspiră deci Ființa clară a luminii Din ale spațiului întinderi, Te umple cu vraja sunetelor |
|
| 2460 | Din puterea sufletească creatoare, Ca să-mi poți aduce Darurile ce le aduni Din temeliile spirituale. Le-oi țese-atunci În horele sferelor ce totul animă. Și tu, Astrid, oglindă dragă A spiritului meu, Să naști o forță-ntunecată 'n-lumina curgătoare, |
|
| 2470 | Spre-a străluci-n culori. Substanța sunetelor rânduiește-o; Să trăiască răsunând Substanța Universului în țesere necontenită. Și astfel minții umane căutătoare Îi voi putea încredința simțire pentru spirit. Iar tu, puternică Luna, Care ești întărită lăuntric Precum măduva vieții Ce crește-nlăuntrul pomului, |
|
| 2480 | Unește cu darurile surorilor tale Oglinda propriilor virtuți, Ca să-i devină căutătorului sufletesc Siguranță a cunoașterii. |
|
| PHILIA: | Vreau să mă umplu Cu cea mai pură existență a luminii Din depărtările cosmice; Vreau să aspir substanța dătătoare de viață A sunetelor Dintr-ale eterului întinderi, |
|
| 2490 | Ca ție, soră iubită, Să-ți poată reuși opera. |
|
| ASTRTID: | Eu vreau să-ntrețes Lumină strălucitoare Cu întunericul de umbră, Și vreau să condensez Viața sunetelor. Ea va trebui să răsune scânteind, Și va trebui să scânteieze răsunând, Ca tu, soră iubită, |
|
| 2500 | Să poți cârmui razele sufletului. |
|
| LUNA: | Vreau să-ncălzesc substanța sufletească, Să întăresc eterul vieții. Ele trebuie să se condenseze, Trebuie să se perceapă, Și-n ele înseși ființând, Să dăinuie creând, Ca tu, soră iubită, Să poți naște-n sufletul celui ce caută Siguranța cunoașterii. |
|
| MARIA: | 2510 | Din sferele Philiei Să curgă simțul bucuriei; Și forța de schimbare a Undinelor Să deschidă Sensibilitatea sufletului, Pentru ca cel trezit Să poată viețui Bucuriile lumii, Durerile lumii. – Ce țese Astrid |
| 2520 | Să devină bucuria iubirii, Iar suflul de viață al Silfelor Să trezească Impulsul de jertfă al sufletului, Pentru ca cel ce devine inițiat Să poată-nviora Pe cei împovărați de suferință, Pe cei ce fericirea o imploră. Din forța Lunii, Reverse-se tăria. |
|
| 2530 | Puterea Spiritelor focului Să facă să apară Siguranța sufletească, Încât Cunoscătorul Pe sine să se regăsească 'n-urzirea sufletească, În viața lumilor. |
|
| PHILIA: | Eu Spiritelor cosmice vreau să le cer Să-ncânte cu lumina ființei lor Simțul sufletului, |
|
| 2540 | Iar sunetul cuvintelor lor Să facă fericit auzul spiritual; Ca cel ce trebuie trezit Să urce Pe căile sufletului În înăltimile cerești. |
|
| ASTRID: | Curenții de iubire Ce lumea o-ncălzesc, Vreau să-i îndrum Spre inima Inițiatului, |
|
| 2550 | Ca el să poată-aduce Bunăvoința Cerului În truda Pământului Și o stare sacră În copiii oamenilor. |
|
| LUNA: | Puterilor dintru începuturi vreau să le cer Curaj și putere, Ca să le pun 'n-adâncul inimii celui ce caută, Încât încrederea |
|
| 2560 | În propria-i Sine Să-l poată călăuzi În viată. El însuși să se simtă apoi Sigur în sine. Din clipe, el să culeagă Roadele coapte, Semințele lor să le smulgă Pentru eternitate. |
|
| MARIA: | Unită cu voi, surorile mele, | |
| 2570 |
Pentru nobila operă, Îmi va reuși Ce doresc cu ardoare. Răzbate strigătul Celui greu încercat, În lumea noastră de lumină. (Apare Johannes.) |
|
| JOHANNES: | O, Maria, tu ești! Durerea mi-a adus Îmbelșugate roade. A risipit iluzia |
|
| 2580 | Pe care mi-o făcusem despre mine Și care mă ținea încătușat. Și-i mulțumesc durerii Că am putut s-ajung la tine, Mergând pe căi sufletești. |
|
| MARIA: | Și cum a fost calea Ce te-a condus aici? |
|
| JOHANNES: | M-am simțit scăpat De cătușele simțurilor. Și liberă mi-a fost apoi privirea |
|
| 2590 | De-acele bariere Ce-i îngrădesc prezentul. Am putut să văd În viața unui om Altceva decât ne arată Cercul strâmt al unei clipe. Pe Capesius, pe care văzul meu obișnuit Mi-l arăta în anii săi maturi, Spiritul l-a dezvăluit sufletului meu Ca adolescent, |
|
| 2600 | Când plin de visuri înărcate de speranță Întâmpina viața Ce i-a adus Un credincios auditoriu. Pe Strader, care-i tânăr încă În existența lui de-aici, Abia scăpat de viața monahală, Pe el l-am putut vedea Așa cum va trebui S-ajungă într-o zi, |
|
| 2610 | Dacă și-ar urmări ținta, Așa cum el a conceput-o. Și numai acei oameni care pe Pământ Sunt deja plini de spirit, Mi-au apărut în lumea spiritului Neschimbati. Tata Felix Și mama Felicia Își păstrau înfățișarea lor pământească Atunci când ochiul meu spiritual îi percepea. |
|
| 2620 | Apoi, mi-au acordat îndrumătorii mei favoarea De a-mi vorbi Despre darurile pe care le voi primi De voi putea atinge Sublimele înălțimi ale cunoașterii. Și multe alte lucruri am văzut Cu organele spiritului. Erau lucruri pe care odinioară simțurile Mi le-au arătat în felul lor limitat. Lumina limpede a judecății strălucea |
|
| 2630 | În lumea mea cea nouă. De-a fost însă un vis ce se țesea Sau mă înconjura deja realitatea spirituală, N-am fost în stare să discern. Dacă vederea mea spirituală Era atinsă de-alte lucruri, Sau dacă Sinea mea proprie se lărgise, Devenind o lume, N-am știut. Și-atunci, ai apărut tu însuți. |
|
| 2640 | Nu-așa cum ești acum, Nu cum te-a cunoscut trecutul, nu, Ci te-am văzut Așa cum stai veșnic în spirit. Ființa ta nu era umană, Și am putut cunoaște limpede Spiritul în sufletul tău. El nu lucra așa cum lucrează omul În trupul sensibil. El acționa ca un spirit |
|
| 2650 | Ce vrea să dea naștere la opere Care își au izvorul în eternitate. Și-abia acum, când pot să stau În fața ta în spirit, Îmi strălucește pe deplin lumina. În tine, ochii mei fizici Au cuprins realitatea atât de precis, Încât și aici, în lumea spiritelor, Am certitudinea: În fața mea nu-i o nălucire, |
|
| 2660 | Ci e ființa ta adevărată, Pe care-am întâlnit-o acolo, Pe care pot să o-ntâlnesc aici. |
|
| THEODORA (apărand): | Trebuie să vorbesc. Din fruntea ta, Maria, O rază de lumină se desprinde. Lumina prinde formă. O-nfățișare omenească prinde chip. E chipul unui bărbat umplut de spirit. Și-n jurul lui se-adună alții. |
|
| 2670 | Într-o epocă de mult apusă privesc eu. Din ochii-acelui om pios Ce s-a desprins din fruntea ta Se răspândește cea mai pură Pace sufletească. Și profunzime licărește Din nobilele sale trăsături. În fața lui văd o femeie. Ea, plină de devoțiune, Ascultă cuvintele rostite |
|
| 2680 | De gura lui. Aud cuvintele. Ele sună așa: „Cu venerație-ați privit La zeii voștri. Îi iubesc pe acești zei, Așa cum voi înșivă îi iubiți. Ei au dăruit forță gândirii voastre, Au cultivat curajul în inimile voastre. Dar darurile lor purced |
|
| 2690 | De la o ființă spirituală mai înaltă.“ ………………………………………… Și văd cum cele spuse de el oamenilor Stârnesc sălbatice strigăte. Aud strigătele: „Ucideți-l! Vrea să ne răpească Ceea ce zeii ne-au dat.“ Dar el vorbește calm mai departe. Le spune despre Dumnezeul-om Care a coborât pe Pământ Și a biruit moartea: |
|
| 2700 | Despre Hristos vorbește el. Și-n timp ce vorbește, Treptat, sufletele se liniștesc. O singură inimă păgână se împotrivește, Jurându-i răzbunare. Eu pot recunoaste inima aceasta: Ea bate din nou în copilul Ce s-a lipit de tine-acum. Vorbi către el atunci trimisul lui Hristos: Destinul tău nu vrea |
|
| 2710 | Să te aproprii de mine în această viață; Aștept cu răbdare însă. Drumul tău te va aduce totuși la mine. Femeia care stă în fața bărbatului Îi cade la picioare. Se simte transformată. Un suflet se roagă Dumnezeului-om. O inimă iubește pe trimisul divin. (Johannes cade în genunchi în fața Mariei.) |
|
| MARIA: |
Johannes, ceea ce întrezărești, Trezește la deplină conștiență. |
|
| 2720 | Abia acum memoria ta S-a eliberat din cătușele simțurilor. M-ai perceput pe mine Și te-ai simțit pe tine Așa cum am fost uniți în viața pământească trecută. Femeia despre care vorbea văzătoarea Erai tu însuți. Așa te-ai prosternat la picioarele mele Când eu, odinioară, ca trimis al lui Hristos, Am venit la neamul tău. |
|
| 2730 | Ce în lăcașurile sacre ale Hyberniei Mi-a fost împărtășit de către Dumnezeul Care-nlăuntrul omului sălășluia, Biruitor asupra puterilor morții, Mi s-a îngăduit să duc popoarelor 'n-a căror suflet mai era vie Dorința de-a aduce jertfe, cu bucurie, Puternicului Odin, Gândind cu tristețe La luminosul Baldur. |
|
| 2740 | Iar forța care s-a născut în tine Prin solia mea, te-a atras către mine Din prima zi când, în viața de-acum, Ochii tăi fizici mă văzură. Și pentru că forța aceasta lucra cu putere, Rămânând totuși neștiută de noi, Ea întrețesu existențelor noastre Suferințele prin care a trebuit să trecem. Dar în durerea însăși se afla puterea Care la împărăția spiritului ne conducea, |
|
| 2750 | Acolo unde învățăm cu-adevărat să ne cunoaștem. Durerea ta crescu peste măsură Prin prezența acestor mulți oameni De care, prin puterea destinului, ești legat. De-aceea a putut revelarea ființei lor Să-ți zguduie atât de puternic inima. Acuma karma i-a adunat în jurul tău, Ca să trezească-n tine-o forță Prin care viața ta să avanseze. Această forță te-a cutremurat |
|
| 2760 | Încât, eliberat de trup, Ai putut urca în lumile spirituale. Ești cel mai aproape de sufletul meu, Căruia-n suferință i-ai rămas credincios. De-aceea sorții m-au ales Să împlinesc inițierea, Căreia tu îi datorezi lumina spirituală. Frații care slujesc în Templu, Ei te-au trezit la clarvedere, Dar poți cunoaște |
|
| 2770 | Că este adevăr ceea ce vezi, Doar dacă-n lumea spiritelor regăsești O ființă de care-n lumile simțurilor Ești deja legat prin ființa ta cea mai profundă. Ca-această ființă să te poată-ntâmpina aici, De-aceea m-au trimis Frații înaintea ta. Cea mai grea probă a fost pentru tine Atunci când eu am fost chemată aici. L-am rugat pe Maestru, pe Benedictus, Să îmi dezlege |
|
| 2780 | Enigma vieții mele Ce-atât de cumplită-mi apărea. Și fericire izvorî din cuvintele sale Când îmi vorbi despre misiunea sa și a mea. El mi-a vorbit despre spiritul Căruia trebuie să-i consacru forța în mine. Vorbindu-mi, era ca și cum, într-o clipă, Lumina spirituală cea mai puternică Întregul suflet mi-l strălumina; Durerea mea se preschimbă în fericire. |
|
| 2790 | Un singur gând umplea atunci sufletul meu: El mi-a dat lumina – Da, lumina care mi-a conferit forța clarvederii. Voința era cea care trăia în gândul: Să mă consacru-n întregime spiritului Și gata să fiu pentru jertfa Care m-ar putea apropia de el. Putere uriașă avea acest gând. Ea îi dădu sufletului aripi și mă răpi În împărăția-n care m-ai găsit. |
|
| 2800 | În clipa când m-am simțit liberă De corpul fizic, am putut Să îmi îndrept privirea spirituală asupra ta. Nu îl aveam doar pe Johannes înaintea mea; Vedeam și pe femeia care mă urmase În timpurile de demult, Legându-și strâns soarta ei de a mea. Aici adevărul spiritual mi-a apărut prin tine, De care-n lumea fizică Eram atât de-adânc legată. |
|
| 2810 | Am dobândit certitudinea spiritului Și-am fost în stare să ți-o dărui. Lui Benedictus trimitând o rază A celei mai înalte iubiri, am mers înaintea ta. Iar el ți-a conferit forța să mă urmezi În sferele spiritului. |
|
| BENEDICTUS (apărând): | V-ați găsit voi înșivă aici, În domeniul spiritului. Voi putea să fiu iarăși Alături de voi. |
|
| 2820 | Mi-a fost îngăduit să vă dau forța Ce v-a mânat aici, Dar nu puteam să vă-nsoțesc Eu însumi. Așa vrea legea, Căreia trebuie să mă supun. Era nevoie-ntâi prin voi înșivă Să dobândiți ochiul spiritual, Prin care mă puteți vedea Și-aici. |
|
| 2830 | Călătoria voastră spirituală Abia a-nceput. Cu forțe noi veți sta de-acum În lumea simțurilor. Și, datorită spiritului Ce s-a deschis în voi, Veți putea sluji devenirii omenești. Destinul v-a legat ca împreună Să vă desfășurati forța Ce trebuie să slujească o operă înaltă. |
|
| 2840 | Mergând pe drumul sufletului, Înțelepciunea însăși vă va învăța Că cele mai înalte lucruri pot fi înfăptuite Când sufletele care și-au conferit siguranță spirituală Se leagă sincer pentru salvarea lumilor. Conducerea spirituală v-a unit întru cunoaștere, Uniți-vă-acum singuri pentru lucrare spirituală. Prin gura mea, puterile-acestei împărății Vă dăruiesc cuvântul forței: Ființa urzindă-a luminii, ea radiază |
|
| 2850 | De la om la om, Spre-a umple cu adevăr întreaga lume. Harul iubirii, el încălzește Suflet lângă suflet, Spre a lucra întru fericirea tuturor lumilor. Iar solii spiritului, ei cunună Lucrarea binecuvântată a oamenilor Cu țelurile cosmice; Și dacă omul, care-n alt om se regăsește, Le poate uni pe amândouă. |
|
| 2860 | Lumină spirituală va străluci prin căldură sufletească. |
|
|
(Cortina cade.)
|
||
