Rudolf Steiner: Poarta initierii GA 14: Tabloul 8

JOHANNES (lângă şevalet, în faţa căruia stau Capesius şi Maria):
		Sunt ultimele tuşe; Îmi pot considera lucrarea terminată. O mare bucurie am avut Să pot aprofunda, prin arta mea, Fiinţa dumneavoastră.
CAPESIUS:		Tabloul este pentru mine, sincer, o minune. O şi mai mare minune E creatorul său. Schimbarea petrecută-n Domnia ta
	2870	Nu poate fi comparată cu nimic Din ceea ce oameni de felul meu Credeau a fi astăzi cu putinţă. Poţi să o crezi doar când ochii Te constrâng s-o vezi. Întâia oară te-am văzut acum trei ani. Mi s-a-ngăduit să intru în acest cerc În care te-ai ridicat până la înălţimea de acum. Un om împovărat de griji erai pe-atunci, Şi chipul Domniei tale arăta acest lucru.
	2880	Ascultasem o expunere în cercul vostru Şi m-am simţit obligat să leg de ea cuvinte Pe care tare greu mi le smulgeam din suflet. Vorbeam aşa cum o face omul Când nu se gândeşte decât la sine. Privirea îmi era mereu îndreptată Spre-acel pictor copleşit de suferinţă, Care şedea într-un colţ şi tăcea. Tăcea şi gândea însă În chip cu totul aparte.
	2890	Puteai să crezi Că n-auzea nici un cuvânt Din cele rostite alături de el. Părea că suferinţa ce îl stăpânea Avea o viaţă proprie a ei. Era ca şi cum omul nu auzea nimic Şi doar suferinta însăşi ar fi avut auz. N-ar fi poate nepotrivit să spun Că era cu totul stăpânit de suferinţă. Nu mult după aceea te-am reîntâlnit
	2900	Şi erai deja transformat. Din ochi îţi radia fericirea Şi forţă trăia-n fiinţa Domniei tale Un nobil foc îţi răsuna din cuvinte. Atunci ţi-ai exprimat o dorinţă Ce mi-a părut destul de ciudată. Doreai să devii discipolul meu. Şi-n adevăr, trei ani întregi, Cu râvnă ai aprofundat Tot ce aveam de spus despre mersul lumii.
	2910	Apropiindu-ne mai mult, Am trăit enigma artei Domniei tale, Şi fiecare din tablouri era o nouă minune. (Între timp a intrat Strader.) Gândirea mea nu tindea mai 'nainte Să urce-n lumile ascunse simţurilor. Era departe de mine-ndoiala cu privire la ele. Să mă apropii să le cercetez, O mare îndrăzneală îmi părea. Şi-acum trebuie să recunosc Că m-ai făcut să-mi schimb părerea.
	2920	De-atâtea ori te-am auzit spunând Că datorezi creaţia artistică Doar darului De a percepe conştient în alte lumi, Şi că în opera dumitale Nu poţi aduce nimic Ce să nu fi fost întâi contemplat în spirit. Şi văd în operele Domniei tale Cum spiritul se revelează activ.
STRADER:		Niciodată nu v-am înţeles atât de puţin.
	2930	În fiece artist Spiritul s-a dovedit astfel. Ce deosebire este-atunci Între Thomasius şi ceilalţi maeştri?
CAPESIUS:		Nu m-am îndoit vreodată Că spiritul se arată activ în oameni. Fiinţa lui însă, Lor le rămâne necunoscută. Creează dintr-un spirit, Dar nu-l înţeleg.
	2940	Thomasius însă creează în realitatea sensibilă Ceea ce poate vedea deplin conştient în spirit. Şi mi-a mărturisit adesea că o altfel de creaţie Nu-i cu putinţă pentru felul lui.
STRADER:		Pentru mine, Thomasius este de admirat; Şi recunosc deschis că, Abia-n tabloul lui, Capesius – pe care credeam că-l cunosc – Se revelează pentru prima dată-n întregime. Credeam că-l cunosc,
	2950	Dar opera aceasta de artă îmi arată clar Cât de puţin ştiam despre el.
MARIA:		Iubite doctore, cum poţi oare Să-admiri atât măreţia operei Şi totuşi să negi izvorul acestei măreţii?
STRADER:		Ce are de-a face admiraţia Pe care o datorez artistului Cu credinţa-n vederea spirituală?
MARIA:		Desigur, poţi ovaţiona opera Chiar când lipseşte credinţa în izvoarele ei.
	2960	În cazul de faţă însă n-ar fi nimic de admirat, Dacă artistul n-ar fi urmat calea Ce l-a condus la spirit.
STRADER:		N-ar trebui totuşi să spunem Că, dacă cineva se dedică spiritului, L-a şi pătruns prin cunoaştere. Forţa spiritului creează-n artist Aşa cum creează-n pom sau în piatră. Dar pomul nu se cunoaşte pe sine; Îl poate cunoaşte doar cel care îl contemplă.
	2970	Artistul trăieşte în opera sa Şi nu în experienţa spirituală. Dar dacă privirea mi se îndreaptă acum Către tabloul acesta, Uitate-s toate câte-l ispitesc pe gânditor. Din ochii aceştia care sunt, totuşi, pictaţi, Străluceşte forţa sufletească a prieteuului meu. Pe fruntea aceasta trăieşte Înţelepciunea cercetătorului; Iar căldura nobilă a cuvintelor sale
	2980	Radiază din toate tonurile culorilor Prin care pensula Domniei tale A rezolvat această enigmă. O, culorile acestea! Sunt doar o suprafaţă plană Şi totuşi nu sunt; E ca şi cum ar fi vizibile Numai pentru a mi se ascunde iar. Şi formele acestea, ce apar Ca activitate a culorilor, Vorbesc despre ţeserea spiritului,
	2990	Vorbesc despre multe lucruri Care nu sunt ele însele. Şi unde este lucrul despre care ele vorbesc? Nu poate fi pe pânză; Acolo sunt culori lipsite de spirit. Este în Capesius? Atunci de ce nu-l pot vedea în el? Thomasius, ai pictat în aşa fel Încât pictura Se distruge prin ea însăşi
	3000	De-ndată ce privirea vrea s-o prindă. Nu pot înţelege Unde vrea să mă-npingă acest tablou. Ce să-nţeleg? Ce să caut? Aş vrea să străpung pânza, Ca să găsesc ce trebuie să caut. Unde voi afla ce radiază din acest tablou În sufletul meu? Trebuie să ajung la asta.
	3010	O, om ieşit din minţi – E ca şi cum aş fi vrăjit de fantome! De o fantomă invizibilă, – Şi neputinţa mea N-o poate vedea. Thomasius, dumneata pictezi fantome, Le-aduci prin vrăji în tablourile dumitale; Ele te ispitesc să le cauţi, Dar nu se lasă găsite. ... O, ce cumplite-s tablourile dumitale!
CAPESIUS:	3020	Prietene, ţi-ai pierdut acum Cu totul calmul gânditorului! Gândeşte-te că dacă o fantomă Ar vorbi din acest tablou Eu însumi ar trebui să fiu o fantomă.
STRADER:		Iertare, prietene, A fost o slăbiciune doar...
CAPESIUS:		O, doar de bine vorbeşte Despre aceste clipe! Părea că te-ai pierdut cu totul.
	3030	De fapt, te ridicaseşi Deasupra Sinei tale. Mi s-a-ntâmplat şi mie-adesea. În astfel de momente, Oricât de solidă ţi-ai simţi gâudirea, Se dovedeşte că eşti cuprins de o putere Ce nu-şi poate avea obârşia Nici în cunoaşterea prin simţuri, Şi nici în raţiune. Cine dă tabloului o astfel de putere?
	3040	Aş numi simbol ceea ce am vieţuit Lângă acest tablou. El m-a-nvăţat să-mi cunosc sufletul Cum n-am fost în stare s-o fac înainte. Şi această cunoaştere de sine a fost convingătoare. Johannes Thomasius m-a adâncit Pentru că el are forţa să străbată Prin aparenţele simţurilor la Sinea spirituală, Datorită capacităţii vederii lui De a se adânci în spirit.
	3050	Vechea vorbă înţeleaptă „Cunoaşte-te!“, 'mi-apare-acum într-o lumină nouă. Pentru a cunoaşte ce eşti, Trebuie mai întâi să găseşti în tine forţa Care, ca un spirit adevărat, Poate să ni se ascundă nouă înşine.
MARIA:		Pentru a se găsi pe sine, Omul trebuie să dezvolte mai întâi forţa De a pătrunde-n propria fiinţă. Adevăr vorbeşte cuvântul înţelepciunii:
	3060	Dezvoltă-te, pentru a te vedea.
STRADER:		Dacă i-am recunoaşte lui Thomasius Că prin înflorirea spiritului a câştigat Cunoaşterea despre fiinţa care Este invizibilă în Domnia voastră, Am afirma prin aceasta Că pe fiecare treaptă a vieţii cunoaşterea e alta.
CAPESIUS:		Chiar asta-am vrut să-afirm...
STRADER:		De-ar fi aşa, Atunci orice gândire-ar fi zadarnică,
	3070	Iar ştiinţa doar o himeră. Ar trebuie să mă pierd în fiece clipă. ............................................................... O, lăsaţi-mă singur.
CAPESIUS:		Îl voi însoţi. (Ies.)
MARIA:		Capesius este mult mai aproape De cunoaşterea spirituală decât îşi închipuie, Iar Strader suferă crunt. Spiritul lui nu poate găsi Ceea ce sufletul lui doreşte fierbinte.
JOHANNES:		De la primii paşi pe care i-am făcut
	3080	În domeniul sufletului, Fiinţa acestor doi bărbaţi A stat în faţa ochiului meu spiritual. Îl vedeam pe Capesius ca fiind tânăr, Iar pe Strader în anii Pe care-i va atinge după mult timp. Primul arăta o înflorire tinerească Ce ascundea multe din cele ce viaţa lui actuală N-a lăsat să se maturizeze în existenţa sensibilă. Am fost împins către personalitatea lui.
	3090	Prin fiinţa sa sufletească am putut privi Pentru prima dată Cum, în sâmburele fiinţial ai unui om, Însuşirile vieţii actuale se dovedesc a fi, prin ele însele, Urmări ale unei alte existenţe pământeşti. Am văzut luptele prin care a trecut Şi care, din alte vieţi, I-au plăsmuit existenţa sa de acum; Şi chiar dacă n-am putut avea în faţa sufletului Viaţa lui trecută,
	3100	În felul lui de a fi am văzut totuşi Ceea ce nu poate proveni din viaţa actuală. Şi numai aşa am putut să redau în tablou Ceea ce îl stăpâneşte în adâncul sufletului. Mi-a fost condusă pensula De forţele pe care Capesius le-a dezvoltat În alte vieţi pământeşti. Şi dacă i-am dezvăluit fiinţa proprie, Atunci tabloul şi-a-mplinit menirea Pe care i-am atribuit-o.
	3110	Ca operă de artă, nu-l preţuiesc prea mult.
MARIA:		El va continua să lucreze mai departe În sufletul căruia i-a arătat calea spre domeniul spiritului.
		(Cortina cade în timp ce Maria şi Johannes sunt încă în cameră.)

Biblioteca antroposofică

Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14

TABLOUL OPT