Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


TABLOUL OPT


Aceeaşi cameră ca în primul tablou. Johannes, Maria, Capesius, Strader.

JOHANNES (lângă şevalet, în faţa căruia stau Capesius şi Maria):


Sunt ultimele tuşe;
Îmi pot considera lucrarea terminată.
O mare bucurie am avut
Să pot aprofunda, prin arta mea,
Fiinţa dumneavoastră.

CAPESIUS:     
Tabloul este pentru mine, sincer, o minune.
O şi mai mare minune
E creatorul său.
Schimbarea petrecută-n Domnia ta

2870 
Nu poate fi comparată cu nimic
Din ceea ce oameni de felul meu
Credeau a fi astăzi cu putinţă.
Poţi să o crezi doar când ochii
Te constrâng s-o vezi.
Întâia oară te-am văzut acum trei ani.
Mi s-a-ngăduit să intru în acest cerc
În care te-ai ridicat până la înălţimea de acum.
Un om împovărat de griji erai pe-atunci,
Şi chipul Domniei tale arăta acest lucru.

2880
Ascultasem o expunere în cercul vostru
Şi m-am simţit obligat să leg de ea cuvinte
Pe care tare greu mi le smulgeam din suflet.
Vorbeam aşa cum o face omul
Când nu se gândeşte decât la sine.
Privirea îmi era mereu îndreptată
Spre-acel pictor copleşit de suferinţă,
Care şedea într-un colţ şi tăcea.
Tăcea şi gândea însă
În chip cu totul aparte.

2890
Puteai să crezi
Că n-auzea nici un cuvânt
Din cele rostite alături de el.
Părea că suferinţa ce îl stăpânea
Avea o viaţă proprie a ei.
Era ca şi cum omul nu auzea nimic
Şi doar suferinta însăşi ar fi avut auz.
N-ar fi poate nepotrivit să spun
Că era cu totul stăpânit de suferinţă.
Nu mult după aceea te-am reîntâlnit

2900
Şi erai deja transformat.
Din ochi îţi radia fericirea
Şi forţă trăia-n fiinţa Domniei tale
Un nobil foc îţi răsuna din cuvinte.
Atunci ţi-ai exprimat o dorinţă
Ce mi-a părut destul de ciudată.
Doreai să devii discipolul meu.
Şi-n adevăr, trei ani întregi,
Cu râvnă ai aprofundat
Tot ce aveam de spus despre mersul lumii.

2910
Apropiindu-ne mai mult,
Am trăit enigma artei Domniei tale,
Şi fiecare din tablouri era o nouă minune.
(Între timp a intrat Strader.)
Gândirea mea nu tindea mai 'nainte
Să urce-n lumile ascunse simţurilor.
Era departe de mine-ndoiala cu privire la ele.
Să mă apropii să le cercetez,
O mare îndrăzneală îmi părea.
Şi-acum trebuie să recunosc
Că m-ai făcut să-mi schimb părerea.

2920
De-atâtea ori te-am auzit spunând
Că datorezi creaţia artistică
Doar darului
De a percepe conştient în alte lumi,
Şi că în opera dumitale
Nu poţi aduce nimic
Ce să nu fi fost întâi contemplat în spirit.
Şi văd în operele Domniei tale
Cum spiritul se revelează activ.

STRADER:

Niciodată nu v-am înţeles atât de puţin.

2930
În fiece artist
Spiritul s-a dovedit astfel.
Ce deosebire este-atunci
Între Thomasius şi ceilalţi maeştri?

CAPESIUS:

Nu m-am îndoit vreodată
Că spiritul se arată activ în oameni.
Fiinţa lui însă,
Lor le rămâne necunoscută.
Creează dintr-un spirit,
Dar nu-l înţeleg.

2940
Thomasius însă creează în realitatea sensibilă
Ceea ce poate vedea deplin conştient în spirit.
Şi mi-a mărturisit adesea că o altfel de creaţie
Nu-i cu putinţă pentru felul lui.

STRADER:

Pentru mine, Thomasius este de admirat;
Şi recunosc deschis că,
Abia-n tabloul lui,
Capesius – pe care credeam că-l cunosc –
Se revelează pentru prima dată-n întregime.
Credeam că-l cunosc,

2950
Dar opera aceasta de artă îmi arată clar
Cât de puţin ştiam despre el.

MARIA:

Iubite doctore, cum poţi oare
Să-admiri atât măreţia operei
Şi totuşi să negi izvorul acestei măreţii?

STRADER:

Ce are de-a face admiraţia
Pe care o datorez artistului
Cu credinţa-n vederea spirituală?

MARIA:

Desigur, poţi ovaţiona opera
Chiar când lipseşte credinţa în izvoarele ei.

2960
În cazul de faţă însă n-ar fi nimic de admirat,
Dacă artistul n-ar fi urmat calea
Ce l-a condus la spirit.

STRADER:

N-ar trebui totuşi să spunem
Că, dacă cineva se dedică spiritului,
L-a şi pătruns prin cunoaştere.
Forţa spiritului creează-n artist
Aşa cum creează-n pom sau în piatră.
Dar pomul nu se cunoaşte pe sine;
Îl poate cunoaşte doar cel care îl contemplă.

2970
Artistul trăieşte în opera sa
Şi nu în experienţa spirituală.
Dar dacă privirea mi se îndreaptă acum
Către tabloul acesta,
Uitate-s toate câte-l ispitesc pe gânditor.
Din ochii aceştia care sunt, totuşi, pictaţi,
Străluceşte forţa sufletească a prietenului meu.
Pe fruntea aceasta trăieşte
Înţelepciunea cercetătorului;
Iar căldura nobilă a cuvintelor sale

2980
Radiază din toate tonurile culorilor
Prin care pensula Domniei tale
A rezolvat această enigmă.
O, culorile acestea! Sunt doar o suprafaţă plană
Şi totuşi nu sunt;
E ca şi cum ar fi vizibile
Numai pentru a mi se ascunde iar.
Şi formele acestea, ce apar
Ca activitate a culorilor,
Vorbesc despre ţeserea spiritului,

2990
Vorbesc despre multe lucruri
Care nu sunt ele însele.
Şi unde este lucrul despre care ele vorbesc?
Nu poate fi pe pânză;
Acolo sunt culori lipsite de spirit.
Este în Capesius?
Atunci de ce nu-l pot vedea în el?
Thomasius, ai pictat în aşa fel
Încât pictura
Se distruge prin ea însăşi

3000
De-ndată ce privirea vrea s-o prindă.
Nu pot înţelege
Unde vrea să mă-npingă acest tablou.
Ce să-nţeleg?
Ce să caut?
Aş vrea să străpung pânza,
Ca să găsesc ce trebuie să caut.
Unde voi afla ce radiază din acest tablou
În sufletul meu?
Trebuie să ajung la asta.

3010
O, om ieşit din minţi –
E ca şi cum aş fi vrăjit de fantome!
De o fantomă invizibilă, –
Şi neputinţa mea
N-o poate vedea.
Thomasius, dumneata pictezi fantome,
Le-aduci prin vrăji în tablourile dumitale;
Ele te ispitesc să le cauţi,
Dar nu se lasă găsite.
... O, ce cumplite-s tablourile dumitale!

CAPESIUS:
3020
Prietene, ţi-ai pierdut acum
Cu totul calmul gânditorului!
Gândeşte-te că dacă o fantomă
Ar vorbi din acest tablou
Eu însumi ar trebui să fiu o fantomă.

STRADER:

Iertare, prietene,
A fost o slăbiciune doar...

CAPESIUS:

O, doar de bine vorbeşte
Despre aceste clipe!
Părea că te-ai pierdut cu totul.

3030
De fapt, te ridicaseşi
Deasupra Sinei tale.
Mi s-a-ntâmplat şi mie-adesea.
În astfel de momente,
Oricât de solidă ţi-ai simţi gândirea,
Se dovedeşte că eşti cuprins de o putere
Ce nu-şi poate avea obârşia
Nici în cunoaşterea prin simţuri,
Şi nici în raţiune.
Cine dă tabloului o astfel de putere?

3040
Aş numi simbol ceea ce am vieţuit
Lângă acest tablou.
El m-a-nvăţat să-mi cunosc sufletul
Cum n-am fost în stare s-o fac înainte.
Şi această cunoaştere de sine a fost convingătoare.
Johannes Thomasius m-a adâncit
Pentru că el are forţa să străbată
Prin aparenţele simţurilor la Sinea spirituală,
Datorită capacităţii vederii lui
De a se adânci în spirit.

3050
Vechea vorbă înţeleaptă „Cunoaşte-te!“,
'mi-apare-acum într-o lumină nouă.
Pentru a cunoaşte ce eşti,
Trebuie mai întâi să găseşti în tine forţa
Care, ca un spirit adevărat,
Poate să ni se ascundă nouă înşine.

MARIA:

Pentru a se găsi pe sine,
Omul trebuie să dezvolte mai întâi forţa
De a pătrunde-n propria fiinţă.
Adevăr vorbeşte cuvântul înţelepciunii:

3060
Dezvoltă-te, pentru a te vedea.

STRADER:

Dacă i-am recunoaşte lui Thomasius
Că prin înflorirea spiritului a câştigat
Cunoaşterea despre fiinţa care
Este invizibilă în Domnia voastră,
Am afirma prin aceasta
Că pe fiecare treaptă a vieţii cunoaşterea e alta.

CAPESIUS:

Chiar asta-am vrut să-afirm...

STRADER:

De-ar fi aşa,
Atunci orice gândire-ar fi zadarnică,

3070
Iar ştiinţa doar o himeră.
Ar trebui să mă pierd în fiece clipă.
...............................................................
O, lăsaţi-mă singur.

CAPESIUS:

Îl voi însoţi.
(Ies.)

MARIA:

Capesius este mult mai aproape
De cunoaşterea spirituală decât îşi închipuie,
Iar Strader suferă crunt.
Spiritul lui nu poate găsi
Ceea ce sufletul lui doreşte fierbinte.

JOHANNES:

De la primii paşi pe care i-am făcut

3080
În domeniul sufletului,
Fiinţa acestor doi bărbaţi
A stat în faţa ochiului meu spiritual.
Îl vedeam pe Capesius ca fiind tânăr,
Iar pe Strader în anii
Pe care-i va atinge după mult timp.
Primul arăta o înflorire tinerească
Ce ascundea multe din cele ce viaţa lui actuală
N-a lăsat să se maturizeze în existenţa sensibilă.
Am fost împins către personalitatea lui.

3090
Prin fiinţa sa sufletească am putut privi
Pentru prima dată
Cum, în sâmburele fiinţial ai unui om,
Însuşirile vieţii actuale se dovedesc a fi, prin ele însele,
Urmări ale unei alte existenţe pământeşti.
Am văzut luptele prin care a trecut
Şi care, din alte vieţi,
I-au plăsmuit existenţa sa de acum;
Şi chiar dacă n-am putut avea în faţa sufletului
Viaţa lui trecută,

3100
În felul lui de a fi am văzut totuşi
Ceea ce nu poate proveni din viaţa actuală.
Şi numai aşa am putut să redau în tablou
Ceea ce îl stăpâneşte în adâncul sufletului.
Mi-a fost condusă pensula
De forţele pe care Capesius le-a dezvoltat
În alte vieţi pământeşti.
Şi dacă i-am dezvăluit fiinţa proprie,
Atunci tabloul şi-a-mplinit menirea
Pe care i-am atribuit-o.

3110
Ca operă de artă, nu-l preţuiesc prea mult.

MARIA:

El va continua să lucreze mai departe
În sufletul căruia i-a arătat calea spre domeniul spiritului.



(Cortina cade în timp ce Maria şi Johannes sunt încă în cameră.)