Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

UN MISTERIU ROSICRUCIAN

GA 14

TABLOUL OPT


Aceeași cameră ca în primul tablou. Johannes, Maria, Capesius, Strader.

JOHANNES (lângă șevalet, în fața căruia stau Capesius și Maria):


Sunt ultimele tușe;
Îmi pot considera lucrarea terminată.
O mare bucurie am avut
Să pot aprofunda, prin arta mea,
Ființa dumneavoastră.

CAPESIUS:     
Tabloul este pentru mine, sincer, o minune.
O și mai mare minune
E creatorul său.
Schimbarea petrecută-n Domnia ta

2870 Nu poate fi comparată cu nimic
Din ceea ce oameni de felul meu
Credeau a fi astăzi cu putință.
Poți să o crezi doar când ochii
Te constrâng s-o vezi.
Întâia oară te-am văzut acum trei ani.
Mi s-a-ngăduit să intru în acest cerc
În care te-ai ridicat până la înălțimea de acum.
Un om împovărat de griji erai pe-atunci,
Și chipul Domniei tale arăta acest lucru.

2880 Ascultasem o expunere în cercul vostru
Și m-am simțit obligat să leg de ea cuvinte
Pe care tare greu mi le smulgeam din suflet.
Vorbeam așa cum o face omul
Când nu se gândește decât la sine.
Privirea îmi era mereu îndreptată
Spre-acel pictor copleșit de suferință,
Care ședea într-un colț și tăcea.
Tăcea și gândea însă
În chip cu totul aparte.

2890 Puteai să crezi
Că n-auzea nici un cuvânt
Din cele rostite alături de el.
Părea că suferința ce îl stăpânea
Avea o viață proprie a ei.
Era ca și cum omul nu auzea nimic
Și doar suferinta însăși ar fi avut auz.
N-ar fi poate nepotrivit să spun
Că era cu totul stăpânit de suferință.
Nu mult după aceea te-am reîntâlnit

2900 Și erai deja transformat.
Din ochi îți radia fericirea
Și forță trăia-n ființa Domniei tale
Un nobil foc îți răsuna din cuvinte.
Atunci ți-ai exprimat o dorință
Ce mi-a părut destul de ciudată.
Doreai să devii discipolul meu.
Și-n adevăr, trei ani întregi,
Cu râvnă ai aprofundat
Tot ce aveam de spus despre mersul lumii.

2910 Apropiindu-ne mai mult,
Am trăit enigma artei Domniei tale,
Și fiecare din tablouri era o nouă minune.
(Între timp a intrat Strader.)
Gândirea mea nu tindea mai 'nainte
Să urce-n lumile ascunse simțurilor.
Era departe de mine-ndoiala cu privire la ele.
Să mă apropii să le cercetez,
O mare îndrăzneală îmi părea.
Și-acum trebuie să recunosc
Că m-ai făcut să-mi schimb părerea.

2920 De-atâtea ori te-am auzit spunând
Că datorezi creația artistică
Doar darului
De a percepe conștient în alte lumi,
Și că în opera dumitale
Nu poți aduce nimic
Ce să nu fi fost întâi contemplat în spirit.
Și văd în operele Domniei tale
Cum spiritul se revelează activ.

STRADER:

Niciodată nu v-am înțeles atât de puțin.

2930 În fiece artist
Spiritul s-a dovedit astfel.
Ce deosebire este-atunci
Între Thomasius și ceilalți maeștri?

CAPESIUS:
Nu m-am îndoit vreodată
Că spiritul se arată activ în oameni.
Ființa lui însă,
Lor le rămâne necunoscută.
Creează dintr-un spirit,
Dar nu-l înțeleg.

2940 Thomasius însă creează în realitatea sensibilă
Ceea ce poate vedea deplin conștient în spirit.
Și mi-a mărturisit adesea că o altfel de creație
Nu-i cu putință pentru felul lui.

STRADER:
Pentru mine, Thomasius este de admirat;
Și recunosc deschis că,
Abia-n tabloul lui,
Capesius – pe care credeam că-l cunosc –
Se revelează pentru prima dată-n întregime.
Credeam că-l cunosc,

2950 Dar opera aceasta de artă îmi arată clar
Cât de puțin știam despre el.

MARIA:
Iubite doctore, cum poți oare
Să-admiri atât măreția operei
Și totuși să negi izvorul acestei măreții?

STRADER:
Ce are de-a face admirația
Pe care o datorez artistului
Cu credința-n vederea spirituală?

MARIA:
Desigur, poți ovaționa opera
Chiar când lipsește credința în izvoarele ei.

2960 În cazul de față însă n-ar fi nimic de admirat,
Dacă artistul n-ar fi urmat calea
Ce l-a condus la spirit.

STRADER:

N-ar trebui totuși să spunem
Că, dacă cineva se dedică spiritului,
L-a și pătruns prin cunoaștere.
Forța spiritului creează-n artist
Așa cum creează-n pom sau în piatră.
Dar pomul nu se cunoaște pe sine;
Îl poate cunoaște doar cel care îl contemplă.

2970 Artistul trăiește în opera sa
Și nu în experiența spirituală.
Dar dacă privirea mi se îndreaptă acum
Către tabloul acesta,
Uitate-s toate câte-l ispitesc pe gânditor.
Din ochii aceștia care sunt, totuși, pictați,
Strălucește forța sufletească a prietenului meu.
Pe fruntea aceasta trăiește
Înțelepciunea cercetătorului;
Iar căldura nobilă a cuvintelor sale

2980 Radiază din toate tonurile culorilor
Prin care pensula Domniei tale
A rezolvat această enigmă.
O, culorile acestea! Sunt doar o suprafață plană
Și totuși nu sunt;
E ca și cum ar fi vizibile
Numai pentru a mi se ascunde iar.
Și formele acestea, ce apar
Ca activitate a culorilor,
Vorbesc despre țeserea spiritului,

2990 Vorbesc despre multe lucruri
Care nu sunt ele însele.
Și unde este lucrul despre care ele vorbesc?
Nu poate fi pe pânză;
Acolo sunt culori lipsite de spirit.
Este în Capesius?
Atunci de ce nu-l pot vedea în el?
Thomasius, ai pictat în așa fel
Încât pictura
Se distruge prin ea însăși

3000 De-ndată ce privirea vrea s-o prindă.
Nu pot înțelege
Unde vrea să mă-npingă acest tablou.
Ce să-nțeleg?
Ce să caut?
Aș vrea să străpung pânza,
Ca să găsesc ce trebuie să caut.
Unde voi afla ce radiază din acest tablou
În sufletul meu?
Trebuie să ajung la asta.

3010 O, om ieșit din minți –
E ca și cum aș fi vrăjit de fantome!
De o fantomă invizibilă, –
Și neputința mea
N-o poate vedea.
Thomasius, dumneata pictezi fantome,
Le-aduci prin vrăji în tablourile dumitale;
Ele te ispitesc să le cauți,
Dar nu se lasă găsite.
... O, ce cumplite-s tablourile dumitale!

CAPESIUS: 3020 Prietene, ți-ai pierdut acum
Cu totul calmul gânditorului!
Gândește-te că dacă o fantomă
Ar vorbi din acest tablou
Eu însumi ar trebui să fiu o fantomă.

STRADER:

Iertare, prietene,
A fost o slăbiciune doar...

CAPESIUS:
O, doar de bine vorbește
Despre aceste clipe!
Părea că te-ai pierdut cu totul.

3030 De fapt, te ridicaseși
Deasupra Sinei tale.
Mi s-a-ntâmplat și mie-adesea.
În astfel de momente,
Oricât de solidă ți-ai simți gândirea,
Se dovedește că ești cuprins de o putere
Ce nu-și poate avea obârșia
Nici în cunoașterea prin simțuri,
Și nici în rațiune.
Cine dă tabloului o astfel de putere?

3040 Aș numi simbol ceea ce am viețuit
Lângă acest tablou.
El m-a-nvățat să-mi cunosc sufletul
Cum n-am fost în stare s-o fac înainte.
Și această cunoaștere de sine a fost convingătoare.
Johannes Thomasius m-a adâncit
Pentru că el are forța să străbată
Prin aparențele simțurilor la Sinea spirituală,
Datorită capacității vederii lui
De a se adânci în spirit.

3050
Vechea vorbă înțeleaptă „Cunoaște-te!“,
'mi-apare-acum într-o lumină nouă.
Pentru a cunoaște ce ești,
Trebuie mai întâi să găsești în tine forța
Care, ca un spirit adevărat,
Poate să ni se ascundă nouă înșine.

MARIA:
Pentru a se găsi pe sine,
Omul trebuie să dezvolte mai întâi forța
De a pătrunde-n propria ființă.
Adevăr vorbește cuvântul înțelepciunii:

3060 Dezvoltă-te, pentru a te vedea.

STRADER:
Dacă i-am recunoaște lui Thomasius
Că prin înflorirea spiritului a câștigat
Cunoașterea despre ființa care
Este invizibilă în Domnia voastră,
Am afirma prin aceasta
Că pe fiecare treaptă a vieții cunoașterea e alta.

CAPESIUS:
Chiar asta-am vrut să-afirm...

STRADER:
De-ar fi așa,
Atunci orice gândire-ar fi zadarnică,

3070 Iar știința doar o himeră.
Ar trebui să mă pierd în fiece clipă.
...............................................................
O, lăsați-mă singur.

CAPESIUS:
Îl voi însoți.
(Ies.)

MARIA:
Capesius este mult mai aproape
De cunoașterea spirituală decât își închipuie,
Iar Strader suferă crunt.
Spiritul lui nu poate găsi
Ceea ce sufletul lui dorește fierbinte.

JOHANNES:
De la primii pași pe care i-am făcut

3080 În domeniul sufletului,
Ființa acestor doi bărbați
A stat în fața ochiului meu spiritual.
Îl vedeam pe Capesius ca fiind tânăr,
Iar pe Strader în anii
Pe care-i va atinge după mult timp.
Primul arăta o înflorire tinerească
Ce ascundea multe din cele ce viața lui actuală
N-a lăsat să se maturizeze în existența sensibilă.
Am fost împins către personalitatea lui.

3090 Prin ființa sa sufletească am putut privi
Pentru prima dată
Cum, în sâmburele ființial ai unui om,
Însușirile vieții actuale se dovedesc a fi, prin ele însele,
Urmări ale unei alte existențe pământești.
Am văzut luptele prin care a trecut
Și care, din alte vieți,
I-au plăsmuit existența sa de acum;
Și chiar dacă n-am putut avea în fața sufletului
Viața lui trecută,

3100 În felul lui de a fi am văzut totuși
Ceea ce nu poate proveni din viața actuală.
Și numai așa am putut să redau în tablou
Ceea ce îl stăpânește în adâncul sufletului.
Mi-a fost condusă pensula
De forțele pe care Capesius le-a dezvoltat
În alte vieți pământești.
Și dacă i-am dezvăluit ființa proprie,
Atunci tabloul și-a-mplinit menirea
Pe care i-am atribuit-o.

3110 Ca operă de artă, nu-l prețuiesc prea mult.

MARIA:
El va continua să lucreze mai departe
În sufletul căruia i-a arătat calea spre domeniul spiritului.



(Cortina cade în timp ce Maria și Johannes sunt încă în cameră.)