Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CERCETĂRI OCULTE REFERITOARE LA
VIAŢA DINTRE MOARTE ŞI O NOUĂ NAŞTERE

GA 140


XII

STABILIREA RELAŢIILOR RECIPROCE ÎNTRE VII ŞI MORŢI

A doua conferinţă
Stuttgart, 20 februarie 1913

Am spus adeseori că ştiinţa spirituală, odată ce se răspândeşte, ar trebui să intervină în viaţă şi să acţioneze ca o putere reală. Această opinie poate fi confirmată de diversele consideraţii asupra relaţiilor care există în cadrul existenţei. Prin faptul că învăţăm din ce în ce mai mult să cunoaştem aspectele particulare ale acestei lumi invizibile care se află la baza vizibilului, sufletele noastre se umplu de reprezentări şi concepte care, la rândul lor, vor fi mobilurile unei activităţi şi a unui comportament bine precizat. Atitudinea care poate fi cultivată faţă de cei cărora le spunem morţi, adică cei care în timpul existenţei noastre trec de la moarte la o nouă naştere, va fi de o deosebită importanţă.

Aşa cum pe Pământ omul aflat în corpul său fizic întreţine prin suflet şi corpul său raporturile cele mai variate cu lumea fizică şi totodată cu mediul spiritual pe care se sprijină acesta din urmă, între moarte şi o nouă naştere omul întreţine relaţii multiple cu faptele şi fiinţele lumii suprasensibile. Aşa cum de la naştere până la moarte, oamenii pot avea ocupaţii şi activităţi în lumea fizică, sunt ocupaţi şi activi şi între moarte şi o nouă naştere. Ceea ce putem cunoaşte despre viaţa şi activităţile umane dintre moarte şi o nouă naştere va avea din ce în ce mai mult ca efect suprimarea prăpastiei care, mai ales în această epocă materialistă, se creează între cei care trăiesc pe Pământ şi cei morţi. Repetat se vor stabili schimburi, relaţii reciproce între cei vii şi cei pe care-i numim morţi.

Astăzi vom încerca să ne îndreptăm atenţia mai mult asupra detaliilor schimburilor dintre vii şi morţi, decât asupra activităţilor şi modului de viaţă al sufletelor care trăiesc între moarte şi o nouă naştere. Putem înţelege faptul că defuncţii, care se îndepărtează de fiinţele cu care au avut aici legături, sunt adeseori tentaţi să arunce o privire din lumea spirituală spre fiinţele care le sunt dragi şi care au rămas pe Pământ. Trebuie să ştim dacă aceste suflete, aflate între moarte şi o nouă naştere, pot percepe oamenii care trăiesc aici între naştere şi moarte. Dacă ne dezvoltăm facultatea de a pătrunde în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, ajungem la experienţe deosebite şi, am putea spune, chiar zguduitoare. Putem întâlni de pildă suflete care uneori se exprimă în aşa fel încât recurg la un limbaj care permite sufletelor morţilor şi clarvăzătorului să comunice între ei. Acest limbaj nu îi este accesibil decât celui care poate să-şi îndrepte privirea în împărăţia morţilor. Să luăm cazul unui suflet care, după moarte, s-a exprimat în felul următor, înţelegându-se că e vorba despre un suflet care în timpul vieţii precedente fusese încarnat într-un trup bărbătesc: „Toate gândurile şi amintirile mele se întorc spre acea personalitate care era soţia mea preaiubită. Pe când eram încă pe Pământ, ea era într-un fel soarele care îmi lumina viaţa; seara, întorcându-mă acasă de la lucru, sufletul meu se simţea înviorat de ceea ce-mi putea oferi soţia mea, de ceea ce sufletul ei transmitea sufletului meu. Pentru mine ea era o adevărată hrană spirituală. Acum încă tânjesc să fiu lângă ea. Privirea mea spirituală se îndreaptă spre Pământ, dar nu o pot găsi. Ea nu este acolo. Din ceea ce ştiu, acest suflet ar trebui să fie încă pe Pământ, ca în trecut, într-un corp fizic, dar pentru mine este ascunsă, ca şi absentă.”

Putem avea deseori această experienţă tulburătoare despre suflete care îşi amintesc de fiinţele pe care le-au părăsit. Aceste suflete se simt ca înlănţuite şi nu-şi mai pot îndrepta privirea asupra sufletelor care au rămas aici, jos. Nu din cauza lor se simt ele ca înlănţuite, ci din cauza celuilalt suflet rămas pe Pământ. Dacă cercetăm de ce un astfel de suflet, care trăieşte dincolo, nu reuşeşte să vadă sufletul rămas pe Pământ, vedem că acesta din urmă, din motive proprii condiţiilor actuale, nu a avut ocazia să primească şi să facă să trăiască în el gânduri în stare să devină vizibile, perceptibile pentru un suflet care a trecut pragul morţii. Am putea recurge a o altă comparaţie. Sufletele care au trecut prin poarta morţii şi care tânjesc să vadă fiinţele rămase în corpul lor fizic, presimt că acestea se află în plan fizic, dar nu ajung să le poată remarca. Aşa cum un mut este incapabil să se exprime prin cuvânt şi nici altcineva nu poate învăţa nimic prin limbaj de la el, tot aşa, sufletul rămas pe Pământ rămâne mut pentru cel care tânjeşte de dor după el; fiinţa sa spirituală rămâne imperceptibilă pentru sufletul care a trecut deja pragul morţii.

Există o mare diferenţă între sufletele de pe Pământ, prin faptul că fiecare îşi are conţinutul său specific. Să luăm cazul unui suflet care trăieşte aici într-un corp fizic şi care, de dimineaţa până seara, nu se interesează decât de reprezentări luate din lumea materială. Acest suflet umplut doar de reprezentări, concepte, idei şi sentimente care se raportează la lumea materială, nu poate fi perceput de lumea de dincolo. Pur şi simplu nu este observat. Din contră, un suflet hrănit de reprezentări spirituale aşa cum le oferă ştiinţa spirituală, un suflet străluminat de astfel de reprezentări poate fi perceput de dincolo. Iată de ce, chiar dacă trăiesc ca nişte oameni cumsecade, astfel de suflete rămase pe Pământ şi fascinate de materialism rămân fără substanţă şi deci imperceptibile lumii de dincolo. La clarvăzătorul care a atins o anumită linişte sufletească, acest fapt produce impresii teribile, zguduitoare. Putem avea numeroase percepţii despre această lume de dincolo, mai ales în epoca noastră. Este ca şi cum am tăia legăturile dintre sufletele care, aici, sunt atât de apropiate. Când unul dintre aceste suflete trece poarta morţii, situaţia se prezintă astfel: Sufletele care au trecut poarta morţii, şi care îşi îndreaptă privirea spre cele care cultivă şi se animă de gânduri spirituale, fie şi numai ocazional, le pot percepe, încât pentru ele aceste suflete există cu adevărat. Ce este important este că acest fapt poate avea urmări practice. Sufletele care sălăşluiesc dincolo pot, nu numai să perceapă, dar şi să înţeleagă gândurile spirituale pe care le întreţin aici sufletele încarnate. De aici vedem că se poate realiza ceva deosebit de important pentru schimburile dintre sufletele de aici şi cele de dincolo: lectura făcută special morţilor. Aceasta este adeseori de o mare importanţă.

Tot aici clarvăzătorul poate avea experienţa faptului că unii oameni, care nu s-au interesat niciodată de comorile spirituale, după ce au păşit pragul morţii au o dorinţă arzătoare pentru aceste înţelepciuni spirituale. Când sufletele rămase pe Pământ îşi fac o reprezentare a defunctului, îl plasează spiritual în faţa privirii lor lăuntrice şi, în tăcere, parcurg în gând adevăruri spirituale sau le citesc în gând texte ale ştiinţei spirituale, defunctul le poate înţelege. Cu precădere în cadrul mişcării noastre, noi putem avea rezultate excelente în acest domeniu, prin faptul că prieteni aflaţi încă în viaţă citesc apropiaţilor lor, care au decedat. Putem adesea vedea cum aceşti morţi tânjesc să audă ceea ce le poate veni de la noi. Mai ales în cursul primelor perioade după moarte trebuie să acţionăm pentru a intra în legătură cu un suflet.

Nu se pot stabili oricum raporturi cu orice fiinţă. În acest domeniu există multe fantasme şi iluzii; acest lucru nu este atât de uşor. Ar fi o mare, o enormă iluzie să credem că este de ajuns ca un om să moară pentru a putea stabili contacte cu întreaga lume spirituală. Am avut ocazia să cunosc un om care nu era chiar inventator, dar care nu contenea să citeze pe Kant, Schopenhauer şi pe mulţi alţii. Ţinea chiar conferinţe despre aceşti doi filosofi. Odată, când am făcut o expunere asupra nemuririi, m-a interpelat cu destulă aroganţă, pretinzând că pe Pământ oamenii nu pot afla nimic despre nemurire şi că nu o vor înţelege decât după moarte. Ţinând cont de dispoziţia sa sufletească, i s-ar fi putut răspunde că pentru el nu era nici o diferenţă între acum şi după moarte. Este o pură iluzie să credem că sufletele care trec pragul morţii acced imediat la înţelepciune. Dimpotrivă, după moarte noi nu putem stabili cu uşurinţă relaţii cu fiinţele de dincolo de prag, dacă nu le-am stabilit deja înainte de moarte. Legăturile pe care le-am realizat aici pe Pământ au un efect durabil. Faptul ca un suflet de pe Pământ să poată primi imediat informaţii din partea sufletului unui defunct, nu are loc de la sine, dacă nu au existat legături între ele. Sufletul defunctului însă întreţine legături cu fiinţele aflate aici, pe Pământ, şi acestea din urmă pot să-i aducă liniştea pe care defunctul o doreşte puternic, pot să-i aducă înţelepciunea spirituală când se fac lecturi pentru cei morţi. Acest lucru poate fi foarte liniştitor pentru mort. Dacă le-am citi texte culese din ştiinţele materialiste, de exemplu texte de chimie sau fizică, nu ar servi la nimic, pentru că acolo este un limbaj pe care aceste suflete nu îl înţeleg, şi asta fiindcă această ştiinţă nu are valoare decât pentru viaţa pământească. Însă morţii înţeleg limbajul ştiinţei spirituale şi ceea ce ne revelează aceasta din lumile spirituale.

În primele perioade de după moarte trebuie să ţinem cont de următorul lucru: sufletelor le rămâne inteligibil ceea ce le răsună în limbile pe care au fost obişnuiţi să le vorbească pe Pământ. Abia după o anumită perioadă, morţii devin independenţi de limbaj. Atunci le putem citi în orice limbă; ei aud conţinutul gândirii. În primele perioade de după moarte, dacă cel mort era legat în mod special de o limbă, rămâne ataşat de limba pe care a vorbit-o ultima oară. De acest lucru trebuie să ţinem cont, morților în prima perioadă să le pre-gândim căci este vorba de o pregândire, noi le gândim dinainte lor în limba cu care erau obişnuiţi.

Dragii mei prieteni, iată-ne ajunşi la un capitol ce ne poate arăta cum să trecem prăpastia, prin intermediul antroposofiei care ne îmbogăţeşte viaţa spirituală, atât în această lume, cât şi în cealaltă în care trăim între moarte şi o nouă naştere. Raporturile pe care le permite materialismul privesc numai sufletele în existenţa lor terestră, în timp ce antroposofia deschide calea unei comunicări libere, unor schimburi între sufletele aflate pe Pământ şi cele care trăiesc în lumea cealaltă. Morţii vor trăi cu noi. Atunci când vorbim de trecerea pragului nu este de fapt decât o schimbare a modului d viaţă. Atunci când acesta va fi mai bine cunoscut, vom acorda mai multă importanţă acestei modificări a vieţii sufletului şi spiritului.

Acest exemplu arată cum acţionează cei vii asupra clor morţi. Ne putem face o idee şi asupra modului cum acţionează cei morţi asupra celor vii. Am avut deseori prilejul să povestesc, şi să cer scuze pentru evocarea acestei experienţe personale, că în trecut am fost însărcinat cu educarea mai multor copii. M-am ocupat de mai mulţi copii ai unei familii în care mama era singură, căci tatăl murise. Pentru mine se punea mereu problema de a găsi dispoziţiile şi aptitudinile copiilor, pentru a le putea da educaţia şi învăţătura justă. Acesta este aspectul esenţial a oricărui proces de educare. În educaţia copiilor de care este acum vorba, rămânea întotdeauna ceva de neînţeles, orice aş fi întreprins. Era ceva în comportamentul lor care nu se explica, nici prin dispoziţiile lor şi nici prin mediul lor ambiant. Această influenţă nu era uşor de descoperit. Într-un astfel de caz trebuie să examinezi toate soluţiile. Datorită cercetării spirituale, am putut constata următoarele: tatăl murise; ţinând cont de aspectele particulare care ţineau de condiţia de tată, nu fusese de acord nici cu modul în care interveneau cei apropiaţi asupra copiilor, nici cu ceea ce se întâmpla în familie. A început atunci să intervină asupra acestor copii într-un mod deosebit. Numai din momentul în care m-am putut împăca cu faptul că exista ceva particular, care nu ţinea nici de dispoziţii şi nici de mediu, ci care emana de la tatăl decedat, care acţiona din lumea suprasensibilă, de unde îşi îndrepta puterile spre sufletul copiilor săi, numai din acest moment mi-a fost posibil să ţin cont de voinţa tatălui. De îndată ce am putut cunoaşte ce dorea acesta după ce trecuse pragul morţii şi am putut să îl consider ca pe o realitate aşa cum erau şi alte persoane fizice care se ocupau de copii, lucrurile s-au putut aranja.

Este unul din cazurile în care apare în mod evident şi clar cum cunoaşterea spirituală ne poate arăta şi indica modul în care puterile lumii suprasensibile, ale lumii spirituale, intervin în lumea fizică. Dar pentru a percepe acest lucru trebuie să găsim momentul potrivit. Trebuie, de exemplu, să ne exersăm dezvoltarea unei facultăţi care să ne permită să percepem într-un fel iradierea puterii suprasensibile, în cazul nostru cea a tatălui, care se îndrepta spre sufletul copilului. Adeseori este foarte dificil. Un mijloc uşor ar fi, de pildă, să descifrăm gândurile tatălui decedat şi să încercăm să cunoaştem cum încearcă acesta să introducă o influenţă sau alta în sufletul copilului. Dar acest lucru nu se dovedeşte întotdeauna just şi nu poate fi făcut încontinuu. Un mijloc bun ar fi atunci să ne facem o imagine despre aspectul tatălui aşa cum era el în ultima perioadă a vieţii sale. Putem de asemenea să ne facem o imagine clară despre scrisul acestuia şi să ţinem cont când pregătim lecţiile, aşa cum am spus, concentrându-ne asupra scrisului sau imaginii tatălui. În ceea ce trebuie să facem, incorporăm atunci opiniile, intenţiile, planurile defunctului. Va veni momentul în care se va ţine cont de voinţa care animă morţii în ceea ce îi priveşte pe cei vii. Azi nu putem ţine cont decât de voinţa celor aflaţi în plan fizic. Se vor realiza schimburi reciproce şi libere între vii şi morţi. Vom învăţa să studiem care este voinţa morilor cu privire la lumea fizică. Încercaţi un moment să vă imaginaţi marea tulburare care se va produce, chiar pentru aspectele exterioare ale vieţii terestre, atunci când morţii vor participa la existenţa pământească acţionând asupra celor vii. Bineînţeles, ştiinţa spirituală nu se va reduce la o simplă teorie, dacă este corect înţeleasă, şi aşa trebuie să fie întotdeauna, ci va deveni din ce în ce mai mult un elixir al vieţii care va interveni în întreaga existenţă şi o va transforma pe măsură ce se va răspândi. Ea o va face cu siguranţă, căci nu va acţiona ca un ideal abstract care este pur şi simplu predicat sau cultivat în sânul vreunei asociaţii. Încet dar sigur, ea va şti să transforme sufletele pământeşti.

Reprezentările noastre vor cunoaşte multe alte îmbogăţiri. În cursul existenţei noastre vom trăi într-un cu totul alt mod cu cei morţi, pentru că vom înţelege ce fac ei. Deocamdată multe aspecte rămân de neînţeles în ceea ce priveşte legăturile dintre lumea pământească, domeniul fizic, şi lumea pe care o avem de parcurs între moarte şi o nouă naştere. Multe lucruri care se petrec aici scapă înţelegerii noastre. Chiar dacă există o anumită corespondenţă între tot ce se petrece aici şi ceea ce se petrece acolo, înţelegem greu relaţiile existente între această lume de aici, omenirea, şi lumile suprasensibile. Dar dacă ajungem să asimilăm corect ştiinţa spirituală, neînţelegerea din acest domeniu se va estompa treptat şi va face loc înţelegerii.

Vom examina acum o situaţie care poate arăta cât de sinuoase pot fi căile urmate de fiinţele care, într-un fel, sunt chemate să concretizeze înţelepciunea cosmică. Aceste fiinţe urmează drumuri înlănţuite în mod straniu şi care, dacă le cercetăm, se dovedesc a fi în toate pline de înţelepciune. Vom cerceta diferite situaţii. Să luăm mai întâi sufletele pe care privirea clarvăzătorului le poate percepe în ocupaţiile lor dintre moarte şi o nouă naştere. Constatăm că, un anumit timp între moarte şi o nouă naştere, numeroase suflete sunt condamnate să devină sclavele spiritelor care trimit boala şi moartea în lumea fizică. Pentru clarvăzător este o experienţă tulburătoare. Percepem sufletele care se află între moarte şi o nouă naştere şi care suportă jugul sclaviei impus de ceea ce numim spiritele ahrimanice sau spiritele piedicilor. Este vorba de spiritele care sunt la originea morţii pe Pământ, ca şi acelea care creează, aici, piedici. Clarvăzătorul observă că asupra a numeroase suflete apasă un destin greu, care le obligă să suporte jugul sclaviei. Dacă privim cursul vieţii acestor suflete în existenţa pământească până la trecerea pragului morţii, găsim că aceste suflete, condamnate să slujească pentru un anumit timp după moarte spiritelor piedicilor, şi-au creat singure acest destin, prin comoditatea de care au dat dovadă în cursul existenţei lor. Iar sclavii spiritelor bolii şi morţii şi-au creat soarta dăruindu-se în timpul vieţii lipsei de loialitate. Constatăm că există o relaţie între sufletele umane şi spiritele malefice ale bolii şi morţii, spiritele malefice ale piedicilor. Urmându-ne cercetarea, vedem suflete care, pe Pământ, îndură ceea ce sunt constrânse să execute aceste suflete din înalturi. Să luăm cazul sufletelor care trebuie să moară în primăvara vieţii fără a-şi putea duce existenţa până la bătrâneţe. Vedem aceste suflete atinse de boală, urmărite de nenorocire şi copleşite de obstacolele care li se acumulează în drumul lor. Ce constată clarvăzătorul atunci când urmăreşte aceste suflete prematur decedate sau urmărite de nenorocire înainte ca ele să intre în lumea spirituală? Ce remarcă un clarvăzător la aceste suflete? Se pot face experienţe stranii în faţa destinelor pământeşti ale oamenilor. Vom lua un exemplu aparţinând unor destine care se numără printre cele mai tulburătoare şi care au o mare probabilitate de a se produce.

Un copil vine pe lume. Mama moare în cursul naşterii. Încă de la naştere acest copil este orfan de mamă. În ziua naşterii copilului tatăl află că şi-a pierdut toată averea investită într-un vas care naufragiase. Acest lucru îl întristează şi moare. Copilul este deci de două ori orfan. Fetiţa este adoptată de o doamnă bogată care o iubeşte mult şi îi lasă întreaga avere. Doamna moare când copilul este încă mic. Se examinează testamentul şi se constată un viciu de formă. Fetiţa nu va atinge nici măcar o centimă din această moştenire. Iat-o pentru a doua oară abandonată în această lume. Este nevoită să-şi găsească o slujbă ca femeie de serviciu şi să muncească din greu. Un bărbat se îndrăgosteşte de ea dar, din cauza prejudecăţilor care domină societatea, nu se pot căsători pentru că nu aparţin aceleiaşi confesiuni religioase. Dar bărbatul o iubeşte foarte mult pe această tânără fată şi îi promite că-şi va schimba confesiunea când tatăl său, aflat deja la o vârstă înaintată, va muri. Băiatul pleacă în străinătate. Acolo află că tatăl său este grav bolnav. Tatăl moare şi tânărul alege confesiunea fetei. Când se apropie timpul revederii, ea se îmbolnăveşte şi moare. La întoarcerea lui, fata este moartă. Profund îndurerat, nu se poate abţine şi deschide mormântul pentru a o vedea pentru ultima oară. După poziţia cadavrului se constată că în momentul când a fost îngropată se afla în moarte clinică aparent. Este vorba despre o legendă povestită de poetul Hamerling, legendă care nu este adevărată, dar ar putea fi adevărată de o sută de ori. Aici este vorba despre un suflet uman care nu numai că moare în primăvara vieţii, dar care este şi urmărit de nenorocire încă de la început. Pentru ca să apară astfel de situaţii, trebuie să existe participarea sufletelor care, ca urmare a neloialităţii lor, devin slujitorii spiritelor bolii, morţii şi nenorocirii. Aceste suflete fără scrupule sunt deci conduse să contribuie la un destin atât de greu. Astfel se ţes anumite legături. Acest adevăr îi apare clarvăzătorului în mod special mai ales în cazuri cum ar fi catastrofa Titanicului. Să încercăm să înţelegem cum au acţionat în acest caz sufletele care, prin lipsa lor de scrupule, au devenit slujitorii acestor spirite ale bolii şi nenorocirii. Desigur, karma trebuie să se împlinească, dar este totuşi vorba despre un destin foarte greu în care sunt amestecate aceste suflete care, după moarte, au fost condamnate la jugul sclaviei. Dar să încercăm să vedem mai departe şi să ne întrebăm ce se întâmplă cu aceste suflete care au pe Pământ un astfel de destin şi care mor în primăvara vieţii, doborâte de epidemii. Ce se întâmplă cu sufletele care trec prematur poarta morţii pentru a intra în lumea spirituală?

Destinul acestor suflete ne este revelat atunci când privirea clarvăzătorului reuşeşte să sesizeze activităţile spiritelor care contribuie la evoluţia lumii, a evoluţiei în general. Entităţile ierarhiilor superioare dispun de anumite puteri, de anumite forţe pentru a  impulsiona evoluţia. Dar puterile şi forţele lor sunt oarecum limitate. De exemplu, se poate constata următorul lucru. Din epoca actuală, sufletele în întregime materialiste şi care rămân închise cu totul faţă de lumea suprasensibilă, riscă să meargă spre ruină şi să fie îndepărtate de progresul evoluţiei. Şi pentru o mare parte a oamenilor, pericolul de a nu putea urma evoluţia este deja o realitate în perioada aceasta. Din cauza sufletului îngreunat şi a caracterului materialist a vieţii lor lăuntrice, ei rămân profund ataşaţi de pământ şi nu pot evolua pentru o încarnare viitoare. Dar, datorită hotărârii anumitor ierarhii superioare, acest pericol trebuie să fie îndepărtat. În realitate abia în epoca a şasea se va realiza acest lucru, în starea Venus, când va suna ceasul decisiv pentru sufletele care s-au izolat într-atât încât nu pot urma evoluţia. Sufletele nu trebuie să cedeze prea tare împovărării lor, altfel riscă să fie obligate să rămână în urmă. Fără îndoială, în hotărârea ierarhiilor superioare este prevăzut să nu se ajungă aici. Dar – ca să spunem aşa – puterile şi facultăţile acestor entităţi superioare sunt oarecum îngrădite. Nimic nu este nelimitat; acest lucru este valabil chiar şi pentru entităţile ierarhiilor superioare; dacă ar depinde doar de puterile acestor entităţi superioare, sufletele în întregime materialiste ar trebui să fie, începând de acum, îndepărtate din curentul continuu al evoluţiei. Prin propriile puteri, aceste entităţi ale ierarhiilor superioare nu sunt în măsură să salveze aceste suflete. Trebuie deci să se recurgă la un ajutor. Sufletele care au aici o moarte timpurie păstrează, ca suflete, o posibilitate de a rezolva această problemă. Să luăm cazul unui suflet care moare într-o catastrofă: este strivit de un tren. În acest caz, sufletul este deposedat de învelişul său. Este eliberat de corp, este despovărat, dar menţine toate forţele potenţiale capabile să acţioneze încă aici, într-un corp. Când astfel de suflete urcă în lumea spirituală, aduc cu ele unele forţe particulare care ar putea să acţioneze încă pe pământ, dar care au fost prematur îndepărtate. Forţele pe care cei morţi prematur le introduc în lumea spirituală sunt încă perfect utilizabile. Şi de aceste forţe se folosesc entităţile ierarhiilor superioare pentru a salva sufletele care sunt incapabile să se salveze prin propria lor putere.

Astfel, sufletele cu tendinţă materialistă vor fi conduse spre timpuri mai bune şi vor fi salvate, deoarece forţele lor nu sunt adaptate decât cursului normal al evoluţiei umane. Salvarea lor vine din ceea ce primesc entităţile superioare ca surplus de forţe, sub forma celor neutilizate care vin dinspre pământ şi care sunt încă pline de energia rămasă neconsumată. Aceste forţe se adaugă celor ale entităţilor superioare. Astfel, sufletele care pier de timpuriu aduc servicii oamenilor care, fără acestea, ar cădea în noroiul materialismului. Iată cum se explică rolul pe care-l au sufletele chemate să dispară prematur. Căile complexe ale înţelepciunii cosmice ne conduc la raporturi ciudate. Această înţelepciune cosmică permite pe de o parte ca sufletele umane să fie condamnate, din cauza neloialităţii lor, să favorizeze venirea pe Pământ a bolii şi morţii premature; ea permite pe de altă parte ca sufletele astfel lovite să fie folosite de entităţile benefice ale ierarhiilor superioare pentru a ajuta alte fiinţe umane. Ceea ce apărea în afară, în maya, ca fiind un rău, este acum transformat, prin căi complicate, în bine. Căile urmate aici de înţelepciune sunt foarte complicate. Doar încetul cu încetul vom reuşi să le înţelegem. Am fi tentaţi să spunem că acolo, sus, spiritele ierarhiilor superioare ţin sfat. Deoarece oamenii trebuie să fie liberi, ele le lasă posibilitatea să cadă în materialism şi în rău. Le acordă atâta libertate încât, într-un fel, aceste suflete le scapă. Propriile lor puteri nu le-ar permite să evolueze până la un anumit punct. Spiritele despre care vorbim au nevoie de suflete care să dezvolte pe Pământ anumite puteri care supravieţuiesc eliminării precoce a corpului şi care rămân disponibile atunci când ele se reintegrează lumii spirituale în caz de accident sau de moarte prematură. Pentru ca aceste puteri să poată intra aici, trebuie să recurgă la serviciul altor suflete umane, a acelor suflete care, în deplină libertate, au devenit lipsite de scrupule.

Aici se deschide un superb drum ciclic, am putea spune chiar un drum ciclic al înţelepciunii cosmice. Este greşit să credem că ceea ce este universal este şi simplu. Lumea a devenit complicată. Nietzsche a pronunţat o frază semnificativă, sub imboldul inspiraţiei, atunci când a spus: „Lumea este profundă, ea a fost concepută mai profund decât ziua”. Cei care gândesc că totul poate fi înţeles prin intermediul înţelepciunii obişnuite a minţii, se înşeală amarnic. Lumina spirituală superioară nu luminează înţelepciunea cotidiană, ci tenebrele. Noi trebuie să căutăm această lumină pentru a ne putea orienta în tenebrele în care domneşte, totuşi, înţelepciunea cosmică.

Asimilând astfel de concepte, idei şi gânduri, iubiţii mei prieteni, vom privi lumea cu alţi ochi decât înainte. Va fi din ce în ce mai necesar să avem o altă viziune despre lume, căci omenirea a pierdut multe, încă din timpurile străvechi. Ne putem face o idee despre ce a pierdut ea, dacă ne gândim la faptul următor. În timpul celei de-a treia epoci a civilizaţiei postatlanteene existau deseori stări intermediare între veghe şi somn. Ridicându-şi privirea spre lumea stelară, sufletele nu vedeau doar stelele fizice, aşa cum se întâmplă astăzi, ci percepeau şi entităţile spirituale ale ierarhiilor superioare, adică fiinţele care dirijau destinele şi mişcările stelelor în acele vremuri îndepărtate. În hărţile cereşti se înscriau încă tot felul de specificuri sufleteşti care decurgeau din sufletul colectiv al animalelor, fără a fi cu adevărat animale. Această viziune a lucrurilor nu era o fantezie, ci o viziune spirituală. Sufletele percepeau aceasta în sfera spirituală. Trecând pragul morţii, ele duceau cu sine acest elemente spiritual. Sufletele au pierdut facultatea viziunii spirituale în lumea suprasensibilă. Astăzi, în momentul naşterii, sufletele se găsesc în faţa lumii fizice pe care o percep prin intermediul organelor lor de simţ; ele nu mai văd decât lumea fizică. Ele nu mai pot percepe esenţa spirituală şi sufletească ce emană de la entităţile ierarhiilor superioare şi care învăluiesc lumea fizică. În fond, care este natura sufletelor care se manifestă în corpurile de astăzi? Toate sufletele care se află în încăperea aceasta au fost încarnate pe timpuri străvechi, şi aproape toate au vieţuit în corpuri egiptene sau caldeene. În timpul încarnării în acele corpuri, ele au contemplat lumea în care se percepea şi spiritul. Ele şi-au încorporat acest element în suflet. El este acolo. Acest lucru nu este valabil pentru toate sufletele; dar chiar şi cele care nu mai percep azi decât realităţi fizice, chiar şi acestea au vieţuit odinioară contemplarea spiritului şi au avut o viaţă de reprezentări îndreptată în întregime spre spiritual. Cum trăiesc aceste suflete acum? Ele duc o existenţă ca şi cum ar fi uitat în întregime acest spiritual. Oamenii trăiesc ca şi cum n-ar mai avea nici o amintire a reprezentărilor care-i umpleau odinioară. Această uitare are valabilitate doar pentru planul conştient, căci în profunzimile sufletului această experienţă este întotdeauna prezentă. Ne găsim deci în faţa faptului straniu că suflete care trăiesc azi nu au, la nivelul conştienţei, decât o imagine pur fizică şi sensibilă a lumii, în timp ce lăuntric, în profunzimile sufletului lor, trăiesc reprezentări câştigate odinioară prin intermediul unei autentice priviri spirituale. Sufletele nu ştiu nimic despre aceasta, dar ele sunt totuşi locuite de reprezentări stranii care acţionează în profunzimile lor fără a urca în conştienţă. Acestea au un efect paralizant, mortal; astfel, în omul actual, apare efectiv ceva care este pentru el un element mortal.

Clarvăzătorul care observă omul modern şi îi examinează constituţia anatomică găseşte, mai ales în sistemul său nervos, anumiţi curenţi, anumite forţe, care sunt forţe ale morţii. Ele provin din reprezentările elaborate în timpul încarnărilor precedente. Reprezentările spirituale pe care oamenii le-au uitat acum, au ceva distrugător în ele. Acest fapt va exista din ce în ce mai mult în evoluţie, dacă nu ar exista şi ceva care să i se opună. Despre ce poate fi vorba? Pur şi simplu de a readuce în memorie ceea ce a fost uitat. Trebuie ca sufletele să-şi reamintească ceea ce au uitat. Aceasta o face ştiinţa spirituală. În realitate, ea se străduieşte să readucă în memorie reprezentările asimilate de suflete în decursul existenţelor anterioare. Ştiinţa spirituală recheamă în memorie aceste reprezentări străvechi. Ea îi dă astfel omului posibilitatea de a revivifia ceea ce altfel ar constitui o influenţă a morţii în sânul vieţii.

Reflectaţi la aceste două adevăruri pe care le-am expus astăzi. Pe de o parte clarvăzătorul percepe sufletele omeneşti care au trecut prin poarta morţii şi care au nostalgia sufletelor rămase în urmă, dar pe care nu le pot percepe pentru că în aceste suflete de pe Pământ, chiar dacă ele aparţin poate unor fiinţe foarte bune, nu există decât imagini materialiste ale lumii. Chiar şi pentru un clarvăzător care a atins liniştea lăuntrică, viziunea acestor suflete aflate în suferinţă este un spectacol tulburător. Pe de altă parte, clarvăzătorul se interesează de viitorul omenirii care va conţine din ce în ce mai multe incluziuni moarte, dacă oamenii nu redau viaţă reprezentărilor elaborate în trecut. Acestea din urmă au un efect mortal dacă nu urcă în conştienţă. Clarvăzătorul trebuie să-şi îndrepte privirea spre un viitor în care oamenii vor fi mult mai timpuriu marcaţi de simptome de senilitate decât este cazul în prezent, ca urmare a ceea ce au moştenit. În ziua de azi, nu arareori vedem copii care poartă amprenta bătrâneţii şi senilităţii; în viitor, vor apărea încă de la naştere riduri şi alte semne de e decrepitudine, dacă ştiinţa spirituală nu va aduce forţe de viaţă sub forma amintirilor reprezentărilor elaborate odinioară în mod natural. Pentru a îmbogăţi cu un elixir vivifiant omenirea aflată în declin, pentru a da morţilor posibilitatea de a intra în legătură cu apropiaţii lor rămaşi pe Pământ, clarvăzătorul care este conştient de acest lucru este în căutarea unui limbaj care nu va fi rezervat doar sufletelor încarnate pe Pământ, ci va fi comun atât sufletelor care evoluează între naştere şi moarte, cât şi celor care evoluează între moarte şi o nouă naştere: un limbaj valabil şi pentru vii, şi pentru morţi.

Ceea ce contează nu este doar simpatia pe care o avem faţă de ştiinţa spiritului, căci acest gen de simpatie teoretică există şi în alte ocazii, şi nu este determinantă; important este să înţelegem şi, deschizându-ne spre lume, să resimţim că ştiinţa spiritului are o misiune universală. Atunci se vede clar că este necesar să găsim un limbaj comun, să găsim un elixir al vieţii apt să protejeze oamenii de încremenirea reprezentărilor lor. Aceasta este misiunea ştiinţei spiritului faţă de lumile spirituale. Această misiune este resimţită ca o datorie înaltă şi sfântă, ceva grav şi important. Nu e vorba doar să găsim agreabile reprezentările pe care ştiinţa spirituală este în măsură să ni le ofere, pentru a ne simţi copleşiţi de o satisfacţie teoretică. Plecând de la necesitatea inerentă devenirii omenirii şi universului, ţelul nostru este să resimţim puterea spirituală care trebuie să emane din această ştiinţă. În acest caz vom înţelege corect de ce trebuie să existe ştiinţa spirituală şi de ce trebuie ea inclusă în cultura spirituală a umanităţii. Trebuie să dezvoltăm acest sentiment şi să ne pătrundem de el. Acest sentiment are o mare putere salvatoare şi face parte din ceea ce contribuie ca sufletul omenesc să realizeze o adevărată armonie între forţele care îl animă. Aşa stau lucrurile. Cu cât ceea ce ne pătrunde sentimentul aparţine lumii adevărurilor suprasensibile, cu atât impresiile lăuntrice vor deveni mai capabile să ne călăuzească în viaţă; sentimentele noastre vor câştiga atunci în substanţă. Cel care se mulţumeşte cu plăcerea pe care i-o procură ştiinţa spiritului, cel care o primeşte doar din simplă curiozitate sau din alte motive asemănătoare, riscă poate să o folosească prost în viaţă. Dimpotrivă, cel care este pătruns de sentimentul pe care tocmai l-am evocat, sentimentul sacru care ne cuprinde pentru că ştim că ştiinţa spirituală trebuie să existe în virtutea unei necesităţi lăuntrice profunde, acela va găsi şi prilejul să manifeste în viaţă atitudinea justă faţă de această ştiinţă. În cele mai grave şi dificile situaţii ale existenţei sale, el va şti să găsească o susţinere în ştiinţa spirituală. Poate tocmai când dificultăţile exterioare sunt cele mai mari, atunci această ştiinţă va contribui la echilibru. Căci, de fapt, ştiinţa spirituală este o problemă de viitor; dacă astăzi ea a coborât pe Pământ, este pentru că e chemată să intre în modul cel mai cuprinzător în umanitate. Aceasta nu rămâne fără consecinţe pentru cei care resimt în profunzimile sufletului lor teamă faţă de lumea spirituală: la ei, această frică se exprimă la nivelul conştienţei sub formă de ură.

Multe sentimente umane sunt înrudite. Ambiţia şi vanitatea, de exemplu, sunt înrudite cu frica. Înrudirea sentimentelor este uneori foarte complexă. De ce este omul vanitos, ambiţios? La ce corespund aceste două atitudini? A fi vanitos înseamnă a căuta în prejudecata anturajului ocazia punerii în valoare şi complacerea în a fi în atenţia celorlalţi, plăcerea determinată de această situaţie. De ce se aspiră la aşa ceva? Pot fi diverse motive. Dar azi suntem într-o epocă în care, dacă cercetăm profunzimile sufletului, omul ne-ar apărea laş, fricos. Unii oameni, care prin conştienţa exterioară se comportă cu fermitate, sunt adeseori, în profunzimile sufletului, nişte fricoşi. Când teama faţă de lumile suprasensibile îi zdruncină, recurg la diverse mijloace atenuante. Cu alte cuvinte, când cred că au pierdut terenul solid de sub picioare în momentul intrării în lumile spirituale, îi invadează frica. Dar cel angoasat încearcă să înăbuşe acest sentiment. Uneori o fac de frica puterii serioase şi demne la care trebuie să apeleze pentru a putea pătrunde în lumile spirituale. Unii au crezut că pot intra în lumea spirituală în patru săptămâni. Dar se adevereşte – vai, ce nenorocire! – că prin ştiinţa spirituală nu este posibil ca în prezenta încarnare omul să devină ceea ce doreşte atât de mult: celebru. Mulţi sunt cei care, în acest caz, îşi pierd orice mulţumire; atunci apare angoasa. Ei încearcă să-şi înăbuşe această angoasă şi, pe fondul vanităţii şi urii, apare antipatia faţă de ştiinţa spirituală.

Această stare de spirit va fi din ce în ce mai întâlnită în prezent, pentru că numărul sufletelor laşe lăuntric dar vanitoase în exterior, va creşte. Este foarte posibil ca, într-un viitor apropiat, ştiinţa spirituală să fie, mai mult decât înainte, o ţintă a urii şi a agresiunilor. Căci există temeiuri suficiente ca să vezi clar şi să simţi limpede în aceste lucruri, şi să trăieşti armonia, în ciuda acestor sentimente caracterizate, tocmai atunci când în aparenţă totul pare să meargă strâmb. Dacă vrem să ne bazăm pe fundamentul cunoaşterii spirituale este necesar să avem o vedere clară şi precisă a situaţiei. În epoca noastă, cei care se cred a fi cei mai în măsură să emită critici sunt aceia care nici nu ştiu măcar despre ce vorbesc. Există persoane care-şi permit să scrie articole despre ştiinţa spirituală şi care atacă virulent ceea ce cred ei a fi o aberaţie a cercetătorului spiritual. În a doua parte a articolului adaugă tot felul de informaţii despre autor: o combinaţie de minciuni şi neadevăruri. Aceste descrieri sunt expresia unei fantezii absurde. Nici o fiinţă capabilă să ajungă în limitele suprasensibile n-ar putea să inventeze acuzaţii atât de aberante ca acelea care apar în prima parte a articolului în care autorul se leagă de pretinsa fantasmagorie a ştiinţei spirituale. Astfel se străduiesc să zdrobească sufletul uman. Cei care gândesc că pot spune foarte clar adevărul şi care sunt în măsură să dezvolte un fel de fantezie neloială faţă de datele domeniului fizic se ameţesc denigrând ceea ce este de domeniul suprasensibilului. Omenirea nu s-a dedicat numai alcoolului, ci şi altor mijloace de abrutizare. Există subiecte în care trebuie să fii lucid, şi tocmai viziunea spirituală asupra lumii este cea care ne conduce la această luciditate. Se caută felurite anestezice şi se găsesc în faptul că anumite naturi tot mai demonice acţionează în profunzimile ascunse ale sufletului uman. Aceste fiinţe demonice nu vor înceta să se libereze şi să se ridice treptat împotriva a ceea ce este chemat să rodnicească omenirea pornind de la izvoarele spiritului.

Acest lucru doream să-l descriu în faţa sufletelor dumneavoastră, tocmai în această epocă, ca un fel de perspectivă de viitor, dragi prieteni, pentru că e bine să ne amintim azi că, pentru a putea ancora pe un fundament solid, trebuie să recunoaştem realmente ce este ştiinţa spiritului şi care este misiunea sa. O vom putea face dezvoltând sentimentele juste faţă de ea. Plecând de la această bază solidă vom putea contempla liniştiţi lăuntric evoluţia în curs, chiar dacă, probabil, în exterior riscăm să fim aduşi din ce în ce mai mult în dizarmonie şi să fim tot mai mult nedreptăţiţi.