|
Am încercat ieri să descriu acele nuanţe ale modului de a concepe lumea pe care omul le poate adopta, astfel încât, pentru fiecare dintre aceste concepţii despre lume pot fi aduse, pentru un anumit tărâm, dovezi absolut valabile, care le demonstrează adevărul, justeţea. Pentru acela care nu vrea să încătuşeze într-un sistem noţional lucrurile dintr-un anumit domeniu pe care a fost în măsură să le observe, să le pătrundă cu gândirea, căutând apoi dovezile respective, ci care tinde să pătrundă în mod real în adevărul lumii, este important să ştie că această disponibilitate este o necesitate, care-şi găseşte expresia în faptul că spiritul uman poate, într-adevăr, privi lumea de pe poziţiile a douăsprezece nuanţe tipice ale concepţiei despre lume – concepţiile intermediare nu intră acum în discuţie. Dacă vrem în mod sincer să ajungem la adevăr, trebuie să facem încercarea de a lămuri o dată pentru totdeauna importanţa acestor douăsprezece nuanţe ale concepţiei despre lume, încercarea de a afla pentru ce tărâmuri ale existenţei o concepţie despre lume sau alta constituie cheia cea mai bună. Dacă ne readucem în faţa ochilor aceste douăsprezece nuanţe ale concepţiei despre lume, aşa cum am făcut ieri, vom avea, deci, materialismul, senzualismul, fenomenalismul, realismul, dinamismul, monadismul, spiritualismul, pneumatismul, psihismul, idealismul, raţionalismul şi matematismul.
Din păcate, în lumea adevărată a strădaniilor umane pentru a
ajunge
la adevăr, diferitele spirite manifestă întotdeauna preferinţă
pentru
una sau alta dintre aceste modalităţi de a privi lumea, şi, din această
cauză, asupra oamenilor acţionează, la rândul lor,
unilateralitătile
diverselor concepţii despre lume din diferitele epoci. Ceea ce eu am
descris drept cele douăsprezece concepţii principale despre lume
trebuie cunoscute drept ceva asupra căruia dobândim o privire de
ansamblu dacă aşezăm în cerc, una lângă alta, concepţiile
despre lume
şi le contemplăm ca şi cum ar fi în stare de repaus. Ele sunt
posibile;
trebuie să le cunoaştem. Ele sunt, într-adevăr, copiile
spirituale ale
cercului zodiacal pe care-l cunoaştem atât de bine. La fel cum,
aparent, Soarele străbate cercul zodiacal şi după cum, aparent, alte
planete străbat cercul zodiacal, şi sufletul uman are posibilitatea de
a parcurge un cerc spiritual, care conţine imaginile a douăsprezece
concepţii despre lume. Ba putem chiar stabili o legătură între
particularităţile acestor douăsprezece concepţii despre lume şi
diferitele semne ale cercului zodiacal. În stabilirea acestei
legături
nu e absolut nimic arbitrar, căci există cu adevărat un astfel de
raport între diferitele semne ale zodiacului şi Pământ, ca
şi între
aceste douăsprezece concepţii despre lume şi sufletul uman.
Nu putem afirma, în primă instanţă, că între semnul
zodiacal al
Berbecului, de pildă, şi Pământ există o legătură uşor de
înţeles. Dar
când Soarele, Saturn sau Mercur au o poziţie care face ca, de pe
Pământ, ele să apară în zodia Berbecului, influenţa lor e
alta decât
atunci când apar în zodia Leului. Influenţele care vin
asupra noastră
din Cosmos, dinspre diferitele planete, de pildă, sunt diferite,
în
funcţie de imaginea zodiacală pe care aceste planete o acoperă. Ba,
în
cazul sufletului uman, ne este chiar mai uşor să recunoaştem influenţa
acestor douăsprezece „zodii spirituale“. Există unele suflete care sunt
predispuse oarecum să lase ca asupra configuraţiei vieţii lor
lăuntrice, asupra orientării ştiiniifice, filosofice ori de altă
natură, a spiritului lor, să acţioneze numai ceea ce proiectează
în
suflet idealismul. Alţii lasă ca asupra sufletului lor să acţioneze
materialismul sau senzualismul. Un om nu e senzualist, materialist,
spiritualist sau pneumatist din cauză că una sau alta dintre aceste
concepţii este justă şi că el îşi poate da seama de justeţea unei
conceppi sau alteia, ci el este pneumatist, spiritualist, materialist
sau senzualist pentru că sufletul său e structurat în aşa fel,
încât
asupra lui acţionează, din punct de vedere spiritual-sufletesc, zodia
spirituală respectivă. Aşa că în aceste douăsprezece zodii
spirituale
avem ceva care ne poate ajuta să pătrundem adânc în felul
cum iau
naştere concepţiile umane despre lume şi să înţelegem în
profunzime
cauzele care fac ca, pe de o parte, oamenii să se certe în ceea
ce
priveşte concepţiile despre lume, dar, pe de altă parte, n-ar trebui să
se certe, ci să înţeleagă mai bine ce îi determină pe
oameni să aibă
concepţii despre lume atât de diferite. Motivul pentru care,
în anumite
epoci, este totuşi necesar să fie respinsă în modul cel mai sever
o
orientare sau alta din domeniul concepţiilor despre lume, va fi
explicat în conferinţa de mâine. Ceea ce am spus până
acum se referă,
aşadar,la felul în care gândirea umană este plăsmuită de
către Cosmosul
spiritual al celor douăsprezece zodii spirituale care odihnesc, ca să
zicem aşa, în ambianţa spirituală din jurul nostru.
Dar mai există încă ceva care influenţează concepţiile umane
despre
lume. Veţi înţelege care este acest ceva dacă vă voi arăta, mai
întâi,
următorul lucru.
Un om poate avea în sufletul său, indiferent chiar de care
anume
dintre cele douăsprezece zodii spirituale e luminat în sufletul
lui, o
asemenea dispoziţie încât această dispoziţie a sufletului,
care se
exprimă în întreaga configuraţie a concepţiei despre lume a
acestui
suflet, poate fi desemnată drept gnosă. El poate fi un gnostic. E un
gnostic acela care are tendinţa de a cunoaşte lucrurile din lume prin
anumite forţe de cunoaştere ce se află în sufletul însuşi,
nu cu
ajutorul simţurilor sau pe alte căi de acest fel. Un om poate fi
gnostic şi în el poate exista, de exemplu, o anumită tendinţă de
a se
lăsa luminat, de pildă, de zodia spirituală căreia i-am dat aici numele
de spiritualism. În acest caz, cu gnosa sa, omul va putea
pătrunde
adânc cu gândirea în lumile spirituale.
Dar se poate întâmpla, de asemenea, ca cineva să fie un
gnostic al
idealismului; în acest caz, el va avea o predispoziţie specială
de a
vedea în mod clar idealurile omenirii şi ideile lumii. Există o
deosebire între primul şi cel de-al doilea şi în ceea ce
priveşte
idealismul pe care-l poate avea fiecare din ei. Astfel, unul este un
idealist exaltat, care spune mereu că el este un idealist, care are
mereu pe limbă cuvântul ideal, ideal, ideal, dar care nu
cunoaşte, de
fapt, multe idealuri, un om care nu este în stare să cheme,
într-adevăr, idealurile în faţa sufletului său, în
contururi precise,
şi să le contemple înăuntrul său. Un asemenea om se deosebeşte de
acela
care nu numai vorbeşte despre idealuri, ci şi ştie să contureze
în
sufletul său idealurile, exact la fel cum ar picta un tablou cu
contururi foarte precise. Acesta din urmă, care trăieşte idealismul
înăuntrul său în mod absolut concret, cu aceeaşi
intensitate cu care
percepem cu mâna lucrurile exterioare, este, pe tărâmul
idealismului,
un gnostic. Am mai putea spune şi aşa: El este un gnostic, dar se lasă
luminat mai ales de zodia spirituală a idealismului.
Există oameni care se lasă luminaţi într-un mod deosebit de
intens
de concepţia despre lume a realismului, dar care trec prin lume
în aşa
fel încât, prin întregul lor fel de a simţi lumea, de
a sta în faţa
lumii, le pot spune celorlalţi oameni multe, multe lucruri despre
această lume. Ei nu sunt nici idealişti, nici spiritualişti; sunt
realişti absolut obişnuiţi. Ei au facultatea de a percepe în mod
cu
adevărat subtil ceea ce există în realitatea exterioară din jurul
lor;
ei au o receptivitate fină pentru specificul lucrurilor. Ei sunt nişte
gnostici, nişte gnostici veritabili; dar sunt nişte gnostici ai
realismului. Asemenea gnostici ai realismului există; iar uneori
spiritualiştii sau idealiştii nu sunt deloc gnostici ai realismului.
Putem constata uşor chiar că unii oameni, care se consideră teosofi,
trec printr-o galerie de artă şi nu sunt în stare să spună nimic
despre
ea, în timp ce alţii, care nu sunt deloc teosofi, dar care sunt
gnostici ai realismului, ştiu să spună lucruri nespus de importante,
datorită faptului că întreaga lor personalitate intră în
atingere cu
realitatea întreagă a lucrurilor. Sau: câţi teosofi nu ies
afară, în
natură, şi nu pot deloc să simtă cu tot sufletul sublimul şi măreţia
naturii; aceştia nu sunt gnostici ai realismului. Dar există gnostici
ai realismului.
Există şi gnostici ai materialismului. Aceştia sunt, în orice
caz,
nişte gnostici foarte ciudaţi. Dar, exact în sensul în care
cineva
poate fi un gnostic al realismului, se poate să fii un gnostic al
materialismului; aceştia sunt însă nişte oameni care au
înţelegere şi
sensibilitate şi capacitatea de a percepe doar ceea ce este material,
oameni care caută să cunoască lumea materială prin contactul direct cu
aceasta – ca şi câinele, care miroase substanţele, ajungând
să afle în
acest fel care este natura lor intimă şi care, în ceea ce
priveşte
lucrurile lumii materiale, este, de fapt, un gnostic excelent.
Pot exista gnostici ai fiecăreia dintre cele douăsprezece concepţii
despre lume. Cu alte cuvinte, dacă vrem să găsim care este adevăratul
loc al gnosei printre ele, va trebui sâ desenăm un cerc şi
întregul
cerc va trebui să însemne pentru noi: gnosa poate să treacă prin
toate
cele douăsprezece zodii-concepţii despre lume. La fel cum o planetă
trece prin cele douăsprezece semne ale zodiacului, tot aşa gnosa poate
trece prin cele douăsprezece zodii-concepţii despre lume.
În orice caz, gnosa va face servicii dintre cele mai mari
în ceea ce
priveşte însănătoşirea sufletelor, atunci când dispoziţia
gnostică va
fi aplicată spiritualismului. Am putea spune: În spiritualism,
gnosa
este la ea acasă. Aici, este în casa „ei“. Din punctul de vedere
al
logicii, nu avem dreptul să spunem că nu poate exista o gnosă
materialistă. Pedanţii noţiunilor şi ai ideilor o scot mai uşor la
capăt cu asemenea lucruri decât logicienii sănătoşi, pentru care
situaţia e mai complicată. S-ar putea spune, de pildă: Nu vreau să
numesc gnosă nimic altceva decât ceea ce pătrunde în
spirit. Dar
aceasta e o modalitate arbitrară de a forma noţiunile, exact la fel de
arbitrară ca şi în cazul în care cineva ar spune:
Până acum n-am văzut
viorele decât în Austria, deci eu numesc viorea numai ceea
ce creşte în
Austria şi are culoarea viorelei şi nimic altceva. Tot atât de
imposibilă este, din punct de vedere logic, afirmaţia că gnosa există
numai în zodia spiritualismului; fiindcă gnosa este o „planetă“
care
trece prin toate constelaţiile spiritului.
Există şi dispoziţia unei alte concepţii despre lume. Spun aici
„dispoziţie“, în timp ce, în general, vorbesc despre
„nuanţe“ şi
„zodii“. În epoca modernă s-a crezut că această dispoziţie pentru
a
doua concepţie despre lume poate fi uşor cunoscută – dar aici „ceea ce
e uşor, e greu!“ –, pentru că ea a fost reprezentată, sub semnul zodiei
spirituale a idealismului, tocmai de către Hegel. Numai că acel mod de
a privi lumea, acea dispoziţie specială a concepţiei despre lume care
i-a fost proprie lui Hegel, nu trebuie să stea neapărat, aşa cum a fost
cazul la el, doar în zodia spirituală a idealismului, ci ea poate
trece, la rândul ei, prin toate zodiile. Este dispoziţia
concepţiei
despre lume a logismului. Această dispoziţie a logismului constă,
în
principal, în faptul că sufletul se poate transpune în
situaţia de a
face ca în el să fie prezente gânduri, noţiuni şi idei
reale, de a face
ca aceste gânduri şi idei să fie prezente în el atât
de intens, încât
un astfel de suflet să ajungă de la o noţiune la alta sau de la un
gând
la altul exact la fel ca atunci când, privind un organism, trece
de la
ochi spre nas şi gură şi consideră că toate acestea sunt părţile unui
întreg, exact la fel cum este cazul cu Hegel, la care toate
noţiunile
pe care le poate concepe se unesc formând un mare organism de
noţiuni.
Acesta este un organism format din noţiuni logice. Hegel era capabil,
pur şi simplu, să găsească şi să-şi asimileze toate gândurile ce
pot fi
găsite în lume, şi să înşiruie un gând lângă
altul şi să construiască
din ele un organism: Logismul! Logismul poate fi dezvoltat aşa cum a
făcut Hegel, în zodia idealismului, dar el poate fi dezvoltat şi
în
zodia psihismului, cum a făcut Fichte; el mai poate fi dezvoltat şi sub
semnul altor constelaţii spirituale. Deci, şi logismul este ceva care
trece, la fel ca o planetă, prin toate semnele zodiacului, care
parcurge traiectoria circulară a celor douăsprezece zodii spirituale.
O a treia dispoziţie sufletească din care se nasc concepţii despre
lume poate fi studiată, de pildă, la Schopenhauer. În timp ce,
când
Hegel priveşte afară în lume, în sufletul lui există o
dispoziţie care
face ca tot ceea ce există în lume drept noţiune să apară,
în acest
suflet al lui Hegel, sub forma logismului, Schopenhauer, datorită
dispoziţiei particulare a sufletului său, asimilează în acest
suflet
tot ceea ce ţine de voinţă. Pentru el, forţele din natură sunt voinţă,
duritatea pietrei e voinţă; tot ceea ce ţine de realitate pentru el
este voinţă. Aceasta provine din dispoziţia particulară a sufletului
său. O asemenea concepţie despre lume, care reduce totul la voinţă, o
asemenea dispoziţie sufletească ce vrea să creeze o concepţie despre
lume bazată pe voinţă, poate fi şi ea considerată un fel de planetă,
care trece prin toate cele douăsprezece zodii spirituale. Voi da
acestei concepţii despre lume numele de voluntarism. Este cea de a
treia dispoziţie sufletească din care poate lua naştere o concepţie
despre lume. Schopenhauer a fost un voluntarist, iar constitutia lui
sufletească era de aşa natură, încât el era influenţat mai
ales de
zodia spirituală a psihismului. În acest fel a luat naştere
metafizica
schopenhaueriană a voinţei: voluntarism în zodia spirituală a
psihismului.
Imaginaţi-vă acuma că cineva ar fi voluntarist şi că ar
înclina spre
zodia spirituală a monadismului. În acest caz, el n-ar presupune,
ca
Schopenhauer, că la baza lumii se află un suflet unitar, care este, de
fapt, voinţă, ci ar considera că la baza lumii se află multe monade,
care sunt însă nişte entităţi de natură voluntară. Această lume a
voluntarismului monadologic a fost dezvoltată sub forma cea mai
frumoasă, mai inteligentă şi, aş zice, cea mai caldă, de filosoful-poet
austriac Hamerling. În ce fel a luat naştere teoria ciudată pe
care o
găsiţi în cartea Atomistica
voinţei
[1]
de Hamerling? Prin faptul că în
sufletul său trăia dispoziţia voluntarismului şi că el s-a lăsat
influenţat mai ales de zodia spirituală a monadismului. Dacă am avea
timp, am putea da exemple pentru fiecare din dispoziţiile sufleteşti,
trecând prin fiecare constelaţie. Ele pot fi
întâlnite în lume.
O dispoziţie sufletească deosebită este aceea care nu e
înclinată
nicidecum să gândească sau să cugete mult, spre a afla dacă
dincolo de
fenomene mai există altceva, aşa cum face, de pildă, dispoziţia
gnostică sau cea logică sau cea voluntară, ci care spune, pur şi
simplu: Eu vreau să integrez în concepţia mea despre lume ceea ce
întâlnesc în lume, ceea ce mi se înfătişează,
ceea ce mi se revelează
în mod exterior. Acest lucru îl putem face, de asemenea, pe
toate
tărâmurile, trecând, deci, prin toate constelaţiile
spirituale. O putem
face ca materialişti, luând în considerare numai ceea ce ni
se
înfăţişează mai exterior; o putem face şi ca spiritualişti. Nu ne
străduim să căutăm dincolo de fenomene vreo legătură mai deosebită, ci
lăsăm ca lucrurile să se apropie de noi şi aşteptăm să vedem ce ni se
oferă. O asemenea dispoziţie sufletească poate fi numită empirism.
Empirismul este o dispoziţie sufletească înclinată să ia, pur şi
simplu, lumea experienţei, aşa cum i se oferă ea. Poţi fi empirist
în
toate cele douăsprezece zodii spirituale, deci, poţi fi un om care are
o concepţie despre lume bazată pe datele experienţei. Empirismul este
cea de a patra dispoziţie sufletească ce poate trece prin toate cele
douăsprezece constelaţii spirituale.
Tot aşa poate fi dezvoltată, pentru concepţia despre lume, o
dispoziţie a sufletului care nu se declară satisfăcută cu ceea ce
rezultă din experienţele care ne vin în întâmpinare
din trăirile la
care suntem expuşi, aşa cum e cazul cu empirismul, ci ne putem spune –
mai bine zis, putem simţi – că sufletul ne e străbătut în
întregime, ca
de o necesitate interioară, de următoarea dispoziţie: Omul se află
în
lume; el percepe, în propriul său suflet, în legătură cu
lumea, ceva ce
nu poate percepe pe cale exterioară. De-abia atunci lumea îşi
revelează
tainele ei. Oricât ne-am uita în jurul nostru, nu vedem
tainele pe care
lumea le ascunde în ea. – O asemenea dispoziţie sufletească
îşi poate
spune adesea: La ce-mi foloseşte gnosa, care se înalţă, cu preţul
atâtor osteneli, la tot felul de percepţii clarvăzătoare?
Lucrurile
lumii exterioare, pe care le percepem prin clarvedere, tot nu ne pot
revela interiorul lumii. La ce-mi foloseşte logismul, dacă vreau să-mi
formez o concepţie despre lume? În logism nu se revelează esenţa
lumii.
La ce-mi folosesc speculaţiile despre voinţă? Aceasta doar mă
împiedică
să privesc în străfundurile propriului meu suflet. În
aceste
străfunduri nu privim atunci când sufletul voieşte, ci tocmai
atunci
când se dăruieşte, când renunţă la orice voinţă proprie. –
Aşadar, nici
voluntarismul nu e dispoziţia sufletească de care sufletul are nevoie
aici, dar nici empirismul, care doar îşi aţinteşte privirile sau
auzul
spre ceea ce-i oferă experienţa, trăirea nemijlocită, ci numai căutarea
lăuntrică, după ce sufletul s-a liniştit, pentru a vedea cum prinde
Dumnezeu să lumineze în suflet. V-aţi dat seama că această
dispoziţie
sufletească poate primi numele de mistică.
Şi iarăşi, se poate ca cineva să fie mistic trecând prin
fiecare din
cele douăsprezece zodii spirituale. Nu va fi, bineînţeles, o
situaţie
prea bună atunci când cineva e un mistic al materialismului,
când el nu
percepe înăuntrul său spiritualul, ci ceea ce este de natură
materială.
Căci un mistic al materialismului este, de fapt, acela care şi-a
dezvoltat o sensibilitate deosebit de fină pentru a percepe, de pildă,
starea în care ajunge un om când a consumat o substanţă sau
alta. Este
o diferenţă între a consuma sucul unei plante şi a consuma sucul
altei
plante şi aşteptăm apoi să vedem ce se petrece în organism.
În acest
caz, ne contopim, în trăirea noastră, cu natura intimă a
materiei. Se
poate întâmpla chiar ca aceasta să devină o misiune de o
viaţă, în
sensul că omul respectiv urmăreşte modul specific în care o
substanţă
sau alta, extrasă dintr-o plantă sau alta, acţionează în mod
deosebit
asupra unui organ, alta asupra altui organ. Şi a fi, în acest
fel, un
mistic al materialismului este o premisă pentru a cerceta forţele de
vindecare existente în diferitele substanţe. Omul observă ce fac
substanţele în organism. – Poţi fi un mistic al lumii materiale
sau un
mistic al idealismului. Un idealist obişnuit sau un idealist gnostic nu
e un mistic al idealismului. Mistic al idealismului este acela care,
înainte de toate, are, în propriul său suflet,
posibilitatea de a
scoate, din izvoarele ascunse înăuntru, idealurile omenirii, de a
simţi
că ele sunt divinul din interior şi de a şi le aduce, ca pe ceva divin,
în faţa sufletului. Un mistic al idealismului este, de exemplu,
Meister
Eckhart.
Dar se poate întâmpla ca în suflet să trăiască o
dispoziţie prin
care el nu poate sesiza ceea ce se înalţă în interiorul lui
şi care se
prezintă drept dezlegarea interioară propriu-zisă a enigmei lumilor,
acest suflet poate avea o dispoziţie care să-l facă să-şi spună: Da,
în
lume există ceva dincolo de toate lucrurile, ca şi dincolo de propria
mea fiinţă, în măsura în care pot să percep această fiinţă.
Dar eu nu
pot fi un mistic. Misticul crede că acest ceva se revarsă în
sufletul
său. Dar eu nu-l simt revărsându-se în sufletul meu; eu
simt numai că
acesta trebuie să existe, acolo afară. – Când are această
dispoziţie
sufletească, omul presupune că esenţa lucrurilor se află în afara
sufletului nostru şi în afara a ceea ce sufletul poate să
cunoască; dar
el nu presupune că această esenţă a lucrurilor poate intra în
sufletul
însuşi, aşa cum presupune misticul. Dacă omul porneşte de la
premisa că
dincolo de toate lucrurile se mai află ceva, care nu poate fi sesizat
prin percepţie, atunci el este – poate că acesta e cuvântul cel
mai
potrivit – un transcendentalist. El presupune că esenţa lucrurilor este
transcendentală, că ea nu pătrunde în suflet, aşa cum crede
misticul.
Aşadar: transcendentalism. Dispoziţia transcendentalistului constă
în
acest sentiment: Când percep lucrurile, esenţa lor se apropie de
mine;
dar percepţia însăşi nu e această esenţă. Esenţa se află în
spatele
lor, dar se apropie de om.
Dar cu percepţiile lui, cu tot ceea ce sunt forţele sale de
cunoaştere, omul poate împinge esenţa lucrurilor şi mai departe
decât o
face transcendentalistul. El poate spune: Pentru forţa de cunoaştere
exterioară a omului, esenţa lucrurilor e cu totul inaccesibilă.
Transcendentalistul spune: Când vezi cu ochii tăi culoarea roşu
sau
albastru, ceea ce tu vezi drept roşu sau albastru nu e esenţa
lucrurilor; dar ea se află, cu siguranţă, dincolo de ele. Tu trebuie să
foloseşti ochii şi atunci ajungi foarte aproape de esenţa lucrurilor.
Căci ea se află în afara a ceea ce tu percepi. Dar dispoziţia
sufletească la care mă refer acum nu vrea să trăiască în
transcendentalism, ea spune: Oricât am trăi de intens culorile
roşu sau
albastru, un sunet sau altul, toate acestea nu exprimă esenţa
lucrurilor. Ea e ascunsă dincolo de ele. Acolo unde percep eu, nu intru
deloc în atingere cu esenţa lucrurilor. – Cine vorbeşte în
acest fel,
vorbeşte cam aşa cum ne exprimăm noi în mod obişnuit, cei ce ne
situăm
cu toată convingerea pe acest punct de vedere: în aparenţa
sensibilă;
exterioară, în maya, nu se exprimă esenţa lucrurilor. Am fi nişte
transcendentalişti, dacă am spune: De jur împrejurul nostru se
întinde
lumea şi această lume îşi vesteşte pretutindeni esenţa. Dar noi
nu
spunem aşa. Noi spunem: Această lume este maya, şi partea interioară a
lucrurilor trebuie căutată pe altă cale decât prin percepţiile
exterioare ale simţurilor şi prin mijloacele de cunoaştere obişnuite.
Acesta e ocultismul, dispoziţia sufletească a ocultismului.
Şi iarăşi, putem fi ocultişti de-a lungul tuturor semnelor din
zodiacul spiritual. Putem fi chiar şi ocultişti ai materialismului. Ba,
înţelepţii oameni de ştiinţă din epoca actuală sunt cu toţii
nişte
ocultisti ai materialismului, căci ei vorbesc despre atomi. Dar, dacă
nu sunt lipsiţi de bun-simţ, nici nu le va trece prin minte să afirme
că ne putem apropia de atom printr-o metodă sau alta. Atomul
rămâne în
domeniul ocult. Numai că lor nu le place să fie numiti ocultişti, dar
chiar asta sunt, în cel mai deplin sens al cuvântului.
În principiu, nu pot exista alte dispoziţii sufleteşti care să
stea
la baza unor concepţii despre lume, în afară de acestea şapte, pe
care
le-am înşirat aici, pot exista numai forme de trecere de la una
la alta.
Asa că trebuie să deosebim nu numai douăsprezece concepţii despre
lume diferite, care ne vin în întâmpinare, ca să
zicem aşa, drept ceva
static, ci în fiecare dintre aceste concepţii despre lume poate
exista
o dispoziţie cu totul deosebită a sufletului uman. Vedeţi de aici ce
imens de variate pot fi concepţiile despre lume ale diferitelor
personalităţi. Fiecare dintre aceste şapte dispoziţii ale concepţiilor
despre lume poate fi dezvoltată cu precădere, dar fiecare din ele
în
mod unilateral, într-o nuanţă sau alta. Ceea ce am
înfătişat eu aici
este, într-adevăr, pe tărâmul spiritualului; corelativul a
ceea ce, pe
plan exterior, în lume, constituie raportul dintre imaginile
zodiacale
şi planete, aşa cum le-am expus adeseori, în ştiinţa spirituală,
drept
cele şapte planete cunoscute, şi avem astfel o imagine, o imagine
exterioară, aş zice, pe care n-am creat-o noi înşine, ci care
există în
Cosmos, a raporturilor dintre cele şapte dispoziţii creatoare de
conceptii despre lume, ale noastre, şi cele douăsprezece nuanţe de
concepţii despre lume ale noastre. Şi vom simţi în mod corect
această
imagine, dacă vom încerca s-o trăim în felul următor.
Începeţi cu idealismul, desemnaţi-l drept zodie spirituală a
Berbecului, desemnaţi în mod similar raţionalismul drept Taur,
matematismul drept Gemeni, materialismul drept Rac, senzualismul drept
Leu, fenomenalismui drept Fecioară, realismul drept Balanţă, dinamismul
drept Scorpion, monadismul drept Săgetător, spiritualismul drept
Capricorn, pneumatismul drept Vărsător, psihismul drept Peşti.
Raporturile care există între diferitele zodii, în ceea ce
priveşte
realitatea spaţial-materială, există cu adevărat pe tărâmul
realităţii
spirituale, între aceste concepţii despre lume, Iar raporturile
în care
intră diferitele planete desemnate de noi, parcurgând cercul
zodiacal,
corespund raporturilor în care intră cele şapte dispoziţii ale
concepţiilor despre lume, dar în aşa fel, încât putem
percepe gnosa
drept Saturn, logismul drept Jupiter, voluntarismul drept Marte,
empirismul drept Soare, mistica drept Venus, transcendentalismul drept
Mercur şi ocultismul drept Lună.
Chiar şi în ceea ce priveşte raporturile exterioare – dar nu
acesta
e esenţialul; esenţialul e faptul că acestei paralele îi
corespund cu
adevărat raporturile cele mai adânci şi mai intime –, dar, acolo
unde
poate fi constatat ceva de acest fel, veţi găsi asemănări până şi
în
ceea ce priveşte simbolurile exterioare. Luna rămâne ocultă,
nevăzută,
atunci când este „Lună nouă“; ea trebuie să-şi primească mai
întâi
lumina de la Soare, aşa cum lucrurile oculte rămân oculte
până ce, prin
meditaţie, concentrare etc., facultăţile sufletului se fortifică şi
proiectează lumina asupra fenomenelor oculte. Omul care trece prin lume
şi se bazează numai pe Soare, care primeşte în el numai ceea ce
este
luminat de către Soare, este un empirist. Acela care reflectează
cât de
cât şi la cele ce sunt luminate de către Soare şi care mai
păstrează
aceste gânduri şi după ce Soarele a apus, nu mai este un
empirist,
deoarece nu se mai bazează pe Soare. „Soarele“ este simbolul
empirismului. – Aş mai putea continua să vorbesc mult despre aceste
lucruri; dar pentru tema importantă aflată în discuţie avem la
dispoziţie numai patru ore şi deocamdată vă va reveni dvs. sarcina de a
găsi nişte legături mai precise, prin gândirea dvs. sau pe alte
căi.
Ele nici nu sunt greu de găsit, de vreme ce vi s-a dat schema.
Ei bine, în lume se întâmplă adeseori ca oamenii
să nu prea tindă
spre omnilateralitate. Dacă cineva caută adevărul cu toată
seriozitatea, el ar trebui să-şi poată reprezenta în sufletul său
cele
douăsprezece nuanţe ale concepţiei despre lume şi ar trebui să fi trăit
cât de cât cu întrebarea: Cum e când eşti
gnostic? Cum e când eşti
logist, voluntarist, empirist, mistic sau transcendentalist? Şi cum e
când eşti ocultist? De fapt, oricine dintre cei ce vor cu
adevărat să
pătrundă în tainele lumii, în sensul cercetării spirituale,
trebuie să
încerce să facă aceste experienţe. Şi, chiar dacă ceea ce stă
scris în
cartea Cum
dobândim cunoştinţe despre lumile superioare? nu e ajustat
chiar
după aceste explicaţii, totuşi, acolo e descris – numai că din alte
puncte de vedere – tot ceea ce ne poate ajuta să ne transpunem în
diferitele dispoziţii sufleteşti desemnate aici prin numele de
dispoziţie gnostică, jupiteriană ş.a.m.d.
Se întâmplă adeseori în lume ca omul să fie
atât de unilateral,
încât să fie expus numai unei singure zodii sau unei
singure
dispoziţii. Tocmai nişte oameni de seamă, în ceea ce priveşte
concepţiile despre lume, prezintă adeseori această unilateralitate.
Astfel, Hamerling, de pildă, e un monadist voluntarist sau un
voluntarist monadolog prin excelenţă, Schopenhauer e un psihist
voluntarist prin exceleniă. Tocmai oamenii de seamă şi-au orientat
sufletul în aşa fel, încât dispoziţia lor planetară
de a-şi crea
concepţia despre lume stă sub semnul unei zodii spirituale absolut
precise. Ceilalţi oameni se împacă mult mai uşor cu diferitele
puncte
de vedere, cum sunt ele numite. Dar se poate întâmpla, de
asemenea, ca
unii oameni să fie stimulaţi din mai multe părţi diferite, în
ceea ce
priveşte concepţia lor despre lume, în ceea ce înfăţişează
ei înaintea
oamenilor drept concepţie despre lume. Se poate, astfel,
întâmpla, de
pildă, ca cineva să fie un bun logist, dar ca dispoziţia lui pentru
logism să stea în zodia spirituală a senzualismului. El poate fi,
totodată, un bun empirist, dar dispoziţia lui pentru empirism să se
afle în zodia matematismului. Se poate ivi un asemenea caz. Şi,
dacă
aşa ar sta lucrurile, omul respectiv şi-ar forma o imagine despre lume
absolut precisă. Tocmai în epoca actuală avem această imagine
despre
lume, care a luat naştere prin faptul că cineva îşi are Soarele –
în
sens spiritual – în zodia Gemenilor, iar pe Jupiter al său, sub
semnul
Leului; acesta e Wundt. Şi vom înţelege până în cele
mai mici detalii
tot ceea ce ni se înfăţişează în opera filosofică a lui
Wundt atunci
când am pătruns taina configuraţiei sale sufleteşti particulare.
Deosebit de favorabilă este situaţia când un om s-a transpus,
într-adevăr, prin exerciţiu, în diferitele dispoziţii
sufleteşti –
ocultism, transcendentalism, mistică, empirism, voluntarism, logism,
gnosă –, în aşa fel încât le poate reactualiza
înăuntrul lui, le poate
simţi acţiunile deodată şi poate pune apoi toate aceste dispozitii – ca
dintr-o singură mişcare – sub unul şi acelaşi semn al fenomenalismului,
în zodia Fecioarei. În acest caz, în fenomenele care
i se înfăţişează,
în faţa lui se înalţă, într-o măreţie cu totul
deosebită, ceea ce îi
poate dezvălui lumea într-un mod favorabil. În primă
instanţă, nu e
chiar aşa de bine ca omul să, pună, în acelaşi fel,
înşirându-le una
după alta, diferitele dispoziţii ale concepţiilor despre lume în
relaţie cu o altă zodie. De aceea, în multe din vechile şcoli
iniţiatice era creată, pentru discipoli, tocmai această dispoziţie
sufletească pe care am caracterizat-o adineauri, când am spus că
toate
planetele sufleteşti stau sub semnul zodiei spirituale a Fecioarei, şi
aceasta pentru că astfel ei pătrundeau cel mai uşor în lume. Ei
sesizau
fenomenele, dar în mod gnostic, logist etc.; ei erau în
stare să
pătrundă dincolo de fenomene. Ei nu percepeau lumea în mod
grosolan.
Aceasta s-ar întâmpla numai dacă dispoziţia sufletească a
voluntarismului ar fi orientată spre Scorpion etc. Într-un
cuvânt, prin
constelaţia care e dată de dispoziţiile sufleteşti ale concepţiilor
despre lume, care reprezintă elementul planetar, şi prin nuanţele
concepţiilor despre lume, care reprezintă elementul zodiacului
spiritual, va lua naştere ceea ce omul va purta cu sine prin lume,
drept concepţie despre lume a sa, într-o încarnare oarecare.
La aceasta se mai adaugă, în orice caz, un alt lucru. Este
vorba de
faptul că aceste concepţii despre lume – care pot să apară în
foarte
multe variante, dacă veţi căuta toate combinaţiile posibile – mai pot
suferi modificări şi prin faptul că toate pot primi un ton absolut
precis. Dar există numai trei asemenea tonuri. Toate concepţiile despre
lume, toate combinaţiile care iau naştere în acest fel, iarăşi ni
se
pot înfăţişa sub trei aspecte. Ele pot fi, în primul
rând, teiste,
astfel că va trebui să numesc teism ceea ce apare în suflet ca un
anumit ton. Sau ele mai pot fi de aşa natură încât,
în opoziţie cu
teismul, va trebui să numim tonul sufletesc respectiv intuiţionism.
Teismul ia naştere atunci când omul, pentru a-l găsi pe Dumnezeul
său,
se îndreaptă spre lumea exterioară, când îl caută pe
Dumnezeul său în
lumea exterioară. Monoteismul vechilor evrei era o concepţie despre
lume predominant teistă. Intuiţionismul ia naştere atunci când
omul
caută să-şi formeze concepţia despre lume prin ceea ce se aprinde, ca
intuiţie, înăuntrul său. Şi mai există, pe lângă acestea
două, un al
treilea ton; acesta este naturalismul.
TEISM
INTUIŢIONISM
NATURALISM
Aceste trei tonuri sufleteşti îşi au copiile lor în
lumea exterioară
a Cosmosului, şi anume, ele se comportă, înăuntrul sufletului
uman,
întocmai ca Soarele, Luna şi Pământul, teismul
corespunzând Soarelui –
Soarele luat aici ca stea fixă, nu ca planetă –, intuiţionismul
corespunzând Lunii şi naturalismul Pământului. Acela care –
transpuneţi
în planul spiritual ceea ce am denumit aici Soare, Lună,
Pământ – trece
dincolo de fenomenele lumii şi spune: Dacă privesc afară în lume,
în
tot ceea ce văd mi se revelează Dumnezeu cel care umple întreaga
lume
-, pământeanul care îşi îndreaptă fruntea spre cer,
atunci când ajunge
în bătaia razelor Soarelui, este teistul. Omul care nu trece
dincolo de
procesele din natură, ci se opreşte la diferitele fenomene concrete,
precum şi cel care nu-şi îndreaptă niciodată privirile spre
Soare, ci
numai spre ceea ce Soarele face să se nască pe Pământ pentru el,
este
naturalist. Acela care caută lucrurile cele mai bune care pot exista
în
sufletul său, prin faptul că le lasă să înflorească în
intuiţiile sale,
este asemenea poetului intuitiv care cântă Luna si se lasă
influenţat
în sufletul său de blânda lumină argintie a Lunii şi el
poate fi
comparat cu acesta. După cum putem stabili o legătură între
fantezie şi
lumina Lunii, tot astfel putem stabili o legătură ocultă între
intuiţionist, în sensul pe care-l acordăm aici acestui
cuvânt, şi Lună.
În sfârşit, mai există o a patra posibilitate; oricum,
ea există
numai într-un singur element, e vorba de cazul când omul
îşi bazează
întreaga concepţie despre lume numai pe ceea ce el poate percepe
în
fiinţa sa, în jurul său sau în el însuşi: Acesta e
antropomorfismul.
ANTROPOMORFISM
El corespunde Pământului, dacă-l luăm în considerare ca
atare, şi
facem abstracţie de faptul că în jurul lui se află Soarele, Luna
sau
alte corpuri cereşti. După cum putem studia Pământul singur,
independent de alte planete, tot astfel, şi în ceea ce priveşte
concepţiile despre lume putem lua seama numai la ceea ce putem găsi
în
noi, ca oameni. În acest fel, va lua naştere antropomorfismul,
care e
atât de larg răspândit în lume.
Dacă trecem dincolo de ceea ce e omul, după cum, pentru a explica
fenomenul Pământ, trebuie să ieşim afară, să mergem la Soare şi
la Lună
– lucru pe care ştiinţa actuală îl neglijează –, ajungem să
recunoaştem
drept îndreptăţite, unul lângă altul, trei tonuri: teismul,
intuiţionismul şi naturalismul. Căci nu găsim adevărul dacă ne situăm
pe poziţiile unuia dintre aceste tonuri, ci dacă le lăsăm să răsune pe
toate trei împreună. Şi, după cum corporalitatea noastră, luată
în
sensul mai restrâns al cuvântului, e situată în
cadrul celor şapte
planete, tot astfel, antropomorfismul, ca cea mai banală concepţie
despre lume, e situat în cadrul acordului care se poate naşte din
îmbinarea teismului, intuiţionismului şi naturalismului, iar
acest
acord e situat, la rândul său, în concordanţa celor şapte
dispoziţii
sufleteşti. Iar aceste şapte dispoziţii sufleteşti se nuanţează conform
cu cele douăsprezece semne ale zodiacului.
Vedeţi deja după nume, chiar şi numai după nume, că nu este
adevărată o singură concepţie despre lume, ci 12+7=19+3=22+1=23
concepţii despre lume sunt îndreptăţite. Avem douăzeci şi trei de
nume
îndreptăţite pentru concepţiile noastre despre lume. Dar tot
restul
poate lua naştere apoi, prin faptul că planetele corespunzătoare trec
prin cercul celor douăsprezece zodii spirituale.
Încercaţi acum, cu ajutorul celor expuse aici, să vă dezvoltaţ
un
sentiment pentru misiunea ce-i revine ştiinţei spirituale, care să ducă
la împăcarea diferitelor concepţii despre lume, la
împăcarea lor, prin
recunoaşterea adevărului că diferitele concepţii despre lume pot fi
explicate, într-un anumit sens, dacă le luăm împreună,
în
interacţiunile lor reciproce, dar că ele singure, dacă rămân
în
unilateralitatea lor, nu pot duce în interiorul adevărului; că,
dacă
vrem să aflăm, realmente, adevărul, trebuie să trăim lăuntric în
noi
înşine, ca să zicem aşa, valoarea de adevăr a diferitelor
concepţii, ca
s-o scoatem la capăt – e voie să spunem aşa – cu adevărul. La fel cum
vă puteţi reprezenta Cosmosul fizic: zodia, sistemul planetar, Soarele,
Luna şi Pământul, toate împreună, şi apoi Pământul
singur, tot aşa vă
puteţi reprezenta un Univers spiritual: antropomorfism; teism,
intuiţionism, naturalism; gnosă, logism, voluntarism, empirism,
mistică, transcendentalism, ocultism; şi toate acestea activând
în cele
douăsprezece zodii spirituale. Toate acestea există, într-adevăr;
dar
există în sens spiritual. Pe cât de real există Cosmosul
fizic, tot pe
atât de real există Cosmosul spiritual.
Asupra jumătăţii de creier pe care o cunoaşte anatomistul, şi despre
care putem spune că are forma de emisferă, acţionează în special
acele
influenţe din Cosmosul spiritual care provin de la nuanţele superioare.
Există însă o parte invizibilă a creierului, care poate fi văzută
numai
de către acela care vede corpul eteric; aceasta e influenţată în
special de către partea inferioară a Cosmosului spiritual. (vezi
desenul). Dar în ce fel se exercită această influentă? Să zicem
că avem
cazul în care un om se situează cu logismul său pe tărâmul
senzualismului, că e situat cu empirismul său pe tărâmul
matematismului. Atunci, ceea ce ia naştere astfel face să apară nişte
forţe care acţionează asupra creierului său, şi atunci acea parte
superioară a creierului său este deosebit de activă şi le pune în
umbră
pe celelalte. Şi atunci apar nenumăratele nuanţe ale activităţii
cerebrale, datorită faptului că creierul înoată, aş zice,
în Cosmosul
spiritual şi că forţele îşi trimit pe această cale influenţele
în
creier, aşa cum am avut ocazia să arăt astăzi. Creierele umane sunt, cu
adevărat, atât de variate, pe cât pot fi de variate,
conform cu
combinaţiile ce rezultă din acest Cosmos spiritual. Ceea ce se află
în
acea parte de jos a Cosmosului spiritual nici măcar nu acţionează
asupra creierului fizic, ci asupra creierului eteric.
Când vorbim despre toate aceste lucruri, impresia cea mai
pozitivă
pe care am putea-o avea ar fi aceea care ne-ar îndemna să spunem:
Toate
acestea fac să se nască în mine un sentiment faţă de infinitatea
lumii,
faţă de măreţia calitativă a lumii şi de posibilitatea pe care o avem,
ca oameni, de a trăi în această lume sub o infinită varietate de
forme.
Cu adevărat, dacă putem contempla un orizont atât de larg, ne
putem
spune, desigur: E adevărat că nu ne lipsesc posibilităiile de a fi
diferiţi în diferitele noastre încarnări, prin care trebuie
să trecem
pe Pământ. Şi putem fi convinşi că cel ce priveşte lumea în
acest fel
va găsi, tocmai datorită acestui mod de a privi lumea, ceva care-l va
face să exclame: O, ce bogată, ce grandioasă e lumea! Ce fericire, să
iei parte la viaţa ei, tot mai departe, tot mai mult, sub forme tot mai
variate, să iei parte la existenţa, la faptele, la năzuinţele ei!
NOTE
1.
Vezi Robert Hamerling: Atomistica
voinţei. Contribuţii la critica cunoaşterii moderne, 2 vol.,
Hamburg,1891.
