Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PRAGUL LUMII SPIRITUALE

GA 17


DESPRE CORPUL ASTRAL ŞI DESPRE FIINŢELE LUCIFERICE.
DESPRE NATURA CORPULUI ETERIC


Există o altă specie de fiinţe spirituale care, din înaltul lumii spirituale, pot fi bine observate în lumea fizică şi, de asemenea, în lumea elementară, aceste lumi constituind câmpul de acţiune adoptat de ele; fiinţele spirituale menţionate încearcă să elibereze complet sufletul senzaţiei, cu alte cuvinte, scopul lor este de a-l spiritualiza în întregime. Viaţa în lumea simţurilor ţine de ordinea cosmică. Trăind în lumea sensibilă, sufletul parcurge o evoluţie care este legată chiar de condiţiile existenţei sale. Faptul că el pătrunde în acest domeniu fizic se datorează activităţii fiinţelor pe care începem a le cunoaşte în lumea superioară (fiinţele ahrimanice). Acestei activităţi i se opun fiinţele care ar vrea să îndepărteze sufletul care simte de legile existenţei sensibile. Le vom numi fiinte luciferice.

Aşadar, fiinţele luciferice sunt, într-un anumit fel, mereu la pândă în lumea sensibilă, pentru a extrage din ea tot ce ţine de sufletul senzaţiei şi a-l încorpora unui domeniu cosmic corespunzător naturii lor. Văzută din lumea superioară, activitatea fiinţelor luciferice se manifestă şi în lumea elementară. Ele ar vrea să-şi rezerve aici (în lumea elementară) o zonă de forţe care, conform intenţiilor lor, nu ar fi atinsă de gravitaţia lumii sensibile, deşi fiinţele lumii superioare le-a predestinat să fie înglobate în lumea sensibilă. Aşa cum fiinţele ahrimanice nu şi-ar depăşi nicidecum sfera lor, exercitându-şi din când în când activitatea distructivă asupra existenţei clădite pe ordinea cosmică, de asemenea, fiinţele luciferice ar rămâne în limitele propriului lor regn, dacă s-ar mulţumi să străbată sufletul raţiunii cu ajutorul unor forţe care să le ridice deasupra evenimentelor lumii sensibile, ca fiinţe libere şi independente. Dar fiinţele luciferice ies din domeniul lor, vrând să creeze, faţă de ordinea generală a lumii superioare, un regn spiritual aparte, fapt pentru care caută să transforme sufletele în lumea sensibilă.

Acţiunea fiinţelor luciferice în lumea sensibilă se poate evidenţia în două modalităţi diferite. Pe de o parte, datorită lor omul se poate entuziasma în faţa vieţii materiale. Ceea ce-l bucură, ceea ce-l fortifică pe om nu provine numai din lumea sensibilă. El este capabil să se bucure, să se entuziasmeze la vederea unei frumuseţi care depăşeşte sensibilul. Sub acest aspect, activitatea luciferică apare ca o cooperare la ceea ce a produs civilizaţia cel mai remarcabil, în special din punct de vedere al artei. În acest fel, omul poate trăi liber în gândire. El poate desfăşura o activitate creatoare care se ridică deasupra lumii sensibile; poate filosofa asupra lucrurilor.

Pe de altă parte, exagerarea forţelor luciferice din suflete este sursa multor exaltări şi a multor perturbaţii, care se manifestă în anumite activităţi ale sufletului, când acesta nu ţine seama de legile ordinii cosmice. A vrea să filosofezi fără o cunoastere solidă a bazelor ordinii cosmice, a te învălui egoist într-o ţesătură de reprezentări arbitrare, a insista în exces asupra opiniei personale, iată reversul medaliei activităţii luciferice.

Prin „celălalt eu“ al său, sufletul omenesc aparţine lumii superioare. Dar el aparţine deopotrivă şi fiinţelor lumii inferioare. Conştienţa clarvăzătoare se cufundă în mod conştient în lumea superioară, dacă a trecut în acest scop prin pregătirea necesară. Dar pentru conştienţa clarvăzătoare prin aceasta nu se schimbă starea de lucruri; ea dobândeşte, în plus, doar cunoaşterea a ceea ce poate deveni realitate pentru orice suflet omenesc.

Orice suflet omenesc aparţine lumii superioare şi atât timp cât omul trăieşte pe pământ el e reunit cu un corp supus legilor lumii sensibile, dar şi cu un corp subtil, eteric, care se alimentează din viaţa lumii elementare. Forţele ahrimanice şi cele luciferice acţionează atât în corpul fizic cât şi în corpul eteric. Aceste forţe sunt de natură spirituală, suprasensibilă.

În măsura în care sufletul omenesc trăieşte în lumea superioară, el este, să spunem aşa, o fiinţă astrală. Această denumire se justifică din mai multe considerente, între altele şi pentru faptul că fiinta astrală a omului nu este supusă legilor naturale pământeşti, ci acelora care guvernează lumea astrelor. Aşadar, în afară de corpul fizic sensibil şi de corpul eteric subtil, mai avem şi corpul astral al omului. Dar trebuie ţinut seama de următoarele: raportat la adâncurile fiinţei sale, corpul astral al omului îşi are rădăcina în lumea superioară, adevăratul său domeniu spiritual. Acolo el este o fiinţă asemănătoare cu fiinţele care au drept câmp de acţiune această lume spirituală. În măsura în care lumile elementară şi fizică sunt reflectări ale lumii spirituale, corpul eteric şi cel fizic trebuie, de asemenea, considerate ca reflectări ale fiinţei astrale a omului. Dar aceste corpuri, eteric şi fizic, se află sub influenţa forţelor care provin de la fiinţele luciferice şi ahrimanice. Acestea fiind de origine spirituală, este normal ca, în lumea corpului fizic şi a celui eteric, să întâlnim şi o fiinţă astrală a omului. Cineva care este destul de avansat pentru a percepe imaginile care se prezintă privirii clarvăzătoare, dar nu suficient pentru a le şi interpreta, poate uşor să confunde ceea ce vine din corpul fizic şi din cel eteric cu corpul astral însuşi. Totuşi, acest „corp astral“ este acel element al fiinţei omeneşti care nu e guvernat de legile la care omul e supus în cadrul ordinii cosmice.

În acest domeniu, confuzia şi haosul sunt cu atât mai periculoase cu cât, la început, conştienţa omenească obişnuită nu poate avea nici o cunoştinţă privind fiinţa astrală a sufletului. Această cunoaştere nu poate fi nici măcar parţial atinsă pe primele trepte ale clarvederii oculte. Ea este atinsă când omul devine conştient de el însuşi în corpul său eteric. El percepe imaginile reflectate ale „celuilalt eu“ al său şi ale lumii superioare căreia îi aparţine, percepe deci reflectarea eterică a corpului său astral, cu ajutorul fiinţelor luciferice şi ahrimanice de care acest corp este străbătut.

În aforismele următoare vom vedea că „eul“ pe care omul îl consideră în viaţa obişnuită ca adevărata sa fiinţă nu este „adevăratul său eu“, ci reflectarea „adevăratului eu“ în lumea fizică sensibilă. Aşa se face că în clarvederea eterică reflectarea eterică a corpului astral poate da iluzia „adevăratului corp astral“. Pătrunzând mai mult în lumea superioară, conştienţa clarvăzătoare reuşeşte să înţeleagă modul în care se reflectă lumea superioară în lumea inferioară văzută de om. În cazul acesta se dovedeşte că în primul rând corpul eteric, subtil, aşa cum îl posedă omul în încarnarea prezentă, nu este, în realitate, imaginea reflectată a ceea ce-i corespunde în lumea superioară. El este o imagine reflectată, transformată prin activitatea fiinţelor luciferice şi ahrimanice. Datorită naturii fiinţei pământeşti în care aceste fiinţe sunt active, esenţa originar-spirituală a corpului eteric este în imposibilitate de a se reflecta perfect în omul pământesc. Dacă conştienţa clarvăzătoare pătrunde dincolo de pământ, până într-o sferă în care este posibilă această reflectare perfectă de tip originar a corpului eteric, trebuie ca ea să urce nu numai dincolo de starea pământească actuală, ci chiar dincolo de starea anterioară a acestuia, respectiv dincolo de starea lunară, până într-un trecut foarte îndepărtat. Numai aşa se înţelege cum s-a format pământul actual din starea lunară, iar aceasta din urmă din starea solară. În lucrarea mea Ştiinţa ocultă am dezvăluit temeiurile care justifică denumirea de „stare solară“. Pământul actual a trecut deci o dată printr-o stare solară, care a cedat apoi locul unei stări lunare. Numai după aceea el a devenit „pământ“. Pe durata stării solare, corpul eteric al omului constituia o reflectare pură a evenimentelor şi fiinţelor spirituale ale lumii din care el este originar. Conştienţa clarvăzătoare îşi dă seama că esenţa acestor fiinţe e înţelepciunea pură. Se poate deci spune că, pe durata perioadei solare a pământului, într-un trecut extrem de îndepărtat, omul şi-a încorporat corpul eteric ca reflectare pură a Spiritelor înţelepciunii cosmice. În timpul epocilor „lună“ şi „pământ“ care au urmat, corpul eteric s-a transformat şi a devenit ceea ce este în om în prezent.