|
Mai
înainte a fost vorba despre
stările „lunară“ şi „solară“, care au precedat existenţa
pământească.
Conştienţa clarvăzătoare, cufundându-se în epoca lunară,
reuşeşte să
perceapă aici nişte impresii care îi amintesc de cele din viaţa
pământească. Dar când se întoarce până la
foarte îndepărtata evoluţie
solară a pământului, privirea clarvăzătoare nu mai obţine
impresii
asemănătoare. Această existenţă solară i se arată ca fiind formată
exclusiv din fiinţe şi operele lor. Pentru a ne face o idee corectă
despre această existenţă solară, trebuie să facem abstracţie de toate
reprezentările care se obţin din domeniul vieţii minerale şi vegetale a
pământului. Astfel de reprezentări nu pot servi decât
pentru
cunoaşterea condiţiilor iniţiale de existenţă ale pământului
însuşi,
iar prin reprezentările extrase din regnul vieţii vegetale pentru
cunoaşterea epocii lunare care l-a precedat. Foarte vechea stare solară
a pământului este înrudită cu reprezentări pe care le pot
provoca
indirect regnurile animal şi omenesc ale naturii, dar care nu reproduc
nimic din elementele datorită cărora acestea nu le apar decât
simţurilor.
Conştienţa clarvăzătoare a omului află în corpul eteric forţe eficace, luând formă de imagini. Acestea din urmă exprimă felul în care s-a născut în viaţa cosmică primul germene al corpului eteric, datorită activităţii fiinţelor spirituale, în timpul vechii epoci solare. Observând dezvoltarea acestui germene de-a lungul epocilor lunară şi pământească, se constată că el s-a transformat şi că a sfârşit prin a deveni principiul activ al corpului eteric omenesc actual.
Pentru a înţelege corpul fizic, trebuie ţinut seama şi de o
altă
activitate a conştienţei omeneşti. La început, corpul fizic apare
ca o
amprentă, ca o manifestare exterioară a corpului eteric. Dar, văzut mai
de aproape, ne dăm seama că în existenţa sensibilă omul nu ar
putea
ajunge niciodată la o dezvoltare completă a fiinţei sale, dacă corpul
fizic nu ar fi altceva decât simpla manifestare fizică sensibilă
a
corpului eteric. Dacă aceasta ar fi situaţia, omul ar ajunge
într-o
oarecare măsură să vrea, să simtă şi să gândească, dar, niciodată
aceste trei facultăţi nu s-ar putea combina astfel, încât
în sufletul
omenesc să se nască conştienţa care se exprimă în experienţa
(trăirea)
„eului“. Acest fapt se revelează cu evidenţă deosebită, atunci
când
conştienţa este în curs de a dobândi clarvederea. La
început omul nu
poate face experienţa „eului“ decât în lumea sensibilă,
în timp ce este
înveşmântat cu un corp fizic. Din această lume el poate
apoi s-o
transporte în lumea elementară şi în lumea spirituală şi să
străbată cu
ea corpurile sale eteric şi astral. Fiindcă omul este purtătorul unui
corp eteric şi al unui corp astral în care la început nu se
producea
experienţa „eului“, el are un corp fizic, unde aceasta se poate
realiza. Or, contemplat din înaltul lumii spirituale, corpul
fizic
omenesc implică existenţa unui element esenţial care, chiar şi din
punct de vedere al lumii spirituale, nu se revelează în tot
adevărul
său. Când conştienţa pătrunde clarvăzător în lumea
spirituală, sufletul
îşi asimilează lumea fiinţelor-gânduri, dar experienţa
„eului“, aşa cum
poate fi transportată în această lume în urma consolidării
facultăţilor
sufletului, nu este ţesută decât din gânduri cosmice;
în lumea
gândurilor cosmice sufletul nu percepe încă ceea ce
în mediul ambiant
se aseamănă cu propria sa fiinţă. Pentru a simţi aceasta, trebuie ca
sufletul să-şi continue ascensiunea în suprasensibil. Sufletul
trebuie
să facă experienţe în care este părăsit chiar şi de
gânduri, astfel
încât toate experienţele care îi vin de la simţuri
şi, de asemenea,
facultăţile de a gândi, de a simţi şi de a vrea sunt
într-un anumit fel
lăsate înapoia sa, pe drumul către înălţimile
suprasensibile. Numai
atunci se simte el una cu o esenţă care se află la baza universului,
fiind anterioară la tot ceea ce este obiect de observaţie pentru omul
fizic-eteric-astral. Omul se simte atunci într-o sferă încă
şi mai
înaltă decât lumea spirituală pe care o cunoştea deja.
Această lume, în
care doar „eul“ poate lua cunoştinţă de el însuşi, o numim
supraspirituală. Văzut de la nivelul acestei lumi, chiar domeniul
fiinţelor-gânduri apare ca o lume exterioară. Transferată
în această
lume, conştienţa suprasensibilă trece printr-o experienţă care poate fi
descrisă aproximativ ca în cele ce urmează. Aici se ajunge
urmând din
treaptă în treaptă calea conştienţei clarvăzătoare. Dacă sufletul
se
simte în corpul său eteric şi dacă ambianţa sa este formată de
fenomenele şi fiinţele lumii elementare, el ştie că este în afara
corpului fizic; dar acesta se menţine ca fiinţă, deşi, văzut din afară,
el apare ca fiind transformat. Înaintea privirii spirituale se
descompune în două părţi, una fiind opera fiinţelor spirituale
active,
de la originile epocii pământeşti până în prezent,
cealaltă
reprezentând ceva care exista deja în timpul vechii stări
lunare a
pământului. Aşa stau lucrurile atât timp cât
conştienţa nu se
desfăşoară decât în lumea elementară. În această
lume, conştienţa poate
să-şi dea seama cum fiinţa fizică a omului s-a format în timpul
vechii
stări lunare. Dacă conştienţa pătrunde în lumea spirituală, din
nou o
parte se separă de corpul fizic. Aceasta este partea care a fost
formată în timpul stării lunare prin activitatea fiinţelor
spirituale.
Dar o altă parte rămâne. Este cea care exista deja în
timpul epocii
solare a pământului şi care juca acolo rolul de fiinţă fizică
omenească. Dar chiar din această fiinţă fizică mai exista ceva, dacă,
din punct de vedere al lumii spirituale, luăm în considerare tot
ceea
ce, în timpul epocii solare, a rezultat din activitatea fiinţelor
spirituale. Ceea ce mai rămâne atunci nu se manifestă decât
din punct
de vedere al lumii spirituale, ca faptul fiinţelor spirituale; acest
element care persistă astfel se manifestă ca existând deja la
începutul
epocii solare. Trebuie deci urcat la o stare terestră anterioară epocii
solare. În lucrarea mea Ştiinţa ocultă
am încercat să justific
denumirea de starea Saturn dată acestei faze a existenţei terestre.
În
acest sens, pământul era Saturn înainte de a deveni Soare.
În timpul
acestei stări Saturn a procesului cosmic general s-a născut primul
germene al corpului omenesc fizic, datorită activităţii fiinţelor
spirituale. Pe durata epocilor solară, lunară şi pământească,
acest
germene s-a modificat, prin noua activitate a altor fiinţe spirituale,
astfel încât el a devenit corpul omenesc fizic actual.
