Mai înainte a fost vorba despre stările „lunară” şi „solară”, care au precedat existenţa pământească. Conştienţa clarvăzătoare, cufundându-se în epoca lunară, reuşeşte să perceapă aici nişte impresii care îi amintesc de cele din viaţa pământească. Dar când se întoarce până la foarte îndepărtata evoluţie solară a pământului, privirea clarvăzătoare nu mai obţine impresii asemănătoare. Această existenţă solară i se arată ca fiind formată exclusiv din fiinţe şi operele lor. Pentru a ne face o idee corectă despre această existenţă solară, trebuie să facem abstracţie de toate reprezentările care se obţin din domeniul vieţii minerale şi vegetale a pământului. Astfel de reprezentări nu pot servi decât pentru cunoaşterea condiţiilor iniţiale de existenţă ale pământului însuşi, iar prin reprezentările extrase din regnul vieţii vegetale pentru cunoaşterea epocii lunare care l-a precedat. Foarte vechea stare solară a pământului este înrudită cu reprezentări pe care le pot provoca indirect regnurile animal şi omenesc ale naturii, dar care nu reproduc nimic din elementele datorită cărora acestea nu le apar decât simţurilor.
Conştienţa clarvăzătoare a omului află în corpul eteric forţe eficace, luând formă de imagini. Acestea din urmă exprimă felul în care s-a născut în viaţa cosmică primul germene al corpului eteric, datorită activităţii fiinţelor spirituale, în timpul vechii epoci solare. Observând dezvoltarea acestui germene de-a lungul epocilor lunară şi pământească, se constată că el s-a transformat şi că a sfârşit prin a deveni principiul activ al corpului eteric omenesc actual.
Pentru a înţelege corpul fizic, trebuie ţinut seama şi de o altă activitate a conştienţei omeneşti. La început, corpul fizic apare ca o amprentă, ca o manifestare exterioară a corpului eteric. Dar, văzut mai de aproape, ne dăm seama că în existenţa sensibilă omul nu ar putea ajunge niciodată la o dezvoltare completă a fiinţei sale, dacă corpul fizic nu ar fi altceva decât simpla manifestare fizică sensibilă a corpului eteric. Dacă aceasta ar fi situaţia, omul ar ajunge într-o oarecare măsură să vrea, să simtă şi să gândească, dar, niciodată aceste trei facultăţi nu s-ar putea combina astfel, încât în sufletul omenesc să se nască conştienţa care se exprimă în experienţa (trăirea) „eului”. Acest fapt se revelează cu evidenţă deosebită, atunci când conştienţa este în curs de a dobândi clarvederea. La început omul nu poate face experienţa „eului” decât în lumea sensibilă, în timp ce este înveşmântat cu un corp fizic. Din această lume el poate apoi s-o transporte în lumea elementară şi în lumea spirituală şi să străbată cu ea corpurile sale eteric şi astral. Fiindcă omul este purtătorul unui corp eteric şi al unui corp astral în care la început nu se producea experienţa „eului”, el are un corp fizic, unde aceasta se poate realiza. Or, contemplat din înaltul lumii spirituale, corpul fizic omenesc implică existenţa unui element esenţial care, chiar şi din punct de vedere al lumii spirituale, nu se revelează în tot adevărul său. Când conştienţa pătrunde clarvăzător în lumea spirituală, sufletul îşi asimilează lumea fiinţelor-gânduri, dar experienţa „eului”, aşa cum poate fi transportată în această lume în urma consolidării facultăţilor sufletului, nu este ţesută decât din gânduri cosmice; în lumea gândurilor cosmice sufletul nu percepe încă ceea ce în mediul ambiant se aseamănă cu propria sa fiinţă. Pentru a simţi aceasta, trebuie ca sufletul să-şi continue ascensiunea în suprasensibil. Sufletul trebuie să facă experienţe în care este părăsit chiar şi de gânduri, astfel încât toate experienţele care îi vin de la simţuri şi, de asemenea, facultăţile de a gândi, de a simţi şi de a vrea sunt într-un anumit fel lăsate înapoia sa, pe drumul către înălţimile suprasensibile. Numai atunci se simte el una cu o esenţă care se află la baza universului, fiind anterioară la tot ceea ce este obiect de observaţie pentru omul fizic-eteric-astral. Omul se simte atunci într-o sferă încă şi mai înaltă decât lumea spirituală pe care o cunoştea deja. Această lume, în care doar „eul” poate lua cunoştinţă de el însuşi, o numim supraspirituală. Văzut de la nivelul acestei lumi, chiar domeniul fiinţelor-gânduri apare ca o lume exterioară. Transferată în această lume, conştienţa suprasensibilă trece printr-o experienţă care poate fi descrisă aproximativ ca în cele ce urmează. Aici se ajunge urmând din treaptă în treaptă calea conştienţei clarvăzătoare. Dacă sufletul se simte în corpul său eteric şi dacă ambianţa sa este formată de fenomenele şi fiinţele lumii elementare, el ştie că este în afara corpului fizic; dar acesta se menţine ca fiinţă, deşi, văzut din afară, el apare ca fiind transformat. Înaintea privirii spirituale se descompune în două părţi, una fiind opera fiinţelor spirituale active, de la originile epocii pământeşti până în prezent, cealaltă reprezentând ceva care exista deja în timpul vechii stări lunare a pământului. Aşa stau lucrurile atât timp cât conştienţa nu se desfăşoară decât în lumea elementară. În această lume, conştienţa poate să-şi dea seama cum fiinţa fizică a omului s-a format în timpul vechii stări lunare. Dacă conştienţa pătrunde în lumea spirituală, din nou o parte se separă de corpul fizic. Aceasta este partea care a fost formată în timpul stării lunare prin activitatea fiinţelor spirituale. Dar o altă parte rămâne. Este cea care exista deja în timpul epocii solare a pământului şi care juca acolo rolul de fiinţă fizică omenească. Dar chiar din această fiinţă fizică mai exista ceva, dacă, din punct de vedere al lumii spirituale, luăm în considerare tot ceea ce, în timpul epocii solare, a rezultat din activitatea fiinţelor spirituale. Ceea ce mai rămâne atunci nu se manifestă decât din punct de vedere al lumii spirituale, ca faptul fiinţelor spirituale; acest element care persistă astfel se manifestă ca existând deja la începutul epocii solare. Trebuie deci urcat la o stare terestră anterioară epocii solare. În lucrarea mea Ştiinţa ocultă am încercat să justific denumirea de starea Saturn dată acestei faze a existenţei terestre. În acest sens, pământul era Saturn înainte de a deveni Soare. În timpul acestei stări Saturn a procesului cosmic general s-a născut primul germene al corpului omenesc fizic, datorită activităţii fiinţelor spirituale. Pe durata epocilor solară, lunară şi pământească, acest germene s-a modificat, prin noua activitate a altor fiinţe spirituale, astfel încât el a devenit corpul omenesc fizic actual.
