Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

METAMORFOZĂ COSMICĂ ŞI UMANĂ

GA 175


În tipul războiului, Rudolf Steiner a rostit în conferinţele ţinute în cadrul Societăţii antroposofice în ţările atinse de război următoarele gânduri:


Dragi prieteni, ne gândim la spiritele ocrotitoare ale celor ce se află pe marile câmpuri ale evenimentelor prezentului:

Geister ihrer Seelen, wirkende Wächter!
Eure Schwingen mögen bringen
Unserer Seelen bittende Liebe
Eurer Hut vertrauten Erdenmenschen,
Dass, mit Eurer Macht geeint,
Unsre Bitte helfend strahle
Den Seelen, die sie liebend sucht!

Spirite ale sufletelor voastre, păzitori activi,
Fie ca aripile voastre să poată aduce dragostei rugătoare a sufletelor noastre,
Oamenilor Pământului încredintaţi ocrotirii voastre,
Ca, unită cu forţa voastră,
Ruga noastră să radieze cu efect ajutător
Spre sufletele pe care le caută cu iubire.

Iar adresându-ne spiritelor păzitoare ale acelora dintre noi care în urma evenimentelor dureroase au trecut deja prin poarta morţii:

Geister ihrer Seelen, wirkende Wächter!
Eure Schwingen mögen bringen
Unsrer Seelen bittende Liebe
Eurer Hut vertrauten Sphärenmenschen,
Dass, mit Eurer Macht geeint,
Unsre Bitte helfend strahle
Den Seelen, die sie liebend sucht.

Spirite ale sufletelor voastre, păzitori activi,
Fie ca aripile voastre să aducă dragostei rugătoare a sufletelor noastre,
Oamenilor Sferelor încredinţaţi ocrotirii voastre,
Ca, unită cu forţa voastră,
Ruga noastră să radieze cu efect ajutător
Spre sufletele pe care le caută cu iubire.

Iar spiritul de care căutăm de ani de zile să ne apropiem prin ştiinţa noastră a spiritelor, spiritul care spre mântuirea Pământului şi pentru libertatea şi progresul omenirii a trecut prin Misteriul de pe Golgota, El să fie cu voi şi cu grelele voastre îndatoriri!



CONFERINŢA I

Berlin, 6 februarie 1917

Îngăduiţi-mi mai întâi să-mi exprim profunda satisfacţie de a mă putea afla încă o dată în mijlocul dumneavoastră. Acest lucru s-ar fi petrecut mai repede dacă nu ar fi existat o urgenţă majoră de a avansa atât de mult cu lucrarea pentru grupul statuar pe care am discutat-o în mod repetat aici [1], care trebuie să fie plasată în estul clădirii din Dornach şi care-L reprezintă pe exponentul umanităţii în interacţiunea sa cu forţele ahrimanice şi luciferice, încât să poată fi continuată realizarea lui în absenţa mea. În vremurile actuale este, de fapt, necesar să se gândească în perspectiva viitorului şi mi s-a părut absolut necesar ca realizarea acestui grup statuar să progreseze până la punctul care a fost atins, în întâmpinarea evenimentelor care pot veni. De altfel, tocmai aceste timpuri trebuie să ne aducă foarte aproape felul în care coexistenţa spaţială în plan fizic nu poate singură să ne menţină în mod viguros verticalitatea prin impulsurile ştiinţei spiritului, ci felul în care coexistenţa în gânduri şi în mentalitate a strădaniilor mişcării noastre antroposofice, chiar dacă poate fi realizată numai sufleteşte, în gânduri şi în spirit, trebuie să treacă dincolo de acest timp greu al încercărilor şi al suferinţelor şi cum trebuie să se confirme tocmai prin aceasta forţa strădaniilor noastre antroposofice.

De când nu ne-am mai regăsit împreună aici, trebuie să deplângem pierderea scumpei noastre domnişoare Motzkus [2] şi a altor prieteni dragi care au părăsit planul fizic ca urmare a evenimentelor. Este deosebit de dureros să nu o mai vedem pe domnişoara Motzkus printre acei prieteni dragi care au participat aici atâţia ani la strădaniile noastre din cadrul ştiinţei spiritului. Ea aparţinea mişcării noastre de când am început această activitate. Începând din prima zi, de la prima noastră adunare în cercul cel mai restrâns, a fost în mijlocul nostru ca un membru devotat mişcării în adâncul inimii sale, a participat la toate încercările întâmpinate de dezvoltarea acesteia cu dăruirea cea mai intimă a fiinţei sale; ea a păstrat înainte de orice, prin toate evenimentele prin care a trebuit să trecem, o fidelitate neînfrântă, în sensul cel mai adânc al acestui cuvânt, faţă de mişcarea noastră, o fidelitate prin care domnişoara Motzkus a fost un model pentru cei care vor să devină membrii dăruiţi ai mişcării noastre de ştiinţă a spiritului. Şi astfel ne uităm după acest suflet bun şi drag în lumile vieţii spirituale în care a urcat, în timp ce îi păstrăm aici sentimentul de încredere format şi consolidat într-un lung şir de ani, în timp ce ne ştim uniţi cu sufletul ei pentru totdeauna. În ultimul timp, domnişoara Motzkus a avut de îndurat ea însăşi pierderea prietenei ei credincioase, pe care a regăsit-o curând în lumea spirituală, şi ea a primit această lovitură în sensul în care suporţi o asemenea încercare cu conştienţa unei concepţii adevărate despre lumea spirituală. Demn de admirat este interesul viu pe care domnişoara Motzkus l-a manifestat până în ultimele sale zile pentru marile evenimente ale timpului printr-o profundă participare. Ea mi-a spus chiar mie de mai multe ori că ar dori să rămână în plan fizic până când se vor rezolva evenimentele importante în mijlocul cărora ne aflăm. Acum, va putea urmări cu o privire încă mai liberă, cu un simţ mai ferm pentru evoluţia umanităţii în starea actuală, evenimentele pentru care manifesta o participare intimă şi un interes atât de viu. Fie o problemă pusă inimii noastre a tuturor aceea de a ne uni oriunde putem gândurile noastre, forţele active ale sufletului nostru cu acest spirit credincios, cu acest membru fidel şi drag al mişcării noastre, pentru a ne şti şi de aici încolo solidari, acum când el se va afla printre noi într-o altă formă, întrucât a fost legat de noi în planul fizic într-un mod atât de exemplar.

Acum, timpurile în care trăim sunt de aşa natură încât ele ne pot aduce tot mai aproape importanţa pe care o are moartea, conform cunoaşterii spirituale, pentru neamul omenesc al prezentului şi al viitorului apropiat. Evenimentele în mijlocul cărora ne aflăm, pentru mulţi, produc, chiar dacă acest lucru este puţin observat, o stare de buimăceală. A recunoaşte în toată amploarea sa ceea ce se întâmplă de fapt, cât de influente sunt lucrurile care se produc în evoluţia umanităţii, la aceasta se vor trezi acele suflete care vor supravieţui acestei catastrofe a umanităţii abia după un timp. Cu atât mai mult trebuie să acceptăm, ca fiindu-ne dată, obligaţia de a aduce în faţa sufletelor noastre ceea ce putem numi gânduri luminătoare pentru sarcinile şi scopurile acestei mişcări a ştiinţei spiritului atât de necesară pentru omenire. Iar pentru noi va fi poate deosebit de bine, întrucât suntem din nou împreună după un timp atât de lung, să evocăm în faţa sufletelor noastre specificul concepţiei noastre despre această ştiinţă a spiritului prin câteva gânduri; poate că aş spune, mai bine, despre acea concepţie care poate reieşi, conform naturii, din acea ştiinţă a spiritului pe care o focalizăm de atâţia ani.

Se poate totuşi observa că, cel puţin prin unii reprezentanţi ai acesteia, pretutindeni se dezvoltă nostalgia apropierii de lumea spirituală, în ciuda faptului că, de cealaltă parte, materialismul din păcate nu se diminuează. Şi chiar din câte o formă în care se manifestă dorul după spirit poate lua naştere necesitatea de a evoca specificul căutării noastre privind viaţa spirituală. În prezent, în Anglia, căutările unui savant proeminent cu privire la lumea spirituală fac cea mai mare impresie asupra unor cercuri foarte largi, chiar şi în rândul persoanelor celor mai instruite. Şi este un fenomen care oricum merită o atenţie deosebită, faptul că acolo unul dintre oamenii apreciaţi ca fiind dintre cele mai eminente spirite ştiinţifice a scris o carte cuprinzătoare într-o formă cu totul remarcabilă. Sir Oliver Lodge [3], care se străduieşte în cele mai variate moduri să-şi lărgească atât de mult cunoştinţele naturaliste la care a ajuns, încât ele să-i poată furniza explicaţii cu privire la lumea spirituală, a scris o carte voluminoasă despre unele conjuncturi prin care el vrea să creadă că a ajuns la lumea spirituală. Lucrurile stau după cum urmează.

Sir Oliver Lodge avea un fiu, Raymond Lodge. Acesta a participat de partea englilor la războiul din Flandra. În timp ce părinţii îşi ştiau fiul încă pe câmpul de luptă, au primit o veste uimitoare din America. O veste care, cu siguranţă, pentru spiritiştii având o mentalitate materialistă trebuie să fi fost izbitoare. Din ea trebuia să se înţeleagă că psihologul englez Myers [4], decedat cu mulţi ani în urmă, care se ocupase mult cu relaţiile dintre lumile fizică şi spirituală, care deci se afla de ani de zile în lumea spirituală, se va ocupa foarte curând de tânărul Raymond Lodge. La început era neclar la ce s-ar putea referi aceasta. În orice caz, vestea a ajuns cu o anumită întârziere la Sir Oliver Lodge. Ea a sosit după ce Raymond Lodge, fiul, căzuse deja pe câmpul de luptă. Nu îmi mai amintesc precis, dar cred că după 14 zile. S-a primit aşadar vestea morţii şi apoi s-a primit din nou din America înştiinţarea, cu ajutorul unor mediumuri, că trebuie să se adreseze unor mediumuri engleze. Şi iată au fost solicitate mediumuri engleze faţă de care Sir Oliver Lodge s-a arătat destul de critic – putem spune acest lucru, căci vom vorbi imediat despre semnificaţia cazului. Sir Oliver Lodge este om de ştiinţă şi este instruit să examineze astfel de lucruri într-un mod ştiinţific. Potrivit cu părerea sa, el a abordat lucrul aşa cum se procedează în cazul unui experiment de laborator. Iar ceea ce i s-a arătat a fost constatat nu de unul, ci de mai multe mediumuri: sufletul lui Raymond Lodge voia să se anunţe familiei lui Sir Oliver Lodge. S-a ajuns la tot felul de comunicări prin lovituri şi prin scris, la comunicări care potrivit conţinutului lor au fost atât de surprinzătoare pentru familia Lodge, încât nu numai Sir Lodge a fost convins de adevărul lucrului, ci şi ceilalţi membri ai familiei care până atunci avuseseră o atitudine sceptică faţă de astfel de probleme. Sufletul lui Raymond Lodge a anunţat, printre altele, că Myers, cel de mult timp decedat, s-ar afla în mod protector alături de el, a comunicat diferite evenimente întâmplate înaintea morţii sale, şi încă multe alte aspecte care erau importante pentru părinţii şi fraţii săi şi care au făcut o impresie deosebită, pentru că diferite lucruri pe care Raymond Lodge le-a comunicat prin intermediul mediumurilor erau destinate să ajungă direct la familie şi mai ales la Sir Oliver Lodge. Modul de desfăşurare al şedinţelor a fost uimitor pentru familie şi pentru Sir Oliver Lodge, şi de asemenea cu totul surprinzător pentru o presă numeroasă – atât cât mi-a fost posibil să urmăresc. Lucrurile nu pot fi surprinzătoare pentru cine are o experienţă în acest domeniu, deoarece, în fond, ceea ce este mijlocit de mediumuri poate fi cunoscut prin natura lui de oricine este cât de cât familiarizat cu tehnica şi desfăşurarea unor astfel de şedinţe. O impresie deosebit de profundă a făcut însă în Anglia mai ales un fapt. Şi acest fapt este cel mai adecvat să nască convingerea, în cele mai largi cercuri ale lumii formate în stil englezesc sau american, şi anume, o convingere care mai înainte nu exista la mulţi oameni în timpurile noastre sceptice şi la care ea s-a format tocmai prin această întâmplare. Faptul care a produs o impresie deosebit de puternică asupra familiei Lodge, mai cu seamă asupra lui Sir Oliver Lodge şi asupra publicului larg, a fost următorul. Unul dintre mediumuri a descris fotografii care fuseseră făcute când Raymond Lodge era încă în viaţă. Ele au fost descrise printr-o modalitate care a fost indicată de Raymond Lodge mediumului, care se exprima descriind prin lovituri cum arătau fotografiile. În acest fel a fost prezentată o fotografie de grup; aceasta înseamnă că prin intermediul mediumului a reieşit că sufletul lui Raymond Lodge voia să descrie o fotografie de grup pe care o făcuse el însuşi puţin înainte de a trece prin poarta morţii. Atunci el s-a fotografiat împreună cu colegi de-ai săi – aşa comunică el de dincolo –, şi indică cum au fost realizate fotografiile, unde se afla el. În afară de aceasta a spus că au fost realizate mai multe fotografii, succesiv, aşa cum fac fotografii. Şi a indicat prin ce se deosebesc aceste fotografii succesive. În toate el este aşezat pe acelaşi scaun şi are aceeaşi înclinare a capului, fiind modificate uşor numai poziţia braţului şi alte detalii asemănătoare. Aceste lucruri el le indică cu mare precizie. Familia Lodge nu ştia nimic despre aceste fotografii. Aşadar, mai întâi, prin intermediul unui medium, a fost descrisă o fotografie de grup care îl prezintă pe Raymond Lodge în cercul camarazilor săi. După un timp, poate după paisprezece zile, din Franta a sosit această fotografie pentru Sir Oliver Lodge, şi ea corespundea cu precizie datelor descrise de sufletul lui Raymond Lodge prin intermediul mediumului. Acest lucru a impresionat foarte mult. Iar cel care este diletant în astfel de lucruri – şi s-a dovedit că, de fapt, toată lumea care trebuie luată în considerare în acest caz era diletantă – trebuia să primească o impresie puternică. Este un experiment crucial. Avem de-a face cu faptul că un suflet de dincolo descrie fotografii diferite, care ajung la familie abia după paisprezece zile şi care corespund exact acestor indicaţii. Astfel se poate spune: Nu există nici o dovadă a faptului că mediumul sau unul dintre participanţii la şedinţă ar fi putut vedea fotografia aceasta. Vedeţi, avem aici un caz care trebuie avut în atenţie în mod deosebit: trebuie focalizat, pe de o parte, din punct de vedere ştiinţific, iar pe de altă parte, şi din punct de vedere cultural istoric. Căci nu este vorba numai de a se presupune că este de la sine înţeles că aşa ceva poate face o deosebită impresie; acest lucru s-a şi întâmplat cu adevărat, a făcut o impresie extraordinară. Şi atât cât s-a putut urmări, tocmai această descriere a fotografiei care nu se putea baza, aşadar, pe o transmitere de gânduri, a acţionat în mod profund convingător.

Pentru noi, este vorba mai ales de a focaliza întregul caz. Căci trebuie să ne fie clare următoarele lucruri: când omul trece prin poarta morţii are de-a face mai întâi cu faptul că individualitatea umană este învăluită numai pentru un scurt timp de corpul astral şi de corpul eteric, că acest corp eteric după un timp mai scurt sau mai lung, dar totuşi după un timp care trebuie să fie măsurat, după cum ştim, în zile, este predat lumii eterice unde îşi urmează destinul său, astfel încât individualitatea împreună cu corpul astral îşi continuă peregrinarea mai departe în lumea spirituală. Şi aşa cum corpul fizic este părăsit aici, pe Pământ, de către individualitate, tot aşa se întâmplă şi cu corpul eteric uman. Acum, trebuie să ne fie clar că la şediniele spiritiste – şi în toată opera lui Sir Oliver Lodge avem de-a face cu şedinţe de spiritism – numai un cunoscător temeinic poate spune dacă este vorba de comunicarea cu adevărata individualitate sau numai cu cadavrul eteric eliminat, rămas în urmă. Acest cadavru eteric se află totuşi într-o comunicare continuă cu individualitatea. Atunci când se stabileşte pe calea ocolită a unui medium o legătură cu lumea spirituală, ea se face mai întâi cu corpul eteric şi nu poţi fi niciodată sigur dacă pe această cale se ajunge cu adevărat la individualitate. Cu siguranţă, este strădania epocii noastre de a găsi şi pentru lumea spirituală ceva asemănător cu experimentul de laborator, ceva ce să poată fi apucat cu mâinile, ceva ce să poţi avea nemijlocit prezent în lumea materială. Epoca noastră materialistă nu acceptă cu plăcere să meargă pe calea interioară pe care sufletul trebuie să se îndrepte spre lumea spirituală, pe calea pur spirituală. Ea vrea ca şi spiritul să se anunţe în mod material, ca acest spirit să coboare în lumea materială. Noi trăim toate fazele spiritualismului materialist, ale adresării materialiste către lumea spirituală.

Este cu totul posibil ca un corp eteric care se desparte de individualitatea umană propriu-zisă să manifeste un fel de viaţă proprie care pentru profan poate fi confundată cu viaţa individualităţii. Nu trebuie să se creadă, anume, că acest corp eteric, dacă a fost predat lumii eterice, ar prezenta numai reminiscenţe, numai amintiri, numai ecouri a ceea ce omul a trăit aici, ci el se prezintă ca o individualitate ce-şi continuă viaţa sa. El poate anunţa şi da la iveală lucruri cu totul noi. Şi totuşi cine crede că prin această relaţie cu corpul eteric ar fi în legătură cu individualitatea se află pe un drum greşit. Acest lucru este posibil mai ales când într-un cerc ca cel format în jurul lui Sir Oliver Lodge – erau membri ai familiei – sunt de faţă oameni care au îndreptat spre cel dispărut gânduri care existau în sufletul fiecărui membru al familiei. Îi sunt comunicate decedatului numeroase amintiri pe care acesta le primea pe calea ocolită a forţei mediumului, iar corpul eteric dă uneori răspunsuri cu totul izbitoare, ca şi cum ar veni de la individualitatea mortului. Şi totuşi este suficient să ai de-a face numai cu cadavrul eteric. Iar pentru cel care este familiarizat cu aceste lucruri este clar că oriunde se descrie cum prin intermediul mediumului ajung la membrii familiei lui Sir Oliver Lodge diferite comunicări din partea lui Raymond Lodge nu vorbeşte de fapt decât cadavrul eteric, fără ca individualitatea sa să se fi aflat în comunicare cu întregul cerc. Din această cauză, aşa cum am spus, pentru cel care este obişnuit cu mersul lucrurilor la astfel de şedinţe toate aceste comunicări nu sunt deosebit de frapante.

Întreaga poveste, probabil, nici nu ar fi făcut o impresie atât de mare asupra unui cerc larg şi nu ar continua să impresioneze dacă n-ar fi existat episodul cu fotografia. Căci acesta este ceva cu totul uimitor. Este totuşi imposibil ca într-un fel oarecare dintr-un cerc să fi putut porni gânduri, prin intermediul mediumului, spre corpul eteric – aşa cum în toate celelalte lucruri care se petrec la şedinţele spiritiste este posibil. Căci nimeni nu putea şti în Anglia ceva despre fotografii; acestea încă nu sosiseră atunci când s-a făcut comunicarea prin intermediul mediumului. În ciuda acestui fapt, este totuşi cât se poate de uimitor ca cineva care se interesează de atâta timp de astfel de lucruri şi care pe deasupra este un om de ştiinţă ca Sir Oliver Lodge, să nu ştie cum trebuie tratată o astfel de situaţie. Personal, m-am străduit să privesc atent această problemă şi acest lucru este posibil tocmai pentru că Sir Lodge este un savant, un om de ştiinţă care descrie, din această cauză, lucrurile într-un mod pe care te poţi baza; astfel încât nu avem de-a face cu un protocol oarecare de şedinţă spiritistă obişnuită, ci cu comunicarea unui om care descrie cu siguranţa unui om de ştiinţă obişnuit cu conştiinciozitatea ştiintifică pe care o dezvoltă un chimist în experimentele sale de laborator. Din această relatare făcută cu o conştiinciozitate ireproşabilă îţi poţi face o imagine completă asupra problemei. Trebuie numai să ştim despre ce este vorba.

Este întru totul uimitor ca cineva care are un interes neobisnuit prin faptul că este vorba de fiul său, cineva care se interesează de mulţi ani de aceste fenomene, aşadar un savant ca Sir Oliver Lodge, să nu ştie nimic despre ceea ce noi am descris în mai multe rânduri în cadrul ştiinţei noastre spirituale atunci când am expus formele atavice ale clarvederii ca premoniţie, ca deuteroscopie, căci în acest caz nu avem de-a face cu nimic altceva decât cu un caz cu totul special de deuteroscopie: Lucrurile stau astfel: avem de-a face cu un medium. Pentru acest medium lumea spirituală este deschisă, accesibilă într-un anumit mod – bineînteles prin forţe atavice; acest lucru îl ştim. Astfel de mediumuri, cu clarvederea lor, realizează salturi în spaţiu. Dar nu numai în spaţiu fac ei salturi în aşa-numita a doua vedere, ci şi în timp. Să luăm un caz foarte simplu, care a fost descris de sute şi sute de ori – puteţi citi despre cazurile descrise, dacă nu aţi trăit personal lucruri asemănătoare sau dacă nu le-aţi observat prin cunoştinţele dumneavoastră –, al cuiva care este special predispus să vadă ca într-un vis, dar în semiviziune, ca pe un eveniment viitor propriul său sicriu sau propria sa înmormântare. El moare după paisprezece zile. Deci a văzut un lucru care se va petrece abia după paisprezece zile. Poţi vedea nu numai popriul tău sicriu sau propria ta înmormântare, ci poţi vedea, de exemplu, o înmormântare străină sau poţi vedea cum după paisprezece zile sau trei săptămâni eşti chemat la ţară şi cazi de pe cal. Cazul este real. Cineva a văzut cu precizie acest lucru, a căutat să ia măsuri; dar lucrul s-a petrecut în ciuda lor. În acest caz avem de-a face cu o vedere peste timp. Ceea ce povesteşte Sir Oliver Lodge nu este nimic altceva decât un salt peste timp. Descrierea sa este în adevăr atât de precisă, încât verificarea ulterioară este perfect posibilă. Mediumul a văzut, prin forţa sa, evenimentul viitor. Când mediumul a vorbit, fotografia nu sosise, dar ea a venit după paisprezece zile, sau aproximativ paisprezece. Ea a fost arătată la toată lumea. Acest lucru s-a întâmplat mai târziu, dar mediumul a văzut acest lucru mai devreme. A fost o previziune, o deuteroscopie. Avem de-a face cu o previziune; acest lucru explică evenimentul. Aceasta n-are, aşadar, nici o legătură cu o comunicare între ceea ce se află în planul fizic şi ceea ce există în lumea spirituală.

Vedeţi cât te poate deruta strădania interpretării materialiste a relaţiilor spirituale din lume, cât poţi fi de orb faţă de ceea ce este real: În adevăr, nu este mai puţin o dovadă pentru realitatea unei lumi care se află dincolo de lumea simţurilor faptul că există o astfel de previziune. Cazul este interesant, numai că el nu poate fi valorificat pentru constatarea existenţei unei legături între cei vii şi cei morţi. Morţii trebuie căutaţi – dacă trebuie căutaţi sau este îngăduit să fie – pe o cale care este cu adevărat spirituală. Cu privire la această problemă vom mai încerca diferite abordări în viitorul apropiat, căci îmi propun să discut în curând tocmai problema relaţiilor dintre vii şi morţi sub diferite aspecte.

Eu v-am prezentat această scriere a lui Sir Oliver Lodge cu privire la sufletul fiului său Raymond Lodge pentru a vă arăta care este natura dorului după lumea spirituală, ce există, de fapt, însă poate fi numit un mod materialist al acestui dor. În fapt, Oliver Lodge este un savant materialist. Chiar dacă jinduieşte după lumea spirituală, el vrea să înveţe să cunoască această lume în acelaşi mod în care procedează cu lumea fizică şi cu lumea chimică. Aşa cum el cercetează în laborator legile chimice, tot aşa vrea aparent să aibă în faţa sa şi ceea ce se raportează la lumea spirituală. Iar calea pe care noi trebuie s-o recunoaştem ca fiind cea corectă îi este foarte străină, calea pe care porneşte sufletul în mod interior spre lumea spirituală şi pe care am descris-o de atâtea ori, aşa cum nu de puţine ori am descris ceea ce găseşte sufletul ca neprivind mai întâi prezentul şi care se află la baza lumii simţurilor fizice în care trăim. Putem cunoaşte întregul caracter materialist al timpului nostru tocmai prin strădaniile care se îndreaptă spre lumea spirituală în mod materialist. Iar dacă mişcarea noastră trebuie să aibă sensul care decurge din legea evoluţiei necesare a umanităţii, atunci este necesar ca ea să sublinieze în mod categoric aspectul interior spiritual, spiritualul adevărat în opoziţie cu strădaniile materialiste, adică cu strădaniile absurde de a atinge lumea spirituală.

Şi de ce trebuie oare ca în prezent un cu totul alt mod decât cel materialist să cuprindă inimile cu adevărat, un mod pur spiritual? Această problemă trebuie s-o luăm în considerare în legătură cu un fapt la care ne-am referit în multe rânduri în cursul anilor şi care tocmai în aceste zile trebuie să ne fie apropiat, în aceste zile ale suferinţei şi ale încercărilor. Am identificat felul în care acest secol al XX-lea trebuie să aducă concepţia Christosului eteric printre oameni. Şi, am spus aceasta adeseori, pe cât este de adevărat că în vremea misteriului de pe Golgota Christos a umblat fizic printre oameni într-un anumit loc de pe Pământ, tot atât de real va umbla în secolul al XX-lea printre oameni pe tot Pământul Christosul eteric. Şi nu este îngăduit, dacă trebuie să nu păcătuim faţă de mântuirea Pământului, ca omenirea să treacă nepăsătoare pe lângă acest eveniment; ea trebuie să aibă atenţia necesară pentru ca un număr suficient de mare de oameni să fie pregătit să-L vadă cu adevărat pe Christos, care va veni şi care trebuie să fie văzut.

Un astfel de eveniment nu apare în mod brusc, aşa cum nici evenimentul de pe Golgota nu a venit brusc, ci a fost pregătit în cursul a treizeci şi trei de ani. Şi este foarte aproape momentul în care se va întâmpla ceva, dar acum în plan spiritual, care va avea pentru omenire o importanţă asemănătoare cu evenimentul de pe Golgota în plan fizic. Din această cauză nu veţi găsi că este de necrezut, dacă admiteţi în general faptul menţionat mai înainte, când se spune că el se află deja aici, de fapt, în forma în care va fi văzut în marea clipă a evoluţiei din secolul al XX-lea, că se pregăteşte marea clipă. Nu veţi găsi că este incredibil când, în vederea marii clipe, se spune: Această clipă se pregăteşte deja. Da, se poate spune: Pe cât de departe pare să fie omenirea în faptele ei actuale de starea de impregnare a Spiritului lui Christos în plan fizic, pe atât de aproape le este sufletelor Christosul care vine, dacă ar vrea să se deschidă. Iar ocultistul poate chiar să se refere la faptul că aproximativ în anul 1909 s-a pregătit într-un mod clar perceptibil ceea ce trebuie să vină; faptul că din anul 1909 trăim interior într-un timp foarte special. Şi este posibil în prezent, dacă urmăreşti aceasta, să fii foarte aproape de Christos, să-l găseşti pe Christos într-un cu totul alt mod decât l-au găsit epocile anterioare.

Un lucru poate surprinde, pe care trebuie să vi-l spun, oricât de simplu ar părea el, şi care este obţinut dintr-o percepţie profundă a timpului. Din păcate, în general, oamenii nu-şi reprezintă în mod destul de profund lucrurile trecute, şi mai ales ce s-a întâmplat cu sufletele umane în secolele anterioare. Lumea nu mai are în prezent o reprezentare corectă despre forţa impresiei pe care a făcut-o în primele secole creştine, chiar dacă într-un cerc mai restrâns decât mai târziu, poate nu evangheliile cunoscute azi, ci ceea ce se află scris în evangheliile cunoscute în prezent, despre emoţia interioară extrem de puternică a sufletelor. O dată cu trecerea veacurilor, impresia pe care o făcea ceea ce este scris în evanghelii a slăbit tot mai mult. Şi se poate spune deja, dacă nu ne lăsăm pradă iluziei: dacă un om are anumite intuiţii, dacă are o anumită forţă de presimţire, poate pătrunde prin cuvântul evangheliei la o reprezentare a ceea ce s-a întâmplat în timpul misteriului de pe Golgota; dar forţa uriaşă a cuvântului evangheliilor a devenit tot mai slabă şi nu mai acţionează în prezent în cercurile largi ale oamenilor, dacă nu ne lăsăm pradă iluziilor decât într-o mică măsură. Acest lucru nu se doreşte recunoscut, dar ar fi bine, pentru că acesta este adevărul, dacă s-ar vrea să se recunoască. Cum se întâmplă aceasta?

Pe cât este de adevărat că ceea ce pulsează prin evanghelii nu este cuvânt pământean, ci Cuvânt cosmic, Cuvânt ceresc, având o forţă interioară incomparabil mai mare decât orice altceva pe Pământ, tot pe atât de adevărat este că omenirea s-a înstrăinat, în sufletele sale, în acest timp de forma în care este fixat în evanghelii acest Cuvânt din timpul misteriului de pe Golgota. Gândiţi-vă numai la cât de infinit de greu vă este să înţelegeţi limba vorbită acum cinci sute de ani, când veniţi în mod întâmplător în contact cu ea. O traducere nu redă câtuşi de puţin ceea ce este cu adevărat prezent acolo. Evangheliile, în forma în care sunt accesibile în prezent unui om, nu sunt de fapt evangheliile originare, nu au forţa iniţială. Se poate ajunge la ele printr-o anumită intuiţie, aşa cum am spus, dar ele nu posedă aceeaşi forţă. Iar Christos a rostit Cuvântul care trebuie să pătrundă în modul cel mai profund în sufletul omului: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul zilelor Pământului. – Acesta este un adevăr, acesta este un adevăr. Într-o formă diferită, într-o formă deosebit de apropiată sufletului uman el se va afla în timpul din secolul al XX-lea, la care am făcut referire.

Din cele spuse acum, dumnevoastră veţi putea deduce că cel care se află în mijlocul acestor lucruri ca ocultist spune: El este aici! El este aici în aşa fel încât ştim în mod clar că el vrea, pentru copiii săi oamenii, încă mai mult decât a vrut în secolele ce s-au scurs. Evangheliile au vorbit până acum oamenilor în mod interior. Ele trebuiau să cuprindă sufletele. Din această cauză oamenii se puteau mulţumi cu credinţa, fără a înainta spre cunoaştere. Acest timp a trecut, el se află în urma noastră. Christos are cu totul alte intenţii pentru ca Împărăţia despre care a spus „Împărăţia mea nu este din această lume“ să se instaleze cu adevărat în acele părţi ale entităţii umane care nu sunt nici ele din această lume, ci aparţin altei lumi. Iar partea omului care nu este din lumea aceasta, aceea trebuie să caute în mod intensiv tocmai Împărăţia despre care Christos a spus aceasta.

Noi trăim în timpul în care acest lucru trebuie bine înţeles. Unele lucruri din evoluţia umanităţii se anunţă prin cel mai profund contrast. Şi în timpul nostru se anunţă ceva mare, important prin contrast. Căci o dată cu Christosul ce va fi prezent, Christosul ce va veni, soseşte şi timpul în care oamenii vor învăţa, nu numai pentru sufletele lor, ci pentru ceea ce vor să întemeieze prin partea lor nemuritoare aici pe Pământ, cum să-l întrebe pe Christos. Christos nu este numai un suveran al oamenilor, El este un frate al omului care vrea să fie interogat, care vrea mai ales să fie întrebat, în timpurile care vin, în legătură cu toate detaliile vieţii. Ceea ce vor oamenii să întemeieze se face astăzi în sens opus. În prezent se produc evenimente în care oamenii par să fie cât se poate de departe de interogarea lui Christos. Cine se întreabă în legătură cu ceea ce se întâmplă – aşa trebuie să ne întrebăm: Ce spune despre acest lucru Christos? Cine pune această întrebare? unii afirmă că ei pun această întrebare, că în forma cum se pun în prezent întrebările ele sunt efectiv adresate lui Christos. Cu toate acestea, trebuie să vină timpul, nu poate fi departe, în care sufletul omenesc va pune, în partea sa nemuritoare pentru ceea ce vrea să întemeieze, întrebarea adresată lui Christos: Să se întâmple, să nu se întâmple?; timpul în care sufletul omului va simţi lângă sine pe Christos ca pe tovarăşul drag în situaţii precise ale vieţii şi de la care nu va primi numai mângâiere, numai forţă, ci şi soluţii pentru ceea ce trebuie să se întâmple. Împărăţia lui Christos nu este din această lume, dar trebuie să acţioneze în această lume, iar sufletele oamenilor trebuie să devină instrumentele Împărăţiei care nu este din această lume. Din acest punct de vedere trebuie să păstrăm o vedere de ansamblu asupra a cât de puţin se pune, în prezent, întrebarea care, pentru faptele şi evenimentele individuale, trebuie adresată lui Christos. Omenirea trebuie să înveţe însă să-L întrebe pe Christos.

Cum trebuie să se întâmple aceasta? Aceasta se poate întâmpla numai dacă îi învăţăm limba. Cel care înţelege sensul mai adânc a ceea ce vrea ştiinţa noastră a spiritului, acela nu vede în aceasta numai o ştiinţă teoretică privind tot felul de probleme ale umanităţii, privind mădularele fiinţei umane, reîncarnarea şi karma, ci el caută în ea şi o limbă cu totul specială, un mod de a se exprima despre lucrurile spirituale. Şi este mult mai important să învăţăm să vorbim interior, în gânduri, cu lumea spirituală, decât să ne însuşim gânduri teoretice. Căci Christos este cu noi în toate zilele, până la sfârşitul zilelor Pământului. Trebuie să învăţăm limba Sa. Şi prin această limbă – oricât ar părea ea de abstractă –, prin care auzim despre Saturn, Soare, Lună şi Pământ, despre diferite perioade şi timpuri şi despre alte taine ale evoluţiei, prin aceasta învăţăm noi înşine un limbaj în care ne putem bucura de întrebările pe care le punem lumii spirituale. Şi dacă învăţăm să vorbim corect interior în limba acestei lumi spirituale, atunci, dragi prieteni, se va dezvălui că Christos este lângă noi şi ne răspunde. Acest lucru trebuie să-l preluăm ca pe o mentalitate din mişcarea noastră de ştiinţă a spiritului, ca pe o senzaţie, ca pe un sentiment. De ce ne ocupăm de ştiinţa spiritului? Este ca şi cum trebuie să învăţăm vocabularul acelei limbi prin care trebuie să ajungem la Christos. Pentru cel care se străduieşte să gândească despre lume aşa cum o face ştiinţa spiritului, care încearcă să-şi supună mintea efortului necesar pentru a privi în tainele lumii aşa cum vrea ştiinţa spiritului, pentru acela se va degaja din fundamentul întunecat-obscur al tainelor lumii silueta lui Iisus Christos şi aceasta va fi pentru el forţa puternică în care va trăi; el va sta, cârmuind frăţeşte alături, pentru ca să poată fi puternic cu inima şi cu sufletul, să fie adaptat pentru sarcinile evoluţiei viitoare ale umanităţii. Din această cauză, dacă nu căutăm să ne însuşim ştiinţa spiritului numai ca învăţătură, ci şi ca limbă şi dacă aşteptăm apoi până când găsim în aceasta întrebările pe care ne este îngăduit să le punem lui Christos, El va răspunde, da, el va răspunde! Iar cel care va percepe, din profunzimile spirituale cenuşii în care se află în evoluţia umanităţii actuale, indicaţia pe care Christos o va da celui care o caută în viitorul foarte apropiat, va primi mari forţe sufleteşti, întăriri ale sufletului, impulsuri sufleteşti.