Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUM ÎL POATE REGĂSI OMENIREA PE CHRISTOS?

GA 187


CONFERINŢA a VIII-a

Dornach, 1 ianuarie 1919

O rază de lumină ce poate acţiona într-adevăr luminând cade pe asemenea priviri retrospective ca aceea pe care am prezentat-o ieri, atunci când cuprindem cu privirea pentru început oarecum partea negativă a lucrurilor, anume atunci când ne întrebăm, aşa cum am făcut-o, în fond, adesea: Care sunt într-un sens mai profund impulsurile care au adus omenirea în prezent la evenimente atât de catastrofale şi care sunt cele care – ceea ce este şi mai important – au adus-o într-o anumită stare catastrofală, aşa cum apare ea la lumina zilei absolut limpede în relaţiile existente? – Numai că, desigur, omul nu-şi va putea îndrepta întotdeauna imediat privirea asupra bazelor mai profunde ale evenimentelor timpului. Mai întâi îşi va îndrepta privirea, aş spune, asupra stratului mai superficial al evenimentelor. Va putea descrie una sau alta, şi în orice caz va avea dreptate. Este ceva ce trebuie totdeauna luat în considerare atunci când e să se pornească în mod serios de la consideraţii spiritual-ştiinţifice. Astfel de consideraţii spiritual-ştiinţifice nu vor să spună că altfel omul nu are niciodată dreptate. Dar ele vor să indice în prezent că nu este suficient să se rămână la un anumit strat superficial al examinării lumii, ci că este necesar să se pătrundă mai profund în raporturi. În această direcţie nu vom spune astăzi nimic absolut nou, dar vom aminti unele lucruri care sunt potrivite – dacă omul le pune înaintea sufletului său ca pe o anumită perspectivă a Anului Nou – să abordeze în mod corect această perspectivă, care se află dinaintea noastră într-un mod zguduitor în multe privinţe.

Dumneavoastră vă amintiţi cum eu am expus zilele acestea, că dintre cele mai importante aspecte ale cunoaşterii în prezent face parte acela că omenirea se află aşa-zicând în faţa unei noi revelaţii. Este acea revelaţie ce urmează să se înfăptuiască – şi într-o anumită privinţă chiar se înfăptuieşte – prin Spiritele personalităţii, care, dacă vrem să ne exprimăm astfel, se înalţă la demnitatea de Creatori, în timp ce până acum noi am putut aborda în mersul devenirii omenirii de până acum doar acele Spirite care sunt numite în Biblie Elohimi, şi pe care noi le numim Spirite ale formei. Ceva creator va apărea, aşadar, în cadrul a ceea ce poate observa omul la urmărirea lumii exterioare.

Acum, în anumite condiţii ale naturii omeneşti se află faptul că, pentru început omul se împotriveşte recunoaşterii unui asemenea element spiritual ce intervine. Anume, omul nu vrea să consimtă în prezent la o asemenea intervenţie a elementului spiritual. Trebuie să diferenţiem două aspecte, tocmai dacă vrem să cuprindem cu privirea această nouă revelaţie prezentă. Pentru ca să mă înţelegeţi mai limpede, trebuie să vă spun următoarele.

Celebrul cardinal Newman [ Nota 1 ], atunci când a fost hirotonisit la Roma, a spus nişte cuvinte ciudate. La hirotonisirea sa, el a spus că nu vede o altă salvare pentru Biserică decât o nouă revelaţie. De atunci au trecut decenii şi în lume s-au spus diverse lucruri, pe ici şi pe colo, în privinţa acestei concepţii ciudate a cardinalului Newman. Dar dacă privim înspre ceea ce s-a spus în această privinţă din partea Bisericii sau din acele părţi care sunt înrudite cu confesiunile religioase, peste tot a existat indicaţia că nu ar trebui să se vorbească despre o nouă revelaţie, că ar trebui mai degrabă să se rămână la vechea revelaţie. Şi în primul rând, dacă ar fi ceva necesar, ar fi numai să se înţeleagă vechea revelaţie mai bine decât s-a făcut până acum.

În aceste obiecţii care s-au adus din toate părţile posibile afirmaţiei cardinalului, care avea, aşadar, o intuiţie în privinţa venirii pe neaşteptate a unei noi revelaţii, se vede cum se opune omenirea unei asemenea revelaţii. Acum, după cum am spus, trebuie diferenţiate două aspecte. Prin aceea că oamenii se împotrivesc să primească o asemenea revelaţie, desigur că nu se anulează din lume faptul că această revelaţie vine. Această revelaţie se revarsă ca un nou val spiritual prin procesul în care este omul încadrat. Omul nu poate respinge de pe Pământ acest val. El se revarsă peste Pământ. Acesta este un fapt.

Aşadar aş spune că, de un timp, în special de la începutul secolului al XX-lea – sau, mai limpede spus, cam de prin anul 1899 – ne aflăm, ca oameni ce se perindă prin lume, în cadrul unui nou val al vieţii spirituale, care se varsă în cealaltă viaţă a omenirii. Şi în ziua de azi un cercetător al lumii spirituale este doar un om care recunoaşte aceasta, adică un om ce remarcă faptul că a intervenit aşa ceva în viaţa omenirii. Acesta este un fapt.

Celălalt fapt este tocmai acela că oamenii – în conformitate cu starea lor actuală – au nevoie de o anumită recăpătare a curajului, au nevoie de o anumită activitate pentru a observa că un asemenea val se revarsă în viaţă. În felul acesta a putut interveni aspectul esenţial că, pe de o parte, acest val s-a revărsat într-adevăr în viaţă şi este aici, dar că, pe de altă parte, oamenii nu vor să-l observe. Ei se împotrivesc acestui fapt. Nu este îngăduit să consideraţi în mod abstract acest lucru. Căci centrele, oarecum punctele centrale în care se descarcă acest val, asemănător curentului electric în coeror la telegrafia fără fir (coeror = dispozitiv de recepţionare a undelor electromagnetice la telegrafia fără fir – n. tr.), coerorii în acest domeniu sunt totuşi suflete omeneşti. Şi nu vă amăgiţi în această privinţă: lucrurile stau aşa încât, atât timp cât trăiesc oamenii pe Pământ, pur şi simplu prin aceea că sunt oameni ai secolului al XX-lea, sunt aparate de preluare a ceea ce se revarsă în viaţă în modul descris. Omul se poate împotrivi să accepte aceasta cu conştienţa sa, dar el nu poate împiedica faptul ca sufletul său să preia totuşi această izbitură a valului, pentru că izbitura valului este în el.

Or tocmai acest fapt trebuie examinat mai amănunţit. Trebuie să ne punem problema diverselor premise, pe care le putem face acum, după ce am pregătit aceste consideraţii de-a lungul săptămânilor trecute. Trebuie să ne întrebăm: Care este cea mai importantă capacitate a sufletului omenesc în epoca noastră? Aceasta este intelectualitatea. Şi dacă se accentuează mereu, şi pe bună dreptate, că omul trebuie să-şi dezvolte şi alte forţe sufleteşti, nu numai facultatea de a înţelege, de a raţiona, această accentuare este acum atât de intensă pentru că omul simte că această capacitate este capacitatea propriu-zisă a epocii, şi pentru că facultatea de a înţelege vrea să irumpă peste om, el nu trebuie să lase celelalte capacităţi să se atrofieze. Tocmai pentru că facultatea de a înţelege joacă un rol aşa de important în epoca sufletului conştienţei, tocmai de aceea se accentuează în ziua de azi atât de des că nu trebuie ca omul să lase sentimentul, senzaţia să se atrofieze, ceea ce este deosebit de important tocmai în acest caz în care este evident că intelectul joacă un rol atât de mare.

Acum trebuie să ne facem o reprezentare limpede asupra acestui intelect. Eu am vorbit despre acest intelect din cele mai diferite puncte de vedere. Vă amintiţi poate că eu nu am omis să vă împărtăşesc nici în conferinţele publice ceea ce este necesar în privinţa intelectualismului timpului prezent. Am vorbit, de exemplu, despre faptul că în interpretarea noastră natural-ştiinţifică a lumii, care de fapt a cuprins toate cercurile – orice om gândeşte astăzi în mod natural-ştiinţific, chiar dacă nu ştie chiar nimic despre ştiinţele naturii – avem ceva care se serveşte în special de capacitatea de a înţelege. Şi dacă se experimentează, dacă se observă, experimentele sau rezultatele experimentelor, observaţiile sunt prelucrate cu intelectul. Tocmai în concepţia natural-ştiinţifică despre lume, cu care menirea s-a obişnuit atât în prezent, din ale cărui puncte de vedere ar dori să examineze, de exemplu, şi viaţa socială, tocmai în această concepţie natural-ştiinţifică domneşte şi urzeşte acest intelect. Dar cum urzeşte el? Eu am dezbătut adesea în conferinţele publice problema. Ce fel de imagine despre lume se dobândeşte, de fapt, prin concepţia despre lume natural-ştiinţifică? La urma-urmelor, se vede totuşi că ceea ce-şi poate omul reprezenta despre lume prin obişnuinţele de gândire uzuale natural-ştiinţifice nu este realitatea, ci o fantomă sau o sumă de fantome, chiar şi atomii noştri şi tot ceea ce-şi reprezintă oamenii în lumea atomilor. Dar şi oamenii care sunt mai pozitivişti, care nu acordă o mare valoare teoriei atomice, ca Poincaré sau Avenarius sau Mach [ Nota 2 ], îşi reprezintă natura în aşa fel încât în reprezentările lor în care intervine natura nu au ceva real, ci o fantomă a naturii. Acest lucru este legat cu ceea ce am spus aici cu câteva zile în urmă: anume că lumea conceptuală în care trăim  în ziua de azi în epoca sufletului conştienţei nu conţine realităţi, ci numai imagini, imagini oglindite. Şi omul dobândeşte deja extraordinar de mult dacă nu rămâne legat de superstiţii, dacă, atunci când citeşte o carte de ştiinţe ale naturii sau ascultă o dezbatere natural-ştiinţifică, i se povesteşte despre o realitate. Dacă omul devine conştient de ceea ce i se împărtăşeşte, aceasta este de fapt doar o imagine, un fel de fantomă a realităţii. Dar ceea ce trăieşte în astfel de reprezentări, care de fapt sunt doar imagini fantomatice, care nu se unesc cu realitatea aşa cum o fac gândurile despre metamorfoză ale lui Goethe, sunt de fapt totuşi extrem de îndrăgite, într-un anumit sens, în ziua de azi. Şi oamenii ar dori să prindă realitatea în această ţesătură fantomatică. Toţi acei oameni care vorbesc în ziua de azi despre concepţia monistă despre lume şi altele asemănătoare, sau întemeiază altfel concepţia pozitivistă despre lume, cred de fapt cu o superstiţie ciudată în anvergura acestei urzeli fantomatice. Ei cred că ar putea extrage din ceea ce le oferă actuala concepţie natural-ştiinţifică o imagine a realităţii, ceea ce tocmai că nu pot face. Aşadar oamenii îndrăgesc această natură fantomatică a imaginii despre lume pe care şi-o pot face deja în conformitate cu treapta actuală de evoluţie a omului. Iar faptul că pe de o parte omul îşi iubeşte lumea de reprezentări, dar că, pe de altă parte, această lume de reprezentări oferă totuşi numai imagini, domină astăzi sufletele. Iar sufletele care sunt dominate în acest mod de viaţa lor de reprezentări sunt cele ce se împotrivesc pătrunderii acestui val spiritual, care este realitate, şi care nu poate fi „captat” de către simpla urzeală fantomatică a reprezentărilor dezvoltate pe baza ştiinţelor naturii. Te descurci cu aceste lucruri numai dacă ţi-e absolut limpede că acest mod de reprezentare natural-ştiinţific îi pregăteşte pe oameni în a respinge spiritualul pozitiv care intervine în lume. Şi de aceea se împotrivesc aceştia, se opun cu vehemenţă valului despre care am spus că vine şi se răspândeşte şi că acesta totuşi trăieşte în sufletele oamenilor.

Aşa se află în omul actual, tocmai în oamenii dătători de ton, ceva care nu vrea să cuprindă acest val; aici este ceva din izbitura acestui val, dar în acelaşi timp în conştienţa lor se află ceva care nu vrea să cuprindă acest val. Schema omului actual se poate prezenta adesea, prin aceea că se spune: Dacă acesta este omul, aici este un strat al sufletului, aici un al doilea strat al sufletului. Aici, sus, în acest strat (vezi desenul, II), este conştienţa, conştienţa actuală, educată în special natural-ştiinţific. Dar valul despre care vorbesc eu, trece prin celălalt strat (roşu). Acum ar fi vorba ca o conştienţă să nu se preocupe pur şi simplu de ceea ce devine urzeală fantomatică, ci ca această conştienţă să lase să curgă în sine ceea ce se află aici, jos, să preia în sine ceea ce se află aici, jos.

desen

Dacă reflectaţi asupra acestor lucruri veţi găsi ceva care este tocmai în ziua de azi de o importanţă extraordinară pentru înţelegerea stării sufleteşti. Căci noi nu am fi avut parte de această cumplită catastrofă a războiului sau, mai degrabă, de expresia beligerantă a acestei catastrofe – catastrofa ce domneşte în omenire este configurată diferit, ea are aspecte diferite; războiul despre care am vorbit este doar un aspect –, acest aspect al războiului, al acestei catastrofe, ceea ce a bântuit cu precădere în ultimii patru ani şi jumătate, dacă nu ar fi existat această realitate sufletească. Trebuie să privim drept în ochi această realitate sufletească, dacă vrem să o înţelegem. Anume, trebuie să ne întrebăm: Cum este, de fapt, cu acest val care merge aşa?

Acesta este un val, o undă care, pentru început, se află sub suprafaţa celor asupra cărora suntem atenţi în mod obişnuit. Putem întreba: Ce trăieşte de fapt în acest val, în care se deplasează tocmai Spiritele personalităţii? – Desigur că în el trăiesc Spiritele personalităţii, care vor să se reveleze în calitate de noi creatori, dar mai trăieşte şi altceva în acest val. Căci, vedeţi dumneavoastră, vă puteţi reprezenta pur şi simplu o mare pe care merg vapoare; pe aceste vapoare pot fi cele mai diferite personalităţi, care se deplasează pe aceste valuri: ele reprezintă pentru noi imaginea Spiritelor personalităţii. Dar şi valurile sunt aici, şi ele reprezintă ceva. În mare avem oarecum simplul element al apei, dar care îşi poate avea deja toanele sale. Dar în acest val spiritual despre care vorbesc eu, se prezintă altceva. Ceea ce inundă sufletele, ceea ce loveşte cu adevărat în suflete este luptă, este un război mondial, care se desfăşoară oarecum dincolo de scena lumii actuale. În acest război mondial este întreţesut omul. Perceperea Spiritelor personalităţii despre care vorbesc eu nu este în nici un caz una, aş spune, foarte comodă pentru cercetătorul spiritual, un lucru comod. Ea nu trebuie în nici un caz descrisă în sensul că i s-ar putea spune omului aproximativ următoarele: Eu fac din tine un văzător spiritual, pentru că aceasta îţi conferă o fericire imensă, pentru că aici poţi de-a dreptul pluti în concepţia spirituală. Asta ar voi majoritatea oamenilor. Ei ar voi să li se dea ca un fel de băutură răcoritoare, atunci când e să intre în lumea spirituală. Ei se retrag speriaţi din situaţia de a nu primi o băutură răcoritoare, ceva despre care să poată spune: Mă simt atât de confortabil, de comod. Or nu poate fi vorba despre asta în ziua de azi, ci în ziua de azi se pune problema ca omul să se simtă într-adevăr străbătut de o luptă ce se desfăşoară în spatele culiselor lumii, o luptă care trebuie să se desfăşoare pentru că este încadrată cu necesitate în evoluţia lumii, aşa cum trebuie să fie.

Se pot da diferite indicii ce caracterizează această evoluţie a lumii, aşa cum trebuie ea să fie. Vreau să menţionez unul singur. În vremurile vechi, precreştine – această situaţie s-a redus înspre perioada în care a avut loc Misteriul de pe Golgota –, pentru  întreaga lume păgână era aproape de la sine-înţeles că sufletele care erau atente aveau impresii despre faptul că există vieţi pământeşti repetate. Această viaţă din trecut era cu totul altfel decât au oamenii tendinţa să şi-o reprezinte în ziua de azi. Nu-i aşa, în ziua de azi oamenii care au o educaţie şcolară se diferenţiază de cei care nu o au. În vremurile mai vechi se diferenţiau oamenii care puteau fi atenţi la vieţile pământeşti repetate şi cei care nu erau atenţi la acestea. Însă aceasta s-a retras, şi eu am vorbit adesea despre faptul că a fost tocmai sarcina creştinismului să lase să se retragă pentru un timp acest val evolutiv care trezeşte în om conştienţa vieţilor pământeşti repetate. Atunci când spui aşa ceva, te expui de obicei la tot felul de neînţelegeri. Apar contradicţii pe care ai dori şi poţi să le înlături atunci când vorbeşti exhaustiv. Eu am spus aceasta din nou undeva şi imediat mi-a scris cineva dacă eu nu ştiu că şi în Biblie se vorbeşte despre reîncarnare. Desigur că în lucrările mele găsiţi indicaţii unde se vorbeşte despre aceasta în Biblie, acest lucru este de la sine-înţeles. Dar nu se pune problema dacă printr-o interpretare extinsă poate fi vorba de reîncarnare în Biblie. Întreaga constituţie a Bibliei este totuşi aşa că reîncarnarea nu este ceva evident în cadrul Bibliei, nu este ceva care să fie evident. Lucrurile stau aşa, că în necesitatea de evoluţie a omenirii se află faptul că o vreme s-a retras conştienţa vieţilor pământeşti repetate, pentru ca omul să se obişnuiască să abordeze serios şi intens fiecare viaţă pământească. Dar acum suntem, cum ar fi, la o întoarcere a acestui lucru; acum suntem întru-un fel în situația că nu progresăm dacă nu ne întoarcem privirea spre viețile pământeștei repetate. Acum, acele elemente spirituale care vor să aducă omului conştienţa vieţilor pământeşti repetate trebuie să poarte în spatele culiselor existenţei o luptă dusă împotriva acelora care vor să lase să pătrundă în conştienţa omului numai vechile elemente şi impulsuri. Aceasta este o luptă importantă la care trebuie să participăm, dacă vrem să privim în ceea ce se desfăşoară de fapt în spatele culiselor evoluţiei omeneşti, a evoluţiei Universului în general!

Nu trebuie să vă imaginaţi că în spatele culiselor existenţei sensibile se află ceva pe care omul se poate culca aşa, comod. Aşa sunt, de obicei, reprezentările despre Paradis al oamenilor materialişti. Aceştia îşi reprezintă, de preferinţă: După ce se închide poarta morţii, ei ajung în posibilitatea de a dormi foarte mult. Pentru că acest somn este şi foarte comod, oamenii şi-l reprezintă de preferinţă aşa. Or dumneavoastră ştiţi că lucrurile nu stau aşa. Dar nici în spatele culiselor existenţei lucrurile nu stau aşa că omul ar putea avea neaparat doar pofta de a-şi satisface toate impulsurile pe care le-ar avea, tocmai din egoismul său personal. Aşadar omul devine participant la o luptă, o adevărată luptă.

Acum avem următoarele: Dacă oamenii nu s-ar împotrivi să privească această luptă, ei s-ar declara dispuşi să privească în spatele culiselor existenţei conform comunicărilor date de cercetătorii spirituali, şi atunci oamenii ar privi existenţa de astăzi cu totul altfel. Ceea ce am accentuat eu mereu, este: Noi trebuie să dobândim interes, unul faţă de celălalt, dar acest interes, aşa cum trebuie să-l dobândim, nici nu poate fi imaginat în realitate fără să lăsăm ştiinţa spirituală să lumineze în viaţa noastră. Nu-i aşa, atunci când intrăm în relaţie cu oamenii – şi orice om intră în relaţie cu oamenii –, atunci lucrurile stau aşa: Cunoaştem oameni pe care-i numim buni, cunoaşte oameni pe care-i găsim mai indiferenţi, cunoaştem oameni pe care-i numim răi, care ne fac tot felul de lucruri, prin care aflăm toate felurile de rău. Desigur că în viaţa exterioară de pe planul fizic nu ne rămâne altceva de făcut decât să rămânem la oameni. Atunci când cineva dă, în fine, cuiva o palmă, atunci când celălalt are impulsul de a-i da palma înapoi, el nu poate proceda altfel decât să rămână la acel om. Dar în raporturile temporale această interpretare nu mai este suficientă. Acest lucru trebuie să-l mărturisim: în actualele raporturi temporale această interpretare într-adevăr nu mai este suficientă, ci acestor relaţii temporale le corespunde mai mult faptul ca în ziua de azi omul să îşi spună: Un om oarecare îl minte pe altul, sau un alt om face una sau alta. Desigur că în viaţa fizică trebuie să rămânem la oameni. Dar important este să devenim conştienţi de aceasta: în om acţionează tot felul de impulsuri spirituale, şi cu acestea avem, de fapt, de a face. Desigur că atunci când cineva dă o palmă altcuiva, nu i se poate da palma înapoi demonului care l-a îmboldit să o facă, ci trebuie să se rămână la omul care se află în faţa noastră, fizic, în viaţa fizică. Dar ceea ce este atât de necesar, aş zice, în faţa culiselor existenţei, nu este realmente suficient pentru a înţelege lumea; anume nu este suficient pentru a cuprinde cu adevărat cu privirea viaţa socială aşa cum se cuvine. Cu alte cuvinte: omul nu o mai scoate la capăt în ziua de azi dacă nu recunoaşte cu adevărat, în spatele a ceea ce se desfăşoară fizic, o lume spirituală în realitate, în concret. Acest aspect este foarte important. De aceasta se tem oamenii în marea lor majoritate.

Desigur că această teamă nu este neîntemeiată. Dacă nu sunteţi oameni absolut serbezi, uscaţi – desigur că nici un astfel de om nu se află aici – atunci vi se va face întru câtva pielea găinii când veţi gândi că, de fapt, dumneavoastră sunteţi scena acţiunii a tot felul de entităţi spirituale, aşa cum este cazul în adevăr. Dacă omul e conştient că el este scena acţiunii tuturor entităţilor spirituale posibile, atunci are sentimentul că se pierde în aceste entităţi spirituale care îl umplu pe om. Are impresia că este ca un sac îndesat cu tot felul de entităţi posibile. Acest sentiment de a avea pilea de găină, desigur, nu este nejustificat; dar el nu poate fi eliminat din lume prin aceea că negăm faptul de a fi un astfel de sac, prin aceea că ne închidem pur şi simplu conştienţa în faţa acestui fapt şi devenim orbi şi surzi faţă de ceea ce este o realitate. Deci trebuie să ne ajutăm în alt mod.

Aici se află o realitate foarte importantă. Acceptaţi că un astfel de coeror, un om în care izbeşte valul luptei, dar care nu are tendinţa să acorde vreo valoare vieţii spirituale, se dăruieşte modului de gândire al timpului actual în sensul cel mai eminent, modului de gândire clădit după modelul concepţiei natural-ştiinţifice despre lume. Trebuie să ne raportăm într-adevăr serios la lucruri, căci în timpul nostru actual nu se poate primi nicio rază de lumină, ci omul se poate dărui doar pesimismului lui Rathenau, dacă nu priveşte la aceste lucruri. Luaţi, de exemplu, următoarele. Presupuneţi că un om ca Ludendorff [ Nota 3 ] ar fi devenit profesor de botanică. Probabil că ar fi devenit un excelent profesor de botanică, ar fi avut performanţe extraordinare ca profesor de botanică, ar fi devenit, după cum se spune, un cap renumit, atât de celebru încât şi-ar fi putut satisface chiar şi ambiţia sa, dar nu ar fi făcut nefericiţi un număr aşa de mare de oameni pe cât a făcut-o. Numai că el nu s-a aflat într-un loc unde ar fi fost un nevinovat profesor de botanică – nevinovat într-un context mai larg, căci probabil că i-ar fi chinuit pe câţiva dintre cei care şi-ar fi dat examenele cu el –, dar să presupunem că dacă el ar fi devenit, într-un context mai larg, un nevinovat profesor de botanică, lucrurile s-ar fi desfăşurat bine. Dar el nu a devenit profesor, ci un aşa-numit strateg. Şi prin ceea ce se afla în el: faptul de a nu putea gândi decât în sensul ţesăturii fantomatice a direcţiei natural-ştiinţifice, el nu a putut ridica în conştienţă ceea ce se descărca în sufletul său, căci acest mod de gândire nu este adecvat să ridice în conştienţă ceea ce se descarcă acolo jos, în sufletul său. Şi aşa este el nenorocul unei mari părţi a omenirii. Astfel, el este unul dintre cei treizeci-patruzeci de oameni ai prezentului de care depinde catastrofa în exterior, un om care se împotriveşte, în locul în care se află, recunoaşterii a ceva spiritual. Dar a venit deja timpul în care acei oameni care se împotrivesc recunoaşterii unui spiritual din poziţiile lor conducătoare, care nu vor să recunoască faptul că spiritualul intervine în viaţa omenească, devin nenorocul altor oameni. Acest lucru este foarte important, să se cuprindă această realitate cu privirea. Şi chiar dacă nu s-au aflat în poziţii conducătoare la această catastrofă de război, există nenumăraţi oameni în ziua de azi care resping pur şi simplu din teamă sau din alte motive valul vieţii spirituale care afluează prin Spiritele personalităţii, pentru că nu vor să gândească decât natural-ştiinţific.

Aici se află motivul pentru care atâtea personalităţi sunt de neînţeles în prezent şi de ce multe personalităţi sunt judecate greşit. Este infinit de tragic faptul că oameni ca Ludendorff sunt văzuţi ca oameni mari. Dar lucrurile sunt aşa, că acest fapt, pe care tocmai vi l-am expus, întunecă întreaga apreciere a oamenilor. În oameni intervin tot felul de elemente demonice, care le sunt atribuite oamenilor, dar pe care ei înşişi le resping pentru că poartă în sufletele lor o simplă urzeală fantomatică, după modelul ştiinţelor naturii; iar cu aceasta nu pot pricepe lucrurile. Un om ca acela pe care tocmai vi l-a dat acum drept exemplu se manifestă apoi în tot felul de lucruri, cum a făcut această personalitate, pentru a-şi adormi conştienţa în privinţa scindării personalităţii, în privinţa a ceea ce bocăne şi face gălăgie. Acesta este de fapt cazul pentru foarte mulţi oameni ai prezentului. Ei îşi astupă urechile pentru a nu auzi ceea ce face de fapt gălăgie în lăuntrul lor atunci când ajung într-o anumită situaţie în viaţă prin ceea ce fac; unul îşi bate vecinul, altul scrie o carte de botanică absurdă, ş.a.m.d. Ei îşi adorm conştienţa în privinţa a ceea ce face, de fapt, gălăgie în interiorul lor, şi care constă mereu în aceea că personalitatea lor ameninţă să se descompună; personalitatea lor ameninţă să se descompună pur şi simplu sub influenţa impulsurilor necesare ale timpului, pentru că ei se tem să se avânte în lupta ce se desfăşoară acum în spatele culiselor lumii şi pe ale cărei valuri Spiritele personalităţii vor să pătrundă în timpul nostru.

Recunoaşterea spiritualului necesită o scoatere la capăt cu problema pe care am avut-o până acum în vedere. Şi aici este de o necesitate imensă să abordăm într-adevăr serios ceea ce s-a accentuat aici atât de des: să nu se considere ştiinţa spirituală ca simplă teorie. Dacă dumneavoastră o consideraţi drept teorie, atunci aţi citi mai bine cărţi de bucate şi altele asemănătoare; căci ceea ce constituie numai conţinut în ştiinţa spirituală nu este, de fapt, esenţialul şi ceea ce este important. Ceea ce contează este felul în care trebuie să gândească omul pentru a recunoaşte ştiinţa spirituală. Este un alt mod de gândire decât cel care a fost dobândit din concepţia despre natură uzuală în ziua de azi. Există două moduri de a ne forma gânduri. Un mod este cel care dezmembrează, diferenţiază, care joacă astăzi un rol atât de mare în ştiinţele naturii, în care se fac diferenţe, se stabilesc cu grijă deosebiri. Găsiţi acest mod ca fiind dătător de ton tocmai în ştiinţele naturii. Tot ceea ce este spus, scris, făcut în ştiinţele naturii, se află sub influenţa modului de gândire analitic, al modului de gândire care stabileşte diferenţieri. Se caută definiţii potrivite. Şi atunci când cineva spune ceva în ziua de azi, îl bate în cuiul definiţiilor potrivite. Dar definiţiile potrivite nu sunt mai mult decât diferenţieri ale lucrurilor pe care le definesc, de celelalte lucruri. Aceste mod de gândire este un fel de mască de care se folosesc cu drag spiritele care ar dori să ne sfâşie, care se află în mijlocul acestei lupte. Trivial, s-ar putea spune: Un mare număr al acelor oameni care au produs actuala catastrofă a războiului şi a acelora care se află înăuntrul consecinţelor acesteia sunt, de fapt, nebuni. Dar, după cum am spus, acest mod de a spune este doar ceva trivial. Aici este vorba ca oamenii să înţeleagă prin ce sunt scindate personalităţile lor. De acest mod de gândire, la care au acces diversele forţe care dezbină oamenii, trebuie diferenţiat clar celălalt mod, care se foloseşte numai în ştiinţa spirituală. Acesta este un cu totul alt mod de reprezentare, un cu totul alt mod de gândire. În contrast cu cel analitic, acesta este un mod de gândire formator. Dacă priviţi mai exact, dacă urmăriţi ceea ce încerc să expun în diferitele cărţi despre ştiinţa spirituală, vă veţi spune: Deosebirea nu constă atât în ceea ce se comunică – acestea pot fi apreciate aşa sau aşa – dar ar trebui să devenim atenţi la faptul că întregul mod de îmbinare al întregii lumi, întregul mod de reprezentare este altul. Acesta este formator, oferă imagini complete, încearcă să dea contururi şi prin contururi, culori. Acest aspect îl veţi putea urmări de-a lungul întregii expuneri: ea nu are acel aspect analitic pe care îl are întreaga ştiinţă de azi. Această deosebire a modului cum se prezintă lucrurile trebuie accentuat la fel de mult ca acela al conţinutului. Aşadar există un mod de gândire formator, care este configurat în mod deosebit şi care are scopul de a conduce în lumile suprasensibile. Dacă luaţi, de exemplu, cartea Cum se dobândesc cunoştinţe…?, în care este schiţată o asemenea cale în lumile suprasensibile, veţi găsi că în ea tot ceea ce recurge la gânduri şi reprezentări, este stabilit în gândirea formatoare.

Este ceva necesar pentru prezent, căci gândirea formatoare are o însuşire absolut precisă. Dacă gândiţi analitic, dacă gândiţi aşa cum gândeşte actualul cercetător al naturii, atunci gândiţi la fel cu anumite spirite ale lumii ahrimanice, şi de aceea aceste spirite ahrimanice pot pătrunde în sufletele dumneavoastră. Dar dacă luaţi gândirea formatoare, gândirea metamorfozată, aş putea spune şi gândirea goetheană, aşa cum se expune ea în înfăţişarea coloanelor şi capitelurilor noastre, ş.a.m.d., dacă luaţi această gândire configuratoare, căreia i se dă atenţie şi în toate cărţile pe care am încercat să le încadrez în ştiinţa spirituală, această gândire este strâns legată de om. Aşa formator, cum acţionează omul cu în sine gândirea, nu pot acţiona alte fiinţe decât acelea care sunt legate de evoluţia normală a omenirii. Aceasta este particularitatea. În felul acesta nu puteţi ajunge niciodată pe căi greşite, dacă vă angajaţi prin ştiinţa spirituală în gândirea creatoare. Atunci nu vă veţi putea pierde niciodată faţă de diferitele entităţi spirituale care vor să dobândească influenţă asupra dumneavoastră. Acestea Desigur, acestea vă străbat cu totul entitatea. Dar de îndată ce gândiţi formator, de îndată ce vă străduiţi să nu scormoniţi doar cu gândul şi să diferenţiaţi, ci să gândiţi într-adevăr aşa cum vrea această ştiinţă spirituală modernă, atunci rămâneţi într-adevăr în dumneavoastră, atunci nu puteţi avea sentimentul simplei goliri. De aceea accentuăm atât de des, atunci când ne situăm pe punctul de vedere al ştiinţei noastre spirituale, impulsul lui Christos, pentru că impulsul lui Christos se află în linie dreaptă cu gândirea formatoare. Nici Evangheliile nu pot fi înţelese dacă sunt doar disecate, analizate. Ceea ce rezultă în felul acesta a fost tocmai arătat de teologia modernă protestantă. Aceasta analizează, dar i-a şi scăpat totul şi nu i-a mai rămas nimic. Acele cicluri ce tratează Evangheliile urmează calea opusă. Ele clădesc ceva care se configurează, pentru ca prin aceste noi configurări să se ajungă la înţelegerea vechilor Evanghelii. În ziua de azi omul nu are realmente nevoie – eu nu exagerez deloc – de nimic altceva decât să rămână la modul de reprezentare, la modul de gândire al acestei ştiinţe spirituale, şi atunci acele entităţi demonice care se rostogolesc împreună cu noul val, ca fenomene însoţitoare ale Spiritelor personalităţii, nu îi pot face nici un rău. De aici vedeţi ce pierdere mare este, de fapt, pentru omenire, atunci când ea se împotriveşte să gândească spiritual-ştiinţific.

Spuneam mai înainte: Acest val nu poate fi oprit, chiar dacă oamenii îl resping, el se revarsă înăuntru, chiar dacă oamenii i se împotrivesc, chiar dacă nu vor să-l priceapă. Atunci rezultă ceea ce a condus, în fond, într-un sens mai profund, la catastrofa prezentului: nerecunoaşterea lumii spirituale. Doar aceasta este cauza mai profundă a actualelor evenimente catastrofale, anume şi a stării sufleteşti catastrofale din ziua de azi. Şi pentru că aici este o luptă care domneşte jos, nu există alt mijloc decât ca prin gândirea formatoare să ne configurăm noi înşine plastic personalitatea omenească, şi prin acesta să trăim lupta în suflet. Altfel, rămâne ca lupta să se desfăşoare în lumea exterioară. De aceea trebuie să spunem deja: Într-adevăr, nu este corect dacă oamenii nu vor să tindă înspre aceste fundaluri spirituale ale situaţiei mondiale catastrofale actuale. Căci dumneavoastră observaţi: în cele spuse aici se află ceva extrem de nou; este faptul că se ţine cont de un nou val, care intervine şi prin care trebuie adus un mod absolut deosebit de reprezentare oamenilor care trăiesc în prezent. Atunci când omul se dăruieşte gândurilor care sunt alcătuite după modelul ştiinţelor naturii, el nu poate fi, pur şi simplu, matur pentru timpul actual. Atunci când omul vrea să ordoneze doar ceea ce se află aici, în lumea fizică, dacă gândeşte numai asupra a ceea ce se află aici, în lumea fizică, şi nu vrea să accepte nimic altceva, atunci doar distruge. Şi atunci nu trebuie să se mire dacă lupta pe care omul nu vrea să o stăpânească în spiritual, intervine în viaţa fizică, pentru că ea izbeşte înăuntru, în oameni. Şi dacă oamenii nu vor să o combată în suflete, îi va conduce pe unul împotriva celuilalt popor, contra popor, om contra om. Ceea ce se petrece aici poate fi doar o copie a lumii spirituale: Fie omul abordează războiul astfel încât îl luptă în sufletul său, ceea ce înseamnă că oamenii se adâncesc spiritual, fie această luptă, care trece prin conştienţă ca printr-o sită atunci când omul vrea să gândească doar aşa cum gândeşte prezentul, se descarcă prin aceea că dezactivează omul, sufletul omenesc, în lumea exterioară, şi cauzează tot ceea ce vedeţi dumneavoastră acum. Dacă reflectaţi la aceasta, veţi înţelege că omeniri actuale îi revine într-adevăr sarcina să se îndrepte către spirit, că această atitudine este prescrisă cu necesitate de evenimentele mondiale.

Să considerăm timpul care ni se oferă la răspântia anului, când ar trebui să privim puţin la cele ce vor veni, care stau ca perspectivă într-adevăr cutremurătoare dinaintea noastră. Vedeţi dumneavoastră, iubiţii mei prieteni, aceasta trebuie dobândit: ca oamenii să nu-şi adoarmă conştienţa, încercând să treacă dormind prin perspectiva viitorului. Din acest motiv v-am expus ieri perspectiva schiţată de un om care nu împrăştie lucrurile din simpatie şi antipatie, ci le calculează. Am făcut-o din motivul ca dumneavoastră să vedeţi la ce ajunge un materialist în timpurile actuale. Omenirea se îndreaptă înspre cu totul altceva decât să ia o dată într-adevăr în serios recunoaşterea faptului că lumea spirituală trebuie recunoscută, spre salvarea omenirii. Cel care înţelege lumea spirituală şi relaţia ei cu lumea fizică, acela ştie că domnesc anumite legi, chiar dacă aceasta nu este o consecinţă logică, dar consecinţa logică stă tocmai în gândirea analitică, nu în cea formatoare, nu în gândirea contemplativă pe care am caracterizat-o. Dumneavoastră vedeţi că astfel de legi nu domnesc nici în exterior în aşa fel încât să existe absolut rigide, solide, sub formă de cifre, dar ele există. Luaţi numai o lege care, desigur, are şi excepţii: că – spre binele omenirii – se nasc pe Pământ tot atâţia bărbaţi câte femei. S-ar putea întâmpla, gândind pur teoretic, ca, spre nefericirea omenirii, să intervină o dată şi situaţia în care, într-un secol oarecare, doar a douăzecia parte din omenire să fie bărbaţi, iar restul să se nască femei! Astfel de legi aşadar, care nu pot fi întemeiate pe logică, şi care pot fi înţelese numai spiritual-ştiinţific, astfel de legi există. O astfel de lege este însă şi aceasta: în măsura în care oamenii îşi pătrund sufletul cu recunoaşterea spiritualului, aşa cum am descris eu astăzi, astfel încât şi ceea ce este spiritual în epoca noastră să curgă în conştienţă, în aceeaşi măsură se poate desfăşura în omenire şi viaţa obişnuită în comun, în aceeaşi măsură pot depăşi oamenii impulsurile antisociale şi ceea ce lucrează împotriva socializării.

Numai că oamenii nu au în ziua de azi curajul să lase într-adevăr spiritualul să intervină în conştienţa nemijlocită. Dar cel puţin câţiva oameni ar trebui să ştie că azi e necesar ca spiritualul să intervină nemijlocit în conştienţă. Consideraţi din acest punct de vedere anumite fenomene ale timpului, aş spune, anumite preferinţe ale timpului, şi atunci veţi vedea cum oamenii au în ziua de azi impulsul de a exclude din conştienţa lor legătura cu legile spirituale ale existenţei. Şi faptul că trebuie ţinut cont chiar în viaţa practică de astfel de lucruri prin care poate fi exclusă legătura conştientă vi l-am expus recent, atunci când am vorbit despre examenele celor talentaţi. Acolo, pe cât posibil, nu se vrea o legătură directă, elementară cu dotările elevului, ci se vrea să se verifice prin tot felul de măsuri exterioare memoria, puterea raţiunii, astfel încât oamenii să nu trebuiască să gândească. De aceea le place oamenilor matematica atât de mult. Acolo se stabilesc la început câteva reguli, după care se calculează mecanic. Acolo nu trebuie urmărite amănuntele cu inteligenţa. Nici nu s-ar putea. Nu-i aşa, dumneavoastră vă puteţi, probabil, reprezenta trei, patru, cinci boabe una lângă alta, chiar şi zece boabe de fasole, dar să vă reprezentaţi douăzeci dintr-o privire va fi deja mai greu. Dar gândiţi-vă acum că ar trebui să vă reprezentaţi dintr-o privire o mie, chiar un milion de boabe! Dar de calculat puteţi foarte bine, pentru că acolo începutul este mecanic; acolo nu trebuie să urmăriţi cu inteligenţa particularitatea a ceea ce faceţi. Iar oamenii din ziua de azi îndrăgesc deosebit ceva când le poate fi dovedit ceva la care nu trebuie, de fapt, să participe cu inteligenţa. Dacă li se pretinde să urmărească toate etapele individuale ale demonstraţiei, oamenilor le este cumplit de incomod. De aceea este preferat ca lucrurile să fie dovedite fără ca omul să participe la aceasta. Oamenii ar prefera să dovedească lucrurile, adică prezenţa lumii spirituale, astfel încât aceasta să se arate în mod exterior: spiritismul şi cele asemănătoare. Pentru oameni este cumplit faptul că ştiinţa spirituală ridică pretenţia ca ei să fie într-adevăr prezenţi, ca omul să fie activ în etapele individuale. Dar fără de asta ştiinţa spirituală nici nu poate fi imaginată. De aceea şi îndrăgesc oamenii simbolurile vechii ştiinţe spirituale şi a celor asemănătoare. Ei îndrăgesc ritualurile, despre care lumea spune: Acestea se desfăşoară în faţa noastră, dar noi nu trebuie să le urmărim cu inteligenţa noastră, noi nu trebuie să ne facem nicio reprezentare în privinţa a ceea ce se petrece de fapt –, şi altele asemănătoare. Totuşi, aceasta este ceva pe care ştiinţa spirituală modernă trebuie să-l aibă: această urmărire a detaliilor.

Este însă foarte ciudat: în estul Europei germinează cele pe care le aşteaptă, de fapt, epoca următoare. Acolo, în est, se practică tot felul de lucruri care arată cum oamenii vor să pătrundă cu inteligenţa ceea ce trebuie să fie de fapt doar înconjurat cu reţeaua inteligenţei. În epoca sufletului conştienţei, în care trebuie să acţioneze inteligenţa, în care toate vor trebui cuprinse în reţeaua inteligenţei, oamenii caută să introducă înăuntru inteligenţa. Abordaţi, de exemplu, modul în care s-a făcut propagandă tocmai în Rusia pentru a produce în ultimele două decenii prăbuşirea ţarismului! În această Rusie a sclaviei şi a cnutului desigur că nu se putea face  o propagandă întru totul deschisă. Orice ar fi fost propagat cumva ca scrieri de propagandă ar fi fost confiscat de poliţie. Oamenii nu aveau voie nici să vorbească. Şi, cu toate acestea, într-un timp relativ scurt, din 1900 până în 1904, au apărut în Rusia şaizeci de milioane de lucrări antiţariste. Din aceste şaizeci de milioane de lucrări, doar douăzeci până la douăzeci şi cinci la sută au fost depistate de către poliţie, celelalte au fost difuzate şi extrem de mult s-a petrecut în timpul care a precedat prăbuşirea ţarismului: o mare parte a populaţiei a fost astfel pregătită în vederea acestei prăbuşiri a ţarismului. Pe ce se bazează faptul că – în ciuda faptului că tot ceea ce a putut fi depistat întru câtva de către poliţie, a fost confiscat cu grijă de poliţie – totuşi, din şaizeci de milioane de scrieri care au conlucrat cu toatele în vederea prăbuşirii ţarismului, abia un sfert a căzut pradă confiscării? Se bazează pe faptul că îndrumătorii conducători ai agitaţiei au ajuns la ceva absolut deosebit, ceva care este infinit de important în ziua de azi, dar pe care oamenii nu vor deloc să-l realizeze. Dar dacă acest ceva este realizat în sens ahrimanic, aşa cum îl văd aceşti conducători, atunci el poate acţiona extrem de puternic. Ei au ajuns la concluzia că ceva formulat prin aceleaşi cuvinte acţionează în mod absolut diferit, dacă este prezentat unui poliţist, care gândeşte strict în sensul ţarului, sau a unui om din popor. Aceleaşi fraze care, dacă sunt spuse în mod corespunzător, acţionează blând ca un mielușel asupra poliţistului, pot acţiona, în anumite circumstanţe, în popor în mod socialist în sensul cel mai cumplit. În orice caz, nu s-au scris lucrări ca acelea care sunt scrise în Elveţia acum, care sunt apoi confiscate, ci s-au răspândit cărţi sau broşuri despre botanică, despre plante, care, pur şi simplu prin modul de concepere şi redactare au pregătit sufletele în modul cel mai eminent, astfel încât în anul 1917 Rusia a fost într-adevăr pregătită pentru revoluţie. Şi este infinit de important să descifrăm taina faptului că un lucru, pe care îl spune cineva, acţionează cu totul altfel asupra unuia decât asupra altuia. În orice caz, acest fapt este studiat cu grijă, şi studiile care se fac în acest domeniu sunt de-a dreptul caracteristice pentru timpul nostru. Ele sunt, de fapt, ceva din ceea ce se împotriveşte cel mai rău la ceea ce vine în lume spiritual-ştiinţific. De exemplu, eu nu mă pot gândi că există ceva care să se împotrivească mai puternic elementului primordial propriu-zis al spiritualului, decât astfel de cărţi cum sunt cele ale lui Nikolai Rubakin [ Nota 4 ], care încearcă, într-un mod cu totul nou, dar tocmai într-un mod care se opune total viului ştiinţei spirituale, să studieze sufletul omenesc în aşa fel încât într-un fel să se păstreze inteligenţa așa cum lucrează ea, dar să se poată exclude activitatea inteligenţei în acţiune. Strădania unui astfel de om se bizuie pe aceasta: În vremea noastră totul vrea să se petreacă în mod inteligent, dar omul trebuie să nu colaboreze peste tot prin solicitarea inteligenţei subiective. De aceea a încercat el, într-un mod dus până extrem de departe, să facă următoarele.

El a organizat studiul cititorilor, al oamenilor care citesc ceva. El i-a determinat pe aceştia să-i comunice care sunt cărţile lor preferate, ce acţionează în mod deosebit în aceste cărţi asupra lor, cum au dobândit ei influenţă prin aceste cărţi. Iar întrebările care se pun cu acest prilej oamenilor sunt puse în aşa fel încât nu se ţine cont de vreo simpatie sau antipatie faţă de cărţi, ci tocmai că acestea sunt decuplate, astfel încât intră de fapt în considerare numai acţiunea obiectivă a inteligenţei. Aceasta este o modalitate: ca el să-i facă pe cititorii înşişi să se lase analizaţi în aşa fel, încât pur şi simplu prin punerea întrebărilor lui, ei să spună lucruri prin care el să poată privi mai profund în sufletele lor, decât o fac ei înşişi.

Celălalt aspect al acestor lucruri este că în mii şi mii de cazuri, iarăși prin asemenea întrebări rafinate, el face să fie analizate de către oameni cărţile care apar. Nu se ia în considerație dacă o carte este de matematică sau de botanică sau politică sau socialistă sau anarhistă; acest lucru intră puţin în considerare, căci acesta este conţinutul, şi oamenii iau în seamă că conţinutul este doar o parte. Dar el constată cum acţionează cartea prin frumuseţea frazelor sale, sau prin aceea că autorul său dovedeşte a fi temperamental, sau dacă scrie plictisitor, aşadar însuşiri pure, prin care faci cunoștină cu inteligenţa ce guvernează obiectiv, care acum se constată statistic în cărţi. Întreaga procedură constă în a cunoaşte inteligenţa ce acţionează în iradierea şi preluarea ei. Dacă s-ar fi dezvoltat o asemenea ştiinţă până la un anumit grad, s-ar putea scrie cândva chiar şi o carte despre Jupiter, care ar fi o carte cumplit de revoluţionară, şi pe de altă parte o carte despre primul picior din dreapta al cărăbuşului, şi aceasta ar putea servi la fel de bine scopului, ca şi cealaltă carte, despre Jupiter. Căci într-adevăr nu e vorba despre ce anume spune cineva, ci cum o spune, pentru că în felul acesta ajungi să cunoști ceea ce lucrează obiectiv în omenire ca inteligenţă, dar de care oamenii nu sunt însă conştienţi. Omul acţionează acum nu numai subiectiv, prin aceea că nu lasă să participe propria sa inteligenţă, ca în cazul socotitului, ci omul acţionează în ceea ce guvernează ca inteligenţă, dar nu în ceea ce întrebuințează această inteligenţă de la om la om, ci dimpotrivă, prin aceea că decuplează cu totul inteligenţa subiectivă.

S-ar putea întemeia astăzi o universitate care, pe baza unei asemenea ştiinţe, să-şi pună ca sarcina să practice o propagandă revoluţionară pur şi simplu prin aceea că se procedează în direcţia pe care v-am indicat-o. Asemenea strădanii există în prezent. Ele toate urmăresc de fapt scopul nu să aducă omul din epoca inteligenței în această inteligenţă, ci dimpotivă să-l azvârle afară din această inteligenţă. Este acelaşi lucru care nu vrea ca omul să preia spiritualul, lumea spirituală, în mod conştient, cu conştienţa care este deja conştienţa prezentului. Însă această preluare este necesară. Şi numai asta poate aduce mântuire omenirii în prezent şi în viitorul apropiat: să se lase cu îndrăzneală şi curaj în voia intervenţiei lumii spirituale. Nici prin examinarea talentelor şi nici prin cercetarea statistică a cărţilor şi a cititorilor nu se va ajunge la ceea ce vrea să iasă la suprafaţă din ceea ce trăieşte acum în om, ci se va întâmpla altfel. Căci spre ce se îndreaptă toate acestea? Dacă am vrea să vorbim trivial, am putea spune: toate aceste strădanii, tocmai acestea ale lui Rubakin, ş.a.m.d., indică faptul că omul vrea să-şi iasă din piele în ziua de azi, deoarece în pielea sa el este transpus în necesitatea de a-şi folosi inteligenţa, dar aplicând-o asupra vieţii spirituale. Omul ar vrea să-şi iasă din piele, el nu ar voi să trăiască în pielea sa, pentru că ştie: Aici se varsă înăuntru ceva viu. Dar pentru el este neplăcut să facă cunoştinţă cu acest viu; aşadar el vrea să iasă din el. El ar vrea chiar să-şi obiectiveze fiinţa inteligentă, ar dori să se aşeze în afara sa şi alături de sine, pentru ca acest val să poată trece prin el. Dar aceasta este ceea ce vrea ştiinţa spirituală: o ştiinţă care să nu fie stabilită în lăuntrul pielii, pentru că nu trebuie să se iasă din piele în mod incorect prin astfel de experimente cum sunt cele despre care v-am spus. Oamenii au deja această tendinţă. În realitate însă, oamenii ar trebui să preia cunoaşterea ce poate fi preluată prin raţiunea omenească sănătoasă. Nu este necesar ca omul să fie întotdeauna eliberat de trup pentru a dobândi o cunoaştere care acţionează în lume în aşa fel încât acţiunea este independentă de ceea ce înfăptuieşte omul în raza de acțiune a truplui. Aceasta este sarcina Adevărului, celelalte sunt caricaturi ale Adevărului. Dar aceste caricaturi ale sarcinii spirituale propriu-zise ale prezentului sunt cele care determină nenorocirea timpului nostru, sunt cele care aduc ţara într-o fundătură.

Dacă privim în felul acesta în ceea ce domneşte în timpul nostru, atunci ştim de unde vine faptul că oamenii care nu vor să recunoască spiritul propriu-zis, dar care, dacă sunt oneşti, nu ajung să-şi adoarmă conştienţa, îşi clarifică ce o aşteaptă pe omenire dacă vrea să rămână la materialism. Şi trebuie să realizăm că în îndreptarea către spirit se află ceea ce nu îl transpune câtuşi de puţin pe om în necesitatea de a deveni pesimist. Dacă ne clarificăm cât de puţin sunt oamenii înclinaţi în prezent să pătrundă în lumea spirituală aşa cum o cere ştiinţa spirituală, atunci vedem deja unde se află cauzele mai profunde ale decăderii din timpul nostru.

Şi în anul acesta au apărut tot felul de articole de Crăciun. Oamenii nu ar trebui să creadă că lucrurile care au apărut acum din nou în număr mare sunt conforme cu gravitatea timpului. Oamenii scriu groaznic de bine, ei scriu groaznic de frumos, scriu cum că oamenii ar trebui să se iubească. E drept că ei se urăsc aşa cum nu s-au urât niciodată, dar de scris se scrie cum trebuie să se iubească, cum trebuie să iubească pacea, şi aşa mai departe. Pe scurt, ei scriu aşa cum scrie şi doamna care a scris «Scrisorile unei doamne adresate lui Walther Rathenau» [ Nota 5 ]. Ei scriu în aşa fel încât, privind lucrurile din punct de vedere spiritual, reprezentarea care stă la baza acestor scrieri se desfăşoară într-un mod absolut ciudat. Oamenii scriu despre iubirea faţă de oameni, despre creştinism, despre tot felul de lucruri. Ceea ce scriu ei este foarte frumos, şi oamenii care le citesc găsesc şi ei că lucrurile sunt minunat de frumoase. Şi totuşi, acestea nu sunt decât concepte uzate, care continuă să se rostogolească în capete sau în inimi. Şi rostogolindu-se astfel, scriitorul sau cititorul stau în spatele lor, şi acestea au efectul pâinii îndulcite, atunci când oamenii dospesc voluptuos în dragostea pentru asemenea cuvinte. Oamenii pot visa atât de frumos când spun: Christos a vorbit despre iubirea aproapelui, creştinismul trebuie să înflorească din nou – şi aşa mai departe. Acolo omul nu trebuie să se angajeze din lăuntrul sufletului, cu toată fiinţa sa, faţă de lumea spirituală concretă, aşa cum cere ştiinţa spirituală. Dar tocmai asta este problema, ca oamenii să abordeze lucrurile cu seriozitate. Dacă aceste lucruri sunt recunoscute teoretic, şi totuşi oamenii nu fac din nou altceva decât să venereze wilsonianismul sau să decadă în şovinismul naţional şi să vorbească aşa cum se vorbeşte tocmai în ziua de azi, atunci rămâne acest timp catastrofal. Şi el va rămâne până când oamenii vor admite să preia într-adevăr lumea spirituală, aşa cum trebuie preluată în ziua de azi lumea spirituală: cu conştienţa, concret, fără teamă şi fără ezitare.

Astfel încât dacă privim în noul an cosmic, vedem pe de o parte oamenii cum profetizează politic numai pentru a-şi putea adormi conştienţa, cum întemeiază alianţe naţionale care ar urma să înlăture războaiele din lume. Desigur că lumea începe să-şi spună – deşi se laudă că nu ar trebui să vină un nou „Congres de la Viena” [ Nota 6 ] – că s-ar bucura în cazul în care Congresul de la Versailles ar determina să fie pace atâtea luni câţi ani de pace a determinat Congresul de la Viena. Păi, oamenilor le plac tocmai gândurile care îi narcotizează! Şi cel mai important gând de adormire a conştienţei pentru omenire în ziua de azi este acela că, după ce alţi câţiva au fost refuzaţi, Wilson [ Nota 7 ] este considerat a fi omul potrivit pentru viitor. El este omul cel mare, nu-i aşa? Un om care consideră că paisprezece gânduri abstracte sunt capabile să transforme lumea existenţei pământeşti într-un rai! Dar este comod, este ceva care poate adormi conştienţa cuiva. Şi este mai incomod ca omul să-şi spună: Dacă e ca în faţa noastră să nu se afle o asemenea perspectivă, ca aceea văzută de Rathenau, este necesar ca pe cât posibil de mulţi oameni să ajungă la o recunoaştere conştientă a lumii spirituale. – Aceasta s-ar putea produce în unele suflete, măcar după ce ele au consimţit cu un asemenea sentiment de Ajun de An Nou, cum l-am lăsat noi să treacă ieri prin sufletele noastre: anume ca adevărul acestor sentimente de ajun de Anul Nou să fie vieţuite în aşa fel în suflete, încât ele să-şi spună: Dacă rămânem la ceea ce s-a obişnuit omenirea în gândirea ei şi care într-adevăr nu domneşte într-un singur popor, ci în toate popoarele de jur-împrejurul Pământului, atunci această perspectivă a lui Rathenau este corectă. – Dar ea nu trebuie să fie corectă! Oamenilor li se oferă posibilitatea ca această perspectivă să nu fie corectă. Şi  contemplarea de Anul Nou poate lăsa să domine voinţa ca această perspectivă să nu se adeverească. Dar pentru aceasta este necesar ca oamenii să se separe de toate prejudecăţile pe care le mai păstrează încă în sine în ziua de azi, prin aceea că scot din sine la iveală lucruri străvechi, pentru ca să se mişte cu plăcere, cu voluptate în ele, şi ca oamenii să se implice mult mai mult în ceea ce este cu adevărat Nou.

Cel care înţelege aceasta va şti unde se caută Spiritul, şi acolo va fi o perspectivă de mântuire în viitor. Acolo unde nu va fi căutat spiritul, indiferent dacă sunt învingători sau învinşi, acolo nu va fi mântuire în viitor! Oamenii unei părţi a lumii pot cere miliarde de la ceilalţi, şi aceste miliarde vor deveni aur incandescent şi vor acţiona distructiv, în timp ce, pe de altă parte, sărăcia, atunci când este înaripată de spirit, va purta totuşi oamenii în înălţimile unde urmează să conducă viitorul evoluţiei omenirii.

Însă acestea trebuie resimţite dintr-o înţelegere interioară a mersului spiritului. Şi nici privirea înspre ceva exterior nici jurămintele faţă de noi idoli, aşa cum se pregăteşte acum, nu pot salva omenirea, ci numai rămânerea la Spirit, rămânerea în Spirit, acţiunea în Spirit.