Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONTRASTE ÎN EVOLUȚIA OMENIRII

GA 197


CONFERINŢA a VII-a

Stuttgart, 30 iulie 1920

Este nevoie să mă leg astăzi de ceva ce am spus deja aici în consideraţiile mele anterioare, pentru că este deosebit de important şi chiar necesar să accentuez în mod deosebit legătura celor spuse cu ceea ce vreau să adaug azi. Am expus recent faptul că drumul care trebuie să ducă la ştiinţa spirituală necesită recunoaşterea a două fapte. Unul dintre fapte este acela ca omul să-şi clarifice, din cele mai diferite aspecte ce pot fi preluate din ştiinţa spirituală, cât de imposibil este să se considere că materia, substanţa, ar putea fi găsite în lumea exterioară înconjurătoare. Noi privim cu ochii noştri în lumea exterioară, ascultăm cu urechile noaste în lumea exterioară, şi clădim apoi o anumită cunoaştere a naturii dacă legăm prin raţiune ceea ce vedem şi auzim şi percepem prin celelalte simţuri, şi atunci considerăm că ştim ceva despre natura exterioară. Atâta timp cât gândim şi credem că în natura exterioară am putea să găsim, printr-o oarecare ştiinţă, materie şi legi ale ei, ne aflăm în greşeală. Iar greşeala materialismului nu constă în aceea că el vorbeşte mai ales despre materie, ci în aceea că s-a considerat că se pot găsi materia şi legile ei, structura ei interioară, esenţa ei, în lumea exterioară. De aceea, cel care spune: Eu nu vreau să ştiu nimic despre lumea exterioară, pentru că ea este lumea materială; eu vreau să caut, mistic, în lăuntrul, meu o lume spirituală, acela devine la fel de materialist ca cel care interpretează pur şi simplu această lume exterioară în sens materialist, căci el crede că în lumea exterioară poate fi găsit ceea ce este material. Şi tocmai în aceasta constă greşeala timpului contemporan, în faptul că se caută ceea ce este esenţă materială în lumea exterioară. Corectarea esenţială va consta în aceea că nu se va mai căuta esenţa a ceea ce este material în lumea exterioară, în aceea că omului îi va fi limpede: oricât ne extindem limita observaţiilor noastre sensibile, nu vom putea găsi nicăieri ceva din ceea ce este materia şi structura ei interioară, legitatea ei. Trebuie să ne fie limpede că în lumea exterioară, în faţa noastră se află ceea ce în Orient se numeşte maya, ceea ce numim noi lume fenomenală şi că oriunde vom privi nu putem găsi nimic material în această lume exterioară.

În schimb, trebuie să ne clarificăm un al doilea fapt: că acest material, pe care materialismul îl caută în mod greşit în lumea exterioară, îl găsim în propriul nostru interior, şi că îl găsim tocmai atunci când devenim mistici în sens unilateral, abstract. Căci ceea ce urcă în conştienţa noastră drept conţinut al unei anumite mistici, ceea ce credem noi că trăim, nu este altceva decât – aş spune – flacăra ce este aprinsă în interior prin procesele noastre materiale organice. Şi gândeşte, de fapt, corect, acela care expune mistica lui Tauler, a lui Meister Eckhart, în sensul că aceste spirite au ştiut să interpreteze – printr-o anumită posibilitate de trăire lăuntrică – ceea ce era material înlăuntrul lor, aşa cum se aprindea acesta ca flacără a conştienţei şi că au găsit prin mistică ceea ce este material. Până nu se ştie că prin observarea exterioară se găseşte doar fenomenul, maya, iar prin observarea lăuntrică doar ceea ce este material şi flacăra acestuia, nu se ajunge la o adevărată claritate în privinţa esenţei lumii şi a încadrării omului în lume. Nouă nu ne este îngăduit să căutăm în lumea exterioară prin ştiinţele naturii ceea ce este material, noi trebuie să căutăm lăuntric, prin mistică, ceea ce este material; căci acolo se află legile sale. Cine vrea să caute esenţa forţei gravitaţionale, să nu o caute prin intermediul mecanismului de studiere a căderii libere a lui Atwood [ Nota 1 ], ci să încerce – să zicem la vârsta de 32 de ani, dar poate fi şi la un alt moment temporal –, să ajungă la o conştienţă lăuntrică a forţei gravitaţionale, astfel încât să ştie din trăire lăuntrică ce înseamnă să trăiești într-adevăr experiența gravitației. El trebuie să înveţe să afle prin trăire interioară concretă cum devine omul între 30 şi 40 de ani lăuntric tot mai greu, cum se trăieşte lăuntric o însuşire a materiei, care se exprimă doar în ceea ce este conştienţă mistică. Şi eu am încercat să interpretez ceea ce vine aici în considerare, prin aceea că am spus: Dacă ne situăm înlăuntrul haosului unei planete, aşa cum se situează oamenii de ştiinţă actuali, nu putem dobândi deloc o noţiune limpede despre aceste lucruri. – Noi vedem ceea ce există acolo ca plante şi animale, ca pătură de nori; vedem ceea ce aruncă stelele ca strălucire a lor în jos, asupra noastră, vedem fluviile şi munţii şi văile, ş.a.m.d. Dar toate acestea nu intră deloc în considerare dacă, de exemplu, s-ar observa de pe Marte ceea ce este pe Pământul nostru. Un locuitor al lui Marte care ar observa Pământul nostru printr-un instrument, oricum ar fi el făcut – ne putem gândi, cum și este în realitate, deşi în alt fel, că locuitorul lui Marte este în aşa fel organizat încât poate observa Pământul –, nu ar percepe nimic din ceea ce vedem noi ca formaţiune noroasă, fluvii şi munţi, din apariţiile regnurilor mineral, vegetal, animal; ceea ce ar percepe el pe planeta noastră s-ar desfăşura înlăuntrul pielii oamenilor care trăiesc pe Pământ. Tot restul ar dispărea din faţa privirii locuitorului lui Marte. Numai ceea ce se petrece în interiorul vieţii organice a oamenilor ar percepe el; căci pe aceasta ar simţi-o el drept lume materială a Pământului. Şi dacă ne aducem acest aspect mistic lăuntric în conştienţă, el nu este ceea ce cred mulţi mistici, ci este flacăra care s-a aprins înăuntrul nostru. Acesta este locul în care înveţi să cunoşti materia Pământului. Acest tip de cunoaştere de sine ne duce în esenţa materiei şi a forţei, şi în această privinţă oamenii occidentului au abordat în ultimele secole exact direcţia opusă.

De aici se poate aprecia cât de mult trebuie schimbat modul de a gândi, dacă e ca apusul să se transforme din nou într-un răsărit. În ziua de azi se crede că omul este materialist sau idealist sau spiritualist prin conţinutul concepţiei sale despre lume. Dar nu acesta este cazul. Căci omul încă nu este nici pe departe spiritualist, dacă spune că se dedică contemplării lăuntricului şi nu se mai dedică observării celor exterioare. Căci s-ar putea întâmpla ca omul să se dedice lăuntricului său şi abia apoi să observe corect materia, anume aşa cum lăuntric ea devine flacără. Omul se află pe calea corectă numai atunci când cuprinde în dispoziţia sa lăuntrică ceea ce am eu în vedere aici. Atunci când cuprindem cu privirea lumea percepţiilor exterioare, vedem doar fenomene, doar apariţii, şi nu ceva în care să se înrădăcineze aceste fenomene, căci locul în care se înrădăcinează ele se află sub propria noastră piele. Ceea ce vedem afară trebuie apreciat la fel ca ceea ce vedem în curcubeu. Aşa cum vede incorect acela care crede că un curcubeu ar fi altceva decât un fenomen, că ar fi ceva care se arcuieşte ca materialitate, tot aşa se află în eroare acela care crede – pentru că celelalte percepţii care îl înconjoară ating, pe lângă celelalte simţuri, şi simţul tactil, în timp ce prin curcubeu se poate trece cu mâna – că fenomenele care îl înconjoară nu ar fi fenomene, ci materialitate. Ele se diferenţiază de curcubeu doar prin aceea că ating şi alte simţuri, dar în ele poate fi găsită la fel de puţină materialitate ca în curcubeu. Tot ceea ce se află în exterior este fenomen. Iar locul în care se înrădăcinează fenomenele se află aşadar în interiorul pielii omeneşti. Înăuntrul acestei pieli omeneşti se petrec procesele care poartă evenimentele Pământului de la o epocă la alta.

Oricât de improbabil şi de paradoxal ar părea omului prezentului, adevărat este totuşi că ceea ce astăzi ne înconjoară exterior ca fenomene, ceea ce se arată în aceste fenomene ca legitate, nu este consecinţa exterioară a ceea ce s-a întâmplat material cu aproximativ trei milenii înainte de Misteriul de pe Golgota, ci consecinţa a ceea ce s-a petrecut cu trei milenii înainte de Misteriul de pe Golgota în trupurile egiptenilor, caldeenilor, ş.a.m.d. Aceasta a ieşit dinăuntru în afară. Şi ceea ce a fost pe atunci lume exterioară, s-a volatilizat, s-a scufundat. În trupurile oamenilor se află germenul unui viitor care poate fi calculat deja peste milenii. Este ceva care poate fi recunoscut din fenomenele exterioare ale naturii deja în ziua de azi, printr-o concluzie temerară, dar, totuşi, o concluzie. Oamenii vorbesc despre însuşirile radiului. Pentru acela care străvede lumea spirituală, această vorbire îi apare uneori ca şi cum nişte copii ar vorbi despre ceea ce, pentru cunoaşterea spirituală a adulţilor, a fost  de mult limpede din alte fapte. Fizica ştie în ziua de azi că radiul care a existat pe suprafaţa Pământului înainte de anul 140 după Christos s-a volatilizat în ziua de azi, că astăzi nu mai există acel radiu. Radiul care există în ziua de azi s-a format abia începând din anul 140 d.Ch. Acestea sunt lucruri pe care le învaţă deja fizica în ziua de azi, lucruri care ajung la om pentru a-l constrânge oarecum să renunțe, în fine, la cele pe care, tocmai fiindcă au constituit o eroare, a trebuit să le urmeze secole de-a rândul, pentru eliberarea omenească.

Însă toate acestea ne constrâng să considerăm ceea ce aduce oamenilor ştiinţa spirituală orientată antroposofic într-un cu totul alt mod decât sunt considerate lucrurile în mod obişnuit. Este necesar să trecem de la simplele teorii la realităţi, să trecem peste tot de la cunoaşterea raţională abstractă la cunoaşterea faptelor, la ceea ce este o înfăptuire, o adevărată înfăptuire în contextul universal. Căci eu am spus deja – dar este necesar ca acest lucru să fie accentuat cu o claritate deosebită –, că oamenii cred în ziua de azi că unul este materialist, altul este spiritualist. Cel care este spiritualist spune: Acela este materialist, el trebuie combătut pentru că nu este adevărat că sufletul este un produs al materiei. De aceea este incorect ceea ce afirmă materialistul, şi obţinem suficient dacă l-am combătut. Materialistul se află într-o eroare logică şi trebuie combătut. – Nu, nu despre asta este vorba. Aceasta nu este o problemă de logică, nu este o problemă de teoretizare, şi se crede doar că ştiinţa spirituală ar fi teoretizare. Ştiinţa spirituală orientată antroposofic stă peste tot pe terenul realităţii, dacă le caută pe acestea acolo unde trebuie într-adevăr căutate: acolo unde domneşte şi ființează spiritul. Cine priveşte lumea exterioară şi caută pretutindeni materia după metoda teoreticienilor moleculari şi atomişti recenţi, indiferent că le vede pe acestea ca forţe punctiforme sau mici particule, acela nu se află numai într-o eroare logică ce trebuie combătută. Cu astfel de lucruri care sunt concepte pur teoretice, adevărata ştiinţă spirituală nu are nimic de a face. Ea are de a face cu realităţi. Cine caută în lumea exterioară altceva decât fenomene, nu se află numai pe calea unei simple greşeli logice, ci şi pe aceea a îmbolnăvirii organice a întregii sale fiinţe. Şi nu se poate spune că urmarea acestei căi este o greşeală logică, ci trebuie spus că acela care caută în felul acesta se află pe calea îmbolnăvirii organice, pe calea spre debilitatea mintală. Este aşa că noi de multe ori în domeniul ştiinţei spirituale orientate antroposofic trebuie să transformăm lucrurile considerate în mod teoreic, în astfel de lucruri care sunt considerate în termeni reali. Explicaţia în domeniul spiritual nu are nimic de a face cu simplul acord sau simpla combatere, ci ea are de a face cu ceea ce este sănătatea şi boala, cu ceea ce sunt realităţile în viaţă. Şi aşa trebuie să spunem: Cine caută în aşa fel încât în fenomene nu caută doar fenomenele, ci materia, acela este pe calea spre debilitatea mintală, spre îmbolnăvirea organică. Este ceva ce se desfăşoară în cadrul realităţii.

Tot aşa, cel care caută în mod abstract spiritualul în interiorul său, nu trebuie doar combătut; căci acela care caută spiritualul numai pe calea misticii lăuntrice unilaterale şi nu ajunge la ideea că atunci când privește prin ţesătura acestei mistici ajunge tocmai la materialitate, acela se află pe calea – eu am numit-o aşa cum poate fi ea numită atunci când este desemnată de dincolo de prag – la îmbolnăvirea organismului său, la infantilism, la puerilitate. Dacă aici se află pragul între lumea sensibilă şi cea suprasensibilă şi Păzitorul pragului stă aici, dincoace de Păzitor este ceea ce noi numim aici genialitate; dar dincolo de prag, aceasta poate fi numită pe bună dreptate infantilism. Căci dacă se exprimă în mod incorect aici, în lumea sensibilă, atunci este infantilism de-a lungul întregii vieţi, în timp ce este genialitate faptul ca un anumit fond de copilărire să fie păstrat de-a lungul întregii vieţi. Ajungem la genialitate numai prin aceea că putem purta până la o vârstă înaintată acel tip de suflet care în mod normal există la vârsta copilăriei, și acest lucru este privit în înfăţişarea sa adevărată de dincolo de prag. Dar dacă se petrece în mod unilateral acea purtare a felului copilăros al sufletului la o vârstă mai înaintată, atunci ceea ce devine genialitate dacă este corect încadrat în lumea omenească, devine infantilism. Este din nou  ceva care ne arată că trebuie să înlocuim simplele concepte logice de îndată ce ajungem în domeniul ştiinţei spirituale prin concepte reale, prin ceea ce nu doar îl aduce pe om la alte păreri, ci ceea ce îl modifică lăuntric, în structura sa organică.

Aceasta este seriozitatea ştiinţei spirituale orientate antroposofic, care este atât de puţin apreciată, deoarece oamenii îşi transpun dispoziţia lăuntrică obişnuită în domeniile spiritual-ştiinţifice. Ei doresc să fie de acord sau să combată, aşa cum se petrece în lumea exterioară; ar dori să ducă obişnuinţele lumii exterioare în domeniile spiritual-ştiinţifice, în timp ce ştiinţa spirituală orientată antroposofic poate fi învăţată corect numai dacă se vorbeşte în cuvintele din lumea de dincolo. Acolo cuvintele au o cu totul altă însemnătate; acolo, ceea ce aici este forţă gravitaţională, care trage în jos, este tragere în sus. În lumea spirituală trebuie să vorbim despre ceea ce ne trage în jos astfel încât este exact invers. De aceea nu trebuie să ne mire când acela care ia în serios ştiinţa spirituală, la început este de-a dreptul neînţeles de către aceia care ar dori să ducă şi în domeniile spiritual-ştiinţifice obişnuinţele care s-au format în epoca materialismului. Este ceea ce face mereu ca astfel de lucruri cum am îndrăznit eu să vă prezint ieri, să fie înţeles greşite.

Cel care şi-ar expune punctul de vedere împotriva lui Oswald Spengler, l-ar combate pur şi simplu. Omul de ştiinţă spirituală este transpus în necesitatea de a nu-l combate în mod obişnuit. El trebuie să abordeze puncte de vedere şi nu încăpăţânarea acerbă; el trebuie să spună: Ceea ce este afirmat prin intermediul lui Oswald Spengler, este afirmat dintr-un alt punct de vedere; dintr-un punct de  vedere nerodnic pentru viitorul apropiat. Atunci avem o atitudine justă faţă de fenomene când nu le combatem pur şi simplu, ci le arătăm genialitatea şi vorbim cu participare lăuntrică despre ceea ce am dori să învingem. În modul în care se tratează lucrurile se află mai mult caracter spiritual-ştiinţific decât în expunerea mărginită a unor generalităţi mistice oarecare, despre care cei care le expun sunt de părere că ar fi adevăruri deosebit de binecuvântate de Dumnezeu. Aceste lucruri trebuie considerate, pentru că ne îndreptăm înspre o epocă în care trebuie să trecem dincolo de conţinutul pur intelectual al vieţii. Şi acesta este ceva pe care aş dori să-l accentuez tot mereu: că trebuie să trecem dincolo de simplul conţinut al vieţii intelectuale.

În ziua de azi, dacă se ia simplul conţinut, este relativ uşor pentru orice om nechibzuit să-l combată pe Oswald Spengler. Asta nu e greu, dar nu despre asta este vorba, ci de a spune ce anume trăieşte în Oswald Spengler concret, real şi prin ce poate fi el depăşit în mod concret, real. Iar în viitor se va pune mereu tot mai mult problema ca atunci când vrem să caracterizăm o personalitate, să privim mai mult asupra a ceea ce expune ea, decât dacă ea expune exact ceea ce ne place sau ne displace. Nu trebuie să privim la faptul dacă ne place sau ne displace ceva, ci la faptul că acel ceva are calităţi spirituale. Pentru efectul general al evoluţiei lumii este cu mult mai important să existe un materialist genial, care să reprezinte materialismul în mod genial – căci pentru asta este nevoie de spirit –, şi uneori e nevoie de prea puţin spirit pentru a reprezenta o mistică mărginită. Misticul mărginit poate contribui în anumite circumstanţe cu mult mai mult la materializarea lumii decât materialistul genial. De calitatea spiritualului este vorba. În viitor va conta mai mult să fie recunoascut acest lucru decât conţinutul. Este ceea ce trebuie învăţat: pentru că noi nu vrem să aspirăm la spirit în chip de sistem logic, ci în realitatea sa, şi atunci vă întreb: Vă puteţi imagina că spiritul trăieşte în materialistul plin de spirit mai mult decât în spiritualistul mărginit? Aceste lucruri trebuie examinate şi pătrunse cu privirea de către ştiinţa spirituală orientată antroposofic; căci este vorba de realitatea spiritului şi nu de afirmarea abstractă a unui lucru sau a altuia. Tocmai acest lucru este interpretat greşit de oameni, cât de mult contează realităţile, şi nu teoriile!

De aceea trebuie să privim astăzi la câteva fenomene ale vieţii obişnuite tocmai din punctul de vedere al cunoaşterii spiritual-ştiinţifice, căci altfel nu ajungem la claritate. Gândiţi-vă o dată că în lumea obişnuită, cu care ne acomodăm în ziua de azi, găsim în viaţa politică un partid sau altul. Vrem, pentru început, să luăm în vedere partidele obişnuite. Dumneavoastră ştiţi că în aceste partide se manifestă aspectele cele mai neconsolatoare, mai pustiitoare, mai mărginite; dar, mai mult sau mai puţin, se află aproape constrâns încadrat în aceste partide oricine nu vrea să se retragă întru totul din viaţa exterioară, sau care, prin lipsa de apartenenţă la o patrie, este constrâns să nu voteze deoarece nu au reuşit nicăieri să dobândească dreptul la vot; aşadar oricine are dreptul de a vota se află în ziua de azi sub constrângerea de a-şi acorda votul într-o anumită direcţie, ceea ce înseamnă să acţioneze în sensul acestor partide. Partidele sunt aşadar prezente. Acestea provin din timpurile mai bune ale vieţii de partid, de la cunoscutul sistem de oscilare englezesc între partidul conservator, pe de o parte, şi partidul liberal, pe de altă parte. Şi putem spune: În aceste două nuanţe se înghesuie într-o anume măsură toate partidele care există în ziua de azi. Uneori, liberalismul, de stânga, se colorează cu conservatorismul, de dreapta, ca în democraţia socială, sau conservatorismul se colorează spre radicalism, aşa cum am trăit-o noi în ziua de azi. Dar în ansamblu se poate spune că acest acest sistem oscilant, între partidele conservator şi liberal, este acela pe care îl au la bază partidele noastre. Da, aceasta este imaginea pe care o avem în exterior. Trăim în cadrul acestor formări de partide – după cum trebuie să accepte oricine – ceea ce este mai rău. Dar acest ceva există, şi acum problema este: Da, dar de ce este aici? Şi ce este de fapt? Ce sunt, de fapt, partidele?

Tot ceea ce apare aici, în lumea fizică, este o imagine-oglindire a lumii suprasensibile. De unde sunt atunci partidele o oglindire? Ce există deci în lumea suprasensibilă pentru ca aici, în lumea sensibilă, să fie partidele? Înţelege corect cele despre care este vorba numai acela care ajunge la cu totul altceva, anume la realităţi, dacă trece pragul lumii spirituale. Aici, în lumea fizică, omul este idealist, sau sceptic, sau realist sau spiritualist, sau orice alt fel de „ist”. Este ceva care poate fi rezumat într-un program, într-un sistem politic, sociologic, pe scurt, omul este un „ist”. Aici oamenii se orientează după o abstracţie. Căci tot ceea ce stă la baza partidelor sunt astfel de programe de partid, sau sisteme, sau ceva asemănător, sunt oarecare abstracţii. De îndată ce trecem pragul către lumea spirituală nu mai avem de a face cu o simplă logică sau cu abstracţiuni, ci cu realităţi. Numai că acest lucru, în mod obişnuit, nu este prea luat în serios. Dar nu mai puteţi jura pe drapelele partidelor de îndată ce treceţi de Păzitorul pragului, ci acolo puteţi doar să rămâneți credincios fiinţelor, căci acolo totul este fiinţial. Acolo puteţi numai să aderați la vreo fiinţă a ierarhiilor superioare şi să spuneţi: Acesta este cel pe care îl urmez, cu care mă unesc. Altcineva poate susține lucrul său în felul său; eu sunt legat cu acesta, eu iau partea acestuia. [În limba germană „Partei” = partid, parte – în sensul de a fi de partea cuiva – n.tr.] Aici cuvintele „Eu iau partea acestuia sau aceluia” capătă un înțeles foarte real, şi nu doar unul abstract. Pentru noi, oamenii, este evident să ne spunem: De îndată ce privim dincolo de prag, găsim felul triplu de entităţi: Fiinţa lui Christos, Ahriman şi Lucifer. Putem desigur spune mai întâi, în timp ce ne pregătim cu grijă pentru cuprinderea lumii spirituale: Eu aleg partea (partidul) lui Christos, sau pe aceea a lui Ahriman sau a lui Lucifer. Omul poate însă şi masca lucrurile: el poate fi prost pregătit şi îl poate alege pe Ahriman şi să-l numească Christos. Dar omul urmează o fiinţă – totul devine fiinţial dincolo de prag! Ai mereu de a face cu realităţi, şi nu cu oarece lucruri programatice sau legate de sisteme!

Acestea sunt cuvinte cu greutate, cele pe care le exprim acum, caracterizând relaţia omenească cu lumea suprasensibilă. Şi aici există un punct în care – pentru că este foarte supărător – în ziua de azi încă nu este posibil să rosteşti ultimul cuvânt; dar foarte puţini oameni de pe Pământ ştiu în ziua de azi că toate consecinţele lozincilor purtate ca drapele ale partidelor, al abstracţiunilor partidelor nu sunt, în fond, câtuşi de puţin realitate, ci sunt o iluzie, şi că atunci când omul începe să urmeze ceva real, trebuie de fapt să urmeze ceva care se găseşte dincolo de prag, în lumea suprasensibilă. Dar un partid poate fi caracterizat chiar așa, că el cunoaşte foarte bine această taină, şi o şi urmează. Iar faptul că în ciclul de conferinţe de la Karlsruhe din anul 1911 [ Nota 2 ] eu am exprimat aceasta în public, mi-a atras ura acestui partid. Anume, aceştia sunt iezuiţii. Ei ştiu absolut precis: Urmarea programului unui partid – vă rog să mă iertaţi că mă folosesc de o expresie uzuală în Germania – este un moft. De fapt se urmează o fiinţă din lumea suprasensibilă! De aceea, vedeţi dumneavoastră, exerciţiile iezuiţilor încep prin aceea că iezuitul şi-l imaginează în primul rând pe acela pe care îl urmează apoi în calitate de „Compánia lui Iisus”, pentru care formează o corporaţie militară. Şi când spun că ultimul cuvânt nu poate fi rostit, este că doresc să mă abţin în privinţa aceluia care este botezat acolo drept „Iisus”. Dar se pune problema să caracterizăm faptul că iezuitismul formează un partid prin aceea că urmează o fiinţă spirituală, şi că, aşadar, el cunoaşte foarte bine această taină: că urmarea unui partid care se epuizează într-un program în cadrul lumii pământene, este un moft. Eficienţa Ordinului iezuit se bazează pe aceea că el îşi educă apartenenţii în sensul urmării unei fiinţe spirituale. Acolo nu se spune: Ceva este corect sau incorect – ci acolo se spune: Aceasta face parte din misiunea fiinţei spirituale pe care o urmez; pe aceasta o apăr eu. Ceea ce nu face parte din misiunea fiinţei spirituale pe care o urmez eu, eu combat, chiar dacă poate fi apărat în privinţă logică, deoarece conţinuturile lui Ahriman şi Lucifer pot fi apărate în mod logic la fel ca şi cele ale lui Christos. Pledoarii logice în mod cu totul echivalent sunt tocmai trei.

De aceea trăim acum acest spectacol curios că iezuitismul, prin faptul că duce lupta împotriva antroposofiei, ştie desigur, că antroposofia urmează o direcţie spirituală în care lucrurile sunt apărabile. El ştie foarte bine că lucrurile nu sunt combătute prin aceea că sunt infirmate logic, el ştie prea bine că o contestare logică este o simplă joacă cu logica; el ştie că se află în faţa unui adversar în lupta spirituală, şi pentru el orice mijloc este corect. De aceea nu are sens să vrei să duci lupta prin infirmarea infirmăriilor făcute de iezuiţi. Iezuiţii cunosc foarte bine obiecţiile, dar faptul că le cunosc şi le consideră corecte nu constituie pentru ei un motiv de a nu le combate, pentru că ei urmează o altă entitate decât entitatea pe care trebuie să o urmeze antroposofia, spre salvarea omenirii. De îndată ce este vorba de probleme spirituale, depinde de realităţi; în acest caz esențial este să pătrundem cu privirea în mod real căile spirituale, în acest caz este esențial chiar ca, pentru pătrunderea acestor căi spirituale  – ceea ce este întru totul posibil raţiunii omeneşti sănătoase – să folosim întreg omul, şi nu numai acel pitic omenesc format în ziua de azi în instituţiile  uzuale de învăţământ.

Ce sunt aşadar partidele aici, în viaţa fizică? Ele sunt caricaturi a ceea ce în lumea suprasensibilă îşi are buna sa îndreptățire; ele sunt umbrele-imagini deformate ale celor care în lumea spirituală îşi au buna lor îndreptățire. Acesta este aspectul dificil al lucrurilor, anume că ceea ce apare în lumea sensibilă poate fi imaginea a ceva care în lumea spirituală îşi are buna sa însemnătate. În lumea fizică este inacceptabil, condamnabil, căci toate lumile îşi au legile lor proprii – iar noi ne îndreptăm astăzi spre necesitatea de a ne înălţa din nou prin muncă spre lumea spirituală. Dar prima etapă se începe prin aceea că aici, în lumea fizică, apar caricaturile vieţii spirituale, că oamenii înalţă aici, pentru început, drapele ale partidelor şi urmează idolii partidelor, în timp ce ar trebui să urmeze entităţi spirituale. Acolo este adevăr, dacă se petrece în lumea spirituală; minciună şi iluzie este când se petrece aici, în lumea fizică. Dumneavoastră vedeţi că nu sunt fraze goale atunci când se vorbeşte despre faptul că se pune problema ca natura teoretică să fie transformată în realitate, de îndată ce vrem să vorbim despre adevărurile de dincolo de prag.

Prin simpla combatere a materialismului nu s-a făcut nimic, deoarece în privinţa omului lucrurile stau aşa: Omul constă într-adevăr, în conformitate cu întreaga sa predispoziţie, dintr-un spiritual-sufletesc. Acest spiritual-sufletesc trăieşte deja înainte de conceperea noastră, înainte de naşterea noastră. El s-a constituit din încarnarea noastră pământească anterioară, el a trecut prin lumea spirituală; dar aici, preluând trup, îşi creează o imagine remanentă fizică, din sistem nervos, sistem osos, sistem sanguin. Şi acum avem aici două aspecte: omul spiritual-sufletesc, şi copia-imagine a acestuia, omul corporal-fizic. Atunci când gândim gândurile abstracte obişnuite, ce gândeşte în noi? Atunci nu gândeşte omul spiritual-sufletesc. Tocmai atunci când cuprindem gânduri abstracte, când lucrăm cel mai mult cu logica pământească, atunci gândeşte în noi creierul trupesc. Şi este important să se ştie că afirmaţia materialiştilor că creierul ar gândi, este întru totul corectă pentru cazul în care se gândesc gânduri abstracte deoarece creierul fizic este o imagine-copie a creierului spiritual, iar această copie creează o copie, şi gândirea abstractă este numai o copie. Astfel încât se poate spune că în acest caz al gândirii abstracte gândeşte creierul.

Acesta este numai un adevăr particular a ceea ce am spus eu mai devreme în alt loc. Materialismul şi-a dat seama că în acea gândire care a devenit obişnuinţă în occident, în spaţiul nostru cultural, anume de la mijlocul secolului XV, creierul gândeşte. Iar ceea ce au afirmat Moleschott, Büchner şi grasul Vogt [ Nota 3 ] ca materialism, nu este pur şi simplu infirmat prin faptul că spunem că este fals, căci acesta este corect pentru omenirea care se îndreaptă tot mai mult, în special de la mijlocul secolului XV, spre materialismul pur. Pur şi simplu, omul occidental se află pe calea de a deveni o fiinţă care mai gândeşte doar cu creierul fizic. Profeţii acestei gândiri cu creierul fizic, Moleschott, Büchner, au vestit doar ce devine omul occidental! Astfel că materialiştii au dreptate cu ceea ce afirmă pentru omul occidental; numai că este incorect dacă îl afirmă pentru oameni în general. Ceea ce spun ei este corect pentru oameni numai începând de la mijlocul secolului XV, dar pentru aceştia este corect. Iar oamenii s-au obişnuit acum să gândească doar cu creierul; acesta este modul obişnuit de gândire în ziua de astăzi. Tot ceea ce se află în literatura noastră obişnuită, în întreaga noastră ştiinţă modernă, este gândirea materialistă, este o astfel de gândire. Aici materialiştii au dreptate şi s-ar putea spune că Büchner, Vogt au procedat necolegial faţă de colegii lor materialişti, atunci când le-au reproşat că gândesc cu spiritul. Acest lucru nu este adevărat; ei gândesc pur şi simplu cu creierul. Acest aspect nu trebuie contestat, ci recunoscut că realmente drumul spre materialitate nu este pur şi simplu o concepţie greşită despre lume, ci ceva care lucrează real. Însă de aceea, atunci când apare ceva ca ştiinţa spirituală orientată antroposofic, aceşti oameni spun şi: Aceste gânduri nu pot fi concepute, ele nu pot fi înţelese. – Da, pentru că ei vor să gândească cu creierul, dar aceste gânduri ale ştiinţei spirituale sunt gândite cu spiritual-sufletescul, care s-a smuls și s-a desprins în prealabil din creier. De aceea oamenii trebuie să tindă ca prin gândurile care s-au dezvoltat în felul acesta, să-şi smulgă ei înşişi din nou spiritual-sufletescul de creier, prin reflectarea la aceste gânduri. Oamenii trebuie să se ostenească să reflecteze la gânduri, să folosească posibilitatea care mai există încă în ziua de azi, de a-şi smulge spiritual-sufletescul din materialitatea creierului. Pentru că acesta se află pe calea de a se înlănţui de materia creierului. Oamenii trebuie să se smulgă din aceasta. Aşadar nu avem de a face cu o concepţie incorectă sau una corectă, ci cu un proces. Prin faptul că gândurile ştiinţei spirituale orientate antroposofic sunt înmânate lumii, se contează pe faptul ca oamenii care încă mai sunt capabili să mânuiască în ei înșiși vechile posibilităţi ale smulgerii gândirii, să le şi practice  într-adevăr şi să caute să înţeleagă gândurile libere de trup, pentru ca sufletele lor să devină libere de trup. Aşadar este o problemă de voinţă să înţelegi antroposofia; este ceva care trebuie să smulgă spiritual-sufletescul din fizic-trupesc. De aceea, nu ne aflăm pur şi simplu în faţa sarcinii de a infirma o concepţie incorectă despre lume, ci în faţa faptului că o mare parte a omenirii vrea să plutească înspre a deveni simplă materie şi de a gândi, voi şi simţi din aceasta, şi că noi vrem să înmânăm lumii ca realitate ştiinţa spirituală orientată antroposofic pentru ca spiritul şi sufletul să se smulgă din materie. Oamenii trebuie feriţi de posibilitatea de a-şi pierde spiritual-sufletescul, căci acest spiritual-sufletesc se află în faţa pericolului de a naviga cu totul în ahrimanic. Oamenii se află în faţa pericolului de a-şi pierde spiritual-sufletescul şi, împreună cu materia, să se piardă ca oameni, aşa cum v-am descris eu dumneavoastră mai devreme că ceea ce este material dispare.

Aşadar nu este vorba de înlocuirea unei vechi cunoaşteri printr-una nouă, ci aceea de a dobândi cunoaşterea făptuitoare, prin care sufletul este ferit de navigarea în simpla materialitate, de navigarea spiritual-sufletescului – prin care Eul ar fi anulat – în ahrimanic. Aşadar nu este vorba să combatem materialismul, ci să ferim omenirea de faptul ca materialismul să devină corect; pentru că el se află pe calea de a fi o autenticitate, şi nu de o falsitate. Atunci când se vorbeşte despre injusteţea materialismului, în ziua de azi nu se vorbeşte câtuşi de puţin despre ceea ce trebuie, căci ar trebui să se vorbească despre faptul că materialismul devine tot mai corect, şi în cultură devine cu fiecare zi tot mai corect. Şi deja la începutul mileniului trei vom putea avea trăirea că omenirea se va fi dezvoltat în aşa fel încât materialismul să fie modul corect de a vedea lucrurile. Nu este vorba să infirmăm materialismul; pentru că el este pe cale să devină corect, ci este vorba să-l facem incorect, deoarece el este pe cale să devină un fapt, pentru că nu este pur şi simplu o teorie falsă.

Aceste lucruri doresc să le treacă sub tăcere acei oameni care ar vrea să le netezească cât se poate calea oamenilor spunând: Priviţi falsitatea materialismului! Îndreptaţi-vă înspre o mistică abstractă, atunci veţi avea totul! – Oamenii se pot dărui unei astfel de mistici abstracte, dar în felul acesta favorizează adevăratul materialism, şi nu materialismul ca simplă teorie. Noi nu trebuie să surmontăm materialismul pentru că ar fi fals, prin cuvinte ce rămân teorie, ci pentru că el este corect şi pentru că noi trebuie să combatem tocmai faptul că el stă acolo ca fiind corect. În acest caz lucrurile primesc o altă înfățișare, dar atunci nu ne situăm în realitatea lumii spirituale cu teorii, ci cu o cunoaştere care este o faptă în contextul cosmic. Pentru omul actual este extrem de incomod să audă astfel de lucruri, totuşi în această lumină ar trebui de fapt considerat totul, chiar şi cazurile individuale. Într-adevăr, vechile metode de luptă sunt epuizate; tot ceea ce a putut fi mai înainte obişnuit, s-a consumat. Lucrurile trebuie văzute în lumina spirituală.

Ce este conservatorismul? Ce este liberalismul? Aici, pe Pământ, ele sunt caricaturi ale lumii spirituale. Conservatorul este un adept al lui Ahriman, liberalul este un adept al lui Lucifer. Iar cel care trece dincolo de Păzitorul pragului, acela vede că întregul conservatorism aleargă după Ahriman, întregul liberalism aleargă după Lucifer. Omului foarte inteligent de astăzi, aceasta îi apare ca un paradox; dar de la aceea că apare drept paradox provine faptul că ştiinţa spirituală orientată antroposofic poate fi înţeleasă atât de greu. Omul nu înţelege de fapt niciodată ştiinţa spirituală dacă o gândeşte doar, ci o înţelege numai dacă la fiecare dintre reprezentările ei poate suferi şi se poate bucura, dacă are înălţări şi descurajări, dacă poate dispera la un cuvânt, sau la un cuvânt poate crede că va fi mântuit, dacă vede conformitatea cu destinul în ceea ce este privit în mod obişnuit drept teorie fantomatică, tot așa ca și în faptele exterioare, atunci când devine realitate ceea ce pare a fi doar cuvânt din cadrul comunicărilor ştiinţei spirituale orientate antroposofic. Dar când impulsul lăuntric al acestei ştiinţe spirituale orientate antroposofic va fi înţeles şi simţit, abia atunci se va vedea, în lumina corectă, de ce este necesar în ziua de azi ca ceea ce un răstimp a putut fi cultivat doar ca teorie deoarece oamenii trebuiau să ştie mai întâi ceva din aceasta, să se transformată în realitate şi să trateze cu seriozitate ceea ce există ca realitate în cuvintele ştiinţei spirituale orientate antroposofic, şi cum, din necesităţile timpului rezultă cerinţa transformării în realitate a ceea ce reiese din conţinuturile substanţial-esenţiale ale cuvintelor.

Mult prea puţin se vede încă în lumina realităţii intenţia pe care o avem cu o astfel de Şcoală Waldorf, mult prea puţin în sensul pe care tocmai am vrut să-l caracterizez acum. Şi nu pentru a vă impresiona şi nici pentru a face din dumneavoastră adepţi am rostit aici lucrurile pe care le-am rostit astăzi, ci pentru a spune ceea ce trebuie spus în ziua de azi, pentru că omenirea trebuie să o ştie. Şi sper să se ofere posibilitatea ca aceste lucruri să poată fi rostite într-adevăr cândva în faţa unui număr suficient de mare de oameni în aşa fel încât acei oameni să aibă impulsul lăuntric de a lua cuvintele ca realitate, şi nu de a le asculta pur şi simplu şi să creadă că prin ele se au în vedere teorii.

Este ceea ce am dorit să aduc înaintea dumneavoastră prin aceste două consideraţii. Şi va trebui să ajungem ca evenimentele exterioare să urmeze ceea ce, în ştiinţa spirituală adusă la cunoștință oamenilor, nu se află acum în conținutul exterior, ci în impulsurile lăuntrice. Aceia care luptă, aşa cum o fac de exemplu iezuiţii, ştiu foarte bine ceea ce încă nu ştiu mulţi adepţi ai antroposofiei: anume că în ştiinţa spirituală orientată antroposofic există o realitate, şi abia de când au observat ei acest lucru – ceea ce s-a petrecut în orice caz de destul de mult timp, aproximativ din 1906, 1907 –, şi de când ştiu asta ei combat tot mai intens această ştiinţă spirituală. Iar modul în care o combat, rafinamentul lor deosebit, nu este presimţit deloc de un mare număr al antroposofilor noştri, pentru că aceştia nu vor să se asigure într-adevăr lăuntric de gravitatea situaţiei. Întotdeauna poţi stârni prin cuvinte doar puţin din ceea ce ai vrea de fapt să ajungă la inimile oamenilor; dar pe acest puţin am voit să vi-l aduc în aceste două consideraţii. Dacă vom reflecta la ceea ce s-a spus, dacă le aducem de la reflectare la simţire, la pătrunderea întregii noastre fiinţe omeneşti, atunci nu va deveni mistică abstractă şi nici ştiinţă a naturii, atunci va deveni fiinţă lăuntrică a omului, atunci va deveni putere care desprinde din nou spiritual-sufletescul de material, atunci va deveni învingere nu a materialismului nejust, ci a aceluia care din păcate este just.