|
(1) „În prelegerile... despre istorie...“. Sunt avute în vedere prelegerile pe care dr. Karl Heyer le-a ţinut în cadrul primului curs de învăţământ superior antroposofic la Goetheanum pe tema „Consideraţii antroposofice asupra ştiinţei istoriei şi rezultatele din istorie“ la 14, 15 şi 16 octombrie 1920; tipărit în „Kultur und Erziehung“ (vol. 3 din Anthr. Hochschulkurse), Stuttgart, 1921.
(2) „ .. Wilhelm von Humboldt a lansat un mesaj clar...“. Vezi Wilhelm von Humboldt (1767–1835) „Über die Aufgabe des Geschichtsschreibers“, în vol. IV din Opere, editat de Leitzmann, Berlin 1905, pp. 35–56. Cităm câteva pasaje semnificative:
„Treaba unui istoriograf, ultima, dar cea
mai simplă sarcină a sa, este prezentarea strădaniei unei idei de a
obţine existenţă în realitate. Căci ea nu reuşeşte
întotdeauna la prima
încercare, nu rareori chiar degenerează, nefiind în stare
să domine
materia care acţionează potrivnic.“
„Adevărul a tot ce se petrece se bazează pe prezentarea acelei părţi invizibile amintite mai sus a fiecărui lucru, şi de aceea pe aceasta trebuie s-o adauge istoriograful. Din acest punct de vedere, el acţionează automat şi este chiar creator, dar nu reliefând ceea ce nu există, ci scoţând la iveală cu propriile forţe ceea ce el, aşa cum este în realitate, n-a putut percepe prin simpla receptivitate. El trebuie să prelucreze în sine într-o manieră diferită, dar la fel ca poetul, ceea ce exista în colecţii risipite şi să-l adune într-un tot.“
„Poate părea ciudat ca zonele
istoriografului şi poetului să se întâlnească chiar şi
numai într-un
singur punct. Eficacitatea ambelor este însă incontestabil
înrudită.
Căci dacă primul nu poate ajunge la adevărul celor petrecute altfel
decât completând şi împlelind ceea ce este incomplet
şi îmbucătăţit în
cercetarea nemijlocită, acesta, la fel ca poetul, nu poate să realizeze
acest lucru decât cu ajutorul fanteziei. Dar, deoarece el le
subordonează pe acestea experienţei şi fundamentării realităţii, de
aici rezultă deosebirea care anulează orice pericol. Ea nu acţionează
ca pură fantezie şi, de aceea, este mai corect să se numească
capacitatea premoniţiei şi darul de a îmbina.“
„De aceea, istoriograful trebuie, şi el,
să tindă spre necesar, să nu predea necesităţii, sub guvernarea formei,
ca poetul, materia, ci să păstreze neclintit în spirit ideile,
care
sunt legile ei, pentru că, doar pătruns de ele, el le poate da de urmă
în cercetarea pură a realului în adevărul său.“
„Istoriograful deţine toate firele acţiunii pământene şi toate amprentele ideilor extrapământene; suma existenţei, mai apropaiată sau mai îndepărtată, este obiectul prelucrării sale şi, de aceea, el trebuie să urmărească toate direcţiile spiritului. Speculaţia, experienţa şi ficţiunea nu sunt, însă, activităţi separate, oponente şi limitative ale spiritului, ci iradieri diferite ale acestora.“
„În afară de faptul că istoria, ca orice ocupaţie ştiinţifică, serveşte multor scopuri subordonate, prelucrarea ei nu este, mai puţin ca filosofia şi ficţiunea, o artă liberă, desăvârşită în sine.“
„Aşa cum filosofia aspiră la cauza primă
a lucrurilor, arta la idealul de frumuseie, tot astfel istoria aspiră
la imaginea destinului omului în adevăr fidel, în abundenţă
vie şi
claritate pură, receptate de o simţire orientată spre obiect în
aşa fel
încât părerile, sentimentele şi pretenţiile personalităţii
se pierd şi
se dizolvă aici. Revelarea şi hrănirea acestei stări de spirit
constituie scopul ultim al istoriografului, pe care îl atinge
doar
atunci când urmăreşte cu fidelitate scrupuloasă prezentarea
simplă a
celor petrecute.“
(3) „Ideile ca
atare sunt abstracţiuni, aşa cum menţionam ieri aici“. Vezi
cuvântul de despărţire al lui Rudolf Steiner la încheierea
primului
curs de învăţământ superior antroposofic la 16 octombrie
1920 în Die Kunst der
Rezitation und Deklamation,
ed. Aufl. Dornach, 1928, pp. 118 ş.a.
(4) „Am amintit
deseori…“. Vezi Geschichtliche
Symptomatologie, Gesamtausgabe, Dornach, 1962.
(5) „Goethe spune
chiar...“. Comp. „Bedeutende Fördernis durch ein einziges
geistreiches Wort“, în Goethes
Naturwissenschaftl. Schriften, editat de Rudolf Steiner, vol. 2
(= Dtsch. Nat. Lit., vol. 115), pp. 34 ş.a., unde se spune textual:
„... nu mă voi potoli până nu voi găsi un punct pregnant din care
se
pot deduce multe sau, mai degrabă, care scoate din sine însuşi de
bună
voie multe şi mi le prezintă, pentru ca eu să trec apoi la treabă atent
şi fidel în eforturi şi receptare. Dacă în experienţă se
găseşte vreun
fenomen pe care nu ştiu să-l deduc, îl las să zacă mai departe ca
problemă, iar acest mod de a proceda l-am găsit toată viaţa ca foarte
avantajos; căci chiar dacă n-am putut multă vreme să dezleg enigma
originii şi înlănţuirii unui fenomen, ci a trebuit să-l las
deoparte,
totul s-a aflat dintr-odată după mulţi ani de zile lămurit în cel
mai
frumos context.“
(6) Alkuin
(de fapt, Alhwin sau Alchwin, adică prietenul Templului), pe la
735–804, rector al şcolii mănăstireşti din York; în 782 a urmat
chemarea împăratului Carol cel Mare şi a preluat conducerea
şcolii de
la Curte, a promovat ştiinţele în mănăstiri şi a făcut din şcoala
mănăstirii St. Martin din Tours, fondată de el, al cărei stareţ a fost
începând din 796, o reşediniă a ştiinţelor. Disputa cu
grecul este
relatată în Alcuin und sein Jahrhundert de Karl Werner, Viena
1881 în
capitolul 11 (pp. 166 ş.a.) după cum urmează: „Aşa Carol a vrut odată
să afle de la Alcuin ce trebuie crezut despre părerea unui
învăţat
grec, care pare să fi fost un membru al consulatului bizantin la Curtea
lui Carol; el i-a expus împăratului părerea sa că Hristos a
plătit
morţii răscumpărarea vinei noastre. Alcuin consideră acest mod de
exprimare şi reprezentarea legată de aceasta ca fiind total
inadmisibile, întrucât Hristos nu era un datornic al morţii
şi nici nu
putea fi; preţul mântuirii noastre a fost plătit de Hristos către
Tatăl
dumnezeiesc, căruia, murind, i-a oferit sufletul Său. Moartea nu este,
mai ales, nici un fel de realitate fiinţială, ci, conform concepţiei
sale, ceva pur negativ, simpla absenţă sau carenţă a vieţii; dacă nu
este ceva existenţial, nici nu poate primi ceva, deci nu i se poate
plăti. Dimpotrivă, în persoana lui Hristos există moartea, pe
care
Dumnezeu nu a creat-o, a devenit ea însăşi o realizare de
ispăşire
pentru păcatele noastre şi ne-a obţinut prin aceasta viaţa pe care El
însuşi ne-o conferă prin forţa sa mântuitoare“.
(7) „... acele
scrieri uimitoare cure-i sunt atribuite lui Dionisie din Areopag,
areopagitul...“. Rudolf Steiner a atras atenţia în
repetate
rânduri asupra faptului că în ceea ce priveşte conţinutul
scrierilor
acestuia ele se leagă, de fapt, de conţinutul aflat în Faptele apostolilor (17, 34). A se
compara cu conferinţele din 17 şi 25 martie 1907, în Misteriile Spiritului,
ale Fiului şi ale Tatălui, o meditaţie de Paşti, Dornach, 1962,
pp. 9 şi 23.
(8) Johann Scotus
Erigena, aprox. 810–877, traducător al scrierilor lui Dionisie
areopagitul în limba latină.
(9) Nikolaus
Cusanus (Nikolaus Chrypffs din Kues), 1401–1464; cardinal.
(10) Immanuel
Kant, 1724–1804. Critica
raţiunii pure, 1781; Prolegomene
pentru orice metafiziă viitoare..., 1783.
(11) Johann
Gottlieb Fichte (1762–1814). Prima
şi a doua introducere în învăţătura despre ştiinţă şi
încercarea unei
noi prezentări a învăţăturii despre ştiinţă, în
Opere, vol. III,
editat de Fritz Medicus, Leipzig, nedatat.
(12) „...
în
prelegerile mele despre Limitele
cunoaşterii naturii. Opt conferinţe ţinutre între
27
septembrie şi 3 octombrie 1920, ediţie integrală, Dornach, 1969, Nr.
bibl. 322.
(13) Freiherr
Christian von Wolff; 1677–1754, filosof şi matematieian. Gânduri raţionale despre Dumnezeu,
lume şi
sufletul omului şi, în general, despre toate lucrurile,
1719.
(14) David Hume,
1711–1776, filosof englez.
(15) Herbert
Spencer, 1820–1903, filosof englez.
John Stuart Mill,
1806–1873,
filosof englez.
(16) „... dacă
s-ar fi rămas în cadrul formaţiunii juridic-statale pe care vrem
s-o
delimităm ca formaţiune statală într-un organism tripartit...“.
Vezi Rudolf Steiner, Punctele nodale ale
problemei sociale în necesităţile vieţii în prezent şi
în viitor,
ediţie integrală, Dornach, 1961, Nr. bibl. 23.
(17) „... înţelegere
de care a vorbit aici dr. Unger“. Karl Unger (1878–1929) a ţinut
în cea de a treia săptămână a primului curs universitar
conferinţe sub
titlul Opera lui Rudolf Steiner.
Un autoreferat al acestor şase conferinţe se găseşte în primul
volum al
Scrierilor lui Karl Unger,
Stuttgart, 1964.
(18) „Această
construcţie se află aici...“. Primul Goetheanum, aflat în
construcţie din 1913 sub conducerea lui Rudolf Steiner, deşi incă
neterminat în interior, a fost dat în folosinţă în
1920. În noaptea de
revelion 1922/1923 a fost distrus de un incendiu.
(19) „ ... fundarea
şcolii Waldorf...“. Şcoala liberă Waldorf din Stuttgart a fost
fundată în primăvara 1919 de consilierul pentru comerţ dr. Emil
Molt,
pentru copiii salariaţilor fabricii de ţigarete „Waldorf Astoria“.
Şcoala s-a aflat sub conducerea dr. Rudolf Steiner, care a numit
profesorii ce au activat aici şi care a ţinut şi cursurile pregătitoare.
(20) „ … ocrotirea
acelei culturi a spiritului a cărei necesitate va fi dovedită tocmai
prin ceea ce voia să realizeze acest curs de învăţământ
superior“.
Primul curs antroposofic universitar al Universităţii libere pentru
ştiinţa spiritului s-a ţinut la Goetheanum între 26 septembrie şi
16
octombrie 1920.
(21) „... uniunea
şcolară universală“. Impulsul pentru fundarea unei uniuni
şcolare universale a fost dat de Rudolf Steiner într-o
cuvântare ţinută
cu prilejul unei adunări a învăţătorilor din 16 octombrie 1920.
Un
manuscris al acestei cuvântări nu s-a păstrat.
(22) „Am arătat
deja de-a lungul timpului...“. Vezi Imperativul social
fundamental al timpului nostru – în funcţie de epocă,
ediţie
integrală, Dornach, 1963, Nr. bibl. 186.
(23) Karl Marx,
1818–1883, fondatorul socialismului ştiinţific.
(24) Petru cel
Mare, ţar al Rusiei, 1672–1725.
(25) Lenin,
de fapt, Ulianov, 1870–1924.
Troţki, de
fapt, Leib
Bronstein, 1879–1940.
(26) „Legea
narvigaţiei a fost gândită şi creată din instincte pur economtice“.
Magna Charta maritimă a lui Oliver Cromwell (1599–1658) a urmărit
întărirea flotei engleze, prin faptul că mărfurile străine puteau
fi
importate numai pe vapoare engleze sau pe vapoare ale ţărilor de
origine. Această măsură a fost o lovitură în primul rând
pentru poziţia
de forţă de prim rang în comerţul internaţional a Olandei.
(27) Blocada
continentală. Decretul dat la Berlin de Napoleon I la 21
noiembrie 1806, a instaurat cea mai severă stare de blocadă asupra
Insulelor britanice, prin închiderea întregului continent
european
pentru comerţ şi relaţii cu Anglia.
(28) Alfred von Tirpitz, 1849–1930, mare amiral, om
de stat; a creat flota germană de război.
(29) „ .. rolul
acestor societăţi secrete l-am discutat... în repetate
rânduri...“.
Vezi, printre altele, conferinţele din 20–22 ianuarie 1917, Taina vieţii după moarte,
ediţie integrală, Dornaeh,1966, Nr. bibl. 178, şi Mişcarea ocultă
în
secolul al XIX-lea, relaţia ei cu cultura lumii, 1969, Nr. bibl.
254.
(30) „... document
fals ca cel al profesorilor de la Oxford...“. În octombrie
1920,
profesorii şi doctorii Universităţii Oxford au adresat profesorilor de
artă şi ştiinţă din Germania şi Austria un apel în care se cerea
„să se
pună capăt marii duşmănii care a luat naştere sub influenţa
patriotismului şi să se realizeze o pacificare cu ajutorul
«sentimentelor frăţeşti»“. Articolul Împăcarea
între popoare în „Gazeta naţională“ din Basel, 20
octombrie 1920.
(31) Charles
Darwin, 1809–1892.
(32) „... cei
mai fideli discipoli ai Conciliului ecumenic din anul 869“. Al
optulea conciliu ecumenic de la Constantinopol din anul 869 a decretat,
sub papa Adrian al II-lea, împotriva lui Photios, că omul ar avea
un
suflet raţional şi capabil de cunoaştere – unam animam rationabilem et intellectualem
–, aşa încât nu a mai fost îngăduit să se vorbească
despre existenţa
unui principiu spiritual al omului. Spiritualul nu a mai fost privit,
din acel moment, decât ca o calitate a sufletului.
(33) Ignaţiu de
Loyola, 1491–1556, a fundat în anul 1534 Ordinul
iezuitilor.
(34) Vladimir Sergheievici Soloviov, 1853–1900, filosof şi poet rus.
(35) Rabindranath Tagore, 1861–1941, filosof şi poet indian.
(36) Albertus
Magnus, 1193–1280, filosof scolastic, numit Doctor universalis.
Toma d'Aquino,
1225–1274,
scolastic, elev al lui Albertus Magnus, numit Doctor angelicus, declarat
sfânt în
1323.
Johannes Duns
Scotus,
1266–1308, scolastic.
(37) Roger Bacon,
1214–1294, franciscan, a predat la Universitatea Oxford.
(38) „… locul
acela din mica noastră cupolă...“: în primul Goetheanum. O
prezentare a diferitelor motive ale „minuscului spaţiu în formă
de
cupolă“ se găseşte în Gândul
construcţiei Goetheanumului, Dornach, 1952.
(39) „Încă
din
anul 1891 am atras atenţia...“. Vezi autoreferatul lui Rudolf
Steiner despre conferinţa de la Asociaţia Goethe din Viena, ţinută la
27 noiembrie 1891, Despre
taina basmului enigmatic al lui Goethe, în „Conversaţiile
emigranţilor germani“, Opere literare timpurii, vol. III, caiet IV,
Dornach, 1942, Nr. bibl. 51. Vezi şi Modul spiritual al lui
Goethe revelat prin Faust şi Basmul despre şarpele verde şi crinul cel
frumos (1899), Dornach, 1956, Nr. bibl. 22.
„... Scrisorile
estetice ale lui
Schiller...“. Scriere rezultată din scrisorile din anii
1793–1795, adresate de Schiller ducelui de Augustenburg.
„... Basmul
despre şarpele verde
şi crinul cel frumos de Goethe“. A apărut în 1795 în
„Horen“ ca
final al povestirii Conversaţii ale
germanilor emigranţi.
(40) „Acest lucru
l-am arătat în primul meu Misteriu…“. Vezi Poarta iniţierii. Un
Misteriu rosicrucian (1910), în Patru drame-misterii,
ediţie integrală, Dornach, Nr. bibl. 14.
(41) Erich
Ludendorf; 1865–1937, general german.
(42) Ralph Waldo
Emerson, 1803–1882, scriitor american.
(43) „Iar acum...
ţine prelegeri... Arthur Drews...“. A. Drews 1865–1935, profesor
de filosofie la Universitatea Tehnică din Karlsruhe. Şi-a publicat
atacurile împotriva antroposofiei în Metafizica
şi antroposofia, poziţia lor faţă de cunoaşterea suprasensibilului,
Berlin, 1922.
(44) Eduard von
Hartmann, 1842–1946. Filosofia
inconştientului. Încercarea unei concepţii asupra lumii,
Berlin,
1869.
(45) Hermann von
Keyserling, 1880–1946. Vezi, de exemplu, capitolul: „Pentru şi
împotriva teosofiei“, în Filozofia
artei, Darmstadt, 1920.
(46) „... vă voi
vorbi despre ceea ce am anunţat încă de mai multă vreme...“.
Vezi, printre altele, Evenimentul apariţiei
lui Hristos în lumea eterică, ediţie integrală, Dornach,
Nr.
bibl. 118.
(47) Anatol
Vasilievici Lunacearski, 1875–1933, scriitor şi politician rus;
din 1917 comisar al poporului pentru Educaţie.
(48)„...
diriginele poştei din Berlin...“. Karl Ferdinand Friedrich von
Nagler, 1770–1846.
(49) „... acel
ciudat învăţat...“. Nu a putut fi identificat.
(50) John Wyclif;
aprox. 1330–1384, teolog şi reformator englez.
Johann Hus,
aprox. 1369–1415,
teolog şi reformator din Boemia.
(51) „...
lucrurile pe care renumitul (în acest sens) Schmiedel le-a
descoperit...“.
Prof. Otto Schmiedel, n. 1858, care s-a exprimat după cum urmează
în
serierea sa Principalele probleme
ale cercetării vieţii lui Iisus (Tübingen şi Leipzig,
1902):
„Am recunoscut drept trăsătură principală a biografiilor fondatorilor
de religie şi a personalităţilor mântuitoare că aceştia le
proslăvesc,
ba chiar le divinizează. Cu
cât creşte această tendinţă, cu atât relatarea îşi
pierde caracterul istoric şi
devine legendar. Să răsturnăm
lucrurile!
Dacă în evanghelii găsim locuri în care se afirmă ceva ce
se opune
acestei strădanii de proslăvire, dar care în evanghelii
ulterioare au
fost răstălmăcite sau eliminate, pentru că ele se lovesc de acele
trăsături umane, de acea absenţă a proslăvirii, atunci se poate conta
ca sigur pe faptul că aceste persoane care nu-l proslăvesc pe Iisus sunt vechi şi autentice“.
(52) „...
întrecând pe Frohnmeyer şi pe alţii ca el...“. Se
referă la
inspectorul de misiune Johann Frohnmeyer din Basel, care a scris o
lucrare Mişcarea teosofică -
istorie, prezentare şi evaluare.
(53) Woodrow
Wilson, 1856–1924, între 1913–1921 preşedinte al Statelor
Unite.
(54) „Împărăţia
mea nu este din lumea aceasta“. Ioan 18,36.
(55) Karl Goetz
şi Gerhardt Heinzelmann erau
pe atunci profesori de teologie la Basel.
