Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

SPIRITUALITATEA COSMICĂ ŞI FIZICUL UMAN

GA 202


CONFERINŢA a XI-a

Dornach, 18 decembrie 1920

Ieri am încercat să vă spun câte ceva despre construcţia integrală a omului, astfel încât a fost posibil să vă atrag atenţia la sfârşit asupra felului în care, printr-o abordare corespunzătoare a naturii umane, poate fi construită o punte între organismul exterior al omului şi ceea ce prin conştienţă de sine dezvoltăm în interiorul nostru. Această punte de obicei nu este creată de ştiinţa actuală exterioară sau mai ales este creată cu mari lipsuri. Şi am văzut că pentru a construi această punte trebuie să fie foarte clar modul cum trebuie abordat organismul uman. Am văzut că tot ce este studiat cu seriozitate, în prezent, de ştiinţa exterioară ca fiind organizat permite contemplarea ca organism unic a ceea ce este solid sau solid-lichid, dar noi trebuie să recunoaştem şi un organism lichid, unul aerian şi unul caloric. În acest fel avem posibilitatea de a cunoaşte cum în această organizare mai fină intervin acele mădulare ale entităţii umane pe care suntem obişnuiţi să le abordăm ca atare. Bineînţeles că până sus, la căldură, totul este corp fizic. Dar în corpul lichid, în tot ce în organism este organizat ca lichid, intervine corpul eteric; în tot ceea ce este organizat ca aer intervine corpul astral şi în tot ce este organizat caloric intervine în mod preferenţial eul. Prin aceste consideraţii am reuşit să ne menţinem în fizic, iar în interiorul acestui fizic să urcăm până sus, în spiritual.

Pe de altă parte, am abordat conştienţa. Spuneam ieri că de obicei se dă atenţie numai acelei conştienţe pe care ne-o revelează starea pe care o parcurgem de la trezire până la adormire. Atunci percepem obiectele din jurul nostru, le combinăm cu raţiunea noastră, avem simţiri legate de ele, trăim în impulsurile noastre voliţionale; dar noi trăim acest întreg complex al conştienţei ca fiind ceva care prin proprietăţile sale este cu totul diferit de tot ce aparţine fizicului, pe care îl cercetează în exclusivitate ştiinţa fizică exterioară. Şi nu se poate crea o punte între aceste trăiri cu totul necorporale pe care le avem în conştienţă şi celelalte obiecte ale percepţiei, care sunt avute în atenţie de fiziologia fizică sau de anatomia fizică. În afara conştienţei de veghe noi cunoaştem în viaţa obişnuită conştienţa de vis şi am arătat ieri cum visele sunt imagini sau simboluri ale unor procese organice interioare. Tot timpul în noi se întâmplă ceva şi, în vise, aceasta se exprimă imagistic. Spuneam că visăm şerpi care se zvârcolesc când avem dureri intestinale, visăm o sobă încinsă şi ne trezim cu palpitaţii; soba încinsă a simbolizat bătăile neregulate ale inimii, şerpii au simbolizat intestinele etc. Visul ne indică starea organismului nostru, este înceţoşat, este, pentru om, ca să spunem aşa, o trăire nulă. Dar am arătat ieri cum această trăire nulă este necesară tocmai pentru a te simţi legat de propria-ţi corporalitate. Nu te-ai simţi legat ca eu de propria-ţi corporalitate dacă nu ai părăsi corpul şi nu l-ai căuta din nou la trezire; prin lipsa pe care o trăieşti între adormire şi trezire te simţi una cu corpul tău. În conştienţa de vis care are de-a face cu ceea ce există deja în corp suntem conduşi de conştienţa obişnuită, care nu are nimic de-a face cu noi înşine decât că ne dă percepţia, reprezentarea. Aşadar, suntem conduşi în corp. Şi suntem încă şi mai mult conduşi în corp când pătrundem în conştienţa somnului fără vise. Astfel, putem spune:

Observăm, pe de o parte, sufletescul în aşa fel încât ne conduce la corp şi observăm corporalul în aşa fel încât ne conduce la sufletesc, în timp ce trece prin organismul lichid, organismul aerian, organismul caloric, adică în timp ce organismul devine tot mai fin. ‒ Aceste lucruri trebuie evaluate în mod obligatoriu dacă se urmăreşte ajungerea la o concepţie satisfăcătoare despre lume.

Marea întrebare care ne preocupă de mai multe săptămâni este problema cardinală a concepţiei umane despre lume: Cum se leagă partea morală, ordinea morală a lumii de ordinea fizică a lumii? Am spus adeseori: Concepţia actuală despre lume care, pentru lumea simţurilor, se sprijină pe ştiinţa naturii care, atunci când este vorba de ceva sufletesc cuprinzător ‒ ceea ce psihologia nu mai conţine ‒, nu poate recurge decât la confesiuni religioase mai vechi, această concepţie despre lume nu are nicio punte. Avem, pe de o parte, lumea fizică. Potrivit acestei concepţii despre lume, ea provine dintr-o nebuloasă primordială. Din aceasta s-a desprins totul, iar lumea va regresa până la stadiul de zgură. Este ceea ce ne prezintă ca imagine exterioară orientarea ştiinţifică actuală în cadrul acestei deveniri integrale, ceea ce, dacă vrei să fi cinstit ca om de ştiinţă al timpului prezent, pare a fi singurul lucru real. În cadrul acestei imagini, ordinea morală a lumii, moralitatea, nu are loc. Ea se prezintă ca ceva existent pentru sine. Omul primeşte impulsurile morale ca impulsuri ale sufletului. Dar dacă lucrurile stau aşa cum spune ştiinţa naturii, atunci din nebuloasa primordială a apărut tot ceea ce se mişcă şi trăieşte, şi la sfârşit omul, iar omului îi apar impulsurile morale. Iar atunci când lumea va regresa până la stadiul de zgură, aceasta va fi marele cimitir şi al tuturor idealurilor morale. Ele vor dispărea. Nicio punte nu poate fi construită şi, ceea ce este şi mai rău, ştiinţa actuală nu poate accepta adevărata moralitate a lumii actuale, decât dacă devine inconsecventă. Numai dacă această ştiinţă este inconsecventă va accepta ordinea morală a lumii. Dacă este consecventă, ea nu poate face acest lucru. Aceasta este consecinţa faptului că nu se dispune decât de o anatomie a solidului, că nu se ia în considerare faptul că omul poartă în sine o organizare a lichidului, o organizare a aerului, ba chiar şi o organizare a caloricului. Dacă vă imaginaţi că, la fel cum aveţi configurat în dumneavoastră, legat de oase, de muşchi, de fibrele nervoase, o organizare a solidului, aveţi şi o organizare a lichidului, a aerului, fiind oricum fluctuante amândouă, mobile în sine, şi de asemenea şi una a căldurii, veţi înţelege mai uşor ce vreau să vă prezint acum ca rezultat al observaţiilor ştiinţei spiritului.

Să ne imaginăm că omul se entuziasmează pentru un înalt ideal uman. El se poate entuziasma cu adevărat interior sufleteşte pentru un ideal moral, pentru idealul bunei-voinţe, pentru idealul libertăţii, pentru idealul bunătăţii, al iubirii etc. În cazuri concrete, el se poate entuziasma pentru ceea ce se subînţelege prin aceste idealuri. Dar faptul că ce se petrece în suflet ca entuziasm ar pătrunde în oase sau muşchi, aşa cum sunt considerate oasele şi muşchii de către fiziologia sau anatomia actuale, asta evident, nimeni nu-şi poate imagina. Veţi ajunge să vă reprezentaţi foarte bine, în cazul în care vă veţi consulta interior în mod corect cu dumneavoastră înşivă, că, atunci când omul este entuziasmat pentru un înalt ideal moral, această stare interioară exercită o influenţă asupra organismului caloric; şi aşa şi stau lucrurile. Şi atunci te şi afli în fizic, pornind de la sufletesc! Aşa că, luând acest exemplu, se poate spune: Idealurile morale se exprimă printr-o ridicare a temperaturii din organismul caloric. ‒ Omul nu devine mai cald numai sufleteşte ‒ chiar dacă acest lucru nu poate fi pus în evidenţă atât de uşor cu ajutorul unui instrument al fizicii ‒, el devine şi interior mai cald prin ceea ce trăieşte prin idealurile morale. Aşadar, acestea acţionează în mod stimulator asupra organismului caloric.

Acest lucru trebuie să vi-l reprezentaţi ca pe un proces concret: entuziasmul pentru un ideal moral duce la vitalizarea organismului caloric. ‒ În organismul caloric procesele se petrec mai intens când sufletul se aprinde pentru un ideal moral. Dar acest fapt nu rămâne fără efect nici pentru restul organismului uman. În afară de organismul caloric, care este organismul său fizic suprem, omul are organismul aerian. El inspiră aerul, el expiră aerul; în timpul inspiraţiei şi al expiraţiei aerul se află înăuntrul său. Interior, el se află în mişcare, în fluctuaţie; dar şi acesta este un organism, este un adevărat organism aerian care trăieşte în el ca şi organismul caloric. Prin faptul că idealul moral stimulează căldura, aceasta, acţionând în întregul corp, este activă în toate organismele, implicit în organismul aerian. Această acţiune exercitată asupra organismului aerian nu este însă numai o acţiune de încălzire, ci, când căldura care se mobilizează în organismul calorie acţionează asupra organismului aerian, ea îi comunică ceea ce eu nu pot numi altfel decât o sursă de lumină. Organismului aerian i se comunică germeni de strălucire, astfel încât idealurile morale care acţionează în mod stimulator asupra organismului caloric declanşează în organismul aerian surse de lumină. Pentru conştienţa exterioară, pentru percepţia exterioară acestea nu devin luminoase, dar în corpul astral uman apar aceste surse luminoase. Dacă îmi pot permite această expresie a fizicii, ele sunt legate chiar de aerul pe care omul îl poartă în sine. Ele sunt încă lumină întunecată, aşa cum germenul vegetal nu este încă plantă formată. Dar, prin faptul că omul se poate entuziasma pentru idealuri sau procese morale, el poartă în sine o sursă de lumină.

Alt organism pe care îl purtăm în noi este organismul lichid. În timp ce căldura acţionează în organismul caloric şi, plecând de la idealul moral, declanşează în organismul aerian o sursă de lumină care rămâne la început ascunsă, pentru că în organismul uman, aşa cum am spus, totul se comunică, în organismul lichid se declanşează lucrul despre care am spus ieri că se află la baza sunetelor aeriene exterioare. Am spus ieri că aerul este numai corpul sunetului, iar cel care caută esenţa sunetului în vibraţiile aerului şi nu pomeneşte de nimic altceva vorbeşte despre sunete aşa cum se vorbeşte despre om referindu-se numai la corpul vizibil exterior. Aerul, cu undele sale oscilante, nu este nimic altceva decât corpul exterior pentru sunet. În om acest sunet nu este declanşat în organismul aerian, ci direct în organismul lichid prin idealul moral. Aşadar, aici sunt declanşate sursele sunetelor. Şi noi considerăm organismul solid ca fiind cel care sprijină şi poartă toate celelalte organisme. Şi în el se declanşează ceva la fel ca în celelalte organisme, numai că în organismul solid se declanşează ceea ce putem numi germene de viaţă, dar germene eteric, nu germene fizic de viaţă, aşa cum se desprinde mai târziu, prin naştere, de organismul uman feminin, ci se desprinde germenele de viaţă eteric. Ceea ce trăieşte aici ca germene eteric se află în subconştientul cel mai profund, ceea ce sunt sursele de sunete, ba chiar, într-un anumit sens, chiar şi ceea ce este sursă de lumină. Aceasta este ascunsă pentru conştienţa obişnuită, dar ea se află în om.

Amintiţi-vă tot ce aţi vieţuit ca participări ale sufletului dumneavoastră la idei morale, fie că este vorba de impulsuri morale pe care le-aţi simţit ca fiindu-vă plăcute, în timp ce le-aţi cuprins numai ca idei, fie că le-aţi văzut la alţii, fie că, în cursul realizării, aţi putut fi satisfăcut interior de acţiunea dumneavoastră în timp ce lăsaţi ca acea acţiune să fie străbătută de căldură prin idealurile morale; toate acestea coboară în organismul aerian ca sursă de lumină, în organismul lichid ca sursă de sunet, în organismul solid ca sursă de viaţă. Toate acestea se desprind, într-un anumit fel, de ceea ce este conştient în om. Dar omul le poartă în sine. Ele se eliberează când omul se desprinde de organismul său odată cu moartea. Ceea ce se declanşează astfel prin idealurile noastre morale, prin cele mai pure idei în organismul nostru la început nu este fertil. Pentru viaţa dintre naştere şi moarte devin fertile chiar ideile însele, în măsura în care rămânem în viaţa ideilor şi prin faptul că avem o satisfacţie legată de ceea ce am îndeplinit în mod moral. Aceasta însă are de-a face numai cu amintirea, nu are nimic de-a face cu ceea ce este împins în jos, în organism, prin aceea că găsim plăcute idealurile morale.

Vedem aşadar aici, cât este de pătruns întregul organism, plecând de la organismul caloric, de idealurile morale. Şi când odată cu moartea desprindem de organismul fizic corpul nostru eteric, corpul nostru astral, eul nostru suntem pătrunşi în aceste mădulare superioare ale naturii umane de impresii pe care le-am avut. Am fost, cu eul nostru, în corpul nostru caloric, în timp ce idealurile morale au animat propriul nostru organism caloric. Eram în organismul aerian, unde au fost implementate surse de lumină care acum, după moartea noastră, călătoresc împreună cu noi afară, în Cosmos. Am stimulat sunetul în corpul nostru lichid, care devine muzică a sferelor, cu care ne manifestăm afară, în Cosmos. Ducem viaţă în afară, în timp ce trecem prin poarta morţii.

Dar ce este, de fapt, viaţa care este revărsată în lume. Unde sunt sursele vietii? Ele se află în ceea ce stimulează idealurile morale care acţionează entuziasmând omul. Ajungem să spunem că, atunci când ne lăsăm incendiaţi de idealuri morale, acestea poartă în afară viaţă şi sunet şi lumină şi devin creatoare de lumi. Noi ducem creativitatea în afară, iar sursa creativităţii lumilor este moralitatea.

Dacă luăm în considerare omul în întregul său, găsim o punte între idealurile morale şi ceea ce, vibrând afară în lumea fizică, acţionează chimic. Sunetul este cel care acţionează chimic, care aduce substanţele împreună şi le şi separă. Iar ceea ce luminează în lume îşi are sursa în emoţiile morale, în organismele caloricc ale oamenilor. În viitor se plăsmuiesc forme ale lumii. Şi aşa cum în cazul plantelor trebuie să ne întoarcem până la germene, tot astfel, când este vorba de lumile viitoare, trebuie să ne întoarcem la germeni, care se află în noi înşine, ca idealuri morale.

Acum analizaţi ideile teoretice în opoziţie cu idealurile morale. Cu ideile teoretice, chiar dacă sunt foarte importante, lucrurile stau cu totul altfel. În cazul acestora avem de consemnat, efectiv, o liniştire, o răcire a organismului caloric. Astfel încât trebuie să spunem: Ideile teoretice acţionează răcind organismul caloric. ‒ Aceasta este modalitatea de a acţiona asupra organismului uman. Ideile orientate moral sau moral-religios, cele care ne transpun în entuziasm în timp ce devin impulsuri ale acţiunilor noastre, lucrează în sens creator. Ideile teoretice acţionează mai întâi asupra corpului caloric, prin răcire. Prin faptul că răcesc corpul caloric, ele acţionează în sensul paralizării, asupra organismului aerian şi asupra sursei de lumină. Mai departe, ele acţionează omorând sunetul lumii şi suprimând viaţa. Ceea ce a fost creat în lumea premergătoare ajunge la sfârşit în ideile noastre teoretice. În timp ce concepem idei teoretice, în acestea moare un Univers. Noi purtăm în noi moartea unui Univers, purtăm în noi naşterea unui Univers.

Idealuri morale
Idei teoretice
stimularea organismului caloric (4)
răcirea organismului caloric
eliberează surse de lumină în organismul aerian (3)
paralizează apariţia luminii
eliberează surse de sunete în organismul lichid (2)
omoară sunetul
eliberează germeni de viaţă eterici în organismul solid (1)
suprimă viaţa

Aici este şi punctul în care cel ce este iniţiat în tainele lumii nu poate vorbi, aşa cum, în prezent, o fac atât de mulţi, despre conservarea energiei sau despre conservarea materiei. Pur şi simplu nu este adevărat că materia se conservă. Materia trece până la punctul zero, forţa trece până la punctul zero în organismul nostru prin aceea că gândim teoretic. Şi noi nu am fi oameni dacă nu am gândi teoretic, dacă Universul nu ar muri continuu în noi. Prin moartea Universului suntem, de fapt, oameni conştienţi de sine care ajung la gânduri despre Univers. Dar prin faptul că Universul se gândeşte pe sine în noi, el este deja un cadavru. Gândul despre Univers este cadavrul Universului. Abia fiind cadavru noi devenim conştienţi de Univers şi suntem oameni. O lume trecută moare, aşadar, în noi până la materie, până la forţă (energie ‒ n.tr.). Şi numai pentru că imediat apare o alta nu observăm că materia dispare şi reapare. În om, materialitatea este condusă spre sfârşit prin gândirea sa teoretică; materialitatea şi forţa lumii sunt revitalizate prin gândirea sa morală. Astfel, ceea ce se petrece în cuprinsul pielii umane intervine în dispariţia lumilor şi în apariţia lumilor. În felul acesta se articulează între ele moralitatea şi naturalul. Ceea ce este natural piere în om; în ceea ce este moral ia naştere din nou ceea ce este natural.

Pentru că nu s-a vrut să se ia în seamă aceste lucruri, s-au inventat ideile de conservare a materiei şi a energiei. Dacă energia ar fi neperisabilă, dacă materia ar fi neperisabilă nu ar exista nicio ordine morală a lumii. În prezent, se doreşte a se ascunde aceasta, şi actuala concepţie despre lume are toate motivele să facă acest lucru, căci vorbind de conservarea materiei şi a energiei ea ar trebui să desfiinţeze orice ordine morală a lumii, şi aceasta o şi face. Dacă materia sau energia se conservă într-un fel oarecare, ordinea morală a lumii nu este decât o iluzie, o „formaţiune fictivă“. Se ajunge la cunoaşterea întregului mers al lumii doar dacă se înţelege cum din această formaţiune fictivă ‒ aceasta este ea iniţial pentru că trăieşte în gând ‒ face să se nască lumi noi pentru ordinea morală a lumii. Toate acestea însă nu se obţin dacă avem în atenţie doar componentele solide ale organismului uman, ci dacă, depăşind organismul lichid şi pe cel gazos, se ajunge la organismul caloric. Legătura omului cu lumea va fi înţeleasă numai dacă se urmăreşte fizicul până la acea rafinare, acea diluare unde sufletescul poate interveni nemijlocit în acest fizic rafinat, ca în cazul căldurii. Atunci se găseşte legătura dintre corporal şi sufletesc. Oricât de multe psihologii s-ar scrie, dacă ele pleacă de la ceea ce este luat în considerare de anatomia şi fiziologia actuale, nu se va găsi nicio trecere de la aceste corpuri solide sau solid-lichide la domeniul sufletesc, care de fapt nu apare ca fiind sufletesc. Dacă însă urmărim corporalul până la căldură se va putea întinde o punte între ceea ce apare în corpuri ca fiind căldură şi ceea ce acţionează dinspre suflet în căldura organismului uman.

În corpuri căldura este extrerioară, în organismul uman ea este interioară, şi în timp ce căldura însăşi este organizată în organismul uman, sufletul, sufletesc-spiritualul intervine în acest organism caloric şi, pe calea ocolită a căldurii, intervine în tot ce vieţuim ca trăire morală. Este normal că prin moral eu nu înţeleg numai ceea ce ipocritul îşi reprezintă în mod exclusiv ca fiind moral, ci mă refer la totalitatea a ceea ce este moral, deci şi la acele impulsuri pe care le obţinem, de exemplu, când contemplăm splendoarea Cosmosului, când spunem: Ne-am născut din Cosmos, suntem răspunzători pentru ceea ce se întâtnplă în lume, când ne simţim entuziasmaţi să acţionăm în viitor plecând de la cunoştinţele ştiinţei spiritului. ‒ Când privim însăşi ştiinţa spiritului ca fiind o sursă a moralităţii, putem fi entuziasmaţi cel mai mult pentru ceea ce este moral; un astfel de entuziasm care acţionează din cunoaştere obţinută prin ştiinţa spiritului devine în acelaşi timp o sursă a moralului în sens superior. Dar ceea ce se numeşte moral în mod obişnuit este numai o subdiviziune a moralului. Toate ideile pe care ni le formăm despre lumea exterioară, despre orânduiri naturale, sunt idei teoretice. Ne putem reprezenta oricât de matematic-mecanic o maşină, ne putem reprezenta oricât de matematic-mecanic Universul în sistemuil copernican, ceea ce obţinem ca idei teoretiee pe această cale sunt forţe de moarte în noi, constituie ceea ce se află în noi ca un cadavru al întregului Univers sub formă de gând, de reprezentare.

Aceste lucruri creează întotdeauna o pătrundere în integralitate, în lumea totală. Şi nu se află juxtapuse două ordini, o ordine naturală şi o ordine morală, ci ambele sunt una, şi de acest lucru are nevoie omul prezentului, altminteri el se va întreba mereu: Ce fac cu impulsurile mele morale într-o lume care are totuşi numai o ordine naturală? Aceasta a fost o problemă deosebit de împovărătoare pentru mentalităţile secolului al XIX-lea, a începutului secolului al XX-lea. Cum poate fi gândită o trecere de la natural la moral, de la moral la natural? ‒ Nimic altceva nu va putea contribui la soluţionarea acestei probleme încărcate de destin în afară de abordarea cu ajutorul ştiinţei spiritului a natarii, pe de o parte, şi a spiritalui, pe de altă parte.

Când ai premisele care rezultă din astfel de cunoştinţe vei putea face faţă la ceea ce în anumite domenii apare ca ştiinţă exterioară şi care în prezent a fost transpus şi în conştienţa populară. Trebuie să considerăm concepţia lui Copernic [ Nota 44 ] despre lume ca fiind baza imaginii noastre despre lume. Această concepţie copernicană despre lume, pe care a dezvoltat-o apoi Kepler, iar Newton [ Nota 45 ] a teoretizat-o, a fost dezavuată până în 1827 de către Biserica catolică. Niciun drept-credincios catolic nu avea voie să creadă în ea. De atunci are permisiunea de a crede în ea. Dar ea a intrat atât de mult în conştienţa populară, încât, în prezent, cineva ar fi considerat nerod dacă nu ar privi lumea în sensul acestei imagini copernicane despre lume.

Ce este această imagine copernicană a lumii? Este, de fapt, ceva ce a fost elaborat numai după principii şi concepţii matematico-mecanice. Putem compara această imagine a lumii, care s-a pregătit treptat în cadrul concepţiei greceşti despre lume [ Nota 46 ], care avea încă resturi ale unor orientări mai vechi de gândire, de exemplu, în imaginea ptolemeică a lumii, care apoi s-a dezvoltat în ceea ce se prezintă oricărui copil ca fiind imaginea copernicană a lumii, cu ceea ce găsim, privind retrospectiv spre timpuri vechi ale omenirii, când se admitea o altă imagine a lumii. Din aceasta a rămas numai ce au păstrat acele tradiţii care şi ele au o bază diletantă, aşa cum se prezintă ele ca fiind astrologie ete., ca resturi ale astronomiei vechi sau sub formă osificată, încremenită, ca simboluri în anumite societăţi oeulte, societăţi francmasonice ete. Oamenii nu ştiu, în general, că acestea sunt resturi ale unei astronomii vechi, care nu fusese constnită pe baza unor principii pur matematice cum este astronomia actuală, ci luase naştere din concepţii vechi bazate pe clarviziune. În prezent, oamenii îşi fac imagini cu totul greşite despre felul în care omenirea a ajuns la reprezentările sale astronomico-astrologice. Ea a ajuns la asemenea reprezentări prin intuiţii instinctiv-clarvăzătoare. Cele mai vechi popoare postatlanteene percepeau în corpurile cereşti formaţiuni spirituale, esenţe spirituale, la fel cum în prezent omul vede numai formaţiuni fizice. Când vorbeau despre corpurile cereşti, despre planete sau despre stelele fixe, oamenii îşi reprezentau fiinţe spirituale. În prezent, se imaginează că Soarele este un fel de sferă de gaz incandescent, că el radiază lumină în Univers pentru că este o sferă gazoasă incandescentă. Popoarele vechi îşi reprezentau că Soarele este o fiinţă vie, iar în ceea ce le apărea ca fiind Soare ei vedeau expresia corporală exterioară a acestei fiinţe spirituale pe care o vedeau acolo unde se află Soarele; la fel erau pereepute şi celelalte corpuri cereşti. Ei vedeau fiinţe spirituale. Cu destul de mult timp înaintea Misteriului de pe Golgota, tot ce era în Univers ca Soare, ca stele, era reprezentat ca fiind fiinţe spirituale; şi a venit apoi un timp intermediar în care nu se mai ştia exact cum trebuie să-ţi reprezinţi planetele, care erau privite ca fiind ceva fizic, gândite totuşi ca fiind animate de suflete. În aceste timpuri, în care nu se ştia cum trece fizicul treptat în sufletesc, cum trece sufletescul treptat în fizic, cum ambele sunt una, s-a statuat, pe de o parte, ceva fizic, pe de altă parte, ceva sufletesc. Şi lucrurile erau gândite împreună, aşa cum gândesc împreună, în prezent, cei mai mulţi psihologi sufletescul şi fizicul, atunci când admit un sufletesc, ceea ce desigur nu duce decât la o gândire absurdă, sau aşa cum acceptă paralelismul psihofizic [ Nota 47 ], ceea ce iar nu este altceva decât un mijloc prostesc de a ieşi din încurcătură în legătură cu ceva ce nu se ştie.

Apoi a venit timpul în care corpurile cereşti au fost considerate a fi entităţi fizice care se mişcă sau stau imobile după legi matematice, se atrag sau se resping etc. În orice caz, în toate timpurile, în cele mai vechi mai instinctiv, a existat o cunoaştere a lucruilor. Acum cunoaşterea instinctivă devine insuficientă, trebuie perceput cu o conştienţă deplină acelaşi lucru care mai înainte era cunoscut în mod instinctiv. Dacă ne întrebăm cum îşi reprezentau Soarele cei care au cunoascut printr-o cuprindere totală Universul, adică într-o concepţie fizică, sufletească şi spirituală, putem spune că ei îşi reprezentau Soarele ca fiinţă spirituală (vezi desenul I din figura 19). Această fiinţă spirituală iniţiaţii o gândeau ca fiind izvorul a tot ce este moral. Aşadar, intuiţiile morale despre care spuneam în cartea mea Filosofia libertăţii că ar fi extrase din această sursă sunt scoase afară în cadrul Pământului; ele încep să strălucească din ceea ce poate trăi în om ca entuziasm moral (desenul II).

desen

plansa 17   Planşa 17
[măreşte imaginea]

Gândiţi-vă cât de mult este amplificată responsabilitatea noastră când ştim că dacă n-ar fi nimeni pe Pământ care să ajungă la incandescenţă în sufletul său pentru o morală adevărată sau pentru idealuri spirituale nu am contribui la progresul lumii noastre, la o nouă creaţie, ci la o moarte a lumii noastre. Forţa de luminare (desenul III) care este aici pe Pământ acţionează în afară, în Univers. Pentru înţelegerea umană obişnuită nu este perceptibil modul în care radiază de la Pământ în afară ceea ce omul trăieşte în plan moral. Dacă pe întregul Pământ s-ar instala o epocă tristă, în care milioane şi milioane de oameni şi-ar petrece vremea în totală nespiritualitate, atunci, chiar dacă numai o duzină de oameni ar exista având un entuziasm moral-spiritual luminos, totuşi Pământul ar radia în mod solar-spiritual. Ceea ce radiază astfel ajunge numai până la o anumită depărtare. La această distanţă se oglindeşte în sine însăşi şi ia naştere reflectarea a ceea ce radiază de la om. Iar această oglindire iniţiaţrii tuturor timpurilor o considerau a fi Soarele. Căci, aşa cum am spus mai înainte, aici nu este nimic fizic. Acolo unde astronomia exterioară vorbeşte despre faptul că este o sferă de gaze există numai o oglindire a ceva spiritual care apare fzic (desenul IV).

Vedeţi dar cât de departe sunt una de alta concepţia despre lume copernicană şi vechea astrologie de ceea ce era taina iniţierii. Cum se leagă între ele aceste lucruri se vede cel mai bine din faptul că într-o vreme în care ajunseseră la o mare putere acele grupuri de oameni care considerau că pentru mulţime asemenea adevăruri erau periculoase şi nu voiau să le fie comunicate, tocmai într-o astfel de vreme un idealist ca Iulian [ Nota 48 ] a vrut să comunice aceste lucruri lumii, motiv pentru care a şi fost numit Apostatul, apoi a şi fost omorât. Există motive pentru care anumite socictăţi secrete creează condiţii pentru a nu comunica tainele ce impregnează lumea deoarece prin aceasta pot exercita o anumită putere. Dacă pe vremea împăratului Iulian anumite societăţi secrete îşi păzeau cu atâta străşnicie secretele încât au provocat uciderea sa, nu trebuie să ne mirăm că păzitorii anumitor taine, pe care nu vor să le comunice mulţimii, ci să le folosească pentru păstrarea puterii lor, nu lasă cu niciun preţ să fie dezvăluite anumite secrete. În aceasta întrevedeţi motivele mai profunde pentru care se manifestă o ură atât de puternică împotriva a ceea ce ştiinţa spiritului se simte datoare să aducă la cunoştinţa umanităţii în prezent. Trăim însă într-o vreme în care fie civilizaţia Pământului va dispărea, fie umanităţii Pământului îi vor fi furnizate anumite taine care până în prezent au fost păzite cu străşnicie, care cândva au fost oferite umanităţii prin clarvedere instinctivă, iar acum trebuie cucerite din nou printr-o vedere deplin conştientă nu numai a planului fizic ci şi a ceea ce este spiritual în el. Ce a vrut, în defnitiv, Iulian Apostatul? El a vrut să facă inteligibil pentru om faptul că este obişnuit să vadă numai Soarele fizic; dar există şi un Soare spiritual pentru care cel fizic nu este decât oglinda! El dorea să comunice lumii, în felul său, taina lui Christos. Dar se urmăreşte ascunderea legăturilor dintre taina lui Christos, a Soarelui spiritual, cu Soarele fizic. Din această cauză anumiţi oameni care au putere devin înverşunaţi când se vorbeşte despre taina lui Christos în legătură cu taina Soarelui. Atunci se răspândesc toate calomniile posibile. Dar ştiinţa spiritului este în timpul prezent foarte importantă. Numai cel care o priveşte ca pe o problemă importantă o percepe cu toată seriozitatea care se cuvine.