Ieri am încercat să vă spun câte ceva despre construcția integrală a omului, astfel încât a fost posibil să vă atrag atenția la sfârșit asupra felului în care, printr-o abordare corespunzătoare a naturii umane, poate fi construită o punte între organismul exterior al omului și ceea ce prin conștiență de sine dezvoltăm în interiorul nostru. Această punte de obicei nu este creată de știința actuală exterioară sau mai ales este creată cu mari lipsuri. Și am văzut că pentru a construi această punte trebuie să fie foarte clar modul cum trebuie abordat organismul uman. Am văzut că tot ce este studiat cu seriozitate, în prezent, de știința exterioară ca fiind organizat permite contemplarea ca organism unic a ceea ce este solid sau solid-lichid, dar noi trebuie să recunoaștem și un organism lichid, unul aerian și unul caloric. În acest fel avem posibilitatea de a cunoaște cum în această organizare mai fină intervin acele mădulare ale entității umane pe care suntem obișnuiți să le abordăm ca atare. Bineînțeles că până sus, la căldură, totul este corp fizic. Dar în corpul lichid, în tot ce în organism este organizat ca lichid, intervine corpul eteric; în tot ceea ce este organizat ca aer intervine corpul astral și în tot ce este organizat caloric intervine în mod preferențial eul. Prin aceste considerații am reușit să ne menținem în fizic, iar în interiorul acestui fizic să urcăm până sus, în spiritual.
Pe de altă parte, am abordat conștiența. Spuneam ieri că de obicei se dă atenție numai acelei conștiențe pe care ne-o revelează starea pe care o parcurgem de la trezire până la adormire. Atunci percepem obiectele din jurul nostru, le combinăm cu rațiunea noastră, avem simțiri legate de ele, trăim în impulsurile noastre voliționale; dar noi trăim acest întreg complex al conștienței ca fiind ceva care prin proprietățile sale este cu totul diferit de tot ce aparține fizicului, pe care îl cercetează în exclusivitate știința fizică exterioară. Și nu se poate crea o punte între aceste trăiri cu totul necorporale pe care le avem în conștiență și celelalte obiecte ale percepției, care sunt avute în atenție de fiziologia fizică sau de anatomia fizică. În afara conștienței de veghe noi cunoaștem în viața obișnuită conștiența de vis și am arătat ieri cum visele sunt imagini sau simboluri ale unor procese organice interioare. Tot timpul în noi se întâmplă ceva și, în vise, aceasta se exprimă imagistic. Spuneam că visăm șerpi care se zvârcolesc când avem dureri intestinale, visăm o sobă încinsă și ne trezim cu palpitații; soba încinsă a simbolizat bătăile neregulate ale inimii, șerpii au simbolizat intestinele etc. Visul ne indică starea organismului nostru, este încețoșat, este, pentru om, ca să spunem așa, o trăire nulă. Dar am arătat ieri cum această trăire nulă este necesară tocmai pentru a te simți legat de propria-ți corporalitate. Nu te-ai simți legat ca eu de propria-ți corporalitate dacă nu ai părăsi corpul și nu l-ai căuta din nou la trezire; prin lipsa pe care o trăiești între adormire și trezire te simți una cu corpul tău. În conștiența de vis care are de-a face cu ceea ce există deja în corp suntem conduși de conștiența obișnuită, care nu are nimic de-a face cu noi înșine decât că ne dă percepția, reprezentarea. Așadar, suntem conduși în corp. Și suntem încă și mai mult conduși în corp când pătrundem în conștiența somnului fără vise. Astfel, putem spune:
Observăm, pe de o parte, sufletescul în așa fel încât ne conduce la corp și observăm corporalul în așa fel încât ne conduce la sufletesc, în timp ce trece prin organismul lichid, organismul aerian, organismul caloric, adică în timp ce organismul devine tot mai fin. ‒ Aceste lucruri trebuie evaluate în mod obligatoriu dacă se urmărește ajungerea la o concepție satisfăcătoare despre lume.
Marea întrebare care ne preocupă de mai multe săptămâni este problema cardinală a concepției umane despre lume: Cum se leagă partea morală, ordinea morală a lumii de ordinea fizică a lumii? Am spus adeseori: Concepția actuală despre lume care, pentru lumea simțurilor, se sprijină pe știința naturii care, atunci când este vorba de ceva sufletesc cuprinzător ‒ ceea ce psihologia nu mai conține ‒, nu poate recurge decât la confesiuni religioase mai vechi, această concepție despre lume nu are nicio punte. Avem, pe de o parte, lumea fizică. Potrivit acestei concepții despre lume, ea provine dintr-o nebuloasă primordială. Din aceasta s-a desprins totul, iar lumea va regresa până la stadiul de zgură. Este ceea ce ne prezintă ca imagine exterioară orientarea științifică actuală în cadrul acestei deveniri integrale, ceea ce, dacă vrei să fi cinstit ca om de știință al timpului prezent, pare a fi singurul lucru real. În cadrul acestei imagini, ordinea morală a lumii, moralitatea, nu are loc. Ea se prezintă ca ceva existent pentru sine. Omul primește impulsurile morale ca impulsuri ale sufletului. Dar dacă lucrurile stau așa cum spune știința naturii, atunci din nebuloasa primordială a apărut tot ceea ce se mișcă și trăiește, și la sfârșit omul, iar omului îi apar impulsurile morale. Iar atunci când lumea va regresa până la stadiul de zgură, aceasta va fi marele cimitir și al tuturor idealurilor morale. Ele vor dispărea. Nicio punte nu poate fi construită și, ceea ce este și mai rău, știința actuală nu poate accepta adevărata moralitate a lumii actuale, decât dacă devine inconsecventă. Numai dacă această știință este inconsecventă va accepta ordinea morală a lumii. Dacă este consecventă, ea nu poate face acest lucru. Aceasta este consecința faptului că nu se dispune decât de o anatomie a solidului, că nu se ia în considerare faptul că omul poartă în sine o organizare a lichidului, o organizare a aerului, ba chiar și o organizare a caloricului. Dacă vă imaginați că, la fel cum aveți configurat în dumneavoastră, legat de oase, de mușchi, de fibrele nervoase, o organizare a solidului, aveți și o organizare a lichidului, a aerului, fiind oricum fluctuante amândouă, mobile în sine, și de asemenea și una a căldurii, veți înțelege mai ușor ce vreau să vă prezint acum ca rezultat al observațiilor științei spiritului.
Să ne imaginăm că omul se entuziasmează pentru un înalt ideal uman. El se poate entuziasma cu adevărat interior sufletește pentru un ideal moral, pentru idealul bunei-voințe, pentru idealul libertății, pentru idealul bunătății, al iubirii etc. În cazuri concrete, el se poate entuziasma pentru ceea ce se subînțelege prin aceste idealuri. Dar faptul că ce se petrece în suflet ca entuziasm ar pătrunde în oase sau mușchi, așa cum sunt considerate oasele și mușchii de către fiziologia sau anatomia actuale, asta evident, nimeni nu-și poate imagina. Veți ajunge să vă reprezentați foarte bine, în cazul în care vă veți consulta interior în mod corect cu dumneavoastră înșivă, că, atunci când omul este entuziasmat pentru un înalt ideal moral, această stare interioară exercită o influență asupra organismului caloric; și așa și stau lucrurile. Și atunci te și afli în fizic, pornind de la sufletesc! Așa că, luând acest exemplu, se poate spune: Idealurile morale se exprimă printr-o ridicare a temperaturii din organismul caloric. ‒ Omul nu devine mai cald numai sufletește ‒ chiar dacă acest lucru nu poate fi pus în evidență atât de ușor cu ajutorul unui instrument al fizicii ‒, el devine și interior mai cald prin ceea ce trăiește prin idealurile morale. Așadar, acestea acționează în mod stimulator asupra organismului caloric.
Acest lucru trebuie să vi-l reprezentați ca pe un proces concret: entuziasmul pentru un ideal moral duce la vitalizarea organismului caloric. ‒ În organismul caloric procesele se petrec mai intens când sufletul se aprinde pentru un ideal moral. Dar acest fapt nu rămâne fără efect nici pentru restul organismului uman. În afară de organismul caloric, care este organismul său fizic suprem, omul are organismul aerian. El inspiră aerul, el expiră aerul; în timpul inspirației și al expirației aerul se află înăuntrul său. Interior, el se află în mișcare, în fluctuație; dar și acesta este un organism, este un adevărat organism aerian care trăiește în el ca și organismul caloric. Prin faptul că idealul moral stimulează căldura, aceasta, acționând în întregul corp, este activă în toate organismele, implicit în organismul aerian. Această acțiune exercitată asupra organismului aerian nu este însă numai o acțiune de încălzire, ci, când căldura care se mobilizează în organismul calorie acționează asupra organismului aerian, ea îi comunică ceea ce eu nu pot numi altfel decât o sursă de lumină. Organismului aerian i se comunică germeni de strălucire, astfel încât idealurile morale care acționează în mod stimulator asupra organismului caloric declanșează în organismul aerian surse de lumină. Pentru conștiența exterioară, pentru percepția exterioară acestea nu devin luminoase, dar în corpul astral uman apar aceste surse luminoase. Dacă îmi pot permite această expresie a fizicii, ele sunt legate chiar de aerul pe care omul îl poartă în sine. Ele sunt încă lumină întunecată, așa cum germenul vegetal nu este încă plantă formată. Dar, prin faptul că omul se poate entuziasma pentru idealuri sau procese morale, el poartă în sine o sursă de lumină.
Alt organism pe care îl purtăm în noi este organismul lichid. În timp ce căldura acționează în organismul caloric și, plecând de la idealul moral, declanșează în organismul aerian o sursă de lumină care rămâne la început ascunsă, pentru că în organismul uman, așa cum am spus, totul se comunică, în organismul lichid se declanșează lucrul despre care am spus ieri că se află la baza sunetelor aeriene exterioare. Am spus ieri că aerul este numai corpul sunetului, iar cel care caută esența sunetului în vibrațiile aerului și nu pomenește de nimic altceva vorbește despre sunete așa cum se vorbește despre om referindu-se numai la corpul vizibil exterior. Aerul, cu undele sale oscilante, nu este nimic altceva decât corpul exterior pentru sunet. În om acest sunet nu este declanșat în organismul aerian, ci direct în organismul lichid prin idealul moral. Așadar, aici sunt declanșate sursele sunetelor. Și noi considerăm organismul solid ca fiind cel care sprijină și poartă toate celelalte organisme. Și în el se declanșează ceva la fel ca în celelalte organisme, numai că în organismul solid se declanșează ceea ce putem numi germene de viață, dar germene eteric, nu germene fizic de viață, așa cum se desprinde mai târziu, prin naștere, de organismul uman feminin, ci se desprinde germenele de viață eteric. Ceea ce trăiește aici ca germene eteric se află în subconștientul cel mai profund, ceea ce sunt sursele de sunete, ba chiar, într-un anumit sens, chiar și ceea ce este sursă de lumină. Aceasta este ascunsă pentru conștiența obișnuită, dar ea se află în om.
Amintiți-vă tot ce ați viețuit ca participări ale sufletului dumneavoastră la idei morale, fie că este vorba de impulsuri morale pe care le-ați simțit ca fiindu-vă plăcute, în timp ce le-ați cuprins numai ca idei, fie că le-ați văzut la alții, fie că, în cursul realizării, ați putut fi satisfăcut interior de acțiunea dumneavoastră în timp ce lăsați ca acea acțiune să fie străbătută de căldură prin idealurile morale; toate acestea coboară în organismul aerian ca sursă de lumină, în organismul lichid ca sursă de sunet, în organismul solid ca sursă de viață. Toate acestea se desprind, într-un anumit fel, de ceea ce este conștient în om. Dar omul le poartă în sine. Ele se eliberează când omul se desprinde de organismul său odată cu moartea. Ceea ce se declanșează astfel prin idealurile noastre morale, prin cele mai pure idei în organismul nostru la început nu este fertil. Pentru viața dintre naștere și moarte devin fertile chiar ideile însele, în măsura în care rămânem în viața ideilor și prin faptul că avem o satisfacție legată de ceea ce am îndeplinit în mod moral. Aceasta însă are de-a face numai cu amintirea, nu are nimic de-a face cu ceea ce este împins în jos, în organism, prin aceea că găsim plăcute idealurile morale.
Vedem așadar aici, cât este de pătruns întregul organism, plecând de la organismul caloric, de idealurile morale. Și când odată cu moartea desprindem de organismul fizic corpul nostru eteric, corpul nostru astral, eul nostru suntem pătrunși în aceste mădulare superioare ale naturii umane de impresii pe care le-am avut. Am fost, cu eul nostru, în corpul nostru caloric, în timp ce idealurile morale au animat propriul nostru organism caloric. Eram în organismul aerian, unde au fost implementate surse de lumină care acum, după moartea noastră, călătoresc împreună cu noi afară, în Cosmos. Am stimulat sunetul în corpul nostru lichid, care devine muzică a sferelor, cu care ne manifestăm afară, în Cosmos. Ducem viață în afară, în timp ce trecem prin poarta morții.
Dar ce este, de fapt, viața care este revărsată în lume. Unde sunt sursele vietii? Ele se află în ceea ce stimulează idealurile morale care acționează entuziasmând omul. Ajungem să spunem că, atunci când ne lăsăm incendiați de idealuri morale, acestea poartă în afară viață și sunet și lumină și devin creatoare de lumi. Noi ducem creativitatea în afară, iar sursa creativității lumilor este moralitatea.
Dacă luăm în considerare omul în întregul său, găsim o punte între idealurile morale și ceea ce, vibrând afară în lumea fizică, acționează chimic. Sunetul este cel care acționează chimic, care aduce substanțele împreună și le și separă. Iar ceea ce luminează în lume își are sursa în emoțiile morale, în organismele caloricc ale oamenilor. În viitor se plăsmuiesc forme ale lumii. Și așa cum în cazul plantelor trebuie să ne întoarcem până la germene, tot astfel, când este vorba de lumile viitoare, trebuie să ne întoarcem la germeni, care se află în noi înșine, ca idealuri morale.
Acum analizați ideile teoretice în opoziție cu idealurile morale. Cu ideile teoretice, chiar dacă sunt foarte importante, lucrurile stau cu totul altfel. În cazul acestora avem de consemnat, efectiv, o liniștire, o răcire a organismului caloric. Astfel încât trebuie să spunem: Ideile teoretice acționează răcind organismul caloric. ‒ Aceasta este modalitatea de a acționa asupra organismului uman. Ideile orientate moral sau moral-religios, cele care ne transpun în entuziasm în timp ce devin impulsuri ale acțiunilor noastre, lucrează în sens creator. Ideile teoretice acționează mai întâi asupra corpului caloric, prin răcire. Prin faptul că răcesc corpul caloric, ele acționează în sensul paralizării, asupra organismului aerian și asupra sursei de lumină. Mai departe, ele acționează omorând sunetul lumii și suprimând viața. Ceea ce a fost creat în lumea premergătoare ajunge la sfârșit în ideile noastre teoretice. În timp ce concepem idei teoretice, în acestea moare un Univers. Noi purtăm în noi moartea unui Univers, purtăm în noi nașterea unui Univers.
| Idealuri morale | Idei teoretice |
| stimularea organismului caloric (4) | răcirea organismului caloric |
| eliberează surse de lumină în organismul aerian (3) | paralizează apariția luminii |
| eliberează surse de sunete în organismul lichid (2) | omoară sunetul |
| eliberează germeni de viață eterici în organismul solid (1) | suprimă viața |
 |
Tablele 17 și 18 |
Aici este și punctul în care cel ce este inițiat în tainele lumii nu poate vorbi, așa cum, în prezent, o fac atât de mulți, despre conservarea energiei sau despre conservarea materiei. Pur și simplu nu este adevărat că materia se conservă. Materia trece până la punctul zero, forța trece până la punctul zero în organismul nostru prin aceea că gândim teoretic. Și noi nu am fi oameni dacă nu am gândi teoretic, dacă Universul nu ar muri continuu în noi. Prin moartea Universului suntem, de fapt, oameni conștienți de sine care ajung la gânduri despre Univers. Dar prin faptul că Universul se gândește pe sine în noi, el este deja un cadavru. Gândul despre Univers este cadavrul Universului. Abia fiind cadavru noi devenim conștienți de Univers și suntem oameni. O lume trecută moare, așadar, în noi până la materie, până la forță (energie ‒ n.tr.). Și numai pentru că imediat apare o alta nu observăm că materia dispare și reapare. În om, materialitatea este condusă spre sfârșit prin gândirea sa teoretică; materialitatea și forța lumii sunt revitalizate prin gândirea sa morală. Astfel, ceea ce se petrece în cuprinsul pielii umane intervine în dispariția lumilor și în apariția lumilor. În felul acesta se articulează între ele moralitatea și naturalul. Ceea ce este natural piere în om; în ceea ce este moral ia naștere din nou ceea ce este natural.
Pentru că nu s-a vrut să se ia în seamă aceste lucruri, s-au inventat ideile de conservare a materiei și a energiei. Dacă energia ar fi neperisabilă, dacă materia ar fi neperisabilă nu ar exista nicio ordine morală a lumii. În prezent, se dorește a se ascunde aceasta, și actuala concepție despre lume are toate motivele să facă acest lucru, căci vorbind de conservarea materiei și a energiei ea ar trebui să desființeze orice ordine morală a lumii, și aceasta o și face. Dacă materia sau energia se conservă într-un fel oarecare, ordinea morală a lumii nu este decât o iluzie, o „formațiune fictivă”. Se ajunge la cunoașterea întregului mers al lumii doar dacă se înțelege cum din această formațiune fictivă ‒ aceasta este ea inițial pentru că trăiește în gând ‒ face să se nască lumi noi pentru ordinea morală a lumii. Toate acestea însă nu se obțin dacă avem în atenție doar componentele solide ale organismului uman, ci dacă, depășind organismul lichid și pe cel gazos, se ajunge la organismul caloric. Legătura omului cu lumea va fi înțeleasă numai dacă se urmărește fizicul până la acea rafinare, acea diluare unde sufletescul poate interveni nemijlocit în acest fizic rafinat, ca în cazul căldurii. Atunci se găsește legătura dintre corporal și sufletesc. Oricât de multe psihologii s-ar scrie, dacă ele pleacă de la ceea ce este luat în considerare de anatomia și fiziologia actuale, nu se va găsi nicio trecere de la aceste corpuri solide sau solid-lichide la domeniul sufletesc, care de fapt nu apare ca fiind sufletesc. Dacă însă urmărim corporalul până la căldură se va putea întinde o punte între ceea ce apare în corpuri ca fiind căldură și ceea ce acționează dinspre suflet în căldura organismului uman.
În corpuri căldura este extrerioară, în organismul uman ea este interioară, și în timp ce căldura însăși este organizată în organismul uman, sufletul, sufletesc-spiritualul intervine în acest organism caloric și, pe calea ocolită a căldurii, intervine în tot ce viețuim ca trăire morală. Este normal că prin moral eu nu înțeleg numai ceea ce ipocritul își reprezintă în mod exclusiv ca fiind moral, ci mă refer la totalitatea a ceea ce este moral, deci și la acele impulsuri pe care le obținem, de exemplu, când contemplăm splendoarea Cosmosului, când spunem: Ne-am născut din Cosmos, suntem răspunzători pentru ceea ce se întâtnplă în lume, când ne simțim entuziasmați să acționăm în viitor plecând de la cunoștințele științei spiritului. ‒ Când privim însăși știința spiritului ca fiind o sursă a moralității, putem fi entuziasmați cel mai mult pentru ceea ce este moral; un astfel de entuziasm care acționează din cunoaștere obținută prin știința spiritului devine în același timp o sursă a moralului în sens superior. Dar ceea ce se numește moral în mod obișnuit este numai o subdiviziune a moralului. Toate ideile pe care ni le formăm despre lumea exterioară, despre orânduiri naturale, sunt idei teoretice. Ne putem reprezenta oricât de matematic-mecanic o mașină, ne putem reprezenta oricât de matematic-mecanic Universul în sistemuil copernican, ceea ce obținem ca idei teoretiee pe această cale sunt forțe de moarte în noi, constituie ceea ce se află în noi ca un cadavru al întregului Univers sub formă de gând, de reprezentare.
Aceste lucruri creează întotdeauna o pătrundere în integralitate, în lumea totală. Și nu se află juxtapuse două ordini, o ordine naturală și o ordine morală, ci ambele sunt una, și de acest lucru are nevoie omul prezentului, altminteri el se va întreba mereu: Ce fac cu impulsurile mele morale într-o lume care are totuși numai o ordine naturală? Aceasta a fost o problemă deosebit de împovărătoare pentru mentalitățile secolului al XIX-lea, a începutului secolului al XX-lea. Cum poate fi gândită o trecere de la natural la moral, de la moral la natural? ‒ Nimic altceva nu va putea contribui la soluționarea acestei probleme încărcate de destin în afară de abordarea cu ajutorul științei spiritului a natarii, pe de o parte, și a spiritalui, pe de altă parte.
Când ai premisele care rezultă din astfel de cunoștințe vei putea face față la ceea ce în anumite domenii apare ca știință exterioară și care în prezent a fost transpus și în conștiența populară. Trebuie să considerăm concepția lui Copernic [Nota 44] despre lume ca fiind baza imaginii noastre despre lume. Această concepție copernicană despre lume, pe care a dezvoltat-o apoi Kepler, iar Newton [Nota 45] a teoretizat-o, a fost dezavuată până în 1827 de către Biserica catolică. Niciun drept-credincios catolic nu avea voie să creadă în ea. De atunci are permisiunea de a crede în ea. Dar ea a intrat atât de mult în conștiența populară, încât, în prezent, cineva ar fi considerat nerod dacă nu ar privi lumea în sensul acestei imagini copernicane despre lume.
Ce este această imagine copernicană a lumii? Este, de fapt, ceva ce a fost elaborat numai după principii și concepții matematico-mecanice. Putem compara această imagine a lumii, care s-a pregătit treptat în cadrul concepției grecești despre lume [Nota 46], care avea încă resturi ale unor orientări mai vechi de gândire, de exemplu, în imaginea ptolemeică a lumii, care apoi s-a dezvoltat în ceea ce se prezintă oricărui copil ca fiind imaginea copernicană a lumii, cu ceea ce găsim, privind retrospectiv spre timpuri vechi ale omenirii, când se admitea o altă imagine a lumii. Din aceasta a rămas numai ce au păstrat acele tradiții care și ele au o bază diletantă, așa cum se prezintă ele ca fiind astrologie ete., ca resturi ale astronomiei vechi sau sub formă osificată, încremenită, ca simboluri în anumite societăți oeulte, societăți francmasonice ete. Oamenii nu știu, în general, că acestea sunt resturi ale unei astronomii vechi, care nu fusese constnită pe baza unor principii pur matematice cum este astronomia actuală, ci luase naștere din concepții vechi bazate pe clarviziune. În prezent, oamenii își fac imagini cu totul greșite despre felul în care omenirea a ajuns la reprezentările sale astronomico-astrologice. Ea a ajuns la asemenea reprezentări prin intuiții instinctiv-clarvăzătoare. Cele mai vechi popoare postatlanteene percepeau în corpurile cerești formațiuni spirituale, esențe spirituale, la fel cum în prezent omul vede numai formațiuni fizice. Când vorbeau despre corpurile cerești, despre planete sau despre stelele fixe, oamenii își reprezentau ființe spirituale. În prezent, se imaginează că Soarele este un fel de sferă de gaz incandescent, că el radiază lumină în Univers pentru că este o sferă gazoasă incandescentă. Popoarele vechi își reprezentau că Soarele este o ființă vie, iar în ceea ce le apărea ca fiind Soare ei vedeau expresia corporală exterioară a acestei ființe spirituale pe care o vedeau acolo unde se află Soarele; la fel erau pereepute și celelalte corpuri cerești. Ei vedeau ființe spirituale. Cu destul de mult timp înaintea Misteriului de pe Golgota, tot ce era în Univers ca Soare, ca stele, era reprezentat ca fiind ființe spirituale; și a venit apoi un timp intermediar în care nu se mai știa exact cum trebuie să-ți reprezinți planetele, care erau privite ca fiind ceva fizic, gândite totuși ca fiind animate de suflete. În aceste timpuri, în care nu se știa cum trece fizicul treptat în sufletesc, cum trece sufletescul treptat în fizic, cum ambele sunt una, s-a statuat, pe de o parte, ceva fizic, pe de altă parte, ceva sufletesc. Și lucrurile erau gândite împreună, așa cum gândesc împreună, în prezent, cei mai mulți psihologi sufletescul și fizicul, atunci când admit un sufletesc, ceea ce desigur nu duce decât la o gândire absurdă, sau așa cum acceptă paralelismul psihofizic [Nota 47], ceea ce iar nu este altceva decât un mijloc prostesc de a ieși din încurcătură în legătură cu ceva ce nu se știe.
Apoi a venit timpul în care corpurile cerești au fost considerate a fi entități fizice care se mișcă sau stau imobile după legi matematice, se atrag sau se resping etc. În orice caz, în toate timpurile, în cele mai vechi mai instinctiv, a existat o cunoaștere a lucruilor. Acum cunoașterea instinctivă devine insuficientă, trebuie perceput cu o conștiență deplină același lucru care mai înainte era cunoscut în mod instinctiv. Dacă ne întrebăm cum își reprezentau Soarele cei care au cunoascut printr-o cuprindere totală Universul, adică într-o concepție fizică, sufletească și spirituală, putem spune că ei își reprezentau Soarele ca ființă spirituală (vezi desenul I din figura 19). Această ființă spirituală inițiații o gândeau ca fiind izvorul a tot ce este moral. Așadar, intuițiile morale despre care spuneam în cartea mea Filosofia libertății că ar fi extrase din această sursă sunt scoase afară în cadrul Pământului; ele încep să strălucească din ceea ce poate trăi în om ca entuziasm moral (desenul II).
 [mărește imaginea] |
Tabla 17 |
Gândiți-vă cât de mult este amplificată responsabilitatea noastră când știm că dacă n-ar fi nimeni pe Pământ care să ajungă la incandescență în sufletul său pentru o morală adevărată sau pentru idealuri spirituale nu am contribui la progresul lumii noastre, la o nouă creație, ci la o moarte a lumii noastre. Forța de luminare (desenul III) care este aici pe Pământ acționează în afară, în Univers. Pentru înțelegerea umană obișnuită nu este perceptibil modul în care radiază de la Pământ în afară ceea ce omul trăiește în plan moral. Dacă pe întregul Pământ s-ar instala o epocă tristă, în care milioane și milioane de oameni și-ar petrece vremea în totală nespiritualitate, atunci, chiar dacă numai o duzină de oameni ar exista având un entuziasm moral-spiritual luminos, totuși Pământul ar radia în mod solar-spiritual. Ceea ce radiază astfel ajunge numai până la o anumită depărtare. La această distanță se oglindește în sine însăși și ia naștere reflectarea a ceea ce radiază de la om. Iar această oglindire inițiațrii tuturor timpurilor o considerau a fi Soarele. Căci, așa cum am spus mai înainte, aici nu este nimic fizic. Acolo unde astronomia exterioară vorbește despre faptul că este o sferă de gaze există numai o oglindire a ceva spiritual care apare fzic (desenul IV).
Vedeți dar cât de departe sunt una de alta concepția despre lume copernicană și vechea astrologie de ceea ce era taina inițierii. Cum se leagă între ele aceste lucruri se vede cel mai bine din faptul că într-o vreme în care ajunseseră la o mare putere acele grupuri de oameni care considerau că pentru mulțime asemenea adevăruri erau periculoase și nu voiau să le fie comunicate, tocmai într-o astfel de vreme un idealist ca Iulian [Nota 48] a vrut să comunice aceste lucruri lumii, motiv pentru care a și fost numit Apostatul, apoi a și fost omorât. Există motive pentru care anumite socictăți secrete creează condiții pentru a nu comunica tainele ce impregnează lumea deoarece prin aceasta pot exercita o anumită putere. Dacă pe vremea împăratului Iulian anumite societăți secrete își păzeau cu atâta strășnicie secretele încât au provocat uciderea sa, nu trebuie să ne mirăm că păzitorii anumitor taine, pe care nu vor să le comunice mulțimii, ci să le folosească pentru păstrarea puterii lor, nu lasă cu niciun preț să fie dezvăluite anumite secrete. În aceasta întrevedeți motivele mai profunde pentru care se manifestă o ură atât de puternică împotriva a ceea ce știința spiritului se simte datoare să aducă la cunoștința umanității în prezent. Trăim însă într-o vreme în care fie civilizația Pământului va dispărea, fie umanității Pământului îi vor fi furnizate anumite taine care până în prezent au fost păzite cu strășnicie, care cândva au fost oferite umanității prin clarvedere instinctivă, iar acum trebuie cucerite din nou printr-o vedere deplin conștientă nu numai a planului fizic ci și a ceea ce este spiritual în el. Ce a vrut, în defnitiv, Iulian Apostatul? El a vrut să facă inteligibil pentru om faptul că este obișnuit să vadă numai Soarele fizic; dar există și un Soare spiritual pentru care cel fizic nu este decât oglinda! El dorea să comunice lumii, în felul său, taina lui Christos. Dar se urmărește ascunderea legăturilor dintre taina lui Christos, a Soarelui spiritual, cu Soarele fizic. Din această cauză anumiți oameni care au putere devin înverșunați când se vorbește despre taina lui Christos în legătură cu taina Soarelui. Atunci se răspândesc toate calomniile posibile. Dar știința spiritului este în timpul prezent foarte importantă. Numai cel care o privește ca pe o problemă importantă o percepe cu toată seriozitatea care se cuvine.
