Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

RESPONSABILITATEA OMULUI PENTRU EVOLUŢIA LUMII

GA 203


CONFERINŢA a II-a

Stuttgart, 6 ianuarie 1921

Problema care se pune în prezent este de a introduce într-un mod viu în existenţă ceea ce emană sub formă de cunoştinţe şi impulsuri sufleteşti din ştiinţa spiritului. Trebuie subliniat că, având în vedere marile sarcini ale prezentului, nu este suficient să te informezi teoretic despre adevărurile care se află la baza omenirii, a existenţei cosmice şi care pot fi obţinute din ştiinţa spiritului de orientare antroposofică, ci că este vorba de a vedea cum sunt realizate corelaţiile în viaţa concretă şi de a înţelege viaţa însăşi prin fundamentele ştiinţei spiritului. În cursul secolelor, omenirea s-a obişnuit să vadă numai o parte din adevăr. Şi tocmai prin aceasta au fost pregătite acele tendinţe omeneşti care apoi au condus la viaţa catastrofală actuală. Oamenii sunt afundaţi în prezent în existenţă fără o înţelegere a vieţii, fără acea înţelegere a vieţii care este cerută de treapta actuală de evoluţie a umanităţii.

Ca adepţi ai ştiinţei spiritului de orientare antroposofică, vom ajunge cu siguranţă uşor la certitudinea realităţii vieţilor pământeşti repetate, a determinării acestora într-o viaţă anterioară, la înţelegerea a ceea ce se întâmplă cu un om ‒ în ciuda stării de libertate totală ‒ sau cu ceea ce întreprinde un om în viaţa sa actuală. Când însă este vorba de a înţelege viaţa concretă, atunci ne alăturăm mult prea uşor reprezentărilor pe care le-au produs ultimele secole şi care de fapt nu sunt suficiente pentru a cuprinde viaţa omului, ele fiind cu totul potrivite să înţeleagă anumite fapte ale desfăşurării naturale, dar care nu percep complexitatea mare a vieţii umane. Îţi vine să spui că cea mai rămasă în urmă faţă de ce este în prezent cerinţă a vieţii este, de fapt, viaţa ştiinţifică. Dar viaţa ştiinţifică exercită la rândul ei o mare influenţă asupra gândirii celor mai largi mase umane. Nu am în vedere, când vorbesc despre acţiunea acestei vieţi ştiinţifice, pe cei care au o relaţie oarecare cu ştiinţa. Am în vedere întreaga masă a omenirii care se supune, în cele mai importante probleme de viaţă, indicaţiilor autoritare ale celor care par meniţi, prin organizarea exterioară, să judece diferitele probleme. Atunci, te orientezi după astfel de judecăţi. Dar în aceste judecăţi nu este conţinut nimic ce ar proveni din înţelegerea reală a vieţii umane. În viaţa umană trebuie introdus ceea ce poate să decurgă din ştiinţa spiritului de orientare antroposofică. Înainte de orice trebuie introduse acele ramuri ale învătământului oficial care dau fundamentul pentru înţelegerea vieţii.

Când, în prezent, diverse persoane ajung în contact cu ştiinţa spiritului, ele încep să înţeleagă ce se află la baza vieţilor pământeşti repetate. Când însă vor să se informeze asupra celor ce se întâmplă în prezent, şi dacă, pe lângă altele, se ocupă de istorie ‒ înţeleg aici prin istorie ceea ce ţine de formarea celor mai largi mase ‒, atunci vor vedea că tocmai în ce este istoria domneşte un mod de gândire care este potrivit pentru explicarea lucrurilor şi faptelor naturii. Omenirea a ajuns să elimine tot mai mult din istorie spiritualul. Iar dacă în prezent cineva vrea să-şi explice faptele care reies din viaţa istorică într-un domeniu oarecare, el ar putea doar să se informeze cu privire la ceea ce au vieţuit generaţia anterioară, a doua generaţie anterioară, a treia generaţie anterioară etc. timp de secole. Pentru a lua un exemplu concret, să vedem cum îşi percepe, în prezent, un neamţ istoria. El îşi fixează atenţia asupra oamenilor care au trăit aici, în Europa Centrală, cărora le aparţine şi el; urmăreşte evenimentele pe care le-au trăit aceşti oameni; urmăreşte evenimentele până la părinţi, bunici, străbunici, până la generaţiile mai vechi, şi ajunge astfel, în mod retrograd poate, până în Evul Mediu. Întotdeauna avem conştienţa că avem de-a face cu o omenire progresivă pe care o urmărim înapoi până la perioada migraţiei popoarelor şi vrem să ne explicăm ce se întâmplă oamenilor prezentului din ceea ce s-a întâmplat generaţiilor premergătoare. Învăţăm să cunoaştem curentul continuu al devenirii istorice, aşa cum se desfăşoară în succesiunea acestor generaţii. De fapt, nu se dispune decât de noţiunea eredităţii, referitor la oameni, se imaginează că fiii au moştenit anumite lucruri de la taţii lor, caracteristicile lor, fie că le-a rămas ceea ce au fondat taţii lor etc. Aşadar, se merge în sus, în timp, de la generaţia actuală la cea precedentă etc.

Dacă privim problema aceasta din punctul de vedere al concepţiei ştiinţei spiritului, este ea un adevăr întreg?

Oare nu este posibil ca sufletele care sunt în corpurile umane actuale să nu fi fost încorporate în vieţile lor anterioare în Europa Centrală, ci cu totul în altă parte şi în alte condiţii? ‒ Forţele pe care şi le-au adus din încorporările anterioare ei le poartă în corpurile actuale. Acestea acţionează realmente la fel ca ceea ce a curs de-a lungul generaţiilor, ele coacţionează cu aceste caracteristici exterioare moştenite fizic. Este posibil să ne dăruim iluziei că înţelegem prezentul cu privire la oamenii săi, cu privire la faptele care se produc, dacă luăm în considerare numai o parte de realitate, nu întregul adevăr, dacă nu spunem că în oamenii prezentului trăiesc suflete în care sunt active forţe ce nu ne conduc înapoi în şirul de generaţii, ci poate în cu totul alte regiuni, în care au fost aceste suflete într-o viaţă anterioară? ‒ Nu se înţelege ce se întâmplă pe Pământ dacă nu se ia în serios în sens concret ce înseamnă recunoaşterea existenţei vieţilor pământene repetate. Nu poţi fi pe de o parte partizanul abstract al vieţilor pământene repetate şi, pe de altă parte, să abordezi istoria aşa cum se face în prezent. Avem atunci separate, pe de o parte, viaţa exterioară, acceptând în întregime ceea ce provine din tradiţie, iar pe de altă parte ceea ce se recunoaşte ca fiind, de fapt, esenţialul. Trebuie să se manifeste din ce în ce mai mult necesitatea de a vedea cu adevărat şi în viaţă lucrurile pe care le-am recunoscut din fundamente spirituale ca fiind adevăr. Pentru că lucrurile stau astfel, eu nu mă dau în lături de a vorbi şi despre anumite cercetări care în prezent sunt resimţite de unii ca fiind paradoxale, dar care trebuie cu orice preţ să fie anunţate, pentru că omenirea tânjeşte după înţelegerea întregului adevăr şi pentru că tot ceea ce nu se îndreaptă înspre înţelegerea acestui adevăr integral aparţine vieţii ce merge pur şi simplu spre declin. Majoritatea oamenilor, în prezent, când se află în faţa întregii seriozităţi a ştiinţei spiritului dau speriaţi înapoi. Totul le apare ca fiind prea îndrăzneţ. Li se pare o cale prea lungă de la ceea ce ei sunt obişnuiţi să gândească şi să simtă până la ce spune ştiinţa spiritului. Din această cauză ei „ciugulesc“ poate în treacăt din această ştiinţă a spiritului, dar nu ajung până la deplina seriozitate a înţelegerii ei, căci nu au curajul să transpună lucrurile în viaţă, nici chiar în observarea vieţii concrete.

Trebuie să mai subliniez o dată un lucru, înainte de a face consideraţiile care urmează. Am spus şi cu alte ocazii: cel care doreşte să găsească ceva prin cercetarea spirituală din lumile spirituale trebuie să se ferească de simple combinaţii de noţiuni sau legături de idei. Căci ceea ce se imaginează este de obicei contrarul adevărului sau cel puţin ceva care este mult deviat de la adevăr. Tocmai adevărurile profunde apar a fi mai întâi paradoxale. Ele pot fi găsite numai prin trăire adevărată, prin experienţă adevărată.

Să luăm în serios problema. Cum stau lucrurile când observăm de pe poziţiile adevăratei ştiinţe a spiritului relaţiile prezentului, oamenii prezentului, oamenii civilizaţiei care au adus lumea într-o astfel de catastrofă [ Nota 8 ]. Fac menţiunea că ceea am spus în mare despre lucruri pe care vreau să le discut acum le-am prezentat pe fiecare în parte cu diverse ocazii. Dar este de la sine înţeles că nu poţi caracteriza câmpul unui adevăr de largă întindere decât expunând detalii.

Am mai atras atenţia asupra faptului că în prezent există multe suflete care într-o viaţă anterioară au fost încarnate, în primele secole ale creştinismului, în sudul Europei, şi care acum trăiesc în Europa Centrală. Acest lucru este întru totul adevărat, numai că se referă la un anumit număr de suflete. Eu vreau să aduc în faţa dumneavoastră azi ceea ce se referă la o mare parte a populaţiei Pământului. Ajungem acum la întrebarea ‒ iar răspunsul pe care-1 voi da la această întrebare se bazează pe cercetare spirituală adevărată intensivă: Unde erau sufletele unei mari părţi, a grosului populaţiei Europei de Vest şi de asemenea o mare parte a populaţiei Europei Centrale, până departe în Rusia, într-o viaţă anterioară a Pământului? ‒ Dacă se cercetează această problemă în mod conştiincios, cu mijloacele de cercetare spirituală disponibile, rezultă că avem de-a face cu suflete care au parcurs o viaţă relativ mai scurtă între ultima moarte şi această naştere. Suntem conduşi spre vest. Suntem conduşi pe căile cercetării noastre acolo unde, după descoperirea Americii, o parte mare a populaţiei europene a colonizat această ţară şi a anihilat sau cel puţin a reprimat populaţia băştinaşă. Suntem conduşi spre secolele cuceririi Americii, la acele suflete care se aflau în trupuri de indieni piei-roşii, peste care s-a abătut cucerirea. Se va înţelege ceea ce vreau să spun numai dacă aceşti indieni nimiciţi de europeni vor fi judecaţi în mod corect. Cu siguranţă, aceşti oameni nu erau cultivaţi în sensul în care este concepută azi cultura, dar exista în sufletele lor ceva ce aş dori să desemnez ca fiind o simiţire panteist-religioasă. Tocmai la aceşti indieni, nu chiar la cei degeneraţi, dar la cei care erau acolo elementul dătător de ton, se întâlnea un sentiment religios orientat spre o entitate spirituală, chiar în sens monoteist, care percepea, în mod viu şi intensiv, un element unitar în fenomenele naturale şi de asemenea în faptele oamenilor. Această dispoziţie sufletească trebuie focalizată şi trebuie înţeleasă în sensul că la aceste suflete avem de perceput totuşi altceva decât se vede la indian când îl privim, după metoda exterioară, naturalistă, ca fiind oarecum pe jumătate animal. Şi sufletele acestor populaţii de indieni anihilaţi, învinşi, trăiesc, în prezent, în cea mai mare parte din oamenii vest-europeni şi central-europeni, până departe în Rusia. Nu înţelegem adevărul dacă nu aducem la înţelegerea noastră acest lucru care aparent este atât de paradoxal. Ele erau suflete care în încarnarea anterioară nu avuseseră parte de creştinism. Din această cauză, pentru cea mai mare parte a populaţiei europene, creştinismul nu este ceva care să fi sălăşluit în suflete înainte de naşterea sau concepţia actuale. El le este dat prin educaţie, în orice caz, pentru cea mai mare parte prin sunetele limbii. Felul în care există în prezent creştinismul în sufletele europene îl va înţelege cel care ştie că în cea mai mare parte a acestor suflete, într-o viaţă pământeană anterioară, nu au fost prezente impulsuri creştine, ci impulsuri care se îndreptau spre marele spirit universal, cu un fel de sentiment panteist. Oricum, în această populaţie s-au amestecat multe suflete care urcaseră din sud, care în primele secole de creştinism au fost încorporate în regiuni mai sudice ale Europei, care au trăit în regiuni ale Africii de Nord şi care apoi s-au reîncarnat în această majoritate pe care tocmai am desemnat-o. Din aceste două feluri de suflete se compune în principal ceea ce este populaţia vest şi central-europeană, după cum am spus, până departe în Rusia. Trebuie să ne fie clar că avem de studiat modul în care se exteriorizează un suflet în prezent, care sunt aspiraţiile lui, care este gândirea sa. Pentru a percepe toate aceste lucruri este necesar să ştim că o mare parte a populaţiei actuale nu poate fi înţeleasă dacă acceptăm, pur şi simplu, ca istorie de toate zilele, curentul generaţiilor, ci dacă cunoaştem că în acele corpuri care, referitor la simpla înrudire, se raportează la taţi, bunici, străbunici etc., până în timpurile lui Carol cel Mare şi chiar mai în urmă, sunt active suflete care au trăit în îndepărtata Americă şi au fost învinse de europeni.

Mai există un alt adevăr care poate rezulta dintr-o astfel de cercetare spirituală. Putem privi înapoi spre acea populaţie care a fost prezentă în Europa în timpul migraţiei popoarelor, ceva mai înainte şi ceva mai târziu, aşadar, chiar la acea populaţie europeană care a întâmpinat creştinismul venind dinspre sud, l-a întâmpinat şi preluat în forma care era diferită de cea actuală, întrucât era încă întru totul impregnată de forţe sufleteşti elementare, originar interioare, întrucât era o forţă imponderabilă ce acţiona în întreaga viaţă. Această forţă nu era încă împâslită de teologie abstractă, raţională, era ceva care acţiona înainte de toate asupra simţirilor de bază ale sufletului. Aceste suflete care erau prezente în Europa de atunci şi care au preluat în acest fel creştinismul, după o viaţă între moarte şi o nouă naştere care a avut o durată mai lungă decât la alţii, pentru că tocmai prin acest mod special al formării sufletului care a pătruns în oameni această viaţă este prelungită, aceste suflete sunt încorporate în prezent în mare parte în Asia. Mai ales, multe din aceste suflete care au fost creştinate în timpul desemnat sunt în prezent încorporate în trupuri de japonezi. Celui care vrea să înţeleagă această viaţă proprie Asiei, care prezintă cu adevărat multe enigme, trebuie să-i fie clar că în Asia actuală trăiesc multe suflete care în viaţa pământeană anterioară au preluat sentimentele creştineşti într-o anumită formă. Ele au introdus aceste sentimente creştineşti în trupuri orientale actuale care erau înconjurate încă din copilărie prin limbă de ceea ce rămăsese din cultura orientală mai veche. Aş spune că ceva cu adevărat creştinesc, prin impregnarea la care astfel de suflete au fost supuse anterior, intră în opoziţie cu ceea ce le răsună în urechi, cu ceea ce se adresează dispoziţiilor lor sufleteşti din lumea culturală orientală veche, religioasă sau de alt fel. Chiar până la cei cultivaţi, până la cei mai culţi, se poate urmări această situaţie şi, de fapt, ajungi la o înţelegere a acesteia numai dacă o percepi în acest fel. Devine clar ce înseamnă o personalitate ca Rabindranath Tagore [ Nota 9 ] dacă este vorba de un suflet care într-o viaţă pământeană anterioară a fost al unui creştin european, care, prin tot ce dă din sine, acţionează dintr-o anumită căldură a simţirii. ‒ Dimpotrivă, tot ce derivă din orientalismul decadent, ce tocmai ne întâmpină la Rabindranath Tagore, se datorează acestei cochetării orientale. În personalitatea lui Tagore, dacă ai o simţire naturală, sănătoasă, atenţia îţi este atrasă pe de o parte de faptul că aici este prezentă toată cochetăria orientală actuală, pe de altă parte eşti atras de imensa sa căldură sufletească.

În prezent, nu poţi doar să „ciuguleşti“ în mod superficial ceea ce ţi se oferă teoretic ca fiind concepţia privitoare la vieţile pământene repetate. Întreaga viaţă concretă se vrea contemplată astfel, chiar dacă acest lucru le este oamenilor încă incomod. Căci, în fond, oamenii dau speriaţi înapoi când este vorba de a se cunoaşte pe ei înşişi. Ei nu încearcă să vadă şi în viaţa adevărată ceea ce îşi reproşează în mod abstract. Într-o anumită măsură, omul se simte jenat să privească astfel în fiinţa sa. El nu ar vrea să se prezinte în faţa lumii aşa cum este cu adevărat. Din această cauză,  el nu doreşte să se cerceteze cu adevărat realităţile din acest domeniu. Confuziile, enigmele vieţii actuale devin de înţeles dacă se iau în calcul lucruri ca cele pe care vi le-am expus.

Dar să ne referim la o altă populaţie. Când cercetătorul spiritului face cercetări ale căror rezultate tocmai vi le-am expus, el este condus spre întrebarea: Ce s-a întâmplat cu acea populaţie care se afla mai demult în Asia? În cercetarea spirituală lucrurile se prezintă astfel, încât undeva, înghesuit de viaţă, de o problemă enigmatică care apare ca sarcină de rezolvat, omul trebuie să atace ceea ce se poate cerceta. Viaţa este aceea care conduce pe cineva să se ocupe într-un anumit loc de cercetare, apoi aceasta îi declanşează clarvederea. O problemă îl aduce pe un altul la alt aspect şi atunci nu poţi decât să spui: În final, se dezvăluie a fi plin de sens motivul pentru care eşti astfel mânat de o problemă de la un rezultat la altul. Întru câtva, devii atent: când vrei să cercetezi ce au devenit sufletele amerindieriilor, ce au devenit alte suflete ale populaţiei europene timpurii trebuie să pui întrebarea: Ce au devenit acele suflete care se aflau în Orientul Apropiat, în Asia, în Africa, în vremea când a luat naştere creştinismul, când s-a desfăşurat Misteriul de pe Golgota?, şi vei avea răspunsul: Nu este vorba de acele suflete care au preluat învăţăturile Misteriului de pe Golgota, ci de sufletele care nu le-au preluat, care au cultivat în continuare cultura orientală asiatică. Despre starea acestei culturi asiatice orientale vechi ‒ care azi se află în decadenţă ‒ din vremea când s-a desfăşurat Misteriul de pe Golgota nu există un concept precis. Pentru foarte mulţi oameni era o cultură pătrunsă de spiritualitate. Ea asigura multor oameni capacitatea de a-şi face reprezentări foarte clare cu privire la anumite contexte ale lumilor spirituale. Evident, ce se întâmplă cu omul când se lasă străbătut de creştinism nu exista la cei despre care vorbesc acum.

Era o înţelegere a contextelor spirituale puternic înţesată cu noţiuni-imagini, era o concepţie despre lume cu un grad înalt de spiritualitate cea care aparţinea acestor oameni, o concepţie despre lume care i-a adus în situaţia de a considera în multe privinţe ca fiind adevărată numai lumea spirituală, ca meritând strădaniile de a o atinge şi într-un anumit fel de a fugi de lumea adevărului exterior, sensibil. Erau oameni care făceau multe speculaţii, dar speculaţii care parţial erau încă hrănite din forţe vechi instinctive, speculaţii privind originea lumii pe diferitele trepte de evoluţie spirituală a unor vremuri anterioare, extrem de îndepărtate. Existau oameni care vorbeau de eoni care se urmau unii pe alţii şi care deveneau tot mai grosolani, tot mai materiali, până când, în final, s-a realizat ceea ce constituie formaţiunea actuală a lumii fizice, reale. Pe scurt, erau oameni care priveau eu seriozitate şi profunzime în sus, în spiritual. Aceste suflete şi-au pregătit tocmai prin structura lor specială, prin dispoziţia lor specială o viaţă mai lungă între moarte şi o nouă naştere, aveau nevoie de mai mult timp până a se trezi din nou în ei dorinţa de a coborî într-o nouă corporalitate. Foarte multe astfel de suflete sunt încorporate în prezent în populaţia americană. Această populaţie americană, care în multe privinţe înclină chiar spre conceperea vieţii practice, materiale, prin întreaga ei constituţie, determinată de faptul că anterior a reprezentat suflete care au vieţuit înţelegerea spirituală a lumii pe care am descris-o mai înainte, ulterior s-a cufundat într-o corporalitate foarte, foarte densă şi care, în fond, caută să vieţuiască acum într-o tratare subtilă a acestei lumi materiale ceea ce a avut mai înainte într-o spiritualitate rafinată. Înţelegem modul specific al spiritului american de a se înstăpâni cu adevărat praetic şi ştiinţific peste lucrurile lumii, dacă ştim cum se raportează aceasta la o orientare anterioară spre lumea spirituală care este introdusă în prezent în viaţa materială fără a se conştientiza că se doreşte înţelegerea spiritualului în domeniul material. Este contraimaginea materială a spiritualului pe care aceste suflete au parcurs-o în viaţa lor pământeană anterioară.

Veţi vedea cât este de eficient să clarificaţi, prin focalizarea unor astfel de aspecte, diferitele comportamente umane ale generaţiei actuale când dezvoltaţi concomitent conştienţa că abia acum cuprindeţi întregul adevăr, în timp ce, în fond ‒ chiar dacă este o abstracţiune exterior perceptibilă ‒, ne aflăm doar în faţa unei abstracţiuni când lăsăm să ni se povestească istoria generaţiilor.

Este necesar să vă lămuriţi că marea majoritate a oamenilor este foarte puţin înclinată să se străduie cu adevărat în acest fel spre cunoaşterea de sine, că puţini găsesc curajul de a ieşi din ceea ce în istorie nu este decât observaţie exterioară, fizic-sensibilă. Se poate observa cu claritate, tocmai în domeniul care curge apoi pe calea învăţământului în sufletele noastre tinere, cum sunt smulşi oamenii în prezent din marele, întregul adevăr al vieţii prin aceea că nu li se prezintă de fapt decât un fragment de adevăr. Natural că oamenii de azi se retrag speriaţi, ca şi cum ar lua foc, când sunt încurajaţi să ia în serios viaţa spirituală, care se exteriorizează pentru suflete în vieţile părnântene repetate, şi să facă abstracţie de ceea ce este pur şi simplu exterior. În această privinţă, în prezent, asistăm chiar la cele mai incredible lucruri din partea conducătorilor spirituali ai omenirii actuale. Desigur, nu a venit încă timpul să se spună în conferinţe oficiale lucruri ca cele pe care eu le-am prezentat acum. Dar, în prezent, trebuie mers destul de departe chiar în conferinţele oficiale. De exemplu, eu am spus de curând la Zürich aproximativ acelaşi lucru ca în conferinţa oficială ţinută aici, marţi, şi pentru a face înţeles în care sferă se desfăşoară ceea ce cercetătorul spiritului parcurge pentru elaborarea metodelor sale ca exerciţii sufleteşti interioare, speciale, am declarat: Aceasta se desfăşoară într-o sferă care trebuie să fie pătrunsă de voinţa interioară a omului, de claritate interioară, cum nu mai găsim decât la raţionamentele matematice, la adevărurile matematice. ‒ Această conferinţă a fost ascultată de un om de ştiinţă din Zürich [ Nota 10 ], nu dintre cei mai răi, ci unul care aparţine categoriei celei mai înzestrate. Dar printre alte lucruri obtuze pe care le-a publicat apoi într-un foileton amplu din „Neue Zürcher Zeitung“, îndreptat împotriva acestei conferinţe, se află scris că eu m-aş fi referit la faptul că metodele interioare de cercetare ale cunoaşterii antroposofice trebuie să fie elaborate printr-un procedeu sufletesc clar, fiind copiate după procedeul folosit în modelarea raţionamentului matematic. ‒ Acest învăţat este tânăr, aşadar, o „lumină plină de speranţă“ pentru viitor, şi nu poţi să nu fii uimit când citeşti aşa ceva scris de un om care vrea să fie luat în serios. Precizia matematicii se bazează, de fapt, numai pe aceea că se face legătura între diferitele formaţiuni matematice. Când dispui de punct, de linie şi de unghi poţi lega punctul de linie şi de unghi, de unde rezultă adevăruri, precizii. Dar punctul şi linia sunt ele însele nesigure, aşa cum sunt nesiguri atomul şi molecula.

Omul crede că spune ceva deosebit de înţelept, dar este de fapt caracteristic pentru a arăta cât de sucită este gândirea omului de ştiinţă actual. Căci dacă cineva se referă cu o gândire sănătoasă, dreaptă, la faptul că procedeele exersării sufleteşti sunt în cercetarea antroposofică de o claritate matematică nu-l privesc nicidecum toate aceste lucruri care pot fi discutate cu privire la precizia legăturilor prin linii şi imprecizia unui punct izolat. Este cu totul indiferent ce gândeşte un astfel de învăţat privat despre precizia punctelor, liniilor etc. Să lăsăm să fie clar sau neclar ceea ce vrea să-şi reprezinte un astfel de om. Dar trăieşti într-o anumită dispoziţie sufletească atunci când îţi lămureşti teorema lui Pitagora. Ceea ce parcurgi aici este ceea ce este copiat din metoda antroposofică, indiferent ce s-ar putea spune despre faptul că triunghiul din teorema pitagoreică este precis în sine sau dacă pătratul său este precis în sine.

Trebuie să ne fie clar faptul că de cele mai multe ori efectiv nu se poate crea o punte spre un astfel de învăţat, că aceste „minţi“ sunt complet pervertite prin ceea ce a fost inoculat de prezent în ei. Dar, pe de altă parte, este imperios necesar ca simţul adevărului să intre în întreaga noastră viaţă. Fără acest simţ al adevărului nu putem înainta. Din această cauză, cel care are intenţii cinstite cu adevărurile şi cunoştinţele ştiinţei spiritului de orientare antroposofică nu trebuie să se retragă speriat din faţa introducerii în viaţa concretă a acelor lucruri pe care poate că în mod abstract le înţelege foarte bine, cum ar fi învăţătura despre vieţile pământene repetate. Rămâne întru totul corect că tocmai dogmele, adică forma de dogmă abstractă a adevărului, trebuie să fie definitivate cât mai târziu posibil. Rămâne întru totul corect că ceva cum este şcoala noastră Waldorf  [ Nota 11 ]nu trebuie să inoculeze o concepţie despre lume. Din această cauză, acolo nu este vorba să fie înţeles de sufletele tinere gândul abstract al vieţilor pământene repetate. Dar, fără a atinge acest gând abstract, prin simplul fapt că avem noi înşine cunoştinţe ca cele expuse azi, se poate ilumina reprezentarea istorică în învăţământ, putând-o aduce la înţelegere. Atunci va exista cu totul altceva în dispoziţia acestor suflete care primesc o astfel de prezentare istorică fără teoria şi dogmatica privitoare la vieţile pământene repetate, pur şi simplu prin aceea că se găsesc metodele de a descrie viaţa prezentului aşa cum înţelegem noi înşine, aflând confluenţa vieţilor sufleteşti cu totul străine cu ceea ce a curs corporal prin sânge, din timpul premergător, în succesiunea de generaţii.

În prezent, problema este să nu se vorbească despre spirit, ci de a duce cu adevărat înţelegerea spiritului atât de departe, încât să fie găsită acţiunea spiritului în concret, în existenţa materială. Ştiinţele noastre au luat peste tot o formă abstractă, chiar şi acolo unde ea se bălăceşte în manipulare exterioară. Aceasta este ceea ce se dezvoltă în manipularea exterioară, chiar dacă este numai o abstracţiune perceptibilă, totuşi numai o abstracţiune, dacă o avem fără ceea ce se află spiritual la baza ei. Iar cine obiectează, spunând: Aici trebuie să-l crezi pe cel care vede lumea spirituală; ştiinţa iniţierii nu o poţi atinge atât de uşor ca alte lucruri!, acela se plasează cu această obiecţie pe poziţia preotului şi profesorului Traub [ Nota 12 ] care consideră că nu este necesar ca eu însumi să trăiesc lucruri care în fond mă ating puţin ca, de exemplu, moartea lui Alexandru cel Mare, dar că ceea ce trebuie să recunosc ca privindu-mă nemijlocit trebuie să pot vieţui sau avea eu însumi, căci acest lucru eu nu îl iau drept vieţuirea altuia. Unor oameni cu această logică aş vrea să le recomand să vadă, când şi-au înscris data naşterii, dacă nu au aici un fapt care este totuşi foarte legat de persoana lor şi pe care nu şi-l pot aduce în conştienţă pe nicio altă cale decât încrederea şi credinţa în alţii! Aceasta mai întâi pentru respingerea aşa-numitului principiu al autorităţii. Dar ar trebui încercat de a găsi calea care chiar şi numai prin raţiunea umană sănătoasă conduce la înţelegerea a ceea ce oferă ştiinţa spiritului. Să fie luate o dată lucrurile în serios, fundamental şi intensiv. Atunci se va vedea cum chiar şi la adevăruri aparent paradoxale şi neobişnuite, aşa cum le-am prezentat azi, este posibil accesul pentru raţiunea umană sănătoasă, neîmpiedicată şi neinhibată. Dacă îţi baricadezi raţiunea umană sănătoasă cu acele ziduri care se ridică în timp ce priveşti istoria ca fiind un sistem, fie fizic, potrivit sângelui, după caractere umane moştenite, fie în curentul continuu al evenimentelor ce se petrec într-un anumit domeniu, atât timp cât îţi baricadezi înţelegerea pentru adevăr prin astfel de prejudecăţi, nu poţi ajunge la acest adevăr. În clipa în care te dăruieşti raţiunii umane sănătoase în mod corect, când începi să înţelegi, vei constata ce vieţuieşte în sufletele prezentului. Dacă vrei doar s-o înţelegi, nu o vei percepe ca venind pur şi simplu din sânge, prin moştenire sau din curentul care curge continuu prin succesiunea de generaţii. Este vorba că trebuie să găseşti curajul să te apropii de aceste lucruri. Dacă însă găseşti acest curaj, vei ajunge oricum la depăşirea abstracţiunilor şi la înţelegerea concretă a adevărurilor.