Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

RESPONSABILITATEA OMULUI PENTRU EVOLUŢIA LUMII

GA 203


CONFERINŢA a XV-a

Dornach, 13 martie 1921

Din prezentarea ştiinţei spiritului antroposofică, vedeţi că înţelegerea modului în care se inseră entităţile spirituale în diferitele domenii ale existenţei, dându-le direcţie şi întărindu-le, reprezintă o problemă importantă. Este necesar ca omenirea să se pătrundă de cunoaşterea modului în care diferite domenii ale existenţei sunt conduse, orientate etc. de diferite entităţi spirituale. Căci civilizaţia noastră a şters în cursul timpurilor conştienţa spiritualităţii concrete din existenţă. Se vorbeşte curent despre divinitatea care pătrunde totul. Dar cu o astfel de viziune despre divinitate nu se ajunge la o înţelegere a lumii de aşa natură încât să constituie o bază solidă pentru viaţă. Este foarte sigur că, în final, tot ceea ce se este spiritual trebuie să tindă spre ceva unitar. Însă dacă tindem prea repede spre ceva unitar se estompează, se şterg toate posibilităţile de înţelegere a mersului evenimentelor lumii. Din această cauză este necesar să se depăşească vorbirea generală despre divinitate şi să se cunoască entităţile spirituale concrete conducătoare în natură, istorie etc., cum am făcut noi mereu în cursul timpului. Şi, pornind din acest punct de vedere, aş vrea astăzi să vă atenţionez asupra unor elemente de bază foarte importante, semnificative, ale constituţiei lumii noastre.

Am atras atenţia alaltăieri că în construcţia, în întreaga vitalizare a omului, se găsesc reunite anumite entităţi care sunt, într-o anumită măsură, în luptă. Am readus în faţa sufletelor noastre adevărul, vechi pentru noi, al opoziţiei dintre forţele spirituale luciferice şi cele ahrimanice. Astăzi vom contempla din altă perspectivă acest aspect.

Ceea ce este în mod special caracteristic pentru civilizaţia cea mai nouă, care se află prinsă în procese atât de catastrofale, care manifestă forţe de degradare atât de puternice, constă în răspândirea gândirii raţionale în întreaga omenire. Trebuie realmente să dobândim un fel de privire intuitivă în acea complet diferită structură sufletească a omului, incluzând şi Europa civilizată, de acum şapte, opt secole. Ceea ce este în prezent dătător de ton, ceea ce pătrunde întreaga viaţă sufletească a oamenilor şi o va pătrunde tot mai mult este gândirea raţională. De o astfel de noţiune mai mult sufletească trebuie să legăm ceva ce este tangibil exterior. Este bine dacă putem cuprinde şi pătrunde cu adevărat existenţa materială exterioară din punctul de vedere al spiritului. La baza gândirii se află procesele pur minerale care au loc în organism. Aşadar, înţelegeţi-mă corect: Ceea ce în noi sunt procese ale umanităţii propriu-zise, ceea ce în noi sunt procese pe care le avem în comun cu natura animală, procese pe care le avem în comun cu natura vegetală, toate acestea depind numai indirect, nu direct, de faptul că, în sensul mai nou al evoluţiei umane, suntem oameni care gândesc raţional. Faptul că avem şi o constituţie minerală consolidată ne dă capacitatea de a avea o gândire raţională. Dacă ne referim la regnurile naturii din spaţiul cosmic, trebuie să spunem că ele sunt acolo, afară, şi ele sunt deasemenea şi în interiorul nostru. Să ne referim mai întâi la fenomenele calorice, aşadar, la eterul caloric [ Nota 70 ]. Noi purtăm deasemenea efectul acestui eter al căldurii în noi. Îl purtăm în noi în sângele nostru. Eficienţa sângelui nostru constă în faptul că, având sângele drept purtător, noi conducem fenomenele calorice, încălzirea, prin întregul organism. Gândirea noastră raţională nu se bazează pe ce se petrece în regnul caloric. Aşadar, dacă ne referim la fenomenele calorice din Cosmos, putem spune: aceste fenomene calorice se continuă şi în interiorul pielii noastre, în organismul nostru; dar ceea ce ne întâmpină în Cosmos ca fenomene calorice, ceea ce întâmpină mai ales pe cel care contemplă Cosmosul în starea în care prezintă exclusiv fenomene calorice, în perioada Saturn, care sunt afară, nu reprezintă nimic despre care să putem spune că stimulează în noi gândirea raţională.

Dar nici pe ceea ce se petrece în noi datorită faptului că inspirăm aer, că prelucrăm aer în organismul nostru, nu se bazează gândirea raţională. Dacă ne uităm atent la domeniul aerului, vedem că în şi acest domeniu au loc procese care se continuă în organismul nostru prin procesul respiraţiei. Dar nici aceasta nu are nicio legătură nemijlocită cu gândirea raţională.

Ca un al treilea domeniu, am putea cerceta fenomenul apei. Observăm afară, în Cosmos, fenomenele domeniului fluid. Şi acestea se continuă în metabolismul nostru, în măsura în care se desfăşoară în fluid. Vedem în natură ciclul fluidelor, în noi înşine vedem de asemenea un fel de ciclu al lichidelor. Tot ceea ce se desfăşoară astfel în noi, de asemenea, nu are nimic de-a face cu gândirea raţională. Dacă însă privim în Cosmos şi vedem că apa se densifică devenind ghiaţă, că anumite substanţe minerale se depun ca sedimente, că se formează roci, se formează cristale, pe scurt, dacă contemplăm procesele mineralelor, ale solidelor afară în Cosmos şi cele corespunzătoare lor în limitele organismului nostru, atunci ce se desfăşoară aici ca procese minerale are de-a face cu ceea ce culminează în gândirea noastră raţională. Aşadar, ca oameni, noi suntem încorporaţi în Cosmos în diferite domenii. Dacă nu am fi integraţi astfel, fără a fi solicitaţi într-o măsură importantă de regnul mineral, aşadar de acele forţe care ne întâmpină afară în cristalizare, în depunerea de sare etc., nu am fi fiinţe gânditoare în sensul în care suntem mai ales de la mijlocul celui de al XV-lea secol. Este un fapt adevărat că, începând cu mijlocul secolului al XV-lea, această acţiune a forţelor minerale a devenit dătătoare de măsură, de ton, în organismul uman. Mai înainte erau alte forţe, forţele apei, forţele aerului etc., care erau active în om în mod predominant. Din această cauză gândirea raţională nu era elementul cel mai important în activitatea umană. Acum, în tot ce ne înconjoară sub forma diferitelor regnuri în care trăim, terestrul solid, fluidul-apos, gazosul, aerianul, caloricul ‒ deocamdată facem abstracţie de eterurile superioare ‒, în toate acestea acţionează şi entităţi spirituale divine. Aceste domenii nu constau numai din ceea ce numim forţele materiale ale lumii, entităţile materiale ale lumii, ci ele sunt străbătute de diferite entităţi spirituale. Să prezentăm schematic ceea ce ne poate face perceptibil un fapt important în legătura noastră cu lumea.

Schematizez domeniul terestru-mineral (vezi desenul, alb, luminos); domeniul aposului (roşu); domeniul aerianului (albastru) şi domeniul eterului caloric (violet-roşcat).

desen plansa 7 Planşa 7
[măreşte imaginea]

Particularitetea constă în aceea că toate acele entităţi spirituale despre care timpul precreştin, evreimea precreştină, şi le reprezenta că s-ar afla sub conducerea lui Iahve sau Iehova, aşadar tot ceea ce era văzut şi de iniţiaţii evrei ca aparţinând domeniului lui Iahve sau Iehova, îşi extinde în principal domnia asupra primelor trei domenii deasemenea şi asupra altora, dar din acestea patru asupra primelor trei. Aşa încât, dacă ar trebui să vă schiţez zona care este cuprinsă în lumea dominaţiei lui Jahve, ar trebui sa spun că acesta este zona (cele trei în partea de sus a desenului). Stăpânirea lui Iahve se întinde peste tot ce este regn al naturii, elemente pe care le-am enumerat, cu excepţia regnului fizic-mineral. Trebuie să fie clar că acolo unde, în vechile scrieri ebraice, este vorba de dumnezeiesc se vorbeşte, de fapt, de stăpânirea lui Iahve privitor la eterul caloric, la entitatea aer, la entitatea apă ‒ acesta era în vremea precreştină un adevăr iniţiatic profund ‒ şi deja în istoria genezei se face referire în mod foarte spiritual la acest adevăr fundamental. Acest lucru este exprimat foarte clar, trebuie să înţelegi corect sensul cuvintelor biblice: Iahve s-a îndreptat întru câtva spre Pământ şi a creat omul din pulberea Pământului. El a folosit pentru formarea omului ceva ce nu provine din regnul său. ‒ Biblia exprimă clar acest fapt. Aşa cum am spus, în ştiinţa iniţiatică ebraică precreştină era un adevăr iniţiatic faptul că Iahve nu l-a creat pe omul exterior din elementele domeniului său de forţă, că el s-a dus pe Pământ şi a format învelişul uman, care nu putea proveni din domeniul său, din pulberea Pământului, străină lui. Apoi i-a insuflat ceva din domeniul său, sufletul animal, Nephesch-ul [ Nota 71 ]. Acesta l-a dat din sine, acesta venea din cele trei regnuri pe care le stăpânea. Cercetătorii superficiali nu înţeleg ce se scrie în Biblie. Biblia, dacă o înţelegi se vede acest lucru, vorbeşte foarte clar, şi spusele ei trebuie luate ca atare. Iahve l-a creat pe om din pulberea Pământului, adică din regnul mineral ce-i era străin, şi i-a dat din domeniul său suflul sufletului. Aşadar, ceea ce trăieşte în om ca emanaţie a lui Iahve este răsuflarea vie.

Apoi omul a evoluat şi a dezvoltat un element străin lui Iahve, prin faptul că a evoluat mai departe împreună cu regnul mineral, acel regn care după aceea în vremurile mai noi, din cea de a cincea epocă postatlanteeană, a furnizat ceea a devenit deosebit de dătătător de ton în om pentru că a constituit baza pentru cultura sa raţională. Astfel încât putem spune: Atât timp cât în om cultura raţională nu era dătătoare de ton mai putea exista o dominaţie a lui Iahve. Apoi a început să se pună în valoare natura minerală, de la întemeierea creştinismului până la începutul celei de a cincea epoci postatlanteene. Atunci omenirea trebuia să primească ajutor din altă parte. Puteţi să vedeţi cât îi era de necesar omenirii impulsul Christos, în vremea în care natura minerală a devenit esenţială. Vechiul impuls Iahve sau Iehova nu mai era suficient.

Reţineţi cele ce v-am spus şi gândiţi-vă la faptul că omul nu ar gândi raţional dacă ar fi supus numai naturii lui Iahve, care nu are influenţă asupra naturii minerale. Din această cauză, dacă vrem să focalizăm acţiunea lui Iahve în om, nu vom avea în vedere numai ce există în cultura noastră raţională, ci trebuie să mergem până la ceea ce se exprimă în visele noastre. Ceea ce se visează, ceea ce nu merge până la cuprinderea vieţii noastre sufleteşti în noţiuni raţionale clar conturate, aceasta este viaţa-Iahve a noastră. Tot ce se mişcă în elementul fluid şi ceea ce este mai fantastic sau mai plin de fantezie, care poate fi comparat cu influenţele lunare asupra omului, aceasta este natura Iahve a omului. Ceea ce se opune naturii Iahve este gândirea clară. Dar aceasta omul o datorează împrejurării că în el se depune sare, că în el sunt active eficacităţi minerale.

Acuma gândiţi-vă ca în fond aceasta este dezvoltarea istorică, că vechea religie Iahve şi-a pierdut sensul odată cu Misteriul de pe Golgota. Ea îşi pierduse sensul tocmai pentru că omul a intrat din ce în ce mai mult în acel stadiu al evoluţiei în care natura sa minerală a devenit dătătoare de ton. Când a survenit Misteriul de pe Golgota, mai exista suficientă înţelepciune veche de vis pentru a înţelege acest Misteriu plecând de la înţelepciunea de vis. Cei care se ridicaseră peste înţelepciunea de vis, care posedau, prin fel de fel de iniţieri, ceva din cultura intelectualistă, ca Saul-Pavel, aveau nevoie de o influenţă specială, aşa cum a întâlnit-o Saul-Pavel pe drumul Damascului, pentru a înţelege Misteriul de pe Golgota. Este de o importanţă profundă faptul că în tradiţia creştină se spune că a fost necesar ca Saul-Pavel, care într-un anumit sens era iniţiat în Misteriile ebraice, pentru a înţelege Misteriul de pe Golgota, să fie atras într-o cunoaştere care nu acţiona în contururile nete ale raţiunii, ci se desfăşura în elementele estompate ale visului. În vis a vieţuit Pavel certitudinea că Christos a fost prezent în Iisus prin Misteriul de pe Golgota. Se mai putea înţelege cu vechea înţelepciune de vis destul de mult din Evenimentul de pe Golgota, şi cineva putea, dacă printr-o înrâurire specifică era transpus în această regiune, cum a fost cazul cu Pavel, să înţeleagă Evenimentul de pe Golgota. Acum, vechea înţelepciune de vis s-a atenuat. Ea a rămas numai în visele omeneşti şi se găseşte în plină decadenţă. Când s-a apropiat secolul al XV-lea, omenirea a devenit din ce în ce mai mult dependentă de cultura intelectualistă, de elementul intelectualist, şi sub influenţa acestuia s-a înălţat ştiinţificitatea modernă.

Acum, vă rog, reflectaţi la următorul aspect. Vechea religie Iahve nu trebuie să fie înţeleasă din cuvintele sale exterioare ‒ aceasta ar fi o concepţie religioasă materialistă ‒, ci este necesar s-o cuprinzi în spiritul ei interior. Ca fenomen istoric, ea ne întâmpină în aşa fel încât zeul Iahve este zeul unui popor. În afara graniţei poporului iudeu, zeul Iahve nu mai este zeul Jahve. Zeul Iahve nu cuprinde întreaga omenire, ci doar o parte a acesteia. Această receptare a zeului a ajuns până la noi şi, mai ales în timpul războiului mondial, s-a putut vedea cum unii spuneau că pronia cerească sau chiar Christos îi ajută. Într-o anumită măsură, fiecare popor voia să lupte împotriva altor popoare sub conducerea lui Christos. Dar faptul că îl numeşti pe Christos nu înseamnă că îl şi înţelegi. Îl înţelegi numai dacă în toată simţirea te adresezi acelei fiinţe care are natura lui Christos. Poţi spune de o mie de ori: Vreau să lupt în numele lui Christos, dacă lupţi numai pentru un popor dai fiinţei despre care vorbeşti un nume fals; o numeşti „Christos“ dar nu-l înţelegi decât pe zeul Iahve. Şi în timpul catastrofei războiului din 1914-1918 popoarele au recăzut în religia lui Iahve. Numai că atunci au fost prezenţi mai mulţi Iahve. Fiecare popor a proslăvit un zeu care avea caracterul lui Iahve. În aceste evenimente catastrofale Christos a dispărut în întregime din conştienţa oamenilor.

Putem să vedem aceasta şi din alte aspecte. Cultura ştiinţifică modernă se referă numai la fizicul-mineral. Oamenii de ştiinţă moderni devin extrem de sceptici când sunt obligaţi să vorbească despre altceva decât despre fizic-mineral. Când este vorba despre lumea vie, ei cer să se explice numai ce sunt fenomenele minerale, chimice etc.; când este vorba de viaţa propriu-zisă nu se lasă antrenaţi în niciun caz în explicarea aspectului sufletesc etc. Ştiinţificitatea modernă s-a dezvoltat integral în cadrul a ceea ce nu a fost cuprins de religia Iahve. Ea s-a dezvoltat în elementul străin lui Iahve, al fizicului-mineral. Pentru a putea deveni un element al civilizaţiei, această ştiinţă trebuie să recepteze divinul-spiritual din altă parte.

Când vechii evrei vorbeau de o cunoştinţă oarecare, era vorba de cunoştinţe cu caracter de vis. Profeţii care aveau cele mai înalte cunoştinţe vă sunt descrişi ca purtători ai viselor profetice. Toate acestea se leagă de acest aspect. Cu această înţelepciune de vis încă se înţelegea şi Misteriul de pe Golgota. Dar această înţelepciune de vis a dispărut. Misteriul de pe Golgota s-a transmis în mod istoric, se vorbea despre el în comunităţile creştine tradiţionale, dar adevărata înţelegere nu putea fi aflată acolo. Pe de altă parte, ştiinţa modernă s-a înălţat într-un element lipsit de Dumnezeu, lipsit de spirit, în elementul străin de Iahve, pentru că înţelegerea nu ajungea încă până la elementul-Christos, în elementul fizic-mineral străin spiritului.

Această ştiinţă trebuie să fie din nou pătrunsă, până în particulele ei individuale, de ceva spiritual. Ea este lipsită de spirit pentru că nu mai poate fi iahveică. Cultura exterioară a încercat, printr-o fraudă religioasă, în timp ce-i dădea lui Iahve numele de Christos în timpul catastrofei războiului, să continue ceva religios. Dar ştiinţa s-a îndepărtat de spirit, dă numai descrieri ale fizic-sensibilului, pentru că nu s-a ajuns încă la înţelegerea lui Christos, ci cel mult se mai păstrează înţelegerea lui Iahve, atunci când se dezlănţuie furia reciprocă, cum s-a întâmplat în catastrofa războiului, dar nu când se cercetează faptele naturale. Avem o ştiinţă lipsită de spirit, o ştiinţă intelectualistă, lipsită de spirit. Suntem, aşadar, înconjuraţi de un domeniu în care acţionează Iahve, de ceea ce este pe măsura lui Iahve. Dar noi nu-l mai conştientizăm pentru că ne străbate mai ales în stările noastre de somn. Dacă ne-am trezi brusc în afara corpului nostru am percepe cu claritate natura spiritului care se află sub dominaţia lui Iahve; pe valurile mării lui Iahve ne-ar apărea atunci visele, ieşind din elementul iahveic.

Şi în voinţa noastră, cu privire la care v-am spus adeseori că dormim veghind, acţionează natura iahveică. În întregul metabolism uman acţionează natura iahveică. În timp ce sentimentele apar din metabolism, străbat sistemul ritmic, din marea Iahve se ridică în valuri visele, şi în acelaşi timp apar anumite sentimente. Când trăim într-un domeniu care ne poate deveni inteligibil numai prin intelect, prin raţiune, Iahve nu-şi are locui. Când Luna scaldă tăcută totul într-o lumină de vis, când această lumină de vis se răspândeşte peste toate, s-ar putea spune că omul a extins caracterul iahveic peste câmpiile lumii. Când Soarele străluceşte pe roca noastră, când se proiectează asupra diferitelor obiecte şi le dă contururi precise, astfel încât ne dă prilejul să cuprindem toate acestea cu raţiunea noastră, atunci se exprimă natura solară, care nu este natura iahveică. Noi putem spiritualiza lumea numai dacă putem vedea lăuntric fiinţa-Christos, dacă putem privi lăuntric în această lume astfel încât să contemplăm fiinţa-Christos în ea. Ştiinţa modernă nu a avut ochi pentru fiinţa-Christos, ci pentru ceea ce nu este iahveic, pentru ceea ce este luminat de Soare şi poate fi cuprins în contururi raţionale nete, ca fiind lipsit de spirit.

Aceasta este legătura mai profundă. Dar ce domeniu este oare cel care ne întâmpină în lumea minerală? Am vorbit ieri despre faptul că în domeniul lui Iahve apar entităţi luciferice, pentru că ele au rămas pe trepte anterioare de evoluţie. Când ne aflăm în domeniul lui Iahve, să spunem în somn, se pun în valoare entităţile luciferice în sentimentele noastre, în impulsurile noastre de voinţă. Noi trebuie să dominăm cu intelectul nostru regnul mineral. Acest regn este străin de Iahve, este regnul în care au pătruns entităţi care aparţin regnului ahrimanic. Entităţile ahrimanice au pătruns pentru că Iahve nu le putea ţine la distanţă (vezi desenul de mai sus, verde). În acest regn ne aflăm în orice moment în pericol de a fi surprinşi, spre uluirea noastră, de entităţile ahrimanice. Aceste entităţi ahrimanice ‒ am încercat să prind aceasta în grupul statuar care este menit să stea odată la Goetheanum ‒ pot fi familiare numai în domeniile care ne înconjoară în cadrul lumii minerale. Aceste entităţi ahrimanice sunt înzestrate în primul rând cu intelect. Silueta mefistofelică pe care o vedeţi în partea de jos al grupului nostru statuar din lemn, această formă ahrimanic-mefistofelică, este fundamnetal pătrunsă de raţiune; dar cu ceea ce este iahveic, aşadar cu ceea ce trăieşte în metabolismul uman în măsura în care nu depune săruri sau nu este mineral, ci este de natură fluidă, constă în schimbul de fluide, în metamorfoza fluidului, care trăiesc în respiraţia noastră, care trăiesc în relaţiile noastre calorice, cu toate acestea ahrimanicul nu are nicio înrudire directă.

Acum însă el tinde să pătrundă în acestea. Omul este făcut din pulberea Pământului. Ceea ce aici este mineral alcătuieşte domeniul lui Ahriman. Aici poate pătrunde Ahriman, aici se simte el bine. El se simte bine şi când se poate impune în noi privitor la tot ceea ce este mineral în noi. Dumneavoastră separaţi sarea şi prin aceasta puteţi de fapt să gandiţi. Prin depunerea de săruri, prin tot ce se manifestă în dumneavoastră ca proces mineral sunteţi o fiinţă gânditoare. În acest domeniu vrea Ahriman să pătrundă. Dar el are de fapt numai aşa direct o înrudire cu acest mineral. Şi din această cauză luptă pentru a lua parte şi la circulaţia sângelui, la respiraţie, la metabolism. Acest lucru îl poate face numai atunci când poate cultiva anumite proprietăţi în sufletele umane, de exemplu dacă propagă în sufletele umane înclinaţia cu totul specială pentru raţiunea seacă care doreşte să se epuizeze în materialism, pentru raţiunea care ironizează adevărurile pătrunse de afectivitate, când poate cultiva în sufletul uman aroganţa raţiunii. Atunci el dispune pentru sine şi de sângele uman, respiraţia umane, metabolismul uman şi poate să alunece întru câtva în afara salinului, mineralului, trecând în sânge, în respiraţie. Aceasta este lupta pe care o dă Ahriman în lume, prin om. Cand Iahve s-a îndreptat spre Pământ şi l-a făcut pe om din pulberea acestuia, Iahve, pentru a-l ajuta pe om să meargă mai departe, deşi l-ar fi putut aduce în propriul său domeniu, el l-a făcut dintr-un element străin lui şi doar i-a insuflat, i-a inoculat propriul său element. Dar prin aceasta Iahve a luat în ajutor ceva la care fiinţa ahrimanică are acces. Prin aceasta Iahve a fost implicat pentru evoluţia pământească în această luptă împotriva elementului ahrimanic, care vrea să lupte cu ajutorul oamenilor, pentru a obţine pe calea indirectă a procesului mineral lumea pentru sine.

Entităţilor ahrimanice le-a reuşit mult în acest domeniu. Deoarece când omul este născut în existenţa fizică sau este primit în aceasta, el coboară din lumi spiritual-sufleteşti, se învăluie cu lumea fizică. Dar aşa cum civilizaţia actuală este după obiceiurile confesiunilor tradiţionale, s-ar dori să se uite existenţa prenatală din domeniul spiritual-sufletesc. S-ar dori să nu se recunoască acest lucru; s-ar dori să se şteargă întru câtva din existenţa umană existenţa prenatale. Preexistenta a fost din ce în ce mai mult declarată de crezurile tradiţionale ca fiind erezie. S-ar dori ca omul să înceapă cu naşterea fizică sau cu conceperea fizică şi apoi să se adauge la aceasta ceea ce se află după moarte. Dacă această credinţă exclusivă într-o stare post-mortem nu ar fi reprimată şi ar acapara omenirea, entităţile ahrimanice ar fi victorioase. Dacă omul ar lua în considerare numai ceea ce trăieşte prin natura sa pământeană între naştere şi moarte şi ar accepta doar o viaţă continuată după moarte, nu ar avea în vedere şi viaţa dinainte de naştere, ahrimanicul ar lua efectiv în stăpânire umanul, pornind de la procesul mineral. S-ar elimina astfel din evoluţia umană tot ce este iahveic, care a venit din perioadele Saturn, Soare şi Lună, şi ar avea loc o nouă creaţie a Pământului, care însă ar contesta tot ceea ce a precedat-o. Din această cauză este atât de important să se combată cu toată energia această concepţie care nu acceptă preexistenţa. Omul trebuie să înţeleagă că a existat înainte de a fi născut sau conceput în lumea fizică. El trebuie să preia cu evlavie şi cu sfinţenie ceea ce i-a venit din lumi divin-spirituale înainte de această existenţă fizic-pământeană. Prin faptul că adaugă la ceea ce urmează morţii cunoaşterea prenatalului, el îşi pregăteşte sufletul să nu poată fi corodat de Ahriman.

Rezultă din cele spuse că este necesar să preluăm treptat în limbă un cuvânt ‒ v-am atras deja atenţia asupra acestui fapt ‒ pe care nu-l avem. Aşa cum vorbim despre nemurire şi ne gândim la sfârşitul existenţei noastre fizice, trebuie să învăţăm să vorbim şi despre nenaştere. Căci, aşa cum suntem nemuritori, tot aşa, ca oameni, suntem nenăscuţi. Căutaţi însă în limbile culte un cuvânt de circulaţie curentă pentru „nenăscut“! „Nemuritor“ găsiţi peste tot, dar „nenăscut“ nu. Avem nevoie de cuvântul „nenăscut“; el trebuie să devină de circulaţie curentă în limbile culte, ca şi cuvântul „nemuritor“, pe care limbile îl au deja. În acest aspect se vede ahrimanizarea civilizaţiei moderne. Faptul că nu avem un cuvânt pentru nenăscut este unul dintre simptomele ahrimanizării civilizaţiei moderne. Căci tot atât de puţin cât cădem pradă pământului odată cu moartea, tot atât de puţin luăm fiinţă odată cu naşterea sau cu concepţia. Trebuie să avem un cuvânt care să se refere în mod clar la preexistenţă. Mai ales nu trebuie să se subestimeze înţelesul care se află în cuvânt.

Oricât aţi gândi de mult, oricât aţi gândi de clar, în dumneavoastră există ceva care are caracter intelectualist. În momentul în care gândul se impregnează în cuvânt, se transformă în cuvânt, chiar dacă cuvântul ca atare este numai gândit, în acelaşi moment cuvântul se imprimă în eterul lumii. Gândul ca atare nu se impregnează în eterul lumii, altfel nu am putea deveni niciodată fiinţe libere, cu gândirea pură. Noi nu suntern liberi prin cuvânt, ci prin gândirea pură ‒ acest lucru îl puteţi afla din cartea mea Filosofia libertăţii ‒, în schimb, cuvântul se imprimă în eterul lumii.

Acum reflectaţi: În prezent, deoarece în limbile civilizate nu avem niciun cuvânt de uz curent pentru nenaştere, această nenaştere, importantă pentru omenire, nu există imprimată în eterul lumii. Dar toate cuvintele importante pentru om care se imprimă în eterul lumii, privind apariţia, copilăria omului, tinereţea sa, toate acestea constituie o spaimă îngrozitoare pentru forţele ahrimanice. Forţele ahrimanice suportă foarte bine nemurirea înscrisă în eterul lumii, căci nemurirea înseamnă că ele încep o nouă creaţie şi că vor să migreze în afară cu omul. Aceasta nu irită forţele ahrimanice. Când gonesc prin eter pentru a-şi face jocul cu omul, când atâtea foruri vestesc nemurirea şi aceasta se înscrie în eter, toate acestea le fac foarte bine forţelor ahrimanice. Dar pentru ele este o spaimă îngrozitoare când găsesc înscris în eter cuvântul „nenaştere“. Atunci se stinge lumina în care ele se mişcă. Atunci ele nu se mai pot deplasa, pierd direcţia, se simt ca într-un abis, simt lipsa pământului de sub picioare. De aici puteţi deduce că este o faptă ahrimanică aceea de a împiedica omenirea să vorbească despre a fi nenăscut. Oricât de paradoxal ar părea omenirii când i se vorbeşte despre astfel de probleme, civilizaţia modernă necesită asemenea lucruri. Aşa cum meteorologul descrie direcţia vântului, aşa cum se descrie Golfstromul, exact aşa trebuie să fie descris şi ceea ce se petrece din punct de vedere spiritual, cum ambianţa noastră este străbătută de entităţi ahrimanice, cum ele se simt bine când este vorba de aspecte care privesc moartea şi decesul, chiar dacă se neagă decesul, şi cum ele sunt pătrunse de teama de întuneric când ajung la ceea ce indică naşterea, creşterea şi propăşirea. Iar noi trebuie să învăţăm să vorbim în mod ştiinţific şi despre aceste lucruri, cum se face în ştiinţa modernă despre regnul fizic-mineral, care este părăsit de Iehova.

În fond, noi trebuie să ne asumăm lupta împotriva forţelor ahrimanice. Fie că oamenii ştiu sau nu, ceea ce se cere astăzi ştiinţei spiritului de orientare antroposofică este să anihileze lupta lui Ahriman împotriva a ceea ce trebuie să fie subliniat cu tot mai multă vigoare de ştiinţa spiritului de orientare antroposofică ca fiind necesar omenirii.

V-am vorbit despre atacul deosebit de urât, scelerat care are loc acum din nou în Germania, în care „nobila“ „Frankfurter Zeitung“ se comportă în mod infam. Ea a preluat replica noastră, după ce a comis un atac cu totul execrabil, dar numai pentru a-i alătura observaţiile ei idioate. Aceste lucruri se întorc împotriva acelor oameni care ar vrea cu orice preţ ca ştiinţa antroposofiei să dispară, dar care sunt prea leneşi şi prea incapabili pentru a se ocupa de aceasta.

Aceşti oameni produc astfel de momente de atac, cum se întâmplă acum în Germania, pentru a crea suspiciune împotriva a ceea ce nu pot respinge. Dacă fac acest lucru împreună cu forţele ahrimanice, ei vor înrăutăţi lucrurile. În activitatea ştiinţifică există azi foarte mulţi oameni care, aparent, gândesc corect. Ahriman pătrunde în lumea minerală şi să nu vă miraţi că din această cauză aceşti oameni au chiar mult intelect. Ahriman se află în ei, şi este mai comod să-l laşi pe Ahriman să gândească în tine decât să gândeşti tu însuţi. Poţi să-ţi iei şi examenele mai uşor când îl laşi pe Ahriman să gândească în tine. Poţi deveni mai uşor conferenţiar universitar sau profesor universitar dacă-l laşi pe Ahriman să gândească de la catedră decât să gândeşti singur. Şi pentru că atâţi oameni îl lasă pe Ahriman să gândească în ei, vin în mod natural şi atacurile din partea ahrimanică. Aşadar, lucrurile au deja o legătură spirituală interioară care trebuie să fie detectată. Din această cauză nu trebuie să fii atât de necugetat să ceri, când de fapt trebuie să loveşti puternic în ceea ce ar vrea să bage ştiinţa spiritului în pământ.

Ieri au început conferinţele în cadrul cursului care se ţine la Stuttgart; eu însumi voi vorbi probabil la 16 martie la Stuttgart despre o temă ştiinţifică: Matematica, observaţie experimentală şi rezultate ştiinţifice. ‒ Aceste conferinţe, precum şi cele care vor fi tinute din nou aici începând cu 3 aprilie, trebuie să arate cum poate antroposofia să fecundeze ştiinţa actuală. Şi tocmai de când lucrăm în această direcţie au loc tot mai multe atacuri. Dar sper că va creşte şi înţelegerea pentru ceea ce trebuie apărat; aceasta înseamnă în acelaşi timp o anumită fortificare în direcţia ştiinţei spiritului de orientare antroposofică. Şi această fortificare trebuie să se producă. În cadrul lumii noastre de declin, toate acestea se petrec după forţe ascensionale.