Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PERSPECTIVE ALE EVOLUŢIEI UMANITĂȚII

GA 204


CONFERINŢA a XIII-a

Dornach, 5 mai 1921

Cea de a patra epocă postatlanteană în care este inclusă dezvoltarea înţelegerii raţionale a omenirii a fost condusă din misteriile greceşti. Ceea ce a stat la baza acestei culturi a raţiunii sau a afectivităţii a fost dăruit mai întâi de misteriile populaţiei Asiei de Sud-Vest, ale Europei sudice. În aceste misterii un mare rol îl juca taina convieţuirii omului cu Soarele. Ştim din descrierile pe care le-am făcut în Teosofia mea cum în cadrul sufletului raţiunii sau al afectivităţii omului se aprinde Eul, care trebuie apoi să ajungă oarecum la deplina sa forţă interioară prin sufletul conştienţei. În măsura în care Eul omului trebuia să ajungă oarecum la trezirea sa în epoca culturii raţiunii, misteriile acestui timp trebuiau să fie preocupate de tainele vieţii Soarelui şi de legăturile sale cu ceea ce este Eu uman. Vă este cunoscut şi din prezentarea pe care am făcut-o în Enigmele filosofiei felul în care grecul îşi percepea în lumea exterioară reprezentările, noţiunile, aşa cum noi percepem azi culorile, sunetele etc. Ceea ce trăia în reprezentări nu era pentru grec ceva interior, creat în suflet, ci era ceva perceput de el în lucruri. În această privinţă, Goethe avea în sine ceva întru totul grecesc, ceea ce a dovedit el atunci când a auzit în celebra discuţie cu Schiller [ Nota 71 ] afirmaţia că reprezentările sale, aşadar ceva conceptual-ideal, nu ar fi percepţii, ci idei, el a răspuns că atunci el îşi vede ideile aşa cum vede în faţa sa percepţiile exterioare.

Acest mod grecesc de a se comporta faţă de reprezentările sale era întru totul legat de o anumită simţire pe care o aveau grecii când îşi îndreptau privirea spre lumea exterioară. În tot ceea ce îi întâmpina drept conţinut de reprezentare ei vedeau, de fapt, pretutindeni, creaţia Soarelui. Când Soarele răsărea dimineaţa ei simţeau şi apariţia vieţii de reprezentare în spaţiu, iar la apusul Soarelui ei simţeau şi scufundarea lumii de reprezentare. Nu poţi înţelege dezvoltarea popoarelor dacă nu iei în considerare această modificare a vieţii sufleteşti.

Este ceva, dragii mei prieteni, pe care l-au pierdut oamenii în viaţa lor sufletească, şi anume împreună-simţirea spiritualităţii întregii ambianţe. În prezent, omul vede sfera solară urcând şi el are o simţire doar faţă de ceea ce îl întâmpină ca fenomen aerian colorat şi luminos. Acelaşi lucru se întâmplă şi când vede Soarele dispărând în roşeaţa amurgului. Grecul avea sentimentul că dimineaţa răsare acea lume care-i aduce reprezentările şi că seara ea apune, că seara apare acea lume care-i sustrage lumea reprezentărilor. Din această cauză, el se simţea părăsit de reprezentare, în întunericul nopţii. Şi când privea spre cer, pe care noi îl vedem albastru, pentru care el avea aceeaşi denumire ca şi pentru întuneric, el simţea că lumea era limitată de ceea ce era în afara vieţii de reprezentare. Acolo, dincolo de limita spaţiului cosmic, pentru grec înceta viaţa de reprezentare aşa cum este ea dăruită oamenilor. Dincolo de spaţiul cosmic existau pentru el alte lumi de gânduri, lumile de gânduri ale zeilor. Şi el le vedea în strânsă legătură cu ceea ce numea el lumină. Ele i se revelau ca fiind oarecum concentrate în viaţa Soarelui, în timp ce, altminteri, i se sustrăgeau în depărtările firmamentului întunecat al Universului. Trebuie să priveşti în această lume de simţire cu totul altfel alcătuită, dacă vrei să înţelegi cum, după ce acest mod de a concepe lucrurile, cu toată vitalitatea sa interioară, a acţionat un timp în evoluţia omenirii, omul a simţit, prin reprezentanţii săi cei mai evoluaţi, că nu mai putea percepe viaţa Soarelui în spaţiul cosmic ca pe ceva ce reflectă spiritualul şi că în acele prime vremuri – este mai ales cazul celor care se formaseră în spiritul misteriilor greceşti – percepea Misteriul de pe Golgota ca pe o mântuire, în măsura în care-i crea posibilitatea de a aprinde în sine lumina. Lumina pe care mai înainte o percepuse ca fiind ceva divin, voia el acum s-o vieţuiască prin aceea că îşi asuma participarea sufletesc-spirituală la evenimentele Misteriului de pe Golgota. Nu înveţi să cunoşti ceea ce s-a petrecut de fapt în omenire în decursul mileniilor, dacă priveşti asupra acestor evenimente doar cu gândirea raţională. Trebuie să ai în vedere transformarea stării sufleteşti, a vieţii sufleteşti în ansamblul ei. Iar noi, care trăim de la începutul secolului al XV-lea în epoca dezvoltării sufletului conştienţei, mai deţinem despre acea spiritualitate a înţelegerii care a existat în epoca a patra postatlanteană numai fiinţa de umbră a activităţii raţiunii noastre interioare. Acest aspect l-am expus aici în ultimele săptămâni. Dar trebuie să ne ridicăm din nou, prin efort, la o cunoaştere a ceea ce poate să pătrundă această fiinţă raţională cu caracter de umbră cu o concepţie vie despre Cosmos. Tocmai prin cultura raţiunii-umbră moderne omul a fost oarecum legat de Pământ. În prezent, el ia de fapt în considerare, în special dacă se lasă contaminat de cultura ştiinţifică care se extinde din ce în ce mai mult în jurul său, numai ceea ce-i oferă Pământul. El nu are nicio idee despre faptul că prin întreaga sa fiinţă el nu aparţine numai Pământului, ci că aparţine cu întreaga sa fiinţă Universului extraterestru. Acesta este lucrul pe care omul trebuie să-l recucerească, această cunoaştere a legăturii sale cu Universul extraterestru.

Noi ne formăm în prezent noţiunile, reprezentările pur şi simplu prin aceea că, plecând de la viaţa pământeană, construim apoi întregul Cosmos în conformitate cu această viaţă pământeană. Dar ceea ce rezultă ca imagine a lumii nu reprezintă pentru noi cu mult altceva decât o transpunere a condiţiilor pământeşti la condiţiile extraterestre. Şi aşa s-a ajuns ca din grandioasele cuceriri ale ştiinţei moderne a naturii, cum este analiza spectrală şi celelalte, să apară o concepţie despre Soare care este modelată în întregime după condiţiile terestre. Oamenii îşi formează reprezentarea având la bază felul în care arată un corp gazos care luminează. Şi ei transpun această reprezentare a corpului gazos luminos la ceea ce ne întâmpină drept Soare în Cosmos. Noi trebuie să învăţăm să folosim din nou baze spiritual-ştiinţifice pentru a putea ajunge la o concepţie despre Soare. Soarele despre care fizicianul crede că dacă ar merge afară în Cosmos, i s-ar înfăţişa ca o sferă gazoasă luminoasă; acest Soare, deşi reflectă spre noi lumina cosmică, aşa cum o primeşte în felul său, este o fiinţă întru totul spirituală, şi nu avem de a face cu o fiinţă fizică care pluteşte undeva în Univers, ci cu o fiinţă întru totul spirituală. Iar grecul mai percepea încă în mod corect faptul că ceea ce radia spre el de la Soare trebuia pus în legătură cu dezvoltarea Eului său, în măsura în care această dezvoltare este legată de lumea de reprezentare a raţiunii. În raza solară, grecul vedea ceea ce aprindea în el Eul. Astfel încât trebuie spus: Grecul mai avea încă sentimentul spiritualităţii Cosmosului. El vedea în mod substanţial în fiinţa Soarelui o fiinţă înrudită cu Eul. Cele de care devine omul conştient atunci când îşi spune sieşi „Eu”, puterea care acţionează în el, astfel încât să-şi poată spune sieşi Eu, înspre aceea privea grecul, şi el se simţea determinat să spună Soarelui la fel ca Eului său, să aducă Soarelui acelaşi sentiment pe care îl aducea Eului său.

Eul şi Soarele se raportează unul la altul ca interiorul şi exteriorul. Ceea ce circulă prin Univers drept Soare este Eul lumii. Ceea ce trăieşte înăuntrul meu este Eul omului. Mai poţi găsi această simţire doar la acei oameni care participă cu tot sufletul la întregul tot al naturii. Deşi s-a stins în mare măsură, mai există totuşi şi în prezent, în om, acea viaţă care percepe oarecum renaşterea Soarelui primăvara, care mai poate trăi raza Soarelui ca pe ceva spiritual, şi simte cum Eul se umple de viaţă când forţa Soarelui luminează mai intens Pământul. Dar aş spune că este vorba de o ultimă simţire care tinde să se stingă în omenire, care se va distruge în cadrul acestei culturi abstracte a raţiunii ce a pus treptat stăpânire pe întreaga viaţă a civilizaţiei noastre. Dar noi trebuie să ne ridicăm din nou la recunoaşterea a ceea ce leagă omenirea de existenţa extraterestră. Şi în această privinţă aş vrea să indic astăzi unele aspecte.

Aducând laolaltă tot ceea ce găsiți răspândit în diferite locuri ale literaturii noastre antroposofice, vom putea înţelege conexiunea Soarelui cu Eul, şi vom putea recunoaşte contrastul foarte important care există între forţele care radiază de la Soare pe Pământ, şi acele forţe care sunt active pentru Pământ în ceea ce noi numim Lună. Soarele şi Luna sunt într-o anumită privinţă cu totul opuse una fată de cealaltă. Ele sunt polare una faţă de celalaltă. Dacă studiem Soarele cu mijloacele ştiinţei spiritului, atunci Soarele radiază spre noi tot ceea ce ne modelează ca purtători ai Eului. Noi datorăm radiaţiei solare ceea ce ne dă de fapt forma umană, ceea ce face din forma umană o copie a Eului. Tot ceea ce acţionează în om din afară, ceea ce-i determină din afară forma, ceea ce îi determină forma încă din perioada embrionară, este acţiune solară. Atunci când în trupul mamei se formează embrionul uman, nu este prezent numai ceea ce visează o ştiinţă actuală care vede forţele ce-l formează pe om plecând de la mama fecundată, nu, embrionul uman doar sălăşluieşte în corpul matern. Ceea ce îi dă forma sunt forţele solare. În orice caz, trebuie să facem legătura dintre aceste forţe solare şi forţele lunare, care acţionează în sens opus acestora. Forţele lunare sunt pentru început ceea ce acţionează în interior, în omul metabolismului. Astfel încât, dacă reprezentăm schematic aceasta, putem spune: Forţele solare modelează omul din afară. Cele care modelează din interior metabolismul omului sunt forţele lunare, care radiază din centru, care se încuibează în el.

desen
plansa 10  Planșa 10
[măreşte imaginea]

Acest lucru nu contrazice faptul că aceste forţe lunare coacţionează, de exemplu, la formarea feţei umane, pentru că ceea ce radiază în omul inferior, în omul metabolismului dinspre centru acţionează asupra formării feţei umane atrăgând din afară forţele lunare contribuie la formarea feţei umane, însumându-se cu forţele solare, dar ele acţionează din interiorul omului venind în întâmpinarea forţelor solare. Din această cauză şi reproducerea umană ca organism depinde de forţele lunare care dau formă. Dar ceea ce se reproduce depinde de forţele solare. Omul este inserat cu întreaga sa fiinţă între forţele lunare şi forţele solare.

Însă trebuie să facem deosebire între aceste forţe lunare din metabolism şi forţele care-şi au originea chiar în metabolism. Forţele lunare intervin în metabolism, dar metabolismul îşi are propriile sale forţe. Şi aceste forţe proprii sunt forţele terestre. Astfel încât putem spune că atunci când în om acţionează forţele care se află în substanţele alimentelor sale, aşadar – spunem noi – forţele care se află în vegetale sau restul alimentelor, aceste forţe acţionează în el prin ele însele. Ele acţionează ca forţe pământeşti. Metabolismul este pentru început un rezultat al forţelor Pământului; dar în aceste forţe ale Pământului acţionează ceea ce constituie forţe lunare. Dacă omul ar avea în sine numai metabolismul cu forţele sale, dacă, aşadar, substanţele din alimente şi-ar continua numai activitatea propriilor lor forţe în corpul său după ce au fost ingerate, atunci omul ar fi un haos care ar fi o sumă a tuturor forţelor posibile. Faptul că aceste forţe acţionează mereu pentru a înnoi entitatea umană dinspre înlăuntru nu depinde deloc de Pământ, ci depinde de Luna care i-a fost dată Pământului. Omul este modelat dinăuntru de Lună, din afară spre înăuntru omul este modelat de Soare. Şi deoarece razele Soarelui sunt preluate în sistemul capului uman prin ochi, ele acţionează şi interior; dar acţionează totuşi din afară spre înăuntru.

Găsim astfel cum întreaga evoluţie a Eului omului depinde pe de o parte de acţiunea Soarelui; că fără Soare el nu ar putea fi un Eu trăitor ancorat solid pe Pământ, şi că nu ar exista un neam omenesc, nu ar exista reproducere, dacă Pământul nu ar avea Luna ca însoţitor. Se poate spune că Soarele este cel care situează omul ferm pe Pământ ca personalitate, ca individ izolat. Luna este cea care face ca oamenii să existe în toată diversitatea lor, în întreaga evoluţie pe Pământ. Neamul omenesc ca succesiune fizică a generaţiilor este rezultatul forţelor lunare. Omul ca fiinţă separată, ca individualitate, este rezultat al forţelor solare. Din această cauză, dacă vrem să studiem omul şi neamul omenesc, nu trebuie să analizăm exclusiv relaţiile terestre. În zadar caută geologii să-l înţeleagă pe om cercetând condiţiile de pe Pământ şi celelalte forţe ale Pământului. Omul nu este format pe Pământ. El este format din Cosmos; este un rezultat al lumii stelare, al Soarelui şi al Lunii. Îşi au originea pe Pământ numai acele forţe care sălăşluiesc în materie şi care sunt active în afara omului, continuându-şi activitatea după ce au pătruns în om, prin mâncare şi băutură; dar aici ele sunt recepţionate de ceea ce este extraterestru.

Ceea ce se întâmplă în om nu este deloc un simplu proces terestru, este în întregime ceva de care se îngrijește lumea stelară. Omul trebuie să facă efortul să dobândească din nou această cunoaştere. Dacă vom continua să observăm omul, putem lua în considerare următoarele: pentru început, omul este un trup fizic. Acest trup fizic preia alimentele exterioare. Acestea îşi desfăşoară propriile lor forţe în interiorul său. Dar trupul fizic este afectat de trupul astral, iar în trupul astral este activă acțiunea Lunii, aşa cum v-am exspus. Și în acest trup astral lucrează acțiunea Soarelui. Soarele şi Luna străbat trupul astral, conferindu-i forţă, iar trupul astral se exteriorizează în modul pe care l-am descris. Trupul eteric se află la mijloc, între trupul fizic şi cel astral.

Dacă studiem forţele care pleacă de la alimente, acestea devin pentru început active în trupul fizic şi sunt preluate de trupul astral, care are în sine acţiunea Soarelui şi a Lunii, aşa cum am descris. Dar între acestea se află ceea ce este activ în trupul eteric şi care nu provine de la Pământ, ci de la ambianţa întregului spaţiu cosmic. Când observăm, în comparaţie cu omul, Pământul cu toate produsele lui, cu acele substanţe care se prezintă sub forma de componente solide, fluide, aeriene, vedem că acestea sunt preluate de om şi prelucrate în interiorul său în conformitate cu forţele Soarelui şi ale Lunii. Dar în om mai acţionează şi acele forţe care iradiază asupra lui din toate părţile spaţiului cosmic. Forţele care acţionează în alimente provin din Pământ. Dar în om iradiază forţe din toate părţile spaţiului cosmic; acestea sunt forţe eterice. Aceste forţe eterice cuprind şi ele alimentele, dar într-un mod cu mult mai uniform, şi le transformă în aşa fel încât fac din ele ceva apt de viaţă, ceva în care, în afara a ceea ce este eteric, mai poate vieţui interior lumina şi căldura. Astfel încât putem spune: prin trupul său fizic, omul este alocat Pământului, prin trupul său eteric întregii ambianţe, prin trupul său astral el este în primul rând alocat Lunii şi Soarelui în efectele lor. Dar aceste efecte, care sunt cconținute în trupul astral drept acţiuni solare şi lunare, sunt modificate la rândul lor, modificate în aşa fel încât există o enormă deosebire între acele acţiuni care sunt exercitate asupra omului superior şi cele exercitate asupra omului inferior.

Să numim astăzi „om superior” ceea ce este străbătut de curentul sangvin care se îndreaptă în sus, spre cap; numim „om inferior” ceea ce se află sub nivelul inimii. Dacă concepem omul în felul acesta, atunci avem în primul rând partea sa superioară, care cuprinde capul său şi ceea ce aparţine într-o anumită măsură organic capului. Acesta este dependentă, în principal, în formarea sa, de acţiunile Soarelui. Se și formează embrionar înainte de toate. În embrion, influenţele Soarelui acţionează asupra acestui organism într-un mod cu totul special, dar aceste influenţe se continuă când omul este născut, atunci când el se află fizic în viaţa dintre naştere şi moarte. În regiunea care se află deasupra inimii, lucru care ar trebui să fie descris mai amănunţit prin circulaţia sângelui, este modificat de Saturn, Jupiter, Marte (vezi tabelul de mai jos).

Saturn are forţe pe care le dezvoltă în timp ce înconjoară Soarele – privit prin concepţia copernicană – şi pe care le trimite Pământului; aceste forţe sunt active în întregul trup astral, mai ales în partea superioară a omului. Forţele lui Saturn radiază, pătrunzând în interiorul trupului astral. Şi în timp ce străbat trupul astral vivifiindu-l, ele acţionează asupra acestuia în aşa fel încât de ele depinde într-un mod covârşitor măsura în care acesta realizează o relaţie corectă cu trupul fizic al omului. Atunci când omul, de exemplu, nu poate dormi corect, când, aşadar, trupul său astral nu vrea să iasă în mod corect din trupurile fizic şi eteric, când la trezire nu vrea să pătrundă corect în acestea, dacă el nu se integrează în mod corect în trupul fizic, aceasta exprimă o acţiune necorespunzătoare a forţelor saturniene. Saturn este acel corp cosmic care stabileşte, prin intermediul capului uman, o relaţie corectă a trupului astral cu trupul fizic şi cel eteric. Prin aceasta forţele lui Saturn furnizează, pe de altă parte, legătura trupului astral cu Eul, pentru că el se află în relaţie cu acţiunea Soarelui. El se află într-o asemenea relaţie cu acţiunea Soarelui încât spaţio-temporal, aceasta se exprimă prin aceea că Saturn realizează ocolul în jurul Soarelui aproximativ în treizeci de ani.

Această relaţie dintre Saturn şi Soare se exprimă în om prin aceea că Eul ajunge într-o relaţie corespunzătoare cu trupul astral, dar mai ales prin faptul că acest trup astral se integrează în mod corect în întregul organism uman. Putem spune astfel că Saturn are relaţia sa cu întreaga parte superioară a trupului astral. Această relaţie a fost pentru oamenii timpurilor mai vechi ceva întru totul hotărâtor. Încă în epoca egipteano-caldeeană, dacă ne întoarcem cu 3-4 milenii înaintea Misteriului de pe Golgota, aflăm de la învăţătorii, înţelepţii din misterii, că fiecare om era evaluat după cum era determinată relaţia sa cu Saturn potrivit datei sale de naştere; căci se ştia precis, după cum un om era născut într-o anumită constelaţie a lui Saturn, dacă el îşi putea folosi trupul astral în mod corect sau mai puţin corect în trupul fizic. Cunoaşterea unor astfel de lucruri juca un rol important în timpurile vechi. Progresul evoluţiei omenirii în epoca noastră constă tocmai în faptul că odată cu începutul secolului al XV-lea am început să ne eliberăm de ceea ce acţionează în noi.

Iubiţii mei prieteni, să nu înţelegeţi greşit lucrurile. Asta nu înseamnă că în prezent Saturn nu acţionează în noi. El acţionează în noi la fel ca în vremurile vechi; numai că noi trebuie să ne eliberăm de aceasta. Ştiţi în ce constă această eliberare-în-mod-corect de influenţa lui Saturn? Ne eliberăm în modul cel mai nociv de acţiunea lui Saturn dacă urmăm intelectul cu caracter de umbră al epocii noastre. Atunci chiar lăsăm forţele lui Saturn să se dezlănţuie în noi în toate sensurile, producând în noi tocmai ceea ce se numeşte un om nervos. Nervozitatea omului este cauzată în principal de faptul că trupul lui astral nu este introdus cum trebuie în întreaga entitate fizică. Acesta este la baza nervozității epocii noastre. Omul trebuie să fie adus la strădania pentru o concepţie adevărată, strădania spre imaginaţiune. Dacă omul rămâne la reprezentarea abstractă, el va deveni din ce în ce mai nervos, pentru că el se desprinde din activitatea lui Saturn dar aceasta există în el, se dezlănţuie în el în toate sensurile şi smulge trupul astral din sistemul său nervos, ceea ce se concretizează în faptul că omul devine nervos. Nervozitatea timpului nostru trebuie recunoscută ca fiind, din punct de vedere cosmic, un efect al lui Saturn.

Aşa cum Saturn are de-a face cu partea superioară a întregului trup astral, în măsura în care acest trup astral este legat de întregul organism prin sistemul nervos, Jupiter are de-a face în mod preferenţial cu gândirea umană (vezi tabelul de mai jos).

Gândirea umană se sprijină şi ea pe o activitate parţială a trupului astral. Aş spune că în gândire este activă o parte mai mică a trupului astral decât cea care ia parte la îngrijirea întregului organism. Ceea ce acţionează în trupul nostru astral şi ceea ce potenţează gândirea noastră este acţiunea lui Jupiter. Acţiunea lui Jupiter are de-a face în mod preferenţial cu organizarea astrală a creierului omenesc.

Vedeţi dumneavoastră, efectele lui Saturn se extind de fapt asupra întregii vieţi umane, şi această întreagă viaţă omenească a început din primele noastre trei decenii de viaţă. De modul în care ne dezvoltăm în trupul nostru astral – atât timp cât suntem în perioadele noastre de creştere, și acestea se termină complet abia după al treizecilea an – depinde întreaga noastră viaţă şi sănătatea noastră. De aceea are nevoie Saturn de treizeci de ani pentru a înconjura Soarele. Acest lucru este întru totul croit potrivit omului.

Ceea ce se dezvoltă în noi ca gândire are de a face cu primii doisprezece ani de viaţă. Ceea ce se se rotește acolo afară în spațiu, nu este fără legătură cu omul.

Aşa cum Jupiter are de-a face cu gândirea, Marte are de-a face cu vorbirea.

Saturn

partea superioară a întregului trup astral

Jupiter

gândirea

Marte

vorbirea

Marte reliefează oarecum o parte şi mai mică din trupul astral, decât cea care întră în considerație pentru gândire, din întreaga sa organizare în restul omului. Şi depinde de acţiunile lui Marte în noi faptul ca pot fi desfăşurate forţele care se revarsă apoi în vorbire. Timpul scurt de revoluţie a lui Marte este de asemenea hotărâtor în această privinţă. Omul învaţă să pronunţe primele cuvinte într-un timp care corespunde  aproximativ jumătăţii timpului de revoluţie a lui Marte.

Dezvoltare ascendentă şi descendentă! Vedem că această dezvoltare, în măsura în care este legată de zona capului omenesc, este dependentă de forţele lui Saturn, ale lui Jupiter şi ale lui Marte.

Cu aceasta am indicat acţiunea planetelor exterioare în trupul astral omenesc. În timp ce Soarele este legat mai mult de Eu, aceste trei corpuri cosmice, Saturn, Jupiter şi Marte, sunt legate de dezvoltarea acelor aspecte care au conexiuni cu trupul astral, vorbirea, gândirea, şi de ceea ce este întregul comportament al sufletului în organismul uman. Soarele are de-a face cu Eul propriu-zis. Apoi avem acele planete pe care le şi numim interioare; acele planete sunt mai apropiate de Pământ decât Soarele, ele se găsesc între Pământ şi Soare, în timp ce celelalte planete, Saturn, Jupiter, Marte, sunt mai îndepărtate de Pământ decât de Soare. Dacă cuprindem cu privirea aceste planete interioare ajungem de asemenea să descoperim relaţiile forţelor lor cu omul. Să-l considerăm mai întâi pe Mercur.

Ca şi Luna, Mercur îşi are punctele sale de aplicare a forței mai mult în interiorul omului; numai în ceea ce priveşte faţa umană el acţionează din afară; dar el acţionează deja în acea parte a omului care se află sub inimă. Acolo el acţionează cu forţele sale, cuprinzând pe dinăuntru organizarea umană și radiind de acolo forţele sale. Și acolo el lucrează astfel încât se îngrijește în mod special de intervenția acţiunii trupului astral în întreaga activitate respiratorie şi circulatorie a omului. El este mijlocitorul între trupul astral şi procesele ritmice din om. Astfel încât putem spune: forţele sale fac medierea astralului cu activitatea ritmică a omului (vezi tabelul de mai jos). Prin aceasta forţele lui Mercur intervin, similar forţelor lunare, şi în întregul metabolism al omului – dar numai în măsura în care metabolismul este supus ritmului – având o retroacțiune asupra activităţii ritmice.

Apoi, mai este Venus. Venus este activă în mod precumpănitor în trupul eteric al omului, ea activează aşadar pornind din Cosmos în trupul eteric omenesc: Activitatea trupului eteric al omului.

Și apoi avem Luna. Despre ea am vorbit deja. Ea este în om cea care este polar opusă forţelor solare, și cea care pornind din interior transferă substanțele în domeniul viului, și prin aceasta este de asemenea în corelație cu reproducerea. Luna este aşadar, în sensul cel mai exhaustiv stimulatorul atât al reproducerii interioare cât şi a procesului procreativ de reproducere.

Reflectaţi acum la faptul că ceea ce se petrece propriu-zis în om, vă apare în dependenţa sa faţă de Cosmosul înconjurător. Omul pe de o parte este legat cu trupul său fizic de forţele terestre, pe de altă parte, este legat cu trupul său eteric de întreaga ambianţă cosmică. În el se diferenţiază însă lucrurile în acest mod pe care l-am expus, şi prin aceea că diferenţierea pleacă în mod preferenţial de la trupul său astral, în acest trup astral se încorporează forţele lui Saturn, Jupiter, Marte, Mercur, Venus, Lună.

Saturn

partea superioară a întregului trup astral

Jupiter

gândirea

Marte

vorbirea



Soare

Eul



Mercur

medierea astralului cu activitatea ritmică a omului

Venus

activitatea trupului eteric al omului

Luna

stimulatorul reproducerii

Pe calea ocolită a Eului, Soarele acţionează atunci în el. Reflectaţi la faptul că prin aceea că omul este inserat în Cosmos, este altceva dacă omul se află într-un loc pe Pământ şi Jupiter străluceşte din cer, decât dacă omul se afla într-un loc de pe Pământ iar Jupiter este acoperit de Pământ. Acţiunile asupra omului sunt într-un caz directe, iar în celălalt caz în aşa fel încât este interpus Pământul. Aceasta constituie o deosebire importantă. Am spus că Jupiter este în relație cu gândirea. Să considerăm că acolo unde organul omenesc fizic al gândirii este în dezvoltarea sa principală, omul are parte de faptul ca imediat după naştere, chiar de la naşterea sa, Jupiter să strălucească deasupra lui, cu acțiunea sa. Omul primeşte acţiunea directă a lui Jupiter. Creierul său este transformat în mod deosebit în organ al gândirii; el primeşte o anumită predispoziţie pentru gândire. Să admitem acum că omul trăieşte aceşti ani în aşa fel încât Jupiter se află pe partea cealaltă a Pământului, așadar acţiunile lui Jupiter sunt împiedecate de Pământ: creierul omului va fi mai puţin modelat pentru a fi organ de gândire. Dacă, în schimb, acţionează în el Pământul cu substanţele şi forţele sale, și tot ceea ce pleacă de la substanţele Pământului, este, să spunem, transformat mai ales prin acțiunile lunare, care sunt întotdeauna acolo într-un anume mod, atunci omul devine un visător confuz, o ființă cu o conștiență înăbușită; gândirea se retrage. Între aceste extreme există toate gradele posibile. Să admitem că un om are în sine, provenind din încarnări anterioare, astfel de forţe care-i predestinează gândirea ca în viaţa pământeană în care trebuie acum să păşească, să fie perfecționată în mod deosebit ; el se pregăteşte să coboare pe Pământ. Întrucât Jupiter îşi are timpul său anumit de revoluţie, el îşi alege timpul în care să apară el Pământ, timpul când va fi să se nască, în aşa fel încât Jupiter să-şi trimită spre el razele în mod direct.

În acest mod, constelaţia stelară furnizează ceea ce constituie contextul în care omul acceptă să fie născut conform condiţiilor vieţilor lui pământești anterioare.

De ceea ce vi se revelează aici omul trebuie, negreșit, să se elibereze din ce în ce mai mult acum, în epoca conştienţei. Dar este vorba ca el să se elibereze în mod corect, făcând efectiv așa ceva cum am indicat referitor la efectele lui Saturn: căutând ca de la dezvoltarea pur intelectual cu caracter de umbră să ajungă iarăși la o dezvoltare imagistică, intuitivă. Ceea ce dezvoltăm noi din ştiinţa spiritului în modul descris în Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? este totodată o îndrumare pentru ca omul să devină independent în modul corect de forţele cosmice care, totuşi, acţionează în el.

Lăsându-se să fie născut, omul se adaptează Pământului după cum este constelația stelar. Dar el trebuie să se înzestreze cu forţe care să-l facă independent în mod corect de această constelaţie stelară.

Civilizaţia noastră trebuie să ajungă din nou la astfel de cunoştinţe despre conexiunea omului cu Cosmosul extraterestru. Omul trebuie să se simtă din nou aşa încât să poată spune: În mine nu activează numai forţele ereditare recunoscute de ştiinţa actuală. Faţă de starea de fapt adevărată, este o inepţie să se creadă că în cadrul organizării organismului feminin de află acele forţe care apoi se moştenesc – această ereditate este o reprezentare mistică întunecată – în aşa fel încât se formează o inimă, un ficat etc. Nu ar exista nicio inimă în organismul uman dacă Soarele nu ar încorpora-o plecând de la cap, şi nu ar exista un ficat dacă acesta nu ar fi încorporat de Venus. Aşa stau lucrurile cu toate organele omului. Ele sunt întru totul legate de ceea ce este extraterestru. În creierul omului acţionează forţele lui Jupiter. În întreaga constituţie a omului, în măsura în care el a integrat în mod sănătos sau patologic trupul astral în organizarea sa fizică, acţionează forţele lui Saturn. Omul învaţă să vorbească prin aceea că în el acţionează forţele marţiene; în vorbire se manifestă forţele marţiene.

Acestea sunt lucruri pe care omenirea trebuie să le vadă din nou. Omul trebuie să ştie că fiinţa lui nu poate fi explicată de o ştiinţă care nu înglobează decât ceea ce ţine de Pământ. Atunci va învăţa să cunoască şi legătura omului cu Pământul. Căci nici celelalte entităţi care trăiesc în jurul omului nu sunt numai fiinţe ale Pământului. Fiinţe ale Pământului sunt, pentru început, doar mineralele. Dar şi mineralele au suferit modificări care au fost dependente la rândul lor de forţe ale ambianţei Pământului. Tot aşa, toate metalele, în măsura în care cristalizează, există aici pentru că ele sunt dependente de forţele extraterestre, pentru că s-au format pe când Pământul încă nu-şi dezvoltase propriile sale forţe, ci în Pământ mai erau active forţele extraterestre. Forţele terapeutice care se află în minerale, mai ales în metale, sunt legate de modul în care s-au format acestea în cadrul Pământului, dar prin forţe extraterestre.

Dacă privim retrospectiv la evoluţia postatlanteană, la felul în care era omul în epoca în care a înflorit vechea cultură indiană, vedem că el era o fiinţă care se simţea existând în întregul Univers, un cetăţean al întregului Univers. El era om în sensul cel mai adevărat al cuvântului, chiar dacă încă nu-şi dezvoltase acele forţe de care omul actual este atât de mândru. După aceea, omul a fost mai mult sau mai puţin deturnat de la forţele extraterestre. Dar mai vedem, în toată epoca de cultură caldeeană, şi în primul timp al culturii greceşti, cum privea omul măcar la Soare. Într-un anumit sens, el era încă un fel de amfibie care se bucura când primea razele Soarelui şi nu trebuia să mai scormonească în bezna Pământului. Din om devenise un amfibian. Acum, când omul crede că este legat numai de forţele Pământului, nu putem spune că este nici măcar o cârtiţă, este de fapt o râmă care percepe, cel mult, că ceea ce a fost translocat din Pământ în spaţiul cosmic, se întoarce ca apă de ploaie. Acesta este singurul lucru pe care omul îl mai percepe ca forţe extraterestre. Dar acest lucru îl percep şi râmele – aţi putut vedea acest lucru azi-dimineaţă, când aţi mers pe stradă! În fond, prin materialismul său, omul a devenit în ziua de azi o râmă. El trebuie să depăşească această existenţă de râmă. O poate însă face numai dacă evoluează în direcţia recunoaşterii legăturii sale cu Cosmosul extraterestru.

Aşadar, dragii mei prieteni, trebuie să ne „desrâmăm” din această civilizaţie a noastră şi să ajungem la un nou spiritualism.