Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PERSPECTIVE ALE EVOLUŢIEI UMANITĂȚII

GA 204


NOTE

  1. la Stuttgart, în cadrul conferinţelor mele: vezi conferința din 21 martie 1921, în Observarea naturii, matematica, experimentul științific și rezultatele cunoașterii din punctul de vedere al antroposofiei, GA 324.

  2. Johann Freidrich Herbart, 1776-1841, filosof, psiholog şi pedagog geman.

  3. Moritz Benedikt, 1835-1920, antropolog criminalist

  4. ...din cadrul cursului: conferințele din al doilea curs al Școlii superioare de știință spirituală, care au avut loc între 3 și 10 aprilie 1921, la Goetheanum: Die befruchtende Wirkung der Anthroposophie auf die Fachwissenschaften (Acțiunea fecundatoare a antroposofiei asupra științelor de specialitate), GA 76.

  5. am caracterizat această „tripartiţie a organismului uman”: pentru prima dată în cartea lui Rudolf Steiner Enigmele sufletului.

  6. prietenii noştri care au venit aici: participanții la al doilea curs al Școlii superioare.

  7. Anaxagora, aproximativ 500-428 î.Ch., filosof grec; vezi Rudolf Steiner, Enigmele sufletului, 1914, GA 18, 1968.

  8. Maiorul Gerald von Gleich a apărut ca adversar al lui Rudolf Steiner în 1921-1922 cu conferințe şi broşuri care conțineau o serie de neadevăruri şi deformări.

  9. Origene, aproximativ 185-254, Părinte al Bisericii greceşti din Alexandria. Mai târziu, călugăr în Cesareea.

  10. John Scotus Erigena, 810-877, filosof scoțian de la curtea lui Carol cel Chel din Paris. Vezi Rudolf Steiner, Enigmele sufletului,1914, GA 18,1968.

  11. despre divizarea naturii: «De divisione naturae». Acastă lucrare este discutată mai detaliat în conferințele a XV-a și a XVI-a din acest volum.

  12. Aurelius Augustinus, 354-430, Părinte al Bisericii, filosof.

  13. arianism: învățăturile călugărului Arius din Alexandria (dec. 336) care respingea identitatea de ființă a lui Christos şi a Dumnezeului-Tată.

  14. Ulfila (în germana veche, Wulfila), 311-383, misionar al vizigolilor în Balcani şi fondator al creştinismului arian-germanic; a tradus Biblia în limba gotică.

  15. Dionisie Areopagitul, membru al Areopagului la Atena. Convertit de Pavel (Viața apostolilor, 17, 34).

  16. Constantin cel Mare, 287-337, împărat roman între 306-337 sub domnia căruia creştinismul a devenit religie de stat (324).

  17. Iustinian I, 483-565, împărat roman.

  18. Basilius Valentinus, n. 1394, alchimist al secolului al XV-lea. Scrierile sale au fost tipărite pentru prima oară la 1677.

  19. Theophrastus Bombastus Paracelsus von Hohenheim, 1493-1541. Despre marele medic şi filosof elvețian vezi Rudolf Steiner, Mistica la începutul vieții spirituale a timpurilor noi şi relaţia sa cu concepţia modernă despre lume, 1901, GA 7,1960. În aceeaşi lucrare şi despre mistica lui Jakob Böhme,1575-1624.
    Jakob Böhme, 1575-1624.

  20. stoicism: filosofia şi atitudinea spirituală a şcolii de la Stoa (fondată în jurul anului 300 î.Ch. de către Zenon).
    epicureism: învățătura lui Epicur dezvoltată în şcoala de filosofie fondată de el la Atena (306 î.Ch.).
    Ambele direcții filosofice sunt orientate mai ales spre practica vieții şi caută în ea „fericirea”; aceasta este înțeleasă ca fiind o strădanie inteligentă, plină de măsură pentru stăpânire de sine şi spiritualizare, fără a nega naturalul. (Desfrâurile epicureilor aparțin unei perioade mai târzii.)

  21. în această boală şi moarte a vechii lumi greceşti: cu privire la această evoluție vezi şi Misiunea sufletelor popoarelor, GA 121.

  22. mai bine să fii cerşetor în lumea sensibilă”: Homer, Odissea, cântul al IX-lea, versurile 490-491. Sufletul lui Ahile, readus din Hades prin jertfă de moarte, exprimă aceste cuvinte către Odiseu.

  23. Nietzsche a simţit corect: vezi Filosofia în perioada tragică a grecilor.

  24. Thales din Milet, 625-545 î.Ch.

  25. Heraclit din Efes, 535-475, gânditor presocratic. Fragmenetele rămase de la el sunt accesibile prin Hermann Diels şi Walther Kranz, Fragmentele presocraticilor, ed. a 12-a, 1966.

  26. Titurel, întemeietorul generației Graalului (bunicul Herzeloidei, străbunic al lui Parsifal) care a construit în 30 de ani templul Graalului.

  27. Wolfram von Eschenbach, 1170-1220, povestitor al Evului Mediu, autorul romanului în versuri Parsifal (1210) şi altele.

  28. Godefroi de Bouillon, 1060-1100, conducătorul primei cruciade, 1096.

  29. Pierre d'Amiens, 1050-1115, călugăr augustin care a traversat Franţa şi a răspuns chemării cruciadei, alăturându-se mai târziu lui Godefroi de Bouillon.

  30. tot aşa se deplasează astăzi mase ale poporului evreu: vezi Rudolf Steiner, Nostalgia evreilor pentru Ierusalim, 1897, în Gesammelte Aufsätze zur Kulturgeschichte, 1889-1901, GA 31, 1966, pp. 196-201.

  31. Heliand (Heiland = Mântuitor), poem evanghelic vechi saxon, compus aproximativ în anul 830.

  32. Vladimir Soloviov, 1853-1900, filosof şi poet rus.

  33. Friedrich Nietzsche, 1844-1900: vezi Rudolf Steiner, Friedrich Nietzsche, 1895, GA 5, 1963.

  34. Sofocle, 496-406, Eschil, 525-456, primii doi mari autori de tragedii ai perioadei de înflorire greacă.

  35. Socrate, 470-399, filosof grec, profesorul lui Platon şi principal partener de discuţii în dialogurile acestuia.

  36. Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf, 1848-1931, profesor de filologie clasică la Berlin, a scris Filologia viitorului, o replică la Naştarea tragediei a lui Friedrich Nietzsche, Berlin, 1872.

  37. David Friedrich Strauss, 1818-1874, teolog şi scriitor: Vechea şi noua credinţă. O mărturisire de credinţă, 1872.

  38. Karl von Rotteck, 1775-1840, Istorie generală, şase volume (1813-1818).

  39. Lujo Brentano, 1844-1931, specialist în economia naţională.

  40. Frierich Karl von Savigny, 1779-1861, istoric al dreptului.

  41. Leopold von Ranke,1795-1886, istoric.

  42. Ciorile ţipă...”: Nietzsche, Opere, vol. VIII, ed. C.G. Naumann, Leipzig, 1896, pp. 355-356.
    După poezia Însingurat urmează poezia Răspuns, care sună astfel:

    Dumnezeu să miluiască!
    Acesta crede că mi-ar fi dor
    Să mă-ntorc în căldura germană,
    În tocita fericire de cameră germană!

    Prietenul meu, ceea ce
    Mă frânează este raţiunea ta.
    Mi-e milă de tine!
    Milă cu oblică raţiune germană!

  43. Adolf von Harnack,1851-1930, teolog protestant; şaisprezece conferinţe ţinute la Universitatea din Berlin, Leipzig, 1910.

  44. Franz Overbeck, 1837-1905. Über die Christlichkeit unserer heutigenTheologie (1873)

  45. încheierea ultimelor mele considerații: Conferința a VI-a.

  46. le apar ca prin vrajă în fața ochilor lor proști: Rudolf Steiner, drama-misteriu Trezirea sufletelor, GA14, Tabloul 2

  47. Conciliul din 869: vezi Johannes Geyer, O decizie de conciliu şi urmarea sa cultural-istorică, în „Die drei” (caietul 10, 1922) şi Alfred Schutze, Conciliul din 869 de la Constantinopol şi negarea Duhului, în „Die Christengemeinschaft”, ianuarie-februarie 1956.

  48. băutura Soma (în sanscrită): amestecul sucului plantei Soma, o specie de Agrostemma, cu lapte sau cu orz fermentat, al cărui efect ameţitor şi euforic era venerat ca zeul „Soma — comparabil cu zeul grec Dionysos. — Vezi Adolf Kaegi, Rig Veda, cea mai veche literatură a indienilor, Leipzig, 1881, mai ales pp. 99 şi 219. Pentru semnificaţia ocultă a sucului Soma, vezi şi H.P. Blavatsky, Ştiința ocultă, vol. I şi II.

  49. Jan Hus, 1370-1415, reformator religios ceh din Boemia, excomunicat de Biserică în 1410 şi ars pe rug ca eretic.

  50. Gottfried Wilhelm Leibniz, 1646-1716, filosof german.

  51. pe multe pagini în revista «Tat»: publicaţie lunară pentru viitorul culturii gemane. Anul al XIII-lea, 1921, caietul 1.
  52. Charles Darwin, 1809-1882, cercetător englez al naturii.

  53. Karl Marx,1818-1883.

  54. Gustav Theodor Fechner, 1801-1887, naturalist şi filosof.

  55. Gustav Robert Kirchhoff, 1824 -1887, fizician.
    Robert Wilhelm Bunsen, 1811-1899, chimist.

  56. Oswald Spengler, 1880-1936, filosof al culturii şi istoriei. Prusianism şi socialism, 1920.

  57. Ahura Mazdao, în formă neopersană, Ormuzd, creatorul lumii şi zeu al luminii în concepţia dualistă a lui Zarathustra din vechea Persie; adversarul său Ahriman este spiritul întunericului.

  58. Joseph-Marie conte de Maistre, 1753-1821, diplomat şi teoretician al statului, francez. A scris: Considérations sur la France, Londra, 1796; Essai sur le principe générateur des constitutions politiques, Petersburg, 1810; Du pape, Petersburg 1819. Les soirées de St. Petersbourg, Petersburg, 1821.

  59. Plutarh, 45-125 d.Chr., filosof şi istoric grec al perioadei romano-elenistice, din Cheroneea.

  60. Ignaţiu de Loyola, 1491-1556, fondatorul Ordinului iezuiţilor; declarat sfânt în 1622.
    Alphonse-Marie de Liguori, 1696-1787, fondatorul Ordinului mântuirii 1732; declarat sfânt în 1839.
    Francisc Xavier, 1506-1552, iezuit spaniol, misionar în India şi Japonia.

  61. John Locke, 1632-1704, filosof englez. Eseu asupra intelectului omenesc, 1690.

  62. Jaques-Bénigne Bossuet, 1627-1704, scriitor şi orator francez. Episcop catolic.

  63. Voltaire, de fapt, François-Marie Arouet,1694-1778, scriitor şi filosof al iluminismului francez.

  64. Jonathan Swift, 1667-1745, scriitor englez, satiric.

  65. Léon Gambetta, 1838-1882, om politic francez, republican.

  66. Alfred Dreyfus, 1859-1935, ofiţer francez, închis pe nedrept pentru înaltă trădare, graţiat în 1899. Afacerea Dreyfus a dat naştere la manifestări ale stângii politice din Franţa.

  67. Benjamin Disraeli, conte de Beaconsfield, 1804-1881, prim-mi¬nistru britanic, 1868 şi 1874-1880.

  68. George Cuvier, 1769-1832;
    Geoffroy de Saint-Hilaire, 1772-1844, cercetători francezi ai naturii. Vezi convorbirile lui Eckermann cu Goethe, partea a 3-a; discuţia din 2 august 1830.

  69. August Weissmann, 1834-1914, zoolog.
    Ernst Haeckel, 1834-1919, cercetător al naturii.

  70. tripartiţia organismului social: vezi Rudolf Steiner, Punctul central al problemei sociale în necesitățile de viaţă actuale şi viitoare, 1919, GA 23, 1976.

  71. celebra discuţie pe care a avut-o cu Schiller: Goethe vorbeşte despre aceasta în Scrieri despre ştiinţele naturii, editată şi comentată de Rudolf Steiner în „Deutsche National-Literatur”, vol. I, GA 1a, republicată la Dornach în 1975.

  72. conferinţele... despre esenţa culorilor... : ţinute la 6, 7 şi 8 mai 1921, Fiinţa culorilor, GA 291, 1976.

  73. mineralele diferit colorate: vezi conferința din 8 mai 1921, în Fiinţa culorilor.

  74. cel mai urât om din «Valea morții»: Friedrich Nietzsche, Aşa grăit-a Zarathustra.

  75. Origene, 185-254, Părinte al Bisericii greceşti din Alexandria. Mai târziu, călugăr în Cesareea. Sub Iustinian I învățăturile sale au fost declarate eretice la cel de-al V-lea Conciliu de la Constantinopol, în 553.

  76. Publius Cornelius Tacitus, 55-120, istoric roman, consul. Scrierea sa De origine et situ germanorum (aproximativ 98 d.Ch.) este cea mai veche sursă transmisă despre geografia şi etnografia germanilor.

  77. Eduard Suess, 1831-1914, geolog. Chipul Pământului, trei volume, 1885-1909.

  78. Hipocrat, 460-377 î.Ch., era considerat în Antichitate cel mai mare medic.

  79. regele perşilor: Chosrau Nurschivan (rege de la 531 până la 580) a atras pe toţi înţelepţii lumii, mai ales pe terapeuţi, în Persia şi este considerat de mulţi ca fiind fondatorul Academiei din Gondischapur.

  80. Gondishapur (Djundaisabur): oraş întemeiat de regele sassanid Shapur I (242-272), care a fost mult timp capitala spirituală a regatului. Pentru importanţa istorică a Gondishapurului, vezi: Rudolf Steiner, Polaritatea duratei şi dezvoltării în viaţa omului. Preistoria cosmică a umanităţii, 1918, GA 184,1968.

  81. Ibn Sina (Avicenna), 980-1037, filosof şi medic persan care a redactat mai mult de o sută de cărţi. A susţinut o variantă neoplatonică a aristotelismului.
    Ibn Roshd (Averroes), 1126-1198, filosof arab, om de ştiinţă universal. Medic la Cordoba, el a căutat să unească filosofia şi credinţa, spijinindu-se pe Aristotel. Credinţa sa raţională i-a determinat exilarea.

  82. Roger Bacon, 1214-1292, filosof şi savant englez, numit, din cauza cunoştinţelor sale cuprinzătoare, doctor mirabilis; el a implicat în modul de gândire teologică cunoaşterea ştiinţelor naturale.