Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PERSPECTIVE ALE EVOLUŢIEI UMANITĂȚII

Impulsul materialist al cunoașterii şi sarcina antroposofiei

GA 204

Vol. IV din seria OMUL ÎN LEGĂTURA SA CU COSMOSUL


17 conferinţe ţinute la Dornach între 2 aprilie și 5 iunie 1921

Traducere din limba germană de biolog dr. Petre PAPACOSTEA


Nr. bibliografic 204
Rudolf Steiner, Perspektiven der Menschheitsentwickelung.
Der materialistische Erkenntrisimpuls und die Aufgabe der Anthroposophie
, Dornach/Elveţia, 1989


© Toate drepturile pentru traducerea în limba română sunt rezervate
Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD
București 2010



Seria OMUL ÎN LEGĂTURA SA CU COSMOSUL Vol. IV

Coordonatorul colecției: biolog dr. PETRE PAPACOSTEA
Redactor: MARIA STANCIU
Tehnoredactori: MIHAELA TUDOR; LILIANA KIPPER
Coperta: SILVIU IORDACHE


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
STEINER, RUDOLF
Perspective ale evoluţiei umanității: impulsul materialist al cunoașterii și sarcina antroposofiei / Rudolf Steiner ; trad. de biolog dr. Petre Papacostea. - Bucureşti : Univers Enciclopedic Gold, 2010
ISBN 978-606-8162-13-3

I. Papacostea, Petre (trad.)
141.133

GRUPUL EDITORIAL UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD
Str. Luigi Cazzavillan nr.17, sector 1, București
Tel.: 021 317 88 38; Fax: 021 317 88 42
email: difuzare@universenciclopedic.ro
www.universenciclopedic.ro


Societatea antroposofică din România
Strada Vișinilor nr. 17, sector 2, București
Tel.: 021 232 20 57
www.antroposofie.ro
email: romantrop@yahoo.com


ISBN 978-606-8162-13-3

coperta cartii

coperta spate

COPERTA IV

Materialismul, care şi-a atins apogeul în secolul al XIX-lea, a furnizat o cunoaştere a lumii materiale, dar fiind bazată pe noţiuni, definiții şi raţionamente abstracte risca să rupă total omul de cunoaşterea legăturilor acestuia cu lumile spirituale. În strălucita analiză realizată de Rudolf Steiner în volumul de faţă, a dezvoltării concepţiilor de-a lungul epocilor istorice, autorul clarifică sarcinile de bază ale antroposofiei în retrezirea conştienţei eului cu privire la strânsa legătură a evoluţiei omului cu lumile spirituale şi cu întregul Cosmos. Antroposofia devine astfel ştiinţa realistă care dezvăluie raţiunea de a fi spirituală atât a organizării corporale a omului, cât şi a legăturilor vizibile şi invizibile ale acestuia cu Universul.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA




Omul în legătura sa cu Cosmosul

Vol. I
Omul ‒ hieroglifă a Cosmosului. Corespondenţe între microcosmos şi macrocosmos (GA 201)
Vol. II
Spiritualitatea cosmică şi fizicul uman. Căutarea noii Isis, divina Sofia (GA 202)
Vol. III
Responsabilitatea omului pentru evoluţia lumii ‒ rezultat al legăturii sale spirituale cu planeta Pământ şi cu lumea stelelor (GA 203)
Vol. IV
Perspective ale evoluţiei umanităţii (GA 204)
Vol. V
Devenirea umană, sufletul lumii şi spiritul lumii ‒ prima parte. Omul ca fiinţă spiritual-sufletească în relaţie cu lumea (GA 205)
Vol. VI
Devenirea umană, sufletul lumii şi spiritul lumii ‒ partea a doua. Omul ca fiinţă spirituală în evoluţia istorică (GA 206)
Vol. VII
Antroposofia, o cosmosofie ‒ prima parte. Forma omului ca rezultat al acţiunilor cosmice (GA 207)
Vol. VIII
Antroposofia, o cosmosofie ‒ partea a doua. Forma omului ca rezultat al acţiunilor cosmice (GA 208)
Vol. IX
Impulsuri spirituale nordice şi central-europene. Sărbătoarea apariţiei lui Christos (GA 209)



CUPRINS

Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)

În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner

CONFERINŢA IDornach, 2 aprilie 1921 — Materialismul a dominat pe drept în secolul al XIX-lea; cramponarea de acesta aduce catastrofe. Cunoaşterea lumii materiale rămâne, materialismul teoretic trebuie să dispară. El este oglinda evoluţiei din secolul al XIX-lea, în care corpul fizic, mai ales organizarea capului şi a nervilor, este modelată ca fiind o copie perfectă a spiritual-sufletescului, iar forţa eterică, generatoare de vise, slăbeşte. Moritz Benedikt – o gândire care este total imprimată în fizic. Stenografia. În prezent, punctul culminant al perfecţionării structurii fizice este deja depăşit.

CONFERINŢA a II-aDornach, 3 aprilie 1921 — Erori ale simplei gândiri şi erori care-şi au rădăcinile în realitate. Ultimele, de exemplu, materialismul teoretic, pot avea pentru omenire şi un aspect stimulator. Forţele constructive ale capului sunt recunoscute prin imaginaţiune, cele ale sistemului ritmic prin inspiraţie, cele ale sistemului metabolic prin intuiţie. Caracterul imaginaţiunii, fiinţa gândirii care-şi aminteşte şi cunoaşterea obiectivă. Cunoaştere şi moarte.

CONFERINŢA a III-aDornach, 9 aprilie 1921 — Înainte de Aristotel procesul invăţării vorbirii încă era înţeles; prin aceasta şi cunoaşterea instinctivă a faptului că în cuvânt răsună acelaşi spiritual-sufletesc care a amuţit în lume, ca şi o cunoaştere a preexistenţei şi a reîncarnării. Calea dispariţiei treptate a vechii înţelegeri a cuvântului spre spiritualitatea abstractă a logicii şi noţiunii: logica lui Aristotel, nous-ul lui Anaxagora, ideea la Platon, învăţătura despre Logos a gnosei – Logos şi creştinism. Evanghelia după Ioan. În secolul al IV-lea d.Ch., pierderea definitivă a cunoaşterii Logosului. Redobândirea ei conştientă prin antroposofie.

CONFERINŢA a IV-aDornach, 15 aprilie 1921 — Până în secolul al IV-lea d.Ch. au vieţuit astronomia şi medicina Orientului, extrase din înţelepciunea lumii, care înţelegeau în mod instinctiv etericul; această înţelepciune s-a revărsat şi în planul cultic. Imaginea cultului lui Mithra; creştinismul. Dionisie Areopagitul. Pătrunderea vechii înţelepciuni până la Basilius Valentinus, Jakob Böhme şi Paracelsus. De la Constantin, respectiv Iustinian, „principiul constatării“ egipteano-roman pătrunde în domeniul stabilirii adevărului şi cuvântului; el decupează înţelegerea creştinismului din înţelepciunea precreştină, eliminând-o.

CONFERINŢA a V-aDornach, 16 aprilie 1921 — Răsturnarea produsă în evoluţia civilizaţiei occidentale în secolul al IV-lea d.Ch. Esenţa lumii greceşti şi tragismul ei. Occidentul reprimă înţelepciunea grecilor vechi şi cultul lui Mithra, împingându-le înapoi, în Orient; rămân, pentru viaţa religioasă a popoarelor nordice, povestirea evenimentelor din Palestina şi dogmele conciliilor; necesitatea întăririi eului. Înţelepciunea Orientului pătrunde spre Europa, în calitate de cultură raţională, prin arabism. – În foarte puţine suflete europene renaşte trăirea tainei pâinii şi a vinului şi, odată cu aceasta, cea a vechii astronomii şi medicine. Realitatea sa, cuprinsă în Misteriul Graalului, pare că pluteşte deasupra Occidentului îmbibat de materialism; poate fi găsită numai prin întrebarea interioară a omului individual. Titurel. –Transformarea în sens materialist a acestei căutări, în campaniile exterioare spre Ierusalim.

CONFERINŢA a VI-aDornach, 17 aprilie 1921 — Orientalul trăia în lumea spirituală şi trebuia să o înţeleagă pe cea materială plecând de la această lume spirituală. Europeanul trăieşte în lumea materială şi trebuie s-o înţeleagă pe cea spirituală plecând de la prima. Întâlnim tranziţia în specificul grecesc. Problema gnosei este înţelegerea lui Christos în Iisus. Suprimarea gnosei de către creştinismul roman etatizat. „Umanizarea“ creştinismului în Europa. Poemul Heliand. Nereceptivitatea faţă de înţelepciunea superioară. Căutarea Graalului. Începând cu secolul al XV-lea, pericol de a rămâne captiv în materialism. Apelul lui Soloviov pentru un stat christificat. Forţe care, în prezent, se opun activării căii spirituale. Iubirea răului.

CONFERINŢA a VII-aDornach, 22 aprilie 1921 — Evoluţia concepţiei despre lume şi arta tragediei la Nietzsche ca luptă împotriva forţelor declinului şi simptom pentru măsura înstrăinării de spirit în ultima treime a secolului al XIX-lea. Imaginea omului, sensul vieţii pământene şi esenţa creştinismului nu mai pot fi sesizate nici de Nietzsche; caricaturizarea lor în noţiunea „supraomului“, a „veşnicei reîntoarceri a aceluiaşi lucru“ şi în „Antichrist“.

CONFERINŢA a VIII-aDornach, 23 aprilie 1921 — Măsură, număr şi greutate – ca exemplu al pierderii sinelui şi adevărului de către umanitate pe calea spre abstracţiune. Până în cea de a doua epocă postatlanteeană numărul era vieţuit în calităţi esenţiale care erau preluate de corpul astral din întregul lumii şi erau impregnate corpului eteric; până în cea de a treia epocă postatlanteeană, măsura era percepută ca fiind forţa prin care corpul eteric forma corpul fizic după proporţiile cosmice; până în prima epocă postatlanteeană, greutatea era simţită ca trăire primordială dintre eu şi corpul astral, percepută ca stare de echilibru între încătuşarea de Pământ şi elanul ascensional. – Ultimele ecouri ale acestor calităţi se mai găsesc în artă.

CONFERINŢA a IX-aDornach, 24 aprilie 1921 — Secolul al XIX-lea ca apogeu al spiritualităţii abstracte şi al materialismului. Dogmă şi cult. – Mai de mult, trăirea în corp, care tocmai prin aceasta vieţuia spiritualitatea cosmică; în prezent, trăirea în spirit care se întoarce spre materie, ignorându-se pe sine însăşi. Altfel stau lucrurile la Leibniz. – Forţa înţelegerii noţiunilor de ştiinţă a spiritului, pe care intelectul modern le poate crea din sine însuşi, ca posibilitate de transformare şi vitalizare a inteligenţei rigidizate, interior inertă. Cele trei forme ale inerţiei: neocatolicismul, care păstrează conţinuturile vechi ca formule, protestantismul, cu compromisurile sale între tradiţie şi intelect, şi intelectualismul luminat, lipsit de conţinut spiritual. Polarizarea viitoare în tradiţionalism catolic şi intelectualitate, care se trezeşte spiritual.

CONFERINŢA a X-aDornach, 29 aprilie 1921 — Necesitatea de a atinge, atât în viaţa individuală cât şi în umanitate, scopul fiecărei trepte de evoluţie. – Scopul celei de a patra epoci culturale a fost formarea sufletului raţiunii: omul se trezea din simţirea cosmică la înţelegerea lumii pe baza activităţii corpului eteric. Începând cu secolul al XV-lea, activitatea eterică s-a imprimat în totalitate în corpul fizic, gândirea a devenit imagine-umbră uman-subiectivă; din această cauză, are loc separarea dintre gândirea devenită exclusiv logică şi voinţa legată de dorinţe şi de instincte, lăsată în voia ei. Depăşirea separării, de exemplu, în iezuitism. – Necesitatea pentru secolul al XX-lea de a aduce realitate în gândirea cu caracter de umbră, pornind de la eu, astfel încât ea să se poată manifesta în mod înnoitor în lumea socială şi economică haotizată.

CONFERINŢA a XI-aDornach, 30 aprilie 1921 — Însemnătatea anului 1840 ca moment al zorilor propriu-zise ale sufletului conştienţei. La diferitele naţiuni, acest răsărit a apărut pe fundalul diferitor stări mai vechi ale conştienţei: în Anglia pe fundalul unei conştienţe înrudite cu cea a grecismului arhaic-homeric, în Franţa pe o moştenire a culturii sufletului raţiunii latine, în Italia pe un fragment de cultură veche a sufletului senzaţiei, în Europa Centrală pe o moştenire a secolului al IV-lea postcreştin, în timp ce în Europa de Răsărit procesul a fost mai mult ignorat în stare de somn. Cartea lui Spengler Prusianism şi socialism.

CONFERINŢA a XII-aDornach, 1 mai 1921 — Cele două curente principale din secolul al XIX-lea: catolicismul formal-juridic al popoarelor romanice, cu luptele lor ideologic-spirituale, şi gândirea anglo-saxonilor izvorâtă din practica socială şi economică, cu problemele lor de putere. În ultimă instanţă, ambele îşi au rădăcinile în cultura persană; catolicismul în cultul lui Ormuzd, cel anglo-saxon în iniţieri ahrimanice. – Joseph de Maistre, reprezentant al vechiului catolicism; lupta sa împotriva spiritului apărut din secolul al XV-lea. – Echilibrarea necesară şi înnoirea printr-o gândire spirituală liberă. Cunoaşterea lui Goethe cu privire la acest aspect; reacţia sa la disputele dintre Cuvier şi Geoffroy de Saint-Hilaire.

CONFERINŢA a XIII-aDornach, 5 mai 1921 — Legătura omului terestru cu forţele planetelor. Cunoaşterea încă din a patra epocă postatlanteeană a dependenţei evoluţiei eului de Soare; necesitatea de a obţine din nou această cunoaştere. – Polaritatea forţelor solare şi lunare în modelarea omului terestru. – Diferenţierea forţelor văzută prin procesul preluării hranei. Acţiunea forţelor terestre, ale ambianţei, ale forţelor lunare şi solare. Altă diferenţiere a acţiunii planetare în corpul astral: acţionează în „omul de sus“, în afară de Soare, Saturn, Jupiter şi Marte, în „omul de jos“, în afară de Lună, Mercur şi Venus. Constelaţie şi naştere terestră.

CONFERINŢA a XIV-aDornach, 13 mai 1921 — Ştiinţa materialistă şi ştiinţa spiritului ca evenimente cosmice între ieşirea din perioada lunară şi întoarcerea la perioada lunară. Spiritualitatea ştiinţei naturii ar putea produce un nou regn, între cel mineral şi cel vegetal, sub forma de umbră a unor fiinţe vii care ar acoperi Pământul cu o plasă în momentul unirii acestuia cu existenţa lunară; prin aceasta omul va fi separat de viaţa şi de spiritualitatea lumii. – Cultivarea ştiinţei spiritului face posibilă sosirea pe planeta noastră a unor fiinţe spirituale de pe alte planete, care năzuiesc spre Pământ de la sfârşitul secolului al XIX-lea; acţiunea lor este posibilă numai printr-o gândire care cuprinde atât viul cât şi însufleţitul. – Calea spre această transformare: unirea gândirii clare cu o concepţie artistică într-o ştiinţă care devine artă. Învățătura lui Goethe despre metamorfoză; imnul său către natură; imaginea lui Nietzsche despre Valea morţii.

CONFERINŢA a XV-aDornach, 2 iunie 1921 — Gândirea lui John Scotus Erigena ca expresie a unei metamorfoze a evoluţiei între gândirea clarvăzătoare veche şi gândirea intelectuală. Postacţiunile „teologiei negative“ a lui Dionisie Areopagitul şi a lui Origene asupra timpului lui Scotus. Cele patru părţi ale cărţii De divisione naturae: învăţătura lui Dumnezeu, învăţătura despre Ierarhii, învăţătura spiritului despre natură şi om, escatologia; încă lipsesc gânduri privitoare la învăţătura socială. – Gândirea lui Erigena: încă realitate spirituală, deja noţiuni abstracte. – Oglindirea cunoaşterii unor epoci culturale anterioare în primele trei părţi ale cărţii într-o serie necronologică; partea a patra: strădania de atunci a gândirii raţionale pentru a înţelege creştinismul şi viitorul omenirii. Aceasta se răspândeşte din secolul al XV-lea în punerea bazelor ştiinţelor naturii. – Contradicţia timpului nostru, care trăieşte într-o spiritualizare superioară, dar a devenit tot mai materialistă din punct de vedere al conţinutului.

CONFERINŢA a XVI-aDornach, 3 iunie 1921 — Apus de lume şi răsărit de lume. Erigena între gândirea veche şi cea nouă. Evanghelia după Ioan ca mărturie a faptului că Christos este Logosul, Creatorul pământescului. – În Antichitate a domnit „principiul tatălui“: omul se vieţuia corporal şi prin sânge ca fiind imaginea Tatălui divin, reprezentat în Tatăl fondator al generaţiilor; Dumnezeu şi Duh acţionau în forţele pământeşti şi lunare. Primele trei cărţi ale lui Erigena se leagă de aceasta. – Cunoaşterea creştin-timpurie despre esenţa forţelor Tatălui şi a forţei lui Christos. Evanghelia după Ioan. Trecerea de la sacrificiul de sânge al perioadei precreştine la sacrificiul de pâine şi vin. – Sfârşitul lumii, ca apus al vechii forţe spirituale legate de trup, s-a desăvârşit în cel de al IV-lea secol. Estompat, el reapare mereu în conştienţă; dispoziţia sufletească a cruciadelor; Alfred Suess; Oswald Spengler. Posibilitatea înnoirii prin cunoaştere reală a spiritului.

CONFERINŢA a XVII-aDomach, 5 iunie 1921 — Răsturnarea produsă în secolul al IV-lea din perspectiva vieţii corporale în transformare; boală şi vindecare. Egipt: corpul ca parte a întregului Pământ, cu ale cărui patru elemente el trebuia să fie menţinut în echilibru; forma sa ca operă de artă a eului independent de naştere şi de moarte. Grecia: vieţuirea corpului ca expresie a spiritual-sufletescului, care este aproape identic cu sistemul lichid care plastifică viul; cele patru umori din om. Roma: a te simţi sufleteşte în existenţa pământeană. – Oglinda acestor transformări în dezvoltarea celor şapte ştiinţe; de la revelaţie până la abstracţiune. Apariţia creştinismului. Iulian Apostatul. Constantin. Iustinian. Împingerea cunoaşterii vii spre răsărit (Gondishapur). Lupta de conştienţă a lui Avicenna şi Averroes pentru a înţelege eul prin aristotelism, în opoziţie cu calea germanică. – Sarcina antroposofiei.

Note


DESENELE ȘI NOTAȚIILE LA TABLĂ