Ieri am încheiat cu ideea că în timpul mai nou s-a manifestat o confuzie cu privire la ce este de fapt dualitatea persană Ormuzd–Ahriman. Am atras atenţia şi asupra modului în care se poate urmări retrospectiv, în concepţiile europene germanice mai vechi, spre exemplu în poezia care a devenit cunoscută sub numele „Muspilli”, ca fiind exprimarea într-o formă creştină a opoziţiei dintre un principiu superior, luciferic, şi un pricipiu inferior, ahrimanic. Spun într-o formă cu desăvârşire creştină pentru că ea nu a fost contaminată de ceea ce a dispărut din structura sufletească a opoziţiei sus şi jos, în sensul poeziei „Muspilli”. Nu s-a presupus că principiul Christos i-ar aparţine spiritualităţii superioare, ci a fost înălţat la spiritualitatea superioară pricipiul Ilie. Ilie este cel care luptă, cu sângele său care picură de sus, împotriva lui Antichrist, care nu este altceva decât principiul ahrimanic ce se exprimă în formă creştină. Aşadar, în aceste reprezentări europene germanice mai vechi mai este încă prezentă o conştienţă clară despre faptul că trebuie făcută o deosebire între un principiu superior şi unul inferior, între forţe superioare şi forţe inferioare, şi că în principiul Christos trebuie căutată echilibrarea, armonizarea celor două principii. Se va putea recunoaşte uşor, dacă ai deplasat principiul Ilie în sus, iar principiul Antichrist în jos, că în principiul superior este dat ceea ce se orientază după impulsul moral al ordinii universale iar în principiul ahrimanic ceea ce se orientează după impulsul intelectual al evoluţiei universale.
Într-o asemenea conştienţă despre superior şi inferior, despre sus şi jos, se vedea în esenţă o polaritate care este prezentă în ordinea universală. Când spui sus şi jos, aceasta se proiectează în mod natural asupra omului. Iar noi ştim că omul determină ceea ce este sus şi ceea ce este jos prin faptul că are orientată coloana vertebrală vertical. Prin aceasta ia naştere ceea ce numim sus şi jos. Aşadar, acest lucru este gândit cu totul relativ. Dar ceea ce vreau să amintesc, făcând cu totul abstracţie de sus şi jos, este o anumită opoziţie polară. Aceasta ne întâmpină în om într-un mod deosebit de complicat. Dar această opoziţie polară poate fi studiată, aş spune, mai mult, exteriorizată în Univers, şi este deosebit de util să observăm ordinea lumii în aşa fel, încât să putem vedea că ea îţi trădează prin fenomene cu totul speciale, în care se formează anumite forţe, ce taine acţionează în ea.
În ele se exprimă o anumită opoziţie care vă poate apărea clar în faţa ochiului dacă lua în vedere organismnul în întregul său. La fel ca omul, şi specia păsărilor s-a format din întreaga ordine a Universului. Specia păsărilor ne dezvăluie tainele active în Univers, mai evident decât în cazul omului.
Ce este caracteristic speciei păsărilor? Pasărea apare în faţa ordinii noastre universale, în măsura în care aceasta ne este dată în sfera fizicului, mai întâi sub forma de ou. Apoi oul este spart. Pasărea se dezvoltă ieşind din ou, şi vă este cunoscut – căci veţi fi văzut cum arată un puiuţ după ieşirea din ou – cât de rapidă este creşterea penelor etc. imediat după ieşirea din ou. Acest contrast, dacă pot spune aşa, al existenţei ca ou şi apoi al existenţei exterioare cu pene nu-l găsim exprimat atât de clar în cazul omului. Omul nu este transpus în ou şi este scutit de existenţa în lume cu pene. Dar ce fel de deosebire este între forma oului şi forma ulterioară de viaţă a păsării?
Dacă observaţi forma exterioară a oului aflaţi coaja sa calcaroasă, care are o anumită formă. Dar nu puteţi lua în calcul această coajă calcaroasă ca fiind ceva esenţial pentru pasăre, căci dacă ar fi aşa nu ar fi ceva ce cade, se elimină. Ea nu poate reprezenta un element esenţial al păsării. Ea poate fi un înveliş protector. Coaja calcaroasă este secreţie a materiei. Este ceva împins afară din organismul păsării, ceva ce este eliminat, ceva pe care pasărea nu-l poate utiliza în viitor pentru dezvoltarea sa; este, aşadar, ceva care trebuie eliminat. Aşadar, în interiorul fiinţei trebuie să existe forţe care aruncă în afară ceea ce este în ou.
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 19 |
Dacă cercetezi acest aspect, ajungi la ce se află în interiorul a ceea ce se oferă ca legitate naturală în centrul pământescului, nu în marginea lui. Aici trebuie luat în ajutor cele ce se spune în Ştiinţa ocultă. În această carte aveţi indicaţia modulului în care într-o anumită epocă a evoluţiei Pământului nostru Luna se separă de Pământ, în care materia Lunii iese afară din Pământ. Acest proces imită într-o oarecare măsură ce se întâmplă aici. Aşa cum forţele modelatoare ale întregului Cosmos terestru au expulzat cândva forţele lunare, tot astfel materia păsării excretă coaja de calcar ca pe ceva, ai vrea să spui, supramineral.
Ce a existat în interiorul acestui îneliş a fost protejat de coaja calcaroasă împotriva forţelor active din ambianţa terestră. Dacă puiul ar fi expus prea repede acestor forţe, să spunem ale Soarelui, el, este de la sine înţeles, ar muri. Nu ar suporta forţele care există în ambianţa Pământului. Este vorba, aşadar, de faptul că fiinţa protejată de coaja calcaroasă trăieşte într-o lume care, de fapt, nu este cea terestră.
Ce fel de lume este cea în care trăieşte această fiinţă protejată de coaja de calcar? Este lumea pe care am parcurs-o în perioadele de evoluţie saturniană, solară şi lunară şi care a încetat de a mai fi, care în prezentul evoluţiei pământeşti nu mai există. Trecutul există în întregime încă în prezent. Şi dacă spunem: Tot ce este exterior unei coji de ou aparţine Pământului, atunci ceea ce se află în interiorul ei nu aparţine Pământului, nu vrea să aibă nimic de-a face cu Pământul, nu vrea să participe la evoluţia terestră. Acest conţinut trebuie mai întâi să se maturizeze, să spargă coaja şi apoi să fie matur pentru evoluţia terestră.
Am ajuns la un punct în care putem atrage atenţia şi asupra unui alt aspect: nu toate fiinţele care sunt organizate în ou ajung să se nască. Un mare număr de ouă de păsări şi cu atât mai mult de peşti şi alte animale asemănătoare pier. Nu ştiu dacă este întotdeauna oportun să se expună aceste lucruri atât de sec; omenirii îi place să lase multe lucruri în necunoscut, dar în perspectiva vremurilor ce vor veni este necesară o sumă de cunoştinţe, şi nu trebuie să le ignorăm. În afară de aceasta, un mare număr de ouă pier pentru că oamenii le consumă. Acestea nu ajung la maturitate. Şi acum survine întrebarea: Ce se întâmplă cu toate acestea, ce se întâmplă cu ce se dezvoltă în ou şi nu ajunge la puiul matur sau la peştele matur pe Pământ. – Materialistul obişnuit va spune: Natura creează fără sens, orbeşte, în consecinţă, atât la sută din ce creează ea piere. – Acest lucru nu este însă adevărat. Substanţele care se află în interiorul cojii oului nu se maturează pentru existenţa pământească actuală, dar ele sunt mature pentru existenţa pământească anterioară, pe care am parcurs-o noi înşine, pe care au parcurs-o fiinţele terestre în timpul existenţei saturniene, solare şi lunare. Aceasta este evoluţia luciferică. Tot ce se distruge ca ouă hrăneşte entităţile spirituale. Să studiem însă aspectele care privesc Pământul.
Aşadar, când cercetăm specia păsărilor, ne apare mai întâi ceea ce este luciferic în conţinutul oului, care nu vrea să aibă nimic de-a face cu Pământul, nu vrea să fie pe Pământ, ceva care, aş spune, se înconjoară cu un zid împotriva legilor Pământului şi intervine apoi atunci când, ceea ce acţionează pe Pământ, căldura, lumina, rupe învelişul.
Ce intervine aici? Intervin forţele contrarii. Dacă contemplaţi oul de pasăre puteţi spune: Aici, în interior, în entitatea sa, se află Lucifer.
Când contemplaţi haina de pene a păsării aveţi imaginea cea mai pură a ahrimanicului.
Din această cauză puteţi spune: Când privesc un ou mi se dezvăluie Lucifer. El mi se arată prin forma exterioară pe care o îmbracă materia expulzată. Ceea ce este expulzat, fie că este coajă de ou de pasăre, fie că este piele de şarpe, rezultă din principiul luciferic, din forţele luciferice. În ceea ce este expulzat se poate vedea ceva din modelarea propriu-zisă a forţelor luciferice. Ele acţionează când se află în stare pură, în spirale. În ceea ce există ca haină de pene, sau în ceea ce se transpune din afară în corporal, aveţi ahrimanicul. Acesta acţionează tangenţial în forţele sale de direcţionare. Observaţi o coadă de păun şi gândiţi-vă că aceasta este imaginea cea mai pură a forţelor de direcţionare ahrimanice.
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 20 |
Trebuie să vă fie clar faptul că acţiunile lui Lucifer şi Ahriman se întreţes, astfel încât noi nu avem decât imagini despre această interacţiune.
Forţele din interiorul cojii oului rămân active, în mod natural, în pasăre. Pasărea conţine, aşadar, forţele care au fost în interiorul cojii oului (vezi desenul de mai jos, roşu), având de jur împrejur forţele ahrimanice (vezi desenul, albastru) în haina de pene. La pasăre, mai aveţi posibilitatea de a putea localiza etericul şi fizicul.
Tabla 20Dacă aveţi în vedere tot ce păstrează pasărea din ceea ce este luciferic, care s-a aflat în interiorul cojii oului, ceea ce ea păstreaza sub forma de forţe de creştere, atunci aveţi ceea ce este subordonat corpului eteric. Aşadar, ceea ce am schiţat cu roşu (vezi desenul de mai sus) reprezintă ceea ce este subordonat activităţii forţelor eterice. Astfel încât se poate spune: Ceea ce primeşte pasărea ca ereditate din ou se află pe tot timpul vieţii sale sub influenţa forţelor de viaţă, a forţelor eterice. Iar ceea ce îşi adaugă ca haină de pene se află pe tot timpul vieţii sub influenţa forţelor fizice (vezi desenul, săgeţi). Ceea ce există între ele, carnea, muşchii etc., se află pe toată durata vieţii sub influenţa forţelor astrale (vezi desenul, galben). La pasăre avem, aşadar, o posibilitate de a localiza într-o oarecare măsură: astralul în carne şi muşchi, fizicul în haina de pene şi etericul în ceea ce rămâne ca forţe de creştere din conţinutul oului.
La om lucrurile sunt mult mai complicate. Omul nu trăieşte exterior într-un ou. El îşi dezvoltă în corpul matern partea sa luciferică, pe care pasărea încă o poartă în afară. Din această cauză Ahriman încă nu vine asupra lui în corpul mamei sale. La pasăre se vede cum lucifericul este expulzat în lume, fără a se ajunge la anomalii, şi cum ea acceptă la rândul său ahrimanicul. La om puteţi vedea cum se exprimă cu deosebită claritate detaliile. Putem să inserăm neamul mamiferelor între specia păsărilor şi om.
Tabla 20Între om şi pasăre există o deosebire foarte mare. În comparaţie cu picioarele oamenilor, picioarele păsărilor apar ca nişte organe amărâte. De ce are pasărea asemenea picioare? Ce beţe jalnice sunt picioarele vrăbiilor faţă de picioarele atât de mândre ale omului! Dacă observaţi forma picioarelor păsării, veţi spune: Pasărea este în primul rând făcută pentru zbor, ea se ridică de la Pământ, de aici şi forma picioarelor sale. Ele sunt numai aluzii la aparteneţa ei la Pământ. Omul nu-şi ridică picioarele de la Pământ. Omul nu poate zbura. El îşi aşază ambele picioare pe Pământ, ca două coloane mândre. Ele sunt în mod evident un dar al Pământului. Pasărea nu primeşte acest dar pentru că nu este legată la fel ca omul de Pământ, pentru că ea se poate ridica de la Pământ. Omul este mult mai mult legat decât pasărea, prin acest dar al Pământului, de forţele ahrimanice. Într-o oarecare măsură, pasărea nu-şi primeşte de la Pământ forţele sale ahrimanice atât de finisate cum le primeşte omul. La om, Ahriman ţâşneşte, lăstăreşte în picioare şi de aici în sus, în tot restul corpului. La pasăre Ahriman lăstăreşte în pene.
Acum vă puteţi pune întrebarea: De ce nu are omul pene? – Pentru că el nu este construit ca pasăre. Dacă ar zbura omul ar avea şi pene, pentru că forţele ahrimanice ar acţiona asupra lui. El nu are decât anexele ahrimanicului, care sunt prezente în păr. Ele sunt mai puternice la cap, ceea ce este o dovadă că la om capul conţine foarte mult ahrimanic.
Mamiferele sunt mai puternic legate de Pământ decât omul. Ele sunt legate de Pământ şi cu membrele anterioare; maimuţele umblă în cazuri rare vertical, aşa cum o fac şi câinii, dar acest lucru nu este natural pentru ele. Pentru gorilă nu este natural să umble vertical, ea se caţără; membrele anterioare sunt adevărate organe de prins, pentru deplasare înainte. Omul este, aşadar, pe jumătate desprins de Pământ, mamiferul este legat de Pământ atât cu membrele sale anterioare cât şi cu cele posterioare. Într-o anumită privinţă el este o fiinţă cu totul terestră. Omul se eliberează de Pământ prin poziţia verticală a coloanei vertebrale, mamiferul este întru totul legat de Pământ. Dacă observi un mamifer, o pasăre, un om sau alte fiinţe, dacă ţii seama de relaţiile acestor fiinţe cu ambianţa poţi afla forma fiinţei. – Puteţi spune că pasărea are în ea principiul luciferic pe care Pământul nu-l doreşte în niciun fel, din care cauză se izolează în oul său cât se poate de mult timp, până când Pământul are o influenţă cât se poate de redusă asupra ei. Picioarele păsării rămân pricăjite şi forţele care înconjoară Pământul în mantaua sa calorică (în termosfera sa, n. tr.) acţionează asupra sa. Din această cauză ea va primi forma pe care o are. Omul este legat de Pământ doar prin membrele sale inferioare; el se poate elibera de Pământ. Mamiferul se ridică pe patru picioare de la sol; el este total legat de Pământ. Forţele Pământului acţionează, deci, în mod preferenţial asupra mamiferului.
Astfel de lucruri sunt bine cunoscute de ştiinţa instinctivă mai veche. Ea considera că ceea ce se formează la om independent de Pământ reprezintă o metamorfoză a vieţii pământeşti anterioare, din această cauză vedea în omul-cap o pasăre, un vultur. În omul metabolism-membre, care este organizat integral pentru Pământ, vedea un bou, un taur sau o vacă, pentru că acestea sunt animale în întregime organizate pentru Pământ. În partea mediană a omului, care este într-o anumită măsură legătura dintre vultur şi vacă sau viţel, era văzut ceea ce se desprinde prin metabolism de pământesc; acest lucru îl puteţi desprinde din faptul că intestinul leului este foarte scurt. Sistemul său metabolic este primitiv; dimpotrivă, sistemul său pectoral, sistemul său cardiac sunt dezvoltate într-un mod cu totul deosebit. De aici şi agresivitatea sa. Concepţia mai veche, instinctivă vedea în partea mediană a omului leul. Noi oamenii ne deosebim de toate animalele prin eul nostru. La marea majoritate a oamenilor eul este încă un organ adormit. Dacă se crede că eul este foarte puternic se comite o mare eroare. Şi în acţiunea voinţei – aceasta v-am mai spus-o – omul doarme; în timp ce eul acţionează în mod voluntar, noi nu avem de-a face cu ceva care se prezintă ca fiind eu, ci mai mult cu ceva care stă în faţa noastră noaptea, când este întuneric. Noi luăm în calcul noaptea şi în viaţa noastră. Dacă vă priviţi retrospectiv viaţa, vedeţi că aceasta nu constă numai din ceea ce a fost luminos ca ziua, ci şi din
nopţile care au existat. Dar acestea sunt şterse în decursul timpului. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu eul nostru. El este perceptibil pentru conştienţa obişnuită prin faptul că, pentru conştienţă, nu este prezent; el există, dar pentru conştienţă nu este prezent. Ceva lipseşte cuiva în acel loc, şi din această cauză este vizibil eul. Este ca şi cum am avea un perete alb, iar un loc nu este vopsit cu alb; atunci se vede negrul. În felul acesta, în conştienţa noastră eul este văzut estompat. La fel se întâmplă şi în starea de veghe: eul este perceptibil întotdeauna dormind; dar el luminează gânduri, prin reprezentări şi prin sentimente, şi din această cauză se crede în mod eronat că ar fi perceput. Putem spune aşadar: Eul nostru, de fapt, nu este perceput în mod nemijlocit.
O psihologie plină de prejudecăţi, ştiinţa sufletului, crede că eul s-ar afla în om; acolo unde sunt muşchii săi, carnea sa, oasele sale, acolo s-ar afla şi eul. Dacă s-ar cuprinde cu privirea viaţa, s-ar vedea că lucrurile nu stau aşa. Dar, în prezent, este greu să oferi oamenilor o asemenea reflecţie. Am încercat să fac acest lucru în anul 1911 în conferinţa mea de la Congresul de Psihologie de la Bologna, dar n-a înţeles-o până în prezent nimeni. Am încercat să arăt atunci cum stau lucrurile cu eul. Eul se află în fiecare percepţie, în tot ceea ce face impresie asupra noastră. Eul nu se află în carnea mea, în oasele mele, ci în ceea ce pot percepe prin ochii mei. Când vedeţi o floare roşie, în eul dumneavoastră, în întreaga vieţuire pe care o aveţi în timp ce vă dăruiţi culorii roşii, nu puteţi separa roşul de floare. Eul vă este dat doar împreună cu toate acestea, eul este legat de conţinutul sufletului dumneavoastră. Dar conţinutul sufletului dumneavoastră nu este în oasele dumneavoastră! Conţinutul sufletului dumneavoastră îl extindeţi în întregul spaţiu. Aşadar, eul este mai puţin în dumneavoastră decât aerul pe care îl inspiraţi, încă mai puţin decât aerul care era în dumneavoastră înainte. Eul este legat de orice percepţie şi de tot ce se află în afara dumneavoastră. El se activează în interior, pentru că trimite înăuntru forţele din percepţii. Şi mai este legat de ceva: este suficient să mergeţi, adică să dezvoltaţi voinţa dumneavoastră. Eul vă însoţeşte, participă la mişcare, şi fie că mergeţi încet, fie că alergaţi, fie că vă deplasaţi cu un pas de kiebitz sau că vă rotiţi, fie că dansaţi sau săriţi eul participă la acestea. La tot ce pleacă ca activitate din dumneavoastră eul colaborează. Dar această activitate nu se află în dumneavoastră. Dacă dansaţi o horă, credeţi că hora este în dumneavoastră? Ea nici nu ar avea loc în dumneavoastră! Cum ar putea avea loc? Dar eul este prezent, el participă la horă. Aşadar, eul îşi are sediul în percepţiile dumneavoastră şi în activităţile dumneavoastră. Dar el nu este niciodată în dumneavoastră în sensul deplin al cuvântului, aşa cum este stomacul, ci este întotdeauna în afara dumneavoastră. Este tot atât în afara capului, cum este şi în afara picioarelor, numai că în cursul mersului el se implică în mişcarea efectuată de picioare. Eul este foarte implicat în mişcarea pe care o efectuează picioarele. În activitatea capului însă este mai puţin implicat.
Prin ce se deosebesc picioarele, respectiv membrele, împreună cu metabolismul, de cap? La nivelul capului corpul eteric şi corpul astral sunt relativ independente, iar capul a devenit corp fizic.
Capul este un flăcău atât de bătrân încât îşi are originea în încarnarea anterioară, a devenit corp fizic, este cu adevărat cel mai rău locuitor al Pământului. Dimpotrivă, în cazul picioarelor, respectiv în cazul membrelor şi al metabolismului, corpul eteric şi corpul astral sunt strâns legate de corpul fizic. Putem spune: În cazul picioarelor corpul eteric şi corpul astral sunt legate de corpul fizic; eul este relativ liber faţă de picioare, şi ia picioarele cu sine numai când ele se mişcă. Organele metabolice sunt legate mai ales de corpul eteric şi de corpul astral.
Putem spune acum prin ce se deosebeşte capul omului de omul metabolism-membre. – Prin aceea că primul, capul, are corp eteric liber, corp astral liber şi eu liber, iar în omul metabolism-membre are numai eu liber, în timp ce corpul eteric şi corpul astral sunt legate de corpul fizic; ele nu sunt libere de acesta.
Poate că lucrurile vă vor fi mai inteligibile dacă vă voi spune următoarele: Gândiţi-vă că i s-ar năzări corpului dumneavoastră astral sau corpului dumneavoastră eteric, partea care răspunde de omul metabolism-membre al dumneavoastră, să se comporte precum corpul eteric şi corpul astral al capului dumneavoastră, adică ar vrea să fie libere. Să spunem, de exemplu, că corpul astral al omului metabolism al dumneavoastră ar vrea să se comporte ca şi colegul său, corpul astral al capului. Ce s-ar întâmpla atunci? Partea inferioară a corpului nostru ar vrea să devină cap, ar vrea să devină asemănătoare capului. Particularitatea constă în faptul că ceea ce este sănătos, capul, îmbolnăveşte partea inferioară a corpului. Este o proprietate generală a tuturor bolilor părţii inferioare a corpului că aceasta preia configuraţia capului.
Dintr-o conferinţă ţinută la Stuttgart sau de la Zürich, am arătat că formarea carcinomului se datorează faptului că într-o anumită parte a corpului uman, acolo unde nu ar trebui să se formeze organe de simţ spre interior, brusc corpul astral vrea să formeze organe de simţ. Carcinomul este o ureche sau un ochi care vrea să existe într-un loc nepotrivit.
Aşadar, când corpul astral sau corpul eteric al părţii inferioare a corpului vor să se comporte cum se comportă corpul astral sau corpul eteric al capului apare boala corpului inferior. Invers, când capul vrea să trăiască la fel cu corpul inferior – aceasta începe în stările migrenoase –, astfel încât să includă corpul său astral sau corpul său eteric în problemele sale, capul se îmbolnăveşte. Când el îşi implică corpul eteric, apar stările migrenoase. Când îşi implică corpul astral este mai grav. Aceste lucruri vă arată cât de complicată este natura umană. Ea nu poate fi studiată aşa cum face ştiinţa actuală comună, ci în aşa fel încât să fie observată în toată complicaţia ei, ca să poţi spune: Capul este diferit de partea inferioară a corpului; când este la fel cu aceasta, el nu poate fi decât bolnav. Când, de exemplu, creierul mare îşi dezvoltă prea mult metabolismul, când îşi dezvoltă prea mult procesele secretorii iau naştere boli. Aceste procese secretorii intense îşi au originea în solicitarea prea mare de către cap a corpului său eteric. De îndată ce partea inferioară a corpului este lăsat în voia sa, când el devine asemănător cu capul, capătă predispoziţii de a forma organe de simţ, şi aşa iau naştere bolile sale. Puteţi spune, aşadar: Capul omului are corp eteric liber, corp astral liber, eu liber. Omul metabolism-membre are corp eteric legat, ceea ce înseamnă corp eteric legat de corpul fizic, corp astral legat şi doar eu liber. Iar omul median, omul ritmic, are corp eteric legat, corp astral liber şi eu liber.
| cap: | corp eteric liber corp astral liber, eu liber |
Tabla
19 |
| omul ritmic: | corp eteric legat, corp astral liber, eu liber |
|
| omul metabolism-membre: | corp eteric legat, corp astral legat, eu liber |
Vedem deci că eul acţionează de la trezire până la adormire în om, dar rămâne relativ liber faţă de acesta; este legat de el atât prin percepţiile exterioare cât şi prin mişcarea pe care o face omul, dar nu se absoarbe deplin în corpul uman.
Ceva asemănător se poate constata şi în cazul păsărilor. Omul nu are pene, dar eul său trăieşte în forţele care există în ambianţa noastră şi care la pasăre sunt forţele direcţionale pentru penele ei. În acestea trăieşte eul în exterior. Aceste forţe formează în acelaşi timp liniile direcţionale pentru fiinţele ce se mişcă liber: insectele. Dacă vedeţi insecte care există în ambianţa dumneavoastră şi le concepeţi imaginativ, aveţi o imagine a ceea ce este mediul în care trăieşte eul dumneavoastră. Imaginaţi-vă gândaci, muşte, fluturi frumoşi, tăuni urâţi, bondari şi tot ce mai este posibil; imaginați-vă toate acestea plutind în diversele linii direcţionale din jurul dumneavoastră şi vă va deveni vizibil exterior care este mediul în care trăieşte efectiv eul dumneavoastră. Şi este mai mult decât o simplă imagine când se spune: Aici trăiesc gânduri urâte ca bondarii, ca tăunii, gânduri frumoase ca fluturii; unele gânduri ale oamenilor te înțeapă precum muştele rele etc. Numai că unele sunt spirituale, altele fizice. Eul uman trăieşte întru totul în ambianţă.
Aceasta are o importanţă extraordinară, şi multe din adevărata cunoaştere a lumii se bazează pe faptul de a evalua corect ceea ce vezi, ca să nu se sporovăiască în general de un spirit, ci ceea ce este vieţuit în interiorul eului său în formă abstract-spirituală să poată fi văzut şi în imagine afară. Căci tot ce este prezent spiritual este prezent şi în lume. Undeva există şi în imagine ceea ce este prezent numai spiritual. Trebuie doar să ştii să evaluezi corect imaginea. Şi când ahrimanicul pătrunde în eul nostru, în timp ce eul se găseşte în fluturi şi în penele păsărilor, adică în liniile direcţionale de afară, eul nostru are la rândul său capacitatea de a-şi crea tot felul de forme dinăuntru. Noi construim cercul, construim forma oului, triunghiul; noi ne construim şi din interior o lume. Şi dacă observăm cu atenţie vom vedea că acestea sunt chiar forţe eliminate în afară prin principiul luciferic.
Am spus de curând că matematicienii, atunci când studiază spaţiul, ar trebui să focalizeze ia în vedere raportul dintre dimensiunile spaţiale şi oul de găină; de aici ar rezulta ceva foarte interesant. Acesta este contrastul: noi trăim cu eul atât în formele pe care le putem construi noi în acest fel lume, cât şi în ceea ce este construit plecând de la lume. Noi trăim, pe de o parte, în ceea ce se închide faţă de lume în oul de găină prin coajă, în luciferic; noi trăim, în ceea ce se implementază în corpul păsării în pene şi în ceea ce zboară în ambianţă mai ales în fluturi şi în insecte, trăim cu eul nostru percepţia şi participarea la mişcările noastre.
Cine înțelege minunata lume a păsărilor înţelege şi ceva din însuşirile sufletului uman în relaţia sa cu lumea. Căci ceea ce arată pasărea prin penajul său în afară, ceea ce lasă să licărească spre noi, aceasta străbate prin eul nostru în percepţia care străfulgeră din afară spre interior.
Astfel trebuie înțeleasă lumea cu ajutorul imaginilor. Ştiinţa actuală abstractă include numai o mică parte a lumii adevărate.
