Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TAINA SFINTEI TREIMI

GA 214


NOTE

(1) La acest lucru am făcut deja referire anterior: vezi conferinţa din 16 iulie 1922, în lucrarea lui Rudolf Steiner Întrebări umane, răspunsuri cosmice (13 conferinţe, Dornach, 1922), GA 213.

(2) Aurelius von Wildenbruch, 1845–1909. A scris printre altele Carolingianul şi dubla dramă Henric şi neamul lui Henric.

(3) Aurelius Augustinus, 354–430, cel mai important părinte bisericesc al Occidentului. Vezi şi R. Steiner, Creştinismul ca fapt mistic şi Misteriile antichitătii (1902), GA 8.

(4) „...dacă veţi citi scurtul articol despre Dionisie Areopagitul..“: Dionisie Areopagitul Şi învăţătura despre Ierarhii de dr. Günther Wachsmuth, în „Das Goetheanum“, publicaţie săptămânală pentru antroposofie şi tripartiţie“, An I, nr. 50, 23 iulie, şi continuarea în nr. 51/52, 30 iulie 1922.

(5) „...aşa cum a fost păstrată în teologia lui Dionisie Areopagitul“: în scrierile Despre numele divine, Despre teologia mistică, Despre Ierarhia cerească, Despre Ierarhia bisericească.

(6) Einherrier (în original). În mitologia nordică, eroii căzuti în luptă şi preluaţi în Walhalla.

(7) Heliand: o armonie evanghelică în versuri aliterate, redactată între anii 825–835, poate la cererea lui Ludovic cel Evlavios.

(8) „Veţi găsi consemnate, de exemplu, în istoria literaturii...“: în jurul anilor 968 se raportează în Cronica lui Benedict, de către Sfântul Andrei de pe Muntele Soracte, despre o expediţie a lui Carol cel Mare la Constantinopol; în secolul al XI-lea în legenda Pèlerinage de Charlemagne şi în secolul al XIII-lea în Gran Conquista de Ultramar.

    Carol cel Mare, 742–814, rege al francilor şi împărat roman.

     „ Abia mai târziu oamenii l-au transpus pe Carol cel Mare în Untersberg...“: este un masiv montan bogat în peşteri din Alpii calcaroşi din regiunea oraşului Salzburg. În legătură cu legenda conform căreia Carol cel Mare ar dormi aici, vezi A. Huber, Legendele despre Untersberg, Salzburg, 1904.

    Barbarossa = Barbă-Roşie, poreclă a lui Frederic I, aprox. 1123–1190.

(9) Paladini: nume dat cavalerilor Mesei rotunde ai regelui Artur; mai târziu, eroilor lui Carol cel Mare.

(10) Henric I von Sachsen, aprox. 879–936. Primul rege german aparţinând casei Saxa (919); a condus o expediţie împotriva ungurilor şi i-a învins.

(11) Martianus Capella: scriitor latin, a trăit în secolul al V-lea d.Hr., în Africa. Lucrarea sa De nuptiis Philologiae et Mercurii este o enciclopedie a celor şapte arte, redactată alternativ în proză şi în versuri, în nouă volume.

(12) „Cântă-mi, o, Muză...“: începutul Iliadei de Homer.

 (13) Tohann Gregor Mendel, 1822–1884. Preot catolic, mai târziu învăţător şi botanist; a făcut experienţe cu încrucişări de plante. Scrierile sale sunt: Experienţe cu hibrizi vegetali, 1865 şi Despre unii hibrizi de Hieracium obţinuţi prin fecundare artificială, 1869. Cu privire la J.G. Mendel vezi şi conferinţa din 22 iulie 1922, în Întrebări umane, răspunsuri cosmice, GA 213, (nota 1).

(14) Attila: regele hunilor de la 334 până la 353.

    Ludovic cel Evlavios I, 778–840, fiul lui Carol cel Mare, împărat franc, 814–840.

(15) Otto I, cel Mare, 912–973, fiul lui Henric I, împărat între 936 şi 973.

Otto II, 955–983, fiul lui Otto I, împărat între 973–983.

Henric al II-lea, cel Sfânt, 973–1024, împărat de la 1014 până la 1024; declarat sfânt în 1146.

(16) „Am văzut deja, într-un fel oarecum complicat, cum poate fi înţeles omul în raport cu întregul Univers... “: vezi şi conferinţa Întrebări umane, răspunsuri cosmice.

(17) „Goethe s-a opus ştiinţei despre plante în forma în care o dezvoltase Linné“: vezi, în acest sens, scrierea lui Goethe Istoricul studiului meu botanic, în primul volum al seriei Scrieri de ştiinţe ale naturii, editată de Rudolf Steiner, în „Deutsche National-Literatur“ a lui Kürschner, GA 1a, 1975 (ediţie ulterioară fotomecanică), unde el spune textual la p. 68: „Filosofia botanică a lui Linné era studiul meu zilnic... Ce s-a întâmplat cu mine în acest timp şi cum a acţionat asupra mea o învăţătură atât de stranie poate va fi clarificat în cursul acestor comunicări; dar pentru început vreau să mărturisesc că după Shakespeare şi Spinoza cea mai mare influenţă a avut-o asupra mea Linné, şi aceasta tocmai prin incongruenţa pe care mi-o stârnea. Căci, în timp ce încercam să preiau în mine gândirea sa exactă, legile sale precise, utile dar adeseori arbitrare, în mine apărea o dilemă: ceea ce el căuta să separe în mod forţat trebuia, conform cerinţei celei mai intime a fiinţei mele, să tindă spre unificare.“

    Karl von Linné, 1707–1778, cercetător al naturii suedez.

(18) „...în cazul plantelor trebuie aplicată o altă concepţie.. .“: vezi Metamorfoza plantelor a lui Goethe, 1790; în volumul citat mai sus.

(19) Paracelsus, 1493–1541.

(20) Johannes Scotus Erigena, aprox. 810–877. El respinge învăţătura despre predestinare a călugărului Gottschalk în scrierea sa De divina praedestinatione.

    Carol al II-lea, cel Chel, 823–877. Fiul lui Ludovic cel Evlavios.

(21) Gottschalk din Orbais, călugăr. A fost afurisit ca eretic în 848 de arhiepiscopul de Mainz, Hrabanus Maurus, şi condamnat la închisoare pe viaţă din cauza concepţiei sale privind învăţătura despre păcatul ereditar şi predestinare.

(22) „potrivit învăţăturii sale (a lui Augustin) despre predestinarea divină...“: vezi scrierile acestuia De civitate Dei, cărţile a XII-a, a XIII-a şi următoarele, precum şi De praedestinatione sanctorum.

(23) „Un alt teolog a scris despre trupul şi sângele lui Hristos“: Ratramnus, călugăr în Corbie, mort după 868. Ratramnus a prezentat o învăţătură spirituală despre Cina cea de Taină, ca o anexă a celei scrise de Augustin, şi a scris împotriva învăţăturii despre transsubstanţiere a abatelui său Radbertus, De corpore et sanguine domini; aceasta a fost afurisită şi arsă în 1050 ca fiind opera lui Scotus Erigena, a fost retipărită în 1532, de data aceasta însă sub un nume deformat (Bertramus); în 1559 a fost pusă la index. În disputa despre predestinare Ratramnus se situa de partea lui Gottschalk.

(24) Friedrich Schiller, 1759–1805. Despre educaţia estetică a omului a apărut în 1795. Această scriere a fost alcătuită din scrisorile trimise de Schiller contelui de Augustenberg în perioada 1793–1795.

(25) Friedrich Nietzsche, 1844–1900. Naşterea tragediei din spiritul muzicii a apărut în 1872.

(26) Basmul despre şarpele verde şi frumoasa Lilia al lui Goethe a apărut mai întâi în Horen, ca final al povestirii Conversaţii ale emigranţilor germani.

(27) „Când în tinereţea sa Iacobi i-a vorbit despre credinţă...“: Goethe i-a răspuns de la Ilmenau la 5 mai 1786: „Eu sunt legat şi foarte legat de veneraţia lui Dumnezeu a ateului (Spinoza) şi vă las dumneavoastră tot ceea ce numiţi şi trebuie să numiţi religie. Când tu spui nu poţi decât să crezi în Dumnezeu, eu îţi spun că pun mare preţ pe vedere.“

(28) „Cum a luptat Goethe cu ceea ce el numea a fi cucernic...“: De exemplu, în Trilogia pasiunii, II: „În puritatea pieptului nostru unduieşte o dorinţă/De dăruire de sine, în mod liber, din recunoştinţă./ Către ceva mai înalt, mai pur, necunoscut./Dăruindu-se eternului nenumit:/Noi o numim a fi cucernic...“

    „Cum o exprima Schiller“: „Ce religie mărturisesc? Nici una din toate cele pe care le numeşti. Şi de ce nici una? Din religiozitate.“ (Tabele votive: Credinţa mea).

(29) „...aşa cum cadavrul corpului nostru fizic rămâne ca reziduu…“: vezi conferinţa din 8 iulie 1922, de asemenea şi în Întrebări umane, răspunsuri cosmice.

(30) „...când Goethe a devenit membru al unor loji... “: în 1780 Goethe aderă la loja „Amalia“ din Weimar. Vezi lucrarea lui Gotthold Deile Goethe ca francmason, Berlin 1908.

    „Lume mare şi lume mică“: vezi, de exemplu, Faust I, Cameră de studiu, versul 2052; versul 2012: „Studiaţi şi răsstudiaţi lumea mare si lumea mică...“; vezi şi Noaptea Walpurgiei, versu14044: „De mult s-a stabilit/ Că'n lumea mare există lumi mici:“

(31) Trihotomie: tripartiţia umană: trup, suflet şi spirit.

    Treime: caracterul întreit al divinitătii.

(32) „Goethe a descris astfel de imagini remanente în tratatul său despre culori“: vezi Proiect pentru un tratat despre culori, I: Culori fiziologice; Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe, cu o introducere de R. Steiner, în „Deutsche National-Literatur“, GA lc, 1975 (copie fotomecanică), vol. III, p. 94 ff.

(33) Oswald Spengler,1880-1936. Declinul Occidentului. Schiţă la o morfologie a istoriei mondiale. Vol. I: Forma adevărului, München, 1920; vol. II: Perspectivele istoriei mondiale, München, 1922. Citatele prezentate în continuare se găsesc la paginile: 3, 628, 629, 630, 631, 12, 10, 13, 9, 17, 19, 20, 21, 21/22, 24, 634.

(34) John Stuart Mill, 1806–1873, filosof englez şi scriitor în domeniul economiei naţionale. Unul din fondatorii pozitivismului.

(35) Karl Ferdinand Gutzkow,1811–1878: Vrăjitorul din Roma, Leipzig, 1858–1861 şi Cavalerii spiritului, Leipzig, 1850–1852.

    George Sand (Aurore Dupin), 1803–1876, romancieră franceză.

(36) Rudolf Steiner, Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? (1904), GA 10.

(37) Rudolf Steiner, Ştiinţa ocultă în rezumat (1910), GA 13.

(38) „La acestea se pot adăuga exerciţii ca cele la care m-am referit deja în unele conferinţe anterioare...“: vezi mai ales conferinţele din 17 şi 18 august 1922, în Forțele sufleteşti-spirituale de bază ale educaţiei. Valorile spirituale în educaţie şi viaţa socială (13 conferinţe, Oxford, 1922), GA 305.

(39) Rudolf Steiner, Teosofia. Introducere în cunoaşterea suprasensibilă a lumii şi determinarea omului (1904), GA 9.

(40) Rudolf Steiner, Filosofia libertăţii. Principii ale unei concepţii moderne despre lume. Rezultate sufleteşti ale observaţiei după metoda ştiinţelor naturale (1894), GA 4.

(41) George Kaufmann-Adams, 1894–1963.

(42) Adam Kadmon: vezi Rudolf Steiner, Ierarhiile spirituale şi reflectarea lor în lumea fizică (10 conferinţe, Düsseldorf, 1909), GA 110, (conf. 10 aprilie 1809).

(43) Helen Keller, 1880–1968, scriitoare americană de origine elveţiană. A orbit şi surzit la vârsta de 19 luni.

(44) Leonardo da Vinci, 1452–1519. Cina cea de taină se află pe peretele principal al refectoriumului dominicanilor, Santa Maria delle Grazie, la Milano.

(45) Terapeuţii: Ca şi esenienii, aceştia erau o sectă care urmărea o anumită înălţare sufletească. Vezi şi Rudolf Steiner, Evanghelia după Matei (12 conferinţe, Berna, 1910), GA 123.

(46) Erou solar: desemnează al şaselea grad al iniţierii orientale.

(47) „Mai bine să fii cerşetor...“: în cântul al XI-lea al Odisseei lui Homer.

(48) „Din această cauză, primii scriitori creştini spuneau că cele mai vechi suflete erau creştine“: vezi expunerea acestei probleme făcută de Otto Willmann, Împlinirea revelaţiei primordiale, în Istoria idealismului, vol. 2, Idealismul părinţilor bisericii şi realismul scolasticilor, Braumschweig, 1907 (ed. a 2-a).

(49) „au existat alte ţinuturi... în care elevii erau iniţiaţi în Misterii...“: vezi R. Steiner, Creştinismul ca fapt mistic şi Misteriile antichităţii (1902), GA 8.