Aș dori ca în aceste zile să adaug la cele prezentate cu alte ocazii* unele lucruri care ne vor da posibilitatea să înțelegem anumite aspecte ale tainelor Universului cărora noua civilizație le-a pierdut cheia. Ajunge numai să privim, de exemplu, în ce fel concepe noua civilizație sistemul planetar. Știm că acest sistem planetar este considerat ca provenind dintr-un fel de nebuloasă primitivă aflată într-o mișcare de rotație și din care, ca urmare a acestei mișcări de rotație, s-au desprins diversele corpuri planetare. Prin speculațiile folosite pentru justificarea acestei concepții nu s-a obținut nimic altceva decât faptul că s-a statuat o anumită echivalență între diferitele corpuri cerești și s-a creat impresia că toate acestea se află în aceleași raporturi cu omul.
* Vezi Rudolf Steirer, Kulturphänomene, Gesamtausgabe, Dornach,1961 (Nota red. germane.)
Într-adevăr, prin ce se deosebește așa de mult, să zicem, Luna de Saturn, dacă ambele trebuie să fie cuprinse în imaginea unei nebuloase în rotație din care treptat s-au desprins toate aceste corpuri cerești? Fără îndoială că cercetările întreprinse în secolul al XIX-lea, deosebit de importante pentru partea materială, îndeosebi cea mineralogică, au descifrat compoziția substanțelor din care sunt alcătuite corpurile cerești, au întemeiat fizica și chimia corpurilor cerești. Astfel a fost posibil ca manualele uzuale să cuprindă o serie de informații despre Venus, Saturn, Lună și așa mai departe. Dar aceasta este ca și cum omul, cu întreaga sa viață sufletească și spirituală, ar fi prezentat doar sub aspectul organismului său exterior, fără să se țină seama de partea sa însuflețită și spiritualizată.
Din nou ajungem la necesitatea de a pătrunde, cu ajutorul științei inițiatice, în ceea ce ar putea fi în oarecare măsură considerat similar cu însuflețirea și spiritualizarea în cadrul sistemului nostru planetar. Și aici aș dori mai întâi să caracterizez succint individualitățile diferitelor planete ale acestui sistem.
Aș dori să mă refer mai întâi la acea planetă care se află în apropierea Pământului și care odinioară a avut un cu totul alt rol în viața terestră față de rolul ei de acum. Căci știți deja din expunerile mele anterioare, din ciclul Știința ocultă pe scurt, că Luna într-o epocă relativ recentă era încă unită cu Pământul, de care s-a desprins apoi, începând să se rotească în jurul lui.
Atunci când vorbim despre ea ca despre un corp ceresc fizic exterior, partea sa fizică este numai manifestarea exterioară, pe de-a-ntregul exterioară, a esenței spirituale care se află în ea. Când avem în vedere Luna de acum, ea ni se arată ca ceva ce poate fi cunoscut atât sub aspect exterior, cât și în natura sa interioară, în așa fel încât în Universul nostru ea reprezintă o grupare de entități spirituale aflate într-o izolare deosebită. Privită din afară, Luna se comportă în linii mari ca o oglindă a Universului. În figura 1 se vede clar cum Luna, aflată în apropierea imediată a Pământului, reflectă lumina Soarelui, așa încât se poate spune: Ceea ce ne vine de la Lună este lumina Soarelui, care strălucește asupra ei și este apoi împrăștiată iarăși în spațiu. Astfel încât de fapt Luna poate fi numită oglinda luminii solare.
Știți foarte bine care este specificul oglinzii, faptul că în ea se vede ceea ce se află în afara ei, dar că, dimpotrivă, ceea ce se află în spatele ei nu poate fi văzut. Dar Luna nu este numai, în anumit sens, oglinda principiului solar în Univers, ci ea este în primul rând o oglindă pentru tot ceea ce își revarsă strălucirea până pe suprafața ei. Lumina Soarelui este cea mai strălucitoare, întrecându-le cu mult pe celelalte. Însă toate corpurile cerești care există în Univers își revarsă strălucirea asupra Lunii, iar Luna strălucește ca o oglindă a ansamblului Universului, revărsând înapoi în toate părțile în Univers splendoarea acestei străluciri. Așa încât se poate spune că, de fapt, avem în fața noastră o imagine dublă a Universului: o dată așa cum ni se arată de jur împrejurul Pământului și încă o dată așa cum este reflectat de către Lună. Acțiunea razelor de soare este foarte puternică. Ca atare ele au o influență puternică și atunci când sunt reflectate de Lună. Dar și toate celelalte, care ni se dezvăluie în spațiul universal prin strălucirea lor, sunt reflectate din nou de către Lună, astfel încât simțim, pe lângă ceea ce ni se arată în Univers, și această radiație a Universului reflectată de către Lună.
Cel care ar putea să observe toate particularitățile Lunii, cu alte cuvinte, cel care ar putea vedea imaginile reflectate pe care Luna le revarsă spre toate marginile Universului, ar putea contempla imaginea întregului Univers reflectată în oglinda Lunii. Doar ceea ce se află în interiorul Lunii rămâne, ca să zicem așa, taina Lunii, ne rămâne ascuns, așa cum rămâne ascuns ceea ce se află îndărătul oglinzii. Ceea ce se află dincolo de suprafața Lunii, deci în adâncul Lunii însăși, este lucrul cel mai important prin aspectul său spiritual.
Entitățile spirituale care sălășluiesc în interiorul Lunii sunt entități izolate, în sensul cel mai strict, de restul Universului. Ele trăiesc în Lună ca într-o fortăreață. Și numai acela care ajunge să aibă o afinitate atât de mare cu lumina Soarelui, să-și dezvolte în așa măsură unele însușiri ale inimii sale omenești, încât să nu mai vadă lumina reflectată de Lună, acela pentru care Luna devine într-un anume fel străvezie în fața sufletului poate să pătrundă în această fortăreață a Universului aflată în interiorul Lunii. Iar acolo el descoperă un lucru de cea mai mare importanță. El descoperă că din spusele, din învățăturile acelor entități care s-au retras în deplină izolare în această fortăreață a Universului aflată în interiorul Lunii pot fi din nou dezvăluite anumite taine, pe care pe vremuri pământenii le cunoscuseră prin spiritele cele mai de seamă de atunci, dar care ulterior au fost pierdute.
Iar dacă ne întoarcem în trecut, vedem că pe măsură ce ne îndepărtăm de vremurile noastre găsim tot mai puține dintre acele adevăruri abstracte care fac mândria omenirii actuale, dar întâlnim din ce în ce mai multe adevăruri intuitive. Răzbatem până la acele adevăruri încărcate de semnificații interioare care s-au păstrat în scris, care strălucesc ca un ultim ecou al înțelepciunii orientale, de exemplu în Vede și în Vedanta. Răzbatem apoi și mai departe, până la străvechile revelații făcute omenirii care se mai pot desluși în spatele miturilor și legendelor și ne dăm seama, plini de venerație și de uimire, ce înțelepciune minunată a avut omenirea odinioară. Această înțelepciune i-a fost dăruită de ființa spirituală universală, prin har, fără a fi nevoie de strădania chinuitoare a înțelegerii. Și în cele din urmă vom ajunge la toate câte le-au fost dezvăluite oamenilor străvechi, care existau deja pe pământ, de către aceste entități care s-au retras apoi în fortăreața universului din Lună, care s-au desprins de Pământ o dată cu Luna. Oamenii au păstrat apoi amintirea a ceea ce a fost revelat cândva de către aceste entități străvechilor seminții ale omenirii, care aveau în ființa lor ceva cu totul diferit de făptura omenească de astăzi.
Dar atunci când dezlegăm această taină – pe care aș numi-o taina lunară a Universului – ne dăm seama că aceste entități, care acum s-au retras în fortăreața universului din Lună, au fost marii Învățători ai omenirii de odinioară și că neamul omenesc a pierdut din punct de vedere spiritual și sufletesc tocmai ceea ce astăzi stă ascuns în această fortăreață a Universului. Căci pământul mai primește încă de la Univers ceea ce suprafața exterioară, respectiv zidurile acestei fortărețe, reflectă din ceea ce primește din necuprinsul Lumii.
Această taină a Lunii face parte din cele mai adânci taine ale străvechilor mistere. Căci ceea ce cuprinde Luna în interior poate fi numit Înțelepciunea străveche. Însă ceea ce revarsă luna ca reflectare din întreagul Univers alcătuiește suma puterilor care întrețin viața animală de pe Pământ, și anume cea care este asociată cu fecunditatea lumii animale, cea care întreține și partea animală, fizică, a omului și este asociată cu sexualitatea fizică și senzațiile omului. Deci natura inferioară a omului este rezultatul a ceea ce este reflectat de către Lună, iar cea superioară, care a stăpânit odinioară Pământul, este ascunsă în interiorul fortăreței Lunii.
În felul acesta se poate ajunge treptat, prin acest mod de abordare a problemei, la o cunoaștere a individualității Lunii, la o cunoaștere a ceea ce este ea în realitate, pe când toate celelalte cunoștințe sunt asemenea celor pe care le-am avea despre un om găsind un mulaj al său într-o expoziție. Analizând acel mulaj, n-am ști nimic despre individualitatea omului. Tot atât de puțin știe și omul de știință neinițiat despre individualitatea Lunii.
 Fig. 1 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 1 |
Într-un anumit sens există o opoziție între această individualitate a Lunii și cea a celei mai îndepărtate planete, așa cum era cunoscută în antichitate (căci ulterior au mai fost descoperite Uranus și Neptun, de care însă nu ne vom ocupa acum), deci între individualitatea Lunii și cea a lui Saturn (fig. 1). Individualitatea lui Saturn este astfel alcătuită, încât de fapt ea este stimulată de Univers în modul cel mai divers, însă nimic din această stimulare nu se răsfrânge către pământ, nimic nu se reflectă către noi.
Desigur că și Saturn este luminat de către Soare, dar ceea ce reflectă el din radiația solară nu are însemnătate pentru viața pământească. Saturn este pe de-a-ntregul acel corp ceresc al sistemului nostru solar care se dăruie cu totul prin propria sa ființă. El radiază în largul lumii propria sa ființă. Și atunci când îl privim, Saturn ni se arată întotdeauna așa cum este. În timp ce Luna, când este privită din afară, ne spune cum sunt toate celelalte lucruri din lume, Saturn nu ne spune nimic despre stimulii pe care îi primește din restul lumii, ci ne vorbește întotdeauna numai despre el însuși. El spune numai ce este el însuși. Iar ceea ce este el însuși se dezvăluie mereu ca un fel de memorie a sistemului nostru solar.
Saturn ne apare ca unul dintre acele corpuri cerești care a conlucrat fidel în sistemul nostru solar, dar care a și păstrat totul cu credință în amintire, în acea amintire cosmică pe care o posedă. El este mut în privința lucrurilor din prezent. El preia și prelucrează în sinea sa, în domeniul spiritual-sufletesc, lucrurile care sunt în prezent în Univers. Întreaga mulțime a entităților care sălășluiesc pe Saturn se dăruiește lumii exterioare, însă ia în tăcere, fără glas, evenimentele lumii în suflet și nu povestește decât despre evenimentele trecute din Cosmos. Astfel că Saturn, privit din punct de vedere cosmic, este într-un fel memoria rătăcitoare a sistemului nostru solar. În acest fel el cuprinde de fapt, ca un confident de încredere a ceea ce s-a petrecut în sistemul solar, secretele planetelor.
În vreme ce, dacă vrem să pătrundem în tainele Universului, privim zadarnic către Lună și pentru a afla câte ceva despre aceste taine de la făpturile din Lună trebuie, am putea spune, să ajungem în intimitatea lor, așa ceva nu este necesar când este vorba de Saturn. În cazul acesta este de ajuns să fii deschis spre domeniul spiritual; atunci Saturn se transformă pentru ochiul spiritului, ochiul sufletesc, într-un istoriograf viu al sistemului solar. El nu se dă înapoi să povestească tot ceea ce s-a petrecut în sistemul solar. Sub acest raport el este în total contrast cu Luna, el vorbește întruna. Vorbește despre trecutul sistemului solar cu căldură și cu pasiune, așa că de fapt este primejdios să cunoști prea îndeaproape ceea ce spune el lumii, deoarece el vorbește cu atâta devoțiune despre evenimentele care au avut loc în trecut, încât ajungi să îndrăgești peste măsură acest trecut al Universului. S-ar putea spune că ajunge să fie, pentru cel care dă ascultare tainelor dezvăluite de el, un îndemn neîncetat de a acorda foarte puțină atenție celor pământești și de a te cufunda cu totul în cunoașterea a ceea ce a fost odinioară pe pământ.
De fapt el ne spune cu limpezime tot ce a fost pământul, mai înainte de a deveni Pământ. El este acea planetă din sistemul nostru planetar care ne face să prețuim nemărginit trecutul. Iar cei care în viața lor pămânească au o înclinare spre Saturn sunt oameni cărora le place să privească înspre trecut, care nu apreciază progresul, care ar dori să reînvie trecutul. În acest fel ei se apropie de individualitatea lui Saturn.
Cu totul altfel este, de exemplu, planeta Jupiter (fig. 1). Jupiter este gânditorul sistemului nostru planetar, iar gândirea este prin excelență acel element pe care toate entitățile îl cultivă, prin care ele sunt unite într-un domeniu universal. Gândurile creatoare și pline de sensibilitate ale Universului se revarsă peste noi dinspre Jupiter. Jupiter cuprinde sub forma gândurilor toate forțele creatoare ale diverselor ființe din Univers. Dar este necesar ca ceea ce oferă el ochiului spiritual să fie perceput în mod rațional. Dacă nu-ți dezvolți gândirea proprie nu poți să te ridici prin clarvedere până la tainele lui Jupiter, căci aceste taine nu se dezvăluie decât sub forma gândurilor și doar atunci când omul însuși gândește poate avea acces la tainele lui Jupiter, care este gânditorul Universului.
Când cineva încearcă să dezlege prin gândire limpede vreuna dintre enigmele de seamă ale existenței și din cauza piedicilor omenești, fizice și eterice, și îndeosebi din cauza obstacolelor astrale nu izbutește, ființele de pe Jupiter îi vin în ajutor. Făpturile de pe Jupiter sunt cele care ajută omenirea să-și dezvolte capacitățile intelectuale. Iar acela care s-a străduit cu tenacitate să deslușească prin gândire limpede vreuna dintre enigmele existenței și nu a putut ajunge la un rezultat se pomenește, dacă are răbdare și continuă să poarte în suflet această preocupare, că puterile lui Jupiter îl vor ajuta chiar și în timpul nopții. Și cei cărora câte o problemă din cursul zilei li s-a limpezit ca prin vis în timpul nopții mai bine decât în ziua precedentă ar trebui să-și dea seama, dacă vor să cunoască adevărul, că puterile lui Jupiter sunt cele care, ca să zic așa, dau gândului omenesc avânt, dinamism și însuflețire. În timp ce Saturn este păstrătorul memoriei Universului, Jupiter este gânditorul Universului. Omenirea îi datorează lui Jupiter tot ce ține de prezentul spiritual al Universului. Iar lui Saturn îi datorează tot ce aparține trecutului spiritual și sufletesc al Universului.
Intuirea acestui fapt a făcut ca tocmai în Grecia, unde s-a trăit atât de mult în prezentul spiritual, Jupiter să fie venerat în mod deosebit.
Jupiter constituie un stimulent pentru întreaga dezvoltare a omului și prin ceea ce transmite în ciclul anual. Știm bine că sub aspectul mișcării sale aparente, așa cum o percepe ochiul nostru, Saturn se deplasează foarte încet, având nevoie de aproape treizeci de ani pentru un ciclu. Jupiter se mișcă mai repede: are nevoie de circa doisprezece ani. Prin faptul că mișcarea sa este mai rapidă, el poate acoperi în mod corespunzător nevoia de înțelepciune a omenirii. Iar dacă după acel ceasornic care exprimă în oarecare măsură destinul omenesc în Univers se stabilește o legătură deosebită între Jupiter și Saturn, în acest destin omenesc apar momente de o neasemuită strălucire, în care prin gândurile prezentului se dezvăluie multe taine ale trecutului.
Dacă urmărim în istoria universală a omenirii momentele în care s-au înregistrat perioade de renaștere, în care s-a constatat o revenire a unor vechi impulsuri, așa cum a fost Renașterea cu care a început epoca modernă, vedem că această reînnoire a unor vechi impulsuri depinde întru totul de o anumită poziție a lui Jupiter în raport cu Saturn.
Însă, așa cum am spus, într-un fel și Jupiter este închis, și revelațiile sale rămân necunoscute celor care nu le vin în întâmpinare printr-o gândire activă, plină de forță, clară și luminoasă. De aceea în vremurile de demult, când gândirea activă era mai puțin dezvoltată, felul în care progresa omenirea depindea întotdeauna de poziția lui Jupiter față de Saturn. Atunci când exista o anumită conjuncție între Jupiter și Saturn, oamenilor din vechime li se revelau o serie de lucruri. Omul de astăzi este mai obișnuit să privească lucrurile separat în dezvoltarea lor, adică să includă separat memoria lui Saturn și înțelepciunea lui Jupiter în dezvoltarea sa spirituală.
Trecând acum la Marte (fig. 1), avem în acest caz o planetă pe care am putea s-o numim, căci trebuie să folosim o anumită terminologie, planeta cea mai grăitoare din sistemul planetar. Marte nu își păstrează pentru sine înțelepciunea sub formă de gânduri, ca Jupiter; el este cel care povestește întruna tuturor tot ce vede în Univers. Dar el nu are acces la toate lucrurile din Univers; am în vedere sufletele care îl populează. Este cea mai guralivă planetă din sistemul nostru planetar, mereu are ceva de spus. Și este deosebit de activ, de exemplu, atunci când lumea vorbește prin somn sau în vis. Căci el este în esență acea planetă care are o dorință imensă de a vorbi mereu, astfel că atunci când îi este accesibil ceva din firea omenească, prin care poate să o facă să fie vorbăreață, el stimulează locvacitatea. Este planeta care gândește puțin, are puțini gânditori, dar mulți oratori. Spiritele sale stau mereu de veghe să surprindă ce se întâmplă pe ici pe colo prin Univers și apoi vorbesc despre aceasta cu multă însuflețire și în mare vervă. Este acela care impulsionează în modul cel mai divers pe oameni, în decursul evoluției omenirii, să facă dezvăluiri asupra tainelor Universului. Are părțile sale bune, dar și unele mai puțin bune. El are un Geniu al său, dar și un Demon al său. Acțiunea geniului face ca oamenii din cuprinsul lumii să fie impulsionați să vorbească. Demonul său face ca să se abuzeze, în felurite moduri, de vorbire. Într-un anumit fel, se poate spune că el poate fi numit agitatorul Universului. El vrea să convingă, pe când Jupiter vrea numai să dovedească.
La rândul său, o cu totul altă poziție o are, de exemplu, Venus (fig. 1). Într-un anumit fel ea întoarce spatele întregului Univers. Ea este distantă față de Univers, nu vrea să știe de el. Tratează Universul de parcă, dacă i s-ar expune, și-ar pierde prin aceasta, datorită universului exterior, fecioria. Este extrem de șocată dacă ajunge până la ea vreo impresie oarecare din universul exterior.
Nu-i e drag Universul, refuză pe oricine o „invită la dans”. Este greu să exprimi mai precis această situație, căci, desigur, noi suntem nevoiți să ne exprimăm în limbaj omenesc, dar așa stau lucrurile. Dimpotrivă, este extraordinar de sensibilă față de tot ceea ce îi vine de pe Pământ. Într-un fel, Pământul este adevăratul iubit al lui Venus. În vreme ce Luna oglindește întregul Univers, de jur împrejur, Venus nu oglindește nimic din Univers, nu vrea să știe nimic despre Univers, însă oglindește cu drag tot ceea ce îi vine de pe Pământ. Cel care întrezărește cu ochii sufletului tainele planetei Venus, are încă o dată în față întreg Pământul, cu toate tainele sale sufletești.
Și astfel, oamenii nu pot face pe Pământ nimic drept în taina inimii lor, fără ca aceasta să nu se reflecte, de pe Venus, către cei pe care acest lucru îi privește. Ea privește până în adâncul sufletului tuturor oamenilor, căci aceste lucruri o interesează, pe acestea le lasă să vină spre sine. Așa că tot ceea ce trăiește în ascunzișul inimilor de pe Pământ se regăsește încă o dată pe Venus, într-o reflectare cu adevărat minunată. Ea transformă, de fapt, prin reflectarea aceasta totul, așa cum visele omenești transformă evenimentele exterioare. Preia întâmplările de pe Pământ și le preface în imagini de vis. Astfel că întregul mers al planetei Venus în jurul Pământului, întreaga sferă a ei este de fapt visare. Și în imaginile variate ale visului trăiesc secretele pământești ale oamenilor, transformate feeric. Venus are multe legături cu poeții. Desigur, poeții nu știu aceasta, dar ea este în legătură cu ei.
Și un alt aspect remarcabil: am spus că ea este distantă față de tot restul Universului, cu desăvârșire. Dar ea nu respinge în egală măsură tot ceea ce vine din Univers și nu primește doar ceea ce vine de pe Pământ. Am spus că respinge pe oricine o invită la dans, însă ascultă cu toată atenția ce spune Marte. Ea preface, iluminează trăirile ei de vis privind evenimentele de pe Pământ, prin ceea ce primește din Univers prin intermediul lui Marte.
Toate lucrurile de acest fel au și un aspect fizic. Din acestea pornesc impulsurile pentru ce urmează să fie creat în lume, pentru ce apare în lume. Soarele își are și el rolul său; el face ordine aici. Iar din ceea ce se petrece, prin faptul că Venus preia tot ce vine de pe Pământ și că îl urmărește pe furiș pe Marte (ea nu vrea ca el să știe aceasta, îl urmărește pe furiș), deci de aici se formează acele forțe care stau chiar la baza organelor care duc la existența graiului omenesc.
Dacă vrem să studiem impulsurile pentru formarea graiului omenesc care vin din Cosmos, trebuie să privim această minunată țesătură ce se întinde între Venus și Marte. Și jocul soartei are astfel o mare importanță pentru dezvoltarea limbii unui popor, în funcție de poziția lui Marte în raport cu Venus. De exemplu, limba se va nuanța, va fi foarte expresivă când Venus se află în cuadratură cu Marte. Dimpotrivă, limba va fi lipsită de sensibilitate, aspră, atunci când Venus se află în conjuncție cu Marte, ceea ce influențează asupra poporului respectiv.
Așa se prezintă aceste lucruri, care se constituie ca impulsuri în largul Universului și apoi acționează asupra celor pământești. Acum să vorbim despre Mercur (fig. 1). Mercur este acea planetă care, spre deosebire de celelalte, se interesează de cele care nu țin de senzații, ci sunt de așa natură că se pretează la combinare. Aici se află maeștrii gândirii combinative, pe când pe Jupiter sunt maeștrii gândirii înțelepte. Iar atunci când omul, părăsind viața premergătoare celei pământești, pătrunde în existența lumească, impulsul primit de la Lună este cel care îi dă puterea de care are nevoie pentru existența sa fizică. Venus îi furnizează putere pentru tot ce constituie temelia sentimentelor și a temperamentului. În schimb, Mercur oferă forțele pentru tot ce este cuprins în puterea de înțelegere și în rațiunea omenească, capacitatea de înțelegere. Maeștrii studiului combinativ sunt ancorați de această planetă.
Vedem din nou ce legături uimitoare există între aceste planete, ce efecte au asupra oamenilor, Luna, cu spiritele ei necomunicative, introvertite, cea care nu trimite în Univers decât ceea ce reflectă din ceea ce mai întâi a primit, este cea care construiește exteriorul, corpul oamenilor. Ea îmbină în această zidire a corpului și elemente ereditare. Acolo se află acele entități spirituale care, în deplină izolare, aș putea spune că meditează la nivel cosmic asupra a ceea ce se transmite din generație în generație prin intermediul planului fizic. Entitățile lunare păstrează aceste lucruri atât de tăinuite în fortăreața lor, încât oamenii de știință din vremea noastră nu știu de fapt nimic despre ereditate. Privind cu mai multă pătrundere lucrurile, este clar că, atunci când cineva vorbește despre ereditate în limbaj științific, cel care folosește un limbaj cosmic ar putea spune în esență despre el că este abandonat de Lună și amăgit de Marte, căci vorbește despre ereditate sub influența puterilor demonice din Marte, dar este foarte departe de adevăratele taine ale eredității.
Venus și Mercur introduc în mare măsură în om partea spiritual-sufletească legată de Karma și o fac să se manifeste în dispozițiile sentimentale, în temperamentul său. Dimpotrivă, Marte și îndeosebi Jupiter și Saturn, atunci când omul se află într-o relație corespunzătoare cu ele, au o acțiune oarecum eliberatoare, îl smulg din determinările Destinului și îl transformă într-o ființă liberă.
Ne putem referi aici la o expresie biblică puțin modificată. Saturn, păstrătorul fidel al memoriei Universului, a spus o dată: Hai să le dăm oamenilor libertatea propriei lor memorii. Și astfel influența lui Saturn a fost împinsă în inconștient, omul și-a dobândit propria sa memorie și o dată cu aceasta temelia, garanția libertății personale.
Tot astfel, impulsul interior al voinței, bazat pe gândire liberă, se datorează bunăvoinței lui Jupiter. Într-adevăr, Jupiter ar fi putut să stăpânească cu totul gândurile oamenilor. El este cel în care poți găsi gândurile întregului Univers, dacă ele îți sunt accesibile. Cu toate acestea, el s-a retras, i-a lăsat pe oameni să gândească ca ființe libere.
Și elementul de libertate cuprins în vorbire se datorează faptului că până și Marte a fost binevoitor în această privință. Deoarece el a trebuit să se conformeze hotărârii luate de celelalte planete mai îndepărtate de Soare, nu a putut să mai impună oamenilor voința sa, așa că omul este în oarecare măsură liber și în vorbire, nu pe de-a-ntregul, dar în anumit fel este liber.
De aceea pe de o parte Marte, Jupiter și Saturn pot fi numite planete care conferă libertate omului, pe când Venus, Mercur și Luna trebuie să fie numite planete care determină destinul său.
Între aceste fapte și impulsuri ale individualităților planetare se interpune Soarele, care realizează o anumită armonie între planetele eliberatoare și cele care determină destinul, astfel că Soarele reprezintă acea individualitate care îmbină în mod admirabil necesitatea care determină destinul cu ceea ce dă libertate omului. Și înțelege ce cuprinde de fapt lumina arzătoare, învăpăiată a Soarelui doar acela care privește această întrepătrundere și interacțiune dintre Destin și Libertate în lumina care se răspândește în lume și totuși este concentrată intens în Soare.
Nici Soarele nu poate fi înțeles dacă îl concepem doar pe baza a ceea ce știu despre el fizicienii. Îl înțelegem doar dacă analizăm ce este el din punct de vedere sufletesc și spiritual. El este cel care face să dogorească în căldură necesitatea destinului, iar în flacără destramă destinul, topindu-l în libertate și iarăși, atunci când libertatea nu este folosită așa cum trebuie, o concentrează în substanța activă a Soarelui. Într-un fel, Soarele este flacăra în care libertatea strălucește plină de lumină în largul Universului și este în același timp substanța în care, ca în cenușa care se strânge, libertatea rău folosită se sedimentează iar ca destin, ca să poată să acționeze din nou până când acest destin va putea să se transforme iarăși, strălucitor, în flacăra libertății.
