Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ŞTIINŢA INIŢIATICĂ ŞI CUNOAŞTEREA AŞTRILOR

GA 228


CONFERINŢA a II-a

Individualităţile spirituale ale sistemului nostru planetar.
Planete care determină destinul şi planete care conferă omului libertate

(partea a doua)

Dornach, 28 iulie 1923

Ieri am făcut o prezentare a cerului înstelat din jurul nostru. Dacă reflectaţi la această caracterizare, vă veţi spune mai înainie de toate: Dacă din cunoaşterea spirituală rezultă o astfel de caracterizare a boltei înstelate, ea este total diferită de tot ce se spune în zilele noastre în acest domeniu. Tocmai de aceea ieri am vorbit în aşa fel, dinadins, încât această deosebire să reiasă clar. A trebuit să vorbesc într-o manieră care ar putea părea absurdă, poate chiar ridicolă, cuiva care are cât de cât cunoştinţe asupra concepţiilor contemporane în acest domeniu. Şi totuşi fapt este că tămăduirea vieţii noastre spirituale bolnave se va putea realiza numai când va.câştiga teren această răsturnare totală a modului de înţelegere a unor lucruri ca cele despre care am vorbit ieri.

S-ar putea spune: Acolo unde astăzi se gândeşte, dar se gândeşte în aşa fel încât se iese din tiparele ideilor vechi, uzuale, vedem pe de o parte că gândirea indică cu deosebire acest nou mod de cunoaştere spirituală. Dar vedem şi că oamenii nu sunt în stare să se alăture acestei concepţii spirituale şi astfel rămân complet descumpăniţi şi, ceea ce în momentul istoric în care ne aflăm este poate lucrul cel mai rău, nu sunt conştienţi de această dezorientare a lor si nu vor să ţină seama de ea.

Să ne imaginăm cum ar fi prezentat astăzi ceea ce eu v-am expus din cu totul alt punct de vedere. Am vorbit ieri despre Lună, Saturn, Jupiter şi aşa mai departe şi v-am înfăţişat individualităţile spirituale care pot fi corelate cu acestea. Într-un fel, v-am înfăţişat sistemul nostru de planete ca pe o grupare de entităţi spirituale care acţionează mânate de impulsuri diverse, dar în aşa fel încât aceste impulsuri au de-a face cu ceea ce se întâmplă pe pământ. Am văzut că în largul Universului există fiinţe vii, cu caracterele lor distincte. Am putut vorbi de fiinţe vii pe Saturn, Lună şi aşa mai departe. Întreg acest mod de a vorbi se deosebeşte clar de ceea ce se spune în general în ziua de astăzi despre astfel de lucruri. În general se consideră ‒ o mai spun o dată ‒ că din nebuloasa primitivă care exista odinioară, aflată în mişcare de învârtire, de rotaţie, s-au desprins diversele planete, pe care astăzi le privim cu o indiferenţă totală, ca pe nişte corpuri fizice mai mult sau mai puţin strălucitoare care circulă prin spaţiul universal.

Această concepţie, potrivit căreia diversele corpuri cereşti ar fi corpuri indiferente, asupra cărora nu-şi îndreaptă atenţia decât ştiinţele fizice, şi în mod special matematica, pentru ca să calculeze mersul lor şi eventual să studieze dacă substanţele care au fost găsite pe pământ există şi acolo, această abordare obiectivă a corpurilor cereşti a devenit curentă numai în ultimele trei-patru secole din viaţa omenirii. A devenit curentă într-un mod bine determinat. În prezent, nu mai privim dincolo de obiecte. Datorită faptului că s-a pierdut posiblitatea de a sesiza spiritualul, sau cel puţin, aşa cum se mai întâmplă încă în evul mediu târziu, de a se intui măcar existenţa lui, a fost cu putinţă să se piatdă de tot contactul cu partea spirituală. A început să se considere că noţiunile fizice, observabile pe pământ, cele matematice, care pot fi calculate, sunt o certitudine şi s-a ţinut seama numai de ceea ce se înfăţişează vederii în spaţiul celest. S-a pornit de la o anumită premisă. Ştiind cum se calculează pe pământ, cum se face cercetarea în domeniul ştiinţelor fizice pe pământ, s-a extins apoi ceea ce s-a calculat pe pământ, rezultatul ştiinţelor fizice, asupra întregului spaţiu ceresc şi s-a considerat că rezultatele calculelor valabile pe pământ sunt valabile şi în spaţiul ceresc.

Pe pământ vorbim de timp, materie, mişcare, iar fizicienii vorbesc şi de masă, viteză şi aşa mai departe. Toate acestea sunt noţiuni dobândite pe pământ. De la Newton încoace ele au fost extinse şi asupra spaţiului ceresc. Şi întreaga concepţie pe care o avem asupra a ceea ce se petrece în lume nu este nimie altceva decât un rezultat al calculelor efectuate pe pământ şi transpuse apoi în cer. Întreaga teorie Kant-Laplace este o absurditate, în clipa când te convingi că ea este valabilă numai cu condiţia ca în exterior, în spaţiul ceresc, să fie valabile aceleaşi reguli de calcul ca şi pe pământ, ca noţiunile de spaţiu, timp şi aşa mai departe să fie aplicabile şi acolo în aceeaşi măsură ca şi pe pământ.

Dar acum a apărut un element remarcabil, care le dă astăzi multă bătaie de cap oamenilor. Trăim nişte timpuri cu totul deosebite, care se vestesc prin numeroase semne. În toate adunările populare, ţinute de monişti şi de alte asociaţii, li se vorbeşte oamenilor ca de o certitudine despre faptul că stelele de deasupra noastră strălucesc datorită unor fenomene fizice cunoscute. Întreaga teorie minunată privind nebuloasa spirală şi aşa mai departe care se înfăţişează privirilor este prezentată unui public încrezător de către conferenţiari şi scriitori ce se ocupă de răspândirea cunoştinţelor ştiinţifice. Şi omul de astăzi îşi dobândeşte cunoştinţele de la aceşti conferenţiari şi scriitori popularizatori. Dar aceste cunoştinţe au de fapt la bază rezultatul a ceea ce fizicienii şi alţi aşa-numiţi savanţi au gândit şi conceput cu decenii în urmă. La astfel de conferinţe de popularizare se serveşte, reîncălzit, ceea ce s-a păstrat de la prânzul specialiştilor de acum câteva zeci de ani. Însă în prezent specialiştii sunt preocupaţi de cu totul altceva. Ceea ce îi tulbură, printre altele, este aşa-numita teorie a relativităţii.

Această teorie a relativităţii, teoria relativităţii a lui Einstein, îi preocupă astăzi pe fizicienii de concepţie. Despre unele aspecte ale acestei teorii se poate spune ceea ce am spus şi eu deja pe ici, pe colo, dar astăzi nu ne vom ocupa de valabilitatea ei generală, ci de faptul esenţial că ea există şi că fizicienii vorbesc despre ea. Bineînţeles că există şi fizicieni care sunt împotriva ei, dar foarte mulţi fizicieni vorbesc insistent despre această teorie. Dar ce semnificaţie are această teorie?

Semnificaţia este că prin această teorie a relativităţii au fost zdruncinate toate noţiunile pe care se baza concepţia asupra mişcării şi caracteristicilor corpurilor cereşti din spaţiul cosmic. Timp de decenii a fost considerat valabil ceea ce este scris în cărţile actuale de astronomie, ceea ce li se prezintă şi acum în conferinţe şi cărţi de popularizare profanilor. Însă fizicienii au început să atace, să elimine cele mai comune noţiuni: Timp, Mişcare, Spaţiu şi explică că acestea nu sunt aşa cum le-au crezut oamenii. Vedeţi că pentru fizicieni acum se ridică într-un fel o problemă de conştiinţă. Un specialist îşi poate spune: Îmi îndrept telescopul spre o stea îndepărtată. Dar am calculat deja că până ca lumina acelei stele să ajungă pe Pământ s-a scurs atâta şi atâta timp. Deci când privesc prin telescopul meu ştiu că lumina pentru a ajunge la acest telescop a avut nevoie de un număr determinat de ani-lumină. Lumina care a ajuns acum aici a pornit deci de acolo, de sus, cu mulţi ani înainte. Steaua aceea nu mai este acolo. Raza de lumină pătrunde în telescopul meu, dar la capătul celălalt nu se mai află acea stea, iar dacă privesc o altă stea, alături de aceasta, situată la mult mai puţini ani-lumină, văd că lumina ei ajunge la mine concomitent cu a celeilalte. Îmi rotesc telescopul: steaua apare ca un punct de lumină care poate că a fost acolo cu mulţi ani înainte. Îmi rotesc iarăşi telescopul: în câmpul lui se află acum o stea care nu mai este acolo, dar a fost acolo într-un timp mult mai îndepărtat faţă de precedenta. Iată cum îmi formez eu o părere asupra configuraţiei cerului înstelat. Toate se arată la locul unde se aflau odinioară, dar unde de fapt nu mai sunt acum. De fapt, nimic nu mai este aşa: toate s-au deplasat încoace şi încolo.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în ceea ce priveşte spaţiul. Percepem pe undeva un sunet îndepărtat. Apropiindu-ne de el, ni se înfăţişează cu altă tonalitate decât atunci când ne îndepărtăm de el. Spaţiul dă măsura felului şi modului în care percepem lucrurile. Este un lucru care desigur le dă bătaie de cap oamenilor. Întregul timp care este cuprins în toate aceste calcule a devenit deodată ceva întru totul incert, ceva relativ. Şi din toate câte au fost descrise la nivel de popularizare cu privire la Univers, de fapt fzicianul de astăzi nu poate spune ‒ şi el este conştient de acest lucru ‒ decât: Acolo a existat odinioară ceva, există încă ceva şi va exista in viitor. Da, acolo există ceva. Şi ceea ce există acolo acţionează în aşa fel, încât într-un anumit moment manifestarea sa luminoasă coincide cu firul reticul din telescopul meu. Este singura certitudine rămasă, concordanţa celor două evenimente. Deci există o concordanţă între ceea ce s-a petrecut undeva, cândva şi ceea ce apare astăzi în câmpul telescopului meu. Deci fizicianul de astăzi constată că nu putem vorbi decât de astfel de concordanţe; totul este relativ, noţiunile din care s-a construit în mod teoretic imaginea alcătuirii Universului au de fapt o valoare cu totul relativă, în nici un caz nu au valoare absolută. De aceea în prezent fizicienii vorbesc de o răsturnare radicală a tuturor concepţiilor din fizică. Deci, dacă am trece acum de la o conferinţă de popularizare pentru profani direct la un referat asupra teoriei relativităţii, ne-am da seama că cel care face popularizarea acestor cunoştinţe le vorbeşte oamenilor despre lucruri bazate pe concepţii despre care specialiştii afirmă: Toate acestea s-au topit ca zăpada în bătaia soarelui!

Vedeţi, nu putem spune numai că în ultimele trei-patru secole s-a realizat o concepţie fizică asupra lumii bazată pe anumite noţiuni, ci trebuie să spunem că în prezent există deja destui oameni care au pus în discuţie aceste noţiuni, le-au infirmat. Pentru foarte mulţi gânditori nu mai este valabilă acea concepţie asupra lumii care era considerată o certitudine. Deci nu mai poate fi tratat cu ironie ceea ce este prezentat dintr-un punct de perspectivă cu totul nou. Căci ceea ce era spus de pe alte poziţii se topeşte în prezent ca zăpada la soare. Nu mai există pentru cei care înţeleg câte ceva din aceste lucruri, sau cel puţin care doresc să înţeleagă ceva. Deci ne aflăm în faţa faptului că oamenii spun: Ceea ce se prezintă aici din punct de vedere al Ştiinţei spirituale este absurd, pentru că nu concordă cu ceea ce considerăm noi că este corect. Însă, dacă se situează pe poziţiile teoriei relativităţii, aceşti oameni ar trebui să spună: Este absurd ceea ce am considerat noi că este corect! Aşa se pune problema în prezent. Însă cea mai mare parte a omenirii stă în adormire, în timp ce se desfăşoară aceste lucruri şi le lasă să se desfăşoare în felul acesta. Este însă foarte important să se ştie că acea concepţie asupra lumii care a fost atât de mult trâmbiţată a căzut complet în desuetudine.

Starea de lucruri ce ni se înfăţişează în lumea spirituală se va dezvălui cu claritate în cercuri mai largi doar atunci când oamenii vor dori ca cel puţin o dată să dea puţin la o parte scufia care le adăposteşte somnul. Deci nu se poate crede că cel care vorbeşte în felul în care v-am vorbit eu ieri are o atitudine absurdă faţă de ştiinţa de astăzi, căci această ştiinţă este în cazul teoriei relativităţii cu totul negativă: ea spune de fapt mai ales ceea ce nu este şi trebuie să-i conducă pe oameni spre cunoaşterea a ceea ce este.

Aceste lucruri ar trebui să se întemeieze pe reprezentări ca cele pe care am încercat să vi le prezint ieri referitor la diferiţii aştri ai sistemului nostru planetar. Însă ce vedem în acea expunere? Vedem că s-a urmărit tocmai cursul dezvoltării universului. Dar ce ar spune un fizician de şcoală veche (căci cei de şcoală nouă sunt în general adepţi ai teoriei relativităţii) dacă ar auzi ceva atât de neobişnuit ca ceea ce v-am prezentat eu ieri? Dacă nu ar spune chiar de la început că toate acestea sunt aiureli şi bazaconii, lucru pe care probabil l-ar spune totuşi până la urmă, el ar afirma: Aceste lucruri contrazic bazele solide ale ştiinţei. Dar ce sunt aceste baze solide ale ştiinţei? Sunt acele noţiuni de Spaţiu, Timp şi aşa mai departe pe care le-am dobândit pe pământ. Teoria relativităţii infirmă aceste noţiuni atunci când este vorba de Univers, arată faptul că ele îşi pierd valabilitatea.

Antroposofia realizează acest lucru în practică: ea nu ţine sama de noţiunile terestre atunci când vorbeşte despre Lună, Saturn şi Jupiter şi aşa mai departe. Aici ea nu mai vorbeşte de cele terestre, ci încearcă, deşi acest lucru este greu de realizat, să caracterizeze pe Venus şi pe Marte într-un fel care nu se poate face cu ajutorul noţiunilor terestre. Trebuie să te desprinzi de noţiunile terestre atunci când vrei să pătrunzi în Univers. Am vrut să vă arăt cum se implică Cosmosul în viaţa spirituală din actualitate şi cum se prezintă astăzi lucrurile în viaţa spirituală. Există însă o înrudire între noţiunile terestre şi cele pe care le găsim în Cosmos. Gândiţi-vă că am ajunge chiar numai până la Lună, care este aşa um v-am descris-o eu ieri, am ajunge până la acele entităţi care stau ca într-o fortăreaţă a Universului şi care trăiesc de fapt dincolo de suprafaţa lunii, unde, ca să zic aşa, îşi desfăşoară activitatea, dacă am ajunge la acele entităţi la care se poate ajunge umai prin clarviziune, am vedea că aceste entităţi acţionează în taină. Căci ceea ce se petrece în interiorul lunii nu transpare în lume, iar tot ceea ce ajunge pe lună din afară este reflectat înapoi a lume. Aşa cum luna nu opreşte lumina soarelui, ci o reflectă, tot aşa înapoiază tot ceea ce îi vine din Univers. Tot ceea ce se întâmplă în Univers este reflectat de lună ca de o oglindă. Iar ceea ce se întâmplă în interiorul ei rămâne ascuns.

Însă eu v-am spus că entităţile sprituale care sunt refugiate în această fortăreaţă a lunii ca într-o lume a lor şi îşi desfăsoară acolo activitatea lor universală au trăit odinioară pe pământ, înainte ca luna să se fi desprins de pământ. Au fost primii mari instructori ai sufletelor omeneşti pe pământ. Marea înţelepciune străveche despre care am vorbit este în esenţă o moştenire de la aceste fiinţe lunare, care trăiesc acum în sălaşul ascuns din interiorul lunii. Ei înşişi au dorit să se retragă.

Atunci când vorbim în felul acesta despre Univers, în ideile pe care le expunem se interferează concepţii morale. Dăm uitării concepţiile pur fizice; începem să evocăm concepţii morale. Ne întrebăm: De ce s-au retras aceste entităţi lunare, de ce acţionează acum în taină? Într-adevăr, atunci când s-au aflat pe pământ ele au inspirat oamenilor o înţelepciune copleşitoare. Dar dacă ar fi rămas pe pământ şi ar fi inspirat necontenit oamenilor această înţelepciune, oamenii nu ar fi putut niciodată să păşească în era libertăţii.

Aceste entităţi au luat o decizie extraordinară, cea de a se retrage într-un loc ascuns al Universului, pentru ca acolo, departe de existenţa omenească, să-şi desfăşoare activitatea, astfel ca oamenii să nu mai fie influenţaţi de ea, să poată să primească toate impulsurile Universului şi să poată deveni fiinţe libere. Aceste entităţi şi-au căutat o nouă locuinţă în Univers, pentru ca oamenii să dobândească liberul arbitru.

Problema se pune cu totul altfel decât pentru un fizician care, dacă aude că luna s-a desprins din masa pământului, ar dori pur şi simplu să calculeze cu ce viteză s-a produs această îndepărtare, datorită căror forţe, şi prin aceasta ar avea în vedere numai forţele terestre, vitezele terestre. Aceste lucruri însă nu ne interesează deloc atunci când vorbim despre lună aşa cum am vorbit noi ieri. Dacă privim dincolo de aspectele fizice, vedem aceste decizii, aceste măreţe impulsuri cosmice-morale. Trecem astfel, lucrul cel mai important dintre toate, de la împrejurările fizice, valabile pentru condiţiile de pe pământ, la o discuţie asupra Universului bazată pe idei morale.

Esential este să nu se stabilească numai teorii care ar trebui să fie crezute ca atare, ci din ele să rezulte organizarea morală a lumii. Sufletul omenesc în ultimele trei-patru secole a fost complet derutat, pentru că s-a spus: Putem şti anumite lucruri despre Pământ, pe care apoi să le transpunem asupra Universului, stabilind astfel de teorii ca teoria Kant-Laplace, iar în ceea ce priveşte organizarea morală şi dumnezeiască trebuie să ne sprijinim numai pe credinţă. Acest fapt i-a indus pe oameni în eroare în foarte mare măsură, căci a dispărut complet concepţia că asupra pământului trebuie să vorbim în termeni tereştri însă de îndată ce ne ridicăm la problemele referitoare la Univers trebuie să începem să vorbim într-un limbaj cosmic. Astfel, limbajul fizic se transformă într-un limbaj moral. În felul acesta se realizează în practică ceea ce altfel rămâne de domeniul fanteziei.

plansa 2   Planşa 2
[măreşte imaginea]

Atunci când un fizician din zilele noastre descrie soarele, vorbeşte despre el ca despre un glob gazos care clocoteşte în spaţiu şi erupţiile sale sunt analizate ca şi cum ar fi vorba despre erupţii terestre. Toate sunt transpuse asupra acestor corpuri cereşti ca şi cum ele s-ar petrece aici pe pământ, şi sunt călculate după aceleaşi reguli care sunt potrivite pentru fenomenele de pe pământ, se calculează de exemplu traiectoria razelor de soare şi aşa mai departe. Însă ceea ce este valabil pe pământ încetează să mai aibă valoare când ieşim din sfera acestuia. Şi aşa cum intensitatea luminii scade cu patratul distanţei, tot aşa aceste legi îşi modifică acţiunea în largul Universului. Dar suntem legaţi de Univers în domeniul moral. În măsura în care ne ridicăm deasupra fizicului către cele morale, devenim aici pe pământ asemănători celor care acţionează în Univers ca principiu moral înfăptuit.

Deci trebuie să spunem că antroposofia este în sensul cel mai propriu realitate. Ea îl îndrumă pe cel care o înţelege. Ea nu prezintă imagini terestre desprinse de cele morale, care pe pământ ar fi deja supranaturale. Ea prezintă astfel de imagini morale atunci când se avântă către Univers. Trebuie să avem în vedere acest lucru. Din acest punct de vedere trebuie redobândite noţiunile de care avem nevoie, pentru a putea sesiza pe pământ ceea ce acum nu poate fi încă sesizat. Vedeţi, entităţile care sălăşluiesc în lună acţionează, aşa cum v-am spus, ca într-o fortăreaţă. Acolo îşi desfăsoară activitatea. Căci tot ceea ce dau Lunii Universul şi Pământul este reflectat, trimis înapoi. Această stare de lucruri a apărut în cursul evoluţiei Cosmosului. Mai înainte lucrurile se prezentau altfel. În starea aceea moale, gelatinoasă, pe care o avea odinioară pământul şi toate fiinţele de pe el, aceste fiinţe acţionau asupra pământului. Iar acţiunea lor a influenţat apariţia, la oameni ca si la animale, a coloanei vertebrale. Deci coloana vertebrală este, la oameni ca şi la animale, o moştenire din timpurile străvechi, când fiinţele lunare erau încă legate de existenţa pământească. Acest lucru nu se mai poate petrece în zilele noastre. Coloana vertebrală este o moştenire a trecutului, ea nu mai poate apărea acum.

Pentru patrupede aceste entităţi au făcut o coloană vertebrală atât de rigidă, încât ea se menţine în poziţie orizontală. Pentru oameni au făcut-o aşa încât să poată sta în poziţie verticală şi în felul acesta, prin poziţia verticală a coloanei vertebrale, omul a putut să se deschidă către Univers şi către influenţele primite de la acesta, în momentul în care entităţile lunare s-au retras în fortăreaţa lor selenară.

Astfel putem ajunge să desprindem în mod clar ceea ce este pământesc de aceea ce este universal şi să percepem în mod adecvat forţele spirituale şi impulsurile spirituale care pătrund în existenţa pământească. În mintea oamenilor s-au fixat îndeosebi acele lucruri care de fapt au fost puse în circulaţie în ultimele trei-patru secole. Şi toate acestea sub influenţa concepţiei că omul, pentru a-şi explica lucrurile, nu poate folosi din întregul Univers decât cunoştinţele dobândite pe pământ, privitoare la fenomenele fizice şi la obiectele fizice. Întregul Univers a fost transformat într-o imagine fizică a Pământului. S-a ajuns la acest lucru: Acolo este ceva care intră în câmpul vizual al telescopului meu, deci este ceva care a fost odată acolo. Dar întreaga evoluţie a Universului nu se poate concepe doar în acest mod. Dacă are în vedere unele stele destul de îndepărtate, fizicianul de astăzi poate să spună: Ceea ce transpun eu pe harta cerului nu mai este acum acolo. Eu marchez două stele alăturate; una dintre ele a fost acolo, să zicem, acum o mie de ani, pe când alta a fost acum şase sute de ani. Ele n-au fost niciodată aşa de apropiate cum le văd eu prin incidenţa razelor de lumină în câmpul telescopului meu. Deci totul este fluctuant, nimic nu este aşa în realitate. Prin aceste cunoştinţe nu reuşim să ne dăm seama ce se află de fapt în Univers. Se tot calculează. Ca şi cum păianjenul, atunci când îşi ţese pânza, şi-ar imagina că va cuprinde în această pânză întreaga lume.

Legile după care se fac aceste calcule nu mai sunt valabile în Cosmos, ci trebuie să ne folosim de legea morală, care se află în noi, pentru a obţine cunoştinţe asupra a ceea ce se află dincolo de cele terestre. Acolo, în lumea aştrilor, se petrec atât lucruri bazate pe morală, cât şi lucruri amorale, ahrimanice, luciferice şi aşa mai departe. Dar vorbim despre moral ca despre o categorie de noţiuni, deci este vorba de o apreciere morală şi fizică. Trebuie să insistăm asupra acestei distincţii, deoarece în decursul ultimelor două-trei secole noţiunile fizice s-au întipărit în asemenea măsură în mintea oamenilor, încât chiar astfel de dubii, ca cele ridicate de teoria relativităţii ‒ căci există şi mulţi care o neagă ‒, chiar astfel de dubii nu ni le pot scoate din minte. Este de altfel de înţeles acest lucru, căci dacă ar dispărea şi această ultimă himeră, privitoare la raportul Spaţiu-Timp în Cosmos, în capetele multor oameni nu ar mai rămâne nimic, şi ei vor totuşi să aibă ceva în minte. Iar altceva nu va putea fi dobândit decât atunci când se vor avânta spre posibilitatea de a privi bolta înstelată în felul în care am privit-o noi ieri.

Trebuie să ne dăm seama că toate acestea ne arată cât de necesar este încă pentru omul de astăzi să aibă noţiuni clare asupra a ce s-a petrecut de fapt în ultimele trei-patru secole şi în ce au constat premisele celui mai mare război* care s-a desfăşurat vreodată pe pământ şi ale situaţiei haotice care a urmat şi care va deveni şi mai haotică în viitorul apropiat. Ceea ce se cere acum omenirii este să ajungă să aibă o înţelegere clară a acestor lucruri. Şi pentru aceasta este important să mai aruncăm o privire asupra stării spirituale actuale a pământului.

*Este vorba de primul război mondial . (Nota red.)

În cadrul civilizaţiei în care trăiesc occidentalii, ca şi americanii legaţi de Occident, se consideră că tot ceea ce s-a stabilit în ultimele trei-patru secole pe baza unor forţe tehnice extraordinar de perfecţionate şi a unei circulaţii ample la scara globului este atât de sigur, încât cel care nu împărtăşeşte aceste concepţii este considerat un prost. Este adevărat că acum Orientul este într-o perioadă de declin, totuşi ar trebui să ne spunem: Ceea ce aşteptăm să se reverse astăzi din izvorul propriilor noastre cercetări antroposoiice, tot atât de plin de înţeles ca ceea ce a fost în trecut, a fost, deşi sub o cu totul altă formă, cuprins în vremuri străvechi în înţelepciunea orientală.

Nu mai putem acum, aşa cum se încearcă uneori, să preluăm această înţelepciune orientală în forma sa veche. Trebuie s-o modelăm în funcţie de sentimentele occidentalilor, de sufletul occidental. Însă şi odinioară, datorită clarviziunii străvechi, acelei clarviziuni vechi onirice, se obişnuia să se vorbească despre aştri aşa cum am început să vă vorbesc eu ieri. Acum omenirea a pierdut cu totul această capacitate şi mentalitatea europeană consideră o absurditate ceea ce odinioară era privit ca cea mai înaltă înţelepciune omenească.

Însă, după cum am spus, deşi în trecut în Orient a existat acea minunată înţelepciune primordială, astăzi această zonă este în declin. Dar într-un anumit sens în Orient, măcar prin tradiţie, s-a mai păstrat ceva din acea concepţie asupra lumii, s-ar putea spune dintr-o concepţie animistă a Universului. Pe orientali cultura tehnică a Europei îi impresionează prea puţin. Acele persoane care în Orient se comportă şi acum conform înţelepciunii străvechi privesc cu rezervă cele ce s-au cristalizat în Europa ca o cultură şi civilizaţie mecanice. Ei studiază în vechile lor scrieri lucrurile care se referă la sufletul omenese. Unii dinte ei obţin astfel o iluminare în oarecare măsură decăzută, dar care arată că în Orient mai trăieşte încă ceva din ceea ce s-ar putea numi o concepţie spirituală asupra Universului. Şi nu este lipsit de interes să privim în ce fel şi sub ce formă privesc aceşti oameni, care mai au cel puţin un fel de strălucire rămasă din vechea cultură, la tendinţele spirituale euro-americane. Este ceva semnificativ, chiar şi numai pentru o simplă comparaţie.

A apărut o carte remarcabilă a unui anume Rámanáthan*, un indian din Ceylon**. Acest Rámanáthan vorbeşte într-un fel ciudat. În mod sigur el aparţine celor cărora în Orient, în cadrul civilizaţiei hinduse, li s-a spus: Europenii au şi unele cărţi cu totul deosebite, de exemplu Noul Testament. Iar aceşti oameni, dintre care face parte şi Rámanáthan, au studiat Noul Testament, însă bineînţeles în felul în care sufletul lor se poate apleca asupra Noului Testament. Ei au interpretat Noul Testament, faptele lui Iisus Christos redate în Noul Testament la scara concepţiilor lor asupra celor sufleteşti. Şi sunt acolo oameni - aşa cum ne arată această carte a lui Rámanáthan - care vorbesc acum despre Iisus Christos şi despre Noul Testament pe baza rămăşiţelor culturii lor străvechi. Ei şi-au format o reprezentare foarte aparte asupra lui Iisus Christos.

* The culture of the soul among western nations, New York and London, 1906. (Nota red. germane.)
** Sri Lanka de astăzi. (Nota red.)

Iar acest autor scrie mult despre imaginea lui Iisus Christos, desigur cartea fiind destinată europenilor, deoarece este scrisă în limba engleză. El adresează cartea europenilor, în care se scrie în spirit indian despre Iisus cel din Evanghelii, şi spune europenilor ceva întru totul remarcabil: Este foarte ciudat că nu ştiţi nimic despre Iisus Christos. Căci în Evanghelii se spun lucruri minunate despre Iisus Christos, dar europenii şi americanii nu ştiu nimic despre acestea, chiar nimic! Şi el le dă europenilor şi americanilor un sfat remarcabil. El le spune: Aduceţi din India oameni care studiază Noul Testament, care vă vor putea spune cum trebuie de fapt înţeles Iisus Christos.

Deci aceşti oameni din Asia, care au luat contact cu progresele europenilor şi au citit Noul Testament, le spun acestor europeni: Dacă vreţi să aflaţi ceva despre Iisus Christos, trebuie să aduceţi învăţători de la noi, căci toii învăţătorii care predică la voi nu înţeleg nimic din toate acestea, totul este înţeles greşit. Şi el explică în detaliu lucrurile. El spune: În Europa, de la o vreme înţelegerea principiilor spirituale a fost înlocuită de utilizarea cuvintelor într-o accepţiune precisă. Europenii sunt dependenţi în raport cu orice lucru de o înţelegere în sens strict a unor cuvinte. Ei nu poartă în mintea lor o înţelegere spirituală, ci cuvinte, diferite de la un popor la altul, care se acumulează în mintea lor; ei gândesc în cuvinte.

Este uimitor felul în care hiduşii, cu toată decăderea în care se află, au ajuns la o concluzie care reflectă în mod izbitor realitaea. Până şi în fizică şi în matematică astăzi se gândeşte în cuvinte, nu în fapte. Din acest punct de vedere, oamenii de astăzi sunt foarte ciudaţi. Când cineva vrea să arate cât este de deştept, el citează repede: „Căci chiar acolo unde noţiunile lipsesc, un cuvânt apare la vremea potrivită“*. Dar aceasta se întâmplă astăzi mai ales din cauză că persoanei respective i-au ieşit din minte acele noţiuni şi atunci le înlocuieşte repede cu acest citat din Goethe. Dar el nu îşi dă seama de aceasta. Nu-şi dă seama că prin acest lapsus el apare într-o postură neplăcută.

* Goethe, Faust, I, cuvintele lui Mefisto. (Nota red. germane)

Deci iată ce spune acest hindus europenilor: Voi nu înţelegeţi lucrurile decât prin intermediul cuvintelor şi aţi extins acest mod de înţelegere asupra Noului Testament şi prin aceasta de patru secole Christos este mort pentru voi. El nu mai trăieşte printre voi, de patru secole este mort pentru voi. Aduceţi-vă învăţători din India, pentru ca el să poată să trăiască din nou printre voi. Aşa le vorbeşte acest hindus europenilor.

El spune: De trei sau patru secole europenii nu mai ştiu nimic despre Christos. Ei nu pot şti, deoarece nu mai au noţiunile si imaginile prin care se poate şti ceva despre Christos. Hindusul le spune europenilor: Aveţi nevoie de o renaştere a lui Iisus Christos. Trebuie să-l redescoperiţi pe Christos, sau altcineva trebuie să-l redescopere pentru voi, pentru ca el să fie iarăşi cu voi! Aşa vorbeşte un hindus, după ce a ajuns să citească Evangheliile. Deci el îşi dă seama că în Europa în ultimele trei sau patru secole s-au petrecut lucruri deosebite. Şi atunci spune: Dacă europenii vor să descopere iarăşi cum este Christos cel care trăieşte în Noul Testament, ei trebuie să se întoarcă mult în trecut. Căci această neînţelegere a lui Christos s-a pregătit treptat şi de fapt europenii, dacă vor să înveţe să înţeleagă din propriile lor Scripturi câte ceva despre Christos, trebuie să meargă înapoi până la gnoză.

Ce fenomen uimitor! Un hindus, care este numai un reprezentant al multor altora, citeşte Noul Testament şi le spune europenilor: Nu vă mai poate fi de folos nimic altceva, decât să vă întoarceţi la gnostici.

Dar europenii nu-i cunosc pe gnostici decât din scrierile îndreptate împotriva lor. Europenii nu ştiu nimic despre gnostici. Este un lucru de mirare: scrierile gnosticilor au fost distruse, s-au păstrat doar polemicile părinţilor bisericii creştine împotriva gnosticilor, cu excepţia lucrării Pistis Sophia şi alte câteva, care însă sunt tot atât de greu de înţeles, în forma în care s-au păstrat, ca şi Evangheliile.

Acum însă, când cineva nu este de fapt gnostic, ci îl regăseşte pe Christos cu ajutorul Ştiinţei spirituale actuale, vin teologii şi spun: „Iată că este reîncălzită gnoza“ ‒ gnoza pe care oricum ei nu o cunosc, căci nu au cum să o cunoască pe baza unor informaţii superficiale.Totuşi numesc aceasta reactualizarea gnozei, şi consideră că aşa ceva este inadmisibil, deoarece ar falsifica creştinismul. Este şi aceasta o divergenţă între Orient şi Occident. Cei care studiază în Orient Noul Testament consideră că trebuie să ne întoarcem în primele secole ale creştinismului. Dar când teologilor de astăzi li se pare că modul de abordare a creştinismului în antroposofia actuală aduce cu unele ecouri ale gnozei pe care ei nu o cunosc, spun: Aceasta vrea să reactualizeze gnoza, ceea ce nu este îngăduit, căci prin aceasta se falsifică creştinismul.

Da, aprecierea hindusului sună ciudat. Acest Rámanáthan spune de fapt: Ceea ce voi europenii numiţi acum creştinism, este falsificat. Europenii însă spun: Rámanáthan falsifică creştinismul nostru. Totuşi concepţia lui Rámanáthan, cu toate aspectele ei de decădere, se apropie destul de mult de imaginea adevărată. Adevărul este o transformare a ceea ce este fals. El iese la iveală doar când acestor lucruri li se spune pe numele lor adevărat. Ceea ce este just este întotdeauna o îndreptare a ceea ce este fals, şi dacă ceea ce este fals nu ar fi îndreptat nu s-ar putea ajunge la ceea ce este adevărat.

Aşa stau lucrurile în momentul de faţă. Gândiţi-vă în ce abis privim, luând numai acest exemplu al lui Rámanáthan. De exemplu, s-ar putea spune: Citiţi Evangheliile aşa cum sunt. Este greu în ziua de astăzi pentru un european să le citească în stare pură, după ce de-a lungul secolelor i s-au oferit interpretări deformante şi i s-au imprimat anumite imagini asupra lor. Este greu să le citeşti nealterate. Însă dacă cineva, chiar din propriul său punct de vedere, le citeşte fără comentarii, acela descoperă în Evanghelii un Christos spiritual. El este cel care a fost descoperit de Rámanáthan în Evanghelii, chiar dacă el nu priveşte în spirit antroposofic. Însă europenii trebuie să ţină seama de sfatul pe care li-l dă acest indian din Ceylon: Chemaţi pe predicatorii din India să vă vorbească despre Christos, căci voi nu aveţi astfel de predicatori.

În zilele noastre trebuie să ai curaj să priveşti aceste lucruri, să vezi evoluţia care s-a petrecut în ultimele trei-patru secole, şi numai prin acest curaj se poate ieşi cu adevărat din haosul imens în care este antrenată tot mai mult omenirea. Înclinarea spre neclaritate tulbură toate noţiunile şi influenţează până la urmă şi haosul social. Căci ceea ce se petrece între oameni emană din sufletele lor şi există o corelaţie între realităţile superioare şi distrugerea relaţiilor economice exterioare. Omul trebuie să se desprindă de elementele terestre, pentru a se putea ridica în Univers. În conferinţa de ieri am vrut să arăt în ce fel Cosmosul se implică în viaţa spirituală actuală.