Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

OMUL SUPRASENSIBIL
ÎN CONCEPŢIA ANTROPOSOFICĂ

GA 231


şapte conferinţe ţinute la Haga
în perioada 13 – 18 noiembrie 1923

Traducerea:
Cristina Muică (primele două conferinţe),
Olga Otetelişanu (următoarele cinci conferinţe)

Titlul original : DER ÜBERSINNLICHE
MENSCHANTROPOSOPHISCH ERFAST

Nr.curent în bibliografia generală GA 231

Mulţumim domnului inginer Lucian Lăzărescu pentru
amabilitatea cu care ne-a pus la dispoziţie textul acestei ediţii

© Toate drepturile pentru traducerea în limba română sunt rezervate
Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC
București 1998



COLECȚIA INIȚIERI
Seria Biblioteca antroposofică

Coordonatorul colecției: Dr. PETRE PAPACOSTEA
Redactor: MARIA STANCIU
Concepţia grafică a copertei: VENIAMIN & VENIAMIN




ISBN 973-9243-56-8


coperta cartii

coperta spate

COPERTA IV

„Existenţa premergătoare celei terestre ca element veşnic al sufletului omenesc nu spune nimic civilizaţiei actuale, care recunoaşte numai pe jumătate veşnicia, vorbind de nemurire. În limbile mai vechi exista şi cealaltă latură, nenaşterea, adică ideea că am existat şi înainte de începutul vieţii noastre terestre. Doar la un loc aceste două laturi ‒ nenaşterea şi nemurirea ‒ alcătuiesc veşnicia. Iar faptul că nazuinţa omului către nemurire ramâne doar la nivelul unei credinţe incerte este o consecinţă a renunţării sale la recunoaşterea inexistenţei naşterii, caci omul nu poate avea o imagine clară a veşniciei dacă nu cunoaşte ambele ei părţi, care alcatuiesc un singur tot, nenaşterea şi nemurirea fiinţei sale. De aceea omul tinde spre o înţelegere adevarată a ceea ce este el, spre o adevarată autocunoaştere.“

Rudolf Steiner




CUPRINS


Antroposofia - cerinţă a epocii noastre
conferinţă publică — Haga,15 noiembrie 1923 Depăşirea graniţelor cunoaşterii, o necesitate a vieţii. Autocunoaşterea adevărată prin întărirea vieţii sufleteşti devine cunoaştere spirituală. Cele trei trepte ale autoîntăririi, plecând de la înţelegerea vieţii de vis şi imitarea conştientă a acesteia. Ştiinţa spirituală şi siguranţa vieţii.

Antroposofia ca drum personal al omului în viaţă — conferinţă publică — Haga, 16 noiembrie 1923 — Transformarea cunoaşterii intelectuale „obiective“ după criteriile „adevăr“ şi „eroare“ într-o relaţie de cunoaştere personală care este pentru întregul om „stimulatoare a vieţii“ sau „cauzatoare de de boală“. Iubire şi egoism în cunoaştere. Relaţia diferită cu ştiinţa spirituală a cercetătorului spiritual şi a primitorului de ştiinţă spirituală.

OMUL SUPRASENSIBIL ÎN CONCEPŢIA ANTROPOSOFICĂ

Conferinţa IHaga, 13 noiembrie 1923 — Necesitatea materialismului şi a cunoştinţelor obţinute de acesta în cadrul ştiinţelor naturale. Eşecul său în faţa cunoaşterii sufletului şi a spiritului. Înţelegerea suprasensibilă a formei umane (învelişul pielii cu organele senzoriale incluse; sistemul nervos şi sistemul glandular; circulaţia sangvină şi organele interne; sistemele muscular şi osos) cu ajutorul arhetipurilor lor cosmice-planetare şi a ierarhiilor care activează în ele. Deosebirea dintre om şi animal. Conştienţa.

Conferinţa a II-aHaga, 14 noiembrie 1923 — Drumul omului între moarte şi o nouă naştere printre sferele ierarhiilor. Transformarea treptată a formei spirituale-morale fizionomice. Perceperea reciprocă fără ascunzişuri a oamenilor legaţi prin destin; deschiderea înţelegerii destinului; remodelarea plastică-spirituală a părţilor inferioare în organizarea capului, care apare ca sunet cosmic; articulare devenind vorbire cosmică; drumul de înapoiere spre următoarea încorporare. Cosmosul celor patru lumi posibile.

Conferinţa a III-aHaga, 17 noiembrie 1923, după-amiază — Drumul de după moarte al omului prin sferele planetare până la Soare. Sfera lunară: trei impresii calăuzitoare pentru sufletul uman; colonia învăţătorilor primordiali ai omenirii; actiunea unor entităţi arhimanice; sferele Mercur şi Venus; activitatea ierarhiei a treia. Domeniul Soarelui şi activitatea celei de a doua ierarhii; deschiderea conştientului pentru ceea este propriu-zis pământesc. Influenţa sferelor planetare asupra epocilor culturale postatlanteene. A cincea epocă şi activitatea lui Marte; continuarea influenţei Soarelui (pete solare, comete şi meteoriţi). Importanţa fierului pentru lupta lui Michael şi impulsul de libertate.

Conferinţa a IV-aHaga, 17 noiembrie 1923, seara — Drumul de după moarte de la Soare până la sfera stelelor fixe şi înapoi spre o nouă viaţă terestră. Domeniul Soarelui: vieţuirea muzicii lumilor; disonanţe provocate de resturile vorbirii terestre; despre fiinţa vorbirii. Marte, Jupiter, Saturn: familiarizarea cu vorbirea cosmică, gândirea cosmică, memoria cosmică. Pînă la traversarea stelelor fixe: formarea capului. Transformarea structurilor spirituale cosmice în germeni ai structurilor pământeşti pe drumul de întoarcere. Concentrarea pentru formarea spirituală a inimii la traversarea Soarelui. Atenuarea stării de conştienţă în sfera lunară şi perioada embrionară pământească.

Conferinţa a V-aHaga, 18 noiembrie 1923 — Interrelaţia omului pământean cu Cosmosul. Transformarea vieţii senzoriale. Pe calea spre imaginativ: pătrunderea suprafeţei silicioase a Pământului; experienţa legăturilor dintre Pământ şi Cosmos; domeniul terestru de activitate al celei de a treia ierarhii. Pe treapta inspiraţiei: identificarea cu elementul metalic al Pământului; afundarea în „amintirile“ planetei terestre; acţiunea celei de a doua ierarhii. Implicaţia relaţiei dintre existenţa terestră şi cea de după moarte în activitatea ierarhiilor. Legătura interioară dintre focul care topeşte metalul în procesul terestru şi acţiunea de învăţare a copilului (mersul, vorbirea, gândirea) prin activitatea primei ierarhii. Forţa de a pătrunde Karma conţinută în această legătură.



ÎN LEGĂTURĂ CU PUBLICAREA CONFERINŢELOR LUI RUDOLF STEINER

Baza ştiinţei spiritului orientată antroposofic o constituie lucrările scrise şi publicate de Rudolf Steiner (1861–1925). Pe lângă aceasta, el a ţinut, între 1900–1924, numeroase conferinţe şi cursuri, atât în faţa unui public larg, cât şi pentru membrii Societăţii teosofice, mai târziu ai Societăţii antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuşi a dorit iniţial ca aceste conferinţe să nu fie consemnate în scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări orale, nedestinate tiparului“. După ce însă s-au finalizat şi răspândit tot mai numeroase variante incomplete şi eronate după stenogramele şi notiţele auditorilor, s-a văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Şi a încredinţat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul să stenografieze conferinţele, de a asigura administrarea stenogramelor şi revizuirea textelor pentru tipar. Din cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuşi textele, decât în cazuri foarte rare, în privinţa tuturor conferinţelor publicate trebuie să se ţină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greşeli“.

În legătură cu raportul dintre conferinţele pentru membri, care, la început, erau accesibile numai sub formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, şi cărţile sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner îşi exprimă punctul de vedere în lucrarea autobiografică Mein Lebensgang (Viaţa mea), capitolul 35. Cele spuse acolo sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce priveşte cursurile ţinute, care se adresau unui cerc restrâns de participanţi, familiarizat cu bazele ştiinţei spiritului.

După moartea Mariei Steiner (1867–1948) s-a trecut, conform indicaţiilor sale, la tipărirea unei ediţii a operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner – Gesamtausgabe, GA). Volumul de faţă constituie o parte a acestei ediţii.