Rudolf Steiner
MISTERII. EVOLUŢIE ŞI CUNOAŞTERE

GA 233

CONFERINŢA a IX-a

RESPONSABILITATEA CARE REVINE ANTROPOSOFIEI

Dornach, 1 ianuarie 1924

Deoarece ne adunăm acum pentru ultima oară în cadrul acestui congres, din care trebuie să rezulte ceva plin de forţă, ceva de mare importanţă pentru Mişcarea antroposofică, daţi-mi voie să structurez această ultimă conferinţă în aşa fel încât ea să se conecteze din interior, conform impulsurilor, cu diversele elemente care au fost puse în discuţie în acest ciclu de conferinţe, şi, pe de altă parte, într-un anumit fel, aş putea spune conform sensibilităţii noastre, prin aceasta să ne fie indicat viitorul, în special viitorul spre care se îndreaptă strădaniile antroposofiei.

Dacă în ziua de astăzi privim lumea exterioară, ni se înfăţişează, de câţiva ani încoace, extraordinar de mult material distructiv. Acţionează forţe care ne fac să intuim până în ce abisuri va mai coborî civilizaţia occidentală. S-ar putea spune: Dacă ne uităm la cei care exercită în mod relativ exterior conducerea spirituală în diverse domenii ale vieţii, putem să observăm că aceşti oameni sunt cuprinşi de un îngrozitor somn lumesc. Ei gândesc aproximativ aşa, şi poate pentru scurt timp majoritatea oamenilor au gândit în acest fel: Până în secolul XIX omenirea avea concepţii şi mentalităţi copilăreşti, primitive.Apoi s-a dezvoltat noua ştiinţă, care a acoperit diverse domenii şi acum există ceva care va rămâne pentru vecie un adevăr ce trebuie cultivat mai departe.

Oamenii care gândesc în acest fel trăiesc de fapt cu o mentalitate extrem de arogantă, dar nu-şi dau seama de acest lucru. În contrapondere uneori se ivesc chiar în sânul omenirii contemporane unele presentimente că lucrurile nu stau totuşi aşa cum v-am arătat că sunt văzute de majoritatea oamenilor.

Cu ceva timp în urmă, când am ţinut în Germania conferinţele organizate de Biroul Wolff [ Nota 32 ], la care s-a înregistrat o afluenţă extraordinară a publicului, astfel că mulţi au remarcat deja cât de apreciată este de fapt antroposofia, printre numeroasele voci potrivnice stupide, s-a ivit una care sub aspectul conţinutului nu era cu mult mai deşteaptă decât celelalte, dar care trăda o remarcabilă presimţire. Este vorba despre o notă dintr-un ziar, care se referea la una dintre conferinţele pe care le ţinusem la Berlin. Această voce gazetărească spunea: Când asculţi astfel de lucruri – aşa cum le prezentasem eu în acea conferinţă de la Berlin – începi să-ţi dai seama că nu numai pe Pământ – citez cu aproximaţie din acea notiţă –, ci în întregul Cosmos se petrece ceva ce cheamă omul spre o altă spiritualitate, aşa cum se întâmpla mai înainte. Trebuie să se observe că în prezent se poate spune că nu doar impulsurile pământeşti, ci chiar forţele cosmice promovează ceva pentru oameni; este un fel de revoluţie în Cosmos, care trebuie să aibă ca rezultat aspiraţia spre o nouă spiritualitate.

O astfel de opinie a fost prezentă mereu şi este cu totul demnă de atenţie. Căci un lucru este adevărat: Ceea ce urmează să dea în mod direct un avânt celor ce trebuie să rezulte din întrunirea de la Dornach, aşa cum a reieşit în aceste zile din cele mai diverse puncte de vedere, trebuie să fie un impuls care nu ia fiinţă pe Pământ, ci este un impuls care porneşte din lumea spirituală. Vrem să dezvoltăm aici forţa de a urma impulsurile venite din lumea spirituală. De aceea în conferinţele de seară ţinute în cadrul acestui Congres de Crăciun v-am vorbit despre diversele impulsuri care s-au manifestat în decursul dezvoltării istorice, pentru ca inimile să poată purcede la preluarea impulsurilor spirituale, care trebuie mai întâi să se reverse în lumea pământească, nu să fie luate de-a dreptul din lumea pământească. Căci tot ce a fost realizat până în prezent în mod corespunzător în lumea pământească şi-a avut punctul de pornire în lumea spirituală. Şi dacă dorim să realizăm ceva care să aducă roade în lumea pământească, este necesar ca impulsurile în această direcţie să fie preluate din lumea spirituală.

Acest fapt ne arată, dragi prieteni, că imboldurile pentru acţiunile noastre ulterioare, pe care le-am primit în cadrul acestei întruniri, trebuie să se coreleze cu o mare responsabilitate.

Să zăbovim câteva minute asupra a ceea ce în această întâlnire a noastră ni se impune ca o mare responsabilitate. În ultimele decenii a fost posibil ca cei cu preocupări pentru lumea spirituală, venind în contact cu diverse persoane, să le observe sub raport spiritual şi în urma acestor observaţii să rămână cu un sentiment de amărăciune cu privire la destinul care îi aşteaptă în viitor pe pământeni. S-a putut intra în contact cu semenii noştri chiar prin intermediul spiritului, observându-i pe oamenii respectivi când îşi părăsiseră în timpul somnului corpul fizic şi corpul eteric şi erau activi cu Eul lor şi cu corpul astral în lumea spirituală. Da, în ultimele decenii realizarea de călătorii pentru a vedea care este situaţia Eurilor şi a corpurilor astrale în timp ce oamenii dorm a constituit un prilej de descoperiri care indică responsabilităţi grele pentru cei care pot să afle aceste lucruri. Sufletele care din momentul adormirii şi până la trezire îşi părăsesc corpul fizic şi corpul eteric au putut fi văzute adesea ajungând până la Păzitorul Pragului.

În decursul dezvoltării omenirii acest Păzitor al Pragului lumii spirituale s-a manifestat în moduri foarte variate în conştienţa oamenilor. Unele legende, unele povestiri – căci sub această formă s-au păstrat cele mai importante lucruri, nu sub formă de relatări istorice –, deci unele legende, unele povestiri ne indică tocmai felul cum în vechime o personalitate sau alta s-a întâlnit cu Păzitorul Pragului şi a primit de la el îndrumări privind modul în care va putea să pătrundă în lumea spirituală şi să se întoarcă apoi din nou în lumea fizică. Căci orice pătrundere adecvată în lumea spirituală trebuie să fie însoţită de posibilitatea ca în orice clipă să fie realizabilă revenirea în lumea fizică, unde cel în cauză să fie întru totul pe picioarele sale, ca un om cu simţ practic, perfect echilibrat, nu ca un visător, nu ca un mistic exaltat.

În fond acest lucru a fost cerut de la Păzitorul Pragului de-a lungul mileniilor de năzuinţă a oamenilor de a pătrunde în lumile spirituale. Totuşi, îndeosebi în ultima treime a secolului XIX, aproape că nu a mai fost nimeni care să ajungă în stare de veghe până la Păzitorul Pragului. Însă cu atât mai mult în vremurile noastre, când întregii omeniri i se cere din punct de vedere istoric să ajungă într-o formă sau alta până la Păzitorul Pragului, cu atât mai mult, aşa cum am spus, cu prilejul unor călătorii corespunzătoare în lumea spirituală, se observă că sufletele celor adormiţi ajung ca Euri şi în corpuri astrale până la Păzitorul Pragului. Sunt imagini de mare semnificaţie pe care le putem percepe astăzi: Păzitorul sever al Pragului, iar în jurul lui grupuri de suflete ale oamenilor adormiţi, care în stare de veghe nu au puterea să ajungă până la acest Păzitor al Pragului, dar vin la el în timpul somnului.

Apoi, după ce vedem scena ce se desfăşoară acolo, ne vine un gând legat tocmai de ceea ce aş putea numi încolţirea cu necesitate a unei mari răspunderi. Sufletele care ajung astfel, în timpul somnului, până la Păzitorul Pragului, solicită, cu acea conştienţă pe care o are omul în somn – care rămâne necunoscută sau insuficient cunoscută omului treaz – admiterea în lumea spirituală, păşirea dincolo de Prag. Şi în nenumărate cazuri se aude apoi vocea severului Păzitor al Pragului: Pentru propria ta siguranţă, nu ai voie să treci dincolo de Prag. Nu îţi este permis accesul în lumea spirituală. Trebuie să te întorci. Căci dacă Păzitorul Pragului le-ar permite acestor suflete, lipsite de pregătirea corespunzătoare, accesul în lumea spirituală, ele ar trece dincolo de Prag şi ar pătrunde în lumea spirituală cu concepţiile furnizate de şcoala actuală, de instruirea actuală, de civilizaţia actuală, cu noţiuni şi idei cu care aceşti oameni au fost nevoiţi să crească începând de la şase ani şi cu care rămân de fapt până la sfârşitul vieţii lor pământeşti.

Aceste concepţii şi idei au o proprietate: dacă, aşa cum le-ai deprins ca urmare a civilizaţiei actuale şi a şcolii, păşeşti cu ele în lumea spirituală, vei fi paralizat sufleteşte. Şi te vei întoarce în lumea fizică golit de gânduri şi de idei. Dacă Păzitorul Pragului nu ar întoarce din drum, cu stricteţe, aceste suflete, multe dintre sufletele oamenilor din ziua de astăzi, dacă ar fi lăsate să pătrundă în lumea spirituală, atunci când s-ar întoarce, trezindu-se din somn, când ar reveni la trezirea completă, ar avea această senzaţie: Nu pot să mai gândesc, creierul meu nu mai este străbătut de gânduri, trebuie să trec prin lume lipsit de gândire. – Căci aşa este lumea ideilor abstracte, pe care oamenii le asociază astăzi cu orice: poţi pătrunde cu ele în lumea spirituală, dar nu mai poţi să revii de acolo cu ele. Şi când vezi această scenă, pe care astăzi o trăiesc în timpul somnului mai multe suflete decât se crede în mod obişnuit, îţi spui: O, dacă aş reuşi să protejez aceste suflete, ca ceea ce li se întâmplă în somn să nu li se întâmple şi în ceasul morţii. Căci dacă starea trăită în felul acesta în faţa Păzitorului Pragului s-ar continua un timp destul de îndelungat, adică dacă civilizaţia umană ar rămâne multă vreme la ceea ce se preia astăzi din şcoală, la ceea ce îi este oferit prin intermediul civilizaţiei, această stare ar trece din somn în viaţă. Sufletele oamenilor ar pătrunde prin porţile morţii în lumea spirituală, dar nu ar mai putea să aducă în următoarea viaţă de pe Pământ forţa ideilor. Căci omul poate să intre în lumea spirituală cu gândurile din ziua de astăzi, dar nu mai poate ieşi din nou de acolo cu ele. Nu ar mai putea ieşi din nou de acolo decât cu sufletul paralizat.

Vedeţi dumneavoastră, civilizaţia prezentului se întemeiază pe o formă a vieţii spirituale, care a fost cultivată de foarte mult timp, dar viaţa nu se poate întemeia pe aceasta. Această civilizaţie ar putea să mai continue o perioadă de timp în acest fel. În stare de trezie, sufletele nu vor avea nici cea mai vagă idee despre Păzitorul Pragului, care le-a trimis înapoi în timpul somnului, pentru ca să nu ajungă să fie paralizate. În cele din urmă aceasta ar face ca în viitor să se nască un gen de oameni care să nu posede nicio înţelegere, nicio posibilitate de a aplica ideile în viaţă, în această viaţă pământească care s-ar desfăşura în viitor; ar dispărea de pe Pământ gândirea, viaţa bazată pe idei. În mod inevitabil Pământul ar urma să fie populat de un gen de oameni nesănătoşi, pur instinctivi. Sentimentele rele şi emoţiile izolate, lipsite de forţa călăuzitoare a ideilor, ar fi singurele care ar acapara terenul dezvoltării omenirii. Căci privitorului spiritual i se oferă o viziune tragică nu numai în modul descris mai sus, prin observarea sufletelor care stau în faţa Păzitorului Pragului şi nu pot avea acces în lumea spirituală, ci şi sub încă un alt aspect.

Dacă în acea călătorie pe care am descris-o, în care putem observa sufletele oamenilor adormiţi stând înaintea Păzitorului Pragului, am lua cu noi o fiinţă omenească provenită nu din civilizaţia occidentală, ci din civilizaţia răsăritului, am lua cu noi o entitate din lumea orientală, am putea auzi cum se înalţă din spiritul său cuvinte care constituie un teribil reproş la adresa întregii civilizaţii occidentale: Aveţi grijă, dacă lucrurile se continuă în acest fel, în curând, atunci când oamenii care trăiesc acum pe Pământ se vor încarna din nou, Pământul va cădea pradă barbariei. Oamenii vor fi lipsiţi de idei, vor trăi doar după instincte. Aţi împins lucrurile atât de departe, deoarece v-aţi îndepărtat de vechea spiritualitate a Orientului.

De fapt tocmai o astfel de privire în lumea spirituală, aşa cum v-am prezentat-o, ne dezvăluie că există o foarte mare responsabilitate faţă de sarcina care le revine oamenilor. Şi aici, la Dornach trebuie să fie un loc în care să se poată vorbi, pentru acei oameni care vor să audă, despre toate evenimentele importante care se petrec direct în lumea spirituală. Aici trebuie să fie unul din locurile unde să fie găsită forţa nu doar ca, în spiritul ştiinţific dialectic-empiric actual, despicând firul în patru, să se indice că ici-colo se regăsesc mici urme ale spiritualului, ci, dacă Dornachul vrea să-şi îndeplinească menirea, aici să putem auzi vorbindu-se în mod deschis despre ce se petrece în lumea spirituală sub aspect istoric, sub aspectul impulsurilor care ajung apoi în existenţa naturală şi domnesc în natură, trebuie să auzim vorbindu-se la Dornach despre evenimentele adevărate, despre forţele adevărate, despre entităţile adevărate ale lumii spirituale a omului. Aici trebuie să se afle şcoala superioară a adevăratei ştiinţe spirituale. Şi de acum înainte nu ne este permis să cedăm în faţa pretenţiilor ştiinţei actuale, care, după cum v-am arătat, îi aduce pe oameni dormind în faţa severului Păzitor al Pragului. Trebuie să izbutim la Dornach să dobândim forţa ca – în sens spiritual – să putem, ca să zicem aşa, să stăm cu adevărat ochi în ochi în faţa lumii spirituale, să cunoaştem lumea spirituală.

De aceea nu mă voi lansa în tirade dialectice despre neajunsurile teoriilor ştiinţifice actuale, ci va trebui să vă atrag atenţia în ce situaţie faţă de Păzitorul Pragului ajunge să fie omul ca urmare a acestor teorii ştiinţifice care se reflectă şi în învăţământul obişnuit. Dacă în urma acestei întruniri vă veţi fixa acest lucru cu seriozitate în sufletele voastre, acest congres al nostru de Crăciun va trimite în suflete un puternic impuls, care va putea apoi determina sufletele voastre să acţioneze cu putere, aşa cum este necesar pentru omenirea de astăzi, pentru ca în următoarea încarnare să fie în situaţia de a putea să ajungă cu adevărat la Păzitorul Pragului, adică pentru ca civilizaţia însăşi să poată să se prezinte în faţa Păzitorului Pragului.

Comparaţi civilizaţia actuală cu civilizaţiile mai vechi. În toate civilizaţiile anterioare au existat idei, concepţii care se ridicau mai întâi spre lumea suprasensibilă, spre zei, spre univers, unde erau zămislite, create, produse; apoi, cu concepţiile care aparţineau în primul rând zeilor, în lumea de sus se putea coborî în lumea pământească, pentru a înţelege şi această lume prin concepţii şi idei demne de zei. Dacă se ajungea cu astfel de idei, formate într-un mod demn de zei şi cu valoare divină în faţa Păzitorului Pragului, acesta îi spunea celui în cauză: Tu poţi să treci, căci duci cu tine, în lumea suprasensibilă, ceea ce încă din timpul vieţii tale pe Pământ, în corpul fizic, a fost orientat spre lumea suprasensibilă. De aceea la întoarcerea în lumea fizică, senzorială îţi va rămâne suficientă putere, nu vei deveni infirm ca urmare a pătrunderii în lumea suprasensibilă.

Astăzi omul dezvoltă concepţii şi idei pe care, conform spiritului timpului, vrea să le utilizeze în lumea fizic-senzorială. Aceste concepţii şi idei se referă la tot ce se poate cântări, măsura şi aşa mai departe, dar nu şi la zei. Ele nu sunt demne de zei, nu au valoare divină. De aceea acestor suflete care sunt căzute cu totul în materialismul ideilor nedemne de zei şi lipsite de valoare divină, când trec dormind pe lângă Păzitorul Pragului, acesta le strigă cu glas tunător: Să nu păşeşti dincolo de Prag! Tu ai folosit în mod greşit ideile în lumea sensibilă. De aceea tu trebuie să rămâi cu ele în lumea sensibilă, nu poţi să pătrunzi cu ele în lumea zeilor, dacă nu vrei ca sufletul să-ţi fie paralizat.

Vedeţi voi, astfel de lucruri trebuie spuse nu pentru ca apoi să se facă diverse speculaţii asupra lor, ci trebuie spuse pentru ca omul să lase ca spiritul să-i fie pătruns şi inundat de ele şi să ajungă la dispoziţia sufletească potrivită, pe care fiecare trebuie să o ia cu sine de la această foarte serioasă întrunire de Crăciun a Societăţii Antroposofice. Căci mai importantă decât toate celelalte lucruri pe care le luăm cu noi de aici va fi această dispoziţie sufletească pe care o preluăm, deschiderea spre lumea spirituală, care ne dă certitudinea că la Dornach se va crea un centru al cunoaşterii spirituale.

De aceea s-a afirmat deja azi-dimineaţă, când dr. Zeylmans [ Nota 33 ] a vorbit despre un domeniu care urmează să fie practicat aici la Dornach, domeniul medicinii, că în prezent nu se va mai putea realiza o punte dinspre ştiinţa obişnuită către cea care urmează să fie întemeiată aici la Dornach. Dacă am descrie în acest fel ceea ce porneşte din corpul nostru în domeniul medicinii, dacă am avea ambiţia să susţinem că studiile noastre pot contracara concepţiile clinice actuale, nu am ajunge niciodată să ne atingem scopul propus pentru lucrurile care sunt într-adevăr în sarcina noastră, căci atunci ceilalţi oameni ar spune: Da, este o nouă metodă; dar şi noi am realizat deja metode noi.

Este însă vorba de faptul că efectiv va fi introdusă în viaţa antroposofică o astfel de ramură a vieţii practice cum este medicina. Am înţeles clar în această dimineaţă că aceasta este dorinţa dr. Zeylmans. Căci în vederea acestui scop el a afirmat că cel care ajunge astăzi să fie medic îşi spune: Am devenit medic – dar nu năzuieşte spre ceva care să-i dea impulsuri dintr-o nouă lume. Şi vedeţi, în domeniul medicinii lucrurile trebuie să fie făcute în viitor la Dornach în mod clar aşa cum s-a acţionat şi în alte ramuri ale muncii antroposofice, care au rămas în sânul antroposofiei, tocmai având-o ca ajutor pe doamna dr. Wegman [ Nota 34 ] va fi elaborat acest sistem medical ieşit în întregime din antroposofie, de care are nevoie omenirea şi care de acum va fi accesibil oamenilor. De asemenea, am intenţia de a stabili o strânsă legătură cu Institutul clinic-terapeutic din Arlesheim, care are o activitate atât de rodnică, de a realiza o legătură cât mai intimă a Goetheaneumului cu acest Institut, cât mai curând posibil, în viitorul apropiat, astfel ca ceea ce se realizează acolo să fie aşezat de fapt pe adevărata linie de orientare a antroposofiei. Aceasta este şi intenţia doamnei dr. Wegman.

Prin aceasta dr. Zeylmans a indicat doar unul dintre domeniile a ceea ce conducerea de la Dornach a preluat ca sarcină în toate domeniile de acţiune ale antroposofiei. Se va şti în viitor cum stau lucrurile. Nu se va spune: Hai să introducem aici euritmia; dacă oamenii vor învăţa mai întâi euritmia fără să audă nimic despre antroposofie, o să le placă euritmia. Poate că după aceea vor reveni, pentru că le-a plăcut euritmia, şi aflând că în spatele euritmiei stă antroposofia, le va plăcea şi antroposofia. – Sau: Trebuie să le arătăm oamenilor mai întâi practica terapeutică, trebuie să le arătăm că aceasta este din punct de vedere terapeutic corectă; atunci oamenii le vor încerca. După aceea vor afla, mai târziu, că acestea se bazează pe antroposofie şi atunci vor fi atraşi şi de antroposofie.

Trebuie să avem curajul să considerăm că astfel de procedee sunt înşelătoare. Doar dacă avem curajul să le considerăm înşelătoare, să le detestăm în esenţa lor, antroposofia îşi va găsi drumul în lume. Şi în funcţie de aceasta va trebui ca tocmai năzuinţa spre adevăr să fie cea care să fie susţinută aici la Dornach, fără fanatism, ci cu o dragoste de adevăr autentică, onestă. Poate că vom reuşi tocmai prin aceasta să remediem greşelile atât de mari făcute în ultimii ani.

De la această întrunire, care a dus la întemeierea Societăţii Antroposofice Generale, nu trebuie să plecăm cu gânduri uşoare, ci cu gânduri foarte serioase. Dar cred că nimeni, pornind de la cele petrecute aici în preajma Crăciunului, nu ar trebui să se simtă nevoit să ia cu sine o atitudine pesimistă. Într-adevăr am trecut în fiecare zi pe lângă tristele ruine ale Goetheanumului, dar cred că fiecare suflet care a trecut pe lângă aceste ruine, urcând dealul pentru a veni la întrunire, a trecut în acelaşi timp prin ceea ce s-a petrecut aici, după cum se poate observa vizual, ceea ce este înţeles de prietenii noştri pe deplin în inimile lor, din toate izvorând un gând: Vor exista în viitor limbi de foc spirituale, care vor porni chiar din adevărata viaţă spirituală a Goetheanumului apărut din nou pentru binecuvântarea omenirii, flăcări care trebuie să se înalţe prin străduinţa noastră, prin dăruirea noastră. Şi cu cât plecăm de aici cu mai mult curaj pentru îndeplinirea sarcinilor antroposofiei, cu atât mai bine am preluat ceea ce în aceste zile a fost mereu o orientare spirituală plină de speranţă în cadrul întrunirii noastre.

Căci de fapt scena pe care v-am descris-o, care poate fi văzută adeseori în acest fel: Omul actual cu şcoala şi civilizaţia sa decadentă, adormit în faţa Păzitorului Pragului, nu s-a petrecut niciodată în cercurile antroposofilor care au capacitatea de percepere. Acolo se petrece un lucru, care în anumite împrejurări are nevoie de un îndemn, îndemn care sună aşa: Pentru perceperea glasului venit din lumea spiritelor trebuie să ai curajul ferm să te recunoşti vizat de acest glas, să te dezvolţi, căci ai început să veghezi. Curajul te va ţine treaz; doar lipsa de curaj te poate face să adormi.

Glasul care îndeamnă la curaj, glasul care îndeamnă prin curaj la starea de veghe, este cealaltă variantă, varianta pentru antroposofi, din viaţa civilizaţiei prezentului. Cei care nu sunt antroposofi aud spunându-li-se: Rămâi în afara lumii spirituale, tu ai întrebuinţat greşit ideile, pentru situaţii exclusiv pământeşti, nu ai adunat idei care să fie demne de zei şi cu valoare divină. Din această cauză vei fi paralizat la reîntoarcerea în lumea fizică, senzorială. – Însă acelor suflete care sunt suflete de antroposofi li se va spune: Trebuie doar să vă mai fie pus la încercare curajul de a recunoaşte ceea ce poate fi preluat pe deplin ca glas prin înclinaţia firii voastre, prin înclinaţia inimii voastre.

Dragii mei prieteni, aşa cum ieri, când a fost ajunul Anului Nou, ne-am amintit de flăcările care se înălţau mistuind vechiul Goetheanum, astăzi putem deja – noi care, chiar când afară flăcările ardeau, anul trecut, nu am lăsat ca activitatea noastră să fie perturbată –, astăzi putem deja să sperăm că noi, când Goetheanumul fizic va fi refăcut, vom fi lucrat în aşa fel încât Goetheanumul fizic să fie doar simbolul exterior pentru Goetheanumul nostru spiritual, idee pe care am vrea să o luăm cu noi când vom ieşi în lumea din afară.

Am pus aici o Piatră Fundamentală. Pe această Piatră Fundamentală trebuie să se înalţe clădirea ale cărei pietre vor fi reprezentate, una câte una, de lucrările pe care toate grupele noastre le vor realiza, fiecare în parte, afară în lumea largă. La aceste lucrări vrem să privim acum în spirit şi să conştientizăm responsabilitatea despre care am vorbit astăzi, faţă de oamenii din ziua de astăzi, care stau în faţa Păzitorului Pragului şi cărora trebuie să li se interzică accesul în lumea spirituală.

În mod sigur nu putem să simţim niciodată altceva decât o adâncă durere şi o adâncă tristeţe faţă de ceea ce ni s-a întâmplat înainte de Anul Nou. Dar orice pe lumea asta – de aceasta trebuie să ne aducem aminte – tot ceea ce a atins o măreţie pozitivă s-a născut din durere. Fie deci ca această durere să fie în aşa fel transformată, încât din ea să se ivească o Societate Antroposofică puternică, strălucitoare, prin munca voastră, dragii mei prieteni.

În vederea acestui scop ne-am adâncit în acele cuvinte cu care am început, în acele cuvinte cu care aş dori să închei acest Congres de Crăciun, acest Congres de Crăciun care ar trebui să fie pentru noi o noapte de sfinţire, o sărbătoare de inaugurare, nu numai a începutului unui nou an, ci, mai ales, pentru un început al schimbării lumii şi timpurilor, pe care dorim să o dedicăm, cultivării vieţii spirituale [ Nota 35 ]:

* Conform stenogramei cuvintele puse între paranteze [] nu au fost pronunţate aici.

Şi aşa, dragii mei prieteni, duceţi în afară inimile voastre calde, în care aţi aşezat aici Piatra Fundamentală a Societăţii Antroposofice, duceţi în afară aceste inimi calde pentru a acţiona cu tărie, cu putere tămăduitoare în lume. Şi veţi avea ca ajutor, care să vă lumineze minţile, ceea ce dumneavoastră doriţi să puteţi întreprinde cu temei. Acestea vrem să ni le propunem astăzi, cu toată puterea. Şi atunci veţi vedea: Dacă ne arătăm demni de acestea, o stea călăuzitoare va veghea asupra acelor fapte care am dorit să pornească de aici. Urmaţi, dragii mei prieteni, această stea norocoasă. Vom vedea unde ne vor conduce zeii prin lumina acestei stele.

Dumnezeiască lumină,
Christos-Soare,
Să încălzească
Inimile noastre;
Să lumineze

AcasăLucrări OnlineIndex GA233PrecedentaUrmătoarea