Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CONSIDERAȚII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL I

GA 235

RUDOLF STEINER
DESPRE STENOGRAMELE CONFERINȚELOR SALE

Din autobiografia lui Rudolf Steiner
Cursul vieții mele (capitolul 35, 1925)

Rezultatul activității mele antroposofice se prezintă sub două forme; în primul rând, cărțile mele făcute publice pentru întreaga lume, în al doilea rând, un mare număr de cursuri concepute inițial doar ca tipărituri particulare, și care urmau să fie vândute numai membrilor Societății Teosofice (mai târziu, Antroposofice). Acestea erau stenogramele mai mult sau mai puțin bine realizate după conferințe și care – din pricina lipsei de timp – nu au mai fost corectate de mine. Eu aș fi preferat ca cele rostite oral să rămână cuvânt rostit. Însă membrii voiau tipărirea privată a cursurilor. Și așa au luat ele ființă. Dacă aș fi avut timp să le corectez, nu ar mai fi fost nevoie de la început de restricția „numai pentru membri”. În momentul de față, această restricție nu mai este valabilă de mai bine de un an.

Aici, în Cursul vieții mele, trebuie să spun, înainte de toate, cum se leagă cele două: cărțile mele publice și tipăriturile particulare, în ceea ce am elaborat ca antroposofie.

Cel care vrea să înțeleagă lupta lăuntrică și eforturile depuse de mine în vederea promovării antroposofiei în conștiența prezentului, acela trebuie să o facă pe baza scrierilor publicate. În acestea am supus analizei tot ceea ce există drept strădanie de cunoaștere de-a lungul timpurilor. Acolo am expus ceea ce mi s-a confirmat mereu în „contemplarea spirituală”, ceea ce a devenit – desigur, în multe privințe, într-o formă imperfectă – edificiul antroposofiei.

Pe lângă această cerință de a întemeia „antroposofia” și, legat de aceasta, de a sluji numai celor ce rezultă când ai de transmis lumii actuale de cultură, în general, comunicări din lumea spirituală, s-a adăugat și aceea de a veni întru totul în întâmpinarea a ceea ce s-a ivit la membrii Societății ca necesitate sufletească, ca o dorință înspre spiritual.

Înainte de toate, exista puternica înclinație de a solicita expunerea Evangheliilor și, în general, conținutul Bibliei, în acea lumină care s-a dovedit a fi antroposofică. Voiau să asculte comunicări asupra acestor revelații date omenirii. Pe când se țineau cicluri de conferințe interne în sensul acestei cerințe, a mai apărut și altceva. La aceste conferințe participau numai membrii. Ei erau familiarizați cu comunicările de început ale antroposofiei. Li se putea vorbi întocmai ca unor avansați în domeniul antroposofiei. Conținutul acestor conferințe interne era astfel prezentat cum nu ar fi putut fi în lucrările destinate publicării.

În aceste cercuri restrânse puteam vorbi într-un mod pe care ar fi trebuit să-l configurez cu totul altfel dacă lucrurile ar fi fost de la început destinate expunerii publice.

Astfel încât cele două, scrierile publice și cele private, au în realitate două proveniențe diferite. Scrierile publicate sunt rezultatul a ceea ce au constituit propriile mele căutări și eforturi; în tipăriturile particulare se află și căutările și eforturile Societății. Căci ascultam reverberația vieții sufletești a membrilor și, într-o vie conviețuire cu ea, se năștea conținutul conferințelor.

Nicăieri nu s-a spus, nici în cea mai mică măsură, ceva care să nu fie cel mai pur rezultat al antroposofiei ce se întemeia. Nu poate fi vorba de nici o concesie făcută prejudecăților sau presentimentelor membrilor Societății. Cel care citește aceste tipărituri particulare le poate lua în cel mai deplin sens drept ceea ce are de spus antroposofia. De aceea am putut, fără nici o ezitare, când solicitările în această privință au devenit prea insistente, să renunțăm la măsura de a răspândi aceste tipărituri numai în cercul membrilor Societății. Totuși, trebuie să se țină seama de faptul că în stenogramele nerevizuite de mine există greșeli.

Bineînțeles, dreptul de a emite o judecată asupra conținutului acestor tipărituri particulare poate fi recunoscut numai aceluia care a îndeplinit condițiile prealabile ale unei astfel de judecăți. Și, pentru majoritatea acestor tipărituri, această condiție este cel puțin cunoașterea antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care ființa sa este expusă în antroposofie, și a ceea ce se găsește drept „istorie antroposofică” în comunicările primite din lumea spirituală.