După ce am studiat o serie de raporturi karmice din devenirea istorică a omenirii, și după ce aceste considerații ne-au arătat cum un aspect sau altul al unei vieți pământești își prelungește efectele în viețile pământești următoare, vom trece acum la altceva și vom aborda raporturile karmice dintr-un alt punct de vedere, care, aș spune, ne introduce și mai mult în viața umană așa cum ni se oferă ea în mod nemijlocit. Căci studiul karmei nu are o adevărată valoare decât dacă el ne poate conduce până la elementul etic viu, până la întreaga noastră constituție vitală și sufletească, astfel încât noi, situându-ne în lume ca oameni, să putem găsi în aceste considerații karmice o fortificare și în același timp o aprofundare a vieții. Viața conține multe enigme, și nu toate enigmele vieții pot fi privite ca destinate să rămână nedezlegate. Căci omul ar fi atunci rupt, încetul cu încetul, de propria sa entitate. Ignorând soluția acestor enigme, el și-ar duce existența ca o ființă lipsită de conștiență. Dar misiunea omului este de a deveni din ce în ce mai conștient. El nu poate să devină mai conștient decât dacă este în stare să pătrundă, bineînțeles, până la un anumit punct, tot ce este legat de ființa sa, de sufletul său și de spiritul său. Și cum karma constituie unul dintre elementele vieții și existenței noastre, se înțelege de la sine că studiul karmei constituie un studiu cu privire la însăși temelia vieții noastre umane.
Dar pentru conștiența umană actuală este un lucru extraordinar de dificil să aplice considerațiile karmice în mod nemijlocit asupra vieții. Căci orice considerații karmice câtuși de puțin valabile cer ca în viața care ne înconjoară, în viața în care suntem situați noi înșine, să fim capabili de o atitudine față de viață mult mai obiectivă decât îi este posibil unei conștiențe care s-a dezvoltat în condițiile actuale de viață, în condițiile actuale de educație.
Există, într-adevăr, în condițiile de viață actuale atâtea lucruri care ascund raporturile karmice, care ne împiedică să le vedem, încât este extraordinar de dificil să ne îndreptăm privirea, fie și într-o mică măsură, asupra a ceea ce ne permite să înțelegem viața din perspectiva karmei, din punctul de vedere al destinului.
Omul de astăzi este atât de puțin înclinat să se detașeze de el însuși și să se dăruiască celuilalt! Omul actual este extraordinar de puternic ancorat în sine însuși. Iar aici este caracteristic faptul că tocmai atunci când omul actual are niște aspirații spirituale, când se deschide spiritului, el se expune pericolului de a trăi și mai mult în sine însuși. Să ne gândim, dragii mei prieteni, la ceea ce se întâmplă adesea, în cazul aprofundării vieții antroposofice. Mulți vor putea spune, după intrarea lor în Mișcarea antroposofică: Pe când eram încă în afara acestei mișcări, aveam anumite relații cu viața, care constituiau întreaga mea existență și pe care le consideram ca pe ceva intim unit cu ființa mea. Eu apreciam un lucru sau altul, pe care îl credeam necesar vieții. Aveam, de asemenea, niște prieteni, care îmi erau apropiați, în cadrul obișnuințelor mele de viață, în cadrul a ceea ce îmi aducea viața cotidiană. Acum am intrat în domeniul antroposofiei. O mare parte din toate acestea au încetat cu totul să existe. Vechile legături s-au rupt – sau cel puțin nu-mi mai sunt tot atât de prețioase ca înainte. Multe lucruri pe care le făceam bucuros odinioară acum îmi displac. Eu nu le mai consider ca pe ceva cu care aș mai putea avea vreo legătură.
Dar celui care, dăruindu-se acestui gen de considerații, merge mai departe cu reflecția sa și se întreabă ce anume a luat pentru el, de acum înainte, locul tuturor acestor lucruri, nu îi va fi greu să își dea seama: În realitate, egoismul său nu s-a diminuat deloc. Ceea ce spun nu este o blamare, eu o spun fără cea mai mică nuanță de blamare, ci o spun pur și simplu ca un fapt pe care, nu-i așa, omul îl poate foarte bine observa la sine însuși: În realitate, egoismul său a crescut! În realitate, el dă acum mult mai multă atenție dispozițiilor ființei sale interioare, dispozițiilor sale sufletești. Se întreabă acum mult mai des decât o făcea înainte: Ce impresie face asupra mea semenul meu?
Mai înainte accepta ce făceau alții alături de el ca pe ceva, într-un fel, de la sine înțeles. Acum, el nu mai face așa. Se întreabă ce impresie fac aceste lucruri asupra lui. Sau, el trăia înainte într-un anumit context de viață pe care îl considera absolut acceptabil. Se achita de îndatoririle sale ș.a.m.d. Acestea acum îi displac, ar vrea să se elibereze de ele, fiindcă el consideră că nu sunt destul de spirituale. Astfel, se poate întâmpla ca tocmai aspirațiile spirituale cultivate în antroposofie să conducă foarte ușor la un fel de egoism, să-l facă pe om să se ia mult, mult mai în serios decât înainte.
Dar totul se bazează pe faptul că într-un caz de acest fel, dacă interesele de viață s-au extins, această extindere nu este orientată spre exterior, ci spre ființa interioară. Eu am spus adesea că acela care intră cu adevărat în viața antroposofică, acela care se implică în mod real în viața antroposofică, acela nu simte mai puțin interes pentru viața exterioară, ci dimpotrivă, un interes crescut, chiar datorită antroposofiei; toate celelalte ființe încep să devină pentru el infinit mai interesante, încep să dobândească o valoare mult mai mare. Dar, pentru ca să fie astfel, el nu trebuie să se retragă din viața exterioară, ci să vadă cum se manifestă în viața exterioară spiritul.
Fără îndoială, tocmai acum ne întâmpină lucruri pe care înainte nu le observam. Dar trebuie să avem curajul să le observăm, nu să ne întoarcem privirea de la ele. Dacă vrem să observăm viața din punctul de vedere al karmei, este absolut necesar să dobândim într-o anumită măsură darul de a ieși din noi înșine și de a intra în celălalt. Desigur, este deosebit de dificil să facem acest lucru atunci când celălalt este în viața noastră un instrument de compensări karmice care sunt dezagreabile, poate, sau chiar dureroase. Dar, atâta timp cât nu știi să ieși din tine însuți cu ocazia lucrurilor care sunt dezagreabile și dureroase, nu este posibilă nici o observație karmică valabilă cu adevărat. Gândiți-vă, într-adevăr, la condițiile care trebuie să fie împlinite în lume pentru ca să ia naștere karma.
Suntem situați într-o anumită viață de om. În această viață, noi acționăm, gândim, simțim un lucru sau altul. Intrăm în relații cu alți oameni, și în cadrul acestor relații se desfășoară un lucru sau altul. Gândim, simțim, voim, facem lucruri care cer o compensare karmică. Stabilim cu semenii noștri relații ce au ca urmare niște evenimente, care, la rândul lor, cer o compensare karmică. Cuprindeți cu privirea, din acest punct de vedere, ansamblul unei vieți umane și luați în seamă că la sfârșitul acestei vieți pământești omul respectiv trece prin poarta morții și intră în lumea spirituală.
El trăiește acum în lumea spirituală. În lumea spirituală lucrurile se petrec altfel decât în lumea fizică. În lumea fizică, noi ne aflăm în afara celorlalți oameni. Chiar și față de cei cu care eram omenește foarte apropiați suntem în afară. În lumea fizică, între doi oameni se află cel puțin aerul și pielea fiecăruia dintre ei. Oricât de apropiați ar fi oamenii în lumea fizică, ei se pot menține întotdeauna, într-un anumit sens, în ei înșiși.
Dar iată că acest lucru nu mai este posibil după ce am trecut prin poarta morții și trăim în lumea spirituală. Luați un exemplu tipic. Ați nedreptățit pe cineva; acest fapt cere o compensare karmică. Continuați să trăiți împreună după ce ați străbătut amândoi poarta morții. Nu datorită bunăvoinței, nici datorită perfecțiunii dvs. morale trăiți acum în celălalt – așadar, nu numai în dvs. înșivă, ci și în celălalt –, ci prin constrângere, dacă mă pot exprima astfel, trăiți acum în celălalt om.
Presupuneți că doi oameni, A și B, trec prin poarta morții. Ei se află după aceea în lumea spirituală. B și A se află față în față în lumea spirituală. Pe când aici, în lumea fizică, A trăia în sine însuși, și B trăia în sine însuși, acum A trăiește în B tot așa cum trăia în sine însuși, și B trăiește în A tot așa cum trăia în sine însuși. În lumea spirituală, oamenii trăiesc în întregime unul într-altul, și forțele pe care le poartă sunt tocmai cele pe care le-au acumulat în timpul vieților lor pământești. După moarte, noi nu intrăm în relație cu orice oameni, ci exact cu acei oameni cu care am avut relații, în sens bun sau în sens rău. Dar aceste relații fac ca noi să trăim nu numai în noi înșine, ci și în celălalt.
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 3 |
Imaginați-vă acum că ați făcut cuiva un rău, sau, să spunem, că B i-a făcut lui A un rău care cere o compensare karmică. B trece prin poarta morții, apoi, după moarte, în intervalul dintre moarte și o nouă naștere, el trăiește în A. Simte, fiind în A, răul pe care i l-a făcut. Și, pe durata acestei vieți în afara lui însuși, el pune bazele a ceea ce trebuie să se întâmple pentru compensarea karmică. Așadar ceea ce trebuie să se realizeze în existența următoare, prin compensare karmică, prin intermediul persoanei A, a fost determinat de dvs. atunci când ați trăit în A. Numai prin faptul că revine în lumea pământească, persoana A face din ceea ce, în realitate, dvs. înșivă ați depus în ea, acțiunea sa personală. Și, în încarnarea următoare, persoana A va veni în întâmpinarea dvs. cu ceea ce, în realitate, dvs. vă aplicați dvs. înșivă prin intermediul ei.
Dacă, așadar, într-o viață pământească ulterioară, trebuie să îndur ceva drept compensare karmică, aceasta se petrece prin faptul că, în timp ce, între moarte și o nouă naștere, mă aflam în acest om, am depus eu însumi în el, picătură cu picătură, suferința care mă atinge acum. Nu era deloc fapta sa, această faptă a devenit a sa abia când a coborât din nou în viața pământească. Astfel, condițiile karmice în viața Universului își au originea în această trăire unul într-altul, în intervalul dintre moarte și o nouă naștere, a oamenilor care sunt legați prin karmă.
Acum, când considerăm viața pământească obișnuită, noi nu vedem în această viață pământească obișnuită foarte profund. Ceea ce percepem noi în mod conștient din semenul nostru este foarte puțin. Noi, de exemplu, abia dacă remarcăm niște diferențieri în comportamentul altora față de noi. Întâlnim pe cineva; acest om se comportă față de noi, să spunem, într-un anumit fel. Abia dacă remarcăm că acest om se poate comporta cu noi într-un anumit mod și că impulsuri și motive foarte diferite pot determina acest comportament. Cineva poate avea față de mine un comportament ostil. Acesta poate proveni din faptul că simpla mea existență îl irită, din faptul că, în virtutea predispozițiilor sale profunde, așteaptă de la un om cu totul altceva decât ceea ce-i pot oferi eu. Din această cauză, el mă tratează într-un anumit fel. Dar acest mod în care mă tratează este posibil să nu se compenseze karmic decât în următoarea existență. Poate fi ceva care se naște în acest moment, care nu este în nici un fel condiționat de existențele precedente.
În schimb, eu pot suferi un tratament absolut asemănător, poate chiar identic, din partea unui om în care eu am depus, strop cu strop, în timpul vieții dintre moarte și o nouă naștere, ceea ce rezultă pentru mine din acest mod în care mă tratează acest om.
Simțul care ne permite să diferențiem între două atitudini aparent identice este un simț foarte puțin dezvoltat la omul de astăzi. Altfel am vedea apărând mult mai des ceea ce în realitate abia se poate constata în zilele noastre, dar care trebuie să apară din nou, pentru ca etica vieții să se purifice, pentru ca simțul moral să se poată fortifica. Trebuie să apară din nou ceva care în vremurile trecute, și chiar nu atât de îndepărtate, exista ca sentiment, și anume faptul că în prezența unui anumit om poți avea sentimentul: el te urăște și face o acțiune sau alta din ură față de tine; iar în prezența altui om, în schimb, ai sentimentul: el trebuie să întreprindă ceva împotriva ta pentru simplul motiv că nu poate face altfel. Primul om ar putea să se poarte altfel; cel de-al doilea, pur și simplu, nu se poate purta altfel, el este predestinat din punct de vedere interior să se poarte în acest fel.
Acest sentiment care poate face asemenea diferențieri subtile între faptele vieții trebuie să se generalizeze. Acest sentiment va introduce în viață multiple nuanțe, care sunt de o importanță extraordinară.
Dar mai există și altceva. Dvs. ați putea foarte ușor admite, nu-i așa, că relațiile pe care le are un om cu alți oameni sunt însoțite de multe lucruri care nu îl interesează în același fel ca aceste relații înseși. Aș vrea să imaginăm o situație absolut edificatoare. Presupuneți că ați intra într-o societate – în afară de Societatea Antroposofică, pentru motive care se vor arăta în cursul acestor conferințe despre karmă – așadar, dvs. intrați într-o societate. Motivul aderării dvs. la această societate poate fi faptul că aveți cu unul sau doi dintre membrii acestei societăți, poate numai cu unul singur, o legătură karmică. Dar, intrând în această societate, dvs. sunteți obligat, pentru a vă apropia de acest om în măsura în care o cer legăturile karmice, să acceptați tot ceea ce se face în această societate. În timp ce pentru dvs. are o importanță karmică numai relația cu acest om, dvs. acceptați tot ceea ce rezultă din contactul cu celelalte persoane pe care le întâlniți acolo.
Noi trebuie să mai știm și următoarele: Viața, așa cum ni se prezintă, este făcută din relații infinit de nuanțate, de la relațiile cele mai neînsemnate până la cele mai importante, în sensul cel mai profund al cuvântului; ele își stau alături în mod nemijlocit.
Dar mai există, iarăși, și altceva. Viața exterioară este, în diverse feluri, maya, marea iluzie. Se poate întâmpla – imaginez acum o altă situație – să intrați într-o societate, dar relația dvs. cu un anumit om, care este, bineînțeles, determinată în mod karmic, să se lege foarte greu. Trebuie să începeți prin a intra în relații cu diferiți alți oameni, pentru a ajunge la cea care vă interesează. Stabiliți, așadar, relații cu diferiți oameni, pentru a ajunge la această persoană unică. Stabiliți, pentru aceasta, relații cu alți oameni, care, aș putea spune, dacă privim viața într-un sens robust, ei bine, se dovedesc extraordinar de activi, se manifestă cu forță, sunt prezenți cu toată tăria, în timp ce, poate, aceste relații pe care reușiți în cele din urmă să le stabiliți, care pot fi importante din punct de vedere karmic, se desfășoară încet și fără zgomot, imperceptibil sau aproape imperceptibil.
Așadar se poate întâmpla, de fapt, ca ceea ce este important din punct de vedere karmic să apară într-un anumit context al vieții ca o colină mică alături de niște munți gigantici, dar de puțină importanță. Bineînțeles, colina cea mică își arată adevărata sa importanță numai observației spirituale. Într-adevăr, evenimentele care intervin în viața noastră provoacă multe amăgiri. În general, dacă nu ținem seama decât de o singură viață pământească, noi nu știm să le apreciem la justa lor valoare. Trebuie să vedem și alte vieți pământești în dosul ei; abia atunci putem judeca în mod just evenimentele care s-au produs în cursul uneia dintre ele.
Aș vrea să vă indic ceva printr-un exemplu. În epoca noastră am văzut apărând, nu-i așa, personalități foarte ciudate. În afara celor pe care vi le-am prezentat deja din perspectiva karmei, mai multe personalități extraordinar de ciudate au trăit într-un loc sau altul. Un mod exterior de a privi lucrurile este adesea absolut incapabil să clarifice raporturile lor karmice; o poate face numai o observație care este în stare să sesizeze punctele importante ale unei existențe. Atunci se dezvăluie, aș putea spune, cu deplină claritate acele fapte care ne permit să observăm în ce măsură este viața exterioară, în multe privințe, o sursă de iluzii, dacă nu îi luăm în considerație temeiurile spirituale. Recent am menționat aici un exemplu care v-a putut părea foarte straniu, cel al unui alchimist, al unui vechi alchimist din școala lui Basilius Valentinus, care a reapărut în persoana lui Frank Wedekind.
Ceea ce m-a condus spre observarea acestei karme ciudate – punctul de pornire nu are întotdeauna mare importanță decât dacă ne-a condus la o claritate interioară, atunci, firește, lucrurile stau altfel –, ceea ce m-a condus să studiez această karmă este faptul că eu nu am mai văzut niciodată mâini asemănătoare cu mâinile lui Frank Wedekind, și că apoi, la München, l-am văzut într-o zi pe Wedekind slujindu-se de mâinile sale pe scenă, în timp ce juca el însuși în drama sa intitulată „Hidalla”. Haosul aparent care domnea în această piesă, obiect de oroare pentru sufletul unui filistin, așa cum spuneam recent, alături de impresia pe care o păstram despre mâinile lui Wedekind, toate acestea au făcut ca privirii mele să-i apară operațiunile alchimice efectuate odinioară de el. Tocmai pe fundalul acestei „Hidalla”, în legătură cu aceste mâini ciudate ale lui Wedekind, a apărut atunci vechea încarnare, căreia eu am avut după aceea posibilitatea să-i urmăresc cursul.
Dvs. vedeți: trebuie să ai ochi pentru a putea percepe ceea ce poate fi extraordinar de semnificativ la o ființă, mai ales la o ființă umană. Există oameni la care elementul caracteristic este fața. Dar există și alți oameni la care acest element caracteristic nu este deloc fața, ci, de exemplu, mâinile; nu putem deduce nimic după față, ci numai după mâini. Când trecem de la individual la general, tocmai în cazul exemplului pe care l-am menționat adineaori, atunci putem atinge cu mâna, ca să zicem așa, miezul problemei. Ei bine, acești alchimiști din Evul Mediu trebuiau să dobândească o extraordinară iscusință manuală.
Eu am arătat aici în alte conferințe că din ceea ce este omul drept cap nimic nu dăinuie după moarte. Dar ceea ce constituie restul organismului său, aceasta își imprimă după aceea amprenta sa în cap. Dar, la copil, întreaga formare a omului pleacă de la cap. Mai ales aceste organe atât de expresive care sunt mâinile se formează conform impulsurilor celor mai intime care pornesc de la cap. Așadar, ne putem aștepta ca la cineva care a lucrat așa cum o făceau alchimiștii, să apară ceva deosebit de caracteristic fie la mâini, fie la picioare. Toate acestea trebuie să ne arate cât este de important să considerăm anumite lucruri ca semnificative, iar altele, în schimb, ca nesemnificative, în timp ce în lumea sensibilă ele ne apar adesea drept cele mai expresive, drept esențiale, drept cele mai mari ș.a.m.d.
În epoca noastră, cum spuneam, au apărut personalități foarte ciudate; le avem aici în fața noastră, dar nu ne putem forma o viziune de ansamblu asupra relațiilor lor karmice. Tocmai în cazul unor asemenea personalități trebuie să putem privi ce este la ele frapant, semnificativ. Faptul, de exemplu, că una dintre ele devine un mare artist nu e necesar să fie determinat decât într-o foarte mică măsură de karma sa. Dar ceea ce face acest artist prin arta sa, cum se comportă prin arta sa, acest lucru este condiționat în mod cu totul special de karma sa. Acestea sunt, între altele, lucruri care dau vieții o atmosferă poetică, și care se revelează unui studiu karmic.
Vedeți dvs., putem să ne întoarcem în trecut la viețile anterioare ale unui om. În anumite clipe, ele se situează față de viața prezentă ilustrând-o într-un mod absolut minunat. Dar știm să ne orientăm în aceste lucruri numai dacă luăm în considerare ceea ce se cere de obicei pentru a înțelege viața. Căci această viață devine realitate într-un cu tot alt sens, atunci când ne angajăm serios în studiul karmei.
Un exemplu. Mai întâi o să vi-l relatez foarte simplu. Mergeam pe stradă și aveam în fața mea o imagine, imaginea unui naufragiu. Nava a cărei imagine îmi apăruse era foarte îndepărtată, dar ea se scufunda. Un om se afla într-o barcă de salvare și se grăbea să ajungă la o insulă destul de mare. Lucru curios: deși se mai îndoiește încă de faptul că va putea ajunge cu barca sa la această insulă și să fie astfel salvat, privirea îi rămânea fixată în mod ciudat – descriu aici o imagine – asupra clocotului valurilor acoperite de spumă, astfel încât aveam sentimentul: omul acesta mai are chef să privească valurile, deși poate în orice clipă să se scufunde. Un suflet puternic zguduit, dar, în această zguduire, eliberat de corpul său, unit cu natura în mod profund.
Drumul pe care mi-a apărut această imagine, care nu avea nici o legătură cu ceea ce mă înconjura, m-a condus apoi la acea expoziție de pictură unde am văzut pentru prima dată „Insula Morților” de Böcklin [Nota 54].
Vă povestesc acest fapt numai pentru a vă arăta că atunci când abordăm asemenea lucruri trebuie să ne extindem viziunea asupra vieții. Nu trebuie să luăm în considerare numai ceea ce putem simți sau ne putem reprezenta în legătură cu Böcklin când avem posibilitatea să luăm ca punct de plecare pentru studiul karmei sale tabloul „Insula Morților”. Nu trebuie să considerăm astfel lucrurile, ci, eventual, trebuie să ne întoarcem înapoi la ceea ce am văzut mai înainte, ca într-un mod profetic, și să facem după aceea apropierea.
La fel, atunci când în viață întâlnim un om, este important, pentru a descoperi corelațiile karmice, să nu luăm în considerare numai ceea ce trăim chiar în momentul întâlnirii, ci poate fi edificator ceea ce am trăit mai înainte în adâncul sufletului și vom înțelege doar mai târziu în ce fel se leagă această trăire de ceea ce vedem după aceea la acest om, de ceea ce percepem la el sau prin intermediul lui.
Edificator pentru karmă este tocmai ceea ce își proiectează umbrele, sau și luminile. Dacă nu avem un simț pentru aceste subtilități ale vieții, care fac ca uneori să fie necesar nu numai să legăm viitorul de trecut, dar și invers, să privim trecutul drept ceva care ne informează asupra viitorului, dacă nu ținem seama de aceste aspecte intime ale vieții, atunci nu vom dezvolta cu ușurință acea mobilitate interioară a sufletului care este necesară pentru a pătrunde în înlănțuirile karmice.
Putem chiar spune: Când în viața unui om intervin niște evenimente karmice de o importanță deosebită, ele sunt de-așa natură încât, dacă este vorba de evenimente exterioare, acestea sunt în legătură cu niște evenimente ale vieții interioare care s-au petrecut, poate, cu mai mulți ani înainte. Trebuie, într-adevăr să învățăm să privim viața dintr-o asemenea perspectivă, o perspectivă extinsă. Căci, gândiți-vă la următoarele: Dacă luați în considerare inteligența umană, așa cum se prezintă ea în conștiența obișnuită, dvs. vedeți numai raporturile pe care le are ea cu trecutul. Inteligența este, într-adevăr, un Epimetheus [Nota 55], ea are legătură numai cu trecutul. Dar dacă luați în considerare simțirea, observând câte nuanțe scoate ea din adâncurile sufletului, viața vă oferă atunci taine minunate. Putem spune că dacă ne luăm după ceea ce gândește omul, nu putem aprecia decât în mică măsură cum se desfășoară viața lui; dar dacă ținem seama de ceea ce simte el, atunci putem aprecia foarte multe. Și dacă ați lua în considerare o existență, cea a lui Goethe, de exemplu, și dacă v-ați pune întrebarea: Ce sentimente putea să aibă Goethe, să spunem, în 1790? –, atunci ați putea deduce din configurația particulară a simțirii sale din 1790 toate nuanțele ulterioare ale vieții sale, căci ele se află în germene deja în simțirea sa din 1790. Imediat ce coborâm în adâncurile sufletului uman, noi percepem, de fapt – nu în detalii, bineînțeles, ci în nuanțele sale –, toată viața ulterioară a unui om. Și omul însuși ar putea ajunge să-și clarifice multe aspecte ale propriei vieți, dacă ar fi mai atent la nuanțele inexplicabile ale sentimentelor sale, care nu sunt provocate din exterior, ci care urcă din interior.
Dar omul se va obișnui în mod deosebit cu o atenție de acest fel dacă pătrunde lucrurile pe care le-am menționat astăzi și cele pe care le voi menționa în continuare ca importante pentru observarea vieții, lucrurile care vor să atragă atenția asupra înlănțuirilor karmei, fie cele ale propriei sale vieți, fie cele, nu mai puțin importante, referitoare la oamenii care îi sunt apropiați. Vedeți dvs., atunci este vorba, într-adevăr, dacă vrem să studiem karma, să privim într-un fel prin oameni. Atâta timp cât în câmpul viziunii noastre, ca să spunem așa, în fața noastră stă omul fizic obișnuit, cu opacitatea sa, atâta vreme cât ne mulțumim să-i privim fizionomia, gesturile, modul de a vorbi sau chiar de a gândi – desigur, în cea mai mare parte acestea nu sunt decât o reflectare stereotipă a educației, sau a ceea ce a trăit omul respectiv –, atâta timp cât considerăm numai aceste aspecte, motivațiile karmice nu apar viziunii noastre. Aceste motivații karmice nu apar decât dacă omul devine, într-un anumit sens, transparent.
Dar atunci când omul devine în acest fel transparent, avem, în primă instanță, sentimentul că el plutește în aer. În primă instanță, ne dezobișnuim să credem că el merge sau își mișcă brațele și mâinile: Acestea se pierd mai întâi. Înțelegeți-mă bine, dragii mei prieteni: În viața obișnuită, este extraordinar de important ce face omul cu brațele și cu picioarele. Dar acest lucru își pierde importanța dacă ne propunem să vedem până în profunzimile ființei. Luați aceasta într-un sens cât mai general. Dacă ați putea face abstracție de ceea ce face un om cu brațele și cu mâinile sale, dacă l-ați putea vedea, într-un fel, planând – vă rog să nu vă reprezentați acest lucru sub formă de imagine spațială, ci în mod viu, așadar, dacă l-ați putea vedea, într-un fel, planând, cu alte cuvinte, dacă nu acordați nici o importanță călătoriilor pe care le-a făcut, deplasărilor sale, mișcărilor pe care le-a făcut cu picioarele sale, dacă nu acordați nici o importanță muncii exterioare pe care a efectuat-o cu brațele sale, dar dacă sunteți atenți la dispozițiile sale, la temperamentul său, la toate aspectele la care brațele și picioarele nu participă, atunci aceasta este prima transparență la care puteți ajunge în legătură cu omul. Imaginați-vă că aveți aici un obiect oarecare. Dvs. nu vedeți mai întâi decât acest obiect. (Desenează.) Bun. Apoi desenăm pe acest obiect ceva. Acum ștergem ce am desenat. Așa este și cu omul, atunci când ajungeți la prima transparență, atunci când faceți abstracție în viața omului de brațele și de picioarele sale. Trebuie, așadar, să-l smulgeți din relațiile în care s-a angajat datorită acțiunilor membrelor sale. Dacă îl observați atunci, ceva din el devine transparent. Vedeți atunci prin om ceea ce mai înainte era ascuns de activitatea brațelor și a picioarelor.
Dar ce vedeți dvs. atunci? Începeți să înțelegeți că în dosul omului apare Luna. Desenez schematic omul cu structura sa tripartită; să presupunem că mai întâi devine transparent ceea ce este aici (vezi desenul, conturul sub formă de elipsă, împărțit în trei); noi nu mai ținem seama de brațe, nici de picioare. Atunci omul nu ne mai apare tot atât de clar delimitat de Univers cum ne apare de obicei, căci în dosul său începe să se arate Luna, cu toate impulsurile care acționează din Lună asupra omului. Noi începem să ne spunem: desigur, omul are o anumită fantezie, dezvoltată sau nu.
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 4 |
În cest sens, el nu poate face nimic. În dosul a ceea ce este aici se află forțele lunare. Ele sunt ascunse pentru noi numai prin ceea ce rezultă din activitatea brațelor și picioarelor sale. (Partea de jos este tăiată.) Acum, această parte nu mai este aici, și în dosul ei ne apare Luna creatoare. (Este desenată Luna).
Să continuăm. Încercăm să-l facem pe om și mai transparent și ne imaginăm că nici această parte nu mai este aici. Noi ne sugerăm, să spunem, că a dispărut tot ceea ce face din om o ființă capabilă de viață emotivă, tot ceea ce îl înzestrează pe om cu un anumit temperament, cu manifestările din viața cotidiană care țin mai curând de sufletesc. Din om mai dispare ceva, el devine și mai transparent. Și putem continua, putem face abstracție de tot ceea ce există în om datorită organelor de simț. Mai înainte ați lăsat la o parte tot ceea ce există în om datorită brațelor și picioarelor. Acum întrebați-vă ce mai rămâne din om dacă faceți abstracție de faptul că el a perceput ceva cu ajutorul organelor de simț? Atunci mai rămâne o anumită orientare a gândirii, un anumit impuls al gândirii, o anumită direcție a vieții sale. Dar aici devine transparent pentru dvs. întregul sistem ritmic al omului, toracele. Acum și acesta a dispărut, și în dosul lui vă apare tot ceea ce este prezent aici sub formă de impulsuri solare (vezi schița, partea mediană). Când faceți abstracție de tot ceea ce a perceput omul prin intermediul simțurilor, atunci priviți prin el și vedeți, propriu-zis, Soarele. Puteți face această experiență cu dvs. înșivă. Vă puteți întreba: Ce datorez eu simțurilor mele? – Dacă faceți abstracție de aceasta, vedeți prin dvs. înșivă și vă percepeți drept o creatură solară. Și dacă acum faceți abstracție și de gânduri, dacă faceți cu totul abstracție de orientarea dvs. de gândire, atunci dispare și capul. Întregul om a dispărut. Priviți prin el și îl vedeți în cele din urmă în dosul lui pe Saturn. Dar în acest moment nu mai aveți în fața dvs. decât karma acestui om, sau propria dvs. karmă. Căci în aceeași clipă în care observați influențele lui Saturn în om, în clipa în care omul a devenit absolut transparent și când dvs. îl priviți în așa fel încât îl percepeți pe fundalul întregului sistem planetar, pe fundalul Lunii, al Soarelui și al lui Saturn, în această clipă aveți karma în fața dvs. Și când vorbim de exerciții practice cu privire la karmă [Nota 56] – am relatat deja că încă de la începuturile Societății Antroposofice eu voiam să fac acest lucru, dar atunci nu mi-a reușit –, trebuie să începem în așa fel încât să spunem: Trebuie să facem mai întâi abstracție, la noi sau la celălalt, de tot ceea ce este omul în viață prin faptul că este o ființă înzestrată cu brațe și picioare. Toate acestea trebuie să le eliminăm prin gândire.
Așadar, ceea ce ați dobândit cândva prin faptul că sunteți o ființă înzestrată cu brațe și picioare, acum trebuie să eliminați prin gândire. Acum, dvs. veți spune: Da, dar noi ne împlinim karma tocmai datorită faptului că avem brațe și picioare! Exact așa este! Atâta vreme cât priviți brațele și picioarele nu vedeți ceea ce faceți datorită faptului că aveți brațe și picioare. Vedeți ce realizați prin faptul că aveți brațe și picioare abia atunci când nu mai priviți nici brațele, nici picioarele. Dar dacă priviți ceea ce provine în activitatea brațelor și picioarelor din impulsurile Lunii, acum trebuie să mergeți mai departe și să faceți abstracție de ceea ce primește omul prin simțurile sale, de ceea ce are el în suflet datorită simțurilor sale, fie la dvs. înșivă, fie la alții. Noi îl vedem pe om ca ființă solară, vedem în el impulsurile Soarelui. După aceea, trebuie să facem abstracție de faptul că avem o anumită orientare de gândire, o anumită orientare sufletească ș.a.m.d. Atunci vedem în ce fel este el o ființă saturniană.
Dacă ajungem până aici, avem din nou în fața noastră omul, dar acum ca spirit. Acum merg și picioarele, brațele lucrează și ele, dar în mod spiritual; ele ne arată din nou ceea ce fac; dar ele ne arată ce fac conform forțelor care urzesc în ele. Și acesta este un lucru pe care trebuie să-l aflăm.
Când fac cel mai mic lucru, când iau această bucată de cretă, atâta timp cât văd numai acest fapt – „apucarea cretei” –, nu știu nimic despre karmă. Trebuie să elimin toate acestea. Trebuie să ajung la punctul în care aceasta poate să ia naștere din nou pentru mine sub formă de imagine, când aceasta îmi apare într-o imagine. Nu prin forța care se află acum în mușchii mei – asta nu explică nimic –, ci în imaginea care apare atunci în locul său devine vizibil ceea ce, venit din încarnări anterioare, face ca mâna să se miște pentru a apuca creta.
Așa se întâmplă atunci când, în modul descris mai sus, elimin treptat omul vizibil și văd în dosul lui impulsurile care-i vin de la Lună, de la Soare, de la Saturn. Atunci imaginea omului îmi vine în întâmpinare din Univers. Dar acesta nu este omul din încarnarea sa prezentă, ci omul dintr-una sau din câteva din încarnările sale anterioare. Trebuie să ajung mai întâi să-l fac pe acest om pe care-l văd aici mergând alături de mine să devină transparent pentru mine, din ce în ce mai transparent, prin faptul că fac abstracție de întreaga sa viață. Atunci, în același loc, dar venind din depărtări cosmice, îmi apare omul așa cum a fost el în viețile anterioare.
Poate dvs. nu veți găsi cu totul transparent și inteligibil ceea ce am spus acum despre aceste corelații. Nu voiam astăzi decât să indic câteva fire călăuzitoare pentru ceea ce vom aborda în următoarele întâlniri, când vom prezenta niște considerații din ce în ce mai exacte despre esența karmei, așa cum curge ea în viața omului din încarnare în încarnare.
