Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL II

GA 236


CONSIDERAŢII KARMICE CU PRIVIRE LA VIAŢA UMANĂ INDIVIDUALĂ


CONFERINŢA A ŞASEA

Dornach, 4 mai 1924

După ce am studiat o serie de raporturi karmice din devenirea istorică a omenirii, şi după ce aceste consideraţii ne-au arătat cum un aspect sau altul al unei vieţi pământeşti îşi prelungeşte efectele în vieţile pământeşti următoare, vom trece acum la altceva şi vom aborda raporturile karmice dintr-un alt punct de vedere, care, aş spune, ne introduce şi mai mult în viaţa umană aşa cum ni se oferă ea în mod nemijlocit. Căci studiul karmei nu are o adevărată valoare decât dacă el ne poate conduce până la elementul etic viu, până la întreaga noastră constituţie vitală şi sufletească, astfel încât noi, situându-ne în lume ca oameni, să putem găsi în aceste consideraţii karmice o fortificare şi în acelaşi timp o aprofundare a vieţii. Viaţa conţine multe enigme, şi nu toate enigmele vieţii pot fi privite ca destinate să rămână nedezlegate. Căci omul ar fi atunci rupt, încetul cu încetul, de propria sa entitate. Ignorând soluţia acestor enigme, el şi-ar duce existenţa ca o fiinţă lipsită de conştienţă. Dar misiunea omului este de a deveni din ce în ce mai conştient. El nu poate să devină mai conştient decât dacă este în stare să pătrundă, bineînţeles, până la un anumit punct, tot ce este legat de fiinţa sa, de sufletul său şi de spiritul său. Şi cum karma constituie unul dintre elementele vieţii şi existenţei noastre, se înţelege de la sine că studiul karmei constituie un studiu cu privire la însăşi temelia vieţii noastre umane.

Dar pentru conştienţa umană actuală este un lucru extraordinar de dificil să aplice consideraţiile karmice în mod nemijlocit asupra vieţii. Căci orice consideraţii karmice câtuşi de puţin valabile cer ca în viaţa care ne înconjoară, în viaţa în care suntem situaţi noi înşine, să fim capabili de o atitudine faţă de viaţă mult mai obiectivă decât îi este posibil unei conştienţe care s-a dezvoltat în condiţiile actuale de viaţă, în condiţiile actuale de educaţie.

Există, într-adevăr, în condiţiile de viaţă actuale atâtea lucruri care ascund raporturile karmice, care ne împiedică să le vedem, încât este extraordinar de dificil să ne îndreptăm privirea, fie şi într-o mică măsură, asupra a ceea ce ne permite să înţelegem viaţa din perspectiva karmei, din punctul de vedere al destinului.

Omul de astăzi este atât de puţin înclinat să se detaşeze de el însuşi şi să se dăruiască celuilalt! Omul actual este extraordinar de puternic ancorat în sine însuşi. Iar aici este caracteristic faptul că tocmai atunci când omul actual are nişte aspiraţii spirituale, când se deschide spiritului, el se expune pericolului de a trăi şi mai mult în sine însuşi. Să ne gândim, dragii mei prieteni, la ceea ce se întâmplă adesea, în cazul aprofundării vieţii antroposofice. Mulţi vor putea spune, după intrarea lor în Mişcarea antroposofică: Pe când eram încă în afara acestei mişcări, aveam anumite relaţii cu viaţa, care constituiau întreaga mea existenţă şi pe care le consideram ca pe ceva intim unit cu fiinţa mea. Eu apreciam un lucru sau altul, pe care îl credeam necesar vieţii. Aveam, de asemenea, nişte prieteni, care îmi erau apropiaţi, în cadrul obişnuinţelor mele de viaţă, în cadrul a ceea ce îmi aducea viaţa cotidiană. Acum am intrat în domeniul antroposofiei. O mare parte din toate acestea au încetat cu totul să existe. Vechile legături s-au rupt – sau cel puţin nu-mi mai sunt tot atât de preţioase ca înainte. Multe lucruri pe care le făceam bucuros odinioară acum îmi displac. Eu nu le mai consider ca pe ceva cu care aş mai putea avea vreo legătură.

Dar celui care, dăruindu-se acestui gen de consideraţii, merge mai departe cu reflecţia sa şi se întreabă ce anume a luat pentru el, de acum înainte, locul tuturor acestor lucruri, nu îi va fi greu să îşi dea seama: În realitate, egoismul său nu s-a diminuat deloc. Ceea ce spun nu este o blamare, eu o spun fără cea mai mică nuanţă de blamare, ci o spun pur şi simplu ca un fapt pe care, nu-i aşa, omul îl poate foarte bine observa la sine însuşi: În realitate, egoismul său a crescut! În realitate, el dă acum mult mai multă atenţie dispoziţiilor fiinţei sale interioare, dispoziţiilor sale sufleteşti. Se întreabă acum mult mai des decât o făcea înainte: Ce impresie face asupra mea semenul meu?

Mai înainte accepta ce făceau alţii alături de el ca pe ceva, într-un fel, de la sine înţeles. Acum, el nu mai face aşa. Se întreabă ce impresie fac aceste lucruri asupra lui. Sau, el trăia înainte într-un anumit context de viaţă pe care îl considera absolut acceptabil. Se achita de îndatoririle sale ş.a.m.d. Acestea acum îi displac, ar vrea să se elibereze de ele, fiindcă el consideră că nu sunt destul de spirituale. Astfel, se poate întâmpla ca tocmai aspiraţiile spirituale cultivate în antroposofie să conducă foarte uşor la un fel de egoism, să-l facă pe om să se ia mult, mult mai în serios decât înainte.

Dar totul se bazează pe faptul că într-un caz de acest fel, dacă interesele de viaţă s-au extins, această extindere nu este orientată spre exterior, ci spre fiinţa interioară. Eu am spus adesea că acela care intră cu adevărat în viaţa antroposofică, acela care se implică în mod real în viaţa antroposofică, acela nu simte mai puţin interes pentru viaţa exterioară, ci dimpotrivă, un interes crescut, chiar datorită antroposofiei; toate celelalte fiinţe încep să devină pentru el infinit mai interesante, încep să dobândească o valoare mult mai mare. Dar, pentru ca să fie astfel, el nu trebuie să se retragă din viaţa exterioară, ci să vadă cum se manifestă în viaţa exterioară spiritul.

Fără îndoială, tocmai acum ne întâmpină lucruri pe care înainte nu le observam. Dar trebuie să avem curajul să le observăm, nu să ne întoarcem privirea de la ele. Dacă vrem să observăm viaţa din punctul de vedere al karmei, este absolut necesar să dobândim într-o anumită măsură darul de a ieşi din noi înşine şi de a intra în celălalt. Desigur, este deosebit de dificil să facem acest lucru atunci când celălalt este în viaţa noastră un instrument de compensări karmice care sunt dezagreabile, poate, sau chiar dureroase. Dar, atâta timp cât nu ştii să ieşi din tine însuţi cu ocazia lucrurilor care sunt dezagreabile şi dureroase, nu este posibilă nici o observaţie karmică valabilă cu adevărat. Gândiţi-vă, într-adevăr, la condiţiile care trebuie să fie împlinite în lume pentru ca să ia naştere karma.

Suntem situaţi într-o anumită viaţă de om. În această viaţă, noi acţionăm, gândim, simţim un lucru sau altul. Intrăm în relaţii cu alţi oameni, şi în cadrul acestor relaţii se desfăşoară un lucru sau altul. Gândim, simţim, voim, facem lucruri care cer o compensare karmică. Stabilim cu semenii noştri relaţii ce au ca urmare nişte evenimente, care, la rândul lor, cer o compensare karmică. Cuprindeţi cu privirea, din acest punct de vedere, ansamblul unei vieţi umane şi luaţi în seamă că la sfârşitul acestei vieţi pământeşti omul respectiv trece prin poarta morţii şi intră în lumea spirituală.

El trăieşte acum în lumea spirituală. În lumea spirituală lucrurile se petrec altfel decât în lumea fizică. În lumea fizică, noi ne aflăm în afara celorlalţi oameni. Chiar şi faţă de cei cu care eram omeneşte foarte apropiaţi suntem în afară. În lumea fizică, între doi oameni se află cel puţin aerul şi pielea fiecăruia dintre ei. Oricât de apropiaţi ar fi oamenii în lumea fizică, ei se pot menţine întotdeauna, într-un anumit sens, în ei înşişi.

Dar iată că acest lucru nu mai este posibil după ce am trecut prin poarta morţii şi trăim în lumea spirituală. Luaţi un exemplu tipic. Aţi nedreptăţit pe cineva; acest fapt cere o compensare karmică. Continuaţi să trăiţi împreună după ce aţi străbătut amândoi poarta morţii. Nu datorită bunăvoinţei, nici datorită perfecţiunii dvs. morale trăiţi acum în celălalt – aşadar, nu numai în dvs. înşivă, ci şi în celălalt –, ci prin constrângere, dacă mă pot exprima astfel, trăiţi acum în celălalt om.

Presupuneţi că doi oameni, A şi B, trec prin poarta morţii. Ei se află după aceea în lumea spirituală. B şi A se află faţă în faţă în lumea spirituală. Pe când aici, în lumea fizică, A trăia în sine însuşi, şi B trăia în sine însuşi, acum A trăieşte în B tot aşa cum trăia în sine însuşi, şi B trăieşte în A tot aşa cum trăia în sine însuşi. În lumea spirituală, oamenii trăiesc în întregime unul într-altul, şi forţele pe care le poartă sunt tocmai cele pe care le-au acumulat în timpul vieţilor lor pământeşti. După moarte, noi nu intrăm în relaţie cu orice oameni, ci exact cu acei oameni cu care am avut relaţii, în sens bun sau în sens rău. Dar aceste relaţii fac ca noi să trăim nu numai în noi înşine, ci şi în celălalt.

desen plansa 3 Planşa 3
[măreşte imaginea]

Imaginaţi-vă acum că aţi făcut cuiva un rău, sau, să spunem, că B i-a făcut lui A un rău care cere o compensare karmică. B trece prin poarta morţii, apoi, după moarte, în intervalul dintre moarte şi o nouă naştere, el trăieşte în A. Simte, fiind în A, răul pe care i l-a făcut. Şi, pe durata acestei vieţi în afara lui însuşi, el pune bazele a ceea ce trebuie să se întâmple pentru compensarea karmică. Aşadar ceea ce trebuie să se realizeze în existenţa următoare, prin compensare karmică, prin intermediul persoanei A, a fost determinat de dvs. atunci când aţi trăit în A. Numai prin faptul că revine în lumea pământească, persoana A face din ceea ce, în realitate, dvs. înşivă aţi depus în ea, acţiunea sa personală. Şi, în încarnarea următoare, persoana A va veni în întâmpinarea dvs. cu ceea ce, în realitate, dvs. vă aplicaţi dvs. înşivă prin intermediul ei.

Dacă, aşadar, într-o viaţă pământească ulterioară, trebuie să îndur ceva drept compensare karmică, aceasta se petrece prin faptul că, în timp ce, între moarte şi o nouă naştere, mă aflam în acest om, am depus eu însumi în el, picătură cu picătură, suferinţa care mă atinge acum. Nu era deloc fapta sa, această faptă a devenit a sa abia când a coborât din nou în viaţa pământească. Astfel, condiţiile karmice în viaţa Universului îşi au originea în această trăire unul într-altul, în intervalul dintre moarte şi o nouă naştere, a oamenilor care sunt legaţi prin karmă.

Acum, când considerăm viaţa pământească obişnuită, noi nu vedem în această viaţă pământească obişnuită foarte profund. Ceea ce percepem noi în mod conştient din semenul nostru este foarte puţin. Noi, de exemplu, abia dacă remarcăm nişte diferenţieri în comportamentul altora faţă de noi. Întâlnim pe cineva; acest om se comportă faţă de noi, să spunem, într-un anumit fel. Abia dacă remarcăm că acest om se poate comporta cu noi într-un anumit mod şi că impulsuri şi motive foarte diferite pot determina acest comportament. Cineva poate avea faţă de mine un comportament ostil. Acesta poate proveni din faptul că simpla mea existenţă îl irită, din faptul că, în virtutea predispoziţiilor sale profunde, aşteaptă de la un om cu totul altceva decât ceea ce-i pot oferi eu. Din această cauză, el mă tratează într-un anumit fel. Dar acest mod în care mă tratează este posibil să nu se compenseze karmic decât în următoarea existenţă. Poate fi ceva care se naşte în acest moment, care nu este în nici un fel condiţionat de existenţele precedente.

În schimb, eu pot suferi un tratament absolut asemănător, poate chiar identic, din partea unui om în care eu am depus, strop cu strop, în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, ceea ce rezultă pentru mine din acest mod în care mă tratează acest om.

Simţul care ne permite să diferenţiem între două atitudini aparent identice este un simţ foarte puţin dezvoltat la omul de astăzi. Altfel am vedea apărând mult mai des ceea ce în realitate abia se poate constata în zilele noastre, dar care trebuie să apară din nou, pentru ca etica vieţii să se purifice, pentru ca simţul moral să se poată fortifica. Trebuie să apară din nou ceva care în vremurile trecute, şi chiar nu atât de îndepărtate, exista ca sentiment, şi anume faptul că în prezenţa unui anumit om poţi avea sentimentul: el te urăşte şi face o acţiune sau alta din ură faţă de tine; iar în prezenţa altui om, în schimb, ai sentimentul: el trebuie să întreprindă ceva împotriva ta pentru simplul motiv că nu poate face altfel. Primul om ar putea să se poarte altfel; cel de-al doilea, pur şi simplu, nu se poate purta altfel, el este predestinat din punct de vedere interior să se poarte în acest fel.

Acest sentiment care poate face asemenea diferenţieri subtile între faptele vieţii trebuie să se generalizeze. Acest sentiment va introduce în viaţă multiple nuanţe, care sunt de o importanţă extraordinară.

Dar mai există şi altceva. Dvs. aţi putea foarte uşor admite, nu-i aşa, că relaţiile pe care le are un om cu alţi oameni sunt însoţite de multe lucruri care nu îl interesează în acelaşi fel ca aceste relaţii înseşi. Aş vrea să imaginăm o situaţie absolut edificatoare. Presupuneţi că aţi intra într-o societate – în afară de Societatea Antroposofică, pentru motive care se vor arăta în cursul acestor conferinţe despre karmă – aşadar, dvs. intraţi într-o societate. Motivul aderării dvs. la această societate poate fi faptul că aveţi cu unul sau doi dintre membrii acestei societăţi, poate numai cu unul singur, o legătură karmică. Dar, intrând în această societate, dvs. sunteţi obligat, pentru a vă apropia de acest om în măsura în care o cer legăturile karmice, să acceptaţi tot ceea ce se face în această societate. În timp ce pentru dvs. are o importanţă karmică numai relaţia cu acest om, dvs. acceptaţi tot ceea ce rezultă din contactul cu celelalte persoane pe care le întâlniţi acolo.

Noi trebuie să mai ştim şi următoarele: Viaţa, aşa cum ni se prezintă, este făcută din relaţii infinit de nuanţate, de la relaţiile cele mai neînsemnate până la cele mai importante, în sensul cel mai profund al cuvântului; ele îşi stau alături în mod nemijlocit.

Dar mai există, iarăşi, şi altceva. Viaţa exterioară este, în diverse feluri, maya, marea iluzie. Se poate întâmpla – imaginez acum o altă situaţie – să intraţi într-o societate, dar relaţia dvs. cu un anumit om, care este, bineînţeles, determinată în mod karmic, să se lege foarte greu. Trebuie să începeţi prin a intra în relaţii cu diferiţi alţi oameni, pentru a ajunge la cea care vă interesează. Stabiliţi, aşadar, relaţii cu diferiţi oameni, pentru a ajunge la această persoană unică. Stabiliţi, pentru aceasta, relaţii cu alţi oameni, care, aş putea spune, dacă privim viaţa într-un sens robust, ei bine, se dovedesc extraordinar de activi, se manifestă cu forţă, sunt prezenţi cu toată tăria, în timp ce, poate, aceste relaţii pe care reuşiţi în cele din urmă să le stabiliţi, care pot fi importante din punct de vedere karmic, se desfăşoară încet şi fără zgomot, imperceptibil sau aproape imperceptibil.

desen

Aşadar se poate întâmpla, de fapt, ca ceea ce este important din punct de vedere karmic să apară într-un anumit context al vieţii ca o colină mică alături de nişte munţi gigantici, dar de puţină importanţă. Bineînţeles, colina cea mică îşi arată adevărata sa importanţă numai observaţiei spirituale. Într-adevăr, evenimentele care intervin în viaţa noastră provoacă multe amăgiri. În general, dacă nu ţinem seama decât de o singură viaţă pământească, noi nu ştim să le apreciem la justa lor valoare. Trebuie să vedem şi alte vieţi pământeşti în dosul ei; abia atunci putem judeca în mod just evenimentele care s-au produs în cursul uneia dintre ele.

Aş vrea să vă indic ceva printr-un exemplu. În epoca noastră am văzut apărând, nu-i aşa, personalităţi foarte ciudate. În afara celor pe care vi le-am prezentat deja din perspectiva karmei, mai multe personalităţi extraordinar de ciudate au trăit într-un loc sau altul. Un mod exterior de a privi lucrurile este adesea absolut incapabil să clarifice raporturile lor karmice; o poate face numai o observaţie care este în stare să sesizeze punctele importante ale unei existenţe. Atunci se dezvăluie, aş putea spune, cu deplină claritate acele fapte care ne permit să observăm în ce măsură este viaţa exterioară, în multe privinţe, o sursă de iluzii, dacă nu îi luăm în consideraţie temeiurile spirituale. Recent am menţionat aici un exemplu care v-a putut părea foarte straniu, cel al unui alchimist, al unui vechi alchimist din şcoala lui Basilius Valentinus, care a reapărut în persoana lui Frank Wedekind.

Ceea ce m-a condus spre observarea acestei karme ciudate – punctul de pornire nu are întotdeauna mare importanţă decât dacă ne-a condus la o claritate interioară, atunci, fireşte, lucrurile stau altfel –, ceea ce m-a condus să studiez această karmă este faptul că eu nu am mai văzut niciodată mâini asemănătoare cu mâinile lui Frank Wedekind, şi că apoi, la München, l-am văzut într-o zi pe Wedekind slujindu-se de mâinile sale pe scenă, în timp ce juca el însuşi în drama sa intitulată “Hidalla”. Haosul aparent care domnea în această piesă, obiect de oroare pentru sufletul unui filistin, aşa cum spuneam recent, alături de impresia pe care o păstram despre mâinile lui Wedekind, toate acestea au făcut ca privirii mele să-i apară operaţiunile alchimice efectuate odinioară de el. Tocmai pe fundalul acestei “Hidalla”, în legătură cu aceste mâini ciudate ale lui Wedekind, a apărut atunci vechea încarnare, căreia eu am avut după aceea posibilitatea să-i urmăresc cursul.

Dvs. vedeţi: trebuie să ai ochi pentru a putea percepe ceea ce poate fi extraordinar de semnificativ la o fiinţă, mai ales la o fiinţă umană. Există oameni la care elementul caracteristic este faţa. Dar există şi alţi oameni la care acest element caracteristic nu este deloc faţa, ci, de exemplu, mâinile; nu putem deduce nimic după faţă, ci numai după mâini. Când trecem de la individual la general, tocmai în cazul exemplului pe care l-am menţionat adineaori, atunci putem atinge cu mâna, ca să zicem aşa, miezul problemei. Ei bine, aceşti alchimişti din Evul Mediu trebuiau să dobândească o extraordinară iscusinţă manuală.

Eu am arătat aici în alte conferinţe că din ceea ce este omul drept cap nimic nu dăinuie după moarte. Dar ceea ce constituie restul organismului său, aceasta îşi imprimă după aceea amprenta sa în cap. Dar, la copil, întreaga formare a omului pleacă de la cap. Mai ales aceste organe atât de expresive care sunt mâinile se formează conform impulsurilor celor mai intime care pornesc de la cap. Aşadar, ne putem aştepta ca la cineva care a lucrat aşa cum o făceau alchimiştii, să apară ceva deosebit de caracteristic fie la mâini, fie la picioare. Toate acestea trebuie să ne arate cât este de important să considerăm anumite lucruri ca semnificative, iar altele, în schimb, ca nesemnificative, în timp ce în lumea sensibilă ele ne apar adesea drept cele mai expresive, drept esenţiale, drept cele mai mari ş.a.m.d.

În epoca noastră, cum spuneam, au apărut personalităţi foarte ciudate; le avem aici în faţa noastră, dar nu ne putem forma o viziune de ansamblu asupra relaţiilor lor karmice. Tocmai în cazul unor asemenea personalităţi trebuie să putem privi ce este la ele frapant, semnificativ. Faptul, de exemplu, că una dintre ele devine un mare artist nu e necesar să fie determinat decât într-o foarte mică măsură de karma sa. Dar ceea ce face acest artist prin arta sa, cum se comportă prin arta sa, acest lucru este condiţionat în mod cu totul special de karma sa. Acestea sunt, între altele, lucruri care dau vieţii o atmosferă poetică, şi care se revelează unui studiu karmic.

Vedeţi dvs., putem să ne întoarcem în trecut la vieţile anterioare ale unui om. În anumite clipe, ele se situează faţă de viaţa prezentă ilustrând-o într-un mod absolut minunat. Dar ştim să ne orientăm în aceste lucruri numai dacă luăm în considerare ceea ce se cere de obicei pentru a înţelege viaţa. Căci această viaţă devine realitate într-un cu tot alt sens, atunci când ne angajăm serios în studiul karmei.

Un exemplu. Mai întâi o să vi-l relatez foarte simplu. Mergeam pe stradă şi aveam în faţa mea o imagine, imaginea unui naufragiu. Nava a cărei imagine îmi apăruse era foarte îndepărtată, dar ea se scufunda. Un om se afla într-o barcă de salvare şi se grăbea să ajungă la o insulă destul de mare. Lucru curios: deşi se mai îndoieşte încă de faptul că va putea ajunge cu barca sa la această insulă şi să fie astfel salvat, privirea îi rămânea fixată în mod ciudat – descriu aici o imagine – asupra clocotului valurilor acoperite de spumă, astfel încât aveam sentimentul: omul acesta mai are chef să privească valurile, deşi poate în orice clipă să se scufunde. Un suflet puternic zguduit, dar, în această zguduire, eliberat de corpul său, unit cu natura în mod profund.

Drumul pe care mi-a apărut această imagine, care nu avea nici o legătură cu ceea ce mă înconjura, m-a condus apoi la acea expoziţie de pictură unde am văzut pentru prima dată “Insula Morţilor” de Böcklin [ Nota 54 ].

Vă povestesc acest fapt numai pentru a vă arăta că atunci când abordăm asemenea lucruri trebuie să ne extindem viziunea asupra vieţii. Nu trebuie să luăm în considerare numai ceea ce putem simţi sau ne putem reprezenta în legătură cu Böcklin când avem posibilitatea să luăm ca punct de plecare pentru studiul karmei sale tabloul “Insula Morţilor”. Nu trebuie să considerăm astfel lucrurile, ci, eventual, trebuie să ne întoarcem înapoi la ceea ce am văzut mai înainte, ca într-un mod profetic, şi să facem după aceea apropierea.

La fel, atunci când în viaţă întâlnim un om, este important, pentru a descoperi corelaţiile karmice, să nu luăm în considerare numai ceea ce trăim chiar în momentul întâlnirii, ci poate fi edificator ceea ce am trăit mai înainte în adâncul sufletului şi vom înţelege doar mai târziu în ce fel se leagă această trăire de ceea ce vedem după aceea la acest om, de ceea ce percepem la el sau prin intermediul lui.

Edificator pentru karmă este tocmai ceea ce îşi proiectează umbrele, sau şi luminile. Dacă nu avem un simţ pentru aceste subtilităţi ale vieţii, care fac ca uneori să fie necesar nu numai să legăm viitorul de trecut, dar şi invers, să privim trecutul drept ceva care ne informează asupra viitorului, dacă nu ţinem seama de aceste aspecte intime ale vieţii, atunci nu vom dezvolta cu uşurinţă acea mobilitate interioară a sufletului care este necesară pentru a pătrunde în înlănţuirile karmice.

Putem chiar spune: Când în viaţa unui om intervin nişte evenimente karmice de o importanţă deosebită, ele sunt de-aşa natură încât, dacă este vorba de evenimente exterioare, acestea sunt în legătură cu nişte evenimente ale vieţii interioare care s-au petrecut, poate, cu mai mulţi ani înainte. Trebuie, într-adevăr să învăţăm să privim viaţa dintr-o asemenea perspectivă, o perspectivă extinsă. Căci, gândiţi-vă la următoarele: Dacă luaţi în considerare inteligenţa umană, aşa cum se prezintă ea în conştienţa obişnuită, dvs. vedeţi numai raporturile pe care le are ea cu trecutul. Inteligenţa este, într-adevăr, un Epimetheus [ Nota 55 ], ea are legătură numai cu trecutul. Dar dacă luaţi în considerare simţirea, observând câte nuanţe scoate ea din adâncurile sufletului, viaţa vă oferă atunci taine minunate. Putem spune că dacă ne luăm după ceea ce gândeşte omul, nu putem aprecia decât în mică măsură cum se desfăşoară viaţa lui; dar dacă ţinem seama de ceea ce simte el, atunci putem aprecia foarte multe. Şi dacă aţi lua în considerare o existenţă, cea a lui Goethe, de exemplu, şi dacă v-aţi pune întrebarea: Ce sentimente putea să aibă Goethe, să spunem, în 1790? –, atunci aţi putea deduce din configuraţia particulară a simţirii sale din 1790 toate nuanţele ulterioare ale vieţii sale, căci ele se află în germene deja în simţirea sa din 1790. Imediat ce coborâm în adâncurile sufletului uman, noi percepem, de fapt – nu în detalii, bineînţeles, ci în nuanţele sale –, toată viaţa ulterioară a unui om. Şi omul însuşi ar putea ajunge să-şi clarifice multe aspecte ale propriei vieţi, dacă ar fi mai atent la nuanţele inexplicabile ale sentimentelor sale, care nu sunt provocate din exterior, ci care urcă din interior.

Dar omul se va obişnui în mod deosebit cu o atenţie de acest fel dacă pătrunde lucrurile pe care le-am menţionat astăzi şi cele pe care le voi menţiona în continuare ca importante pentru observarea vieţii, lucrurile care vor să atragă atenţia asupra înlănţuirilor karmei, fie cele ale propriei sale vieţi, fie cele, nu mai puţin importante, referitoare la oamenii care îi sunt apropiaţi. Vedeţi dvs., atunci este vorba, într-adevăr, dacă vrem să studiem karma, să privim într-un fel prin oameni. Atâta timp cât în câmpul viziunii noastre, ca să spunem aşa, în faţa noastră stă omul fizic obişnuit, cu opacitatea sa, atâta vreme cât ne mulţumim să-i privim fizionomia, gesturile, modul de a vorbi sau chiar de a gândi – desigur, în cea mai mare parte acestea nu sunt decât o reflectare stereotipă a educaţiei, sau a ceea ce a trăit omul respectiv –, atâta timp cât considerăm numai aceste aspecte, motivaţiile karmice nu apar viziunii noastre. Aceste motivaţii karmice nu apar decât dacă omul devine, într-un anumit sens, transparent.

Dar atunci când omul devine în acest fel transparent, avem, în primă instanţă, sentimentul că el pluteşte în aer. În primă instanţă, ne dezobişnuim să credem că el merge sau îşi mişcă braţele şi mâinile: Acestea se pierd mai întâi. Înţelegeţi-mă bine, dragii mei prieteni: În viaţa obişnuită, este extraordinar de important ce face omul cu braţele şi cu picioarele. Dar acest lucru îşi pierde importanţa dacă ne propunem să vedem până în profunzimile fiinţei. Luaţi aceasta într-un sens cât mai general. Dacă aţi putea face abstracţie de ceea ce face un om cu braţele şi cu mâinile sale, dacă l-aţi putea vedea, într-un fel, planând – vă rog să nu vă reprezentaţi acest lucru sub formă de imagine spaţială, ci în mod viu, aşadar, dacă l-aţi putea vedea, într-un fel, planând, cu alte cuvinte, dacă nu acordaţi nici o importanţă călătoriilor pe care le-a făcut, deplasărilor sale, mişcărilor pe care le-a făcut cu picioarele sale, dacă nu acordaţi nici o importanţă muncii exterioare pe care a efectuat-o cu braţele sale, dar dacă sunteţi atenţi la dispoziţiile sale, la temperamentul său, la toate aspectele la care braţele şi picioarele nu participă, atunci aceasta este prima transparenţă la care puteţi ajunge în legătură cu omul. Imaginaţi-vă că aveţi aici un obiect oarecare. Dvs. nu vedeţi mai întâi decât acest obiect. (Desenează.) Bun. Apoi desenăm pe acest obiect ceva. Acum ştergem ce am desenat. Aşa este şi cu omul, atunci când ajungeţi la prima transparenţă, atunci când faceţi abstracţie în viaţa omului de braţele şi de picioarele sale. Trebuie, aşadar, să-l smulgeţi din relaţiile în care s-a angajat datorită acţiunilor membrelor sale. Dacă îl observaţi atunci, ceva din el devine transparent. Vedeţi atunci prin om ceea ce mai înainte era ascuns de activitatea braţelor şi a picioarelor.

Dar ce vedeţi dvs. atunci? Începeţi să înţelegeţi că în dosul omului apare Luna. Desenez schematic omul cu structura sa tripartită; să presupunem că mai întâi devine transparent ceea ce este aici (vezi desenul, conturul sub formă de elipsă, împărţit în trei); noi nu mai ţinem seama de braţe, nici de picioare. Atunci omul nu ne mai apare tot atât de clar delimitat de Univers cum ne apare de obicei, căci în dosul său începe să se arate Luna, cu toate impulsurile care acţionează din Lună asupra omului. Noi începem să ne spunem: desigur, omul are o anumită fantezie, dezvoltată sau nu.

desen plansa 4 Planşa 4
[măreşte imaginea]

În cest sens, el nu poate face nimic. În dosul a ceea ce este aici se află forţele lunare. Ele sunt ascunse pentru noi numai prin ceea ce rezultă din activitatea braţelor şi picioarelor sale. (Partea de jos este tăiată.) Acum, această parte nu mai este aici, şi în dosul ei ne apare Luna creatoare. (Este desenată Luna).

Să continuăm. Încercăm să-l facem pe om şi mai transparent şi ne imaginăm că nici această parte nu mai este aici. Noi ne sugerăm, să spunem, că a dispărut tot ceea ce face din om o fiinţă capabilă de viaţă emotivă, tot ceea ce îl înzestrează pe om cu un anumit temperament, cu manifestările din viaţa cotidiană care ţin mai curând de sufletesc. Din om mai dispare ceva, el devine şi mai transparent. Şi putem continua, putem face abstracţie de tot ceea ce există în om datorită organelor de simţ. Mai înainte aţi lăsat la o parte tot ceea ce există în om datorită braţelor şi picioarelor. Acum întrebaţi-vă ce mai rămâne din om dacă faceţi abstracţie de faptul că el a perceput ceva cu ajutorul organelor de simţ? Atunci mai rămâne o anumită orientare a gândirii, un anumit impuls al gândirii, o anumită direcţie a vieţii sale. Dar aici devine transparent pentru dvs. întregul sistem ritmic al omului, toracele. Acum şi acesta a dispărut, şi în dosul lui vă apare tot ceea ce este prezent aici sub formă de impulsuri solare (vezi schiţa, partea mediană). Când faceţi abstracţie de tot ceea ce a perceput omul prin intermediul simţurilor, atunci priviţi prin el şi vedeţi, propriu-zis, Soarele. Puteţi face această experienţă cu dvs. înşivă. Vă puteţi întreba: Ce datorez eu simţurilor mele? – Dacă faceţi abstracţie de aceasta, vedeţi prin dvs. înşivă şi vă percepeţi drept o creatură solară. Şi dacă acum faceţi abstracţie şi de gânduri, dacă faceţi cu totul abstracţie de orientarea dvs. de gândire, atunci dispare şi capul. Întregul om a dispărut. Priviţi prin el şi îl vedeţi în cele din urmă în dosul lui pe Saturn. Dar în acest moment nu mai aveţi în faţa dvs. decât karma acestui om, sau propria dvs. karmă. Căci în aceeaşi clipă în care observaţi influenţele lui Saturn în om, în clipa în care omul a devenit absolut transparent şi când dvs. îl priviţi în aşa fel încât îl percepeţi pe fundalul întregului sistem planetar, pe fundalul Lunii, al Soarelui şi al lui Saturn, în această clipă aveţi karma în faţa dvs. Şi când vorbim de exerciţii practice cu privire la karmă [ Nota 56 ] – am relatat deja că încă de la începuturile Societăţii Antroposofice eu voiam să fac acest lucru, dar atunci nu mi-a reuşit –, trebuie să începem în aşa fel încât să spunem: Trebuie să facem mai întâi abstracţie, la noi sau la celălalt, de tot ceea ce este omul în viaţă prin faptul că este o fiinţă înzestrată cu braţe şi picioare. Toate acestea trebuie să le eliminăm prin gândire.

Aşadar, ceea ce aţi dobândit cândva prin faptul că sunteţi o fiinţă înzestrată cu braţe şi picioare, acum trebuie să eliminaţi prin gândire. Acum, dvs. veţi spune: Da, dar noi ne împlinim karma tocmai datorită faptului că avem braţe şi picioare! Exact aşa este! Atâta vreme cât priviţi braţele şi picioarele nu vedeţi ceea ce faceţi datorită faptului că aveţi braţe şi picioare. Vedeţi ce realizaţi prin faptul că aveţi braţe şi picioare abia atunci când nu mai priviţi nici braţele, nici picioarele. Dar dacă priviţi ceea ce provine în activitatea braţelor şi picioarelor din impulsurile Lunii, acum trebuie să mergeţi mai departe şi să faceţi abstracţie de ceea ce primeşte omul prin simţurile sale, de ceea ce are el în suflet datorită simţurilor sale, fie la dvs. înşivă, fie la alţii. Noi îl vedem pe om ca fiinţă solară, vedem în el impulsurile Soarelui. După aceea, trebuie să facem abstracţie de faptul că avem o anumită orientare de gândire, o anumită orientare sufletească ş.a.m.d. Atunci vedem în ce fel este el o fiinţă saturniană.

Dacă ajungem până aici, avem din nou în faţa noastră omul, dar acum ca spirit. Acum merg şi picioarele, braţele lucrează şi ele, dar în mod spiritual; ele ne arată din nou ceea ce fac; dar ele ne arată ce fac conform forţelor care urzesc în ele. Şi acesta este un lucru pe care trebuie să-l aflăm.

Când fac cel mai mic lucru, când iau această bucată de cretă, atâta timp cât văd numai acest fapt – “apucarea cretei” –, nu ştiu nimic despre karmă. Trebuie să elimin toate acestea. Trebuie să ajung la punctul în care aceasta poate să ia naştere din nou pentru mine sub formă de imagine, când aceasta îmi apare într-o imagine. Nu prin forţa care se află acum în muşchii mei – asta nu explică nimic –, ci în imaginea care apare atunci în locul său devine vizibil ceea ce, venit din încarnări anterioare, face ca mâna să se mişte pentru a apuca creta.

Aşa se întâmplă atunci când, în modul descris mai sus, elimin treptat omul vizibil şi văd în dosul lui impulsurile care-i vin de la Lună, de la Soare, de la Saturn. Atunci imaginea omului îmi vine în întâmpinare din Univers. Dar acesta nu este omul din încarnarea sa prezentă, ci omul dintr-una sau din câteva din încarnările sale anterioare. Trebuie să ajung mai întâi să-l fac pe acest om pe care-l văd aici mergând alături de mine să devină transparent pentru mine, din ce în ce mai transparent, prin faptul că fac abstracţie de întreaga sa viaţă. Atunci, în acelaşi loc, dar venind din depărtări cosmice, îmi apare omul aşa cum a fost el în vieţile anterioare.

Poate dvs. nu veţi găsi cu totul transparent şi inteligibil ceea ce am spus acum despre aceste corelaţii. Nu voiam astăzi decât să indic câteva fire călăuzitoare pentru ceea ce vom aborda în următoarele întâlniri, când vom prezenta nişte consideraţii din ce în ce mai exacte despre esenţa karmei, aşa cum curge ea în viaţa omului din încarnare în încarnare.