Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL II

GA 236


ELABORAREA KARMEI ÎN TIMPUL PARCURGERII ÎN SENS INVERS A VIEŢII PĂMÂNTEŞTI IMEDIAT DUPĂ MOARTE


CONFERINŢA A ZECEA

Dornach, 16 mai 1924

Am văzut ultima dată cum se formează germenul karmei în perioada ce urmează imediat după trecerea prin poarta morţii. Am încercat să vă expun cu ce intensitate vie, cu ce forţă interioară acţionează trăirile pe care le are omul în acest interval de timp, care durează o treime din viaţa sa, cu ce putere extraordinară acţionează aceste trăiri asupra omului, şi, de asemenea, cum acţionează ele asupra celui care observă viaţa omului în acest interval de timp. Trebuie să ţinem seama, desigur, de felul în care acţionează asupra omului lumea pământească, în interiorul căreia are loc împlinirea şi formarea karmei, şi cât de diferit acţionează asupra lui lumea extrapământească.

Când ne îndreptăm privirea asupra scenei pe care se desfăşoară karma noastră, adică Pământul, vedem cum totul pe acest Pământ – ansamblul fiinţelor aparţinând diferitelor regnuri – are o influenţă reală asupra omului care trăieşte pe Pământ, asupra vieţii sale, influenţă care se manifestă şi atunci când omul nu încearcă să cunoască ceea ce există în jurul lui. Omul trebuie să se hrănească, trebuie să se dezvolte; pentru aceasta, el trebuie să preia în sine substanţele Pământului. Acestea acţionează asupra lui prin calităţile lor, prin forţele pe care le conţin, şi o fac independent de cunoaşterea pe care omul o poate avea despre ele. Şi se poate spune, cu toate că într-un mod puţin cam radical: indiferent de felul în care se comportă omul în viaţa sa interioară faţă de diferitele regnuri care îl înconjoară în existenţa pământească, el intră în legătură, intră într-un anumit raport cu aceste realităţi ale mediului său înconjurător fizic-pământesc.

Trebuie să observăm cum se prezintă acest lucru în domeniile cele mai variate ale vieţii. De exemplu, trebuie să spunem: Ce ar fi dacă, în preluarea diverselor alimente pe care le consumăm, am fi dependenţi de ceea ce ştim despre acţiunea alimentelor asupra organismului? Nu putem aştepta deloc să aflăm ceva despre acest lucru, ci intrăm în legătură cu mediul pământesc înconjurător în mod independent de ştiinţa noastră, şi, într-un anumit sens, într-un mod absolut independent de viaţa noastră sufletească. Dar gândiţi-vă acum că, în ceea ce priveşte lumea stelelor, lucrurile stau exact invers. Nu putem vorbi despre o influenţă a lumii stelelor în cadrul aceloraşi dispoziţii instinctive fundamentale aşa cum o putem face despre influenţa domeniului pământesc. Omul poate admira lumea stelelor. El poate primi de la lumea stelelor multe imbolduri. Dar reprezentaţi-vă cât de mult este trimis omul, în faţa lumii stelelor, spre viaţa sufletului său, cât de mult acţionează asupra vieţii lui sufleteşti această lume a stelelor. Luaţi în considerare, în lumea extrapământească, astrul cel mai apropiat cu care omul se află într-un anumit raport, luaţi în considerare Luna. Viaţa curentă ne învaţă deja că Luna exercită o anumită influenţă asupra fanteziei omului. Şi chiar şi aceia care neagă orice altă influenţă a astrelor asupra omului nu vor nega – citez un vers celebru al unui romantic [ Nota 65 ]– că “noaptea vrăjită sub strălucirea Lunii” acţionează în mod cu totul inconştient asupra mişcărilor acestei fantezii.

Dar nu ne putem imagina că tocmai această influenţă, cea mai apropiată şi mai grosieră a lumii aştrilor, s-ar putea exercita asupra omului dacă am exclude la el viaţa sufletului; nu ne putem imagina că s-ar putea stabili aici o relaţie asemănătoare relaţiei pe care o are omul cu mediul său înconjurător pământesc, în cadrul căreia, într-adevăr, are o foarte mică importanţă faptul că omul cunoaşte, de exemplu, acţiunea pe care o are varza asupra diverselor sale organe, sau că el o admiră sau nu – el trebuie s-o mănânce, şi asta-i tot. Şi, de fapt, întreaga cunoaştere legată de aceasta intervine ca ceva care, desigur, înalţă viaţa sufletului deasupra simplei existenţe naturale; dar, în această privinţă, omul îşi trăieşte viaţa în cadrul naturii, viaţa spiritului este aici doar ceva care vine să se adauge. În schimb, dacă excludem viaţa spiritului, nu ne putem reprezenta nici o influenţă a lumii astrelor asupra omului, şi, cu atât mai mult, nici o influenţă a lumii Ierarhiilor, a entităţilor spirituale superioare care se află în dosul lumii astrelor. Dar la nivelul, ca să spunem aşa, cel mai de jos al Ierarhiilor se află entităţile despre care v-am spus ultima dată că ele modelează cu atâta intensitate şi forţă experienţele pe care le are omul după moarte prin faptul că trăiesc ele înseşi în miezul acestor experienţe. Dacă aceste fiinţe lunare, care erau odinioară marii Învăţători originari ai omenirii pământeşti, nu ar trăi, ca să spunem aşa, în miezul experienţelor pe care le face omul după ce a trecut prin poarta morţii, aceste experienţe ar avea un caracter de vis. Dar ele nu seamănă câtuşi de puţin cu nişte vise. Sunt nişte trăiri care au mai multă forţă decât trăirile obişnuite ale vieţii pământeşti. Prin aceste experienţe se pregăteşte karma, deoarece trăim atunci intens în celălalt, nu în noi înşine, şi trebuie să compensăm faptele săvârşite. Noi ne simţim faptele aşa cum le-au simţit cei faţă de care le-am comis, dar le simţim cu o forţă extraordinară. Aşadar noi ne pregătim karma în timp ce trăim aceste experienţe. Între moarte şi o nouă naştere se face după aceea trecerea de la trăirea noastră împreună cu entităţile lunare la ceea ce vor trăi împreună cu omul nişte entităţi care nu au trăit niciodată pe Pământ. Entităţile lunare despre care am vorbit ultima dată au fost prezente în sânul existenţei pământeşti. Eu am caracterizat acest lucru. Dar într-o fază ulterioară a vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, omul se înalţă spre nişte entităţi care nu au trăit niciodată pe Pământ.

Avem mai întâi un grup de entităţi aparţinând Ierarhiilor superioare cărora le-am dat numele de Îngeri. Aceste entităţi sunt aşa-numiţii noştri ghizi de la o viaţă pământească la alta. Ele ne conduc de la o viaţa pământească la alta. Ele sunt acele entităţi care se află deasupra noastră drept entităţile cele mai apropiate de noi, şi noi suntem întotdeauna foarte aproape de ele, chiar în timpul vieţii noastre pământeşti. Lucrurile se prezintă astfel: Când reflectăm la nişte relaţii exterioare, când reflectăm la ceea ce am văzut sau am auzit, la ceea ce ne-am cucerit prin studiul naturii sau al istoriei, sau la ceea ce ne-au spus alţi oameni, când reflectăm la lucrurile care în timpul vieţii pământeşti ne vin din exterior, când ne dăruim numai unor gânduri pe care le primim din exterior, acea fiinţă din Ierarhia Îngerilor de care aparţinem nu are mare lucru de făcut cu gândurile noastre. Căci aceste entităţi ale Ierarhiei Îngerilor nu au fost niciodată locuitori ai Pământului, ca oamenii sau ca aceşti Învăţători originari, care, ce-i drept, nu erau prezenţi decât într-un corp eteric, dar, cu toate acestea, locuiau pe Pământ. Entităţile pe care le numim Îngeri nu locuiesc pe Pământ, astfel încât relaţia noastră cu Îngerii este diferită de relaţia pe care o avem cu fiinţele lunare despre care am vorbit.

Cu toate acestea, prin faptul că noi parcurgem după moarte drumurile care, într-un anumit sens, trec prin dreptul planetelor şi prin faptul că intrăm în domeniul fiinţelor lunare, suntem, în acelaşi timp – în interiorul sferei lunare – în domeniul Îngerilor. Astfel încât, de fapt, în intervalul de timp în care trăim împreună cu Învăţători originari ai omenirii deveniţi locuitori ai Lunii, noi trăim, de asemenea, într-un mod conştient, împreună cu fiinţele pe care le numim Îngeri. Apoi mergem mai departe. Şi, mergând mai departe, intrăm în domeniul pe care învăţătura spirituală din totdeauna l-a numit domeniul lui Mercur. Aici, în acest domeniu, nu mai trăiesc fiinţe care au fost odinioară pe Pământ. Aici trăiesc numai fiinţe care nu s-au aflat niciodată pe Pământ. Atunci, pătrunzând, în perioada dintre moarte şi o nouă naştere, în regiunea lui Mercur, noi ajungem în domeniul Arhanghelilor, apoi, pătrunzând în regiunea lui Venus, ajungem în domeniul Arhailor.

Traversând astfel aceste domenii ale celei de-a treia Ierarhii, ne apropiem de ceea ce este propriu-zis entitatea spirituală a Soarelui. Şi entitatea spirituală a Soarelui spre care ne îndreptăm între moarte şi o nouă naştere este, în sensul cel mai înalt al cuvântului, sediul acelor entităţi din cadrul Ierarhiilor superioare pe care le-am numit Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes. Aşadar, această a doua Ierarhie este, propriu-zis, sufletul, spiritul vieţii solare. Noi intrăm în acest domeniu. În acest domeniu ne petrecem cea mai mare parte a existenţei noastre dintre moarte şi o nouă naştere.

Dar noi nu putem înţelege aceste entităţi decât dacă vedem clar că existenţa lor este cu totul aparte de tot ceea ce face din noi oameni pământeşti, de ceea ce ne integrează în domeniul legilor naturii. Nişte legi ale naturii, aşa cum le cunoaştem noi existenţa pe Pământ, nu există deloc în domeniul vieţii solare propriu-zise. În domeniul acţiunilor solare propriu-zise, legile spirituale – aşadar, şi legile voinţei, de exemplu – şi legile naturii nu sunt decât unul şi acelaşi lucru. Aici, legile naturii nu contrazic niciodată, în vreun fel, legile spirituale, ci legile naturii şi legile spirituale constituie o perfectă unitate

Reprezentaţi-vă în mod clar, dragii mei prieteni, consecinţele unui asemenea fapt. Noi trăim pe Pământ, în cadrul unei vieţi pământeşti. Facem pe Pământ o experienţă sau alta. Trăim, în cadrul vieţii pământeşti, străduindu-ne să săvârşim binele, poate ne străduim să nu ne îndepărtăm de drumul pe care îl considerăm, din punctul nostru de vedere, moral. Săvârşim anumite acte conform acestor intenţii. Noi îl vedem, pe de altă parte, pe un om sau pe altul, căruia nu-i putem atribui asemenea intenţii, căruia nu putem face altfel decât să-i atribuim intenţii rele. Cultivăm timp de câţiva ani nişte intenţii bune, după părerea noastră, alături de intenţiile rele ale celuilalt. Constatăm atunci că nu am reuşit cu intenţiile noastre, pe care le credem bune; nu numai că ele au rămas fără efect, dar poate că noi am întâlnit ceea ce numim pe Pământ nefericire, în timp ce celălalt, despre care noi credeam că are intenţii foarte rele, trăieşte alături de noi aparent în fericire, cel puţin din punct de vedere exterior.

Iată ce-i face pe atâţia oameni, care nu iau în considerare decât viaţa pământească, să învinuiască această viaţă pământească, să spună că în viaţă nu se revelează nici o putere care să trateze binele şi răul aşa cum ele o merită. Cel care observă viaţa în mod imparţial nu îl va considera absolut neîndreptăţit pe cel care vorbeşte astfel. Într-adevăr, cine poate afirma, dacă se află în mod real în mijlocul vieţii, că tot ce li se întâmplă oamenilor corespunde, în ceea ce priveşte meritele sau greşelile lor, cu ce a decurs din intenţiile lor în cadrul acestei vieţi pământeşti? Când observăm viaţa pământească aşa cum se desfăşoară ea, suntem, desigur, obligaţi să spunem că nu găsim nici o compensare, în cadrul acestei vieţi pământeşti, pentru ceea ce emană din sufletul nostru din punct de vedere spiritual-moral. De ce este aşa?

Ei bine, este aşa pentru că nu suntem în măsură să ne transpunem intenţiile, cele mai intime forţe care domnesc în cadrul vieţii noastre moral-sufleteşti, pe care, poate, le stăpânim pe baza unei voinţe absolut libere, noi nu suntem în stare să transpunem toate acestea în mod nemijlocit în realitate, în viaţa noastră pământească. În exterior stăpânesc legile naturii, în exterior se desfăşoară acele fapte care au loc sub influenţa diferiţilor oameni. Trebuie să ne fie clar faptul că, în primă instanţă, în viaţa pământească există o prăpastie, să spunem, între a şi b, între ceea ce se întâmplă în sufletul nostru, ca impulsuri de voinţă, şi ceea ce vedem realizat în viaţa exterioară, ca destin al nostru.

desen plansa 10 Planşa 10+11
[măreşte imaginea]

Puneţi-vă numai întrebarea următoare: Care este în viaţa dvs. exterioară, în destinul dvs., în ceea ce are, aşadar, importanţă în viaţa dvs. de om – care este partea care provine în mod direct din intenţiile pe care le purtaţi în suflet, ca realizare a lor? – Această lume, această lume pământească, nu este o lume în care legile spirituale, prin care omul se lasă dominat sau se stăpâneşte pe sine însuşi, sunt, totodată, în mod nemijlocit, şi legi ale naturii; ele nu sunt legi ale naturii, ele nu se desfăşoară decât în forul interior al omului. Iar atunci când privim lumea în mod imparţial, nu putem decât să spunem: Dacă cineva, cunoscând bunele mele intenţii, le interpretează invers, şi dacă, fiindcă destinul meu, câţiva ani mai târziu, va fi fost nefericit, în ciuda bunelor mele intenţii, el le califică de rele şi se referă la ele spunând: Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat, eu am spus clar atunci că intenţiile tale sunt rele! – aceasta ar fi un mod de a gândi inadmisibil. Spiritul trebuie să acţioneze de la suflet la suflet. Dar în lumea pământească exterioară spiritul încă nu acţionează, în primă instanţă, conform destinului.

Aşadar, un fapt trebuie să fie pentru noi absolut clar: în cadrul vieţii pământeşti există o prăpastie între ceea ce este moral-sufletesc şi ceea ce este natural-fizic. Această prăpastie există din cauză că legile naturii şi cele ale spiritului nu coincid.

Când oamenii fac abstracţie de lumea care urmează după lumea pământească, de la b la c, de la moarte la o nouă naştere – prin faptul că ei nu ţin seama de această lume, căci, după ei, limitele cunoaşterii ne împiedică să ştim ceva despre această lume –, ce pot spune asemenea oameni? Ei pot spune: Da, legile naturii şi ceea ce face sau trăieşte omul în virtutea faptului că este supus acestor legi, aceasta este o realitate, este ceva real, această realitate poate fi domeniul cunoaşterii noastre, al ştiinţei noastre; dar ceea ce se întâmplă cu intenţiile noastre, care există în interiorul nostru ca trăiri sufletesc-spirituale, despre acestea noi nu putem şti nimic. – Dacă nu privim spaţiul cuprins între “b şi c”, atunci nu putem şti nimic despre ele. Putem numai crede că ceea ce trăieşte aici în sufletul nostru se va realiza într-un fel sau altul. În măsura în care, din epocile vechi ale evoluţiei, cunoaşterea a ceea ce se întâmplă între b şi c a regresat, s-a stins, în aceeaşi măsură a apărut acest divorţ între ştiinţă şi credinţă.

Dar nu putem vorbi despre karmă în aceeaşi măsură în care vorbim despre ştiinţă şi credinţă. Căci karma nu este un obiect al credinţei, ea exprimă o legitate, tot aşa cum un fenomen natural exprimă o legitate.

Acum însă, dacă ne îndreptăm privirea, în cadrul perioadei dintre moarte şi o nouă naştere, asupra etapei care urmează imediat după prima, pe care v-am caracterizat-o, ajungem să observăm lumea în care trăiesc fiinţele Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes; în locul existenţei pământeşti, noi cunoaştem atunci o existenţă solară (vezi desenul de la pagina 164); căci chiar dacă depăşim regiunile stelare, Soarele continuă să strălucească, dar nu în sensul fizic al cuvântului; el continuă să strălucească atunci când trecem prin acest domeniu în perioada dintre moarte şi o nouă naştere. În timp ce aici, pe Pământ, Soarele îşi trimite spre noi în jos influenţele sale fizice, în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere Soarele face, am putea spune, ca lumina lui să urce spre noi, cu alte cuvinte, suntem purtaţi de fiinţele solare, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Dar, în lumea în care suntem acum, legile naturale din viaţa pământească nu mai au nici un sens; totul se petrece aici conform unor legi spirituale, conform unor legi care sunt cu totul spiritual-sufleteşti. Acolo nu este deloc nevoie de iarbă pentru a hrăni vacile, căci acolo nu sunt nici vaci, nici iarbă. Acolo totul este spirit. Iar în acest domeniu al spiritului se creează pentru noi posibilitatea de a ne realiza intenţiile pe care le avem în suflet şi care nu se pot realiza pe Pământ, care se pot realiza atât de puţin pe Pământ, încât, în caz extrem, binele poate conduce la nefericire şi răul la fericire. Căci tot ceea ce se află în această lume se realizează şi îşi produce efectele conform valorii sale intrinsece, conform naturii sale profunde, şi este imposibil ca binele să nu aibă nişte efecte pe măsura forţei sale bune, iar răul, nişte efecte pe măsura forţei rele pe care o conţine, şi aceasta într-un mod cu totul deosebit, într-un mod deosebit în sensul că existenţa solară – aşadar, acea existenţă care adăposteşte în sânul ei Ierarhia a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes – tinde să preia, aş spune, cu cea mai mare mulţumire tot ceea ce avem noi în viaţa noastră sufletească aici, pe Pământ, ca intenţii bune.

Am putea exprima acest lucru şi dacă am spune: În această existenţă solară este primit cu satisfacţie tot ceea ce trăieşte omul în sufletul său având nuanţa binelui, în timp ce răul este, în principiu, respins. El nu poate ajunge până în această existenţă solară.

Eu am arătat în acel curs pe care am mai avut posibilitatea să-l ţin în sala Goetheanumului înainte de a fi incendiat, în aşa-numitul Curs francez [ Nota 66 ], cum omul trebuie să lase în urmă partea rea a karmei sale, înainte de a atinge un anumit punct între moarte şi o nouă naştere. Răul nu poate pătrunde în existenţa solară. Există un proverb care, bineînţeles, pentru conştienţa omului modern, nu se aplică decât efectelor fizice ale Soarelui. Acest proverb spune că Soarele străluceşte în acelaşi fel şi peste cei buni, şi peste cei răi [ Nota 66 ]. Aşa este; dar răul nu este primit de Soare. Dacă dvs. vedeţi pe cale spirituală ceea ce este bun într-un suflet uman, atunci acest lucru este clar ca lumina Soarelui, dar clar în sens spiritual. Dacă dvs. vedeţi, dimpotrivă, ceea ce este rău într-un om, atunci acest lucru este întunecos ca un loc în care nu pătrunde nici o lumină a Soarelui. Aşadar, în existenţa solară, omul trebuie să lase în urma lui tot răul. El nu poate lua răul cu sine.

Dar ia gândiţi-vă: În viaţa sa pământească, omul este o unitate. Existenţa sa fizică şi cea sufletesc-spirituală sunt legate, ele constituie o unitate. Nu numai că în vinele unui om care nu are decât intenţii rele sângele curge altfel – deşi acest lucru nu poate fi demonstrat cu instrumente grosiere –, ci sângele unui asemenea om are chiar o altă compoziţie decât sângele unui om care poartă în sufletul său binele!

Acum, imaginaţi-vă că un om cu adevărat rău abordează existenţa solară între moarte şi o nouă naştere. El trebuie să lase în urmă tot ceea ce are rău, abandonând astfel o mare parte din el însuşi, căci răul este strâns legat de el. Face una cu el. Cel puţin în măsura în care acest rău face una cu el, omul respectiv trebuie să abandoneze din sine tot ceea ce trăia în fiinţa lui drept rău.

Dar atunci, dacă în acest loc al vieţii sale de după moarte el trebuie să abandoneze ceva din sine însuşi, din propria sa entitate, ce rezultă de aici? De aici rezultă faptul că acest om este diminuat, el intră în existenţa solară ca un infirm spiritual. Iar existenţa solară nu poate folosi decât acea parte din el pe care omul o aduce cu sine în această existenţă solară. El trebuie să lase în urmă cealaltă parte.

Existenţa solară va aduce atunci în ambianţa lui acele entităţi care pot conlucra cu el, care pot colabora cu el între moarte şi o nouă naştere.

Presupuneţi acum, dragii mei prieteni, un caz cu totul extrem, presupuneţi cazul unui om care a fost atât de rău, atât de răuvoitor, încât în forul său interior el dorea răul tuturor semenilor săi. Să presupunem că el era de o răutate pe care nu o întâlnim în realitate; să ne imaginăm sub formă de ipoteză cazul unui ticălos absolut. Ce se va întâmpla cu acest ticălos, care s-a identificat în întregime cu răul, atunci când el va ajunge în acest punct, să spunem, alfa (vezi desenul de la pagina 157) şi va trebui să lase în urmă tot ceea ce în el este unit cu răul? El va trebui să se lase pe sine însuşi în urmă! El va fi trecut între moarte şi o nouă naştere prin acel interval de timp pe care vi l-am descris adineaori, el va fi trecut prin domeniul fiinţelor lunare, va fi întâlnit, de asemenea, acea fiinţă din Ierarhia Îngerilor de care este legat în mod deosebit, precum şi alte fiinţe din Ierarhia Îngerilor care sunt în relaţie cu el. Dar iată că ajunge la marginile acestei lumi. Prin Mercur şi Venus, el se apropie de Soare; dar, înainte de a intra în existenţa solară propriu-zisă, el trebuie să se abandoneze pe sine însuşi, fiindcă el a fost un ticălos absolut. Ce se întâmplă atunci? El nu va intra deloc în existenţa solară. Dacă nu vrea să dispară pur şi simplu din Univers, el trebuie să se pregătească imediat pentru o nouă încarnare, să se pregătească să intre într-o nouă viaţă pământească. Astfel încât, în cazul unui ticălos înrăit, dvs. aţi afla că după moartea sa el ar ajunge foarte repede într-o nouă existenţă pământească.

Dar asemenea ticăloşi înrăiţi, de fapt, nici nu există. Toţi oamenii sunt, într-un anumit sens, măcar un pic buni. De aceea, toţi oamenii parcurg cel puţin o mică porţiune din existenţa solară. Dar faptul că omul pătrunde mai mult sau mai puţin în existenţa solară depinde de măsura în care s-a diminuat pe sine însuşi ca fiinţă spiritual-sufletească, şi în funcţie de aceasta îşi cucereşte el din existenţa solară şi forţa de a-şi contura, de a-şi edifica viaţa pământească următoare, căci ceea ce poartă omul în sine nu poate fi edificat decât pornind de la existenţa solară.

Dvs. cunoaşteţi acea scenă din partea a doua a lui “Faust” în care Wagner îl fabrică pe homunculus în eprubetă [ Nota 67 ]. Pentru ca Wagner să poată face într-adevăr ceva de felul unui homunculus, el trebuie să posede cunoaşterea entităţilor solare. Dar Goethe nu îl prezintă pe Wagner ca şi cum el ar poseda această cunoaştere, altfel el nu ar fi, nu-i aşa, acel “pedant sec” pe care ni-l înfăţişează Goethe. Wagner este, cu siguranţă, departe de a fi un prost, dar el nu posedă cunoaşterea entităţilor solare. De aceea el este ajutat de Mefistopheles, un spirit care posedă cunoaşterea entităţilor solare; numai datorită ajutorului acestui spirit rezultă ceva. Goethe a simţit perfect că numai prin aceasta putea ieşi din retortă un fel de homunculus, capabil după aceea de o anumită dezvoltare.

Trebuie să ne fie absolut clar acest lucru: Elementul uman nu ia naştere din elementul pământesc, ci numai din ceea ce este de natură solară. Aşa cum am arătat în Teze, ceea ce este pământesc în om este numai imagine. Omul poartă în el natura solară. La om, elementul pământesc este numai imagine.

Dvs. vedeţi, aşadar, între moarte şi o nouă naştere, noi suntem încredinţaţi într-un fel de către ordinea universală înaltelor fiinţe solare. Şi aceste înalte fiinţe solare elaborează împreună cu noi acea parte din noi pe care suntem în stare s-o introducem în existenţa solară. Cealaltă parte rămâne în urmă. Şi astfel, ceea ce rămâne în urmă trebuie să fie oarecum preluat din nou, când omul coboară spre viaţa pământească.

Omul pătrunde în existenţa cosmică – poimâine voi descrie ce se întâmplă mai departe –, dar el se întoarce înapoi. Cu ocazia reîntoarcerii, el traversează din nou regiunea lunară. Acolo, el găseşte răul pe care îl lăsase în urmă. Acum trebuie să şi-l integreze din nou. El şi-l integrează sub forma în care l-a trăit imediat după ce a trecut prin poarta morţii. El şi-l integrează în aşa fel încât acesta devine realitate în existenţa pământească.

Să rămânem la exemplul oarecum respingător pe care l-am dat nu demult: Dacă îi dau o palmă cuiva în timpul vieţii mele pământeşti, atunci eu simt în mod nemijlocit, când îmi parcurg în sens invers viaţa pământească, eu simt ce a suferit el, celălalt. Această trăire îmi apare, o regăsesc şi la întoarcere, şi eu tind să o fac să devină realitate. Aşadar dacă trebuie să mi se întâmple ceea ce a suferit celălalt, eu însumi am căutat această suferinţă, m-am dus spre ea; această tendinţă eu o duc în viaţa pământească, atunci când revin pe Pământ. Dar, pentru început, să facem abstracţie de acest lucru; voi vorbi poimâine de această împlinire a karmei. Dar înţelegeţi bine: Ceea ce regăsesc astfel nu a fost prezent la trecerea prin existenţa solară, nu a trecut prin viaţa solară. Eu am trecut prin viaţa solară numai binele care era unit cu mine.

Acum, după ce am edificat în sânul regiunii solare un om diminuat, eu preiau din nou în mine ceea ce lăsasem în urmă. Dar ceea ce preiau acum este chiar temelia organizării mele corporal-pământeşti. Aşadar prin faptul că nu am putut duce în regiunea solară decât o anumită parte din mine însumi, şi anume acea parte care putea pătrunde în regiunea solară, numai această parte a omului care sunt eu o pot aduce înapoi fecundată, spiritualizată de regiunea solară.

Aceasta este prima parte a omului. Dar noi distingem aceste două părţi:

1. O parte a omului care apare pe Pământ după ce a trecut prin regiunea solară.
2. O parte a omului care apare pe Pământ fără să fi trecut prin regiunea solară.

Vedeţi dvs., acest lucru are legătură cu viaţa omului între moarte şi o nouă naştere şi cu felul cum se răsfrânge aceasta asupra vieţii pământeşti. Dar Soarele acţionează asupra omului şi în timp ce el se află pe Pământ. Soarele acţionează, bineînţeles, asupra omului în timp ce el se află pe Pământ. Şi acel domeniu, mai ales domeniul Lunii, acţionează asupra omului când el se află pe Pământ. Avem întotdeauna două categorii de influenţe asupra omului: în primul rând, influenţa vieţii solare între moarte şi o nouă naştere şi, în al doilea rând, influenţa vieţii solare în timpul vieţii pământeşti a omului. Tot astfel, avem influenţa Lunii, să spunem – considerând împreună ansamblul Lună, Mercur şi Venus –, avem în primul rând influenţa vieţii lunare asupra omului între moarte şi o nouă naştere şi, în al doilea rând, influenţa vieţii lunare asupra omului când omul se află pe Pământ.

În timpul vieţii pământeşti avem nevoie de Soare, datorită căruia este posibilă, în principal, viaţa capului nostru ca om pământesc. Ceea ce ne aduce Soarele prin razele sale, aceasta face să iasă la lumină din organism viaţa capului nostru. Este aceeaşi parte a omului care depinde de existenţa solară. Este acea parte a omului datorată acţiunilor capului. Eu scriu: ale capului (vezi schema de mai jos). Dar eu rezum tot ceea ce este viaţă a simţurilor şi viaţă de reprezentare când spun: viaţă a capului.

Cealaltă parte, cea care în viaţa pământească depinde de Lună, de Mercur, de Venus, este acea parte din om care nu e legată de viaţa capului, ci e legată, în sensul cel mai larg al cuvântului, de viaţa de reproducere.

Dvs. aveţi aici ceva ciudat. Aveţi viaţa solară, care acţionează asupra omului între moarte şi o nouă naştere făcând din el, propriu-zis, un om, elaborând în om ceea ce este legat de bine. Dar, în timpul vieţii sale pământeşti, toate acestea nu pot acţiona decât asupra a tot ceea ce este legat de cap. Şi, în fond, această viaţă a capului nu are prea mult de-a face cu binele, căci te poţi sluji de cap şi pentru a deveni un ticălos înrăit. Cineva poate să fie foarte inteligent şi să devină un ticălos slujindu-se de această inteligenţă.

În cadrul vieţii pământeşti, tot ceea ce se dezvoltă în continuare se bazează pe viaţa de reproducere. Viaţa de reproducere, care stă sub influenţa Lunii, este acea parte a omului care între moarte şi o nouă naştere este legată de partea din om care nu participă la procesele cosmice.

Dacă aduceţi această corelaţie în faţa sufletului dvs., atunci puteţi uşor înţelege cum apar toate acestea în om când omul se află pe Pământ.

Avem mai întâi acea parte a omului care apare pe Pământ după ce a trecut prin regiunea solară. Capul este singurul care primeşte în timpul vieţii pământeşti influenţa regiunii solare, dar în întregul om rămâne ceva din această regiune solară, şi aceasta rămâne sub forma predispoziţiilor sale pentru o stare de sănătate bună (vezi schema). De aceea sunt legate aceste predispoziţii şi de viaţa capului. Capul se îmbolnăveşte numai atunci când digestia sau viaţa ritmică fac să se urce până la el boala.

În schimb, tot cea ce constituie partea omului care nu trece prin viaţa solară are legătură cu predispoziţiile patologice ale omului.

1.
O parte a omului apare pe Pământ după ce a trecut prin regiunea solară

Aceasta este partea căreia îi sunt datorate acţiunile capului

Predispoziţii pentru o stare de sănătate bună
2.
O parte a omului apare pe Pământ fără să fi trecut prin regiunea solară

Aceasta este partea omului care este legată de reproducere

Predispoziţii maladive

Dvs. vedeţi: starea de boală se urzeşte în regiunea subsolară, şi faptul că starea de boală se urzeşte în regiunea subsolară este în legătură cu efectele răului, imediat ce omul a intrat în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Regiunea solară în sine este în relaţie cu predispoziţiile spre o stare de sănătate bună. Şi numai atunci când anumite influenţe din regiunea lunară pătrund în regiunea solară a omului, numai atunci se poate îmbolnăvi ceea ce, în viaţa pământească, depinde de regiunea solară, şi anume organizarea capului. Vedeţi că nu putem înţelege aceste mari corelaţii karmice decât dacă îl urmărim într-adevăr pe om până în regiunea unde legile spiritului sunt legi ale naturii, şi legile naturii sunt legi ale spiritului.

Permiteţi-mi să mă exprim, ca să spunem aşa, în limbajul cotidian, într-o regiune care nu are nimic comun cu viaţa cotidiană, dar permiteţi-mi să vă vorbesc aşa cum se vorbeşte în viaţă. Acest lucru este foarte firesc pentru cel care pătrunde în lumea spirituală. Când vorbim aici cu oamenii, vedeţi dvs., atunci noi recunoaştem din felul lor de a vorbi că ei se află în cadrul domeniului naturii. Limbajul lor ne arată acest lucru. Când întrăm în regiunea pe care v-am descris-o cu precizie mai ales în ultima conferinţă, cea care urmează trecerii prin poarta morţii, şi când vorbim cu fiinţele care au fost odinioară Învăţătorii originari ai oamenilor, apoi cu fiinţele din Ierarhia Îngerilor, atunci vorbirea acesta are ceva straniu; căci despre aceşti – cum să spun –, despre aceşti oameni – se vorbeşte ca despre nişte legi ale naturii, dar care constau într-o acţiune magică, fiind, totodată, guvernate de spirit. Aceste fiinţe înţeleg magia. Dar despre legile naturii ele nu ştiu decât aceasta: oamenii au pe Pământ legi ale naturii; dar, pe ele, aceste legi ale naturii nu le privesc.

Ceea ce se întâmplă astfel apare deocamdată tot sub formă de imagini, care sunt asemănătoare proceselor pământeşti. Iată de ce efectele spiritului se aseamănă cu efectele naturii, dar sunt mai puternice, aşa cum am descris.

Dar când ieşim din această regiune şi intrăm în regiunea solară, atunci nu mai auzim, în general, despre legile naturii care domnesc pe Pământ. În vorbirea entităţilor din această regiune nu mai auzim decât despre influenţe spirituale, despre cauze spirituale. Nu mai există nimic din legile naturii.

Vedeţi dvs., dragii mei prieteni, aceste lucruri cer să fie spuse o dată. Căci celor care aici, pe Pământ, vorbesc fără încetare despre atotputernicia legilor naturii, sau chiar, în modul cel mai radical, despre eternitatea acestor legi, aş putea să le răspund: Ei bine, există domenii ale Universului, acele zone pe care le traversează omul între moarte şi o nouă naştere, în care aceste legi ale naturii te fac să râzi, pur şi simplu, fiindcă ele aici nu au nici un sens; ele există, cel mult, ca informaţii venind de pe Pământ, dar nu ca legi guvernând existenţa. Iar când omul traversează această regiune dintre moarte şi o nouă naştere şi a trăit suficient de lungă vreme într-o lume în care nu există deloc legi ale naturii, ci numai legi spirituale, atunci el începe să se dezobişnuiască de fapt să se mai gândească la legile naturii ca la ceva serios. Nu mai face acest lucru între moarte şi o nouă naştere. Omul trăieşte într-o regiune în care poate deveni realitate spiritualul spre care năzuia, o regiune în care el merge în direcţia unei împliniri reale.

desen
(înapoi)

Dar, vedeţi dvs., dacă nu ar exista decât aceasta, dacă nu ar exista decât această Ierarhie a doua din regiunea solară, şi dacă nu am trăi aici decât acel mod de realizare pe care îl putem trăi în această regiune, atunci am ajunge, după ce am fi traversat această viaţă, în pragul vieţii pământeşti (c); şi dacă am voi acum să intrăm în viaţa pământească, mai întâi am sta aici împovăraţi cu karma noastră. Noi am şti că nu putem merge mai departe dacă am vrea să ducem în fizic ceea ce este acum în întregime realizat din punct de vedere spiritual. Căci, din punct de vedere spiritual, karma noastră este realizată când coborâm din nou. În momentul în care ajungem în pragul existenţei pământeşti, legile spirituale şi aspectele spirituale trebuie să fie transformate din nou, să fie transpuse din nou în fizic. Aceasta este regiunea în care Serafimii, Heruvimii şi Tronurile transformă spiritualul în fizic.

Astfel încât, în următoarea viaţă pământească, ceea ce a fost realizat în mod spiritual se realizează şi pe plan fizic, prin karmă. Aceasta este evoluţia prin karmă.