Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL II

GA 236


CONFERINŢA A UNSPREZECEA

Dornach, 18 mai 1924

Dacă vrem să înţelegem natura karmei, trebuie să ne îndreptăm privirea, înainte de toate, asupra a tot ceea ce, pornind din Univers, participă la evoluţia umană.

Pentru a ne putea îndrepta privirea asupra entităţilor Cosmosului spiritual care iau parte la evoluţia omenirii, pentru a găsi un sprijin, vom privi mai întâi o clipă relaţia omului cu fiinţele pământeşti.

Îl vedem pe om înconjurat pe Pământ de entităţile regnurilor mineral, vegetal şi animal; trebuie să ştim că în om trăiesc cele trei regnuri ale naturii, luând în fiinţa lui o formă superioară. Prin organismul său fizic, omul este înrudit într-un fel cu regnul mineral. Dar el prelucrează ceea ce există în regnul mineral, pentru a-l ridica la un nivel superior. Prin corpul său eteric, el este înrudit cu regnul vegetal. El prelucrează de asemenea, în sine, ceea ce se află în regnul vegetal, ridicându-l la un nivel superior. Şi la fel este cu legătura care îl înrudeşte pe om, prin corpul său astral, cu entităţile regnului animal. Aşadar putem spune: Luând în considerare spaţiul din jurul omului, aflăm că omul poartă în el regnurile mineral, vegetal şi animal.

Tot aşa cum poartă în sine, din punct de vedere spaţial, aceste regnuri exterioare, el poartă în sine – dar acum din punct de vedere temporal, nu spaţial – regnurile Ierarhiilor superioare. Şi noi putem înţelege întreaga lucrare a karmei în viaţa omului abia atunci când vedem cum acţionează asupra entităţii umane, în cursul vieţii sale pământeşti, diferitele regnuri ale Ierarhiilor.

Când avem în vedere cum acţionează asupra omului regnul mineral, atunci ne întâmpină acele procese prin care omul îşi asimilează alimentele. Căci tot ceea ce preia omul în sine din regnurile superioare regnului mineral, el mineralizează mai întâi. Considerând regnul vegetal, vedem că omul are în el forţe vitale, forţe de viaţă. Dacă privim apoi regnul animal, vedem cum omul, pe baza corpului său astral, ridică într-o sferă superioară, în domeniul sensibilităţii, ceea ce este simplă viaţă. Într-un cuvânt, noi putem urmări seria de acţiuni naturale în cele trei regnuri, precum şi în organismul uman.

Tot astfel putem urmări ceea ce se întâmplă cu omul sub raport sufletesc-spiritual pornind de la Ierarhiile superioare. Ceea ce este în fiinţa umană propriu mineralului, propriu vegetalului şi propriu animalului, le putem înţelege pe baza acţiunilor produse de cele trei regnuri ale naturii în spaţiu. Tot astfel, ceea ce urzeşte în om – să luăm mai întâi ceea ce urzeşte în om ca destin –, trebuie să fie înţeles pornind de la intervenţia în om a Ierarhiilor. Dar aici nu trebuie să avem în vedere ceea ce există la om într-un raport de simultaneitate – corp fizic, corp eteric, corp astral; în ceea ce priveşte Ierarhiile, trebuie să avem în vedere ceea ce apare în viaţa pământească a omului într-o desfăşurare succesivă, şi trebuie să putem sesiza printr-o observare spirituală acest aspect al succesiunii în timp.

Acum, aş putea spune, prin întregul nostru mod antroposofic de a-l privi pe om, noi am împărţit întotdeauna cursul vieţii umane în felul următor: de la naştere până la schimbarea dinţilor, în jurul vârstei de 7 ani, de la schimbarea dinţilor până la pubertate, de la pubertate până la 21 de ani, când diferenţierile nu mai sunt atât de vizibile, apoi, de la 21 de ani la 28 de ani, de la 28 de ani la 35 de ani, de la 35 de ani la 42 de ani, de la 42 de ani la 49 de ani, de la 49 de ani la 56 de ani ş.a.m.d. (vezi schiţa de mai jos). Despre ceea ce este dincolo de 56 de ani voi vorbi data viitoare; astăzi, nu voi urmări cursul vieţii umane decât până la 56 de ani.

Avem aici în mod clar la început o împărţire în trei perioade mergând până la vârsta de 21 de ani, apoi o a doua grupă de trei alte perioade, şi ceea ce urmează după aceea.

Omul spune “Eu” despre sine însuşi. Dar acest Eu este situat într-un întreg ansamblu de influenţe. Considerând lucrurile din punct de vedere exterior, e vorba despre influenţele regnurilor mineral, vegetal, animal; din punct de vedere spiritual-sufletesc, e vorba despre influenţele Ierarhiei a treia – Îngeri, Arhangheli, Arhai –, ale Ierarhiei a doua – Exusiai, Dynamis, Kyriotetes – şi ale primei Ierarhii – Serafimi, Heruvimi, Tronuri.

Dar aceste entităţi nu intervin toate în acelaşi fel în cursul vieţii omului. Noi putem, desigur, să spunem: Deja aspectul exterior al omului este marcat, într-un anumit fel, de diferite influenţe, în funcţie de vârsta sa. Dacă îl privim, de exemplu, pe copil chiar la începutul vieţii sale pământeşti, trebuie să spunem: Ceea ce găsim de altfel în regnul animal, viaţa care creşte, care se dezvoltă, care edifică, noi o găsim deosebit de pregnantă la copilul de această vârstă.

În schimb, dacă privim ultima perioadă a vieţii, când omul începe deja să îmbătrânească, noi avem în procesul de sclerozare, în friabilitatea organismului, un proces de mineralizare, un proces de mineralizare mult mai puternic, mult mai profund decât la animale, cu excepţia animalelor superioare, la care acest proces are loc în nişte condiţii asupra cărora nu mă voi opri astăzi, dar despre care vom putea vorbi cu o altă ocazie. În timp ce la animale încetarea expansiunii forţelor vitale începe, propriu-zis, imediat după ce creşterea este încheiată, omul trăieşte anumite părţi importante, anumite etape importante ale evoluţiei sale, tocmai în perioada de deconstrucţie, care începe, de fapt, după treizeci de ani. Şi multe lucruri nu ar fi prezente în evoluţia omenirii, dacă oamenii s-ar dezvolta în felul animalelor: dacă nu ar fi capabili să introducă nimic nou în anii bătrâneţii. Animalele nu introduc nimic nou la bătrâneţe. Dar oamenii pot introduce multe lucruri la bătrâneţe, şi nişte cuceriri importante ale culturii şi civilizaţiei umane sunt datorate tocmai lucrurilor care pot fi introduse de om la bătrâneţe, în faza de deconstrucţie a vieţii.

Aşadar acum are loc procesul de mineralizare. Astfel, putem spune: Deja din punct de vedere exterior putem observa în mod clar că la începutul vieţii pământeşti elementul animal este cel care predomină, la sfârşitul vieţii, elementul mineral, iar între cele două, elementul vegetal.

Dar această deosebire apare mult mai clar, mai riguros, în modul în care acţionează asupra omului Ierarhiile. Aici, putem spune că, în timpul primei copilării, asupra vieţii sufletesc-spirituale se exercită influenţe deosebit de puternice din partea Ierarhiei a treia, a Îngerilor, a Arhanghelilor şi Arhailor. Această influenţă a Ierarhiei a treia cuprinde, la drept vorbind, primele trei perioade ale vieţii (vezi schiţa de mai jos).

În primele trei perioade ale vieţii avem intervenţia Îngerilor, Arhanghelilor, Arhailor. Ceea ce intervine la copil şi la tânăr în tot ceea ce acţionează din direcţia elementului sufletesc-spiritual drept forţă constructivă asupra organismului său – şi e vorba de foarte multe lucruri, e vorba de aproape tot ce se întâmplă în acest sens – sunt forţe care acţionează pornind din lumea Ierarhiei a treia, a Îngerilor, Arhanghelilor, Arhailor.

Începând cu vârsta de 14 ani începe să acţioneze Ierarhia a doua: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Astfel încât aici (vezi schiţa) am marcat din nou trei perioade, aşadar, între 14 şi 35 de ani trebuie să notez: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Vedeţi dvs., dragii mei prieteni, că în intervalul de timp cuprins între 14 şi 21 de ani asupra omului acţionează concomitent, într-un mod determinant, Ierarhia a treia şi a doua. Numai începând de la vârsta 21 de ani acţiunea Ierarhiei a doua se exercită singură.

O dată cu pubertatea, în om intervin nişte procese ale lumii, nişte procese cosmice, care nu există în om până la această vârstă.

Reflectaţi doar la aceasta: prin faptul că devine apt să se reproducă, omul este capabil să primească din Cosmos tocmai acele forţele care acţionează în sensul unei noi modelări, în sensul unei noi modelări fizice a omului. Aceste forţe cosmice nu erau prezente în om până la pubertate. Atunci apare în organismul său fizic acea modificare care, ca să spunem aşa, trimite în organismul său nişte forţe mai puternice decât cele care se găseau acolo mai înainte. Copilul încă nu posedă aceste forţe mai mari, mai puternice. El nu posedă încă decât nişte forţe mai slabe, care în viaţa pământească pot acţiona numai asupra sufletului, nu asupra corpului.

desen

Planşa 12+13
plansa 12, 13
[măreşte imaginea]

Acum, o dată cu vârsta de 35 de ani, pentru om începe o perioadă în care, de fapt, sufletul devine mai slab decât era mai înainte, în faţa asaltului forţelor deconstructive ale organismului. Înainte de 35 de ani, organismul nostru ne susţine într-un mod absolut esenţial. Tendinţa acestuia de a construi durează, propriu-zis, până în al treizecilea an. Dar atunci începe o tendinţă puternică, predominantă, de deconstrucţie. Împotriva acestei tendinţe predominante de deconstrucţie noi nu putem face nimic, nici chiar cu forţele care ne vin de la fiinţele Ierarhiei a doua. Atunci trebuie ca sufletul nostru să fie susţinut din Cosmos, în aşa fel încât să nu murim, în mod normal, la 35 de ani. Căci, dacă până la 21 de ani ar acţiona fiinţele Ierarhiei a treia, iar de la 14 la 35 de ani, fiinţele Ierarhiei a doua, noi am fi gata să murim la mijlocul vieţii noastre pământeşti reale, dacă nu ne-ar susţine corpul fizic, aş zice, în virtutea inerţiei. Dacă nu se întâmplă aşa, acest lucru îl datorăm faptului că entităţile primei Ierarhii – Serafimi, Heruvimi, Tronuri – acţionează asupra omului nu numai începând de la 35 de ani, ci deja de la 21 de ani, pe parcursul celor trei perioade, până la vârsta de 49 de ani.

Aşadar dvs. aveţi din nou o perioadă, între 28 şi 35 de ani, când Ierarhia a doua şi prima Ierarhie acţionează concomitent. Astfel încât Ierarhia a doua nu acţionează singură decât între 21 şi 28 de ani.

Aşa cum am spus, voi arăta data viitoare ce se întâmplă după aceea. Dvs. aţi putea pune, desigur, întrebarea: Dacă am trecut de 49 de ani, suntem părăsiţi de toate Ierarhiile? – Am spus că vom vedea mai târziu ce se întâmplă atunci. Ceea ce avem de spus astăzi nu se aplică numai celor care au sub 49 de ani, ci şi celorlalţi. Dar noi trebuie să cunoaştem în realitate cum îşi implantează Ierarhiile forţa lor deosebită, energia lor, în cursul vieţii umane.

Desigur, nu trebuie să credeţi că atunci când studiem asemenea lucruri avem voie să le privim în mod schematic. Când abordăm domeniul unei vieţi chiar şi numai puţin mai înalte, nu avem voie deloc să privim lucrurile în mod schematic.

Deja de un anumit număr de ani a trebuit să vorbesc despre organizarea tripartită a omului, sistemul neuro-senzorial, sistemul ritmic şi sistemul metabolismului şi al membrelor. De aici, un profesor – câte nu fac profesorii! – a tras concluzia [ Nota 68 ] că eu împart omul în sistem-cap, sistem-piept şi sistem-abdomen, fiindcă el îşi reprezenta lucrurile juxtapuse în mod schematic. Dar eu am subliniat întotdeauna că sistemul neuro-senzorial este, bineînţeles, concentrat în principal în cap, dar că el impregnează omul întreg. La fel este şi cu sistemul ritmic. Lucrurile nu trebuie văzute juxtapuse în spaţiu. Şi tot în acest fel trebuie să înţelegeţi această succesiune: În principal, influenţa Îngerilor, Arhanghelilor şi Arhailor este limitată la primele trei perioade ale vieţii, dar ea se face simţită pe tot parcursul existenţei, aşa cum sistemul neuro-senzorial este conţinut în principal în cap, dar este prezent în întreg organismul. Noi simţim şi cu degetul mare de la picior, viaţa neuro-senzorială este prezentă şi aici. Totuşi, această organizare tripartită este îndreptăţită. Şi este îndreptăţită şi periodizarea tripartită despre care vorbesc astăzi.

Aşadar dacă priviţi în acest fel împărţirea cursului vieţii umane, vă puteţi spune: Eul uman este tot atât de întreţesut, din direcţia spiritului, într-un ansamblu de influenţe provenind din regnurile spirituale, pe cât este de întreţesut, din direcţia fizică, într-un ansamblu de influenţe care îi vin de la regnurile animal, vegetal şi mineral. În calitate de oameni, noi suntem într-adevăr integraţi cu Eul nostru în ceea ce, provenind din Cosmos, se revarsă într-un mod complicat asupra noastră. Şi, prin acest mod de acţiune care se extinde asupra omului pornind din Cosmos, din sânul Ierarhiilor, prin acest mod de acţiune se modelează karma în timpul vieţii pământeşti fizice.

La drept vorbind, noi suntem aduşi din lumea spirituală în lumea fizică de Îngeri, Arhangheli şi Arhai, care ne însoţesc, în principal, în timpul primelor trei perioade de viaţă. Ei acţionează cel mai puternic asupra sistemul nostru neuro-senzorial. Şi ei participă la tot ceea ce intervine într-un mod atât de complex, atât de admirabil, până la 21 de ani, pentru a modela viaţa noastră senzorială, viaţa noastră de fiinţă înzestrată cu raţiune, viaţa capului nostru.

În culisele conştienţei obişnuite se întâmplă o infinitate de lucruri. Şi aceste entităţi participă tocmai la ceea ce se întâmplă în culisele conştienţei obişnuite.

La rândul său, în sistemul ritmic intervin o dată cu pubertatea, în jurul vârstei de 14 ani, acele puteri înzestrate cu forţe mai mari decât Îngerii, Arhanghelii şi Arhaii. Entităţile Ierarhiei a treia, Îngerii, Arhanghelii, Arhaii, au propriu-zis ca misiune să cuprindă elementul nostru sufletesc. Noi aducem din existenţa noastră preterestră pentru primele trei perioade ale vieţii nişte forţe atât de puternice, încât ele au ca efect faptul că sufletul poate lucra în mod intens asupra corpului. Aici sunt suficiente forţele mai slabe ale Ierarhiei a treia, care să vină în ajutorul omului.

Dar, vedeţi dvs., forţele de care au nevoie Îngerii, Arhanghelii şi Arhaii pentru a ne îndruma şi călăuzi în mod just viaţa de om până la 21 de ani, aceste forţe se revarsă spre aceste entităţi din ceea ce radiază în mod spiritual de la Saturn, Jupiter şi Marte (vezi schiţa).

desen

Căci de la corpurile cereşti nu radiază numai acele influenţe de care vorbeşte ştiinţa fizicii. Această ştiinţă a fizicii este într-adevăr foarte naivă în felul său de a descrie Universul. De la Saturn, Jupiter şi Marte radiază forţe pentru care au cea mai mare înţelegere Îngerii, Arhanghelii şi Arhaii. Iar când omul trece prin perioada dintre moarte şi o nouă naştere – am descris acest lucru –, el intră mai întâi în regiunea Lunii şi găseşte acolo acele fiinţe care au trăit odinioară pe Pământ, care sunt nişte judecători exigenţi a ceea ce el aduce cu sine bun şi rău. Omul trebuie atunci să abandoneze ceea ce în el este unit cu răul. Nu poate duce cu sine răul în regiunea Soarelui.

El traversează atunci regiunea Soarelui şi pătrunde mai departe în Univers. Atunci acţionează asupra lui forţele lui Marte, Jupiter şi Saturn. El traversează întreaga existenţă dintre moarte şi o nouă naştere, apoi revine; şi numai când s-a reîntors cu totul în regiunea Lunii, abia atunci îi vin în întâmpinare Îngerii, Arhanghelii şi Arhaii; este ca şi cum ei i-ar spune: Saturn, Jupiter şi Marte ne-au spus că tu eşti micşorat în anumite aspecte ale fiinţei tale –, aşa cum am descris aici în ultima conferinţă. Spuneam că răul trebuie să fie lăsat în urmă, dar în acest fel omul abandonează ceva din sine însuşi. El intră ca o fiinţă diminuată în regiunea Soarelui şi, de asemenea, în regiunea planetelor exterioare. Acolo îl privesc Saturn, Jupiter şi Marte.

Vai, dragii mei prieteni, cât este de complicată această viaţă între moarte şi o nouă naştere! Noi trecem prin poarta morţii, păşim în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Atunci se desfăşoară ceea ce am descris în legătură cu regiunea lunară. Omul trebuie să lase în urmă tot ceea ce în el, în fiinţa lui, s-a identificat cu răul. Este ca şi cum corpul fizic ar trebui să-şi lase în urmă anumite membre ale sale. Omul ajunge mutilat, ca să spunem aşa, în regiunea Soarelui şi în alte întinderi ale Cosmosului, căci el a trebuit să lase în urmă ceea ce s-a identificat în fiinţa lui cu răul. Iar când, după aceea, după traversarea regiunii solare, el intră în domeniul lui Marte, Jupiter şi Saturn, el simte că acestea îl privesc cu privirea pătrunzătoare de înfăptuitori ai justiţiei, ai justiţiei cosmice; ele îl privesc: cât din fiinţa lui umană are voie să se înalţe până aici? Ele îl privesc. Fiecare dintre noi simte atunci cât din fiinţa lui s-a unit cu răul, ce are el voie să ducă în înalturi, şi ce-i lipseşte, ce a lăsat, ce a trebuit să lase în urmă, cât de mult s-a identificat el cu răul. Aceasta este ceea ce-i lipseşte. Şi din felul în care îl privesc fiinţele lui Marte, Saturn şi Jupiter, el simte în ce măsură este un om incomplet.

Apoi, pe când el se întoarce, Saturn, Jupiter şi Marte comunică, între timp, pe cale cosmică, Ierarhiei a treia – Îngeri, Arhangheli, Arhai – ceea ce au văzut, ceea ce au aflat în legătură cu omul care a trecut prin faţa lor cu deficienţele sale. Aceste entităţi ale Ierarhiei a treia întreţes acest lucru în fiinţa omului, astfel încât ea conţine ca înscris în sine ce trebuie să facă, ce are de compensat.

Şi am putea spune: În timpul primelor trei perioade ale vieţii, când asupra omului acţionează în mod deosebit Îngerii, Arhanghelii şi Arhaii, cerinţele karmei se înscriu în sistemul neuro-senzorial al omului, în sistemul-cap al omului.

Când păşim în al 21-lea an al vieţii – voi spune data viitoare ce se întâmplă cu fiinţele care mor înainte –, atunci avem imprimat în noi toate cerinţele karmice pentru această viaţă. Dacă ştim să citim într-un om de 21 de ani, atunci putem vedea cerinţele karmice înscrise în el. Aşadar, în timpul acestei perioade se reliefează cerinţele karmice care au fost imprimate în om (vezi prima schiţă). Noi le purtăm, în principal, în profunzimile ascunse, oculte, ale sistemului nostru neuro-senzorial, în elementul spiritual-sufletesc care se află la baza sistemului nostru neuro-senzorial.

În schimb, dacă privim cursul ulterior al vieţii, dacă îl privim pe omul care se află între 28 şi 49 de ani, avem mai puţin de-a face cu o întipărire a cerinţelor karmice, şi mai mult cu ceea ce este împlinire a karmei, achitare a datoriilor karmice. Această perioadă este în mod special perioada împlinirii karmei, perioada în care trebuie să ne achităm datoriile karmice, în funcţie de ceea ce s-a imprimat în noi în timpul primelor trei perioade de viaţă.

Aşadar, eu pot scrie aici (vezi prima schiţă): de la 28 la 49 de ani, “împlinirea karmei”. Anii intermediari – de la 21 la 28 de ani – sunt anii când ambele talgere ale balanţei – cel al cerinţelor karmei şi cel al împlinirii karmei – se află în echilibru.

Aici apare ceva cu totul specific, de care este necesar să ţinem seama mai ales în epoca noastră. În stadiul de evoluţie în care se află omenirea actuală, numeroşi oameni au trecut prin ultima lor încarnare determinantă în timpul primelor secole de după întemeierea creştinismului, până prin secolele 8 şi 9 – aceasta nu înseamnă că ei nu ar fi cunoscut ulterior alte încarnări, dar aceste încarnări au fost mai puţin determinante. Dacă cercetăm cea mai mare parte a oamenilor care trăiesc în prezent şi participă la civilizaţia noastră, constatăm că majoritatea dintre ei au avut încarnarea lor determinantă în cursul primelor şapte sau opt secole ale erei noastre.

Dar aceasta a fost o perioadă care a acţionat asupra oamenilor într-un mod specific – acest lucru se revelează când examinăm din punct de vedere karmic anumiţi oameni. Mi-am asumat mereu şi mereu misiunea de a studia din acest punct de vedere karma unui mare număr de oameni care au atins un anumit nivel de cultură, în sensul culturii epocii noastre, care este în principal o cultură a capului – oameni care au dobândit o cantitate relativ considerabilă de cunoştinţe.

Gândiţi-vă cât este de numeroasă armata celor care sunt astăzi profesori de liceu, funcţionari ş.a.m.d. Ei au învăţat relativ mult, au frecventat liceul sau şcoala reală, chiar universitatea – nu spun acest lucru în sens ironic, ci în legătură cu tot ceea ce am spus deja despre acest subiect –, ei au devenit teribil de inteligenţi.

În această direcţie, există astăzi un număr extraordinar de mare de oameni inteligenţi. Gândiţi-vă numai că majoritatea sunt atât de inteligenţi încât, practic, nu mai ai ce să le spui; ei ştiu deja totul. Fiecare are un punct de vedere. Fiecare are o judecată asupra a ceea ce-i spui.

Numai în epoca noastră este aşa; în trecut, lucrurile nu stăteau aşa, în această privinţă. Existau unii oameni care posedau cunoştinţe; ceilalţi ascultau ceea ce aveau de spus aceştia. Nu era ceva uzual să existe atât de mulţi oameni inteligenţi cum sunt astăzi. În zilele noastre, nu-i aşa, oamenii sunt inteligenţi deja din fragedă tinereţe; gândiţi-vă câţi oameni care nu au încă 21 de ani scriu, nu vreau să spun poeme, aceasta au făcut-o tinerii întotdeauna, dar cronici literare şi chiar critici.

Dezvoltarea intelectualismului este astăzi, aşadar, extrem de puternică. Dar, în zilele noastre, această dezvoltarea intelectuală se află, la majoritatea oamenilor, sub influenţa încarnărilor lor din secolele 7 sau 8 după întemeierea creştinismului. În sufletul uman devenea atunci din ce în ce mai slab sentimentul a ceea coboară în viaţa pământească din viaţa preterestră. Oamenii începeau să se intereseze din ce în ce mai mult de ceea ce urmează după moarte şi, în schimb, să se intereseze din ce în ce mai puţin de ceea ce precedase viaţa lor pământească. Eu m-am pronunţat adesea în legătură cu acest fapt, spunând: Noi nu avem un termen expresiv pentru a denumi eternitatea, ci numai pentru o jumătate de eternitate, cea care, în realitate, începe şi nu se sfârşeşte niciodată. Pentru această parte a eternităţii (vezi schiţa), noi, oamenii, avem cuvântul nemurire (germ. Unsterblichkeit); dar pentru cealaltă jumătate de eternitate, cea care nu a început niciodată, noi nu avem, ca vechile limbi, cuvântul nenaştere (germ. Ungeborenheit). Dar eternitatea, în totalitatea ei, cuprinde nemurirea şi nenaşterea.

desen

Aşa cum noi ieşim din lumea pământească, prin faptul că trecem prin moarte, care este o transformare, nu un sfârşit, tot astfel am intrat în lume ca fiinţe a căror naştere înseamnă numai o transformare.

Astfel că putem spune: Conştienţa, încă foarte vie la omul primelor secole ale creştinismului: Eu am coborât din lumea spirituală în existenţa fizică –, a început să slăbească, şi s-a limitat tot mai mult la aceasta: Eu sunt aici; ceea ce s-a întâmplat înainte nu mă interesează, asta-i sigur; ceea ce s-a întâmplat înainte nu mă interesează, ceea ce mă interesează este ceea ce urmează după moarte. – Această conştienţă s-a consolidat tot mai mult. Această evoluţie a conştienţei a avut loc în timpul primelor secole ale creştinismului. La oamenii care treceau atunci prin încarnarea lor determinantă, sentimentul vag al unei existenţe preterestre a fost refulat. Iată de ce inteligenţa s-a orientat numai spre ceea ce este pământesc. Această inteligenţă este puternică, dar ea se îndreaptă numai spre ceea ce este pământesc. Când ne dăruim observaţiilor karmice, ne întâmpină lucruri extraordinar de impresionante, extraordinar de semnificative.

Vreau să aleg două cazuri: mai întâi cazul unui om, al unui profesor de istorie din învăţământul superior, un om foarte inteligent, care făcea deja o anumită impresie prin personalitatea sa. Dacă îi privesc viaţa până în momentul în care cerinţele karmice au acţionat prin această zonă neutră (vezi prima schiţă), adică până pe la începutul celui de-al treizecilea an al vieţii sale, am putea spune: acum iese la iveală inteligenţa sa. El era unul dintre numeroşii oameni inteligenţi, şi chiar deosebit de inteligenţi, ai timpului nostru. Dar, în momentul în care el a ajuns în această regiune, inteligenţa nu i-a mai slujit la nimic şi moralitatea sa a devenit îndoielnică. A rămas la un simplu intelectualism, care a fost apoi subminat. Când au intrat în considerare forţele legate nu de sistemul neuro-senzorial, ci, spre sfârşitul vieţii, cele legate de sistemul metabolismului şi al membrelor, atunci natura inferioară a sistemului metabolismului şi al membrelor a sufocat ceea ce mai înainte se deschisese atât de bine în sistemul neuro-senzorial.

Personalitatea respectivă, care îşi începuse viaţa atât de bine din punct de vedere intelectual, a isprăvit în decădere morală, într-un dezastru moral.

Un alt exemplu: O personalitate şi mai inteligentă decât prima, cea descrisă adineaori, care chiar trecea drept o personalitate de o inteligenţă ieşită din comun, dar care nu avea decât această inteligenţă, a dezvoltat dintr-o mare inteligenţă o privire extraordinar de limitată.

Această personalitate s-a dezvoltat, la rândul ei, în aşa fel încât, până la al treizecilea an, a exercitat prin inteligenţa sa o influenţă puternică asupra semenilor săi. După ce a trecut de 30 şi chiar de 35 de ani, când sistemul neuro-senzorial a încetat să acţioneze tot atât de intens, şi când, în schimb, sistemul metabolismului şi al membrelor şi-a făcut simţită influenţa, spre sfârşitul vieţii, această personalitate, considerată înainte un cap foarte inteligent, a devenit, înainte de toate, un om obişnuit, banal, apoi s-a lăsat absorbit cu totul de o existenţă banală de om de partid. Am urmărit viaţa acestei personalităţi. Trebuie să spun că mirarea mea a fost mare când pe acest om, pe care-l cunoscusem în anii săi de tinereţe, l-am regăsit mai târziu printre oamenii care duceau existenţa absolut banală a oamenilor de partid. Drumul de la cerinţele karmice la realizările karmice s-a efectuat în aşa fel încât forţele intelectuale ale omului actual, pregătite în cursul unei vieţi pământeşti din secolul 8 sau 9 al erei noastre, nu erau destul de viguroase la vârsta când sufletul devine mai slab, când corpul opune o mai mare rezistenţă, pentru a ajunge la prima Ierarhie.

Şi iată ce mi s-a revelat: Acei numeroşi oameni din zilele noastre care sunt atât de inteligenţi, care prin formaţia lor şcolară pot deveni, înainte de toate, atât de inteligenţi, dezvoltă în prima perioadă a vieţii lor posibilitatea să ajungă cu forţele inteligenţei lor până la Ierarhia a treia – Îngeri, Arhangheli, Arhai. Ei reuşesc să facă acest lucru. Sunt personalităţi care promit mult.

Când intră în domeniul Ierarhiei a doua, putem spune că ei sunt mai dăruiţi acestei Ierarhii. Ea coboară într-adevăr spre ei; aproape toţi devin capabili de procreare. Această Ierarhie cosmică vine în preajma lor. Aici nu există un real abis între om şi Ierarhia superioară.

Dar atunci când este vorba pentru om, spre 28 de ani, să găsească legătura cu prima Ierarhie, în această legătură trebuie să fie implicat omul întreg, până în sistemul metabolismului şi al membrelor. Atunci acest om are nevoie de nişte forţe interioare mai puternice pentru a se menţine în spirit. Ceea ce a fost depus în om, drept germene venind din vieţile anterioare, din epoca în care oamenii nu se mai gândeau la existenţa preterestră, nu mai este suficient.

Tocmai când vrem să ţinem seama de evoluţia karmei putem spune următoarele: Trebuie să cerem cu tărie adevăratului educator al oamenilor, adevăratului pedagog, să hrănească atât de mult intelectul cu forţe spirituale încât, în anii ulteriori, intelectul pătruns de moralitate să poată echilibra forţele care îl trag pe om în jos (vezi prima schiţă, săgeata îndreptată în jos), care îl îndepărtează de prima Ierarhie.

Într-adevăr, nu este un lucru lipsit de importanţă, tocmai în epoca noastră, să comparăm a doua parte a vieţii umane cu prima parte. Cei care sunt înzestraţi cu un simţ pentru observarea vieţii, pentru observarea vieţii într-un mod just, ar trebui să-şi orienteze cercetările lor în această direcţie. Căci aici deja viaţa obişnuită, dragii mei prieteni, este revelatoare. Exemplele pe care tocmai vi le-am dat sunt exemple luate din viaţa obişnuită, exemple pe care le-am putea găsi cu sutele, cu miile, ele se găsesc peste tot. Dar am mai putea găsi şi altceva, care ar arăta acelaşi lucru, numai că, aş zice, într-un domeniu superior al vieţii. Când eu, care m-am interesat întotdeauna de evoluţia spirituală a oamenilor, îmi îndrept privirea asupra unui anumit număr de asemenea oameni, care păşesc în viaţă ca oameni productivi, care au exercitat asupra semenilor lor o impresie puternică, să spunem, ca tineri poeţi sau ca tineri artişti, şi când îi privesc apoi pe aceiaşi oameni despre care se spunea, pe când ei încă mai aveau 24, 25, 26, 27 de ani: ce puternic, ce extraordinar talent! – văd că ei au îmbătrânit, totul a secat, au rămas la poeziile din tinereţe, la creaţiile artistice din tinereţe. Mai târziu, sursa lor a secat. Ei nu mai erau nimic în domeniul în care străluciseră odinioară.

Dacă treceţi în revistă numele celor care, ca tineri poeţi sau artişti, au cunoscut notorietatea, apoi ei înşişi şi-au şters numele din istoria vie a literaturii sau din istoria artei, veţi găsi confirmat ceea ce vă spun eu acum. Dar aceasta vă va arăta totodată cum diferitele perioade ale vieţii omului ne indică felul în care intervine karma, felul în care intervin impulsurile karmice în viaţa umană.

Tot ceea ce nu este decât intelectual şi materialist nu-l poate cuprinde pe om în mod interior decât în tinereţe. Numai spiritualul care este integrat elementului intelectual poate ţine pe durata întregii vieţi, vreau să spun, pe durata întregii vieţi pământeşti în perspectiva karmei.

Când vedem că apar asemenea destine cum sunt cele pe care tocmai le-am descris trebuie să ne întoarcem în urmă la vieţile anterioare, când oamenilor respectivi nu li s-a oferit posibilitatea contemplării a ceea ce este cu adevărat spiritual, contemplare pe care nu o putem avea în mod just decât dacă examinăm nu numai existenţa de după moarte, ci şi existenţa care precede naşterea.

În epoca noastră, acest aspect tragic al vieţii apare în mod frecvent, şi noi am văzut atâtea înzestrări care nu au ţinut o viaţă întreagă. În zilele noastre avem multe idealuri la tineri, dar puţine la persoanele vârstnice. Bătrânii contează mai mult pe Stat şi pe pensionarea lor, decât pe viaţa într-adevăr activă, fiindcă ei au nevoie de un sprijin din exterior, fiindcă ei nu pot găsi ceea ce i-ar pune în legătură cu prima Ierarhie.

Astfel că, dacă vrem să vedem în mod just lucrurile din punct de vedere karmic, trebuie să ţinem seama de aceste diferite părţi ale omului, care se întrepătrund. Nu vreau să spun aici că dincolo de 49 de ani viaţa ne este dăruită [ Nota 69 ]; aşa cum spuneam, despre acest lucru vom mai vorbi. Dar când omul trece prin aceste perioade ale vieţii (vezi prima schiţă), prin prima grupă de trei perioade, prin a doua şi apoi prin a treia, omul trăieşte mai întâi în legătură cu Ierarhia a treia. El leagă după aceea relaţii, în mod interior, inconştient, cu Ierarhia a doua, apoi cu prima Ierarhie. Abia în funcţie de aceasta putem judeca în ce măsură omul oferă impulsurilor karmice posibilitatea de a prinde formă în el. Căci abia cunoaşterea acestor relaţii cu Ierarhiile superioare ne face capabili să vedem viaţa umană concretă.

Îngerii, Arhanghelii, Arhaii se adresează într-un fel subconştientului nostru în timpul primelor trei perioade ale vieţii şi ne spun: Tu ai adus toate acestea din nişte epoci trecute, dintr-o existenţă pământească anterioară, trebuie să ţi le asumi. – Acestea sunt adresate părţii inconştiente a vieţii noastre conduse de destin. În cursul acestor trei perioade, destinul face să răsune ceea ce ne spune mai ales Ierarhia Îngerilor: Saturn, Jupiter, Marte au rânduit în legătură cu tine un lucru sau altul. Noi am citit aceasta din forţele lor.

Urmează apoi tot ceea ce emană de la Ierarhia a doua, din regiunea Soarelui. Şi, în sfârşit, urmează ceea ce emană în acest fel de la prima Ierarhie şi vine din domeniul lui Venus, Mercur, Lună. Şi, la fel cum Îngerii, în timpul primelor trei perioade ale vieţii noastre, au strigat, în subconştientul nostru: Saturn, Jupiter şi Marte ne-au spus că tu trebuie să porţi în viaţă acest destin –, tot astfel, Serafimii se află, începând de la 28 de ani, în subconştientul nostru; şi ei se adresează tot subconştientului, spunând: Toate aceasta îţi rămân, pentru că tu nu le poţi împlini, pentru că tu nu ajungi până la noi, acestea îţi rămân, şi tu va trebui să le duci cu tine în următoarea viaţă pământească; tu nu le poţi compensa, tu nu ai forţa necesară pentru aceasta.

Puterile karmei, puterile care dau formă destinului nostru, ni se adresează sub pragul conştienţei. Ele ni se adresează prin cele trei Ierarhii superioare. Şi dacă avem o anumită sensibilitate pentru ceea ce intervine astfel în viaţa noastră ca mână a destinului această privire asupra destinului nostru ne face de asemenea să presimţim, cu o sfântă sfială, cum, pe parcursul vieţii, la acest destin al nostru urzesc entităţile tuturor celor trei Ierarhii. Abia atunci ne privim viaţa în mod just.

Căci, vedeţi dvs., cine ar fi cu adevărat satisfăcut dacă, întrebându-ne despre cineva de care se interesează, despre a cărui viaţă pământească ar vrea să afle ceva, fiindcă presupune că noi am şti ceva despre el – noi i-am răspunde: Se numeşte Joseph Müller. – Nu ştim să-i spunem nimic altceva decât numele. El se aştepta să afle despre acest om ceva mai real decât numele său: nişte evenimente din viaţa lui pământească, informaţii despre forţele, despre impulsurile care au acţionat asupra lui în cadrul vieţii pământeşti. Nu ne putem mulţumi cu un simplu nume când vrem să ştim ceva despre viaţa pământească a unui om. Dar, în epoca noastră materialistă oamenii se mulţumesc, din păcate, cu termenul generic de “om” pentru a desemna ceea ce se află în dosul conştienţei obişnuite şi în care acţionează toate aceste entităţi ale Ierarhiilor: Îngeri, Arhangheli şi Arhai, Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes, Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei nu privesc ceea ce este concret. Dar, în această privinţă, oamenii trebuie să înveţe să vadă din nou ceea ce este concret.