Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL II

GA 236


CONFERINŢA A DOUĂSPREZECEA

Dornach, 29 mai 1924

V-am explicat ultima dată în ce relaţii se află omul pe parcursul vieţii sale cu diversele Ierarhii ale lumii superioare, şi aş vrea să remarc faptul că tot ceea ce am expus ne va conduce în cele din urmă să înţelegem tot mai bine acţiunea karmei în viaţa omului şi în evoluţia omenirii. Aşadar aceste consideraţii sunt propriu-zis o pregătire pentru înţelegerea karmei.

Am arătat cum, de la naşterea omului până în jurul vârstei de douăzeci şi unu de ani, Ierarhia a treia întreţine o legătură deosebită cu omul, cum apoi, în momentul pubertăţii, intervine Ierarhia a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, cum această Ierarhie continuă să acţioneze după pubertate mai întâi într-o primă fază, până la douăzeci şi unu de ani, apoi, într-o a doua fază, până la douăzeci şi opt de ani, apoi, într-o a treia fază, până la treizeci şi cinci de ani; dar deja de la douăzeci şi opt de ani se stabileşte un raport profund cu prima Ierarhie, a Serafimilor, Heruvimilor şi Tronurilor, care acţionează, în prima lor fază, până la treizeci şi cinci de ani, când ei lucrează împreună cu Ierarhia a doua, apoi, într-o a doua fază, până la patruzeci şi doi de ani şi, în sfârşit, într-o a treia fază, până la patruzeci şi nouă de ani.

Acum, ceea ce intervine astfel în mod nemijlocit în cursul vieţii umane şi provine de la entităţile Ierarhiilor se încrucişează, aş spune, cu ceea ce se revarsă în viaţa umană drept reflectări ale fiinţelor spirituale ale sistemului planetar.

Noi ştim, desigur, despre fiecare planetă, că atunci când îi privim aspectul fizic, acesta nu este decât semnul care ne arată că în direcţia din care ne apare în general planeta, astrul, este prezentă o colonie de fiinţe spirituale. Ne ridicăm ochii spre o stea, dar ceea ce vedem strălucind, licărind, este semnul exterior al faptului că în această direcţie privirea sufletului nostru întâlneşte o colonie cosmică de entităţi spirituale. Noi suntem situaţi în viaţă în aşa fel încât în corpul nostru fizic noi purtăm un corp eteric. În momentul în care omul se ridică la cunoaşterea imaginativă, suprasensibilă, el percepe tot ce este în stare să perceapă cu ajutorul corpului eteric. V-am indicat în repetate rânduri cum atunci omul are viziunea retrospectivă a întregului tablou al vieţii sale pământeşti începând de la naştere, şi cum în faţa sufletului se află, în mod simultan, toate evenimentele şi toate forţele pe care le-a avut şi care au intervenit în timpul creşterii sale, în întreaga sa organizare fizică, sufletească şi spirituală, sub forma unei panorame grandioase, a unui tablou puternic, ca şi cum timpul ar fi devenit spaţiu. Când suntem iniţiaţi în cunoaşterea imaginativă, noi învăţăm să ne cuprindem astfel viaţa într-o privire de ansamblu

Dar apoi, când intervine cunoaşterea inspirată, putem contempla această retrospectivă reală a vieţii pământeşti, care este un tablou-amintire, şi atunci privirii i se înfăţişează, prin faptul că în cunoaşterea inspirată am înăbuşit ceea ce este de natură imaginativă, prin faptul că aşa-numitele evenimente ale vieţii pământeşti, în măsura în care ele sunt, de asemenea, perceptibile prin corpul eteric nu mai sunt prezente –, atunci privirii i se înfăţişează ceva superior.

Aşadar dacă eu indic în mod schematic această retrospectivă pe care o are omul – în loc de privirea sufletului, desenez privirea fizică – până la naştere în acest curent, acest curent dispare în conştienţa inspirată, şi atunci apar tot felul de alte formaţiuni.

În acest curent apare (vezi desenul, violet) [ Nota 70 ] mai întâi ceva ca o revelaţie, şi, dacă ne ştim orienta în Inspiraţie, putem observa ce apare aici propriu-zis.

Aşadar, înţelegeţi-mă bine: Ne îndreptăm privirea asupra unui tablou care conţine întregul curs al vieţii umane. În acest tablou există o anumită porţiune; dacă ne îndreptăm privirea asupra acestei porţiuni, ea i se arată iniţierii inspirate în aşa fel încât tabloul-amintire, începând cu naşterea, aşadar, cu anul zero, până la al şaptelea an, este şters, şi în locul unde a fost ştearsă această porţiune din tabloul-amintire apar atunci toate acele fapte ce rezultă din legătura pe care o au cu omul, după moartea sa, fiinţele lunare despre care v-am vorbit.

Ceea ce v-am povestit, de exemplu, despre trăirea pe care am avut-o privitor la viaţa de după moarte a personalităţii care mi-a servit ca model pentru Strader din dramele mele misterii, eu am avut-o privind mai întâi tabloul-amintire, apoi ştergând acest tablou-amintire din conştienţa inspirată. După ce este ştearsă partea corespunzătoare perioadei dintre naştere şi anul al şaptelea apar efectele despre care v-am vorbit, şi care reprezintă colaborarea entităţilor lunare (violet) cu entitatea umană după moarte.

Experienţele pe care le putem face prin faptul că drumul vieţii de la naştere până la anul al şaptelea devine transparent şi prin faptul că în acest fel transpar entităţile lunare, faptele entităţilor lunare, ceea ce devine atunci vizibil, ceea ce poate fi atunci cunoscut, aceasta poate fi perceput cel mai uşor de către orice iniţiat

Căci, într-adevăr, dvs. veţi înţelege uşor acest lucru, noi putem dobândi iniţierea la orice vârstă, în afară de vârsta primei copilării. De obicei nu se iniţiază copiii sub şapte ani. Şi dacă vrem să pătrundem cu privirea ceea ce descriu în acest moment, trebuie să fi depăşit această vârstă. Oricine este iniţiat a depăşit, fireşte, al şaptelea an al său. De aceea este relativ uşor să sesizăm ceea ce poate fi văzut în cursul vieţii până la al şaptelea an – aşadar, prin ce trece omul între moarte şi o nouă naştere cu ocazia parcurgerii drumului vieţii în sens invers, care durează aproximativ o treime din viaţa sa pământească.

Un al doilea element se revelează atunci când pentru iniţierea inspirată devine vizibilă acea parte a viziunii retrospective corespunzătoare perioadei dintre şapte şi paisprezece ani, perioadei pubertăţii. Atunci devine vizibil tot ceea ce trăieşte omul după moarte prin faptul că se ridică din regiunea lunară până în regiunea lui Mercur (alb).

Omul se ridică în regiunea lui Mercur după ce a trecut prin regiunea Lunii. Dar, dacă vrem să stabilim o relaţie cu omul care se găseşte în regiunea lui Mercur, atunci trebuie să ştergem din tabloul-amintire intervalul de timp cuprins între anul al şaptelea al vieţii, când are loc schimbarea dentiţiei, şi pubertate.

Când, după aceea, cunoaşterea inspirată şterge perioada următoare a vieţii umane şi face să apară ceea ce se poate ivi atunci, privirii inspirate i se arată evenimente şi fapte pe care le-a trăit omul după moarte în regiunea lui Venus (portocaliu).

Şi astfel, când ne îndreptăm privirea, cu ajutorul iniţierii inspirate, spre această primă perioadă a vieţii umane, vedem oarecum ceea ce se întâmplă în Macrocosmos şi, prin aceasta, şi în Macrocosmosul spiritual, cu morţii, cu cei pe care îi numim morţi.

Ceea ce spun aici vă arată totodată ce infinită profunzime cuprinde o veche ştiinţă în alegerea denumirilor sale. Căci chiar numele Venus evocă, în general, elementul iubirii. Dar contemplarea lui Venus corespunde perioadei din viaţa umană când a intervenit pubertatea.

Urmează după aceea o perioadă care durează de la douăzeci şi unu de ani până la patruzeci şi doi de ani (galben). Când ne cufundăm privirea, cu ajutorul iniţierii inspirate, în această perioadă, atunci trăim – cel puţin putem trăi – prin ce trece un defunct în timpul celei mai mari părţi a existenţei sale dintre moarte şi o nouă naştere prin faptul că el se află într-un anumit raport cu fiinţele solare. Dacă percepem acest interval de timp, devine vizibilă existenţa solară dintre moarte şi o nouă naştere.

desen

Planşa 14
plansa 14
[măreşte imaginea]

Soarele este un corp ceresc atât de puternic, el conţine atâtea forţe spirituale, atâtea esenţe spirituale, încât, pentru ca omul să poată cuprinde cu privirea tot ceea ce provine de la entitatea spirituală a Soarelui exercitând o influenţă asupra lui între moarte şi o nouă naştere, trebuie să ştergem un interval de timp de trei ori mai mare decât celelalte; intervalul de timp dintre douăzeci şi unu şi patruzeci şi doi de ani. Dvs. trebuie să înţelegeţi totodată că iniţiaţii pot percepe ansamblul relaţiilor omului cu fiinţele solare între moarte şi o nouă naştere abia după ce ei au trecut de patruzeci şi doi de ani. Înainte de această vârstă, acest ansamblul de relaţii nu este perceptibil. Aşadar şi pentru percepţia spirituală înseamnă mult a înainta în vârstă. Există anumite lucruri care, pentru a fi percepute, necesită nu numai o anumită iniţiere, dar şi o anumită maturitate de viaţă.

Urmează acum o nouă perioadă în viaţa umană, de la patruzeci şi doi de ani la patruzeci şi nouă de ani (roşu). Ne apropiem astfel, dragii mei prieteni, spre ţelul spre care tindea ultima mea conferinţă, căci o dată cu al patruzeci şi nouălea an încetează posibilitatea de a ne afla în relaţii directe cu Ierarhiile. Aţi putut deduce acest lucru din cele expuse.

Vom examina în curând ce se întâmplă cu cei care au depăşit patruzeci şi nouă de ani. Dacă lăsăm să acţioneze deja astăzi asupra sufletului nostru ceea ce se încrucişează cu periodizarea pe care am prezentat-o mai înainte – pentru aceasta trebuie, bineînţeles, să avem cincizeci de ani sau mai mult –, aşadar, dacă privim perioada dintre patruzeci şi doi şi patruzeci şi nouă de ani, vedem tot ce poate fi vieţuit de om după moartea sa datorită entităţilor care locuiesc pe Marte.

Dar aici începe deja regiunea în care lumea spirituală veghează asupra unei individualizări importante a omului pe Pământ, prin karmă. Aţi văzut, nu-i aşa, cum se pregăteşte karma în cursul acelei existenţe în care este inclus omul imediat după moartea sa, care durează, între moarte şi o nouă naştere, o treime din durata vieţii sale pământeşti. Dar karma se pregăteşte încetul cu încetul. Şi eu am făcut unele aluzii la felul în care este ea pregătită: ea este pregătită în colaborare cu entităţi superioare.

Dar există oameni care îşi elaborează karma în mod cu totul deosebit în regiunea lui Mercur, altele, în cea a lui Venus, în regiunea Soarelui, dar şi asemenea entităţi care şi-o elaborează în regiunea lui Marte.

Asemenea entităţi, asemenea oameni care, în virtutea vieţilor lor trecute, duc în lumea spirituală ceva ce trebuie să fie în mod special elaborat în regiunea lui Marte, asemenea oameni manifestă după aceea, în felul în care îşi vor duce viitoarea existenţă, rezultatele a ceea ce a fost elaborat în această regiune a lui Marte. Permiteţi-mi, dragii mei prieteni, să vă prezint aici un exemplu.

Vedeţi dvs., în epoca în care mahomedanismul apăruse deja, în epoca în care mahomedanismul îşi răspândea deja influenţele civilizaţiei sale asupra Asiei, asupra Africii de Nord şi până în Spania, exista o personalitate a cărei dezvoltarea spirituală avusese loc într-o şcoală din Africa de Nord – dar care se afla deja în decadenţă – asemănătoare cu aceea prin care trecuse, mult timp înainte, Sfântul Augustin, o personalitate care îşi făcuse studiile în Africa de Nord, absolut în acelaşi spirit şi în acelaşi stil.

Trebuie să ne imaginăm că în acea epocă studiile erau cu totul altceva decât astăzi. Astăzi nu am putea auzi vorbindu-se prea multe despre ceea ce s-a petrecut în urmă cu atâtea secole câte s-au scurs între Sfântul Augustin şi acest personaj din Africa de Nord, despre care vă vorbesc aici. Dar pe atunci, mai ales în Africa de Nord, se mai puteau încă face studii misteriale, deşi aceste Misterii erau deja în decadenţă. Iar personalitatea la care mă refer a trecut, aşadar, prin acest fel de studii misteriale, ea a învăţat tot ce se putea afla printr-un asemenea studiu despre autonomia sufletului uman, despre regiunile pe care le cunoaşte sufletul uman când el percepe după ce s-a desprins de corp ş.a.m.d. Dar această personalitate a trecut în Spania cu expediţiile arabe, şi-a asimilat o mare parte a erudiţiei proprii lumii mahomedane asiatice, sub forma modificată pe care această erudiţie o luase deja în Spania; ea şi-a asimilat, de asemenea, multe cunoştinţe propagate cam peste tot la evrei, nu acea Kabbală care a fost cultivată foarte mult în Evul Mediu târziu, ci o formă mai veche a Kabbalei. Astfel încât, în primele timpuri care au urmat după expediţiile mahomedane, această personalitate a fost foarte puternic ancorată în viaţa spirituală a acestei direcţii a mahomedanismului, dar într-un fel deosebit: calculând, socotind, în spiritul Kabbalei.

Toate acestea au fost trăite din nou în cursul unei încarnări feminine ulterioare, când au fost interiorizate, aprofundate, şi au fost asimilate mai puţin pe baza capului decât prin inimă.

Şi apoi această individualitate a trecut, în secolul al 18-lea, în acea personalitate universal cunoscută a lumii franceze, în Voltaire [ Nota 71 ]. Vedem, aşadar, această personalitate reapărând în persoana lui Voltaire.

Dacă privim ce a trăit Voltaire, înainte de a fi fost Voltaire, între moarte şi o nouă naştere, pe baza încarnărilor sale anterioare, atunci descoperim că această individualitate a continuat să-şi elaboreze mai ales în regiunea lui Marte, în timpul părţii a doua a vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, tot ceea ce îşi cucerise prin luptă grea prin studiile sale din Africa de Nord, studii impregnate de spiritul Kabbalei. Şi cu ceea ce a fost prelucrat, cu metamorfoza care poate fi realizată în regiunea lui Marte, a revenit în persoana lui Voltaire în secolul al 18-lea.

Şi astfel am putut să vă dau un exemplu de evoluţie karmică elaborată în mod deosebit între moarte şi o nouă naştere în regiunea lui Marte.

Marte face agresiv tot ceea ce dezvoltă el, fie pe tărâmul însuşirilor fizice, fie pe tărâmul celor sufleteşti sau spirituale. Dar nu numai agresiv, ci chiar războinic. A fi războinic nu înseamnă numai să înaintezi, ci şi a da înapoi, altfel nu am putea purta război. Cred că s-a văzut destul de bine acest lucru în timpul războiului mondial.

Priviţi întreaga viaţă a lui Voltaire: la el s-au dezvoltat şi calităţi ale sufletului, dar, la fiecare pas, sufletul îi este marcat de un atac brusc, de agresivitate şi, de asemenea, de recul. Când lansându-se aproape cu temeritate, când dând înapoi până la laşitate.

Este mult mai bine să studiem aceste lucruri cu ajutorul exemplelor luate pe viu, decât în mod teoretic; de aceea vă prezint asemenea exemple.

Când omul îşi vede apoi, prin iniţierea inspirată – pentru aceasta trebuie să fim cu mult mai vârstnici decât pentru ceea ce am spus mai înainte – perioada vieţii cuprinsă între patruzeci şi nouă şi cincizeci şi şase de ani, atunci el îşi cucereşte cunoaşterea a tot ce poate fi trăit între moarte şi o nouă naştere datorită influenţei pe care o au asupra omului fiinţele regiunii lui Jupiter (verde).

Când omul învăţă să cunoască aceste entităţi din regiunea lui Jupiter, are o impresie ciudată. În primă instanţă, ca om – bineînţeles, trebuie să fi depăşit vârsta de cincizeci şi şase de ani, dacă vrem să avem această impresie –, el este frapat văzând că există entităţi cum sunt cele care sunt legate de regiunea lui Jupiter – vreau să spun că este frapat ca om trăind pe Pământ, nu ca om între moarte şi o nouă naştere, căci acolo suntem în relaţie cu aceste entităţi. Sunt nişte entităţi care nu au nevoie să înveţe nimic, căci în momentul în care ele se plăsmuiesc – eu nu pot spune: “se nasc”, dvs. veţi vedea numaidecât de ce –, ele se plăsmuiesc deja ca fiinţe înzestrate cu o înţelepciune infinită. Ele nu sunt niciodată stupide, ele nu sunt niciodată lipsite de înţelepciune, ele sunt plăsmuite aşa cum le-ar plăcea oamenilor de multe ori să fie formaţi pe Pământ: dacă ei nu ştiu aprecia binefacerea învăţământului, poate că le-ar plăcea să fie înzestraţi cu înţelepciune încă de la naştere. Dar aceste entităţi de pe Jupiter nu se nasc, de fapt, ele se ivesc din întregul organism al lui Jupiter. Ele ies din ansamblul lui Jupiter cam la fel cum se formează la noi din atmosferă norii; ele se ivesc în aşa fel încât le putem considera, o dată ce au apărut, ca înţelepciune încarnată. În regiunea lui Jupiter, ele nici nu mor, ci se transformă. Jupiter este cu adevărat înţelepciune activă. Imaginaţi-vă, să spunem, că dvs. priviţi din înaltul lui Rigi, la picioarele dvs., nişte nori în mişcare şi imaginaţi-vă că aveţi următoarea impresie: aceştia nu sunt nori în mişcare, vapori de apă, ci însăşi înţelepciunea în mişcare, imagini-gânduri mişcătoare, dar care sunt nişte entităţi, şi atunci aveţi impresia pe care v-ar oferi-o Jupiter.

Aş vrea acum să vă arăt cu ajutorul unui alt exemplu cum poate fi formată karma în special în această regiune a lui Jupiter.

Exista o personalitate însetată de cunoaştere, care în ultimele timpuri ale civilizaţiei mexicane cunoscuse cultul Misteriilor mexicane, care erau atunci în plină decadenţă, sub semnul magiei şi superstiţiei. Această personalitate era însetată de cunoaştere şi studia totul, totul, cu mare precizie.

Eu am ajuns să mă interesez de această personalitate fiindcă am cunoscut, acum câţiva ani, un om ciudat, care studiază şi astăzi, într-un mod primitiv, ceea ce se menţine din vechile Misterii mexicane sub formă de superstiţie, sub forma unor reprezentări decadente. Asemenea preocupare nu are nici un sens, căci cel care studiază în zilele noastre aşa ceva, acela studiază pur şi simplu o adunătură de superstiţii; toate acestea sunt astăzi în decadenţă. Dar acea personalitate din trecut la care mă refer studiase toate acestea cu un zel înverşunat, încă înainte de descoperirea Americii, de aşa-numita descoperire a Americii, într-o perioadă în care civilizaţia mexicană era încă înfloritoare, dar începea să decadă, ca civilizaţie a Misteriilor. Astăzi nu cunoaştem nimic în afară de câteva nume şi câteva imagini când vorbim despre Toatl, Quetzalcoatl, Tetzcatlipoca, aşadar, despre aceste entităţi ale Misteriilor mexicane. Dar această personalitate, care ştia încă foarte bine că Toatl este o entitate care urzeşte, ca un fel de spirit universal, în toţi norii, care este prezentă în tumultul apelor, care străluceşte în curcubeu, trăieşte în fulger şi tunet, dar care, în anumite condiţii, cu ajutorul actelor cultice, poate fi determinată să intre în apa sfinţită – această personalitate ştia, de asemenea, că Quetzalcoatl era un fel de divinitate care putea locui în om în mod viu în circulaţia lui sanguină şi în respiraţie. Aşadar personalitatea respectivă şi-a asimilat acest element viu al civilizaţiei mexicane.

Acest om s-a reîncarnat mai târziu, fără să treacă printr-o reîncarnare feminină intermediară. El a fost bărbat în Mexic şi, apoi, tot bărbat când s-a reîncarnat, fără o încarnare feminină intermediară. Dar, în timpul vieţii sale dintre moarte şi o nouă naştere, el a traversat lumea suprasensibilă în aşa fel încât în evoluţia sa karmică – aceasta fiind condiţionată, la rândul ei, de vieţile anterioare, când acest om se aflase în altă parte decât în Mexic –, el a dus în regiunea lui Jupiter mai ales ceea ce trăise în legătură cu superstiţiile pe care le-a cunoscut în Mexic, dar şi nişte realizări încă pline de conţinut ale unor civilizaţii mai vechi. Ceea ce trăise el în acest fel a trecut prin regiunea lui Jupiter, acolo a devenit înţelepciune, dar o înţelepciune având ceva automat, în comparaţie cu acea înţelepciune pe care trebuie să şi-o cucerească omul prin propria sa individualitate. Înţelepciunea, dacă este aşa vie şi activă cum urzeşte şi trăieşte ea pe Jupiter, atunci se răspândeşte, cu ocazia elaborării sale karmice între moarte şi o nouă naştere, asupra a ceea ce omul a trăit mai înainte în timpul vieţii sale pământeşti, face ca din toate acestea să radieze înţelepciune şi pe Pământ. Dar această înţelepciune depinde apoi de ceea ce a fost trăit în timpul vieţii pământeşti.

Şi individualitatea la care mă refer este aceeaşi care s-a născut mai târziu în sânul civilizaţiei moderne în persoana lui Eliphas Lévi [ Nota 72 ]. Eliphas Lévi şi-a trăit, aşadar, viaţa sa pământească precedentă în sânul culturii şi civilizaţiei mexicane, el a trecut prin regiunea înţelepciunii jupiteriene. Aici, această civilizaţie mexicană decadentă a fost oarecum prelucrată din nou şi, dacă citiţi astăzi cărţile lui Eliphas Lévi, puteţi găsi în ele amprenta unei mari înţelepciuni răspândite pe un fond extrem de primitiv. Cel care este în stare să pătrundă asemenea lucruri, îşi spune atunci: Acesta este, cu siguranţă, Jupiter, dar un Jupiter de o calitate inferioară.

Şi acum, dacă putem cuprinde cu privirea cursul vieţii umane între cincizeci şi şase şi şaizeci şi trei de ani – îmi este îngăduit, bineînţeles, să vorbesc şi despre acest lucru –, dvs. vedeţi că aici atingem problema cu vârful nasului (albastru), privirea pătrunde până la acele influenţe care se exercită asupra omului între moarte şi o nouă naştere pornind de la Saturn, de la entităţile saturniene. Spectacolul este încă şi mai surprinzător, şi mai tulburător şi, pentru a spune adevărul, un spectacol dureros.

Entităţile care sunt în legătură cu Saturn sunt nişte entităţi care, prin propria lor natură, nu se preocupă de ceea ce fac în momentul prezent; ceea ce fac este săvârşit de ele oarecum într-un mod absolut inconştient, sub constrângerea unor fiinţe divine cu mult mai înalte şi în sânul cărora s-au înapoiat după ce au atins maturitatea. Dar, imediat după ce ele au făcut ceva, acest lucru este prezent şi acţionează cu o teribilă forţă a amintirii.

Puneţi-vă în situaţia următoare: Orice faceţi, nu am intenţia să enumăr diversele profesiuni, dar imaginaţi-vă următoarele: orice faceţi, dvs. nu sunteţi niciodată atenţi la acţiunea respectivă, atâta timp cât o îndepliniţi, dar de îndată ce aţi îndeplinit-o, ea este prezentă în amintirea dvs. ca o imagine extraordinar de vie. Gândiţi-vă, de exemplu, la un cântăreţ: El cântă, dar nu ştie nimic despre aceasta, numai Zeii sunt cei care se folosesc de faptul că el cântă. Imaginaţi-vă un auditoriu mare care ascultă: El nu-l remarcă, atâta timp cât cântă; auditorii nu ştiu nimic nici despre ei înşişi, nici despre ceea ce trăiesc pe moment. În momentul în care concertul s-a terminat, totul este prezent şi nu mai dispare, rămâne şi constituie conţinutul vieţii. Asta suntem atunci. Pe Saturn, nu suntem altceva decât trecut.

Este ca şi cum dvs., ca om, aţi merge pe Pământ. Imaginaţi-vă că mergeţi: nu remarcaţi nimic în ceea ce vă priveşte, când vă priviţi, dar după ce aţi făcut un pas, apare un mic om de zăpadă, făcut din ceea ce eraţi dvs. Acum, dvs. iar nu remarcaţi nimic, vă continuaţi drumul: în spatele dvs. apare din nou un mic om de zăpadă. Lucrurile continuă mereu la fel, acest mic om de zăpadă în urma dvs., şi tuturor acestor mici oameni de zăpadă le spuneţi Eu. Transpuneţi faptul în spiritual şi aveţi natura fiinţelor saturniene. Între moarte şi o nouă naştere, omul are de-a face şi cu aceste entităţi care trăiesc, aşadar, cu fiinţa lor cu totul în trecut. Şi pot exista oameni care, cu ocazia elaborării karmei lor, au în mod cu totul deosebit de-a face cu aceste fiinţe saturniene.

Putem înfăţişa destinul unor asemenea oameni numai dacă ne îndreptăm privirea în urmă la fiinţa lor asupra perioadei care se desfăşoară între al cincizeci şi şaselea şi al şaizeci şi treilea an al vieţii. Vreau să vă ofer şi aici un exemplu, pentru ca dvs. să vedeţi cum lucrurile care apar din punct de vedere karmic în cadrul unei vieţi umane ne trimit înapoi, la ceea ce se petrece în suprasensibil între moarte şi o nouă naştere.

Eu v-am atras atenţia, nu cu mult timp în urmă, asupra a ceea se desfăşura în Misteriile Hyberniei [ Nota 73 ], atât de demne de admiraţie, dar şi atât de greu accesibile – fiindcă ele îl resping pe cercetător, cum spuneam atunci –, v-am arătat cât de grandios era aportul Misteriilor hybernice din Irlanda. V-am arătat cum omul, după ce învăţa să cunoască toate îndoielile şi toate incertitudinile vieţii, era condus în faţa a două statui. Una era făcută dintr-o materie foarte elastică, şi el trebuia s-o bată uşor cu degetul, s-o atingă. El încerca atunci o impresie înfiorătoare, oribilă, când făcea astfel nişte găuri în această statuie: era ca şi cum ar fi trebuit fără încetare – lucru teribil pentru un om delicat – să taie în carne vie, nu pot spune într-un cadavru, ci în carne vie. Aceasta era una din încercări.

Cealaltă era statuia care păstra urma a ceea ce se imprima în ea şi nu era restabilită în integritatea ei decât în intervalul dintre două exerciţii ale candidatului la iniţiere.

Eu vă descriu aici toate acele impresii grandioase pe care le cunoşteau iniţiaţii Misteriilor din Hybernia, în legătură cu microcosmosul, cu omul însuşi, precum şi în legătură cu marea lume, cu Macrocosmosul. Erau impresii extraordinare, puternice, de o indescriptibilă măreţie.

Unul dintre cei care participaseră cu un elan interior deosebit la Misteriile din Hybernia, care chiar atinsese un înalt grad de iniţiere în aceste misterii, a trebuit apoi – după încarnările sale anterioare, care, la rândul lor, îi oferiseră condiţiile necesare pentru ca această viaţă pământească pe care a trăit-o în sânul Misteriilor din Hybernia să se desfăşoare în acest fel – el a trebuit să traverseze mai ales regiunea lui Saturn. Erau senzaţii de o indescriptibilă măreţie; eu v-am arătat nu demult, când vă descriam aceste lucruri, că Misteriile din Hybernia percepeau o parte din Misteriul de pe Golgotha, fără a intra totuşi cu acesta într-un raport fizic-spaţial. Unul dintre cei care au trăit toate acestea, pe calea simţirii, cu o forţă absolut deosebită, s-a născut din nou în civilizaţia noastră.

Reprezentaţi-vă acum ce s-a întâmplat cu acest om, în timp ce karma sa ultimă se elabora în regiunea lui Saturn. Totul i s-a prezentat atunci în lumina trecutului. El a retrăit ceea ce trăise în Misteriile din Hybernia, iluminat de lumina pe care o proiectează fiinţele saturniene asupra a tot ceea ce se întoarce înapoi la un trecut îndepărtat; şi aceasta trezea în el imagini grandioase din timpurile preterestre, din timpul existenţei lunare şi din timpul existenţei solare.

Atunci când s-a reîncarnat, ceea ce avea nuanţa, coloritul trecutului anterior încarnării planetare Pământ s-a transformat pentru el în nişte imagini puternice, care îşi proiectau licărirea în viitor, imagini idealizate, dar imagini idealizate ale unui spirit vizionar, şi care apar apoi sub forma unui romantism superior.

Într-un cuvânt, această individualitate care a fost odinioară personalitatea unui iniţiat în Misteriile Hyberniei a revenit în timpul nostru – în timpul nostru, în sens larg – în persoana lui Victor Hugo [ Nota 74 ]. Viaţa lui Victor Hugo ne indică, prin romantismul ei, prin întreaga ei configuraţie, o elaborare a karmei în regiunea lui Saturn.

Acestea sunt câteva modeste contribuţii care au menirea să arate cum se formează karma. Aşa cum am spus, noi o putem înţelege mai bine cu ajutorul unor exemple. Căci a vedea cum s-a format karma unor personalităţii cum sunt Voltaire, Eliphas Lévi, Victor Hugo, aceasta este deja ceva care ne introduce, în modul cel mai interesant şi mai viu, în cunoaşterea relaţiei propriei entităţi a omului cu entitatea macrocosmică spirituală cu ocazia elaborării karmei între moarte şi o nouă naştere.