Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL II

GA 236


CONFERINŢA A ŞAISPREZECEA

Dornach, 27 iunie 1924

Expunerile cu privire la karmă nu pot conduce decât încet şi treptat la înţelegerea ansamblului acestor legi complexe care stau la temelia lumii. Aş vrea să mă refer astăzi mai întâi la un fapt pe care a trebuit să-l subliniem, şi anume la faptul că, între moarte şi o nouă naştere, la modelarea karmei omului lucrează în primul rând oamenii înşişi, oamenii care în această viaţă dintre moarte şi o nouă naştere se află în starea pe care am descris-o. Aici ei colaborează cu alţi oameni, mai ales cu acei oameni cu care ei sunt uniţi prin karmă. Aşadar noi vedem între moarte şi o nouă naştere grupuri de oameni, grupuri de oameni uniţi karmic, colaborând la modelarea karmei, astfel că putem deja să spunem: În această viaţă pur spirituală se disting în mod clar grupuri de oameni care au ceva de-a face împreună. Aceasta nu exclude faptul ca şi în această viaţă dintre moarte şi o nouă naştere, şi în special în această viaţă, noi să fim părtaşi la omenirea întreagă, nu înseamnă că prin faptul că facem parte dintr-un grup de oameni, sau, să spunem, dintr-un grup de suflete, nu participăm la viaţa întregii omeniri.

Dar în toate aceste grupuri, până în destinul oamenilor individuali, lucrează entităţile Ierarhiilor superioare. Şi aceste entităţi ale Ierarhiilor superioare care se află împreună cu oamenii între moarte şi o nouă naştere şi colaborează cu ei la formarea karmei lor, aceste entităţi acţionează şi în viaţa pe care o ducem între naştere şi moarte, prin faptul că acum karma se manifestă în sens moral, ea se manifestă în destinul omului. Astăzi trebuie să răspundem la această întrebare: Cum intervine propriu-zis în viaţa oamenilor lucrarea, acţiunea Ierarhiilor?

Aici trebuie să spunem, când vorbim pe baza ştiinţei iniţiatice, că această întrebare ne afectează profund; dvs. puteţi într-adevăr presimţi, dragii mei prieteni, din ceea ce am spus în cursul ultimelor conferinţe, că ceea ce se întâmplă din punct de vedere exterior-natural este legat de ceea ce se întâmplă în karma omenirii.

Cel care observă nu numai faptele naturale, ci îşi îndreaptă privirea asupra evenimentelor generale cosmic-umane, acela vede legătura dintre ceea ce se desfăşoară în interiorul anumitor grupuri de oameni şi al maselor umane de pe Pământ într-o anumită epocă şi fenomenele naturale care se desfăşoară într-o altă epocă. Noi suntem câteodată martorii unor fenomene naturale care intervin în viaţa Pământului. Vedem erupţii vulcanice devastatoare, vedem efectele unor evenimente naturale cauzate de forţele elementelor, cum sunt inundaţiile şi alte fenomene de acest fel.

Atâta timp cât considerăm aceste evenimente drept simple fenomene naturale, ne aflăm, în primă instanţă, în faţa a ceva de neînţeles în raport cu impresia de ansamblu pe care o primim despre lume. Căci vedem aici nişte evenimente care intervin pe neaşteptate în ordinea universală, în faţa cărora atitudinea omului este de obicei aceea de a renunţa să le înţeleagă, de a le accepta ca nenorociri, ca evenimente aduse de soartă. Dar cercetarea spiritual-ştiinţifică ne conduce deja ceva mai departe. Căci ea ne oferă nişte concepţii ciudate tocmai în legătură cu aceste evenimente ale naturii cauzate de forţele elementelor.

Să ne plimbăm privirea peste suprafaţa Pământului. Vedem că anumite ţinuturi ale suprafeţei Pământului sunt pur şi simplu presărate cu vulcani. În alte ţinuturi există posibilitatea unor catastrofe seismice sau a altor catastrofe. Şi când căutăm tocmai în legătură cu asemenea fenomene corelaţiile karmice – aşa cum le-am urmărit în perspectivă istorică în legătură cu mai multe personalităţi ale istoriei în conferinţele trecute –, atunci ni se revelează un fapt foarte ciudat. Descoperim această realitate ciudată: Acolo sus, în lumea spirituală, există suflete umane care trăiesc între moarte şi o nouă naştere în grupuri alcătuite conform karmei lor şi ele îşi elaborează, în funcţie de relaţiile lor karmice trecute, relaţiile lor karmice viitoare. Şi vedem asemenea grupuri de oameni, asemenea grupuri de suflete umane, cu ocazia coborârii lor din existenţa preterestră spre existenţa pământească, le vedem îndreptându-se tocmai spre locurile situate în vecinătatea vulcanilor sau acolo unde se pot produce cutremure de pământ, pentru ca lor să le fie dat acel destin, legat de nişte evenimente naturale cauzate de forţele elementelor, care să îi poată atinge prin faptul că locuiesc în aceste regiuni. Descoperim chiar că în timpul acestei existenţe dintre moarte şi o nouă naştere, când omul are cu totul alte puncte de vedere şi sentimente, aceste regiuni sunt uneori cercetate de suflete legate unele de altele, pentru a avea parte de destinul care poate fi trăit în acest fel. Căci dacă o frază ca aceasta: Eu mi-am ales o mare nenorocire pentru a deveni mai perfect, fiindcă altfel voi rămâne imperfect, ţinând seama de ceea ce se află în karma mea trecută –, dacă o asemenea frază poate avea puţin ecou în sufletele noastre aici pe Pământ, această judecată este prezentă, ea este perfect valabilă când ne găsim între moarte şi o nouă naştere. Atunci noi căutăm o erupţie vulcanică, un cutremur de pământ, pentru a găsi pe calea nenorocirii calea spre perfecţiune.

Trebuie să ne însuşim neapărat aceste două feluri de a judeca viaţa, cel ce rezultă din lumea spirituală şi cel ce rezultă din lumea fizică.

Dar, în această ordine a lucrurilor, trebuie să mergem mai departe şi să ne punem, de exemplu, întrebarea următoare: În lumea exterioară se desfăşoară fenomenele naturale, cele de toate zilele, care urmează un curs relativ regulat, în măsura în care lumea stelară participă le ele; căci această lume stelară urmează într-adevăr un curs relativ regulat, mai ales Soarele, Luna şi celelalte stele, cu excepţia lumii problematice a meteorilor şi cometelor, care intervin într-un mod straniu în fenomenele ritmice ale Cosmosului.

Dar tot ceea ce numim intemperii, vânt, furtună, grindină şi, în general, toate fenomenele climatologice şi meteorologice care se amestecă în existenţa noastră naturală, toate acestea intervin zilnic în mod brusc în această desfăşurare ritmică şi regulată. Vedem acest lucru. În primă instanţă suntem supuşi acestui curs exterior al evenimentelor naturale. Atunci, dacă avem năzuinţe spirituale, noi ascultăm, desigur, ceea ce ni se comunică pe baza iniţierii când ea spune că nu există numai această lume vizibilă, ci şi o lume a suprasensibilului. În această lume a suprasensibilului trăiesc fiinţele Ierarhiilor superioare. Şi noi intrăm în domeniul acestor Ierarhii între moarte şi o nouă naştere, tot aşa cum intrăm în domeniul celor trei regnuri ale naturii, regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal, în timpul vieţii dintre naştere şi moarte.

Noi ascultăm ce ni se spune aici. Încercăm să ne formăm reprezentarea că există această a doua lume, dar foarte adesea ne mulţumim pur şi simplu să punem alături aceste două lumi, fără să le legăm una de alta în reprezentările noastre.

Dar nu ne formăm despre aceste două lumi o viziune conformă cu realitatea decât dacă le putem vedea împreună, dacă le putem vedea, cu privirea sufletului, interacţionând. Căci trebuie să transpară pentru noi această interacţiune dacă vrem să înţelegem cum se formează karma. Această karmă se pregăteşte în cursul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere. Dar ea se plăsmuieşte şi între naştere şi moarte, prin acţiunea Ierarhiilor superioare.

Aşadar trebuie să ne întrebăm: Cum intervin aceste Ierarhii în viaţa pământească? Ei bine, aceste Ierarhii intervin în viaţa pământească folosind fenomenele pământeşti, acţionând prin ele.

Vom înţelege mai uşor ceea ce se întâmplă în acest caz, dacă ne îndreptăm mai întâi privirea spre ceea ce se oferă simţurilor noastre în lumea stelelor şi în lumea pământească. În starea de veghe din timpul zilei, noi vedem Soarele deasupra noastră. Noaptea, percepem lumina Lunii, lumina stelelor. Să ne reprezentăm o dată, dragii mei prieteni, cum privim în lume, cum lăsăm să acţioneze asupra simţurilor noastre ceea ce este deasupra noastră, ceea ce este pe Pământ în jurul nostru, în regnurile naturii. Şi să ne reprezentăm că această lume sensibilă nu are în sine mai mult sens decât forma unui cadavru uman. Când privim în jurul nostru tot ceea ce există ca forţe pe Pământ în afara omului, noi găsim, ce-i drept, toate forţele care există în cadavru, dar nu găsim forţele omului viu. Cadavrul care stă în faţa noastră este un nonsens; el are doar un sens ca rămăşiţă a unui om viu. Şi nu poate fi considerat un om cu raţiune cel care crede că un cadavru s-ar putea constitui singur, drept un ansamblu de realităţi întemeiat în sine. El nu poate exista decât în calitate de rămăşiţă, el poate numai să ne arate forma a ceva care nu mai este vizibil în el. Şi, aşa cum raţiunea trebuie să ne conducă de la cadavru la omul viu, tot astfel suntem în mod necesar conduşi de la tot ce vedem în domeniul existenţei fizic-sensibile la lumea spirituală. Căci această existenţă fizic-sensibilă are tot atât de puţin sens ca şi cadavrul.

Aşa cum în reprezentarea noastră suntem conduşi de la cadavru la omul viu şi putem spune: Acesta este cadavrul unui om –, la fel, noi spunem în faţa naturii: Aici este manifestarea puterilor divin-spirituale. – Nici o altă explicaţie nu ar fi aici raţională, şi nici nu este sănătos să gândim altfel. Este dovada unei gândiri bolnave dacă gândim altfel.

Dar ce fel de lume spirituală trebuie să presimţim în dosul acestei lumi fizic-sensibile? Vedeţi dvs., aceasta este lumea spirituală pe care am învăţat să o numim Ierarhia a doua: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes.

Ierarhia a doua se află în dosul a tot ceea ce este luminat de Soare. Şi ce nu este luminat de Soare, susţinut de Soare, în lumea pe care noi o cunoaştem prin simţuri? Totul este luminat şi susţinut de Soare.

Aceste entităţi ale Ierarhiei a doua îşi au locuinţa lor principală în Soare. Din Soare, ele guvernează lumea vizibilă, care este manifestarea lor. Aşadar putem spune: Dacă avem aici Pământul şi undeva aici Soarele, a cărui lumină ne vine din înaltul cerului, atunci noi avem în dosul activităţii solare, în această activitate, în activitatea solară, prin activitatea solară, activitatea Ierarhiei a doua, a entităţilor Exusiai, Dynamis, Kyriotetes.

desen plansa 21 Planşa 21

[măreşte imaginea]

Radiaţiile solare, care sunt faptele Ierarhiei a doua, sunt purtătoarele tuturor impresiilor senzoriale care pot fi exercitate asupra omului, a tuturor impresiilor care ajung la simţurile noastre în timpul zilei, când suntem în stare de veghe. Aşadar ne exprimăm, într-un anumit sens, în mod just, dacă spunem: În, prin şi în dosul acţiunii Soarelui în domeniul existenţei noastre fizic-sensibile se află lumea suprasensibilă a celei de-a doua Ierarhii.

Dar mai există şi o altă stare a existenţei noastre pământeşti. Noi am vorbit ultima dată, dintr-un anumit punct de vedere, despre această stare. Avem această stare când dormim. Cum se prezintă din punct de vedere cosmic această stare de somn, cum se prezintă în copia sa cosmică? Să ne ocupăm acum de acest lucru.

Aici avem – dacă aceasta este partea suprafeţei pământeşti pe care trăim (vezi desenul de mai jos, linia în formă de cerc, sus), cu corpurile noastre fizic şi eteric în pat (la stânga), cu corpul nostru astral şi cu Eul nostru în afară (la dreapta) –, atunci noi în Cosmos avem de-a face cu faptul că Soarele este în spatele Pământului şi Pământul trebuie să lase să treacă prin el razele Soarelui, pentru ca ele să ajungă până la noi. Tot ceea ce este de natură solară este acoperit de Pământ.

Vedeţi dvs., în toate Misteriile vechi exista o anumită învăţătură care, atunci când o percepem în conţinutul ei, ne face o impresie foarte profundă. Cel care era introdus într-un vechi Misteriu, cel care devenea discipol, care intra încetul cu încetul în ştiinţa iniţiatică, ajungea pe o anumită treaptă a evoluţiei sale interioare, astfel încât el caracteriza impresiile pe care le primea în felul următor – acum fiţi atenţi, dragii mei prieteni, la modul în care vă comunic monologul pe care l-ar fi putut avea un iniţiat de odinioară ajuns pe o anumită treaptă a iniţierii –, un astfel de iniţiat ar fi spus cam aşa: Când, în timpul zilei, mă aflu în plină câmpie şi îmi ridic privirea plină de presimţiri spre cer şi mă dăruiesc impresiilor simţurilor, atunci eu văd Soarele. Eu îl percep în întreaga lui putere orbitoare de la amiază, şi presimt şi contemplu în dosul acestui Soare de amiază acţiunea entităţilor spirituale ale Ierarhiei a doua în ceea ce este solar. Înainte de iniţierea mea, ceea ce este solar dispărea o dată cu Soarele asfinţitului. Când apare asfinţitul, strălucirea Soarelui dispare. Şi, înainte de iniţierea mea, eu parcurgeam orele nopţii cu tenebrele care se năşteau în jurul meu, iar dimineaţa îmi aminteam de aceste tenebre când veneau zorile şi în zori apărea din nou Soarele, pentru a-şi parcurge drumul său până la orbitoarea lumină a amiezii. Dar acum, de când am dobândit iniţierea, este altfel: Când apar zorii, şi când Soarele îşi reia mersul său diurn, atunci în mine se trezeşte amintirea vieţii nocturne. Ştiu ce am trăit în timpul vieţii nocturne. Îmi amintesc foarte exact că am văzut cum, încetul cu încetul, o slabă pâlpâire albăstrie pornind de la amurg mergea tot mai departe, de la vest la est, şi am văzut la miezul nopţii, de aceasta îmi aduc foarte bine aminte, Soarele în punctul de pe cer opus celui în care se afla el cu întreaga lui putere strălucitoare de amiază; i-am văzut pâlpâirea, care face o impresie morală atât de extraordinară, în spatele Pământului. Am văzut Soarele la miezul nopţii.

Un asemenea monolog, care corespunde întru totul adevărului, era pronunţat cu adevărat de aceşti iniţiaţi în meditaţia lor. Căci prin acest monolog ei îşi aduceau în faţa propriei lor conştienţe ceea ce exista cu adevărat. Şi atunci când citim la Jakob Böhme [ Nota 77 ], cartea “Ivirea zorilor”, putem avea impresia zguduitoare că aceste expresii care se află în cartea “Ivirea zorilor” sunt vestigiul unui vechi învăţământ minunat.

Căci ce este “Ivirea zorilor” pentru iniţiaţi? “Ivirea zorilor” este îndemnul de a trezi o amintire cosmică prin viziunea Soarelui de la miezul nopţii în spatele Pământului, acoperit de Pământ, licărind prin Pământ. Dacă, în viziunea obişnuită, vedem la amiază discul solar strălucind cu lumina sa alb-gălbuie, în viziunea iniţiatică noi vedem Soarele violet-albăstrui la punctul opus al cerului, Pământul apărându-ne ca un corp transparent prin care transpare uşor discul alb-gălbui al Soarelui de amiază, iar de cealaltă parte, roşiatic-albăstrui. Dar această apariţie pâlpâitoare roşatic-albăstruie – trebuie să exprim acest paradox – nu-i ceea ce este. Avem în realitate impresia, contemplând acest Soare de la miezul nopţii, că am vedea în depărtare ceva neclar. Şi când ne obişnuim, datorită iniţierii, să privim cu privirea tot mai precisă a iniţiatului ceea ce la început ne apare ca îndepărtat şi neclar, atunci această licărire roşiatic-albăstruie prinde din ce în ce mai mult contur şi formă, se extinde asupra întregului cer ascuns de Pământ, şi această parte a cerului se populează. Şi la fel cum, ieşind din casă într-o noapte clară, avem viziunea maiestoasă a unui cer acoperit de stele, semănat cu puncte luminoase şi scânteietoare, iar Luna poate că apare în mijlocul lor, tot astfel devine vizibilă pentru privirea iniţiatului, de cealaltă parte a cerului, prin Pământul devenit transparent, o întreagă lume care se înalţă ca din inima norilor, care îmbracă forme asemănătoare celor pe care le plăsmuieşte viaţa: Tot ceea ce trăieşte în Ierarhia a doua, în lumea entităţilor Exusiai, Dynamis, Kyriotetes – atunci apar toate aceste entităţi!

Şi când observăm din ce în ce mai atent, când ne-am putut câştiga calmul sufletesc necesar – toate acestea se desfăşoară după nişte pregătiri, după nişte pregătiri realizate prin meditaţie, căci, de fapt, de toate acestea devenim conştienţi în zori, în amintirea retrospectivă, dar avem fenomenul în faţa noastră în aşa fel încât ştim că l-am contemplat în timpul nopţii –, atunci mai intervine şi altceva. Este ca şi cum ceea ce apare de cealaltă parte a Pământului – ceea ce eu sugerez aici ca un nor (violet deschis, roşu şi albastru) –, este ca şi cum această lume vie, mişcătoare, de entităţi ale Ierarhiei a doua ar radia într-un fel din sine o lume de alte entităţi. Eu sugerez în mod schematic ceea ce radiază aici, ceea ce radiază străbătând prin Pământ (galben). Ah! aceasta este cu adevărat o lume de entităţi care, în această constelaţie, în această constelaţie nocturnă, acţionează prin Pământ, care se apropie de om parcă plutind, îndepărtându-se – pentru a reveni! Noi vedem, ca să spunem aşa, acest şir de fiinţe vii, mişcătoare, ale Ierarhiei a doua emanând din sine, în permanenţă, o altă Ierarhie care urcă şi coboară planând, când apropiindu-se de om, când îndepărtându-se din nou. Şi învăţăm încetul cu încetul să cunoaştem despre ce este de fapt vorba aici.

desen

Planşa 22
plansa 22
[măreşte imaginea]

Noi am trăit conştienţi toată ziua, acum dormim. Cu alte cuvinte, corpurile noastre fizic şi eteric sunt lăsate în seama propriei lor activităţi, tot aşa cum o lume minerală şi vegetală este activă în somn. Dar noi am gândit întreaga zi, prin entitatea noastră umană au trecut întreaga zi reprezentări, acestea şi-au lăsat urmele lor în corpurile fizic şi eteric. Noi nu ne-am aminti dimineaţa nimic din ceea ce au fost evenimentele existenţei noastre pământeşti dacă nu ar rămâne urmele impresiilor, pe care după aceea le evocăm sub formă de amintiri. Aceste urme sunt prezente în ceea ce rămâne din om în timpul orelor nopţii culcat pe pat şi de unde el a plecat. Mai ales în corpul său eteric se produce un fenomen ciudat: Ecoul, răsunetul, vibraţia, unduirea, care continuă să se propage, a ceea ce a gândit omul în starea de veghe de dimineaţa până seara.

Şi dacă luăm în considerare acum tot ceea ce doarme pe o anumită porţiune a suprafeţei Pământului, tot ceea ce trăieşte şi urzeşte în aceste corpuri eterice – să ne limităm acum doar la corpurile eterice –, ca ecouri a ceea ce au gândit toţi aceşti oameni adormiţi, care se află pe această porţiune a suprafeţei Pământului: acestea sunt imagini a ceea ce s-a întâmplat pe Pământ în timpul orelor zilei.

Iar aceste entităţi care plutesc astfel, când ridicându-se, când coborând, ele se ocupă, în timpul orelor noastre de somn, de ceea ce a rămas, ca urme, în corpul nostru eteric. Aceasta devine lumea lor. Aceasta devine lumea lor, este acum experienţa lor, obiectul ocupaţiei lor. Atunci ni se revelează un fapt care ne inspiră o veneraţie plină de sfială: Tu ţi-ai lăsat corpul în pat – el este aici. El poartă în sine urmele vieţii din timpul zilei. El este ogorul unde rodesc reprezentările tale din timpul zilei. Pe acest ogor păşesc entităţile Ierarhiei a treia – Îngeri, Arhangheli, Arhai. Aici, înăuntru, în timp ce tu eşti în afara corpurilor tale fizic şi eteric, ele trăiesc ceea ce a fost trăit de oameni sub formă de reprezentări în timpul orelor zilei.

Noi privim cu o veneraţie plină de sfială o asemenea suprafaţă a Pământului unde se află corpuri umane dormind şi, îndreptându-se spre ceea ce se petrece în aceste corpuri ca ecouri ale vieţii din timpul zilei, Îngerii, Arhanghelii, Arhaii. Şi vedem dezvoltându-se în faţa noastră o viaţă minunată, care se desfăşoară între entităţile Ierarhiei a treia şi urmele gândurilor noastre.

Privim acest câmp şi înţelegem cum suntem situaţi ca oameni în Cosmosul spiritual: în timp ce suntem treji, noi le creăm Îngerilor preocupări pentru orele când dormim. Da, în timp ce suntem treji, noi le creăm Îngerilor preocupări pentru orele când dormim.

Şi acum ni se lămureşte ceva cu privire la lumea gândurilor noastre. Acum ni se lămureşte următorul lucru cu privire la lumea gândurilor noastre: Ei bine, aceste gânduri care îţi trec prin cap, ele conţin roadele pe care tu le-ai depus în corpul tău fizic şi în corpul tău eteric, pe care Îngerii le culeg în timpul nopţii, pentru a le duce în Cosmos şi pentru a le integra acolo activităţilor Universului.

Mai vedem şi altceva. În timp ce vedem cum entităţile Ierarhiei a treia, Îngeri, Arhangheli, Arhai, ies plutind din entităţile Ierarhiei a doua şi din activitatea lor, observăm în dosul acestei mişcări (vezi desenul de mai sus, violet deschis, jos) nişte entităţi de o splendoare şi o grandoare deosebită, care vin să se alăture activităţii Ierarhiei a doua. Vedem entităţile Ierarhiei a doua autoplăsmuindu-se în nişte forme roşiatic-albăstrui, dar mai vedem intervenind în această mişcare şi viaţă a Ierarhiei a doua, ca dintr-un fundal, un alt element, şi percepem în curând un fel de fulger (roşu) care străbate chiar mişcarea şi activitatea Ierarhiei a doua, dar trece prin Pământ, ajungând până la cealaltă parte a sa, cea ascunsă, şi se ocupă acum nu de ceea ce a rămas în pat, ci de ceea ce a ieşit afară o dată cu organizarea-Eu şi cu corpul astral.

Şi, aşa cum ne putem îndrepta privirea asupra a ceea ce a rămas în pat ca asupra unui câmp unde roadele gândirii din timpul zilei sunt culese pentru Cosmos de Îngeri, Arhangheli şi Arhai, tot aşa putem vedea cum cooperează fiinţele Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, şi cele ale primei Ierarhii, Serafimi, Heruvimi, Tronuri, ocupându-se de corpul nostru astral şi de Eul nostru.

Atunci, în amintirea pe care o are dimineaţa, iniţiatul îşi spune: De la adormire până la trezire, eu am trăit cu Eul şi corpul meu astral. Eu mă simţeam atunci ca întreţesut, ca integrat în ceea ce fac entităţile primei Ierarhii, Serafimii, Heruvimii, Tronurile, împreună cu entităţile Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Eu mă aflam în interiorul lor, şi priveam la corpurile mele fizic şi eteric; eu vedeam urzind deasupra lor, într-o lumină alb-gălbuie, activitatea entităţilor Ierarhiei a treia, Îngeri, Arhangheli, Arhai, culegând roadele gândurilor mele. Eu mă ştiu unit cu fiinţele primei şi ale celei de-a doua Ierarhii. Deasupra trupului meu pe care l-am părăsit, eu contemplu, atunci când văd nişte nori spirituali grandioşi, urzirea şi activitatea fiinţelor Ierarhiei a treia.

Şi astfel, dragii mei prieteni, vă puteţi reprezenta în mod concret cum apar în viziunea iniţiatică, sub formă de Imaginaţiuni, entităţile celor trei Ierarhii în interiorul imaginii lumii fizice, numai că ele apar când această lume fizică este scufundată în noapte, pe cealaltă parte a Pământului. Şi noi ne putem reprezenta că viziunea, cunoaşterea acestor grandioase realităţi, se imprima din ce în ce mai profund în inimile şi sufletele celor care avuseseră parte odinioară de vechea ştiinţă iniţiatică.

Aceasta se poate întipări iarăşi, în inimile şi sufletele celor care se introduc în ştiinţa iniţiatică modernă.

Dar să ne reprezentăm că această puternică Imaginaţiune apare în faţa sufletului, şi că ea apare în faţa sufletului în aşa fel încât acum prezenţa ei poate fi exprimată în felul următor: Sufletul, în faţa acestei Imaginaţiuni, se află în stare liberă, eliberat de corpurile fizic şi eteric, urzind în radiaţiile entităţilor Serafimi, Heruvimi, Tronuri şi ale entităţilor Exusiai, Dynamis, Kyriotetes.

Să ne reprezentăm că această Imaginaţiune ar fi fost reprezentată, într-un vechi centru de Misterii sub forma unei statui pictate (vezi schiţa), pentru a fi privită de mulţimea care nu era iniţiată; că s-ar fi încercat să se reprezinte în mod plastic ceea ce vedea iniţiatul, într-o asemenea maiestuoasă grandoare, pe faţa opusă a Pământului. Şi, pentru a arăta că aceasta este totodată lumea în care se pregăteşte karma în colaborare cu entităţile celor două Ierarhii superioare, lângă această statuie stăteau cei mai mari iniţiaţi, aceia care aveau parte deja din timpul existenţei lor pământeşti de viziunea la care omul ajunge în mod obişnuit numai între moarte şi o nouă naştere. Aşadar cei mai mari iniţiaţi stau aici, în faţa acestei statui (cercurile de sus).

desen

Apoi se realiza o altă statuie, înconjurată de forme umane. Acolo stăteau iniţiaţii mai puţin avansaţi (cercurile de jos), cei care mai aveau încă de-a face cu corpul fizic uman şi cu corpul eteric uman.

Şi, prin faptul că în această reprezentare erau introduşi oameni, se crea o imagine a ceea ce vedeau iniţiaţii în Misterii. Avem aici originea altarului, care este neîncadrat în partea din faţă şi înaintea căruia cultul este oficiat de preoţi de un rang mai înalt sau mai puţin înalt în ierarhia preoţească, drept copie a ceea ce poate fi contemplat prin ştiinţa iniţiatică. Încă şi astăzi, dacă intraţi într-o biserică catolică şi priviţi din naos spre altar, aveţi aici o copie slabă a ceea ce a fost inaugurat odinioară de ştiinţa iniţiatică şi căpătaţi o impresie despre naşterea unui cult. Un cult nu ia naştere prin faptul că este inventat, căci atunci el nu este un cult. Un cult ia naştere ca o copie a ceea ce se desfăşoară în lumea spirituală.

Dacă ar fi să iau numai un exemplu, aş putea spune, dacă, alături de cultul descris adineaori şi care reprezintă o ceremonie cultică sub aspectul său cel mai complet – nu o voi comenta acum –, dacă aş lua numai o mică parte a cultului care a fost deja adoptat de Comunitatea Creştinilor, pe care majoritatea dintre dvs. îl cunosc: dacă aş evoca în faţa dvs. amintirea cultului oficiat pentru morţi – fie ceremonia pentru incinerare, la care majoritatea dintre dvs. aţi asistat, fie ceremonia pentru înhumare –, ce este, aşadar, acest cult, plăsmuit în sensul Comunităţii Creştinilor? [ Nota 78 ]

Vedeţi desfăşurându-se acest cult. Vedeţi un anumit cult oficiindu-se în faţa sicriului în care se află rămăşiţele pământeşti ale celui decedat. Îl auziţi pe preot rostind anumite formule de rugăciune. Acest cult ar putea fi şi mai complicat, dar, în simplitatea sa, aşa cum se prezintă acum, ceea ce trebuie să fie cucerit pentru omenire prin acest cult poate fi deja cucerit. Ce este acest lucru?

Să presupunem, dragii mei prieteni, că aici ar fi o oglindă şi acolo un obiect sau o fiinţă; dvs. vedeţi astfel în oglindă imaginea reflectată. Aveţi două lucruri: realitatea şi imaginea reflectată. La fel, când se oficiază un cult pentru morţi, dvs. aveţi două lucruri. Cultul care este oficiat de preot în faţa sicriului nu este decât o imagine reflectată. Este o adevărată imagine reflectată şi cultul nu ar fi o realitate dacă el nu ar fi o imagine reflectată. Ce reflectă această imagine? Ceea ce face preotul aici, când stă în faţa cadavrului şi îşi oficiază cultul, îşi are imaginea sa originară în lumea suprasensibilă învecinată cu a noastră, unde, în timp ce noi oficiem cultul pământesc în faţa corpului fizic şi a corpului eteric, acesta din urmă fiind, în realitate încă prezent, cultul ceresc este oficiat de cealaltă parte de către entităţile celeilalte feţe a existenţei, unde sufletul şi spiritul sunt primite cu un cult de primire, tot aşa cum noi oficiem aici în faţa cadavrului un cult de rămas bun. Un cult este o realitate numai dacă îşi are această origine reală.

Şi astfel dvs. vedeţi cum în viaţa pământească intervine viaţa suprapământească, vedeţi cum viaţa suprapământească este prezentă peste tot. Dacă oficiem un adevărat cult pentru morţi, acestui cult pentru morţi îi corespunde ceea ce se celebrează în lumea suprasensibilă. Cele două acţionează împreună. Şi dacă avem în rugăciunea pentru morţi evlavie, adevăr, gravitate, atunci împreună cu rugăciunea pentru morţi răsună în lumea spirituală rugăciunile entităţilor înaltelor Ierarhii. Aici lumea spirituală şi lumea fizică acţionează împreună.

Pretutindeni aceste două lumi acţionează împreună. Astfel, ele acţionează împreună în modul cel mai real atunci când pe Pământ apare imaginea a ceea ce a fost urzit în sfera suprapământească, între moarte şi o nouă naştere, împreună cu entităţile Ierarhiilor superioare: karma.