Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL II

GA 236


CONFERINŢA A ŞAPTESPREZECEA

Dornach, 29 iunie 1924

După ce am încercat în conferinţa de alaltăieri să evoc în faţa sufletului dvs. imaginea cosmică a cultului care ni-l arată pe om în unire cu entităţile lumii spirituale, astfel încât din această unire nu rezultă numai elaborarea karmei, ci şi modul în care se realizează karma în timpul existenţei pământeşti, aş vrea să reiau astăzi o idee abordată deja chiar în acea conferinţă. Spuneam că, tocmai în punctul în care a ajuns în prezent evoluţia omenirii, asupra sufletului celui care cunoaşte ştiinţa iniţiatică apasă nişte probleme karmice legate de istoria universală. Şi, înainte de a trece la consideraţiile care ne vor conduce la cunoaşterea karmei, să examinăm karma şi din punctul de vedere al istoriei lumii, care interesează propriu-zis întreaga omenire civilizată de astăzi.

Într-adevăr, în zilele noastre în lume se întâmplă nişte lucruri care ating îndeaproape conştienţa obişnuită, inima, aş putea spune, care este legată de conştienţa obişnuită. Asupra civilizaţiei europene planează un nor apăsător şi, într-un anumit sens, este chiar de mirare să vezi cât de puţin este dispusă omenirea, în ansamblul ei, să simtă, să perceapă prezenţa acestui nor apăsător care planează asupra civilizaţie europene.

E suficient să ne gândim în primul rând la tot ceea ce rezultă astăzi dintr-o anumită concepţie de viaţă a unei mari părţi a omenirii. Să privim numai ceea ce s-a făcut din creştinism în Europa de Est, de unde ne vine vestea, nu absolut de necrezut, că actualul regim sovietic din Rusia vrea să distrugă operele lui Tolstoi, să le facă să dispară pentru totdeauna. Deşi, bineînţeles, asemenea lucruri nu sunt realizate imediat ce au fost anunţate, totuşi noi nu avem voie să închidem ochii în faţa gravităţii momentului, a momentului istoric pe care îl trăim, şi ar trebui să auzim avertismentul ştiinţei iniţiatice, pe care ea ar trebui să-l repete în fiecare zi: astăzi a venit deja vremea când multiplele preocupări mărunte ale oamenilor ar trebui să tacă puţin şi cât mai multe suflete să se întoarcă spre problemele importante. Dar interesul pentru problemele importante scade, mai curând, decât să crească.

Şi astfel vedem cum acţionează astăzi nişte concepţii despre lume – acţionează, dar în sens distrugător – care iau naştere dintr-un element sufletesc pur pasional, dintr-un element pur emoţional al oamenilor, dintr-un element care urmează în mod esenţial căile luciferice. Şi trebuie să constatăm că într-o mare parte a omenirii este respins tot ceea ce înseamnă realitate; căci nu este adevărat că realizările materialiste dovedesc o cunoaştere a materiei. Materia este cunoscută numai atunci când în sânul acestei materii este perceput spiritul creator. Aşadar cine neagă prezenţa spiritului creator în materie, acela nu cunoaşte materia, ci îşi face din materie un idol.

Cultul idolilor care ia naştere în acest fel este mult mai oribil decât cultul idolilor care se practica în sânul unei omenirii primitive, despre care se vorbeşte adesea ca despre un stadiu al copilăriei civilizaţiei. O parte a omenirii este stăpânită de nişte reprezentări fantasmagorice în legătură cu nişte lucruri ireale.

Desigur, au existat întotdeauna asemenea lucruri în istoria universală a evoluţiei omenirii. Dar tocmai ceea ce spune ştiinţa spirituală despre raportul pe care îl au asemenea lucruri cu întreaga ordine a lumii ne arată cât de serios ar trebui privite asemenea lucruri.

Şi astfel trebuie să ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce ia naştere din faptul că, sub influenţa unor reprezentări materialist-fantasmagorice, sunt create anumite forme de organizare socială, care au apărut în întregime dintr-o natură umană rătăcită, care nu au nimic de-a face cu vreo realitate, care nu îşi au rădăcinile nicăieri în altă parte decât în omul însuşi.

După ce am prezentat astfel un fapt de ordin istoric, dar aparţinând prezentului, să prezentăm acum un alt fapt, de ordin natural-elementar, şi asupra căruia am atras deja atenţia ultima dată, şi anume ce se întâmplă atunci când grupuri de oameni sunt smulse brusc din existenţa pământească de nişte evenimente natural-elementare, cum sunt cutremurele de pământ, erupţiile vulcanice ş.a.m.d.

Aflăm că o asemenea catastrofă naturală a avut loc undeva în lume. Un mare număr de oameni şi-au găsit moartea acolo sau au suferit într-un fel.

Să trecem apoi de la asemenea evenimente natural-elementare la acele evenimente care au legătură mai curând cu întreaga noastră civilizaţie. Să vedem, de exemplu, cum se împlinesc nişte efecte karmice printr-un accident de cale ferată, cum, din nou, dar acum prin intermediul unor cuceriri ale civilizaţiei, firul vieţii este brusc întrerupt, ca efect al acţiunii karmei. Dacă luăm în serios studiul karmei, trebuie să ne întrebăm, pe de o parte: Ce formă ia karma oamenilor care participă la o ordine socială întemeiată pe un element pur emoţional, fantasmagoric, care nu trăieşte decât în interiorul omului, nu în exterior? Şi cum se plăsmuieşte karma atunci când firul vieţii este întrerupt de nişte evenimente naturale sau de nişte evenimente legate de civilizaţie?

Acesta este un aspect, dragii mei prieteni, în cazul căruia ştiinţa iniţiatică pătrunde profund în viaţa sufletului, în viaţa sentimentului. Conştienţa obişnuită nu se întreabă: Cum apare această moarte bruscă din perspectiva vieţilor pământeşti succesive? – Când se produce o catastrofă cauzată de civilizaţie, conştienţa obişnuită nu-şi pune întrebări despre destinul uman în sens mai larg. Căci această conştienţă obişnuită consideră ca încheiat destinul cuiva care a murit într-o asemenea catastrofă.

Pentru ştiinţa iniţiatică, există, pe de o parte, ceea ce se întâmplă oarecum în prim-planul vieţii pe Pământ şi, pe de altă parte, pentru ea este perceptibil, dincolo de acest prim-plan, ceea ce fac Zeii cu sufletele oamenilor. Şi tocmai ceea ce se întâmplă astfel în planul ascuns îi oferă conştienţei iniţiatice acele elemente pe baza cărora ea face o apreciere a vieţii pământeşti. Căci vom vedea în continuarea consideraţiilor noastre karmice cum tocmai în viaţa pământească multe lucruri trebuie să fie modelate într-un fel sau altul, pentru ca ceea ce este divin în planul ascuns al vieţilor pământeşti să poată fi modelat în plan uman, conformându-se, bineînţeles, voinţei Zeilor.

Când examinăm acest plan ascuns, vedem tot ceea ce se elaborează karmic de la suflet la suflet între moarte şi o nouă naştere. Vedem, de asemenea, colaborarea sufletelor umane cu entităţile Ierarhiilor superioare, aşa cum am arătat; dar mai vedem, pretutindeni, şi intervenţia puterilor luciferice şi ahrimanice. Noi vedem, în interiorul acelui organism divin care se află în dosul organismului pământesc, justificarea intervenţiei acestor puteri. Ştim că ordinea spirituală mai profundă a Universului necesită prezenţa lui Lucifer şi Ahriman. Şi, deşi stăm în faţa acestei necesităţi, vedem uneori cu o profundă consternare elementele luciferice şi ahrimanice pătrunzând în lumea pământească. Când ne extindem viziunea dincolo de lumea pământească, până în lumea spirituală, trebuie să ţinem seama de multe corelaţii pe care conştienţa obişnuită nu are nevoie să le vadă; trebuie să fim atenţi la aceste lucruri.

Şi tocmai de aceea în epocile trecute, în vremurile când ştiinţa iniţiatică era tot atât de sacră, în felul ei, pe cât de sacră trebuie să devină iarăşi, aşadar, în epocile trecute, când, în legătură cu un om, apărea undeva întrebarea dacă el este un iniţiat, oamenii ştiau cum trebuie să se comporte cu privire la o asemenea problemă. Şi atunci când, pe drumul vieţii, un om care lua viaţa în serios întâlnea un alt om, care şi el lua viaţa în serios, dacă ei erau de păreri diferite în legătură cu un iniţiat, atunci, în acele vremuri – dacă la unul dintre ei domnea o asemenea incertitudine în legătură cu o a treia personalitate, dacă este un iniţiat sau nu –, adesea putea fi auzit cuvântul: “Tu l-ai privit, aşadar, în ochi?” – Căci după ceea ce percepea cineva datorită profunzimii privirii pe care ţi-o dă faptul de a lua viaţa în serios, după aceasta erau recunoscuţi iniţiaţii în vechile epoci în care existau pe Pământ civilizaţiile bazate pe clarvedere. Ceva asemănător va apărea din nou. Omenirea va trebui să revină la o atitudine serioasă faţă de viaţă, fără ca prin aceasta să-şi piardă simţul umorului.

Dar, într-adevăr, din ceea ce se întâmplă astăzi, ce-i drept, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în toate epocile, putem deduce multe lucruri, dar care trebuie să stea acum în faţa omenirii ca o mare enigmă. Să privim o dată situaţia. Să ne imaginăm o anumită situaţie.

Într-un anumit ţinut a avut loc un puternic cutremur de pământ. Mulţi oameni au murit împreună. Dacă examinăm situaţia din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, nu putem spune întotdeauna că pentru aceşti oameni firele karmice ale acestei vieţi pământeşti s-au desfăşurat până la capăt. Să privim firul karmic al vieţii oamenilor care au murit în acest cutremur de pământ. La oamenii în vârstă, care, fireşte, şi-ar fi terminat în curând karma lor pământească pentru această viaţă, firul vieţii nu a fost scurtat poate decât cu câteva luni sau cu câţiva ani. Tinerii, cei care se aflau în deplina putere a vieţii lor pământeşti, care se gândeau mult la ceea ce urmau să realizeze pentru ei înşişi, pentru familia lor, pentru o omenire viitoare, acestora viaţa le-a fost scurtată cu mulţi ani. Copiii, care erau la vârsta educaţiei, şi pentru sufletul cărora urma să se facă ceea ce era necesar pentru ca ei să se poată integra în viaţă, au fost smulşi din existenţa pământească o dată cu cei bătrâni. Sugari, neînţărcaţi încă, şi copii încă nenăscuţi, au fost luaţi, o dată cu bătrânii şi cu tinerii. Dar atunci se iveşte marea enigmă: Cum acţionează karma într-un eveniment ca acesta?

Şi dacă privim deosebirea dintre un eveniment natural-elementar şi un altul care se produce din cauza unor elemente ale civilizaţiei, cum ar fi, de exemplu, o mare catastrofă feroviară: există în mod clar o deosebire, o deosebire care ne apare ca importantă, esenţială, tocmai atunci când ne situăm pe terenul karmei,

De regulă, atunci când mor împreună oameni în urma unui cutremur de pământ în modul descris, ei sunt legaţi, într-un anumit fel, prin karmă – la fel cum sunt legaţi, mai mult sau mai puţin, prin karmă locuitorii aceleiaşi regiuni; în orice caz, ei au ceva de-a face unii cu alţii –, astfel încât ei, fiind angajaţi într-un destin comun prin faptul că au coborât toţi din existenţa preterestră în viaţa pământească în acelaşi loc de pe Pământ, merg spre acest destin comun al întreruperii firului vieţii.

În schimb, dacă este vorba de o catastrofă feroviară, atunci vom afla, ca regulă generală, că numai puţini dintre oamenii implicaţi în această catastrofă au avut legături în viaţă. Cine se află, aşadar, împreună în acelaşi tren? În general, aceştia nu sunt oameni care au ceva de-a face unii cu alţii, ci ei sunt apropiaţi, ei sunt conduşi unii spre alţii, fără ca între ei să fi existat vreo legătură ca aceea care este întotdeauna prezentă, în mod absolut sigur, în cazul unui cutremur de pământ care loveşte o anumită regiune. Am putea spune că cei care mor împreună într-un accident de cale ferată au fost reuniţi într-un acelaşi loc de către destin. Nu vedem noi aici karma în acţiune într-un mod cu totul diferit, într-un caz şi în celălalt?

Să observăm cu ochiul iniţiatului această catastrofă devastatoare care este un cutremur de pământ. Aici nu este vorba deloc de oameni a căror karmă ar fi încă de la naştere trasată în aşa fel încât cursul vieţii lor să fi trebuit să se încheie în momentul catastrofei. Aceşti oameni au fost smulşi, într-un fel, din karma lor de un asemenea eveniment.

Cum au putut fi ei smulşi astfel? Conform hotărârii Zeilor, karma trebuie să se desfăşoare până la capăt. Tot ceea ce intervine în asemenea fenomene naturale cum sunt cutremurele de pământ, erupţiile vulcanice, inundaţiile şi altele de acest fel, nu face parte din cursul regulat, continuu, al evoluţiei pământeşti, conform legilor ei naturale, ci, în acest caz, în evoluţia Pământului intervine ceva, ce-i drept, tot conform unor legi naturale.

Ceea ce intervine astfel în evoluţia Pământului era odinioară favorabil, necesar, un factor de progres în cadrul evoluţiei, în acele vremuri în care omenirea nu era încă supusă naşterii şi morţii sub forma lor actuală. Dacă vrem să ne reprezentăm prin aceasta ceva precis, să ne întoarcem în urmă la epoca vechii Luni. Pe vremea vechii Luni, care a precedat stadiul Pământ, omul nu era supus naşterii şi morţii în aşa fel încât naşterea, respectiv concepţia, să-l introducă printr-o trecere bruscă în existenţa fizică şi moartea să-l conducă în afara existenţei fizice. Trecerea era mult mai blândă. Era mai mult o transformare, o metamorfoză, decât un salt. Omul pământesc, sau, propriu-zis, omul lunar, nu era tot atât de material cum este astăzi. În lumea spirituală, omul nu era tot atât de spiritualizat cum este astăzi.

Omenirea care trăia pe Lună avea nevoie de cu totul alte legi ale naturii – legi ale naturii care antrenau viaţa lunară într-o mişcare continuă, într-o mişcare şi agitaţie interioară, într-o viaţă fluctuantă şi schimbătoare. Ceea ce se agita, se mişca şi se unduia interior s-a solidificat, dar numai în parte, pe Luna care este însoţitorul nostru în Univers. Dar partea solidă a Lunii, care este mai curând o parte cornoasă, ne trimite înapoi la mobilitate internă a vechii Luni. Ea este cea care îşi face simţite pe Pământ efectele atunci când se produc asemenea catastrofe elementare, în felul descris. În aceste fenomene nu acţionează legile obişnuite ale naturii pământeşti, ci intervine vechea Lună, care îşi continuă evoluţia sa în Univers sub forma de astăzi, justificată pentru ea, dar care şi-a lăsat în Pământ din forţele sale, înainte de a se separa de el, şi acestea se manifestă acum cu mare zgomot.

Amintiţi-vă acum ceea ce v-am explicat, că de karma omului sunt legate anumite entităţi care au fost odinioară mari Învăţători originari ai omenirii, care i-au adus acesteia înţelepciunea originară; aceste entităţi nu trăiau pe Pământ într-un corp fizic, ci într-un corp eteric, şi ele au părăsit la un moment dat Pământul şi locuiesc astăzi pe Lună, astfel încât noi le întâlnim la începutul perioadei pe care o petrecem între moarte şi o nouă naştere. Acestea sunt entităţile care înscriu profund în eterul cosmic, cu o scriere sufletesc-spirituală, ceea ce constituie karma omului.

Dar există în Univers ceea ce aş numi o conspiraţie, care, când ajunge la punctul ei culminant, nu utilizează numai fenomenele cu care Luna însoţeşte astăzi Pământul într-un mod justificat, ci şi ceea ce a putut rămâne, ceea ce a rămas din vechea Lună în Pământ şi care face acolo mare zgomot. Acest element este folosit de puterile ahrimanice. Şi pe această cale pot pune mâna puterile ahrimanice pe firele vieţii oamenilor. Şi putem vedea, de asemenea, cum puterile ahrimanice sunt acelea care, în asemenea cazuri, îşi arată, din adâncurile Pământului, chipurile cuprinse de o satisfacţie voluptuoasă, când se produc asemenea catastrofe naturale.

Ştiinţa iniţiatică ne permite să vedem într-un asemenea caz cum omul care moare astfel şi-a desfăşurat o parte a karmei sale până în momentul în care firul vieţii i se rupe brusc. Rămâne o porţiune de viaţă mai mult sau mai puţin lungă, după cum este vorba de un bătrân, de un adult sau de un sugar; aşadar, ar fi existat posibilitatea ca viaţa lor să se continue, cu evenimentele ei – şi iată că intervine brusc, şi tocmai în organizarea fizică a omului, ca şi comprimat într-un singur moment, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de-a lungul anilor.

Gândiţi-vă, dragii mei prieteni, în faţa a ce ne găsim noi aici. Presupuneţi că victima unei asemenea catastrofe este un bărbat de treizeci de ani. Dacă nu ar fi murit în această catastrofă, karma sa i-ar fi permis să atingă, să zicem, şaizeci şi cinci de ani. Dacă ar fi rămas în viaţă, el ar fi trăit în acest timp o mulţime de evenimente. Acestea nu sunt prezente decât ca posibilităţi. Dar toate acestea sunt conţinute în karma sa, în constituţia corpului său eteric, în constituţia corpului său astral, în constituţia organizării-Eu. Şi ce s-ar fi întâmplat până la şaizeci şi cinci de ani ai săi? Alături de procesele constructive, organismul său ar fi cunoscut şi nişte procese deconstructive permanente; ar fi avut loc o deconstrucţie lentă, până când deconstrucţia s-ar fi terminat la şaizeci şi cinci de ani, o deconstrucţie subtilă şi lentă.

Această deconstrucţie lentă, care ar mai fi avut loc încă timp de treizeci şi cinci de ani, care s-ar fi desfăşurat într-un ritm lent corespunzător, s-a efectuat într-un singur moment, ea s-a comprimat într-un singur moment. Corpului fizic i se poate aplica acest lucru. Dar nu corpului eteric, corpului astral şi nici organizării-Eu.

Omul căruia i se întâmplă ceea ce tocmai am descris intră altfel în lumea spirituală decât dacă şi-ar fi dus karma până la capăt. Prin aceasta, în lumea spirituală este introdus ceva care altfel nu s-ar afla acolo: un corp eteric, un corp astral, o organizare-Eu care ar mai fi putut trăi pe Pământ. În loc să rămână pe Pământ, ele au fost luate în lumea spirituală. În lumea spirituală este luat ceva ce era destinat Pământului. Şi astfel, cu ocazia fiecărei catastrofe de acest fel, vedem introducându-se în lumea spirituală un element pământesc. Oamenii a căror karmă a fost deviată în acest fel de către puterile ahrimanice ajung, aşadar, în lumea spirituală în această stare.

Acum ne vom pune o întrebare, pe care trebuie să ne-o punem, dragii mei prieteni, pentru ca să învăţăm, dacă luăm ştiinţa spirituală în serios, să ne situăm pe punctul de vedere al lumii spirituale şi al entităţilor spirituale din lumea spirituală şi să ne punem întrebări, tot aşa cum ne punem întrebări, în conştienţa obişnuită, în legătură cu lumea fizică şi cu entităţile acestei lumi fizic-pământeşti. De aceea ne este îngăduit să punem întrebarea următoare: Cum primesc cele trei Ierarhii faptul că nişte oameni care urcă spre Ierarhii aduc cu ei, în acest fel, în lumea spirituală un element pământesc?

Atunci, pentru aceste entităţi apare sarcina de a reintegra în ordinea universală ceea ce, în aparenţă, a luat-o pe calea răului, ceea ce, în aparenţă, este contrar ordinii universale. Acum Zeii trebuie să ţină seama de situaţia astfel creată, pentru a transforma acest rău de natură ahrimanică într-un bine de ordin superior. Ajungem atunci să ne reprezentăm cum acei oameni care intră în acest fel în lumea spirituală au fost în mod special aleşi, în vederea unei anumite sarcini de ordin universal, atunci când au trecut prin poarta morţii. Pentru entităţile Ierarhiilor superioare, situaţia este următoarea.

Asemenea entităţi trebuie să-şi spună: Acest om a cunoscut o încarnare anterioară. În urma acestei încarnări şi a ceea ce a precedat-o în existenţa de ansamblu a acestui om, s-a pregătit un anumit complex de fapte, o întreagă lume de evenimente, pe care el le-ar fi trăit în încarnarea sa actuală. Dar din tot ceea ce se pregătise în acest fel, numai prima parte a ajuns să se manifeste, a doua nu a ajuns să se manifeste. De aceea, noi avem aici o parte a unei vieţi umane, care ar trebui să corespundă din punct de vedere karmic cu aceasta (desenează), dar nu îi corespunde, şi noi avem numai această porţiune. Aşadar, numai o parte corespunde întru câtva vieţii anterioare, dar nu întregii vieţi anterioare.

plansa 21   Planşa 23
[măreşte imaginea]

Apoi, Zeii trebuie să contemple această viaţă anterioară şi să spună: Există aici ceva care nu a suferit efectele pe care ar fi trebuit să le sufere. Există aici nişte cauze nefolosite. Şi Zeii pot acum să se folosească de aceste cauze nefolosite, să le transfere asupra acestui om şi să confere astfel fiinţei sale interioare nişte forţe crescute pentru încarnarea următoare. Astfel încât, într-un fel, puterea a ceea ce exista drept cauză într-o încarnare anterioară izbucneşte în el cu tot atâta energie într-o încarnare ulterioară. Dacă nu l-ar fi atins o asemenea catastrofă, poate omul respectiv ar fi venit pe lume cu nişte facultăţi mai reduse, sau cu nişte facultăţi pe care le-ar fi exercitat într-un cu totul alt domeniu decât cel în care se vor exercita ele în următoarea încarnare; astfel, el apare ca un alt om, care îşi va compensa altfel karma sa. Dar el apare, de asemenea, cu nişte particularităţi deosebite. Căci, într-un fel, corpul său astral s-a condensat, pentru că în el au fost integrate cauze nefolosite.

Vă mai puteţi acum mira, dragii mei prieteni, că există legenda despre un filosof [ Nota 79 ] care s-ar fi aruncat el singur în craterul unui vulcan? Care poate fi cauza unei asemenea decizii, la cineva care este iniţiat în tainele lumii? Cauza nu poate fi decât intenţia de a provoca prin liberă voinţă umană ceea ce de altfel nu poate fi provocat decât printr-un eveniment natural-elementar: caracterul brusc al unei desprinderi care nu ar fi trebuit să aibă loc decât în mod lent. Şi astfel, ceea ce se povesteşte în legătură cu acest filosof ar fi putut izvorî foarte bine din intenţia de a veni pe lume într-o încarnare ulterioară cu facultăţi deosebite. Astfel lumea apare cu totul altfel când pătrundem în felul acesta, până în profunzime, problemele karmei.

Vedem astfel mai întâi cum stau lucrurile în principiu, aş putea spune, cu asemenea catastrofe provocate de elemente. Dar să examinăm acum un alt lucru. Să vedem cum, într-o catastrofă cauzată de realizările civilizaţiei, nişte oameni care nu aveau între ei legături karmice foarte puternice au fost aduşi, prin intervenţia elementului ahrimanic, într-un grup, pentru a-şi găsi împreună moartea.

Atunci lucrurile stau cu totul altfel. Şi aici intervin puterile ahrimanice, dar e vorba de oameni care nu erau uniţi de la început în nişte grupuri prin fire karmice, ci pe care tocmai catastrofa îi conduce unii spre alţii. Şi acum apare ceva care se deosebeşte în mod esenţial de ceea ce se întâmplă cu ocazia unei catastrofe naturale.

O catastrofă naturală face să apară în omul care îi este victimă o amintire intensificată a tot ceea ce conţine karma sa drept cauze. Când străbate poarta morţii, omul îşi aminteşte tot ce conţine karma sa. Această amintire se consolidează, devine o amintire clară în sufletul acelui om care moare într-o catastrofă naturală.

O catastrofă feroviară, sau în general o catastrofă legată de cuceririle civilizaţiei, provoacă, dimpotrivă, uitarea karmei. Dar din această uitare a karmei rezultă o puternică receptivitate pentru impresiile noi pe care omul le primeşte în lumea spirituală după moarte. Consecinţa este faptul că acum un asemenea om ajunge să se întrebe el însuşi: Ce se întâmplă cu karma nefolosită pe care o port în mine?

Şi, în timp ce, cu ocazia unei catastrofe naturale, în special facultăţile intelectuale sunt cele care dobândesc o mai mare consistenţă în corpul său astral, într-o catastrofă legată de civilizaţie se consolidează şi se fortifică facultăţile care ţin de voinţă. În acest fel acţionează karma.

Dar acum să ne întoarcem privirea de la aceste catastrofe. Să examinăm ce este capabil să dezvolte un grup de indivizi, în mod fanatic, în domeniul emoţional, când nu intră în acţiune decât ceea ce provine din omul însuşi, aşa cum am arătat, când omul trăieşte cu totul într-o lume ireală şi exercită o acţiune cu atât mai distrugătoare. Să observăm acum această formă fantasmagorică şi desfigurată de civilizaţie care priveşte astăzi din Estul Europei spre Vest, şi să vedem ce se întâmplă atunci când nişte oameni care aparţin unor asemenea contexte sociale trec prin poarta morţii.

Acum, ca şi în cazul celorlalte catastrofe, ceva este introdus de oameni în lumea spirituală. Dar acum este adus în lumea spirituală un element luciferic. Acesta acţionează în lumea spirituală ca element întunecat şi pustiitor. În cazul catastrofelor naturale şi al catastrofelor legate de civilizaţie, din lumea pământească este adusă totuşi lumină în lumea spirituală. Dar aceste aberaţii din planul civilizaţiei introduc tenebre în lumea spirituală. Oamenii intră prin moarte în această lume spirituală ca într-un nor greu şi întunecos, prin care ei trebuie să-şi croiască drum. Căci lumina pe care o incită Lucifer în viaţa emoţională a oamenilor pe Pământ acţionează în lumea spirituală, când omul trece prin poarta morţii în această lume spirituală, drept cel mai dens întuneric. Şi în lumea spirituală intră acele forţe care sunt introduse în această lume spirituală provenind, într-un fel, din fiinţa interioară a omului; pasiuni care nu ar trebui să acţioneze decât în omul însuşi sunt transportate în lumea spirituală, radiază în lumea spirituală.

Şi acestea sunt forţe care, prin puterea lui Ahriman, se transformă în lumea spirituală în aşa fel încât ele fac să fie folosit ceea ce a mai rămas încă în Pământ din stadiul lunar. Aici Lucifer îi întinde cu adevărat mâna lui Ahriman.

Ceea ce este transportat în lumea spirituală prin impulsurile unei civilizaţii întemeiate numai pe viaţa emoţională, dar care în realitate ia naştere numai dintr-o rătăcire a conştienţei pământeşti, aceasta este ceea ce, sub o formă transformată, izbucneşte din adâncurile Pământului în erupţiile vulcanice şi în cutremurele de pământ. Iar din asemenea expuneri învăţăm să punem problema karmei Pământului, problema karmei popoarelor şi, o dată cu aceasta, problema karmei individuale, în măsura în care ea este legată de karma unui popor, de karma Pământului. Învăţăm să punem problema în aşa fel încât să căutăm seminţele lui Lucifer în acea regiune a Pământului unde o veche civilizaţie este distrusă de viaţa emoţională, unde instinctele sălbatice vor să creeze o lume nouă fantasmagorică, dar nu pot avea decât efecte distrugătoare. Şi trebuie să ne întrebăm: Unde va izbucni într-o zi pe Pământ, în mijlocul flăcărilor şi răbufnirilor Pământului, ceea ce arde acum ca un foc arzător în dezlănţuirea sălbatică a pasiunilor umane?

Ştiinţa iniţiatică, atunci când examinează o catastrofă provocată de elemente, are dreptul şi ea chiar trebuie să pună întrebarea următoare, din punctul ei de vedere: Când a fost pregătit acest eveniment natural-elementar? El a fost pregătit prin grozăviile şi ororile războiului, şi prin alte orori care au apărut în cadrul evoluţiei civilizaţiei! Căci în acest fel se leagă lucrurile. Ele se realizează în planul ascuns al existenţei. În faţa unei asemenea priviri, evenimentele nu rămân izolate. Ele apar într-un vast ansamblu cosmic. Dar cum se integrează ele destinelor individuale? Ei bine, dragii mei prieteni, Zeii care sunt legaţi de evoluţia omenirii sunt prezenţi, nu-i aşa. Misiunea lor, cum spuneam, este aceea de a transforma fără încetare toate acestea într-un sens favorabil, de a le transforma în sensul unui progres al destinului oamenilor.

Şi astfel, în permanenţă, din ansamblul pe care îl constituie lumea pământească şi lumea spirituală, destinele oamenilor sunt smulse de sub aripile lui Lucifer şi din ghiarele lui Ahriman, căci Zeii sunt buni. Şi ceea ce se creează, prin intervenţia lui Ahriman sau a lui Lucifer, ca nedreptate în culisele existenţei, este adus iarăşi de Zeii buni, dragii mei prieteni, pe căile dreptăţii şi, în cele din urmă, raportul karmic este un raport bun şi drept.

Privirea noastră, care trebuie să fie întotdeauna plină de înţelegere faţă de karma oamenilor, se întoarce acum de la destinul oamenilor spre destinul Zeilor. Căci în raportul pe care noi îl descoperim între ororile, culpabilităţile, atrocităţile războiului şi catastrofele naturale şi elementare care provoacă victime umane, noi vedem desfăşurându-se lupta dintre Zeii buni şi Zeii răului, care li se opun din două părţi. Noi vedem dincolo de viaţa oamenilor viaţa Zeilor, şi vedem viaţa Zeilor în planul ascuns al vieţii umane. Şi nu vedem viaţa Zeilor prin intermediul unor concepţii teoretice seci, ci o vedem cu inima noastră, participând la ea cu inima; noi vedem această viaţă a Zeilor în aşa fel încât o putem considera, la rândul ei, în raport cu ceea ce se întâmplă în karma individuală a oamenilor pe Pământ, căci noi contemplăm destinul omului strâns împletit cu destinul Zeilor.

Dar când contemplăm asemenea lucruri, atunci se apropie de noi lumea care se află în dosul omului. Căci atunci ni se revelează ceva care nu poate fi contemplat decât dacă participăm la aceasta cu fiinţa noastră cea mai profundă. Atunci ni se revelează cum este cuibărit destinul oamenilor în destinul Zeilor, cum, într-un anumit sens, Zeii însetează după opera pe care o au de realizat cu oamenii în timp ce îşi duc propria lor luptă. Şi, prin faptul că ne apropiem de asemenea reprezentări, suntem trimişi iarăşi în trecut, la ceea ce a apărut în lume şi datorită unor Misterii din vechile epoci întemeiate pe clarvedere.

Cel care era iniţiat în vechile Misterii era introdus mai întâi în lumea elementelor; aici el vedea cum, încetul cu încetul, interiorul său, dar în calitatea sa morală, este împins spre exterior. Apoi învăţa să cunoască – şi acesta era un cuvânt greu de sens, deosebit de puternic, pe care discipolul vechilor Misterii îl pronunţa acum – învăţa să cunoască “Zeii de jos şi Zeii de sus”, Zeii ahrimanici şi Zeii luciferici. În poziţia de echilibru sunt Zeii cei buni. Şi, prin faptul că discipolul vechilor Misterii învăţa să cunoască ceea ce trebuie să înveţe, la rândul său, şi adeptul noilor Misterii, el era iniţiat încetul cu încetul în aspectul cel mai profund al existenţei. Căci atunci când pătrundem cu privirea în aceste corelaţii ajungem la această viziune uimitoare, dar care ne luminează în mod viu asupra lumii: De ce există toată această nefericire în lume? Pentru ca Zeii să o poată transforma în fericire! Căci simpla fericire nu poate pătrunde în existenţa cosmică. Numai fericirea care ia naştere din nefericire prin trecerea omului prin lumea simţurilor poate conduce în profunzimile lumii.

Când este vorba să studiem karma, trebuie să facem întotdeauna apel nu la noţiuni teoretice, ci la omul întreg. Căci nu putem învăţa să cunoaştem karma fără ca la acest efort de cunoaştere să participe inima, sufletul întreg, voinţa omului. Dar dacă învăţăm să cunoaştem karma în acest fel, aşa cum este just, atunci şi viaţa umană dobândeşte profunzime. Şi abia atunci ştim să cântărim la justa lor valoare împrejurările de viaţă care îi conduc pe oameni unii spre alţii prin karmă.

Există, bineînţeles, momente când chiar pentru cel care nu rămâne la suprafaţa lucrurilor karma poate apăsa greu. Dar toate aceste momente vor fi compensate prin acele momente în care karma îi dă aripi, când el se înalţă din împărăţia pământească în împărăţia Zeilor. Şi trebuie să simţim în adâncul fiinţei noastre legătura care uneşte lumea divină cu lumea umană, dacă vrem să vorbim despre karmă în adevăratul sens al cuvântului.

Căci ceea ce se află pe Pământ în noi, împrejurul nostru, e ceea ce dispare mai întâi pe drumul dintre moarte şi o nouă naştere. Dar ceea ce dăinuie este faptul că Zeii, adică fiinţele Ierarhiilor superioare, ne ţin de mână. Şi nimeni nu va face să se nască în sine atitudinea interioară justă faţă de cunoaşterea karmei dacă nu vede în această cunoaştere a karmei o mână întinsă din partea Zeilor.

Străduiţi-vă, dragii mei prieteni, să concepeţi cunoaşterea karmei în aşa fel încât această cunoaştere a karmei să trezească în sufletele voastre sentimentul: Când mă apropii de tărâmul sacru al spiritului, unde karma poate deveni puţin mai clară pentru mine, eu trebuie să apuc mâna pe care mi-o întind Zeii.

Atât de reale trebuie să devină sentimentele noastre, dacă vrem să ajungem la o adevărată cunoaştere a lumii spirituale – iar cunoştinţele despre karmă fac parte dintr-o asemenea cunoaştere.