Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL III

GA 237


CONFERINŢA A DOUA

Dornach, 4 iulie 1924

Voi mai schiţa astăzi câteva lucruri despre felul cum forţele care pregătesc karma omului îşi continuă evoluţia după ce omul a trecut prin poarta morţii. Trebuie să ne reprezentăm într-adevăr că, pentru conştienţa obişnuită, formarea karmei, această relaţie cu lumea care poate fi numită karmică, are loc în om într-un mod mai curând instinctiv. Vedem animalele acţionând în mod instinctiv. Dar, tocmai un asemenea cuvânt, ca multe altele foarte frecvent folosite în cadrul ştiinţei sau în afara ei, cum este cuvântul instinct, este întrebuinţat de obicei într-un mod cât se poate de imprecis. Oamenii nu îşi dau deloc osteneala să-şi facă în legătură cu aceasta o reprezentare mai precisă. Aşadar, ce este de fapt ceea ce numim instinct la animale?

Ştim că animalele au un suflet-grup. Animalul, aşa cum este el, nu este o fiinţă completă în sine, ci în spatele lui se află sufletul-grup. Dar cărei lumi îi aparţine, de fapt, acest suflet-grup? Trebuie să răspundem la această întrebare: Unde găsim sufletul-grup al animalelor? În mod sigur, nu în lumea noastră fizic-sensibilă; în această lume nu se află decât indivizii izolaţi ai animalelor. Găsim sufletele-grup ale animalelor abia atunci când, fie prin iniţiere, fie prin cursul normal al evoluţiei umane între moarte şi o nouă naştere, intrăm într-o lume cu totul diferită, cea prin care omul trece între moarte şi o nouă naştere. Aici, printre entităţile cu care ne aflăm atunci împreună şi printre care se află în special fiinţele despre care am spus că elaborăm karma noastră în colaborare cu ele, aici se află sufletele-grup ale animalelor. Iar animalele care sunt aici, pe Pământ, acţionează, când ele o fac instinctiv, pe baza deplinei conştienţe a acestor suflete-grup. Astfel, vă puteţi reprezenta, dragii mei prieteni, dacă avem aici, desenat în mod schematic, împărăţia în care trăim între moarte şi o nouă naştere (vezi desenul, galben), cum acţionează forţele care pornesc din sufletele-grup ale animalelor (albastru). Şi ele se află aici. Iar aici, pe acest Pământ, se află indivizii diverselor specii animale, care acţionează ca mişcaţi prin firele care urcă până la sufletele-grup ce se află în împărăţia dintre moarte şi o nouă naştere. Iată ce este instinctul.

desen

Planşa 2
plansa 2
[măreşte imaginea]

Este absolut firesc ca o concepţie materialistă despre lume să nu poată explica instinctul, fiindcă instinctul este o activitate care îşi are sursa în ceea ce găsiţi, de exemplu, indicat în cărţile mele Teosofia şi Ştiinţa ocultă prin “lumea spiritelor”. Cu omul, lucrurile stau altfel. Şi omul are un instinct, dar atâta timp cât trăieşte aici, jos, el acţionează, prin acest instinct, nu pornind din această regiune, ci din vieţile sale pământeşti anterioare, de dincolo de timp, din vieţile sale pământeşti anterioare, dintr-un anumit număr al vieţilor sale anterioare (roşu). La fel cum influenţa lumii spirituale asupra animalelor le face să acţioneze instinctiv, tot astfel, la om, încarnările anterioare acţionează asupra încarnărilor sale ulterioare, astfel încât karma lui se împlineşte pur şi simplu în mod instinctiv, dar acesta este instinct spiritual, este un instinct care acţionează în sânul Eului. Dacă ţinem seama de asta, vedem că acest mod instinctiv de a acţiona se armonizează cu libertatea umană fără nici o contradicţie. Căci libertatea acţionează pornind din regiunea de unde provin influenţele care fac ca animale să se manifeste în mod instinctiv: din lumea spiritelor.

Astăzi, pentru noi va fi vorba în special să vedem cum se elaborează acest instinct după ce omul trece prin poarta morţii. Aici, în cursul vieţii pământeşti, karma este trăită în mod instinctiv, ea se desfăşoară, ca să spunem aşa, sub stratul superficial al conştienţei.

desen
Planşa 2

În momentul când am trecut prin poarta morţii, tot ce am trăit pe Pământ devine în mod obiectiv conştient timp de câteva zile; îl avem în faţa noastră în imagini care se dilată fără încetare. Aceste imagini sunt însoţite de ceea ce s-a desfăşurat în mod instinctiv prin karmă. Astfel încât, atunci când omul străbate poarta morţii şi viaţa i se desfăşoară văzând-o dilatându-se din ce în ce mai mult (vezi desenul, galben), totul este însoţit de ceea ce în el nu era decât instinctiv, inconştient, toată urzeala karmică (albastru). El nu o vede imediat în zilele care urmează după moarte, dar el vede, fireşte, cum ceea ce nu este sub ochii săi decât o amintire ştearsă începe a lua formă vie; el vede, de exemplu, că există aici deja altceva decât amintirea obişnuită. Când privim cu privirea iniţiatului ceea ce vede omul acum în faţa sa, putem descrie lucrurile în felul următor.

Omul care a murit, după ce a avut în timpul vieţii pământeşti conştienţa obişnuită, vede în faţa sa, într-o panoramă imensă, această viaţă pământească, el o vede, ca să spunem aşa, din faţă (vezi desenul, albastru). Cu privirea iniţiatului, noi o putem vedea şi din cealaltă parte, din spate (galben); atunci apare în toată bogăţia ei ţesătura raporturilor karmice. Atunci vedem această ţesătură a raporturilor karmice, care sunt ţesute în primul rând din gândurile care în timpul vieţii pământeşti au trăit în voinţă – acolo iese ea la iveală.

desen
Planşa 2

Dar acum, dragii mei prieteni, se adaugă imediat un alt element. L-am subliniat adesea: gândurile pe care le avem în mod conştient în timpul vieţii pământeşti sunt moarte; dar acele gânduri care sunt întreţesute în karmă şi care ies acum în relief, acestea sunt vii. Din dosul panoramei vieţii ţâşnesc gânduri vii. Şi acum se produce ceva esenţial, de o importanţă imensă, faptul că acum fiinţele Ierarhiei a treia se apropie şi iau în primire ceea ce ţâşneşte aici, aş putea spune, din dosul panoramei vieţii. Îngeri, Arhangheli şi Arhai, absorb, inspiră, într-un fel, aceste gânduri vii.

Aceasta se întâmplă în timpul când omul se ridică până la marginile sferei lunare. Apoi el intră în sfera lunară; atunci începe parcurgerea în sens invers a drumului vieţii sale, care durează o treime a timpului cât a trăit omul pe Pământ, mai precis, durează atâta timp cât au durat perioadele de somn pe care le-a petrecut el pe Pământ.

Eu v-am arătat adesea cum se petrece această parcurgere în sens invers a drumului vieţii. Dar noi putem mai întâi să ne întrebăm: Când omul doarme în mod obişnuit, ce raport există între starea lui de atunci şi cea care urmează imediat după moarte? Ei bine, vedeţi dvs., când omul se află în starea de somn obişnuită, el se află ca fiinţă spiritual-sufletească numai în Eul său şi în corpul său astral. El nu mai are în sine corpul său eteric, acesta a rămas în pat. Prin aceasta, gândurile rămân fără viaţă, ele nu au nici un mod de acţiune, ele sunt nişte imagini. Acum, când trece prin poarta morţii, omul îşi ia la început cu sine corpul eteric, care atunci se dilată; şi corpul eteric are acum în el nu numai forţele de viaţă necesare fiinţei fizice, ci şi pe cele care dau viaţă gândurilor. Gândurile pot deveni vii, prin faptul că omul şi-a luat cu sine corpul eteric, care, desprinzându-se, poartă gândurile vii de la om la Îngeri, Arhangheli şi Arhai, care binevoiesc să le primească.

Acesta este aici, aş spune, primul act care se desfăşoară în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, faptul că dincolo de pragul morţii entităţile Ierarhiei a treia vin în întâmpinarea a ceea ce se desprinde de om, a ceea ce era încredinţat corpului său eteric, acum în curs de a se dizolva, faptul că entităţile Ierarhiei a treia iau toate acestea în primire. Iar noi, ca oameni, împlinim o rugăciune bună, frumoasă, magnifică, atunci când gândim în aşa fel încât să spunem, în legătură cu raportul vieţii cu moartea sau cu privire la un defunct:

Îngeri, Arhangheli, Arhai
Primesc în ţesătura eterului
Destinul urzit pe Pământ de om.

Noi ne ridicăm atunci privirea spre o realitate spirituală. Şi nu este indiferent că oamenii gândesc stări de fapte spirituale sau că ei nu le gândesc, că ei însoţesc morţii cu gânduri care rămân pe Pământ sau că ei îi însoţesc în continuarea drumului lor cu gânduri care reflectă ceea ce se întâmplă în acea regiune în care au intrat cei care au murit.

Acesta este, dragii mei prieteni, un lucru care îi apare ştiinţei iniţiatice de astăzi foarte de dorit: să avem în timpul vieţii pământeşti asemenea gânduri care să fie copia unui adevărat fapt spiritual. A ne mulţumi numai cu teoria, a gândi numai că omul posedă nişte părţi constitutive superioare, a enumera aceste părţi constitutive, aceasta nu înseamnă încă a stabili o legătură cu lumea spirituală. Numai prin gânduri despre realităţile care se desfăşoară în lumea spirituală putem stabili o legătură cu lumea spirituală.

Iată de ce inimile noastre ar trebui să poată auzi din nou ceea ce auzeau inimile în vechile Misterii, în timpurile îndepărtate ale iniţierii, când neofiţilor li se dădea cu insistenţă acest imbold: Participaţi la destinele morţilor! Nu au mai rămas din acest imbold decât aceste două cuvinte, mai mult sau mai puţin abstracte: “Memento mori”, care nu mai pot acţiona în mod profund asupra oamenilor timpului nostru tocmai pentru că acest imbold a devenit ceva abstract, căci el nu mai poate extinde conştienţa până la a o existenţă mai vie decât este cea de aici, a lumii simţurilor.

În ceea ce priveşte luarea în primire a ţesăturii destinului uman de către Îngeri, Arhangheli şi Arhai, ea se desfăşoară în aşa fel încât avem această impresie: totul urzeşte şi trăieşte într-o atmosferă eterică albastru-violet. Este o activitate şi o viaţă într-o atmosferă eterică albastru-violet.

Iar când corpul eteric se dizolvă, adică atunci când gândurile au fost inspirate de Îngeri, Arhangheli, Arhai, atunci omul se angajează, după câteva zile, în această parcurgere în sens invers a vieţii, aşa cum v-am descris. Atunci omul îşi trăieşte faptele, impulsurile de voinţă, orientarea gândurilor, aşa cum au acţionat acestea asupra semenilor săi, cărora el le-a făcut bine sau rău. El trăieşte cu totul sufletele celorlalţi oameni, nu mai trăieşte în propriul său suflet. Având conştienţa clară că este implicat în aceste lucruri, el trăieşte ceea ce a fost trăit în profunzimile sufletului celorlalţi oameni, cu care el a fost unit prin legături karmice şi cărora le-a făcut fie bine, fie rău. El vede atunci, la rândul său, cum este primit ceea ce a trăit el astfel. El trăieşte acest lucru într-o deplină realitate, într-o realitate pe care ar trebui, desigur, să o descriu ca fiind încă şi mai reală decât realitatea sensibilă dintre naştere şi moarte. El trăieşte atunci o realitate în care, aş spune, se situează mai arzător decât în existenţa pământească.

Dacă observăm acum acest lucru, cu privirea pe care ne-o conferă iniţierea, din cealaltă direcţie, atunci vedem că ceea ce este astfel trăit de om este integrat în fiinţialitatea, în realitatea entităţilor Kyriotetes, Dynamis, Exusiai. Aceste entităţi absorb negativele faptelor umane. Ele se pătrund de acestea. Şi un asemenea spectacol ce se oferă privirii iniţiatului, care vede acum această minune absolută, şi anume cum consecinţele faptelor umane transpuse în termeni de justiţie sunt absorbite de Kyriotetes, Dynamis, Exusiai, acest întreg spectacol îl transportă pe iniţiat într-o stare de conştienţă care îl face să spună: eu ştiu că mă aflu în centrul Soarelui şi, prin aceasta, în centrul sistemului planetar. El priveşte din punctul de vedere al Soarelui ceea ce se întâmplă. Şi el vede o urzire şi o viaţă de culoare mov, el vede cum entităţile Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes absorb faptele umane transpuse în termeni de justiţie, le vede în urzirea şi viaţa unei atmosfere astrale de un violet deschis, de culoare mov.

Vedeţi dvs., descoperim atunci acest adevăr, că Soarele, aşa cum îl vede omul pământesc, este aşa văzut numai dintr-o parte, de la periferia lui. Văzut din centrul său, Soarele apare drept câmpul unde se desfăşoară activităţile spirituale, faptele entităţilor Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes. Aici totul este faptă spirituală, eveniment spiritual. Aici găsim, aş spune, inversul imaginilor vieţii pământeşti, care este viaţa noastră între naştere şi moarte.

Şi, din nou, vom reflecta în mod just la ceea ce se întâmplă aici, dacă ne plăsmuim gândurile în aşa fel încât cuvântul pe care îl folosim în mod obişnuit numai pentru Verwehen, Vergehen, Verwelken, Vernichtetwerden, îl vom lua în senul său propriu-zis. Noi avem cuvântul “Wesen”, avem cuvântul “Geben”. Când spunem: “Vergeben”, aceasta înseamnă “Hingeben”. Numai în jocul de cărţi aceasta înseamnă altceva, dar în limbajul firesc înseamnă “Hingeben”. Când spunem: “Verwesen”, aceasta înseamnă: a conduce fiinţa. Fiind conştienţi de aceasta, să formăm propoziţia:

Exusiai, Dynamis, Kyriotetes
Conduc în viaţa astrală a Cosmosului
Justele consecinţe ale vieţii pământeşti a omului.

Apoi, când acest lucru a fost îndeplinit, când omul a trăit după moarte această treime a existenţei sale pământeşti, parcurgând drumul în sens invers, găsindu-se acum din nou la punctul de plecare al vieţii sale trecute, dar simţindu-se în spaţiul spiritual, în momentul care precede intrarea sa în viaţa pământească, el pătrunde atunci, se poate spune, prin centrul Soarelui, în patria propriu-zisă a spiritelor. Aici, acţiunile sale pământeşti transpuse în termeni de justiţie sunt integrate acum activităţii primei Ierarhii. Ele ajung în domeniul Serafimilor, Heruvimilor şi Tronurilor. Omul intră într-o împărăţie care trezeşte în el acest sentiment: ceea ce a fost săvârşit de mine pe Pământ este integrat de către Serafimi, Heruvimi şi Tronuri în propria lor fiinţialitate activă.

Reflectaţi numai, dragii mei prieteni, noi gândim în mod just despre ceea ce se întâmplă cu defunctul în viaţa sa de după moarte dacă nutrim în noi următorul gând: Ceea ce a urzit defunctul aici, pe Pământ, în ţesătura destinului său este luat în primire mai întâi de Îngeri, Arhangheli şi Arhai. Ei duc aceasta, în cursul etapei următoare a vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, în domeniul entităţilor Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes. Aceste entităţi sunt înconjurate, întreţesute de entităţile primei Ierarhii. Şi, fără încetare, prin această întreţesere, învăluire, în esenţa, în fiinţialitatea activă a Tronurilor, Heruvimilor şi Serafimilor sunt integrate faptele oamenilor pe Pământ. Şi, iarăşi, noi gândim în mod just dacă primelor două propoziţii o adăugăm pe a treia:

În sânul Tronurilor, Heruvimilor, Serafimilor
Învie, ca fiinţialitate activă a lor,
Formele juste ale vieţii pământeşti a omului.

Astfel încât, atunci când ne îndreptăm privirea iniţiatică spre ceea ce se întâmplă în permanenţă în lumea spirituală, noi avem aici, pe Pământ, acţiunile oamenilor cu instinctele lor karmice, cu ceea ce se desfăşoară ca ţesătură a destinului: o ţesătură mai mult sau mai puţin asemănătoare cu ţesătura gândurilor. Dar, ridicându-ne privirea spre lumile spirituale, vedem cum ceea ce au fost odinioară faptele umane, după ce a trecut prin Îngeri, Arhangheli, Arhai, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, este primit şi se răspândeşte printre Tronuri, Heruvimi şi Serafimi, pentru a deveni în înălţimi activitate cerească (se scrie pe tablă):

1. Îngerii, Arhanghelii, Arhaii
Primesc în ţesătura eterului
Destinul urzit pe Pământ al omului.

plansa 3
Planşa 3
2.
Exusiai, Dynamis, Kyriotetes
Încorporează în viaţa astrală a Cosmosului
Justele consecinţe ale vieţii pământeşti a omului.


3.
În sânul Tronurilor, Heruvimilor, Serafimilor
Învie, ca fiinţialitate activă a lor,
Formele juste ale vieţii pământeşti a omului

Există aici, dragii mei prieteni, o serie de realităţi care, îndeosebi în epoca noastră, sunt infinit de importante şi sublime. Căci tocmai acum, la începutul epocii michaelice, în acest moment capital pentru istoria lumii, putem privi faptele acelor oameni care au trăit pe Pământ înaintea sfârşitului erei Kali Yuga, în anii ‘80, ‘90 ai secolului trecut; ceea ce au trăit oamenii în acest timp este primit de Tronuri, Heruvimi şi Serafimi. Dar niciodată contrastul spiritual dintre umbră şi lumină nu a fost atât de mare ca astăzi, când este vorba de această serie de realităţi.

Dacă, în anii ’80 ai secolului trecut, cineva îşi putea ridica ochii spre înălţimi şi vedea cum revoluţionarii de la mijlocul secolului al 19-lea şi faptele lor erau primite de Tronuri, Heruvimi, Serafimi, atunci putea vedea cum un fel de tenebre apăsau asupra perioadei de mijloc a secolului al 19-lea. Şi ceea ce trecea după aceea în domeniul Serafimilor, Heruvimilor şi Tronurilor nu se lumina decât foarte puţin.

Dar dacă îndreptăm acum o privire retrospectivă asupra a ceea ce s-a desfăşurat la sfârşitul secolului al 19-lea printre oameni, ca fapte umane, în raporturile lor unii cu alţii – după ce am putut vedea încă şi mai clar ceea ce s-a întâmplat în această perioadă de sfârşit a erei Kali Yuga şi după ce am putut percepe cum norii de gânduri care se împrăştie lasă să se străvadă ceea ce a fost destinul acestor oameni la sfârşitul erei Kali Yuga –, atunci totul se îndepărtează, şi se vede ceea ce s-a întâmplat în cer într-o lumină clară şi strălucitoare.

Dar acestea nu arată nimic altceva decât extraordinara importanţă pe care o îmbracă în prezent această transpunere a faptelor pământeşti ale oamenilor în fapte cereşti ale sufletelor. Căci ceea ce trăieşte omul drept destin al său, drept karma sa, aceasta se desfăşoară pentru el, în el, în jurul lui, de la o viaţă pământească la altă viaţă pământească. Dar ceea ce se mai desfăşoară şi în lumile cereşti ca urmare a ceea ce a trăit şi săvârşit el pe Pământ, acesta acţionează fără încetare mai departe şi în formele istorice ale vieţii pământeşti. Aceasta intervine în tot ceea ce domneşte aici, pe Pământ, în legătură cu omul, dar nu ca fiinţă individuală.

Cântăriţi bine tot ce cuprinde această frază, dragii mei prieteni. Omul individual îşi trăieşte propriul său destin. Dar deja atunci când doi oameni acţionează împreună, din aceasta rezultă cu totul altceva decât simpla împlinire a destinului unuia şi al celuilalt. Între cei doi oameni se întâmplă ceva care depăşeşte ceea ce trăieşte fiecare dintre ei în mod individual. Conştienţa obişnuită nu percepe, în primă instanţă, nici o legătură între ceea ce se întâmplă între cele două fiinţe şi ceea ce se întâmplă sus, în lumile spirituale. Numai când se preia o activitate spiritual-sacră, în lumea fizic-sensibilă, când oamenii îşi transformă în mod conştient faptele lor fizic-sensibile în aşa fel încât ele devin, totodată, fapte în lumea spirituală, numai atunci se stabileşte o asemenea legătură.

Dar tot ceea ce se petrece între oameni într-un cerc mai vast, şi aceasta este altceva decât ceea ce trăieşte omul individual drept destin. Tot ceea ce nu este destin uman individual, ci înseamnă gândire comună, simţire comună, activitate comună a oamenilor pe Pământ, toate acestea se află în legătură cu ceea ce fac în înălţimi Serafimii, Heruvimii şi Tronurile. Şi în activitatea acestor entităţi se revarsă faptele oamenilor realizate de ei în comun, precum şi vieţile pământeşti umane individuale.

Viziunea care se oferă după aceea privirii iniţiatului este de o importanţă deosebită. Noi ne ridicăm ochii spre înălţimi. Vedem acolo astăzi consecinţele în lumea cerească a ceea ce s-a petrecut pe Pământ în anii ‘70, ‘80, ‘90 ai secolului trecut. Aceasta este, am putea spune, ca un fel de ploaie fină, o ploaie spirituală care ar cădea pe Pământ şi ar uda sufletele umane, şi le-ar îndemna să realizeze ceea ce ia naştere între oameni, într-un fel, pe plan istoric.

Şi atunci putem vedea, iarăşi, cum trăieşte astăzi, ca în nişte imagini de oglindă ale unor gânduri vii, după ce a făcut ocolul trecând prin Serafimi, Heruvimi, Tronuri, ceea ce au săvârşit oamenii pe Pământ în anii ‘70, ‘80, ‘90 ai secolului al 19-lea.

Când cineva pătrunde cu privirea toate acestea, adesea i se poate întâmpla să vadă tocmai următoarele: Vorbeşte astăzi cu un om; ceea ce îi spune el acestui om fiindcă toată lumea o gândeşte, ceea ce nu provine din propriile sale emoţii, din impulsurile sale profunde, ci el o spune pentru simplul motiv că este cetăţean al acestui timp, aceasta creează adesea impresia că ar avea o legătură cu acei oameni care au trăit în anii ‘70, ‘80, ‘90 ai secolului al 19-lea. Într-adevăr, e ca şi cum i-am vedea pe numeroşi contemporani ai noştri stând într-o adunare spirituală, înconjuraţi de anumiţi oameni care se ocupă de ei, dar care nu sunt, de fapt, altceva decât imagini, trimise astfel ca o ploaie din cer, imagini a ceea ce au trăit oamenii în ultima treime a secolului al 19-lea.

Astfel, stafiile, aş putea spune, fantomele foarte reale ale unei epoci precedente dau târcoale, pe plan spiritual, într-o epocă ulterioară. Acesta este unul din efectele karmice generale subtile, care sunt prezente peste tot în lume, şi de care adesea chiar şi ocultişti cei mai avizaţi nu ţin seama. Adesea, atunci când cineva emite în faţa dvs. nu o părere personală, ci ceva stereotip, am putea să-i şoptim la ureche: Acest lucru ţi l-a spus cutare sau cutare, care trăia în ultima treime a secolului al 19-lea!

Numai în acest fel viaţa devine un întreg. Şi iarăşi trebuie să spunem despre epoca noastră, despre această epocă ce a început o dată cu sfârşitul erei Kali Yuga, trebuie să spunem că ea se deosebeşte de toate epocile istorice anterioare. Ea se deosebeşte în sensul că, efectiv, acele fapte umane săvârşite în ultima treime a secolului al 19-lea exercită cea mai mare influenţă ce poate fi imaginată asupra primei treimi a secolului 20.

Dragii mei prieteni, prin tot ce vă spun aici vreau să caracterizez faptul în nişte termeni care nu au nimic de-a face cu limbajul superstiţiei; eu o spun în deplină conştienţă, ca pe ceva ce poate fi indicat drept o realitate exactă: Niciodată încă fantomele epocii care au precedat-o pe a noastră nu au dat târcoale atât de perceptibil printre noi ca în prezent. Şi dacă oamenii de astăzi nu percep prezenţa acestor fantome, acest lucru nu se întâmplă din cauză că noi trăim într-o eră întunecată, ci din cauză că oamenii sunt, în primă instanţă, încă orbiţi de lumina erei luminii. Prin aceasta, ceea ce fac printre noi stafiile secolului trecut este un teren extraordinar de fertil pentru entităţile ahrimanice. Entităţile ahrimanice acţionează astăzi, fără ca oamenii să observe, într-un mod deosebit de nociv. Ele încearcă să galvanizeze, aş putea spune, în mod ahrimanic, cât mai multe dintre aceste fantome ale secolului trecut şi să le facă să exercite o influenţă asupra oamenilor de astăzi.

Nimic nu favorizează mai mult acest impuls ahrimanic în epoca noastră decât tot ceea ce se întâmplă prin faptul că se întemeiază nişte asociaţii populare pentru a se cultiva în cadrul lor rătăcirile secolului trecut, care pentru oamenii cu judecată sunt, de fapt, nişte idei de multă vreme perimate. Niciodată, în nici o epocă, spiritele profane nu au popularizat erorile trecutului cu atâta putere ca în epoca actuală, ca în prezent. Şi trebuie să spunem: dacă vrem să facem cunoştinţă cu faptele inspirate de Ahriman, ne putem da seama de acestea pretutindeni acolo unde se ţin întruniri în care se desfăşoară o activitate pe baza conştienţei obişnuite. Avem astăzi multe ocazii să facem cunoştinţă cu elementul ahrimanic din lume, căci el acţionează cu o forţă extraordinară. Şi el este acel element care, pe această cale ocolită pe care am descris-o astăzi, îi împiedică pe oameni să primească în inima lor, în sufletul lor, ceea ce trebuie să apară acum ca element nou, căci mai înainte nu exista tocmai ceea ce apare la lumina zilei prin antroposofie.

Oamenii sunt satisfăcuţi când ei pot îmbrăca ceea ce aduce nou antroposofia în nişte forme de expresie tradiţionale. Este suficient să vedem cât sunt de satisfăcuţi oamenii atunci când în vreuna din conferinţele mele este prezentat ceva despre care ei pot spune: Ia te uită, acest lucru se găseşte şi într-o veche carte. – Se află acolo, bineînţeles, dar cu totul altfel, căci atunci starea de conştienţă era cu totul alta! Avem atât de puţin curaj să primim ceea ce creşte pe solul prezentului, încât ne simţim liniştiţi când putem să apropiem asemenea lucruri de trecut.

Aceasta dovedeşte clar cu ce forţă acţionează asupra oamenilor de astăzi impulsurile trecutului, şi cât se simt de liniştiţi oamenii prezentului atunci când asupra lor acţionează impulsurile trecutului. Şi acest lucru provine din faptul că secolul al 19-lea acţionează încă atât de puternic în secolul 20. Istoricii viitorului care vor prezenta istoria omenirii din epoca noastră, descriind-o dintr-un punct de vedere spiritual, pe când noi o descriem astăzi numai bazându-ne pe documente, vor trebuie să descrie, înainte de toate, ceea ce se poate exprima astfel: Când examinăm începutul secolului 20, primele trei decenii ale secolului 20, s-ar crede că avem de-a face, în cea mai mare parte, cu proiecţia acţiunilor umane de la sfârşitul secolului al 19-lea.

Dacă îmi este permis să folosesc un cuvânt, în dosul căruia nu există nici o intenţie politică – politica trebuie să rămână în afara Societăţii Antroposofice –, dar, dacă îmi este permis să folosesc un cuvânt numai pentru a caracteriza nişte realităţi, aş spune aceasta: Putem să ne îndreptăm privirea asupra faptelor care au zguduit lumea – întâmplări, aş spune, evenimente, căci, desigur, nu erau fapte –, în special asupra evenimentelor zguduitoare din al doilea deceniu al secolului 20. A devenit o banalitate să spui că de când e lumea lume, de când se scrie istorie, nu s-au petrecut niciodată nişte evenimente atât de zguduitoare. Dar oare nu stau oamenii de fapt în miezul acestor evenimente zguduitoare ca şi cum ei nu ar fi acolo? Oriîncotro ne-am îndrepta, este ca şi cum aceste evenimente zguduitoare s-ar fi desfăşurat în afara oamenilor, ca şi cum oamenii nu ar participa deloc la ele. Aproape că i-am putea spune fiecărui om din cei pe care îi întâlnim astăzi: Ei bine, ai participat la al doilea deceniu al secolului 20? Şi abia când privim lucrurile şi dintr-un alt punct de vedere, observăm cât de dezorientaţi apar oamenii, cât de neajutoraţi, cât de infinit de neajutoraţi apar ei în judecăţile lor, în faptele lor! Odinioară nu era tot atât de dificil ca în zilele noastre să fie găsiţi titulari pentru posturile ministeriale. Gândiţi-vă numai cât este de ciudat să vedem ce se întâmplă de fapt în această privinţă, cât sunt oamenii de descumpăniţi în privinţa a ceea ce se întâmplă aici! Ajungem să ne punem întrebarea: Ei bine, atunci cine acţionează, propriu-zis, aici? Cine participă la ceea ce se întâmplă? Ei bine, dragii mei prieteni, cei care iau parte la ceea ce se întâmplă aici sunt, mai mult ca cei ai timpului prezent, oamenii ultimei treimi a secolului al 19-lea. Puterea umbrei lor este activă în toate.

Vedeţi dvs., acesta este misterul epocii noastre. Am putea spune: Niciodată nu au fost nişte defuncţi atât de puternici cum sunt cei ai ultimei treimi a secolului al 19-lea. Aici există, de asemenea, şi un aspect cosmic. Iar atunci când privim aceste lucruri prin prisma conţinutului lor spiritual, în anumite cazuri particulare ajungem la constatări absolut ciudate.

Cu ocazia reeditării lucrărilor mele, scrise în anii ‘70, ‘80, ‘90 ai secolului trecut, pentru mine se pune problema dacă ar trebui să le aduc unele modificări. Spiritele filistine ale epocii prezente spun: Totul s-a reînnoit; teoriile şi ipotezele ştiinţifice din acea epocă sunt deja depăşite de multă vreme. – Dar dacă vom considera problema din punctul de vedere al realităţii, atunci nu trebuie modificat nimic. Căci, de fapt, în spatele oricărei persoane care scrie astăzi o carte sau vorbeşte de la catedră, se află o umbră: aici vorbesc întotdeauna Du Bois-Reymond, Helmholz, Haeckel, aceia care au vorbit pe vremuri; iar în medicină Oppolzer, Billroth ş.a.m.d. Aceasta face parte din misterul prezentului. Iată de ce ştiinţa iniţiatică spune: Niciodată morţii nu au fost tot atât de puternici ca în epoca noastră.

Aceasta este ceea ce voiam să inserez astăzi în consideraţiile noastre asupra karmei.