Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL III

GA 237


NOTE

Izvoarele folosite: Conferinţele 1 -10 au fost stenografiate de stenografa profesionistă Helene Finckh (1883-1960), care a notat majoritatea conferinţelor lui Rudolf Steiner. Textul nostru se bazează pe transpunerea pe care ea a făcut-o în text normal. Pentru ediţia a 5-a din 1971, cu preluarea conferinţei a 11-a, notată de Rudolf Hahn şi a cărei stenogramă originală nu s-a păstrat, textul a mai fost confruntat încă o dată, de către nişte experţi în stenografie, cu stenograma originală. Prin aceasta au putut fi corectate unele mici omisiuni sau greşeli de transcriere care au intervenit la prima transcriere, în 1924, şi care au trecut apoi în ediţiile apărute. Faţă de ediţia a 8-a, anterioară, nu există modificări, cu excepţia corecturii de la pagina 93.

Titlul volumului provine de la ediţia a 2-a din 1937, îngrijită de Marie Steiner.

Referitor la desenele de pe tablă: Desenele originale realizate la tablă şi înscrisurile originale ale lui Rudolf Steiner care ţin de aceste conferinţe s-au păstrat, dat fiind faptul că tablele au fost la acea vreme acoperite cu coli de hârtie neagră. Ele apar, drept completări la conferinţe, micşorate, într-un volum separat al seriei “Rudolf Steiner, desene la tablă realizate cu ocazia conferinţelor” (Rudolf Steiner, “Wandtafelzeichnungen zum Vortragswerk”). Desenele inserate în text în ediţiile anterioare au fost păstrate şi în această ediţie. La pasajele respective din text se atrage întotdeauna atenţia, prin observaţii marginale, asupra planşelor originale corespunzătoare.


Trimiteri în text

Operele lui Rudolf Steiner din cadrul ediţiei Operelor Complete (GA) sunt însoţite la trimiteri de indicele bibliografic corespunzător. Vezi şi privirea de ansamblu de la sfârşitul volumului.

  1. Baruch Spinoza, 1632-1677.

  2. tablouri... în care erau înfăţişaţi călugări dominicani sau Toma d’Aquino însuşi triumfând: de exemplu tabloul de Benozzo Gozzoli de la Louvre, Paris, şi cel de Taddeo Gadoli din biserica Santa Maria Novella, Florenţa.

  3. gânduri lăsate de defuncţi: comp., de exemplu, Conferinţa din 23 septembrie 1911, în Creştinismul esoteric (“Das esoterische Christentum”), GA 130.

  4. Averroes (pe adevăratul său nume Ibn Roshid), 1126-1198, a trăit la curtea din Maroc.

  5. conferinţă asupra istoriei şi cu referire la ideea reîncarnării: vezi Istorie ocultă. Personalităţi şi evenimente ale istoriei Universale în lumina ştiinţei spirituale (“Okulte Geschichte. Persönlichkeiten und Ereignisse der Weltgeschichte im Lichte der Geisteswissenschaft”), GA 126.

  6. René Descartes, 1596-1650.

  7. de când a intervenit impulsul nostru de Crăciun: Vezi Congresul de Crăciun pentru întemeierea Societăţii Antroposofice Generale (“Weinachtstagung zur Begründung der Allgemeinen Anthroposophischen Gesellschaft”), GA 260.

  8. când v-am vorbit despre... individualităţi care se leagă apoi de epopeea lui Gilgameş: vezi Conferinţa din 26 decembrie 1923, în Istoria Universală în lumina antroposofiei (“Die Weltgeschichte in anthroposophischer Beleuchtung”), GA 233.

  9. după spusele Sfântului Augustin: Augustinus, 354-430. În “Retractiones” L. I, Cap. XIII, 3, citim: “Ceea ce se numeşte în prezent religie creştină exista deja la cei vechi şi nu a fost absent de la începuturile speciei umane, şi atunci când Christos a apărut într-un trup de carne, adevărata religie, care era deja prezentă mai înainte, a primit numele de creştinism.”

  10. duminica trecută: La 6 iulie 1924, Conferinţa a 3-a din acest volum.

  11. Unul dintre prietenii săi a ridicat grava problemă...: Lucrarea lui Schiller: “Despre educaţia estetică a omului” (Über die ästetische Erziehung des Menschen”), care a apărut în 1795 în “Horen”, l-a stimulat pe Goethe să redacteze “Basmul despre Şarpele cel verde şi frumoasa Floare de Crin” (“Märchen von der grünen Schlange und der schönen Lilie”), ca încheiere la povestirea “Discuţiile unor emigranţi germani” (“Unterhaltungen deutscher Ausgewanderter”), care, la fel, a apărut în 1795 în “Horen”. – Comp. comentariile lui Rudolf Steiner în Noua spiritualitate şi trăirea lui Christos în secolul XX (“Die neue Geistigkeit und das Christus-Erlebnis des zwanzigsten Jahrhunderts”), GA 200, Conferinţa a 4-a.

  12. aici, drama mea misteriu Poarta iniţierii a prezentat analogii cu “Basmul...” : Vezi Schiţe, fragmente şi paralipomene la cele patru drame-mister (“Entwürfe, Fragmente und Paralipomena zur den vier Mysteriendramen”), în GA 44.

  13. eu am indicat acest lucru aici cu ani în urmă: Comp. conferinţele de la sfârşitul lui decembrie 1918 din Cum îl poate regăsi omenirea pe Christos? (“Wie kann die Menschheit den Christus wiederfinden?”), GA 187.

  14. o rază a înţelepciunii încă vii a lui Pietro de Compostella: Aici se face referire la lucrarea “De consolatio rationis”. Acel Pietro de Compostella – acest nume a fost purtat de încă trei autori – care a scris lucrarea despre care este vorba aici (după Petrus Blanco «Petri Compostellani de consolatio rationis libro duo», Münster i. Westf. 1912 = “Contribuţii la istoria filosofiei Evului Mediu VIII” – “Beiträge zur Geschichte der Philosophie der Mittelalters VIII”) a scris­o aproximativ la mijlocul secolului al 12-lea. Totuşi, rămâne deschisă întrebarea dacă nu cumva lucrarea este în realitate mai veche sau trimite la o sursă mai veche.

  15. Bernardus de Chartres (Bernardus Carnotensis), mort cca.1130.

  16. Bernardus Silvestre (Bernard de Tours), mort cca. 1150.

  17. Jean de Salisbury: mort cca. 1180, ca Episcop de Chartres.

  18. Cuvintele puse între paranteze pătrate au fost incluse de editor, altfel nu se înţelege conţinutul pasajului respectiv.

  19. Hildebrand, din 1073 Papa Gregorius al VII-lea, a murit în 1085.

  20. Alain de Lille (Alanus ab Insulis), născut cca. 1128, mort în 1202 sau 1203.

  21. poemul “La Bataille des septs Arts”: al lui Henri d’Andeli, a fost compus, probabil, aproximativ în 1236.

  22. Brunetto Latini, născut cca. între 1210 şi 1230, mort în 1294; poemul “Il Tesoretto” descrie viziunea citată aici.
    Dante Alighieri, 1265-1321. Prima ediţie a “Divinei comedii” (“Divina commedia”) a apărut în 1472.

  23. Marie Eugenie delle Grazie, 1864-1931, poetă austriacă.

  24. acea conversaţie redată în “Autobiografia” mea: Aici se face referire la discuţia cu preotul Wilhelm Neumann din ordinul Cistercienilor relatată în capitolul 7. Viaţa mea (“Mein Lebensgang”) (1923-1925), GA 28, 1982, p. 125 şi urm.

  25. Toma d’Aquino, 1225-1274, zis doctor angelicus.

  26. Luis Claude de Saint Martin, 1743-1803. A scris mai întâi sub preudonimul «Philosophe inconnu». Vezi “Despre erori şi despre adevăr” (“Des Erreurs et de la vérité”), 1775; tradus în germană de Matthias Claudius sub titlul “Irrtümer und Wahrheit, oder Rückweiß für die Menschen auf das allgemeine Principium aller Erkenntniß”, Breslau 1782; o nouă ediţie a apărut în 1925 în Der Kommende Tag A. G. Verlag, Stuttgart.

  27. kabirii: Alte expuneri ale lui Rudolf Steiner despre kabiri se găsesc şi în următoarele conferinţe: Dornach, 17 ianuarie 1919 (cu desene de Rudolf Steiner după nişte figuri plastice schiţate de el), în GA 273; Dornach, 25 ianuarie 1919, în GA 188; Stuttgart, 4 decembrie 1922, în GA 218; Dornach, 21 decembrie 1923, în GA 232.

  28. Raimund de Sabunda: filosof scolastic, născut la Barcelona; el a predat la Toulouse, începând din 1436, medicina, filosofia şi teologia. Lucrarea sa “Liber creaturarum sive theologiae naturalis” a apărut la Straßburg în 1496.

  29. expresia “Cartea Naturii”: se află în prefaţa ediţiei noi din 1923.

  30. Jakob Böhme, 1575-1624.

  31. “Schibboleth”: semn de recunoaştere, semn distinctiv

  32. sătule de creştinism [sătule de păgânism]: În stenogramă figurează christentummüde (“sătule de creştinism”), şi aşa s­a tipărit şi în primele cinci ediţii. Ţinând seama de ceea ce a fost spus mai înainte şi de context, expresia christentummüde trebuie să fie considerată imposibilă – trebuie să fie vorba de o greşeală de auz sau conferenţiarul s­a exprimat greşit –, astfel, în ediţia a 6-a (1975), christentummüde (“sătule de creştinism”) a fost înlocuit prin heidentummüde (“sătule de păgânism”). Acum, redăm cititorului forma iniţială. Îl lăsăm pe cititor să-şi formeze singur o părere. Caracterizarea propriu-zisă a celor două grupuri nu este afectată, în rest, prin aceasta.

  33. Stenograma iniţială a conferinţei a unsprezecea nu s­a păstrat.

  34. inteligenţele planetelor: Învăţătura despre inteligenţele planetelor ne duce în urmă până la Joh. Trithemius von Sponheim (1462-1516) (“De septem intelligentiis libellus”). Rudolf Steiner mai vorbeşte despre aceasta în (“Das Initiaten-Bewußtsein”), GA 243, Conferinţa a 7-a, şi în Conştienţa iniţiatului. Îndrumări pentru o şcoală esoterică (“Anweisungen für eine esoterische Schulung”) GA 245

  35. John Duns Scott, 1266-1308, filosof scolastic.

  36. Pe vremea când îmi scriam cartea Nietzsche, un luptător împotriva timpului său, GA 5. Prima ediţie apărut la Weimar în 1895.

  37. Friedrich Nietzsche, 1844-1900: “Anticristul. Încercare de critică asupra creştinismului” (titlul ediţiilor ulterioare: “Anticristul. Creştinismul să fie blestemat!”), Lepizig 1895. Această ediţie, care se afla în biblioteca lui Rudolf Steiner, fusese publicată de Fritz Koegel cu corecturi şi tăieturi.
    Pasajul citat este, textual, următorul: “Domnul Renan, acest măscărici în materie de psihologie, recurge, pentru a explica tipul de om care a fost Iisus, la două dintre cele mai deplasate noţiuni care pot fi întrebuinţate aici: noţiunea de geniu şi noţiunea de erou... Să faci din Iisus un erou! – Şi ce dispreţ asupra sensului cuvântului ‘geniu’! Tot ce înţelegem, tot ce înţelege civilizaţia noastră prin ‘spirit’ nu are, în lumea în care trăieşte Iisus, nici un sens. Dacă s­ar fi exprimat cu rigoarea psihologului, aici ar fi la locul său un cu totul alt cuvânt: cuvântul idiot.” (Secţiunea 29).   
    ”Această eternă denunţare a creştinismului, eu o voi scrie pe toţi pereţii – am litere pentru a-i face şi pe orbi să vadă... Eu numesc creştinismul marele blestem, marea corupţie în adâncime, marele instinct de răzbunare, care nu află nici un mijloc destul de veninos, destul de secret, destul de subteran, care să fie destul de meschin – eu îl numesc pata nemuritoare a omenirii... Şi contăm pe vremea de după dies nefastus (ziua nefastă – n. t.), care ţine de la începutul acestei fatalităţi – de după prima zi a creştinimsului! – De ce nu mai curând după ultima sa zi!Încă de astăzi? – Transmutarea tuturor valorilor!” (Secţiunea 62)
    “Ecce homo” şi “Voinţa de putere” (“Ecce homo şi “Der Wille zur Macht”), Leipzig 1911 (vol. XV al GOA).