Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL IV

GA 238


CUVÂNTARE
(Ultima Cuvântare)

Dornach, 28 septembrie 1924 [ Nota 54 ]

Dragii mei prieteni!

A fost imposibil să vă vorbesc ieri şi alaltăieri. Dar nu voiam totuşi să las să treacă atmosfera de Mihaeli, a cărei radiaţie ne va umple mâine inimile şi sufletele, fără să vă fi spus astăzi, dragii mei prieteni, fie şi numai câteva cuvinte.

Faptul că o pot face nu a fost posibil decât graţie îngrijirilor pline de devotament ale prietenei noastre, doctoriţa Ita Wegman. Şi astfel, sper să fiu astăzi în stare să vă spun ceea ce aş fi dorit să vă comunic tocmai cu ocazia acestei atmosfere de sărbătoare.

În ultimul timp, dragii mei prieteni, noi am vorbit mult despre afluxul forţelor mihaelice în evenimentele, în evenimentele spirituale care intervin în viaţa oamenilor pe Pământ. Şi aceasta va fi, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase cuceriri ale muncii antroposofice, care constă în a descifra semnele timpului, aceea de a fi cândva capabili să adăugăm la sărbătorile anului o Sărbătoare a lui Mihael concepută în mod just. Dar acest lucru va fi posibil numai atunci când puterea gândirii lui Mihael, care astăzi este abia simţită, presimţită, când puterea acestei gândiri a lui Mihael se va fi integrat unui număr de suflete ce vor constitui atunci sâmburele uman, pornind de la care va fi creată o asemenea atmosferă de sărbătoare.

În prezent, ce putem noi face pentru a crea ceea ce se cheamă atmosfera mihaelică în perioada anului în care se situează Sărbătoarea lui Mihael este a ne dărui unor gânduri care pregătesc ceea ce va fi pentru omenire în viitor Sărbătoarea lui Mihael. Dar asemenea gânduri pregătitoare devin vii în noi într­un mod cu totul deosebit atunci când ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce am văzut că a acţionat pe parcursul unei lungi perioade de timp, în parte asupra Pământului, în parte în lumile suprasensibile, pentru a pregăti ceea ce, în cursul acestui secol, va putea fi realizat în vederea evoluţiei omenirii de către acele suflete care se simt atrase cu adevărat, într­o dispoziţie justă, de curentul mihaelic.

Şi faptul că dvs., dragii mei prieteni, în măsura în care năzuiţi în mod sincer spre Mişcarea antroposofică, faceţi parte dintre aceste suflete, acesta este lucrul pe care am dorit să vă fac să-l înţelegeţi în cursul ultimelor săptămâni şi mai ales prin acele expuneri în care au fost spuse anumite lucruri despre karma Societăţii Antroposofice.

Mai putem atrage atenţia asupra unui fapt – şi astăzi vom face tocmai acest lucru –, asupra a ceva care ne aduce în faţa sufletului entităţile în mod intim legate de curentul lui Mihael, şi care vor fi legate tot mai mult de ceea ce a fost descris aici drept curent al lui Mihael. Ne vom îndrepta, aşadar, privirea asupra unor entităţi care exercită o importantă influenţă asupra unei mari părţi a omenirii – cel puţin în cursul a două încarnări succesive – entităţi care ne apar ca formând o unitate abia când le recunoaştem a fi încarnările succesive ale unei entităţi.

Îndreptându-ne privirea spirituală spre trecut, vedem că în sânul tradiţiei ebraice apare natura profetică a lui Ilie [ Nota 55 ]. Ştim ce semnificaţie, în sensul unui anumit ţel, a avut pentru poporul Vechiului Testament şi, prin aceasta, pentru omenire în general, această forţă călăuzitoare a profetului Ilie. Noi am arătat cum, de-a lungul timpului, în momentele cele mai importante ale evoluţiei omenirii pe Pământ, entitatea care se afla în Ilie a reapărut în asemenea condiţii încât iniţierea pe care ea trebuia s­o primească pentru evoluţia omenirii i-a putut fi conferită de Christos Iisus însuşi, cum entitatea lui Ilie a reapărut în Lazăr-Ioan, care este una şi aceeaşi persoană, aşa cum aţi putut vedea în Creştinismul ca fapt mistic.

Dar noi am mai văzut că această entitate a reapărut în persoana acelui pictor, cunoscut în întreaga lume, care a putut face să planeze cu o extraordinară expresivitate puterea sa creatoare tocmai asupra Misteriului de pe Golgotha. Şi am văzut apoi cum ceea ce trăia în Rafael prin nişte impulsuri profund creştine, ca şi cum el ar fi transpus în culoare şi formă esenţa creştinismului însuşi, am văzut cum aceasta a reapărut în poetul Novalis, cum prin poetul Novalis s-a manifestat din nou, în cuvinte minunate, ceea ce Rafael oferise omenirii sub veşmântul celor mai frumoase forme şi culori. Avem aici o succesiune de entităţi care prin ideea reîncarnării se prezintă ca o unitate.

Ştim, căci v-am atras adesea atenţia asupra acestor lucruri, ştim că omul, după ce a trecut prin poarta morţii, pătrunde în lumile stelare şi că tot ceea ce desemnăm în mod exterior, în sens fizic, prin cuvântul stea nu este decât semnul exterior pentru lumile spirituale care de acolo de sus îşi apleacă privirea lor spre noi, dar care şi intervin pretutindeni în ceea ce se întâmplă în sânul evoluţiei omenirii.

Ştim că omul traversează sfera Lunii, a lui Mercur, a lui Venus, a Soarelui, a lui Marte, Jupiter, Saturn, pentru ca după aceea să revină spre o existenţă pământească, după ce şi-a elaborat karma împreună cu entităţile acelor sfere şi cu sufletele umane care se află şi ele în existenţa de după moarte.

Din această perspectivă, să ne îndreptăm privirea asupra lui Rafael după ce a trecut prin poarta morţii şi, cu geniul său de artist luminos, strălucind de splendoarea astrelor deja pe Pământ, a pătruns în aceste lumi stelare, pe tărâmul evoluţiei spirituale, şi vom percepe, dragii mei prieteni, următoarele: Vom percepe cum Rafael pătrunde în sfera Lunii, cum intră în legătură cu acele spirite care trăiesc în sfera Lunii şi care sunt individualităţile spirituale ale marilor Învăţători originari de odinioară ai omenirii, a căror înţelepciune îl inspira încă în mod profund pe Rafael-Ilie, vedem cum el se alătură în mod spiritual comunităţii pe care o formează aceste entităţi, împreună cu toate sufletele cu care el a traversat treptele pământeşti anterioare, vedem cum se uneşte în mod spiritual cu tot ceea ce constituie element spiritual pământesc originar, cu toată această substanţă spirituală care numai ea a făcut posibilă existenţa unei omeniri şi a unei lumi pământeşti îmbibate de divin; îl vedem, ca să spunem aşa, pe Rafael atât de pur printre ai săi, unit cu cei a căror companie o dorise cel mai mult în timpul vieţii sale ca Ilie, fiindcă aceştia erau cei care, la originile existenţei pământeşti, aleseseră scopul acestei vieţi pământeşti.

Îl vedem după aceea parcurgând sfera lui Mercur, acolo unde, împreună cu marii Terapeuţi cosmici, el şi-a modelat acea spiritualitate care l-a făcut capabil să creeze nişte opere în culoare şi linie atât de pline de sănătate, să creeze ceva infinit de sănătos. Tot ce a pictat, spre consolarea, spre entuziasmul infinit al oamenilor care îl înţelegeau, tot ce a pictat pe pânză sau pe pereţi, în imagini atât de radiante de lumină, i-a apărut în imensul context cosmic în care acestea se pot afla la trecerea printre entităţile sferei lui Mercur.

Astfel, el, care nutrise pe Pământ o asemenea iubire pentru artă, care se dăruise în întregime iubirii sale pentru culoare şi pentru linie, a fost după aceea transportat în sfera lui Venus, care l-a condus, de asemenea cu iubire, spre acea existenţă solară pe care o trăise în încarnările sale anterioare pe care noi le cunoaştem, această viaţă solară graţie căreia, atunci când el era profetul Ilie, a adus poporului său, şi prin el omenirii, marile adevăruri călăuzitoare.

Vedem cum el a fost în stare să trăiască din nou în mod intim în sfera Soarelui, acum altfel decât odinioară, în epoca în care fusese pe Pământ tovarăşul lui Christos Iisus, el a putut să trăiască din nou în mod intim experienţa prin care trecuse atunci când el, din Lazăr, prin iniţierea conferită de Christos, a devenit Ioan.

Vedem apoi cum el vede, radiind în reflectarea sa cosmică în inima umană, într-o luminoasă claritate cosmică, ceea ce a ştiut picta într-o asemenea lumină radiantă pentru sufletele care credeau în Christos Iisus.

Şi vedem după aceea cum el pătrunde cu înţelepciune în sfera lui Jupiter, ceea ce avea el ca însăşi temelie a vieţii sale; cum el este în stare să se unească în înţelepciune cu spirite ca Goethe – Goethe de mai târziu –, cât şi cu anumite spirite rătăcite mai mult sau mai puţin pe alte căi, dar care au putut totuşi să dea fiinţialităţii cosmice, gândirii cosmice, forma de magie; cum el a primit acolo bazele idealismului său magic, participând în mod interior la evoluţia celui care a fost după aceea Eliphas Lévi. Noi îl vedem de asemenea luând parte la tot ceea ce trăia în Swedenborg.

Şi este un fapt ciudat şi profund semnificativ: O personalitate foarte ataşată de Rafael, Herman Grimm, încearcă de patru ori să scrie o viaţă a lui Rafael. Dar el nu a ajuns niciodată – în timp ce dusese atât de frumos la capăt o biografie a lui Michelangelo –, el nu a ajuns niciodată să scrie o viaţă pământească a lui Rafael în aşa fel încât să fie cu adevărat mulţumit. Ceea ce a putut face Herman Grimm cu viaţa lui Rafael i-a apărut întotdeauna ca imperfect.

Şi astfel a apărut prima sa carte despre Rafael [ Nota 56 ], care ar fi trebuit să fie o biografie. Şi ce este această carte? Ea reprezintă reproducerea unor vechi date ale lui Vasari despre Rafael. Nu este o biografie a lui Rafael, ci cu totul altceva: este o descriere a ceea ce a devenit Rafael pe Pământ abia după moartea lui, prin veneraţia, prin admiraţia, prin înţelegerea oamenilor. Herman Grimm relatează ceea ce au gândit oamenii despre Rafael, cum au gândit despre Rafael, de-a lungul secolelor, italienii, francezii, germanii. El dă o biografie a ideii despre Rafael aşa cum a luat ea formă aici, pe Pământ, după moartea lui. El găseşte accesul la ceea ce s-a păstrat din Rafael în memoria oamenilor, în veneraţia lor, în înţelegerea faţă de el; dar nu găseşte posibilitatea de a zugrăvi viaţa pământească a artistului.

După ce a încercat de patru ori, el spune: Ceea ce se poate face pentru Rafael personal este de fapt numai aceasta: a scrie cum un tablou trece într­altul, ca şi cum ele ar fi fost pictate de o entitatea suprasensibilă care, în realitate, nu ar fi atins niciodată, cu viaţa sa pământească, pământul. Tablourile sunt prezente şi putem face cu totul abstracţie de Rafael, care le-a pictat, când descriem succesiunea a ceea ce exprimă conţinutul interior al tablourilor, când redăm acest conţinut.

Şi astfel, cu puţin timp înainte de a muri, şi când a vorbit încă o dată despre Rafael, Herman Grimm a mai făcut o încercare de a lua pana în mână, dar de fapt a vorbit numai despre tablourile lui Rafael şi nu despre personajul pământesc Rafael.

Această personalitate pământească a lui Rafael era impregnată în întregime, dragii mei prieteni, cu ceea ce dăruise acestui suflet Lazăr-Ioan, pentru ca aceasta să se reverse în culoare şi formă pentru omenire.

Şi apoi această fiinţă a trăit, ea a trăit în aşa fel încât, am putea spune, această viaţă a lui Rafael a putut fi trăită încă o dată tot numai pentru o durată de treizeci de ani, a putut fi trăită încă o dată ca Novalis. Şi astfel, vedem cum Rafael moare tânăr, Novalis moare tânăr, o entitate provenită din Ilie-Ioan apare în lume sub două forme diferite, pregătind astfel, prin pictură, prin poezie, atmosfera mihaelică, o entitate trimisă ca mesager pe Pământ al curentului lui Mihael venind spre oameni.

Marile daruri artistice ale lui Rafael le vedem reapărând în poezia lui Novalis, atât de emoţionantă, care vorbeşte atât de profund inimii. De tot ceea ce au putut vedea ochii umani graţie lui Rafael, de aceasta s­au putut impregna inimile umane când a reapărut în Novalis.

Şi când îl privim pe acest Novalis: Cum răsună tocmai în acest Novalis viaţa lui Rafael atât de intim simţită de Herman Grimm! Iubita lui moare foarte tânără. Şi el este încă tânăr. Ce viaţă va putea el duce de acum înainte pe Pământ, acum că ea i-a fost răpită? O exprimă el însuşi spunând că viaţa sa pământească va fi de a o urma în moarte. El vrea deja să treacă în lumea suprasensibilă, el vrea deja să ducă din nou viaţa lui Rafael, să nu atingă de fapt pământul, ci să-şi exprime în poezie idealismul său magic, refuzând să fie atins de viaţa pământească.

Şi cum vedem noi, când lăsăm să acţioneze asupra noastră ceea ce a depus în “Fragmentele sale” [ Nota 57 ], cum vedem noi aceasta acţionând asupra noastră? Aceasta acţionează atât de profund pentru că tot ceea ce avem în mod nemijlocit în faţa noastră în realitatea sensibilă, tot ceea ce pot vedea ochii noştri pe Pământ şi pot găsi că este frumos, apare în poemele lui Novalis prin ceea ce trăieşte în sufletul său ca idealism magic, şi într-o strălucire poetică aproape cerească. Prin forţa idealismului său poetic-magic, el ştie să facă să renască elementul material cel mai neînsemnat într-o strălucire spirituală.

Şi astfel vedem în Novalis un strălucit precursor al acelui curent al lui Mihael care poate să vă conducă acum pe toţi, dragii mei prieteni, aici jos, unde trăiţi, şi mai târziu, când veţi fi trecut prin poarta morţii, să-i regăsiţi pe toţi – şi să regăsiţi şi fiinţa despre care am vorbit astăzi – în lumea spiritual­suprasensibilă, să-i regăsiţi pe toţi aceia cu care urmează să pregătiţi opera ce trebuie să fie realizată la sfârşitul acestui secol şi care va ajuta omenirea să străbată grava criză în care se află ea astăzi.

Numai când va fi realizată această operă, această puternică şi intensă pătrundere cu forţa lui Mihael, cu voinţa lui Mihael – care nu este altceva decât ceea ce precede voinţa lui Christos, forţa lui Christos, pentru ca această forţă a lui Christos să fie implantată în mod just pe Pământ –, numai când această forţă a lui Mihael poate învinge într­adevăr demonicul, fiinţa Balaurului pe care dvs. o cunoaşteţi bine, şi când dvs. toţi veţi fi primit în suflet, în lumina înţelepciunii antroposofice, gândirea mihaelică, şi veţi fi primit-o şi păstrat-o în inimile dvs. în mod fidel şi cu iubire, dacă încercaţi să luaţi atmosfera Sărbătorii lui Mihael din acest an ca punct de plecare a tot ceea ce gândirea mihaelică poate nu numai să vă reveleze cu toată forţa sa în suflet, ci şi să facă viu în toate faptele dvs. –, numai atunci veţi fi slujitorii fideli ai acestei gândiri a lui Mihael, veţi putea deveni nobilele ajutoare pentru realizarea a ceea ce trebuie să se manifeste prin antroposofie, în sens mihaelic, în evoluţia pământească.

Dacă în de patru ori doisprezece oameni cel puţin, în timpurile care vin, gândirea lui Mihael va prinde viaţă deplină, în de patru ori doisprezece oameni care vor fi recunoscuţi ca atare nu de ei înşişi, ci de conducerea Goetheanumului de la Dornach, dacă de patru ori doisprezece oameni devin ghizi care conduc spre atmosfera Sărbătorii lui Mihael, atunci vom putea vedea lumina pe care o va răspândi în viitor asupra omenirii curentul lui Mihael şi faptele lui Mihael.

Am vrut, dragii mei prieteni, să-mi adun forţele pentru a vă putea spune cel puţin în puţine cuvinte acest lucru. Forţele mele nu mi-ar permite să vă spun astăzi mai multe. Dar fie ca prin aceste cuvinte sufletelor dvs. să li se spună: Primiţi această gândire a lui Mihael în sensul a ceea ce poate simţi o inimă fidelă lui Mihael atunci când el apare, îmbrăcat în veşmântul strălucitor de lumină al Soarelui, indicând şi arătând mai întâi ce trebuie să se întâmple pentru ca acest veşmânt al lui Mihael, acest veşmânt de lumină să devină vibraţiile cuvintelor cosmice care sunt cuvintele lui Christos, care sunt cuvintele cosmice şi care pot transforma Logosul cosmic în Logosul omenirii.

De aceea, fie acestea cuvintele pe care vi le adresez astăzi:

Puteri ale Spiritului, răsărind din puterile Soarelui,
Luminând, dăruind cu har lumile;
Sunteţi predestinate de gândirea Zeilor
Pentru veşmântul de raze al lui Mihael.

El, Solul lui Christos, arată în voi
Sfânta Voinţă a lumilor care îi poartă pe oameni;
Voi, luminoase fiinţe ale lumii eterului,
Voi le aduceţi oamenilor Cuvântul lui Christos.

Aşa apare Vestitorul lui Christos
Sufletelelor însetate, într-o lungă aşteptare,
Pentru ele radiază cuvântul vostru de lumină
În era cosmică a Omului-Spirit.

Voi, discipoli ai cunoaşterii spirituale,
Primiţi înţeleptul avertisment al lui Mihael;
Primiţi Cuvântul de Iubire al Voinţei lumilor,
El să fie activ în sufletele care aspiră spre ţeluri înalte.
Sonnenmächten entsprossene,
Leuchtende, weltenbegnadende
Geistesmächte: Zu Michaels Strahlenkleid
Seid ihr vorbestimmt Vom Götterdenken.

Er, der Christusbote, Weist in euch
Menschentragenden, Heiligen Welten-Willen.
Ihr, die hellen Aetherwelten-Wesen,
Trägt das Christuswort Zum Menschen.

So erscheint Michael, Der Christus-Künder,
In harrenden, durstenden Seelen;
Ihnen scheinet euer Leuchtewort
In des Geistes-Menschen Welten-Zeit.

Ihr, der Geist-Erkenntnis Schüler
Nehmt des Michaels Weises Winken,
Nehmt des Welten-Willens Liebe-Wort
In der Seelen Höhenziele Wirksam auf. [ Nota 58 ]