Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL V

GA 239


CONFERINŢA A ŞASEA

Paris, 24 mai 1924

M-am străduit ieri să vă arăt cum omul, după ce trece prin poarta morţii, se înalţă la primele experienţe ale lumii suprasensibile, pe care le face în primele decenii care urmează după moartea sa. Am arătat cum omul petrece un anumit timp în acea regiune pe care o putem numi regiunea lunară, şi cum, în această regiune lunară, el intră în relaţie cu entităţi care au fost odinioară legate de Pământ, care nu trăiau pe Pământ într-un trup fizic, ci într-un trup eteric şi, pe vremea când aceste entităţi erau Învăţătorii omenirii originare, ele i-au inspirat omului acea înţelepciune profundă care exista odinioară pe Pământ şi care s-a stins încetul cu încetul. Când Luna s-a separat de Pământ, aceste entităţi au părăsit şi ele Pământul; ele îşi continuă existenţa pe Lună, şi omul le întâlneşte din nou după ce a trecut prin poarta morţii şi trebuie să aibă acea viziune de ansamblu, a ceea ce trăieşte el, de fapt, în timpul existenţei sale pământeşti, într-o realitate mult mai intensă, pe care am caracterizat-o ieri.

Am arătat deja că omul, după ce a stat destul de mult timp în regiunea lunară, găseşte accesul în regiunea lui Mercur, unde întâlneşte nişte fiinţe care îl conduc mai departe, într-o regiune a universului unde locuiesc cu totul alte fiinţe decât pe Pământ. Dar aceasta este o regiune căreia omul îi aparţine între moarte şi o nouă naştere, tot aşa cum în viaţa sa pământească el a aparţinut Pământului şi realităţii sale.

Permiteţi-mi, dragii mei prieteni, să continui mica schiţă pe care am început-o ieri. Putem porni de la faptul că omul, când trece prin moarte, – ceea ce, de fapt, durează foarte puţin timp –, îşi trăieşte existenţa în elemente, în pământ, apă, foc şi aer. Tot ceea ce ne apare pe Pământ sub aspectul de substanţe diferenţiate, metale, toate celelalte substanţe, toate acestea dispar în momentul morţii. Toate substanţele solide sunt pământ, toate substanţele lichide sunt apă, toate substanţele gazoase sunt aer, şi tot ce manifestă căldură este căldură. În această împătrită diferenţiere a substanţelor trăieşte omul în momentul morţii sale. El trece după aceea prin regiunea pe care am caracterizat-o ca fiind regiunea Inteligenţei cosmice, în care urzesc şi trăiesc gânduri, şi unde nu stă decât câteva zile. Apoi ajunge în regiunea lunară, pe care am descris-o, şi de aici în regiunea lui Mercur.

Aş vrea să repet încă o dată această schiţă: regiunea elementelor, regiunea Inteligenţei cosmice. Şi apoi, omul ajunge în regiunea astrelor, mai întâi în regiunea Lunii, apoi în regiunea lui Mercur.

Să încercăm acum să ne reprezentăm în mod clar cum poate acţiona viaţa omului, mai întâi în regiunea lunară, într-un mod determinant asupra karmei sale ulterioare. Am făcut ieri aluzie la aceasta. Lucrurile se prezintă astfel: Omul care moare a săvârşit în timpul vieţii sale pământeşti diferite fapte; unele bune, altele rele. Cu toate aceste fapte el se prezintă în timpul acelei vieţi pe care am descris-o ieri, în faţa entităţilor pe care le putem numi entităţi lunare. Aceste entităţi lunare exercită o judecată severă, o judecată cosmică: ce valoare are fiecare faptă, ca faptă bună, pentru univers în ansamblul său, ce valoare are o faptă rea, o faptă nedreaptă, pentru univers în ansamblul său. Şi omul este obligat atunci să abandoneze în regiunea lunară toate faptele prin care a adus prejudicii Cosmosului. Omul trebuie să abandoneze rezultatele faptelor sale rele în regiunea lunară. El îşi abandonează astfel o parte din sine însuşi. Trebuie să ne fie clar faptul că omul, mult mai mult decât se crede, constituie o unitate cu tot ce face, cu tot ceea ce a săvârşit. Oarecum, întreaga fiinţă a omului este unită cu fapta bună, cu fapta rea. Dacă trebuie să lăsăm în urma noastră răul pe care l-am făcut, atunci trebuie să lăsăm şi o parte din noi înşine. – În realitate, noi nu părăsim regiunea lunară decât cu binele pe care l-am făcut pentru univers. Prin aceasta, suntem, într-un fel, când trecem dincolo de regiunea lunară, un om mutilat, şi suntem cu atât mai mutilaţi, cu cât am unit cu propria noastră fiinţă mai multe gânduri rele. Noi trebuie să lăsăm în urma noastră tot atâta din noi înşine câte prejudicii am adus universului.

Dacă vrem să studiem drumul ulterior al omului în cursul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, trebuie să luăm în considerare următoarele: Omul, aşa cum se află el aici, pe Pământ, este constituit din nişte părţi care se deosebesc în mod clar unele de altele. Regiunea capului este relativ cea mai bine formată, ea există deja în forma sa generală în embrion, înainte de naştere, ea este, aşadar, relativ perfectă, în timp ce restul corporalităţii omului este, în viaţa embrionară, mai puţin perfectă. Într-un anumit sens, această deosebire se menţine în timpul întregii vieţi pământeşti. Partea cea mai elaborată a omului este regiunea capului; celelalte regiuni ale omului sunt mai puţin elaborate. Dar se întâmplă tocmai aceasta: ceea ce rămâne din capul uman, după moarte, extractul spiritual al capului, dispare cel mai rapid după moarte în lumea spirituală, dispare, într-un fel, aproape în întregime cu ocazia trecerii prin regiunea lunară. Fireşte, trebuie să mă înţelegeţi bine: materia fizică a capului se descompune o dată cu cadavrul; dar în cap nu se află numai materia fizică, avem şi nişte puteri care modelează şi însufleţesc acest trup fizic, nişte puteri suprasensibile; acestea trec prin poarta morţii, le vedem cu ajutorul cunoaşterii imaginative după moarte, când percepem forma spirituală a omului; numai că vedem această formă spirituală a capului dispărând, ştergându-se treptat. Ceea ce rămâne, de fapt, ceea ce poate fi mutilat, este tot restul formei umane, în afară de cap. Cu această parte a formei umane, care este, aşadar, mai mult sau mai puţin completă la intrarea în sfera lui Mercur, dacă omul a fost în esenţă un om bun, dar care intră în sfera lui Mercur foarte mutilată dacă el a fost un om rău, cu aceste puteri care ne învăluie sufletul, cu aceste puteri ne continuăm existenţa între moarte şi o nouă naştere. Pe baza acestor puteri trebuie să ne modelăm întreaga viaţă dintre moarte şi o nouă naştere. Entităţile spirituale care locuiesc în sfera lui Mercur, care nu au fost niciodată oameni, care nu au îmbrăcat niciodată formă umană şi în preajma cărora ajungem acum, au o sarcină foarte importantă. Căci de acest om fără cap – scuzaţi-mi expresia –, după ce impurităţile morale au fost abandonate în regiunea Lunii, de acesta este legat tot ceea ce a trăit omul ca sănătate sau boală. Se întâmplă acum un lucru foarte important, căci este foarte semnificativ, un lucru care surprinde şi frapează în cel mai înalt grad, faptul că omul depune în regiunea Lunii impurităţile morale, dar ceea ce l-a afectat ca boală nu este abandonat acolo, ci poate fi abandonat de om numai în regiunea lui Mercur, prin intermediul entităţilor care nu au fost niciodată oameni. Şi este ceva extraordinar de important să ţinem seama de acest fapt, anume că efectele spirituale ale bolilor sunt şterse din fiinţa omului în cursul trecerii sale prin regiunea lui Mercur. Şi observând aceasta, simţim cum se întrepătrund în lumea astrelor, care este adevărata lume a Zeilor, elementul fizic şi elementul moral. Impurităţile morale nu pot pătrunde în lumea spirituală, ele rămân, ca să spunem aşa, în regiunea Lunii, care, de asemenea, ia parte la ceea ce fac oamenii, deoarece locuitorii ei sunt fiinţe care au trăit printre oameni. Pe Mercur trăiesc fiinţe care nu au locuit niciodată pe Pământ. Aceste entităţi sunt cele care îl eliberează pe om de bolile sale. Omul vede atunci aceste boli ca şi cum s-ar scurge în întinderile cosmice, în Cosmosul spiritual; efectele spirituale ale bolilor oamenilor sunt aspirate de Cosmosul spiritual, se deversează acolo şi sunt absorbite chiar cu un fel de satisfacţie. Dar omul care trăieşte toate acestea între moarte şi o nouă naştere simte în acest moment prima impresie care este propriu-zis pur spirituală şi care îl întâmpină, totuşi, într-un mod tot atât de real cum îl întâmpină în realitate Pământul. În acelaşi fel cum simţim aici, pe Pământ, vântul, fulgerul, curgerea apei, noi simţim, după ce am trecut prin poarta morţii şi am intrat în regiunea lui Mercur, dispariţia efectelor spirituale ale bolilor, vedem absorbite de fiinţele spirituale aceste efecte spirituale ale bolilor, şi impresia noastră este aceasta: Acum, o, Zei, îmi sunteţi favorabili! – Eu menţionez aceasta în primă instanţă – mâine vom aborda mai îndeaproape acest lucru –,simţim că Zeii ne acordă iertarea lor pentru răul care a fost făcut pe Pământ, prin faptul că efectele bolilor se deversează în întinderile cosmice.

Aceasta este o realitate foarte importantă din domeniul vieţii noastre între moarte şi o nouă naştere. Asemenea realităţi erau cunoscute odinioară, tocmai pe vremea când aceste entităţi, care au fost marii Învăţători ai omenirii, şi care au devenit apoi locuitorii Lunii, i-au învăţat pe oameni. Se ştia, de asemenea, că nu se poate afla adevărul despre natura bolilor decât atunci când acest adevăr ajunge la noi prin intermediul fiinţelor lui Mercur; de aceea, orice artă de a vindeca, orice ştiinţă medicală era taina anumitor Misterii, Misteriile lui Mercur. În aceste Misterii, într-adevăr, omul nu avea în faţa sa un om, ca în universităţile actuale, ci, în realitate, prin intermediul cultului practicat de obicei în aceste Misterii acţionau nişte entităţi superioare aparţinând lumii astrelor. Zeii înşişi erau învăţătorii oamenilor, şi în timpurile trecute medicina devine acea înţelepciune adusă oamenilor în mod direct din Misterii de entităţile mercuriene; de aceea, oamenii considerau în mod categoric şi această medicină de odinioară ca fiind un dar al Zeilor. În fond, tot ceea ce este rodnic astăzi în materie de medicină, ori provine de la aceste timpuri trecute, fiind o prelungire a ceea ce aflau oamenii de la Zeii de pe Mercur, ori trebuie să fie regăsit prin acele metode care îl conduc pe om să reînnoade legătura cu Zeii, să poată învăţa de la Zei. Vechea înţelepciune a secat, a dispărut; trebuie să fie găsită o nouă înţelepciune, care să se bazeze pe legătura cu Zeii. Aceasta este sarcina antroposofiei în domeniile cele mai diverse.

Din regiunea lui Mercur, omul ajunge apoi în regiunea lui Venus. Ceea ce poate aduce omul din sine însuşi până în regiunea lui Venus este transformat de acele entităţi care locuiesc pe Venus, entităţi şi mai îndepărtate de fiinţele pământeşti decât entităţile de pe Mercur, în aşa fel încât el poate merge mai departe în domeniul spiritual. Dar acest lucru nu este posibil decât prin faptul că, pătrunzând în regiunea lui Venus, omul intră într-un element nou. Când trăim aici, pe Pământ, este important ca noi să avem idei, concepte, reprezentări. Căci ce ar fi omul pe Pământ dacă nu ar avea reprezentări şi idei? Gândurile care îl poartă pe om au o mare valoare, şi pentru că avem gânduri care valorează ceva suntem, ca oameni, inteligenţi. Astăzi, aproape toţi oamenii sunt inteligenţi. În această privinţă, nu a fost întotdeauna aşa, dar astăzi aşa stau lucrurile. Şi întreaga viaţă de pe Pământ depinde de acest fapt, şi anume de faptul că oamenii au gânduri. Din aceste gânduri umane s-a născut tehnica noastră grandioasă, toate au luat naştere cu ajutorul gândurilor, tot ceea ce realizează omul pe Pământ, bun sau rău. Dar gândurile mai continuă încă să acţioneze în regiunea Lunii; căci fiinţele din regiunea Lunii îşi emit judecata lor în funcţie de felul în care din gânduri au izvorât fapte bune şi rele. Fiinţele din regiunea lui Mercur judecă şi ele bolile de care ele trebuie să îi elibereze pe oameni tot în funcţie de gânduri. Dar, într-un anumit sens, aici se află graniţa până la care au importanţă gândurile – şi în general, tot ce mai aminteşte de inteligenţa umană. Căci atunci când, venind din regiunea lui Mercur, trecem în regiunea lui Venus, aici domneşte ceea ce în viaţa pământească este cunoscut sub forma unui reflex, ca iubire. Iubirea ia locul, ca să spunem aşa, înţelepciunii. Noi pătrundem în regiunea iubirii. Omul poate fi condus mai departe până la existenţa solară numai prin faptul că iubirea îl transportă din sfera înţelepciunii până la existenţa solară.

Vedeţi dumneavoastră, dragii mei prieteni, în sufletul dumneavoastră apare o întrebare cu o anumită semnificaţie: Cum vieţuieşte, de fapt, asemenea lucruri, cel care le poate trăi, în principiu, prin contemplare spirituală? – Dumneavoastră aţi citit, cu siguranţă, exerciţiile lăuntrice pe care le-am indicat în cartea tradusă şi în franceză sub titlul “L’Initiation” [ Nota 36 ] şi ştiţi că, prin asemenea exerciţii sufleteşti omul ajunge, puţin câte puţin, la această contemplare. Mai întâi, atunci când dobândim conştienţa imaginativă, contemplăm în mod spiritual întreaga noastră viaţă până la naştere, într-un tablou uriaş. Ceea ce trăim în mod firesc după moarte trăim, prin iniţiere, în orice moment al vieţii. Dar această trăire, când ajunge la Inspiraţie, ne revelează, într-un fel, ceva ce transpare prin acest tablou, prin această viaţă umană. Acesta este acum lucrul important. Propriu-zis, noi nu putem vorbi despre întregul context al acestor taine – şi întotdeauna a fost aşa în această privinţă –, decât după ce am atins o anumită vârstă. Omul poate fi iniţiat la orice vârstă; dar nu ajunge prin propria contemplare la o viziune de ansamblu completă asupra tainelor cosmice decât la o vârstă precis determinată. Lucrurile stau aşa din următorul motiv.

Când contemplăm în sens invers acest tablou al vieţii, el apare compus din secvenţe de câte şapte ani, astfel încât avem o primă secvenţă care se întinde de la naştere până la aproximativ şapte ani, apoi o a doua secvenţă care ajunge de la şapte la paisprezece ani, apoi o a treia secvenţă, de la paisprezece ani la douăzeci şi unu de ani, şi apoi un ansamblu care se întinde de la douăzeci şi unu de ani până la patruzeci şi doi de ani; apoi o secvenţă de la patruzeci şi doi la patruzeci şi nouă de ani, o secvenţă de la patruzeci şi nouă la cincizeci şi şase de ani, şi alta de la cincizeci şi şase până la şaizeci şi trei de ani. Trăim aceste secvenţe una după alta. Când privim retrospectiv această primă secvenţă, totul apare aici într-o simultaneitate până la schimbarea dentiţiei. În fiecare dintre aceste secvenţe vedem, ca printr-o ceaţă, misterele universului, misterele Cosmosului. În prima secvenţă, de la naştere până la şapte ani, vedem în această retrospectivă misterele Lunii. Când în faţa noastră se află în acest fel viaţa din prima secvenţă, noi vedem, aşa cum Soarele apare ca printr-o ceaţă, vedem cum misterele universului transpar prin propriul nostru trup eteric asupra căruia avem o privire de ansamblu. Ceea ce v-am spus astăzi, dragii mei prieteni, despre abandonarea impurităţilor morale, a lucrurilor rele, ceea ce v-am spus despre locuitorii Lunii, se află înscris cu adevărat în cartea vieţii, în această carte a vieţii, referitor la prima secvenţă.

Dacă privim în urmă la propria noastră copilărie, cu ajutorul Imaginaţiei, Inspiraţiei şi Intuiţiei, atunci ne spunem: Această viaţă are un capitol, două, trei, până la şapte capitole. În primul, care cuprinde prima copilărie, se află misterele Lunii. În al doilea, care cuprinde perioada dintre schimbarea dentiţiei şi pubertate, se află misterele lui Mercur. În această perioadă, care este perioada pe care copiii o petrec la şcoală, în această perioadă se revelează misterele lui Mercur. Este cunoscut medicilor că aceasta este vârsta bolilor copilăriei. Aceasta este vârsta cea mai sănătoasă a vieţii umane, în care mortalitatea este relativ redusă, dacă avem în vedere omenirea în ansamblul ei. În spatele acestei perioade se revelează misterele lui Mercur, astfel încât, dacă cineva – acest lucru nu prea este posibil, dar dacă s-ar putea, totuşi, întâmpla –, dacă cineva ar putea fi iniţiat la optsprezece ani, ar putea contempla, datorită iniţierii sale, misterele Lunii, misterele lui Mercur. Când, ajungând la o vârstă mai avansată, contemplăm retrospectiv secvenţa următoare, cea care este cuprinsă între paisprezece şi douăzeci şi unu de ani, vedem apărând în viziune retrospectivă tot ceea ce, în Cosmos, ţine de misterele lui Venus. În perioada în care în om apare posibilitatea iubirii fizice, de la paisprezece la douăzeci şi unu de ani, sunt înscrise în mod spiritual în cartea vieţii misterele lui Venus. Trăim mai departe de la douăzeci şi unu până la patruzeci şi doi de ani, astfel că pentru această parcurgere avem nevoie de un timp de trei ori mai lung, căci acum când privim în viaţa de mai târziu, în mod retrospectiv, ni se revelează întreaga esenţă a misterelor Soarelui. Trebuie să fi depăşit patruzeci şi doi de ani pentru a putea îndrepta o privire retrospectivă în această perioadă, dar atunci vedem în această secvenţă a vieţii, în viziune retrospectivă, misterele Soarelui. Dacă am înaintat în vârstă, dacă am trecut de patruzeci şi doi de ani, şi ne putem îndrepta privirea asupra secvenţei de viaţă cuprinse între patruzeci şi doi şi patruzeci şi nouă de ani, atunci vedem revelându-se misterele lui Marte. Aşadar, pentru a avea acces la misterele lui Marte, trebuie să fi depăşit patruzeci şi nouă de ani. Putem fi iniţiaţi; dar pentru a pătrunde misterele lui Marte prin proprie contemplare, trebuie să putem privi în mod retrospectiv viaţa care s-a desfăşurat într-o secvenţă între patruzeci şi doi şi patruzeci şi nouă de ani. Când am depăşit patruzeci şi nouă de ani, ne putem îndrepta privirea asupra misterelor lui Jupiter. Şi –am voie să vorbesc despre aceste lucruri – când am depăşit şaizeci şi trei de ani, primim de la Consiliul Zeilor permisiunea de a vorbi şi despre misterele lui Saturn.

Dumneavoastră vedeţi, dragii mei prieteni, în cadrul acestei vieţi dintre moarte şi o nouă naştere ne înălţăm din ce în ce mai mult deasupra condiţiilor care ne înconjoară în viaţa pământească, şi avem acces la alte condiţii. Ceea ce trăieşte omul după ce a parcurs regiunea lui Venus este lumea realităţilor regiunii Soarelui. Şi acum, după ce v-am descris cum se ajunge la aceste adevăruri prin iniţiere, eu pot continua să descriu ceea ce trăieşte omul între moarte şi o nouă naştere.

Dar adaptarea la lumea spirituală se face în aşa fel încât ne apropiem tot mai mult de entităţile care sunt superioare omului. În regiunea Lunii ne aflăm încă cu totul, în general, printre entităţile care au trăit pe Pământ. Dar deja în această regiune a Lunii ne devin vizibile aceste entităţi care ne conduc pe Pământ din încarnare în încarnare. Acestea sunt entităţile pe care eu le-am numit în cărţile mele, conform unei vechi uzanţe creştine, cu numele de Ierarhia Îngerilor. În timpul acestei experienţe a iniţiatului despre care am vorbit, când ne îndreptăm privirea în mod retrospectiv până la prima copilărie, vedem în acelaşi timp ceea ce s-a petrecut cu omul prin intermediul lumii Îngerilor. Gândiţi-vă, dragii mei prieteni, ce minunate sunt anumite concepţii care trăiesc în sufletul naiv al oamenilor, care confirmă înţelepciunea iniţiatică superioară! Noi vorbim despre faptul că prima copilărie este străbătută de activitatea Îngerilor. Şi când ne îndreptăm privirea, în mod retrospectiv, asupra regiunii lunare, ne vedem copilăria şi, în acelaşi timp, urzirea lumii Îngerilor. Când în om intervin puteri mai mari, la vârsta şcolară, vedem acţionând Arhanghelii. Aceşti Arhangheli devin importanţi când studiem existenţa pe Mercur. În cadrul existenţei pe Mercur, când omul a atins pubertatea, el este la vârsta cuprinsă aproximativ între paisprezece şi douăzeci şi unu de ani. Vedem atunci, în viziune retrospectivă, cum transpar, prin cursul vieţii, prin tabloul vieţii, misterele lui Venus. Învăţăm, totodată, să recunoaştem ce entităţi sunt în mod special legate de existenţa pe Venus, acestea sunt entităţile Ierarhiei Arhailor, a Începătorilor. Şi acum învăţăm să cunoaştem un adevăr important, ceva care ne frapează din nou teribil când îl cunoaştem cu adevărat. Privirea se îndreaptă asupra entităţilor care sunt legate de existenţa lui Venus, care îşi revarsă influenţa în viaţa umană după pubertate. Şi aceste entităţi sunt cele care, ca Arhai, sunt legate de geneza lumii înseşi. Aceste entităţi care sunt legate ca Arhai, de naşterea Cosmosului, sunt din nou active, ca o reflectare, în formarea omului fizic în ceea ce priveşte perpetuarea speciei. În acest fel se dezvăluie marea corespondenţă dintre Cosmos şi viaţa umană.

Privirea se îndreaptă apoi şi asupra misterelor vieţii solare. Această fiinţă a Soarelui, ce este ea, la urma urmei, pentru fizicienii noştri actuali? Un glob de gaz incandescent, în care ard gaze ce răspândesc căldură şi lumină. – Pentru viziunea spirituală, aceasta este o reprezentare puerilă, foarte puerilă; adevărul este că fizicienii, dacă ar putea organiza o expediţie care să ajungă pe Soare, ar fi foarte surprinşi să afle cu totul altceva decât ceea ce îşi imaginaseră ei. Acolo nu se află nici un gaz cosmic. Nu am fi devoraţi de flăcări, dacă am putea face o expediţie pe Soare. Dar, ajungând în regiunea Soarelui, am fi distruşi, nimiciţi, printr-o dispersare totală. Căci ce se află propriu-zis acolo unde este Soarele?

Dragii mei prieteni, când vă deplasaţi prin spaţiu, există scaune, sunt oameni, de care vă puteţi izbi. Voi desena în mod schematic câteva dintre aceste obiecte, ele sunt aici, ne putem ciocni de ele. Aici se află obiectele, şi între ele există spaţii goale, şi pe acolo puteţi trece. Iată ce caracterizează acest loc în care ne aflăm noi, faptul că anumite părţi ale spaţiului sunt ocupate de scaune sau de dumneavoastră; alte părţi ale spaţiului sunt goale. Dacă iau scaunele şi dumneavoastră aţi intra în acest moment, nu veţi găsi aici decât spaţiul gol. Dar în Cosmos spaţiul gol este încă şi mai întins. Aici, pe Pământ, nu cunoaştem ceea ce ar trebui să cunoaştem în Cosmos. Spaţiul se poate goli de sine însuşi, astfel încât undeva nu mai există deloc spaţiu. În ceea ce se cheamă apă minerală există nişte mici bule, care sunt mai puţin dense decât apa, pe care dumneavoastră le vedeţi; apa nu o vedeţi, dar vedeţi bulele. Când priviţi spaţiul, dumneavoastră nu vedeţi nimic. Dar acolo unde se află Soarele, există mai puţin decât spaţiul. Reprezentaţi-vă că aici ar fi spaţiul gol din Cosmos, dar că în acest spaţiu gol nu se află nimic, nici spaţiu, astfel încât, în realitate, dacă aţi intra acolo, aţi fi aspiraţi, nimiciţi. Acolo unde nu se află nimic este loc pentru tot ceea ce este spiritual. Nu este nimic fizic, nici măcar spaţiul. Aceasta este existenţa solară, în realitate, şi ea i-ar surprinde mult pe fizicieni. Şi numai la graniţa acestui spaţiu gol începe ceva care este asemănător cu ceea ce presupun fizicienii. Aici, în corona Soarelui, se află gaz incandescent, dar în acest spaţiu gol nu există nimic fizic, nici măcar spaţiu. Nu este decât spirit pur. Aici se află cele trei categorii de entităţi: Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes, prezente în sânul existenţei solare. Noi intrăm acum în regiunea entităţilor Exusiai, Dynamis, Kyriotetes după ce am trecut de existenţa pe Venus în cursul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere. Şi când ne îndreptăm privirea în mod retrospectiv – numai că pentru aceasta trebuie să fi depăşit vârsta de patruzeci şi doi de ani –, atunci vedem oarecum o reflectare a naturii solare. Printre entităţile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes trăim cea mai mare parte a timpului pe care îl petrecem între moarte şi o nouă naştere.

Ei bine, dragii mei prieteni, când omul pătrunde cu adevărat, între moarte şi o nouă naştere, în această regiune solară, atunci totul se prezintă altfel decât suntem obişnuiţi să vedem în lumea fizic-pământească. În lumea fizic-pământească – noi avem intenţii bune, lângă noi se află poate cineva care are intenţii foarte rele; ne străduim să facem fapte bune, reuşim aceasta mai mult sau mai puţin, lângă noi se află cineva căruia, ca să spunem aşa, îi reuşeşte tot ce face. Vedem viaţa desfăşurându-se în acest fel. După ani sau decenii, privim în urmă la ceea ce s-a întâmplat şi, faţă de cursul pe care l-au luat lucrurile în domeniul fizic-pământesc, ajungem foarte uşor la următorul raţionament: Nu numai intenţiile bune şi faptele bune sunt cele care au în viaţa pământească consecinţe bune pentru om. – De exemplu, pe Pământ cel bun pare pedepsit, cel rău pare răsplătit, cel bun poate deveni nefericit, cel rău poate fi fericit. Noi nu vedem nici o concordanţă între ceea ce trăieşte pe plan moral şi ceea ce se realizează pe plan fizic. În schimb, tot ceea ce este fizic îşi are consecinţele sale necesare; forţa magnetică atrage în mod necesar fierul, ea are această consecinţă necesară. Pe Pământ se realizează în primă instanţă, în ceea ce priveşte viaţa prin care trecem între naştere şi moarte, numai lucrurile care au între ele o legătură în fizic. Dar, dragii mei prieteni, în domeniul vieţii solare nu există o astfel de legătură fizică. În domeniul vieţii solare nu există decât o legătură morală. Acolo orice element moral are puterea de a deveni realitate, şi de a deveni realitate în mod corespunzător. Binele are ca efect fenomene ale existenţei care sunt o cauză de fericire, răul provoacă fenomene ale existenţei care nu vor da naştere la nici o fericire pentru om. Legătura morală care aici, pe Pământ, nu este decât un ideal, şi care nu se poate manifesta decât în mod ideal, într-o formă exterioară nesatisfăcătoare, prin faptul că cel rău este pedepsit prin justiţie –, acolo devine realitate.

În regiunea Soarelui toate intenţiile bune pe care le-a purtat omul, chiar şi în cel mai neînsemnat gând, încep să devină realităţi asupra cărora îşi îndreaptă atunci privirea entităţile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. În funcţie de binele pe care îl purtăm în noi, pe care l-am putut gândi, simţi şi trăi, aşa ne privesc fiinţele regiunii solare. De aceea, eu nu vă pot oferi o descriere teoretică a regiunii solare, ci numai o descriere vie. Nu prea putem da o definiţie a modului în care acţionează o faptă bună sau alta în regiunea solară, trebuie să vorbim în aşa fel încât celui care ne ascultă să-i fie clar: Dacă tu, ca om, ai avut în regiunea pământească un gând bun, vei avea acces, în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, în regiunea Soarelui, vei avea acces la entităţile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Tu ai voie să trăieşti atunci în mod spiritual în compania acestor entităţi. Dar dacă ai avut gânduri rele, pe care le-ai abandonat, ca să spunem aşa, o dată cu fiinţa ta proprie, în regiunea Lunii, atunci vei fi un solitar, părăsit de entităţile Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes. Astfel, binele devine realitate în lumea Soarelui, prin convieţuirea cu aceste entităţi. Noi nu înţelegem limbajul acestor entităţi dacă nu am avut gânduri bune; nu putem apărea în faţa lor dacă nu am săvârşit fapte bune. În regiunea Soarelui, totul este realitate, ca eficienţă reală a binelui din noi.

Aceasta voiam să vă spun astăzi, pentru moment, despre aceste lucruri, vom continua mâine aceste consideraţii.