Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL V

GA 239


CONFERINŢA A ZECEA

Breslau, 9 iunie1924

Perspectivele pe care ni le-am cucerit ieri asupra arierplanurilor karmei mai pot fi încă aprofundate în mod esenţial. Am văzut că în spatele a ceea ce numim destin uman se află lumi faţă de care ceea ce percepem de obicei din destinul uman apare ca literele unei limbi, în comparaţie cu ceea ce rezultă prin diferitele combinări ale acestor litere într-o operă, cum este, să spunem, “Faust”-ul lui Goethe. Putem contempla, într-adevăr, în spatele unui destin uman viaţa şi urzirea lumilor superioare şi a entităţilor lor. Dar aşa cum spuneam, această contemplare poate fi şi mai mult aprofundată. Am menţionat deja acest lucru. Când omul parcurge ceea ce am numit sfera Lunii, el trăieşte în compania Învăţătorilor originari ai omenirii, care se află în această sferă. În timpul întregii existenţe dintre moarte şi o nouă naştere, el trăieşte împreună cu acele suflete umane care au trecut şi ele prin poarta morţii şi continuă să-şi trăiască viaţa spirituală în existenţa dintre moarte şi o nouă naştere; şi mai ales cu acele suflete de care este legat, într-un anumit fel, prin karmă. Dar omul vieţuieşte în sfera Lunii şi împreună cu entităţile pe care le numim Îngeri, Arhangheli, Arhai şi, parcurgând sferele care urmează, el vieţuieşte împreună cu entităţi din ce în ce mai înalte. Nu este cu totul just să delimităm lucrurile în aşa fel încât să atribuim fiecăreia dintre aceste sfere, într-un mod precis, o anumită Ierarhie, căci nu aşa stau lucrurile în realitate. Dar în ansamblu putem spune totuşi, că Arhaii, Arhanghelii şi Îngerii sunt în legătură cu noi înainte ca noi să pătrundem în sfera Soarelui, putem spune că apoi ne adaptăm la tot ceea ce trebuie să creăm, între moarte şi o nouă naştere, împreună cu entităţile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, dar apoi, treptat, adaptându-ne acum într-un mod nedeterminat la sfera Tronurilor, Heruvimilor, Serafimilor, pregătindu-ne să trăim pe Marte şi pe Jupiter. O Ierarhie nu corespunde în mod exact unei formaţiuni planetare, unei sfere planetare. Însă este valabil un alt lucru, şi acesta va fi important pentru noi când vom examina îndeaproape detaliile corelaţiilor karmice.

Numai că trebuie să ne însuşim o anumită reprezentare, care poate apărea mai întâi cam ciudată, când pornim de la obişnuinţele de gândire şi de simţire ce ne sunt caracteristice pe Pământ. Când noi ca oameni, ne aflăm pe Pământ şi încercăm să simţim ce este existenţa, credem că elementul pământesc ne înconjoară în mod nemijlocit, la suprafaţa Pământului, sub suprafaţa Pământului, puţin deasupra, în atmosferă şi, printr-un anume simţ, ne ridicăm privirea deasupra noastră când vrem să contemplăm aşa-numitul domeniu suprapământesc. Pentru simţirea noastră, domeniul suprapământesc apare drept ceva ce se află deasupra noastră. Ei bine, este ciudat, şi cu toate acestea adevărat: Când ne aflăm în sferele înspre care ne ridicăm privirea de aici, de pe Pământ, ca spre nişte sfere suprapământeşti, se petrece exact invers. Atunci ne coborâm privirea din înaltul lumilor suprapământeşti spre domeniul pământesc şi, într-un anumit sens, privim în jos, spre domeniul pământesc, în timpul întregii noastre existenţe dintre moarte şi o nouă naştere. Veţi întreba: Nu trăim noi destul în domeniul pământesc aici, pe Pământ, mai trebuie să ne coborâm privirea din sferele suprapământeşti, spre domeniul pământesc, ca spre un cer subpământesc, şi în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere? – Dar dacă vrem să înţelegem acest lucru, trebuie să mai luăm în considerare şi altceva. Ceea ce observăm aici, pe Pământ, când trăim între limitele pielii noastre în trupul nostru fizic între naştere şi moarte, ceea ce vedem în jurul nostru şi în întinderile cosmice este, cu siguranţă, grandios, maiestuos, înalţă spiritul, inima şi simţirea, ne aduce uneori în situaţii tragice, dureroase, pline de suferinţă, şi aceasta este o viaţă bogată. Şi stând aici, pe Pământ, omul îşi va spune cu uşurinţă că faţă de maiestatea şi măreţia a tot ceea ce putem privi, mai ales cerul înstelat, drept lume exterioară a noastră, ceea ce trăieşte în interiorul pielii noastre, ceea ce suntem noi aici, ca oameni fizici, între naştere şi moarte, este ceva neînsemnat. – Dar nu mai este deloc aşa pentru viziunea pe care noi o avem între moarte şi o nouă naştere. Aici, tot ceea ce este pentru noi pe Pământ lume exterioară devine lumea noastră lăuntrică. Ne extindem, încetul cu încetul, în sferele universului. Ceea ce simţim ca fiind noi înşine devine din ce în ce mai mare. Şi, dacă am exprima în limbaj pământesc ceea ce simţim atunci, ar trebuie să spunem următoarele:

Aici, pe Pământ, spunem “inima mea”, şi înţelegem prin aceasta ceva care se află cuprins între limitele pielii noastre. Când trăim între moarte şi o nouă naştere, noi nu mai spunem “inima mea”, noi spunem “Soarele meu”. Căci atunci Soarele, într-un anumit stadiu al existenţei dintre moarte şi o nouă naştere, după ce ne-am extins la dimensiunile universului, Soarele se află în noi, aşa cum pe Pământ inima noastră se află în noi, şi la fel şi celelalte lumi stelare în realitatea lor spirituală, aşa cum am descris-o. În schimb, tot ceea ce este cuprins între limitele formate de pielea noastră devine lume exterioară pentru noi. Dumneavoastră nu trebuie să vă reprezentaţi că atunci acestea arată aşa cum le prezintă anatomia când disecă un cadavru. Acestea nu arată aşa, este ceva mai maiestuos şi mai grandios decât întregul edificiu al lumii pe care îl putem privi de aici, de pe Pământ, ca lume exterioară. În ceea ce se prezintă doar simţurilor fizice drept inimă, plămâni, ficat, şi aşa mai departe, în toate acestea se arată, din punctul de vedere pe care îl avem între moarte şi o nouă naştere, o lume grandioasă şi măreaţă, mai grandioasă decât lumea pe care o cuprindem cu privirea aici, din punct de vedere pământesc.

Mai apare şi un alt fapt caracteristic. Veţi spune: Bine, dar fiecare om are, atunci, această lume, şi dincolo de moarte sunt purtate tot atâtea lumi câţi oameni mor. Aşadar, după moarte ar trebui să vedem un număr infinit de lumi, tot atâtea câţi oameni vedem după moarte. – Dar taina constă în faptul că, în primul rând, toţi oamenii cu care cineva este legat karmic, într-un anumit fel, apar ca o unitate, ca o lume unitară. Şi acestor oameni cu care cineva este legat karmic vin să li se alăture ceilalţi, care formează şi ei mai mult sau mai puţin o unitate, deşi nu tot atât de riguros. Căci atunci când părăsim lumea fizic-sensibilă pentru a intra în lumea spirituală, totul se schimbă. Desigur, multe lucruri sunt paradoxale pentru acela care nu este obişnuit să simtă ceea ce corespunde unor asemenea reprezentări. Dar trebuie să indicăm din când în când care sunt caracteristicile lumii spirituale aşa cum se revelează ele înţelepciunii iniţiatice. Vedeţi dumneavoastră, aici, în lumea fizic-sensibilă, putem număra: unu, doi, trei; putem chiar număra – dar nu tocmai acum – banii [ Nota 42 ]; dar, în lumea spirituală, număratul nu are, propriu-zis, nici un sens. Numărul nu semnifică nimic deosebit, totul este mai mult sau mai puţin unitate, şi acel mod de a diferenţia lucrurile între ele când le numărăm, când trebuie să le situăm unul lângă altul, nu există în lumea spirituală. Multe lucruri trebuie să fie descrise în lumea spirituală cu totul altfel decât în lumea fizic-sensibilă. Şi ceea ce aici, în fizic, este, propriu-zis, fiinţa interioară a omului, aceasta apare, din punctul de vedere al lumii spirituale, cu totul altfel decât aici. Edificiul care este omul apare grandios şi puternic, mai grandios şi mai puternic decât edificiul cerului vizibil de pe Pământ. Şi ceea ce elaborăm noi în colaborare cu Ierarhiile pentru următoarea viaţă pământească, pentru viaţa ce urmează după existenţa dintre moarte şi o nouă naştere, trebuie să se adapteze la edificiul uman, trebuie să fie o fiinţă sufletesc-spirituală care să pătrunde şi să impregneze cu viaţă edificiul uman. Căci cum se desfăşoară această viaţă umană pe Pământ?

Când intrăm prin naştere din existenţa prepământească în viaţa pământească, noi primim de la părinţii noştri, în aparenţă, întregul trup fizic. Şi s-ar putea părea – dar în realitate nu este aşa – că am coborî din lumea suprasensibilă, ca fiinţă sufletesc-spirituală, din existenţa prepământească, şi ne-am uni, dar numai în mod exterior, cu ceea ce ne-au pregătit părinţii în lumea fizică, cu ceea ce se formează în trupul matern. Dar nu aşa stau lucrurile, ci situaţia este, în realitate, aceasta: Ceea ce avem noi în trupul nostru fizic, ca substanţă fizică, se schimbă în permanenţă. Această substanţă dispare continuu şi este reînnoită. E de-ajuns să vă gândiţi la unghiile şi la părul dumneavoastră Vă tăiaţi unghiile, şi ele cresc iar. Dar acesta nu este decât aspectul exterior al lucrurilor; în realitate, omul se cojeşte continuu spre exterior şi înlocuieşte continuu, începând dintr-un punct central interior, ceea ce a fost înlăturat. El împinge continuu materia spre exterior, el o îndepărtează. Şi după şapte ani, întreaga substanţă fizică ce se afla în noi a fost împinsă spre exterior şi înlocuită. Vedeţi dumneavoastră, aşa stau lucrurile: Eu am avut bucuria de a vorbi în faţa câtorva persoane aici, la Breslau, acum şapte ani [ Nota 43 ]. Şi prietenii noştri erau aşezaţi la fel aici în faţa mea. Dar din acea materie fizică ce se afla aici pe scaune nu a mai rămas astăzi nimic: totul a dispărut, totul a fost înlocuit de o altă materie fizică, şi ceea ce a rămas este individualitatea spiritual-sufletească. Desigur, ea exista deja înainte de a ne naşte, era prezentă în existenţa prepământească. Ea era prezentă, de asemenea, în vieţile anterioare, ea ne este, ca să spunem aşa, fidelă. Dar substanţa trupului fizic care se găsea pe scaune acum şapte ani a dispărut de multă vreme, în cele patru vânturi şi în alte părţi ale lumii.

Această înlocuire ce are loc la fiecare şapte sau opt ani începe încă de la naştere. Şi anume, primim de la părinţii noştri o substanţă şi o formă care durează până la schimbarea dentiţiei puteri. Ceea ce formăm apoi ca substanţă este opera individualităţii noastre. Schimbarea dentiţiei puteri este ceva foarte important. Nouă ni s-a transmis de la părinţi, până la schimbarea dentiţiei puteri, un model; acest model este asemănător părinţilor, şi în el se află însuşirile ereditare. După acest model, individualitatea noastră spiritual-sufletească formează un al doilea trup, care există de la schimbarea dentiţiei puteri până la pubertate, şi care este apoi din nou respins; atunci începe să se formeze un al treilea trup. Dar ceea ce moştenim, în realitate, astfel încât ne rămâne sub formă de însuşiri moştenite, provine din faptul că este copiat după model în al doilea trup al nostru. Ceea ce am copiat mai târziu după model, este organizat de noi conform artei inconştiente pe care am dobândit-o în viaţa prepământească, arta de a forma organismul uman, pe baza tainelor sale. Primul trup, pe care îl păstrăm până la schimbarea dentiţiei puteri, nu ne slujeşte la nimic altceva decât la a ne asemăna cu părinţii, conform karmei noastre. Adevăratele taine, tainele profunde şi cuprinzătoare conform cărora este construit organismul uman, ca minunată oglindire a edificiului exterior al cerului, sunt taine a căror natură intimă trebuie să învăţăm să o cunoaştem în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere. Şi trebuie să învăţăm să trăim acest lucru după ce am trecut de jumătatea existenţei în sfera Soarelui. Trebuie să învăţăm să ne adaptăm la a doua jumătate a vieţii solare, care ne dă ocazia să ne formăm impulsurile propriei karme. Privirea ni se îndreaptă din nou asupra unei lucrări minunate, care se desfăşoară între noi şi fiinţele Ierarhiilor superioare în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere.

Aşa cum aici, pe Pământ, avem de-a face cu minerale, cu plante, cu animale şi cu alţi oameni, tot astfel, între moarte şi o nouă naştere avem de-a face nu cu minerale, ci cu alte suflete umane, aşa cum am descris, iar în locul mineralelor, plantelor, animalelor, avem de-a face cu Arhaii, Arhanghelii, Îngerii, şi ne modelăm karma în colaborare cu ei. Şi în tot acest timp, noi ne coborâm privirea spre domeniul pământesc în care trebuie să se realizeze karma noastră, îl privim cu nostalgie ca pe ceva spre care tind toate puterile simţirii noastre, toate aspiraţiile noastre, la fel cum între naştere şi moarte aici, pe Pământ, privim în mod nostalgic cu întreaga noastră simţire domeniul ceresc. Şi apoi, ridicându-ne spre sfera Lunii, spre sfera lui Mercur, spre sfera lui Venus, ne adaptăm entităţilor Ierarhiei Arhailor, Arhanghelilor şi Îngerilor. Acestea sunt fiinţele care ne judecă în funcţie de ceea ce avem bun şi rău şi de asemenea, în sensul celor expuse în conferinţele precedente, în privinţa a ceea ce ne mutilează. Căci răul ne mutilează din punct de vedere sufletesc-spiritual. Aceste entităţi sunt aici judecătorii, noi stăm mai întâi în faţa judecăţii cosmice. Ajungând în sfera Soarelui, suntem printre entităţile Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes. Stăm în sânul entităţilor care nu ne sunt numai judecători, dar care şi lucrează la karma noastră.

Aceste entităţi, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, sunt, în principiu, locuitorii Soarelui, dar, în acelaşi timp, fireşte, şi locuitorii întregului univers. Prin natura lor, ele aparţin lumilor spirituale. Dar între aceste lumi spirituale şi lumile fizic-sensibile trebuie să existe nişte mediatori, şi aceşti mediatori sunt Tronurile, Heruvimii şi Serafimii. Aceste entităţi ocupă în Cosmosul spiritual un rang înalt, nu numai pentru că sunt mai puternice pe plan spiritual, în domeniul vieţii spirituale, ci pentru că ele transpun apoi în fizic acest spiritual pe care îl trăiesc în domeniul spiritual. Când, între moarte şi o nouă naştere, noi trimitem, aşa cum am arătat, o privire nostalgică spre Pământ, atunci contemplăm de fapt, când ne coborâm în mod inconştient privirea spre domeniul pământesc, contemplăm de fapt, remarcabilele experienţe pe care le trăiesc în relaţiile dintre ei Serafimii, Heruvimii şi Tronurile. Noi privim, aşadar, în jos şi vedem nişte trăiri reciproce ale Serafimilor, Heruvimilor, Tronurilor, transpuse în nişte acţiuni care ne zguduie profund. Învăţăm încetul cu încetul, să înţelegem aceste acţiuni, aceste acţiuni care se desfăşoară între Serafimi şi Serafimi, Heruvimi şi Heruvimi, Tronuri şi Tronuri, şi, pe de altă parte, între Tronuri şi Serafimi, Tronuri şi Heruvimi, şi aşa mai departe. Aceste entităţi fac aici ceva, ceva just, care aduce o compensare, şi despre care avem sentimentul că ne priveşte, atunci când învăţăm, încetul cu încetul, să înţelegem despre ce este vorba. Ce este aceasta? Aceasta este imaginea ce rezultă în univers din ceea ce am fost în viaţa noastră pământească precedentă, în bine şi în rău. Binele trebuie să aibă consecinţe bune, răul, consecinţe rele. Serafimii, Heruvimii, Tronurile modelează, colaborând între ei, consecinţele a ceea ce am semănat noi pe Pământ. Faptele noastre rele au consecinţe rele în Cosmos. Noi vedem entităţile Serafimilor, Heruvimilor, Tronurilor implicate într-o activitate care este consecinţa faptelor noastre rele. Şi învăţăm, încetul cu încetul, să recunoaştem că ceea ce are loc între Serafimi, Heruvimi, Tronuri este în evoluţia lumii trăirea în domeniul ceresc a karmei noastre înainte ca noi să o putem trăi pe Pământ. Zguduirea noastră este cu atât mai puternică văzând ce se întâmplă aici, cu cât ne spunem, cu toată forţa pe care o putem avea în viaţa spirituală dintre moarte şi o nouă naştere: Ceea ce trăiesc în existenţa lor divină Heruvimii, Serafimii şi Tronurile, îşi află compensarea justă dacă o vom experimenta prin noi înşine în următoarea viaţă pământească.

Astfel, karma noastră este trăită cu anticipaţie în lumea suprapământească de către Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Da, prin natura lor spirituală, Zeii sunt creatorii întregii realităţi pământeşti. Şi trebuie să trăiască totul mai întâi ei înşişi. Ei o trăiesc în sfera spiritului; apoi o realizează în domeniul fizic-sensibil. Karma pe care o trăim noi o trăiesc şi Serafimii, Heruvimii, Tronurile, o trăiesc cu anticipaţie, în existenţa lor divină, şi prin aceasta este creat ansamblul puterilor care ne modelează karma. Astfel, noi trăim existenţa sferelor planetare, trăim ceea ce se întâmplă pe Mercur, ca judecată, mai întâi, a Arhailor, a Arhanghelilor, a Îngerilor. Dar aici intervin la rândul lor, Serafimii, Heruvimii, Tronurile, pentru a trăi cu anticipaţie karma noastră. Şi astfel, trăim în noi înşine datoria pe care o avem faţă de univers prin faptele noastre trecute, trăim prin exemplul divin, ceea ce va trebui să ni se întâmple în viaţă. Este o trăire complexă, dar o trăire care face parte din această viaţa suprapământească ce stă la baza vieţii noastre pământeşti. Şi apoi, când presimţim bogăţia acestei vieţi dintre moarte şi o nouă naştere, şi când adăugăm la aceasta conţinutul vieţii pământeşti, abia atunci avem o reprezentare reală şi valabilă a ceea ce se săvârşeşte în realitate în lume prin intermediul omului, asupra omului, în om. Şi, desigur, abia atunci cunoaşterea de sine este aprofundată în mod just, este pătrunsă de suflet şi spirit. Şi abia când privim şi ceea ce se întâmplă în cursul vieţii pământeşti a omului în aşa fel încât să vedem aceasta pe fundalul a ceea ce se întâmplă în lumea spirituală, abia atunci privim viaţa omului în adevărul său.

Vedem oamenii apărând aici, pe Pământ. Prin naştere, devin copii şi cresc; ei apar cu un destin sau altul, se bucură, creează, lucrează, au o însuşire sau alta. Viaţa istorică a oamenilor de-a lungul timpului este constituită şi ea din facultăţile lor, din faptele lor, din gândurile şi sentimentele lor. Toţi aceşti oameni care intră astfel în viaţa pământească ce se scurge între naştere şi moarte, toţi aceşti oameni au trecut prin vieţi pământeşti anterioare, în cursul cărora ei au trăit realitatea pământească într-un mod întru câtva diferit, au modelat realitatea pământească într-un mod diferit. Efectele vieţilor pământeşti anterioare se fac simţite în toate vieţile pământeşti care le urmează. Dar noi putem înţelege acest ansamblu de raporturi numai dacă ne îndreptăm privirea şi asupra perioadelor de viaţă dintre moarte şi o nouă naştere.

Ajungem atunci la o înţelegere justă a vieţii istorice. Căci în acest moment totul devine clar pentru noi, în aşa fel încât ne spunem: Ceea ce apare într-o epocă pământească prin intermediul oamenilor se leagă de o epocă pământească anterioară. Dar cum este transportat ceea ce a avut loc în aceste epoci anterioare în epocile ulterioare? – Istoricii au descris lucrurile, multă vreme, notând, pur şi simplu, succesiunea evenimentelor în cadrul istoriei. Atunci nu se putea înţelege deloc cum urmează nişte evenimente ulterioare unor evenimente anterioare. Apoi, au venit unii oameni şi au spus: În istorie acţionează ideile, şi bineînţeles că ideile devin realitate. – Cel care gândeşte realist, acela nu poate să-şi reprezinte nimic când se vorbeşte de idei care trebuie să devină realitate. Atunci au venit ceilalţi, istoricii materialişti, care au spus: Ideile – asta-i vax! Ceea ce devine realitate sunt numai relaţiile economice, de la ele provine totul. – Astfel s-a instaurat o concepţie mecanicistă, materialistă despre istorie.

Toate acestea nu sunt, de fapt, decât o plutire la suprafaţa lucrurilor. În realitate, ceea ce s-a întâmplat în nişte epoci anterioare a fost transportat în epocile ulterioare prin intermediul oamenilor înşişi. Oamenii care se află aici au trăit cu toţii toţi în epoci istorice anterioare. Ceea ce fac ei înşişi este consecinţa a ceea ce au făcut în vieţile anterioare. Aşa stau lucrurile cu tot ceea ce este important, şi cu tot ce este neînsemnat, care se întâmplă pe parcursul istoriei. Sufletele umane înseşi sunt cele care introduc trecutul în epocile următoare. Concepţia pe care ne-o facem despre viaţă poate fi aprofundată abia atunci când putem vedea că omul este şi purtătorul devenirii istorice. Dar îl putem vedea pe om în acest fel abia atunci când avem acces în viaţa umană la ceea ce se întâmplă între moarte şi o nouă naştere în sferele stelare datorită entităţilor Ierarhiilor superioare care lucrează în colaborare cu oamenii.

Să ilustrăm aceasta printr-un exemplu. Într-o epocă relativ veche, apropiată întru câtva tocmai de epoca imediat următoare întemeierii creştinismului, în India, în Orient, era încarnat un iniţiat. Din cauză că această individualitate în încarnarea sa pământească din India avea vederea slabă – trebuie să ţinem seama de detalii, când studiem corelaţiile karmice –, ea îndreptase asupra tuturor lucrurilor o privire mai mult sau mai puţin superficială. Ea fusese situată în sânul concepţiei mistice hinduse, şi a parcurs apoi alte încarnări mai puţin importante. După aceea, a trecut printr-o viaţă între moarte şi o nouă naştere în timpul căreia tot ceea ce se acumulase în sufletul său prin trăirile superficiale pe care le avusese în India a fost prelucrat în sfera lui Mercur, apoi, în parte, în sfera lui Venus şi în sfera lui Marte. În toate acestea intervine activitatea entităţilor Ierarhiilor superioare pentru a da o anumită formă. La majoritatea oamenilor karma primeşte o formă caracteristică în mod special într-o anumită sferă planetară. Dar prin această colaborare a luat naştere o individualitate în cazul căreia, la formarea facultăţilor interioare, la transformarea karmică a facultăţilor rezultate din trăirile de odinioară din India, au contribuit aproape în egală măsură sfera lui Mercur, sfera lui Venus şi sfera lui Marte. Această individualitate a apărut în secolul al 19-lea ca personalitate şi a fost Heinrich Heine [ Nota 44 ].

Să examinăm un astfel de exemplu, adus la lumină din adâncurile vieţii spirituale printr-o cercetare spirituală deosebit de conştiincioasă. Filistinul rigid şi superficial ar spune: Dar aici orice aromă a personalităţii dispare; eu vreau s-o cunosc în însuşirile ei elementare. – Filistinul rigid poate să vorbească astfel, el are dreptul s-o facă, şi chiar trebuie să o facă, datorită karmei sale. Dar în acest fel el nu atinge adevărul decât până la un anumit punct. Când ne adâncim mai profund în realităţi aducem la lumină substraturile şi culisele adevărului, ale realităţii. Atunci trebuie să spunem: Viaţa, inclusiv viaţa omului individual, nu devine mai săracă în semnificaţia ei, ci ea este dimpotrivă, mai bogată când o studiem luând în considerare asemenea substraturi, când într-adevăr, vedem licărind din această viaţă problematică, fragmentară, a lui Heine din secolul al 19-lea, ceea ce a fost odinioară o încarnare hindusă şi care putut primi apoi toate nuanţele influenţelor rezultate dintr-o existenţă care a avut loc mai înainte pe Mercur, pe Venus şi pe Marte: pe Marte, unde se dezvoltă o anumită agresivitate care se va manifesta în următoarea existenţă pământească; unde aşadar, ceea ce a fost dobândit într-o viaţă anterioară, ca facultate deosebită, se transformă într-un anumit simţ agresiv, pe Mercur, unde sufletul poate ajunge să prelucreze karmic în mod deosebit în sfera lui Mercur această facultate, o plutire pe deasupra senzaţiilor şi conceptelor, şi pe Venus, unde, pe de altă parte, a putut fi introdus un anumit element spiritual-erotic în puterile umane de reprezentare.

Cuprinzând cu privirea o asemenea viaţă umană, contemplăm, în acelaşi timp, existenţa cosmică, şi ceea ce vedem astfel în om nu este, într-adevăr, mai sărac decât ceea ce am obţine prin aşa-numitul studiu direct, elementar, care nu este decât un mod filistin de a studia. De fapt, vedem cum ceea ce ţine de istoria trecută este transportat în evenimentele care urmează, şi cum mediatorii sunt lumile stelare cu entităţile lor. Astfel că abia prin aceasta istoria devine o realitate, altfel rămâne la litere, rămâne la cele treizeci şi două de litere. Dar începem să citim istoria dacă vedem cum în spatele destinelor umane individuale stau lumi întregi de fapte divine, lumi încă şi mai grandioase, mai puternice în amploarea lor decât procesul devenirii istorice a omenirii, în care găsim întotdeauna întreţesute destinele umane individuale.

Să luăm un alt exemplu. Există o individualitate care primise o formaţie aprofundată, pentru acea epocă, pe vremea când pe Pământ se răspândea Islamul prin Africa de Nord spre Spania. În Africa de Nord mai existau şcoli care se asemănau cu cea în care fusese format Sfântul Augustin [ Nota 45 ]; dar e vorba de o epocă ceva mai târzie, şi şcoala ajunsese să decadă. Această individualitate a învăţat multe lucruri care erau caracteristice acestor şcoli, care mai conţineau încă multe învăţături provenite din vechile Misterii, însă decadente. Apoi această individualitate a mers în Spania şi a intrat în legătură cu şcoala cabalistică, nu cu ceea ce a fost această şcoală mai târziu, ci cu vechea şcoală cabalistică evreiască, ea a dobândit multe lucruri din cabala veche, nu din cea de mai târziu, şi a devenit un spirit înzestrat cu un element oarecum maniheic-cabalistic, într-un suflet cu o mare supleţe lăuntrică. Această individualitate a continuat să se dezvolte în timpul unei vieţi dintre moarte şi o nouă naştere colaborând îndeosebi cu entităţile care au de-a face cu existenţa pe Marte. Ea şi-a însuşit astfel pe Marte un anumit simţ agresiv, dar, pe lângă aceasta, şi o uşurinţă în folosirea limbajului, un adevărat dar al seducţiei prin cuvânt, o mare uşurinţă în mânuirea prin limbaj a tot felul de probleme pe care le purta fiinţa sa lăuntrică, venind din încarnări anterioare. Cu aceste însuşiri, ea s-a încarnat în secolul al 18-lea, şi a fost Voltaire [ Nota 46 ].

Vedeţi dumneavoastră, a şti că existenţa lui Voltaire ne conduce în urmă spre experienţe asemănătoare celor pe care le-a trăit Sfântul Augustin în tinereţea sa, asemănătoare experienţelor cabalistice ulterioare, cu acest element de ironie prezent şi în cabala originară, a şti că există toate acestea, a cuprinde cu privirea contextul, a-ţi îndrepta de asemenea privirea asupra legăturii dintre două vieţi pământeşti, asupra a ceea ce s-a petrecut în intervalul dintre ele, în timpul existenţei dintre moarte şi o nouă naştere: abia asta face din lume un întreg, şi abia asta ne conduce spre realitate. Când privirea se îndreaptă asupra vieţilor pământeşti nu vedem la început nimic coerent în vieţile succesive. Nu vedem cum trece o viaţă în alta. Dar acestea nu sunt decât fragmente. Nu vedem ce s-a petrecut în intervalul dintre ele; dar realitatea înglobează toate acestea. Şi, de fapt, pătrundem realitatea când nu studiem numai natura, ci şi omul, în funcţie de fundalurile sale spirituale.

În această privinţă, în mişcarea noastră trebuie să intervină de acum înainte un suflu nou. Când a fost întemeiată la Berlin Secţia germană a Societăţii Teosofice, în 1902, am anunţat prima conferinţă pe care intenţionam să o ţin, cu titlul “Exerciţii practice cu privire la karmă” [ Nota 47 ]. Ei bine, conferinţa a fost anunţată, dar nu a putut fi ţinută, din simplul motiv că existau atunci anumite împrejurări. Existau diferiţi vechi membri ai mişcării teosofice care îşi aveau ideile lor în legătură cu ceea ce e voie şi ceea ce nu e voie să se spună; aceasta a influenţat întregul cerc, întreaga atmosferă. Cei care erau conducătorii s-ar fi revoltat dacă cineva ar fi început să vorbească pe atunci despre exerciţii practice cu privire la karmă. Mişcarea teosofică nu era, pur şi simplu, matură pentru aceasta. Faptul trebuia să fie mai întâi pregătit mult timp. Şi într-adevăr, pregătirea a durat două decenii şi chiar mai mult. Dar cu ocazia Congresului de Crăciun a apărut impulsul de a dezvălui fără rezerve nu numai ceea ce poate fi descoperit în domeniile naturale ale spiritului, ci de a dezvălui fără rezerve şi ceea ce poate fi cercetat în domeniile spiritului uman. De aceea în viitor, în cadrul Societăţii Antroposofice se va vorbi în mod deschis despre ceea ce era încă de la început în intenţia mea, dar pentru care această Societate Antroposofică trebuia mai întâi să se maturizeze treptat. Acesta este, de asemenea, suflul esoteric ce a intrat în Societatea Antroposofică prin Congresul de Crăciun. Acest Congres de Crăciun nu a fost cu siguranţă o bagatelă, ci tocmai asumarea unor noi responsabilităţi preluate din domeniul spiritual pentru mişcarea antroposofică.

Vedeţi dumneavoastră, când putem contempla ceea ce se află între moarte şi o nouă naştere, ne poate deveni clar, chiar prin aceasta, cât de diversă, de multilaterală este lumea. Căci atunci când spunem, pe de o parte, că în sfera lui Marte este stimulat pentru următoarea viaţă pământească un simţ agresiv, ca şi uşurinţa de a folosi cuvântul, puterea de a mânui cuvântul – acesta nu este decât un aspect al realităţii, căci în sânul vieţii pe Marte sunt stimulate şi alte aspecte. Şi la fel se întâmplă de exemplu, şi în cazul lui Jupiter. Facem experienţa sferei lui Jupiter şi a entităţilor sale atunci când, cu ajutorul viziunii iniţiatice, privim retrospectiv perioada dintre patruzeci şi nouă şi cincizeci şi şase de ani, şi când ştergem observaţia făcută asupra propriei noastre fiinţe. Când privim ceea ce se desfăşoară pe Jupiter, putem fi, într-un fel, zguduiţi. Căci aceste fiinţe jupiteriene sunt absolut diferite de oameni. Să luăm numai o calitate umană, mai mult sau mai puţin frecventă, să luăm înţelepciunea. Oamenii spun: Noi suntem înţelepţi. – Dar cât de greu îşi cucereşte omul această înţelepciune! Chiar şi numai un dram de înţelepciune este greu de cucerit. Trebuie să luptăm din greu în interiorul nostru pentru a obţine chiar şi numai un dram de înţelepciune într-un anumit domeniu. Dar fiinţele jupiteriene nu au nevoie de toate acestea. Ele au înţelepciune – nu pot să spun că s-au născut cu ea, căci naşterea acestor fiinţe jupiteriene nu este deloc ceea ce este pe Pământ naşterea omului din embrion. Trebuie să vă imaginaţi că în mediul înconjurător al lui Jupiter se află ceva asemănător formaţiunilor de nori din jurul Pământului. Dacă vă reprezentaţi trupurile umane luând formă de nori şi zburând după aceea în jos spre Pământ, acesta ar fi modul în care fiinţele noi se plăsmuiesc pe Jupiter dintr-un fel de nori, dar aceste fiinţe care ar coborî astfel zburând din nori ar avea drept însuşire fundamentală înţelepciunea. Aşa cum noi avem o circulaţie sanguină, ele au înţelepciunea. Dar o au fără a fi meritul lor, fără să şi-o fi cucerit, ele o au, pur şi simplu. De aceea gândesc cu totul altfel decât oamenii. Asta acţionează, ce-i drept, într-un mod zguduitor, dar trebuie să ne obişnuim încetul cu încetul cu această privelişte. Şi, aşa cum pe Pământ totul este pătruns de aer, pe Jupiter totul este pătruns şi străbătut de înţelepciune. Înţelepciunea este acolo ceva substanţial, ea se revarsă în vânt şi vijelii, se revarsă pe Jupiter, urcă spre înălţimi ca o ceaţă. Dar în această ceaţă, care este înţelepciune, sunt prezente întotdeauna nişte fiinţe care se înalţă. Aici trăiesc în special Heruvimii, care, în acest context modelează karma umană, în colaborare cu oamenii. Dar acolo mai trăiesc şi alte impulsuri. Lucrurile se petrec neapărat aşa: Ceea ce a trăit un om într-o viaţă pământească anterioară este modelat karmic prin puterile înţelepciunii, printr-o înţelepciune spontană. El coboară apoi pe Pământ şi poartă în sine amprenta a ceea ce rezultă din faptul că mai înainte el a modelat cele trăite pe Pământ printr-o înţelepciune cu totul spontană, care se exprimă apoi în cele mai diferite feluri. Iată un exemplu în acest sens.

Este vorba despre o individualitate care ne conduce în Grecia antică, într-o atmosferă într-un fel platoniciană, dar care este, totodată, cea a muncii sculptorului. Această individualitate a trăit o încarnare importantă de sculptor, în acea epocă în care în Grecia înflorea arta plastică. Ea a dus cu sine în încarnări intermediare de mai mică importanţă ceea ce a trăit aici. Este o individualitate care şi-a elaborat karma pentru ultima ei încarnare pământească mai ales în sfera înţelepciunii jupiteriene.

O altă individualitate ne conduce în urmă la vremurile anterioare populării Americii de către europeni, ne conduce până în America Centrală, în Mexic. Ea a trăit acolo în sânul Misteriilor decadente ale populaţiei originare din Mexic. Acolo a învăţat să cunoască, pe vremea când legăturile discipolilor din aceste Misterii cu entităţile spirituale mai erau încă vii, a învăţat să cunoască Zeii mexicani care trăiau acolo. Astăzi, erudiţii vorbesc din nou despre aceşti Zei – o karmă deosebită, dar nu prea fericită pentru oameni –, despre Quetzalkoatl, Tetzkatlipoka şi Toatl; însă prin aceste descrieri nu se oferă prea mult în plus faţă de nume. Dar individualitatea despre care vă vorbesc trăia aici o viaţă intensă, deşi aceste Misterii erau decadente. Pentru ea, aceşti zei, Toatl, Quetzalkoatl [ Nota 48 ], erau ceva viu. Şi acestea erau, într-adevăr, entităţi fermecătoare, vii. Acolo, în aceste Misterii în declin ale lui Quetzalkoatl, ea s-a îmbibat cu totul cu un conţinut magic, foarte aproapiat în acea epocă, de superstiţie, s-a familiarizat cu o entitate ca Tetzkatlipoka – Tetzkatlipoka era un fel de Zeu-şarpe, cu care această individualitate se simţea unită în astral – şi această legătură a devenit pentru ea ceva deosebit de viu şi intens. Această individualitate, după ce a trecut prin viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, nu a mai parcurs alte încarnări, ca cealaltă individualitate, care trăise în Grecia şi trecuse apoi prin nişte încarnări feminine. Această individualitate a trăit ca bărbat în sânul Misteriilor mexicane, a traversat, în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere sfera jupiteriană a înţelepciunii şi a trăit după aceea tocmai în secolele 18, 19. Individualitatea care trăise în Grecia a traversat, de asemenea, sfera lui Jupiter, aşa cum poate fi ea traversată când ai fost sculptor şi când, în acelaşi timp, ai trăit în felul grecilor acest mod de reprezentare plastică care în acea epocă era cu adevărat plin de viaţă. În sfera jupiteriană a înţelepciunii, aici, unde această înţelepciune este prezentă în mod substanţial, ea a metamorfozat acest element plastic ce putea fi trăit în Grecia în contact cu forma omului, într-o facultate de percepere plastică a universului întreg; a revenit apoi într-un trup uman cu această elenitate purtând amprenta lui Jupiter, şi s-a născut din nou ca Goethe.

Cealaltă individualitate a traversat şi ea sfera lui Jupiter şi a transformat în această sferă ceea ce a putut primi în Misteriile mexicane. Dar în sfera lui Jupiter nu putea lua naştere acelaşi lucru dintr-o viaţă pământească trăită în acel fel în Grecia, cum am descris-o, şi dintr-o viaţă trăită în Mexic, aşa cum am descris-o. Amândouă individualităţile au traversat sfera lui Jupiter, dar fiecare a devenit ceea ce trebuia să devină conform puterilor modelatoare rezultate din vieţile lor anterioare. Individualitatea care trecuse prin Misteriile mexicane, după ce a traversat sfera lui Jupiter, revine pe Pământ ca Eliphas Lévi [ Nota 49 ]. Dumneavoastră aveţi aici o transformare remarcabilă a unor practici magic-rituale, a unor culte magice, în înţelepciune. Aceasta este o karmă jupiteriană de mai mică valoare, deşi foarte plină de spirit, plină de înţelepciune. Aici se vede cum interacţionează ceea ce a trăit omul într-o viaţă pământească cu ceea ce devine el între moarte şi o nouă naştere. Viaţa ulterioară se modelează întru totul în funcţie de viaţa precedentă, dar ceea ce a trăit un om într-o viaţă pământească poate fi transformat prin karmă în cele mai diferite feluri, la trecerea prin aceeaşi sferă. Abia când privim în acest fel modelarea vieţii umane în sens karmic, abia atunci aprofundăm în mod just ceea ce este această viaţă umană. Atunci ea se îmbogăţeşte şi abia atunci apare în întreaga ei realitate, abia atunci cunoaştem în realitate omul şi viaţa umană.