Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL V

GA 239


CONFERINŢA A UNSPREZECEA

Breslau, 10 iunie 1924

Am început să vorbim ieri, din perspectiva karmei, despre legătura dintre viaţa umană de aici, de pe Pământ, care se desfăşoară între naştere şi moarte, şi cealaltă viaţă a omului, care se desfăşoară în lumea suprasensibilă între moarte şi o nouă naştere. Am văzut că la karma omului conlucrează ceea ce a trăit, a făcut, a gândit omul în existenţa pământească precedentă şi într-o serie de vieţi pământeşti succesive anterioare, şi ceea ce se modelează atunci prinde formă, ca bază a trăirii dintr-o viaţă pământească următoare, prin colaborarea omului cu alte suflete umane de care este legat karmic şi cu entităţile spirituale ale Ierarhiilor superioare. Am văzut că prin aceasta, viaţa istoriei omenirii devine transparentă. Vedem oarecum fiecare om individual – fie că a săvârşit lucruri remarcabile, lăsând în lume o amprentă, fie că a acţionat în cercuri mai restrânse – pe fundalul unei vaste activităţi spirituale. Am văzut mai ales, cum destinul uman, când începem să-l înţelegem, ne apare drept expresia exterioară, pământească, a unor evenimente măreţe, universale, care au loc la rândul lor în lumea spirituală. Am arătat, o dată cu aceasta, că omul însuşi este cel ce transportă şi face să acţioneze într-o epocă pământească ulterioară ceea ce s-a întâmplat într-o epocă anterioară. Aşadar, prin intermediul omului iau naştere legăturile dintre evenimentele istorice, şi cred că o asemenea cercetare istorică poate face asupra omului o impresie mai înălţătoare. Da, modul în care ne simţim propria karmă, modul în care ne putem adapta propriei karme este cel just dacă mai întâi – înainte de a trata, în conferinţele următoare, trăirea karmei individuale –, dacă mai întâi vedem, tocmai în cazul unei personalităţi a cărei viaţă este mai mult sau mai puţin cunoscută, cum se integrează acţiunea unei vieţi pământeşti individuale în următoarele vieţi pământeşti.

Am văzut cu ajutorul unor exemple, cum întreaga structură spirituală şi entităţile spirituale care ţin de o sferă planetară intervin în ceea ce aduce omul cu sine în această lume spirituală după ce trece prin poarta morţii şi trăieşte mai departe în lumea spirituală. Am făcut anumite observaţii în legătură cu felul specific de a acţiona al sferei lui Jupiter. Sfera lui Saturn exercită o acţiune şi mai zguduitoare, în specificul ei. Dumneavoastră ştiţi, desigur – eu am menţionat acest lucru – că şi în cazul contemplării pe baza iniţierii, pentru a avea în mod independent o viziune de ansamblu asupra acestor corelaţii, cineva care a depăşit vârsta de şaizeci şi trei de ani trebuie să-şi îndrepte privirea retrospectivă asupra perioadei cuprinse între cincizeci şi şase şi şaizeci şi trei de ani, pentru a putea judeca în întregul context al vieţii şi urzirii spirituale a universului ceea ce poate acţiona asupra omului din sfera lui Saturn. Căci tot ceea ce acţionează în legătură cu sfera lui Saturn este de aşa natură încât de fapt, în sânul sferei lui Saturn toate entităţile au o conştienţă puternică, pătrunzătoare a trecutului, şi sunt mai mult sau mai puţin inconştiente în ceea ce priveşte prezentul. Acest lucru face o impresie zguduitoare. Fiinţele saturniene îşi desfăşoară, propriu-zis, acţiunile lor prezente, inclusiv Serafimii, ca izvorând dintr-un substrat inconştient, ele nu ştiu, ca să spunem aşa, în mod nemijlocit, ce se petrece cu ele şi prin intermediul lor în momentul prezent; dar ele ştiu imediat, şi anume în mod exact şi pătrunzător, ce au făcut, ce au gândit, ce s-a întâmplat cu ele după ce s-a întâmplat acel lucru.

Aş vrea să folosesc o imagine pentru a caracteriza acest mod specific de existenţă în sfera lui Saturn. Imaginaţi-vă că aţi merge, ca oameni, pe Pământ, şi că nu aţi şti niciodată, în momentul prezent, ce faceţi, ce gândiţi, ce se întâmplă cu dumneavoastră sau prin intermediul dumneavoastră; dar vă duceţi – să luăm un fapt simplu –, vă duceţi undeva. Dumneavoastră nu vedeţi pe unde mergeţi, dar lăsaţi urme: să presupunem că acolo unde vă găseaţi cu o clipă mai înainte a apărut un om de zăpadă. Faceţi un pas mai departe: încă un om de zăpadă, apoi un alt pas: încă un om de zăpadă, şi aşa mai departe. Luaţi mereu o formă plastică şi, privind în urmă, puteţi vedea exact ceea ce eraţi mai înainte. Deja în clipa în care prin intermediul dumneavoastră se întâmplă ceva, vedeţi acest lucru, îl vedeţi cum este, cum se menţine, cum rămâne în eternitate. Şi vă îndreptaţi privirea în urmă asupra unei perspective în care este înscris, ca într-o cronică eternă în univers, tot ceea ce s-a întâmplat prin intermediul dumneavoastră Căci aşa este conştienţa de sine a fiinţelor saturniene. Dar tot ceea ce este contemplat în acest fel de către aceste fiinţe saturniene, ca fiind devenirea lor trecută, se uneşte, la rândul său, cu devenirea trecută a tuturor fiinţelor individuale ale sistemului planetar în ansamblul său, astfel încât, ca să spunem aşa, conştienţa fiinţelor saturniene constă în faptul că ele îşi îndreaptă prin facultatea amintirii privirea retrospectivă asupra întregii memorii – dacă mă pot exprima astfel – a sistemului planetar viu în ansamblul său, cu toate entităţile sale. Totul este înscris în această facultate cosmic-universală a amintirii fiinţelor saturniene.

Dacă deja prin această descoperire a activităţii şi urzirii din sfera lui Saturn observatorul iniţiat este puternic impresionat, el este şi mai impresionat când vede cum acele fiinţe transportă efectele vieţii lui precedente într-o nouă viaţă pământească, după ce a trebuit să lase să se i elaboreze karma în sfera lui Saturn prin experienţele lor deosebite. Şi, cu siguranţă, contemplarea universului dobândeşte un conţinut extraordinar de maiestuos şi de puternic când ştim aceste lucruri despre o personalitate aparţinând istoriei universale.

Când examinăm viaţa unor asemenea personalităţi aici, pe Pământ, suntem înălţaţi – când observăm în mod spiritual, citind, şi nu doar silabisind – spre viaţa şi fiinţialitatea sferei lui Saturn. Percepem acţiunea intervenind în ceea ce se întâmplă pe Pământ; vedem aici o reflectare a ceea ce se întâmplă în sfera lui Saturn. Aş vrea să clarific acest lucru cu ajutorul unui exemplu.

Ne putem îndrepta privirea asupra unei individualităţi umane care a trecut printr-o existenţă în sudul Europei, în primul şi al doilea secol al erei creştine, într-o perioadă când elenismul încă mai acţiona cu putere în evoluţia creştinismului; această personalitate era înzestrată pe atunci cu o receptivitate sufletească puternică, fină, de o coloratură întru câtva intelectuală, pentru creştinismul puternic nuanţat de elenism, şi a fost transportată în Imperiul Roman, unde a trăit tot ceea ce putea fi trăit în Imperiul Roman în primele secole ale răspândirii creştinismului: persecuţiile nedrepte împotriva creştinilor, violenţele Cezarilor romani faţă de oamenii mai delicaţi; vedem un suflet care a trăit într-o profundă indignare faţă de ceea ce poate fi perceput aici, şi care, de fapt, a trecut prin moarte într-o dispoziţie sufletească de resemnare, spunându-şi: O lume în care sunt posibile asemenea lucruri va putea ea da naştere cu adevărat unui progres? – Cu o anumită îndoială cu privire la posibilitatea de a se stabili în lume, în general, un echilibru între bine şi rău, acest suflet s-a ridicat deasupra spectacolului pe care îl oferea cezarismul roman, şi în faţa privirii sale spirituale, în faţa privirii sufletului său se oferea, pe de o parte, răul făcut de Cezari şi, pe de altă parte, natura dăruită sacrificiului a unor martiri creştini. Acest suflet contempla, într-un contrast dur şi brutal, pe de o parte, binele, pe de altă parte, răul. Cu această impresie a trecut el prin poarta morţii, apoi a traversat nişte existenţe pământeşti de o mai mică importanţă. Căci ceea ce împovărase acest suflet în timpul existenţei romane săpase în el urme adânci. Acestea au fost după aceea elaborate în sânul sferei lui Saturn, pentru a deveni karma viitoare a acestei individualităţi în timp ce se apropia secolul al 18-lea.

Sfera lui Saturn lucrează cu gravitate şi în mod pătrunzător la modelarea karmei. Şi tocmai când e vorba de a cuprinde sufletul uman în toată profunzimea lui şi de a dezvolta, aducând la lumină din cele mai profunde adâncuri ale sufletului uman nişte forţe puternice, radicale, tocmai în acest caz sfera lui Saturn oferă nişte puteri viguroase, căci tot ceea ce se desfăşoară în sânul sferei lui Saturn este de o mare putere, de o mare intensitate spirituală, dar atât de spirituală, încât ea acţionează cu atât mai profund asupra omului când el coboară spre o formă pământească; şi pătrunde profund în organizarea sa fizică, la naştere, o organizare fizică însufleţită de entuziasmul care conduce la o compensare a tot ceea ce a trăit sufletul într-o viaţă pământească precedentă. Este vorba de o puternică privire retrospectivă. Când karma este elaborată în sfera lui Saturn, privirea se îndreaptă asupra amintirilor, asupra trecutului, vedem cum se modelează fiinţa în sfera lui Saturn; privirea se îndreaptă în urmă. Apoi, când omul coboară spre sfera pământească, apare, într-un anumit sens, imaginea negativă a ceea ce am trăit aici. Această privire retrospectivă intensă se transformă într-o năzuinţă energică spre idealuri, care orientează spre viitor, astfel încât tocmai oamenii care îşi duc aici, jos, o karmă elaborată în sfera lui Saturn sunt oameni care se entuziasmează pentru viitor şi vor, aşadar, să acţioneze pentru idealuri care tind spre viitor, fiindcă în sfera lui Saturn ele au contemplat în sânul unei vieţi pur spirituale îndeosebi trecutul.

Această individualitate despre care vorbesc eu aici a apărut în a doua jumătate a secolului al 18-lea ca Friedrich Schiller [ Nota 50 ]. Şi luaţi acum întreaga viaţă a lui Schiller, aşa cum apare ea, cu scriitura extraordinar de viguroasă, poate puţin cam slabă din punct de vedere artistic, a dramelor de tinereţe ale lui Schiller, cu toată această înflăcărare, dar luaţi-o şi cu imensa gravitate, am putea spune, şi, de asemenea, cu extraordinara melancolie care se afla în sufletul lui Schiller, şi vedeţi mai ales caracterul emoţionant al destinului tânărului Schiller ieşind în evidenţă tocmai prin dispoziţia melancolică a sufletului său; vedeţi-l ridicându-se, pe de altă parte, la un fel de percepere entuziastă a elenismului în momentul în care face cunoştinţă cu Goethe – vedeţi toate acestea în prim-plan, şi vedeţi în spatele lor omul care şi-a urzit baza acestei concepţii în secolele 1, 2 ale erei creştine, prin trăirea creştinismului elenizat, pe de o parte, şi prin indignarea provocată de cezarismul roman, pe de altă parte, şi cum după aceea toate acestea s-au aprofundat pentru a da naştere noii karme în sfera a cărei acţiune este atât de marcată de gravitate, în sfera lui Saturn. Conform karmei sale, Schiller este cu adevărat un saturnian.

Aceste lucruri nu vor fi trăite de suflet în mod just când vrem să le înţelegem numai teoretic. Ele sunt înţelese de suflet în mod just numai atunci când ele sunt cuprinse cu întreaga simţire, când ne adâncim mai întâi cu simţirea în întreaga fiinţialitate şi viaţă spirituală a lumii astrelor – în acest caz, în sfera lui Saturn – şi când, apoi, după ce ne-am aprofundat simţirea pentru a înţelege ce înseamnă acţiunea unui destin pământesc, contemplăm o asemenea acţiune a unui destin uman pământesc.

Voi da un alt exemplu, în care această acţiune este absolut diferită. Ne putem îndrepta privirea asupra unei individualităţi care, într-o viaţă pământească recentă, putea fi considerată, până la un anumit grad, chiar făcând parte dintre iniţiaţi. Dar, înainte de a vorbi despre această karmă umană, trebuie să formulez o întrebare pe care trebuie să şi-o pună, propriu-zis, orice om care reflectează la asemenea lucruri cum sunt cele despre care vorbim noi acum şi, cu siguranţă, mulţi dintre dumneavoastră şi-au pus-o deja. Este întrebarea care se iveşte atunci când auzim ce se spune în consideraţiile antroposofice: în cursul evoluţiei pământeşti au existat oameni care au fost iniţiaţi în marile taine ale existenţei, iniţiaţi în înţelepciunea pământească. Privirea noastră se îndreaptă cu un imens respect, cu o stimă profundă, asupra acestor vechi iniţiaţi ai evoluţiei omenirii. Când vorbim acum despre reîncarnare, despre vieţi pământeşti succesive, atunci se poate ivi întrebarea: Cum este cu reîncarnarea acestor iniţiaţi? – Şi întrebarea poate merge mai departe şi poate fi formulată astfel: Ei bine, atunci în prezent nu mai trăiesc iniţiaţi reîncarnaţi? Nu cumva iniţiaţii de odinioară se vor fi retras complet din lumea în care trăim noi acum între naştere şi moarte? Lucrurile nu stau absolut deloc aşa. Dar nu avem voie să uităm că omul, când coboară ca individualitate din existenţa sa spiritual-sufletească, prepământească, spre o viaţă pământească, este legat, este deja legat prin trupul său fizic, apoi prin educaţie şi prin alte lucruri de acest fel, de ceea ce îi poate oferi o anumită epocă. Cel care vine să se încarneze pe Pământ trebuie să accepte aceste lucruri. Ne putem îndrepta privirea spre orice individualitate iniţiată, să spunem, dintr-un trecut foarte îndepărtat, şi a cărei karmă este ca mai târziu să se reîncarneze în secolele 18, 19. Dar în secolul al 18-lea nu se găseau nicăieri, în cadrul civilizaţiei noastre, trupuri cum existau în acel trecut îndepărtat, trupuri atât de suple, care se puteau adapta atât de bine individualităţii spirituale a omului. Este numai o idee preconcepută a crede că acest trup uman ar fi rămas acelaşi din timpuri imemoriale. În realitate, în epoca materialismului, acest trup a devenit dur, rigid, lipsit de maleabilitate, nu poate fi modelat uşor. Condiţiile care stăpânesc ereditatea, care sunt legate la rândul lor, de modul de a gândi, de întreaga constituţie sufletească, sunt de-aşa natură – omul individual nu poate face nimic în această privinţă, întreaga civilizaţie este de vină –, sunt de-aşa natură încât omul nu poate face ca în organismul fizic să pătrundă o parte din ceea ce aduce sufletul cu sine din timpul în care era iniţiat, de aceea, această parte nu poate ajunge în mod direct la propria conştienţă; căci la conştienţa exterioară nemijlocită a epocii nu poate ajunge decât ceea ce s-a putut cufunda complet în trupul fizic.

Trebuie să spun, desigur, ceva foarte paradoxal, dar dumneavoastră trebuie să acceptaţi acest paradox, căci acesta este, totuşi, un adevăr. Vedeţi dumneavoastră, în timpurile foarte îndepărtate, iniţiaţii erau feriţi de ceva care este considerat astăzi o mare binefacere pentru neamul omenesc, dar care pe atunci, dacă li s-ar fi întâmplat aşa ceva, n-ar fi fost considerat deloc de către aceşti iniţiaţi o binefacere, ci, dimpotrivă, un mare obstacol în calea iniţierii. Astăzi nu se va admite ca un om, aşa cum se întâmpla unui iniţiat din timpurile străvechi, să fie ferit să înveţe să citească şi să scrie aşa cum se poate învăţa astăzi. Dar, din cauza felului în care se învaţă astăzi cititul şi scrisul, se pierd multe lucruri, şi anume, din cauza necesităţii de a intra în constrângerea pe care o constituie formele literelor, cu care fiinţa umană nu are absolut nici o legătură. Cum europenii, aceşti “oameni mai buni” [ Nota 51 ], în comparaţie cu sălbaticii, le-au arăta indienilor din America formele literelor lor, când ei, aceşti oameni mai buni, au intrat în contact cu indienii sălbatici, aceşti indieni au simţit o uşoară spaimă şi frică, şi pentru ei literele erau mici spiriduşi, demoni. Aşadar, spre un lucru atât de nefiresc cum sunt toate aceste forme ale literelor scrierii noastre, în care zac mici spiriduşi, spre ceva atât de străin este condus omul la vârsta de şase, şapte ani, Ce legătură are, aşadar, pentru Dumnezeu, un A sau un B, în forma pe care noi, când eram copii, a trebuit s-o acceptăm, cu viaţa umană! Nici una, nici cea mai mică legătură! În vechiul Egipt exista cel puţin o scriere figurativă, în care imaginea care era pictată avea o asemănare cu realitatea şi omul avea şi conştienţa faptului că ceea ce e pictat are o legătură cu realitatea. Astăzi, se învaţă A, B, C, drept ceva absolut străin vieţii. Noi dorim, în Şcoala Waldorf, să îndreptăm greşelile cele mai grave, de aceea am introdus în şcoala noastră un alt mod de a învăţa cititul şi scrisul. Dar nu ne putem da seama ce este alungat din om, ce este ucis în om, atunci când învaţă să citească şi să scrie astfel, acest lucru nu-l putem judeca dacă vrem să judecăm lucrurile numai din punct de vedere materialist, dacă vrem să trăim în lume numai pe baza conştienţei obişnuite.

Vedeţi dumneavoastră, eu nu am primit nici un şoc de acest fel, dar, cu siguranţă, mulţi oameni au primit: În Autobiografia mea am făcut destul aluzie la faptul că la cincisprezece ani eu încă nu ştiam să scriu corect din punct de vedere ortografic [ Nota 52 ]. Şi datorez extraordinar de mult acestui fapt. Am fost ferit de multe lucruri de care nu eşti ferit când ştii să scrii corect ortografic deja la cincisprezece ani. Din cauza acestor lucruri care îşi au izvorul în cultura materialistă a epocii noastre, noi suntem rupţi de viaţa spirituală. Este o problemă mult mai gravă decât se crede. Eu fac aici aluzie la aceasta pentru ca dumneavoastră să vedeţi că, într-adevăr, iniţiatul de odinioară nu poate beneficia decât de educaţia care i se oferă. Ce poate face el altceva decât să se adapteze la trupul şi sufletul oferite de epoca sa? El trebuie să renunţe atunci la multe lucruri care zac ca predispoziţii în sufletul său. Totuşi, raportul karmic cu iniţierea de odinioară poate fi vizibil în nişte fenomene ale vieţii care se pot manifesta într-o anumită epocă şi la un om care se prezintă din punct de vedere exterior ca un locuitor obişnuit al Pământului, şi absolut deloc ca un iniţiat. În karmă nu acţionează, într-adevăr, ceea ce este considerat în primă instanţă ca fiind lucrul cel mai eficient în viaţa omului. De exemplu, când avem în faţa noastră un om cu o anumită constituţie spirituală, suntem foarte uşor înclinaţi, când emitem asupra karmei lui doar judecăţi raţionale, să facem trimitere, într-o încarnare anterioară, la o constituţie intelectuală asemănătoare. Dar nu este aşa. Lucrurile care devin libere din punct de vedere karmic şi care rămân active dintr-o încarnare în alta se situează în zone ale sufletului mult mai profunde decât configuraţia intelectului. Nu e nevoie să vă menţionez decât un singur exemplu, ca să vedeţi că ceea ce influenţează karma provine din cu totul alte regiuni ale sufletului decât numai ceea ce ţine de intelect.

O personalitate interesantă din secolul al 19-lea a fost Ernst Haeckel [ Nota 53 ]. Ceea ce îi frapa pe oameni cel mai mult la el a fost concepţia sa nuanţată în sens materialist, lupta sa împotriva ultramontanismului, împotriva papalităţii romane, a Bisericii romano-catolice. El a desfăşurat un asemenea entuziasm în această luptă încât, prin expresiile pe care le folosea în această luptă, era uneori absolut încântător, dar uneori şi puţin cam lipsit de gust. Dar când îi explorăm karma, constatăm că încarnarea sa pământească anterioară cea mai importantă a fost cea a papei Gregorius, marele şi puternicul papă care voia tocmai să întemeieze puterea lumească, exterioară, a papalităţii în faţa puterii exterioare a împăratului; papa Gregorius VII, care se formase, ca Hildebrand, prin reforma de la Cluny, care a dus, fireşte, în felul său, din secolul al 10-lea până în secolul al 11-lea, lupta împotriva Imperiului, până când unul dintre ai săi, devenit papă, a început, tot în felul său, să se ridice împotriva puterii lumeşti, împotriva împăratului din acea epocă. Entuziasmul consumat pentru a impune o concepţie despre lume, entuziasmul în realizarea unor impulsuri rezultate dintr-o concepţie despre lume, aceasta era ceea ce, provenind din încarnarea ca Hildebrand s-a manifestat într-un mod activ în încarnarea ca Haeckel. Acesta nu este decât un exemplu pentru a arăta că nu trebuie să credem absolut deloc că aprecierea exterioară a unei anumite configuraţii sufleteşti ne permite să ghicim o viaţă pământească anterioară determinantă. În privinţa acestor lucruri trebuie să fim prudenţi şi să nu ne oprim decât la acele lucruri care, deşi în realitate uneori nu sunt decât detalii infime pe care le putem observa la omul respectiv, trebuie să fie înţelese pe baza viziunii spirituale, şi atunci ele fac să apară, treptat, în spatele omului, ceea ce a avut loc în existenţa sa pământească anterioară.

Ei bine, vedeţi dumneavoastră, mai ales o karmă saturniană exercită o acţiune profundă. Aş vrea aici să vă orientez privirea spre o individualitate care a fost cu adevărat, într-o încarnare anterioară, un iniţiat. Eu vorbesc în acest caz cu toată obiectivitatea, şi m-au costat unele eforturi pentru a ajunge să aduc la lumină adevărul pe care trebuie să-l expun acum, fiindcă individualitatea nu îmi era, propriu-zis, absolut deloc simpatică în noua ei încarnare, şi nu mi-a devenit simpatică nici astăzi. Aici este vorba de constatarea unor fapte obiective şi, de fapt, deşi acest lucru ne costă un anumit efort, putem pătrunde karma personalităţii care nu ne este apropiată personal prin simpatie cu o şansă mult mai mare de a ajunge la adevăr. Aş vrea să vă orientez privirea asupra unei individualităţi care a fost cu adevărat, într-o viaţă pământească anterioară, un iniţiat, şi anume un iniţiat într-un fel de Misterii care constituiau ceva grandios şi puternic în istoria evoluţiei omenirii, un iniţiat în Misteriile irlandeze, în Misteriile din Hybernia, la care fac aluzie în dramele-mister. În aceste Misterii trebuia să treci prin multe experienţe înainte de a avea acces prin iniţiere la acea formă a comorii de înţelepciune care putea fi primită numai în aceste Misterii irlandeze. Cel care urma să devină un iniţiat trebuia mai întâi să trăiască, pe de o parte, tot ceea ce se putea ridica în sufletul uman ca îndoieli în faţa marilor adevăruri; discipolul era învăţat să se poată îndoi tocmai de cele mai înalte adevăruri exact la fel de puternic cum se poate îndoi de orice altceva. Şi abia după ce sufletul a trecut prin dureri, prin întreg tragismul interior, prin starea de deprimare, de depresie interioară, aş spune, după ce a putut trăi toate acestea, sub povara îndoielilor cu privire la adevărurile supreme, abia atunci era condus, mai întâi sub formă imaginativă, apoi sub cea a realităţii spirituale, la perceperea reală a adevărului. Astfel încât oricine era iniţiat în Misteriile din Hybernia învăţa nu numai să creadă în adevăr, ci şi să nu creadă în adevăr. Abia prin aceasta caracterul de nezdruncinat al credinţei sale în adevăr se putea dovedi plin de putere de viaţă.

La cei care căutau înţelepciunea iniţiatică a Hyberniei mai era trezit şi un alt sentiment. Ei erau conduşi să simtă că, de fapt, întreaga existenţa ar putea fi, ca existenţă pământească; o iluzie, o existenţă care nu e reală. Omul era adus nu numai în situaţia de a se îndoi de adevăr, ci şi să simtă neantul existenţei umane, non-existenţa din existenţa umană. Apoi, simţirea îi era condusă la simţirea justă faţă de puterile eterice care se înnoiesc mereu, şi faţă de forţele fizice care sunt pe cale de distrugere, dar care, din spiritual, din direcţia spiritului, sunt plăsmuite mereu din nou, faţă de toate forţele care parcurg viaţa, pe de o parte, ca forţe distrugătoare şi, pe de altă parte, ca forţe constructive, simţirea îi era condusă la dispoziţia justă pentru a ajunge în această privinţă la Imaginaţie, şi pentru aceasta, el era adus în faţa a două statui uriaşe [ Nota 54 ], impozante. După aceea, era invitat să apese pe una din statui: statuia îşi lua mereu forma iniţială, căci era absolut elastică; amprenta care fusese lăsată acolo dispărea. Statuia îşi păstra mereu forma iniţială, şi ea îi apărea ca şi cum ar fi fost vie. Astfel, fiindcă primea mai întâi, într-o atmosferă solemnă, această impresie nemijlocită pe care o trăia prin contactul cu statuia, discipolul era orientat spre natura specifică a viului. Cealaltă statuie era construită în aşa fel încât atunci când voia să apese asupra ei, amprenta persista şi, prin aceasta, rămânea deformată. Abia a doua zi, când discipolul era condus din nou în faţa statuii, ea era reconstituită. Prin faţa discipolilor trecea astfel constituţia internă a elementului fizic şi a elementului eteric, ceva din adevărul contemplării de sine.

Aceasta era prima treaptă. Apoi, discipolii erau puşi în faţa altor imagini, şi erau conduşi tot mai departe în sesizarea activă a constituţiei interne. Aceşti discipoli din Hybernia cuprindeau, de fapt, în constituţia lor sufletească, şi cu mare forţă, ceea ce se numeşte realitatea spirituală. După ce iniţiaţii din Hybernia atingeau anumite trepte de iniţiere, nu prea mai ţineau mult seama de realitatea fizică exterioară, ci ştiau trăi în realitatea spirituală. În unul din centrele de cult din Hybernia – în timp ce în lumea fizică, în Asia, se desfăşura Misterul de pe Golgotha –, marii preoţi din Hybernia au dat ceremoniilor cultice o formă extremă, astfel încât, în timp ce pe planul realităţii fizice exterioare în Palestina se desfăşura Misterul de pe Golgotha, în acelaşi moment Misterul de pe Golgotha era celebrat drept cult în centrele cultice din Irlanda. Adică în Hybernia era trăită în mod spiritual o realitate fizică ce se desfăşura într-un cu totul alt punct de pe Pământ. Acest lucru trebuie să vă arate la ce profunzime ajungeau în realitate aceste Misterii din Hybernia.

Ei bine, a existat o individualitate care fusese iniţiată până la o anumită treaptă în aceste Misterii din Hybernia într-o epocă timpurie, şi care a trecut apoi printr-o încarnare feminină; dar încarnarea din Hybernia a avut asupra sufletului său o influenţă foarte, foarte profundă. Apoi, această individualitate a trăit, în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, tot ceea ce poate trăi cineva când trece printr-o elaborare a karmei pe Saturn. Aici, privirea retrospectivă se îndreaptă, dintr-o perspectivă a evenimentelor universale, asupra întregii importanţe a cuceririlor sufleteşti care puteau fi obţinute printr-o iniţiere hyberniană – nu atingând cel mai înalt grad, totuşi, până la un anumit grad. Întreaga importanţă a ceea ce a putut fi învăţat în Hybernia era privită în raport cu întreaga activitate din trecut a entităţii umane. Felul în care această Hybernie se dezvoltase treptat, pe parcursul secolelor şi a mileniilor, din nişte aspiraţii umane, a fost prelucrat într-o grandioasă retrospectivă cosmică. Dar atunci când s-au apropiat timpurile moderne, tocmai în faţa acestei individualităţi apărea necesitatea de a dispune de un asemenea trup uman şi de a primi o asemenea educaţie încât ceea ce era cel mai important din toate acestea să rămână ascuns, şi totuşi, pe de altă parte, să se manifeste într-o formă adaptată civilizaţiei secolului al 19-lea. Şi, pe de altă parte, ceea ce aducea sufletul din această viziune retrospectivă la coborârea într-un trup fizic care nu era cu adevărat foarte adecvat pentru ceea ce fusese trăit prin iniţierea irlandeză, şi apoi elaborat pe Saturn, primind o educaţie care nu era deloc adecvată, toate acestea s-au transformat în idealuri orientate spre viitor. Dar, fiindcă toate acestea trebuiau să se scufunde într-un trup care nu era asemănător trupurilor absolut ciudate ale vechilor iniţiaţi irlandezi, ci era exact ca un trup al unui francez din secolul al 19-lea, multe lucruri s-au retras în umbră şi s-au transformat, totuşi, în imagini pline de elan, dar cu caracter fantastic, care aveau, totuşi, ceva pătrunzător şi grandios. Această individualitate a devenit atunci personalitatea Victor Hugo [ Nota 55 ].

Dumneavoastră vedeţi din nou cum, chiar acolo unde două vieţi pământeşti succesive sunt atât de diferite cum este viaţa unui iniţiat irlandez şi cea a lui Victor Hugo, acţiunea karmei se continuă de la o viaţă la alta. Căci nu trebuie să căutăm efectele karmei în asemănările exterioare, ci trebuie să vedem în adâncurile entităţii umane ce este transportat prin karmă dintr-o viaţă pământească în alta. Astăzi de fapt, pentru a putea contempla karma unui om individual, şi chiar propria noastră karmă, este necesară dispoziţia lăuntrică justă, constituţia sufletească justă. În realitate, orice consideraţii karmice constituie o profanare dacă le primim într-o dispoziţie lăuntrică rezultată din cultura şi civilizaţia epocii actuale, din şcoala epocii, şi aşa mai departe. De fapt, noi trebuie să asimilăm în sufletul nostru într-o dispoziţie sacră, pătrunsă în întregime de evlavie, ceea ce ne este transmis prin contemplarea karmei. De fiecare dată când abordăm un adevăr karmic ar trebui să simţim în suflet ceva ca şi cum am ridica o parte a vălului lui Isis. Căci, în fond, tocmai karma este aceea care dezvăluie, sub forma cea mai apropiată de om, ceea ce era Isis, a cărei maximă exterioară caracteristică era: “Eu sunt ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi.” [ Nota 56 ] Dar aceasta ne întâmpină într-un mod care trebuie să atingă îndeaproape sufletul omului atunci când considerăm karma umană. Şi, de fapt, abia când luăm în considerare karma, felul în care se împlineşte ea în devenirea istoriei lumii, aşa cum am făcut noi acum, şi când ne-am câştigat, prin aceasta, dispoziţia lăuntrică sacră necesară studiului karmei, abia atunci putem să ne îndreptăm privirea într-un mod just, într-o dispoziţie lăuntrică justă, asupra a ceea ce este poate, propriul nostru destin şi să vedem cum se plăsmuieşte acest destin drept propria noastră karmă, pornind de la vieţile pământeşti anterioare, în interacţiune cu ceea ce a trăit omul în sferele spirituale planetare între moarte şi o nouă naştere. Când citim karma în dispoziţia lăuntrică justă, atunci contemplăm, cu întreaga noastră fiinţă, lumile suprasensibile. Căci studiul karmei ne face cunoscut un ansamblu de legi care sunt în totală opoziţie cu legile naturii exterioare. În natura exterioară acţionează corelaţiile naturale, dar noi trebuie să putem depăşi complet nivelul corelaţiilor naturale şi să ne ridicăm privirea spre corelaţiile spirituale, dacă vrem să sesizăm cu ochii sufletului legităţile karmice. Cea mai bună pregătire pentru aceasta este, desigur, studiul karmei istoriei lumii, care luminează până departe, pentru a primi de la acesta lumina care trebuie să fie pentru noi semnificativă în ceea ce priveşte trăirea propriei karme, studiul propriei karme. Şi eu am vrut ca tocmai prin prezentarea efectelor karmei în istoria lumii când e vorba de nişte personalităţi caracteristice să pregătesc în sufletele dumneavoastră dispoziţia care ne va permite să abordăm alte consideraţii karmice în zilele ce urmează.