Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL V

GA 239


CONFERINŢA A CINCISPREZECEA

Breslau, 14 iunie 1924

Dumneavoastră aţi putut vedea, dintr-un mare număr de consideraţii cu privire la formarea destinului uman, la formarea karmei, că această viaţă umană este, în realitate, incomplet studiată când în observarea de sine nu este inclusă şi viaţa de somn. Dar viaţa de somn rămâne propriu-zis, în afara câmpului conştienţei. Când omul se concentrează în mod obişnuit asupra lui însuşi, în sfera propriei conştienţe de care dispune în cadrul vieţii din epoca actuală, şi priveşte trecutul, el vede, de fapt, numai zilele; din cauză că nopţile se desfăşoară în inconştient, acestea îi scapă. Aşadar, oamenilor care dorm normal – doar noi nu suntem astăzi nişte mari somnoroşi –, le scapă cam o treime din viaţă. Dar tocmai această treime este de o importanţă extraordinară pentru cercetarea suprasensibilului, pentru participarea omului la lumea spirituală. Vom reprezenta în mod schematic, prin câteva linii, ceea ce vreau să spun aici (desenează). Când cineva a atins o anumită vârstă, el priveşte mai întâi prima zi de care îşi aminteşte, adică ultima, apoi, sărind peste intervalul dintre două zile, el leagă penultima zi de ultima, apoi urmează antepenultima, şi aşa mai departe, mergând atât de departe cât îl duce memoria. De nopţile care se află între zile, el nu ţine seama deloc. Când îşi aminteşte, nu-şi spune: Dar aici există întotdeauna nişte intervale de timp. – Totuşi, ar trebui s-o facă. În viaţa de astăzi, omul nu practică o viziune retrospectivă exactă. Dar, dacă ar ajunge la aceasta, ar găsi, tocmai prin ceea ce nu se vede în viziunea retrospectivă, prin ceea ce lipseşte din viaţa sa, o indicaţie, o trimitere la karmă. Şi tocmai observarea somnului ne oferă indicaţii importante asupra karmei individuale. Numai că trebuie să observăm odată cu adevărat cât de diferite sunt cele două momente din viaţa omului: cel al trezirii şi cel al adormirii.

Această deosebire poate fi observată şi cu ajutorul conştienţei noastre obişnuite, dar numai ştiinţa iniţiatică poate proiecta o lumină asupra a ceea ce apare diferit din punctul de vedere al simţirii. Aceste două momente, momentul trezirii şi momentul adormirii, se arată deosebit de diferite la oamenii puţin bolnavi sau bolnăvicioşi. Ei au remarcat mai uşor decât oamenii sănătoşi că momentul adormirii are, adesea cel puţin, o uşoară nuanţă de plăcere. Momentul trezirii, când omul simte că se întoarce în sine însuşi, este însoţit de o uşoară stare de indispoziţie. Momentul trezirii este, de fapt, însoţit de bucurie numai când omul îşi îndreaptă imediat atenţia asupra lumii exterioare şi când lumea exterioară răsună mai puternic în conştienţa sa decât ceea ce urcă atunci în el. Momentul trezirii are ceva de amurg pentru mulţi oameni; momentul adormirii, de asemenea. Dar în momentul adormirii omul are sentimentul că ia cu sine evenimentele zilei pe care le-a trăit, le ia sub o formă din ce în ce mai nebuloasă, şi că, oarecum, se desprinde de ele; ele devin pentru el din ce în ce mai uşoare. Momentul trezirii îi dă o senzaţie de greutate, senzaţia de a se ridica din anumite adâncuri, din care ia cu sine ceva pentru zi, şi de aceasta se eliberează numai în timpul zilei, şi această senzaţie este ceea ce poate da reîntoarcerii în sine în momentul trezirii ceva inconfortabil. Avem o senzaţie de gust dezagreabil, care poate merge până la senzaţia dezagreabilă a unui cap greu. Desigur, omul nu sesizează în mod obişnuit aceste trăiri mai subtile pe care le poate observa la sine însuşi, dar tocmai aceste trăiri subtile dau nişte indicaţii foarte clare asupra multor elemente ale vieţii umane în ansamblul ei. Ce se întâmplă atunci? Dintr-un anumit punct de vedere, noi descriem foarte just, foarte exact, ceea ce se întâmplă atunci cu omul: La adormire, trupul fizic şi trupul eteric rămân în pat, Eul şi trupul astral pătrund în lumea spirituală; Eul şi trupul astral revin dimineaţa, la trezire, în trupul fizic şi în trupul eteric. Dar cum se realizează acest lucru? Tocmai pentru a progresa în studiul karmei, ne vom prezenta clar în faţa sufletului felul în care se realizează acest lucru în realitate, descriindu-l mai întâi, cu o anumită îndreptăţire, puţin cam abstract.

Vedeţi dumneavoastră, putem desena schematic în felul următor această ieşire a Eului şi a trupului astral din trupurile fizic şi eteric (desenează). Să presupunem că acesta ar fi omul. Dacă aici avem trupul fizic şi trupul eteric, atunci seara, la adormire, Eul şi trupul astral se desprind în aşa fel încât ies prin cap. Şi noi desenăm absolut schematic cum cele două devin tot mai mari, dar descriind un fel de cerc. Iar dimineaţa, la trezire, Eul şi trupul astral revin, într-adevăr, în trupul fizic prin membre, prin degetele de la mâini şi de la picioare.

desen

Lucrurile stau în aşa fel încât este descris, de fapt, un cerc, şi faptul că este descris un cerc trebuie luat într-un sens mai ad litteram decât se crede. Căci, în realitate, când ne trezim dimineaţa, ca om normal, conştienţa clarvăzătoare nu are imediat în faţa sa în imagine faptul că întregul trupul astral şi întregul Eu s-ar afla în trupurile fizic şi eteric, ci ele se întorc acolo lent de dimineaţa până spre amiază. Eul şi trupul astral revin în trupul fizic în mod lent. Dumneavoastră veţi spune: Ei bine, dar atunci faptul ar trebui să fie absolut caracteristic: atunci ar trebui ca noi să simţim, încetul cu încetul, cum Eul şi trupul astral se deplasează dinspre vârfurile degetelor de la mâini şi de la picioare în direcţia capului. – Pentru o privire clarvăzătoare extrem de precisă, aşa se şi întâmplă, numai că omul nu simte acest lucru în acest fel în interiorul său. Căci modul de a acţiona al acestor elemente constitutive superioare este absolut diferit de cel al lucrurilor fizice. Vedeţi dumneavoastră, când o locomotivă trage un vagon, ea acţionează întotdeauna în locul în care se află. Şi dacă şinele au o lungime de treizeci de metri, ea trage mai întâi pe porţiunea primului metru, apoi pe al doilea, şi aşa mai departe, şi la al cincisprezecelea metru nu se întâmplă nimic dacă locomotiva nu a ajuns încă acolo. Dar nu aşa stau lucrurile cu realităţile spirituale, ele acţionează şi într-un alt loc decât în cel în care se află. Astfel încât, de fapt, ziua de veghe, ziua trăită în stare de veghe este folosită pentru ca noi să introducem în mod lent, începând cu vârfurile degetelor de la mâini şi de la picioare, Eul şi trupul astral în trupurile fizic şi eteric, dar ele exercită acolo o acţiune încă de la început, de la trezire, astfel încât avem acest sentiment lăuntric de a fi umpluţi de ele în întregime. Dar privirii clarvăzătoare i se arată cum şi aici se desfăşoară de-a lungul zilei, un adevărat circuit; iar celălalt circuit, complementar, se desfăşoară de-a lungul nopţii. Dar un asemenea circuit are loc şi atunci când dumneavoastră – căci el nu depinde foarte mult de oră –, când dumneavoastră vă faceţi după amiază o mică siestă: şi atunci are loc un circuit. De fapt, ar trebui să vă reprezentaţi în mod just că Eul şi trupul astral ies din nou, şi că această ieşire are loc în funcţie de nevoia dumneavoastră de somn. Somnul, într-adevăr, ştie foarte bine când se va trezi cel ce doarme. Somnul este un profet, şi totul are loc exact cu aceeaşi viteză cu care se desfăşoară. Dumneavoastră nu ştiţi nimic despre aceasta, dar somnul o ştie; trupul astral o ştie, în orice împrejurare. El o ştie chiar şi atunci când, din cauza vreunui inconvenient, dormiţi mai puţin timp decât aţi fi dorit; chiar şi atunci când v-aţi spus înainte de a adormi că vreţi să dormiţi numai o jumătate de oră, şi apoi dormiţi trei ore în loc de o jumătate de oră: trupul astral, în somn, ştie absolut exact cât timp veţi dormi. El este un profet precis, fiindcă împrejurările spirituale lăuntrice sunt cu totul altele decât împrejurările exterioare pe care le trăim.

Dumneavoastră veţi remarca deja prin aceasta că una este a dormi şi alta a te trezi. Căci atunci când ne trezim, eram în lumea spirituală, când adormim, venim din lumea fizică şi pătrundem în lumea spirituală. Atunci cunoaştem curentul care unduieşte, într-un fel, în lumea spirituală între adormire şi trezire, dar îl şi trăim. Dar conştienţa obişnuită nu este adecvată pentru a şti ce trăim în somn; acest lucru este trăit în mod inconştient. Cu toate acestea, şi aici trăim, şi chiar aici trăim într-un mod asemănător cu ceea ce trăim şi ziua numai că într-un mod mult mai pregnant, mult mai intens.

Când observaţi în timpul zilei această viaţă sufletească din timpul stării de veghe, aveţi aici mai întâi experienţe care sunt experienţe de gândire pe care le trezesc diversele impresii ale vieţii. Ele există. Dar aici întotdeauna se amestecă amintiri din viaţa deja parcursă. Încercaţi numai odată să examinaţi ce se amestecă aici, în toate situaţiile vieţii, ca impresii de moment şi ca amintiri ce urcă din lăuntric. Ne putem face o frumoasă imagine mai ales atunci când devenim foarte atenţi la felul în care viaţa, în diferite momente, este un adevărat amalgam compus dintr-un amestec de amintiri şi de impresii de moment. Dar sunt două elemente absolut diferite ale vieţii exterioare: gândurile care urcă, şi gândurile care, oarecum, coboară în simţuri. Şi în timpul somnului sunt prezente două asemenea curente lăuntrice diferite. Şi anume, în somn se continuă ceea ce este prezent, în principal, la adormire şi aceasta ne scapă cu totul dimineaţa la trezire, deoarece în întâmpinarea acestui curent curge, oarecum fără încetare, în direcţia capului, ceea ce trăim la trezire (vezi desenul de mai sus).

Aceste două curente merg unul în întâmpinarea celuilalt. Unul din aceste două curente, a cărui calitate o simţim în mod deosebit la adormire, cel care a fost menţionat, este cel pe care îl parcurgem în mod conştient, cu putere şi forţă, în primele decenii după moarte, când ne trăim încă o dată viaţa, dar în sens invers.

desen

Aşa cum spuneam, într-un mod radical: dacă daţi cuiva o palmă, atunci dumneavoastră, după moarte, nu trăiţi mânia pe care aţi simţit-o în timpul vieţii pământeşti conştiente, când aţi dat palma respectivă, satisfăcut, poate, că v-aţi putut exprima mânia, ci dumneavoastră simţiţi ce a trăit celălalt primind această palmă, durerea fizică şi, de asemenea, suferinţa morală. Dacă aţi putea trăi în continuare în mod conştient ceea ce trăiţi în mod fugitiv la adormire, când trăirea deja se estompează, nu aţi trăi acest lucru decât în imagine, nu în realitatea sa. Dacă am putea trăi într-o conştienţă deplină şi clară acest moment de trecere, atunci am trăi opusul vieţii din timpul zilei, dar sub formă de imagine. În timpul primelor decenii de după moarte, noi trăim acest lucru în realitatea sa.

Modul în care am descris aceasta corespunde aproximativ cu viaţa din timpul zilei, în stare de veghe, când suntem dăruiţi vieţii exterioare numai cu gândurile noastre. Dar există şi celălalt curent. Şi acest alt curent are ceva gigantic. Îl trăim la trezire, aşa cum am arătat. El are însă ceva apăsător, pe care îl introducem în viaţa din timpul zilei şi pe care nu îl depăşim decât încetul cu încetul; apoi, suntem eliberaţi de această senzaţie. Când pătrundem acest aspect în întregime, prin viziune iniţiatică, atunci se revelează că în acest al doilea curent este prezentă întreaga karmă a omului. Întregul trecut karmic se desfăşoară în faţa omului în timpul fiecărui somn. În timp ce omul, mai ales în ceea ce poate trăi el la adormire, are o mică pregustare a karmei sale în devenire, care se formează în vederea viitorului, atunci când se trezeşte cu acea senzaţie pe care am descris-o, el are o uşoară senzaţie a karmei pe care o poartă. Despre momentul trezirii, el trebuie să-şi spună: acest moment înseamnă o uşoară aluzie la tot ceea ce poartă omul în sine din viaţa sa pământească anterioară. Toate acestea sunt, fireşte, captate de ceea ce radiază în trupul astral şi Eu, când ele pătrund şi se răspândesc în om începând de la vârfurile degetelor de la mâini şi de la picioare. Dar o karmă foarte apăsătoare, o karmă care este greu purtată, are această particularitate că ea face să radieze oarecum în capul omului tot ceea ce s-a depus ca substanţe dăunătoare, în timp ce o karmă bună face să radieze, de fapt, în sus substanţele bune depuse. Şi aici se ating elementul spiritual şi elementul natural. Ceea ce este bun în karma omului face să radieze dimineaţa spre cap stările sănătoase ale organismului, îl fac să se simtă liber; din karma bună emană înspre cap ceva sănătos. Din karma rea, din tot felul de resturi a ceea ce am făcut rău, sunt trimise în cap nişte depuneri nesănătoase din organismul uman, ca un fel de vapori. Omul îşi simte atunci, de la această karmă rea, capul mahmur şi greu. În stările simţite tocmai dimineaţa putem percepe până în fizic activitatea şi urzirea karmei. Şi karma se formează, într-adevăr, prin acţiunea alternantă dintre veghe şi somn. Exact aşa cum karma în devenire, care se compune din tot ceea ce am făcut în fiecare zi până la sfârşitul vieţii, aşa cum această întreagă karmă elaborată până la sfârşitul vieţii înseamnă pentru noapte acelaşi lucru ca şi gândurile plăsmuite pe moment în timpul zilei, tot astfel acest curent absolut gigantic ce se revarsă spre noi, pe care îl întâlnim când dormim de seara până dimineaţa, este compus din amintirile cosmice referitoare la karma noastră trecută. Aşa cum, în starea de veghe, avem amintirile noastre personale, tot astfel, atunci când conştienţa se extinde dincolo de acestea, avem de la adormire până la trezire, amintirile noastre cosmice. Atunci în întâmpinarea noastră vin amintirile diferitelor vieţi pământeşti pe care le-am parcurs. Curând după adormire, cel care ştie, percepe asemenea lucruri, datorită înţelepciunii iniţiatice, datorită viziunii iniţiatice, vede venind în întâmpinarea sa ultima viaţă pământească, apoi penultima, şi aşa mai departe, până la acele vieţi pământeşti care devin neclare, fiindcă odinioară omul însuşi a trăit în univers într-o conştienţă imprecisă, visătoare, vegetală. Astfel încât somnul este cu adevărat fereastra prin care omul îşi poate îndrepta privirea asupra karmei. El se adaptează karmei, şi prin faptele şi gândurile sale din timpul stării de veghe el continuă să ţeasă, tocmai în timpul somnului, la plăsmuirea karmei sale. Aceasta este prima muncă de urzire a karmei: în timpul somnului. Noi am studiat deja o a doua muncă, este aceea care se desfăşoară în primele decenii după moarte.

Dobândim o înţelegere mai serioasă a vieţii când avem prezentă în suflet, în acest fel, importanţa somnului, când ne spunem că în fiecare noapte noi ne adâncim, de fapt, în somn deoarece de la adormire până la trezire noi muncim la plăsmuirea karmei noastre, şi deoarece karma vieţii pământeşti trecute îşi găseşte punctul ei de inserare pentru a putea interveni în viaţa noastră din timpul zilei. Noaptea fiind punctul său de plecare, karma intervine treptat în viaţa omului din timpul zilei, şi noi ducem din noapte ceva precis determinat pe care îl introducem în viaţa din timpul zilei. Un om care îşi poate da seama în mod just cum trece într-o zi printr-un eveniment deosebit de important, care dispune de o facultate intimă şi subtilă de autoobservare, acela va simţi uşor, dacă trăieşte acest eveniment important, să spunem, după amiază, el va simţi că încă de dimineaţă era prezentă în el neliniştea de a fi antrenat spre acest eveniment. Majoritatea oamenilor care pot simţi aşa ceva vor avea sentimentul că, de fapt, încă de dimineaţă ei s-au grăbit spre un asemenea eveniment care are importanţă în viaţa lor. Un asemenea eveniment dădea deja o anumită coloratură orelor care l-au precedat, chiar dacă este vorba de un eveniment absolut neaşteptat, chiar dacă este vorba de un eveniment de destin, neaşteptat. În zilele în care noi avem de trecut prin lucruri importante ale vieţii ne trezim altfel decât în zilele care se desfăşoară după mersul obişnuit. Numai că oamenii nu observă acest lucru. Oamenii simpli care trăiau pe vremuri la ţară o viaţă de ţăran – aşa ceva devine astăzi tot mai rar – cunoşteau asemenea lucruri, şi de aceea nu voiau să fie treziţi din somn în mod brusc; căci atunci când suntem smulşi din somn şi intrăm în viaţa de zi fără o trecere treptată, suntem smulşi în mod brusc din asemenea trăiri intime. De aceea, ţăranul spune că nu ar trebui niciodată, când ne trezim, să privim imediat spre fereastră, ci, dimpotrivă, să evităm fereastra, pentru a rămâne încă în întuneric şi pentru a mai putea observa ceea ce ne vine din somn. Ţăranul nu vrea să privească imediat spre fereastră, lui nu-i place nici să fie trezit de ceva care îi provoacă un şoc; lui îi place să se trezească oarecum o dată cu natura, la sunetele clopotului bisericii, care îl trezeşte în fiecare zi la aceeaşi oră, astfel încât deja din timpul somnului să se poată pregăti pentru aceasta. Atunci se face ziuă, clopotul bisericii răsună uşor, şi atunci omul are dimineaţa o presimţire a destinului său, a evenimentelor de destin, nu a celor care provin din voinţa sa liberă. Aceasta este ceea ce îi prieşte, şi el va detesta – chiar dacă omului cultivat îi place – să fie trezit de un ceas deşteptător, căci acesta ne îndepărtează cu totul, cu o siguranţă ucigătoare, de tot ceea ce este spiritual, cu mult mai mult, fireşte, decât fereastra spre care ne îndreptăm privirea la trezire. Dar evoluţia culturii şi civilizaţiei noastre moderne a introdus aceste lucruri în condiţiile de viaţă, o dată cu materialismul, şi continuă să o facă. Sunt multe lucruri în viaţa modernă care fac absolut imposibil ca omul să observe cu adevărat spiritul care urzeşte şi trăieşte în lume. Cu cât observă omul mai mult acest element imprecis, pe jumătate mistic, aş putea spune, care poate radia din somn pătrunzând în viaţa sa, cu atât mai mult ajunge el să devină atent la karma sa.

Şi acum, înţelegeţi de ce am putut spune că îi visăm cu uşurinţă pe oamenii pe care îi întâlnim în viaţă şi faţă de care urcă imediat din interiorul fiinţei simpatia sau antipatia, într-un mod absolut independent de impresia exterioară pe care ei ne-o fac. Aşadar, ce se întâmplă aici? Aceştia sunt oameni cu care ne-am întâlnit deja în vieţile pământeşti anterioare. Aşadar, am avut, să spunem, la 14 iunie 1924 după amiază, această experienţă: am întâlnit un om care ne poate fi antipatic. Acum ducem această experienţă, care a trezit în noi nişte sentimente, o ducem cu noi în starea de somn. Dar aici se află karma; aici se află el, aşa cum era în penultima şi în ultima încarnare, îl întâlnim aşa cum era în incarnările anterioare. Ne aflăm în prezenţa a tot ceea ce am trăit împreună cu acest om, care tocmai s-a ivit şi care, într-o zi, doar ne-a amintit de ceva. Îl întâlnim într-un mod spiritual viu. Nu e de mirare că îl visăm; nu putem face altfel, în conştienţa noastră obişnuită. Dar dacă întâlnim pentru prima dată un om care are nasul sau ochii frumoşi sau urâţi, un om care ne interesează mult: adormim apoi şi nu îl întâlnim nicăieri, căci în viaţa pământească precedentă nu l-am întâlnit. Nu e de mirare că nu-l putem visa! Dumneavoastră vedeţi cum asemenea fapte devin transparente când le observăm în mod spiritual cu obiectivitate.

Ceea ce se desfăşoară între somn şi veghe, în ceea ce priveşte formarea karmei, poate urma un curs absolut normal; atunci omul va simţi cum destinul său se modelează ca împlinire a ceea ce a adus el cu sine din vieţile pământeşti anterioare. Sau el va simţi ce valoare karmică ulterioară are un anumit lucru pe care îl gândeşte sau pe care îl face în viaţa pământească actuală. În general, aceasta se va manifesta în ceea ce gândeşte sau face omul. Dar se mai poate întâmpla şi altceva.

Vedeţi dumneavoastră, se poate ca într-o viaţă pământească noi să fi săvârşit o faptă sau să fi gândit ceva esenţial sau grav. Să presupunem că un om ar fi făcut într-o viaţă pământească anterioară o faptă de mare importanţă sau gravă. Rezultatul karmic al acestei fapte nu se află în trupul fizic pe care îl primeşte de la părinţi, nici în trupul eteric, pe care îl primeşte tot de la părinţi, ci acesta trăieşte în ceea ce se află, în timpul nopţii, în afara trupurilor fizic şi eteric. Dar să presupunem că ceea ce apasă karmic asupra omului are o astfel de forţă încât aceasta nu poate aştepta până la vârsta la care trupul astral poate deveni mai slab, fiindcă la o vârstă înaintată muşchii şi oasele au devenit deja friabile. Să presupunem, nu-i aşa, durata normală a vieţii unui om ca fiind şaptezeci de ani – vârsta patriarhilor. În decursul acestor şaptezeci de ani, durata normală a vieţii omului pe Pământ, trupul astral şi Eul parcurg şi ele o evoluţie. La copil, trupul astral este astfel constituit încât el poate acţiona cu forţă, cu vigoare, asupra întregului organism fizic şi eteric; la copil, el poate, impulsiona muşchii şi oasele. O dată cu vârsta, el nu o mai poate face; trupul astral a devenit relativ mai slab. Eul devine mai puternic, dar el se retrage în trupul astral, care este mai slab, şi astfel şi el acţionează mai slab; aceasta depinde, totuşi, mai ales de trupul astral, care, cu vârsta, nu mai poate impulsiona muşchii şi oasele. Imaginaţi-vă acum, aşadar, că cineva trăieşte în prezent, în secolul 20, să spunem, cineva care ar fi trăit odinioară în secolul al 14-lea şi în secolul al 11-lea. Şi că în timp ce trăia în secolul al 11-lea el ar fi comis o faptă importantă sau gravă, o faptă care a lăsat o amprentă foarte puternică în trupul astral; acest rezultat se află acum în trupul său astral. Dacă omul revine în secolul 20, acest efect vrea să se manifeste, vrea să dea un imbold din trupul astral, pentru a se manifesta. Ei bine, când ceea ce provine din experienţa făcută în secolul al 11-lea este de o importanţă atât de mare încât nu se poate mulţumi cu un trup astral îmbătrânit, slăbit, care nu este în stare să-şi mişte picioarele pentru a săvârşi fapte măreţe, atunci trebuie să fie folosit un trup astral la o vârstă tânără. Şi dacă evenimentul era atât de important încât el îşi trimite influenţele asupra tuturor celorlalte evenimente ale vieţii, atunci multe lucruri trebuie să se concentreze într-un trup astral tânăr. Ce înseamnă aceasta? Nimic altceva decât următorul lucru: omul va avea o viaţă de scurtă durată în încarnarea din secolul 20. Dumneavoastră vedeţi aici cum este determinată durata vieţii prin felul în care sunt ancorate în trupul astral rezultatele gândurilor şi faptelor pământeşti săvârşite odinioară. Acestea sunt ancorate în trupul astral.

Dar să mergem mai departe. Priviţi un asemenea trup astral, care este înţesat de fapte importante săvârşite într-o viaţă anterioară, mai ales de fapte rele; acestea umflă trupul astral, în aşa fel încât el izbeşte prea puternic trupul fizic şi trupul eteric. Aceste şocuri nu sunt sănătoase. Numai un anumit raport normal între trupul astral şi trupurile fizic şi eteric este sănătos. Aceste şocuri puternice, care pot fi cauzate, de exemplu, de o karmă rea, biciuiesc organele, le uzează, provoacă boli în organe. Avem acum al doilea element. O asemenea faptă săvârşită în secolul al 11-lea poate umfla trupul astral şi, prin aceasta, poate provoca moartea în mod prematur. Dar, în plus, această umplere îl face pe om să fie şi bolnav; omul contractează poate o boală gravă şi moare, ca urmare a acestei boli. Aceasta, dacă vorbim din punct de vedere fizic. Căci, dacă vedem ce se întâmplă în trupul fizic al omului, noi spunem: Omul este bolnav, boala conduce la moarte, omul moare; el se îmbolnăveşte la douăzeci şi cinci de ani şi moare la treizeci, ca urmare a bolii sale.

Oare aşa stau lucrurile şi când vorbim din punct de vedere spiritual? Şi când vorbim în sensul ştiinţei iniţiatice? Nu. Aici, trebuie să spunem exact contrariul. Tocmai experienţa de mare importanţă, ceea ce a făcut sau ceea ce a gândit omul, aceasta devine moarte în viaţa pământească următoare; fapta săvârşită în secolul al 11-lea devine moarte în secolul 20. Şi moartea este precedată de boală. Omul se îmbolnăveşte pentru a putea muri la momentul potrivit. Consecinţa morţii de mai târziu, care trebuie să intervină karmic, este, aşa cum vedeţi acum, boala care o precede. Asta înseamnă să vorbim din punct de vedere spiritual. De fapt, când ne înălţăm din lumea fizică spre lumea spirituală, totul se inversează, şi noi vedem cum, pe această cale, boala îi este adusă omului de karmă. Acesta este acum aspectul karmic al bolii. Acest aspect karmic poate fi de o extraordinară importanţă pentru stabilirea diagnosticului. Nu este nevoie să discutăm imediat cu pacientul despre aşa ceva, dar acest lucru poate fi important. Dacă dumneavoastră credeţi că ceea ce există în karmă este localizat în mod exact, atunci trebuie să înţelegeţi acest lucru.

Vedeţi dumneavoastră, când într-o încarnare nemijlocit precedentă, în secolul al 11-lea, să spunem, era prezent evenimentul important cu privire la un om sau la o problemă, ca faptă sau gând, atunci la ieşirea din timpul somnului noi întâlnim ceea ce s-a petrecut în secolul al 11-lea mai curând decât ceea ce vine dintr-o încarnare şi mai timpurie, de exemplu, din al doilea secol precreştin. Întâlnim, încetul cu încetul, ceea ce am trăit în viaţa pământească precedentă. Dar, vedeţi dumneavoastră (arată desenul), atunci când intrăm aici, ceea ce întâlnim mai întâi aici este ceea ce a făcut drumul de aici până aici; ceea ce a avut loc mai înainte nu a făcut drumul decât de aici până aici. Karma vine în întâmpinarea noastră; dar aceasta ne arată că ceea ce este aici sus vine de jos, ceea ce este aici jos, vine poate din inimă; dar ceea ce este jos de tot în organism, ceea ce a fost trăit în încarnarea precedentă, vine din cap. Putem spune, aşadar, despre karmă, când sesizăm cât de departe în trecut se situează evenimentele determinante, putem spune despre bolile care survin: Boala care atinge picioarele îşi are originea într-o viaţă pământească relativ apropiată, boala care atinge capul, în vieţile pământeşti relativ îndepărtate. Astfel încât putem judeca, aşadar, şi după karmă ce trece din spiritual în fizic.

desen

Dar esenţial este ceea ce rezultă pentru terapeutică. Unde ar trebui să mergem să căutăm remedii pentru ceea ce este bolnav în cap, şi unde pentru ceea ce este bolnav la picioare? Pentru ceea ce este bolnav la cap trebuie să căutăm remediile în ceea ce a rămas cât mai mult în urmă în evoluţia naturii –, aşadar, în ceea ce, în consecinţă, aminteşte de procesele naturale ale trecutului, să spunem, de exemplu, în ciuperci, care, sub forma lor vegetală actuală imperfectă, repetă oarecum o formă vegetală mai timpurie, sau în alge şi licheni, sau, la plantele perfecte, în rădăcini, care sunt ceea ce se menţine dintr-o perioadă foarte timpurie. Ceea ce este bolnav în abdomen, şi localizat în abdomen mai degrabă la periferie, va trebui tratat cu ceea ce a apărut mai târziu în evoluţia naturală: cu florile, sau cu plantele cu flori, sau şi din regnul mineral. Tot ceea ce a apărut în om mai târziu trebuie tratat cu ceea ce în natură a apărut tot mai târziu. Acest lucru merge până în amănunt. Când Pământul era încă în stadiul evolutiv al Lunii şi al Soarelui, omul trăia în sânul evoluţiei pământeşti fără ochii actuali, în general, fără organe de simţ, deşi organele de simţ au fost prezente încă din vechea evoluţie saturniană sub forma unor prime predispoziţii. Aşa cum sunt ele acum, reflectând în interior lumea exterioară, ele s-au dezvoltat relativ târziu, aceasta se întâmpla în acelaşi timp când pe Pământ a apărut silicea, de exemplu, sub forma sa actuală. În evoluţia naturii, silicea ţine, fireşte, ca predispoziţie, de un trecut îndepărtat, dar, aşa cum o găsim astăzi, ea este un produs tardiv în natură; geologia amestecă totul şi nu cunoaşte raporturile dintre lucruri. De aceea, acidul silicic, atunci când îl utilizăm în mod just ca remediu, acţionează asupra a tot ceea ce este sistem neuro-senzorial, mai ales asupra organelor de simţ, prin intermediul întregului organism uman. Organele de simţ, sub forma lor actuală, s-au format la urmă, într-o epocă în care şi mineralele în care se află acidul silicic au apărut sub forma lor actuală. Conform karmei noastre, noi eram în prima noastră încarnare, cea care poate mai poate fi numită, în principiu, încarnare, când eram încă mult mai uniţi prin întreg trupul nostru cu natura, cu diferitele forme ale vieţii vegetale şi animale, forme care au astăzi descendenţi. Ciupercile şi rădăcinile plantelor nu au aspectul pe care îl aveau odinioară, dar, într-un anumit fel, ceea ce este prezent astăzi în ciuperci, licheni, alge, în rădăcinile plantelor, este asemănător cu ceea ce am parcurs noi în prima noastră încarnare determinantă. În tot ceea ce este prezent astăzi în flori şi în plantele cu flori, şi în mineralele care au atins acelaşi nivel de dezvoltare ... (lacună în textul original). Vă menţionez aceasta numai pentru ca dumneavoastră să vedeţi cum un studiu corect al karmei ne conduce în mod corespunzător la evoluţia naturii. Şi, pornind de la raporturile dintre natură şi om, se poate recunoaşte din karmă cum trebuie să vindecăm. Totul în viaţă trebuie să fie în cele din urmă extins în aşa fel încât să se integreze, încetul cu încetul, în ştiinţa spirituală. Căci orice altă metodă este o tatonare şi o bâjbâire prin viaţă, este ca o viaţă dusă în întuneric spiritual, şi aceasta a condus omenirea în situaţia actuală. Dacă omenirea vrea să iasă din această situaţie, ea trebuie să se străduiască să ajungă la lumină; aceasta înseamnă că fizicul trebuie extins până la spiritual. Şi nu ajungem, aş spune, la spiritual, într-un mod atât de obiectiv prin nimic altceva decât tocmai prin reprezentările pe care ni le facem despre karmă.

Când ne reprezentăm cum se ţese karma când ieşim din somn, cum, la adormire, ea se ţese mai departe în somn, cum formarea normală a karmei îl împinge pe om la fapte, apoi integrează din nou aceste fapte în karmă, şi cum îşi trăieşte omul, prin aceasta, karma obişnuită a vieţii, sau când considerăm cum trebuie să fie organizată viaţa, când omul trebuie să moară mai devreme şi că de aceea karma trebuie să umfle trupul astral, pe care ea trebuie să-l ia puternic în stăpânire din cauza faptelor anterioare, ceea ce contribuie la îmbolnăvirea omului: peste tot se arată cum acţionează karma. Sau să presupunem că un om are un accident şi din această cauză se îmbolnăveşte. Eventual, un asemenea accident, care poate fi determinat karmic, dar nu trebuie neapărat să fie, acţionează în continuare în desfăşurarea karmei de-a lungul următoarelor vieţi pământeşti. Boala poate fi şi începutul unei karme. Vom constata atunci, pe de altă parte, că asemenea boli, care sunt un început de karmă, fac adormirea neplăcută, mai ales fac ca omul să adoarmă greu. Dar dacă bolile sunt un început de karmă, ele sunt, de fapt, ceva consolator. Şi trebuie să ne spunem, desigur, în legătură cu multe boli: bolile care sunt o karmă împlinită, care fac trezirea dezagreabilă, sunt cele care fac trimitere la experienţe trecute, precedente; bolile care sunt o karmă în devenire şi care se manifestă printr-o adormire dezagreabilă, care ne împiedică să dormim, sunt începutul unei karme bune. Căci aşa este compensat ceea ce suferim din cauza unei asemenea boli. Acum suferim, şi după aceea avem compensarea acestei suferinţe, care ne înalţă şi care ne face să fim bucuroşi. Şi, în acest caz, multe lucruri în viaţă se prezintă observaţiei spirituale altfel decât observaţiei fizice. Ca experienţă fizică, este uneori foarte dureros să nu putem adormi; o observare justă a spiritualului ne poate consola. Şi dacă nu situăm viaţa fizică de moment deasupra vieţii spirituale a omului, atunci, de fapt, putem spune: Slavă Domnului că adorm adesea atât de greu, căci aceasta îmi arată că în următoarea viaţă pământească voi face multe experienţe înălţătoare; din viaţa mea pământească actuală multe lucruri vor pătrunde în următoarea viaţă pământească. – Insomnia poate fi uneori o bună consolatoare, şi dacă insomnia nu ar fi, văzută din punct de vedere spiritual, ceva bun în sens karmic, ea i-ar face omului mai mult rău. Căci oamenii povestesc tot felul de lucruri despre insomniile lor, astfel încât, din punct de vedere exterior-medical, s-ar putea formula acest raţionament: Dar cum de mai trăieşte acest om? – Un somn normal este necesar pentru o viaţă normală. Dar oamenii povestesc cât timp petrec fără să adoarmă. Atunci trebuie să ne mirăm că mai trăiesc, căci ar trebuie să fie morţi, în realitate, şi cu toate acestea ei trăiesc. Dar intervine în viaţă, ca o compensare, acest element spiritual proaspăt, care ţine de Eu. Şi când ştim privi puţin viaţa în ansamblul ei, atunci vedem şi că somnul cu adevărat liniştit este uneori obţinut după o luptă grea şi după multă trudă; dar a rămâne întins absolut liniştit fără a dormi, şi a-ţi petrece noaptea calm, fiind perfect lucid, în stare de veghe, acest lucru este, totuşi, mai agreabil, pentru că depinde de voinţa noastră, pentru că tocmai aici omul se adaptează tot mai mult la elementul etern. Numai că acest lucru trebuie să depindă de voinţa noastră. El nu trebuie să depindă, cel puţin în esenţă, doar de starea fiziologică. Dar există o consolare karmică pentru adormirea grea şi pentru insomnie, căci ele fac trimitere, propriu-zis, la karma viitoare, fac trimitere spre viitor, în privinţa anumitor lucruri.