Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL VI

GA 240


SEMNIFICAŢIA CORPURILOR CEREŞTI DIN JURUL PĂMÂNTULUI PENTRU VIAŢA OMULUI

CONFERINŢA A TREIA

Zürich, 28 ianuarie 1924
(după nişte note incomplete)

Când noi, ca oameni, privim lumea din jurul nostru, întâlnim mai întâi, ca mediu care îl înconjoară pe om, tot ceea ce se află pe Pământ: fiinţele diferitelor regnuri pământeşti, regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal; găsim regnul uman, căruia îi aparţinem noi înşine, şi găsim tot ce se adaugă la aceste regnuri, ceea ce ia naştere din ele: munţi, fluvii, nori. Dacă ne îndreptăm apoi privirea spre depărtările Universului, îl găsim presărat cu aştri, cu stele fixe, cu planete, iar prin studiul antroposofiei ne devine clar, de asemenea, că aceşti diferiţi aştri, exact aşa ca şi Pământul nostru, îşi au locuitorii lor. Dar când îşi îndreaptă mai întâi privirea asupra mediului său pământesc, precum şi afară, spre depărtările Universului, omul găseşte în această ambianţă spaţială nişte entităţi care au de-a face numai cu o parte a sinei sale. Ştim într-adevăr, din consideraţiile antroposofiei, că noi suntem constituiţi dintr-un trup fizic, un trup eteric, un trup astral şi un Eu. Ştim că, în somn, Eul şi trupul astral se separă de trupul fizic şi de trupul eteric. Dar tot ceea ce vedem cu ochii noştri, tot ceea ce putem percepe în lume prin simţurile noastre, toate acestea se află în legătură numai cu trupul nostru fizic şi cu trupul nostru eteric. Toate acestea nu au, în primă instanţă, nici un raport cu trupul nostru astral şi cu Eul nostru. Numai doi aştri fac excepţie de la aceasta: Soarele şi Luna. Soarele şi Luna sunt locuite de entităţi spiritual-sufleteşti, aşa cum Pământul este locuit de omul însuşi. Dar şi ceilalţi aştri din vastul Univers sunt locuiţi de entităţi spiritual-sufleteşti, numai că, propriu-zis, în timpul vieţii dintre naştere şi moarte omul are, în primă instanţă, doar o legătură foarte indirectă cu spiritual-sufletescul aştrilor îndepărtaţi. Numai cei doi aştri deja amintiţi, Soarele şi Luna, fac excepţie în această privinţă. Ei sunt într-un fel, pentru noi, oamenii, cele două porţi prin care, deja din timpul vieţii fizice pe Pământ, suntem în legătură cu lumea spirituală. Şi aceste două astre, Soarele şi Luna, sunt în legătură cu noi în aşa fel încât Soarele se află în legătură cu Eul nostru, Luna se află în legătură cu trupul nostru astral. Vom putea înţelege mai exact ceea ce tocmai am spus dacă ne vom îndrepta puţin privirea spre ceea ce găsiţi explicat în cărţi şi în diferite cicluri.

Din acestea aţi aflat că Luna, care astăzi, însoţind Pământul, parcurge în mod liber spaţiul cosmic, a fost odinioară legată de Pământ, că ea forma împreună cu Pământul un corp unic, că la un moment dat s-a desprins de Pământ, a plecat în spaţiul cosmic şi formează acum în spaţiul cosmic un fel de colonie a Pământului. Dar lucrurile stau în acest fel nu numai în privinţa a ceea ce, ca aparenţă fizică a Lunii, se poate vedea din ea până la noi; tot aşa stau lucrurile şi în privinţa entităţilor care o locuiesc. Dumneavoastră ştiţi de asemenea că odinioară Pământul a fost locuit nu numai de oameni, ci şi de un fel de entităţi superioare, care au fost primii mari Învăţători ai omenirii. Aceste entităţi nu trăiau, ca oamenii de astăzi, într-un trup fizic, ci numai într un trup eteric subtil. Cu toate acestea, exista o relaţie reciprocă între oameni şi aceste entităţi, care s-a menţinut până în era atlanteană. Această relaţie consta, pentru oamenii din acele vremuri străvechi ale Pământului, în faptul că ea făcea ca în sufletul lor să domnească, într-un anumit sens, numai calmul, să nu perceapă ceea ce se află în mediul lor înconjurător fizic, ci să se menţină într-un calm deplin al sufletului, al simţirii. Şi atunci acestor oameni dintr-un trecut străvechi – nouă înşine, căci în timpul vieţilor noastre pământeşti anterioare noi eram toţi pe Pământ – li se părea ca şi cum aceste entităţi ar fi vorbit din însuşi lăuntricul lor, şi ei simţeau aceasta ca inspiraţie. Aceste entităţi evoluate nu comunicau oamenilor ceea ce aveau să le comunice aşa cum comunicăm noi între noi, ci o făceau în felul pe care vi l-am arătat. Şi, pe baza acestor comunicări, oamenii creau operele unei minunate înţelepciuni originare. Omul modern este, în fond, teribil de orgolios, el se crede înzestrat cu o inteligenţă fără limite. Şi, în comparaţie cu oamenii originari, el este într-adevăr foarte inteligent, dar inteligenţa singură nu duce la înţelepciune, nu duce la cunoaştere. Inteligenţa provine din intelect, şi intelectul nu este singurul instrument care duce la cunoaştere. În timpurile originare, oamenii erau conduşi la cunoaştere de nişte puteri mai profunde ale sufletului, şi ei nici nu exprimau aceasta cu ajutorul formelor intelectului, nici conform gramaticii noastre rigide – căci orice gramatică este rigidă –, ci în opere pe jumătate poetice. Aceşti înţelepţi originari, care educau omenirea prin inspiraţia ce le venea de la acele entităţi evoluate, exprimau în opere pe jumătate poetice şi reprezentau în descrieri cu imagini infinit de frumoase ceea ce s-a păstrat ca documente exterioare până în zilele noastre. Să luăm literatura Vedelor a hinduşilor, filosofia Yoga, filosofia Vedanta, documentele străvechi ale perşilor, ale egiptenilor, pe toate acestea noi le admirăm şi ar însemna să fim nebuni dacă nu le-am admira, căci cu cât vieţuim mai mult aceste lucruri şi cu cât ne dăruim lor mai mult, cu atât mai mult ne spunem: Da, noi suntem astăzi inteligenţi, şi aceşti oameni din trecut nu erau inteligenţi, dar întreaga cunoaştere pe care au exprimat-o ei sub o formă poetică atât de frumoasă este profundă, ne conduce în profunzimea tainelor lumii. Iar documentele exterioare pe care noi le admirăm atât de mult, care ne impresionează, dacă avem o inimă sănătoasă, nu sunt decât ultimele vestigii a ceea ce s-a transmis în sânul omenirii prin tradiţie orală, pe care numai ştiinţa spirituală le poate sonda până în adâncuri, din minunata, străvechea înţelepciune originară. Dar acum oamenii s-au emancipat, ca să spunem aşa, de această înţelepciune originară. Dacă ar fi rămas la această înţelepciune originară, nu s-ar fi maturizat, ei nu ar fi ajuns la libertatea unei cunoaşteri dobândite prin propria lor putere.

În această situaţie, acei mari Învăţători originari nu mai aveau de îndeplinit nici o misiune pe Pământ. Ei au părăsit Pământul. S-au separat de Pământ, exact aşa cum a făcut substanţa fizică a Lunii, care a plecat în depărtările Universului. Astăzi, ei formează un fel de colonie cosmică pe Lună, şi cel care observă Luna pe baza cunoaşterii iniţiatice o găseşte populată de aceste entităţi înţelepte care au fost odinioară tovarăşii omenirii. Putem sonda şi mai adânc înţelepciunea acestor entităţi când, dezvoltând la un nivel şi mai înalt ceea ce eu am descris în Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare?, ajungem să ne înţelegem cu aceste fiinţe lunare. Învăţăm atunci ceva cu totul deosebit: Aflăm despre ele că astăzi, cu toate că nu mai locuiesc pe Pământ, au totuşi o misiune importantă cu privire la Pământ. Este greu să exprimăm cu ajutorul cuvintelor pământeşti, care nu sunt făcute pentru aceasta, care este misiunea atât de importantă pentru omenire pe care o au aceste entităţi lunare. Ele ţin, într-un fel, registrul trecutului întregii omeniri, pentru fiecare om individual. Nu e vorba de cărţi cum avem noi în bibliotecile noastre, totuşi ceva ce noi am putea numi cărţi, în care se află înscris pentru fiecare om ceea ce a trăit el în vieţile sale pământeşti succesive. A cunoaşte Luna înseamnă a cunoaşte trecutul omenirii. Când coborâm din existenţa prenatală în care ne aflăm între moarte şi o nouă naştere, când coborâm din întinderile cosmice spre Pământ, noi traversăm sfera lunară şi suntem atinşi în mod interior de ceea ce este înregistrat despre trecutul nostru în marele registru al entităţilor lunare. Acest trecut este imprimat în trupul nostru astral înainte ca să ajungem pe Pământ. În trupul astral pe care îl aducem cu noi în existenţa pământească găsim ceea ce au înscris acolo entităţile lunare. În condiţii obişnuite, acest lucru nu pătrunde până în capul nostru. Capul nu este deloc un organ atât de important pentru majoritatea lucrurilor în timpul existenţei pământeşti. Capul este pentru noţiunile şi ideile materiale exterioare. Ceea ce este înscris de entităţile lunare în fiinţa umană în ultima fază a coborârii sale din Univers spre Pământ este înscris – omul poate să o creadă sau nu – tocmai în acea parte a fiinţei noastre umane pe care noi o numim latura spirituală a sistemului metabolismului şi a membrelor. Ea se află în întregime în subconştient, dar este prezentă aici, trece în procesul de creştere, în starea de sănătate, şi trece mai ales în ceea ce aş numi capacitatea de a se vindeca a unui om atunci când el se îmbolnăveşte pe Pământ. Este, bineînţeles, o problemă importantă aceea de a afla care este natura bolii, dar este cu mult mai important să învăţăm cum se realizează vindecarea. Cunoaşterea suprasensibilului este deja un ajutor esenţial pentru cunoaşterea entităţii bolii; dar esenţială este mai ales cunoaşterea a ceea ce a fost înscris în acest fel în procesul de creştere, în forţele de nutriţie, în forţele respiraţiei, a ceea ce a fost înscris în Cronica Akasha a fiinţelor lunare. De aici vine faptul că omul are o rezistenţă mai mare sau mai mică la vindecarea unei anumite boli. Unul se vindecă mai uşor, altul mai greu. Aceasta depinde în întregime de ceea ce a fost înscris în el, conform karmei rezultând din viaţa pământească precedentă.

Vedeţi dumneavoastră, când privim ceea ce este pentru noi, oamenii pământeşti, Luna cu locuitorii săi, ajungem să spunem despre ea: Luna este intim legată de tot ceea ce este trecutul nostru, care merge în urmă până la vieţile noastre pământeşti anterioare. A înţelege existenţa lunară în mod just, aşa cum se desfăşoară ea afară, în întinderile Universului, înseamnă a simţi, a avea un sentiment despre trecutul omului. Dar destinul omului se compune din ceea ce aducem cu noi din viaţa pământească precedentă, aşadar, din trecutul nostru, şi din ceea ce putem trăi în timpul vieţii noastre în prezent. Şi din tot ceea ce putem noi trăi în prezent, împreună cu trecutul nostru, se modelează destinul în continuare în următoarele vieţi pământeşti. Din punct de vedere cosmic, Luna, cu entităţile sale, ne apare, aşadar, ca fiind cea care introduce trecutul în destinul nostru.

Dumneavoastră vedeţi de aici cât de puţine lucruri ştie cunoaşterea actuală despre ceea ce sunt în realitate corpurile cereşti. Cunoaşterea fizică a Lunii cu care ne-am obişnuit noi astăzi nu este, în fond, deloc o cunoaştere. Cel care descrie astăzi Luna cu caracteristicile ei, din punct de vedere fizic, îşi imaginează că ceea ce se află desenat pe hărţile Lunii ca munţi a existat dintotdeauna. Dar este o naivitate să credem acest lucru. Fiinţele lunare au fost întotdeauna prezente, la fel realitatea spiritual-sufletească a Lunii, dar nu şi materia ei fizică. Dumneavoastră veţi putea înţelege în mod clar acest lucru când îl priviţi pe omul însuşi. În cursul vieţii sale pământeşti, el îşi înnoieşte în permanenţă materia fizică. După şapte, opt ani, nu mai avem nimic din materia pe care o purtam în noi. Totul a fost înlocuit. Ceea ce ne-a rămas este elementul spiritual-sufletesc, şi la fel se întâmplă şi cu corpurile cosmice. Dumneavoastră puteţi privi Luna astăzi: materia ei, chiar dacă este mai durabilă decât materia care se află în om, a devenit cu totul alta în decursul timpului; numai spiritual-sufletescul dăinuie. Când avem în vedere aceste lucruri, dobândim o cu totul altă viziune despre Univers decât cea pe care o avem pe baza cunoaşterii materialiste de astăzi. Această cunoaştere materialistă este, desigur, extraordinar de inteligentă, ageră, raţională şi, înainte de toate, ea ştie să calculeze, ea calculează absolut precis. Calculele sunt întotdeauna juste, dar ele nu sunt adevărate. Vedeţi dumneavoastră, cineva poate face astăzi nişte calcule bazate pe structura inimii. El o observă astăzi, apoi o observă din nou după o lună: ea nu s-a modificat prea mult. După o altă lună se mai modifică încă puţin, şi apoi el vede cât s-a modificat inima într-un an. Nu e nevoie decât să facă o înmulţire şi are cifra valabilă pentru zece ani, sau pentru sute de ani. El poate calcula cum era inima acum trei sute de ani şi, cu siguranţă, calculul va fi corect. Numai că acum trei sute de ani acea inimă nu exista şi, peste trei sute de ani, ea nu va mai fi. Aşa se procedează cu privire la multe alte lucruri. Calculele sunt întotdeauna corecte, însă ele nu concordă cu realitatea. La fel este şi cu substanţa exterioară a corpurilor cereşti. Ele îşi schimbă substanţa, dar elementul spiritual-sufletesc rămâne. Iar în privinţa Lunii, acest element spiritual-sufletesc constă din ceea ce este întreţesut de marii Înregistratori ai vieţii noastre trecute în destinul nostru, din ceea ce este legat de o parte a acestei ţesături a destinului nostru ca oameni.

Astfel, Luna este de fapt una din porţile care îl conduc pe om spre lumea spirituală, de unde este ţesut destinul său de către entităţile care au fost odinioară înţelepţii noştri tovarăşi pe Pământ, în acea epocă în care oamenii înşişi îşi ţeseau destinul din instinct. Acum, destinul se ţese în întregime în subconştient. Vom mai vorbi despre aceasta şi ceva mai târziu.

Există încă o poartă care conduce în lumea spirituală: aceasta este Soarele. Când ajungem să cunoaştem Soarele prin ştiinţa iniţiatică, acolo nu întâlnim entităţi care sunt legate de Pământul nostru ca entităţile lunare; în Soare nu întâlnim entităţi care să fi locuit odinioară pe Pământ. Întâlnim acele entităţi pe care dumneavoastră le găsiţi menţionate în Ştiinţa ocultă drept Îngeri şi entităţi superioare ale Ierarhiilor. Când spun „în Soare”, trebuie, bineînţeles, să vă reprezentaţi aceste fiinţe în întreaga sferă a Soarelui, în întregul torent de lumină care se revarsă din Soare. Soarele este pentru Angeloi, reşedinţa Îngerilor, a acelor entităţi dintre care una este întotdeauna legată de un om individual. Noi, oamenii, suntem dependenţi, în ceea ce priveşte Eul nostru, de aceste individualităţi superioare şi suntem legaţi de ele prin existenţa solară. Îngerii sunt oarecum modelele cosmice ale omului, căci cândva omul va atinge treapta Îngerilor. Pe Soare trăiesc acele entităţi cu care ne asemănăm în ceea ce priveşte însuşirile lor. Dumneavoastră veţi deduce din aceasta că, aşa cum trecutul nostru este în legătură cu existenţa lunară, viitorul nostru este în legătură cu existenţa solară. Luna şi Soarele reprezintă o lume constituită din trecutul şi din viitorul nostru, şi când vedem, pe de o parte, că fiinţele lunare sunt acele fiinţe care ţin registrul trecutului nostru, când vedem că, într-un fel, vieţile noastre pământeşti trecute sunt înscrise în filele cărţilor lor, atunci, prin cunoaşterea iniţiatică, ni se arată clar că trebuie să ne ridicăm privirea spre Angeloi, spre Îngeri, când ne preocupăm de viitorul nostru. Noi facem în permanenţă ceva; dacă nu toţi oamenii, majoritatea oamenilor trebuie să facă ceva. Exact aşa cum ceea ce am făcut în trecut are repercusiuni asupra vieţii noastre prezente, ceea ce facem în prezent trebuie să aibă repercusiuni asupra viitorului. Dar putem exercita o influenţă asupra viitorului numai datorită faptului că Îngerii îşi îndreaptă oarecum privirea lor sufletească asupra a ceea ce a făcut omul în prezent şi fac ca aceasta să acţioneze asupra viitorului. Ia naştere un sentiment foarte bun atunci când ţinem seama de această misiune a Îngerilor. Noi facem într-adevăr multe lucruri care trebuie să aducă roade în viitor. Dar omenirea actuală a devenit teribil de necugetată în privinţa unor asemenea lucruri. Ea ar trebui să ţină seama de asemenea lucruri când omul face ceva, omul trebuie să se gândească la Îngerul său cam aşa: „Spiritul meu păzitor să mi primească fapta ca pe o rădăcină şi să o facă să dea roade”. Cu cât mai mult va lega un om prin imagini, în mod concret, asemenea cuvinte de Îngerul său, cu privire la faptele care trebuie să aducă roade în viitor, cu atât mai numeroase vor putea fi aceste roade în viitor. – Aşadar, aşa cum fiinţele lunare păstrează destinul nostru trecut, fiinţele solare întreţes în permanenţă un nou destin pentru viitor. În realitate, Soarele nu trimite pe Pământ numai lumina solară fizică exterioară, iar Luna numai razele sale exterioare; ci, când ne îndreptăm privirea spirituală spre Soare şi spre Lună, ştim că Luna se află în legătură cu trupul nostru astral. Prin această legătură cu trupul astral, Luna este punctul de plecare pentru tot ceea ce, din trecutul nostru, este întreţesut în destinul nostru. Soarele se află în legătură cu Eul nostru şi, datorită entităţilor care sunt pentru noi un model de urmat în viitorul nostru cosmic, Soarele este în legătură cu ceea ce constituie destinul nostru viitor. Astfel în Soare şi în Lună, care se află, din punct de vedere exterior, într-un anumit raport în ceea ce priveşte lumina, în aceste schimburi de influenţe dintre Soare şi Lună se ţes imaginile cereşti ale destinului nostru.

Ştiinţa iniţiatică ne oferă o adevărată explicaţie în această privinţă. Când cel care a ajuns cu adevărat atât de departe cât este necesar – am descris acest lucru în cartea mea Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare? – observă Luna plină, el nu vede numai ceea ce vede conştienţa umană, ci vede înainte de toate, în lumina care emană de la Luna plină, destinul său trecut, conţinutul existenţei sale pământeşti trecute. Şi când privirea spirituală corespunzătoare a devenit mai ageră, şi când el o îndreaptă spre locul unde se află Luna nouă, pe care nu o priveşte cu ochii fizici, atunci ceea ce îl întâmpină ca obscuritate, ca întuneric provenind de la Luna nouă obscură, devine marele Avertizator, înălţându-se din destinul său, care îi strigă cum trebuie să se comporte cu privire la faptele trecutului său pentru a le compensa în cursul evoluţiei sale karmice.

Omul se poate afla într-un raport asemănător cu Soarele. Şi în privinţa lui poate el presimţi determinările viitoare ale destinului său, dacă nu în amănunt, cel puţin în ansamblu. Şi când, întorcându-ne privirea de la Cosmos, îl privim pe omul însuşi, atunci, bineînţeles, găsim că destinul uman este cu adevărat, şi într-un fel minunat, împletit din două elemente.

Când doi oameni se întâlnesc, unul fiind, să spunem, de douăzeci şi cinci de ani, celălalt de treizeci, se poate întâmpla – nu întotdeauna – ca atunci când unul sau celălalt priveşte în urmă asupra vieţii sale pământeşti să îi devină foarte clar faptul că ei şi-au parcurs drumul de până atunci ca şi cum s-ar fi căutat unul pe altul. A nu acorda atenţie acestor lucruri este, pur şi simplu, nechibzuinţă. Deja copilul se angajează pe drumul său în direcţia care trebuie să-l conducă acolo unde îl întâlneşte pe celălalt, iar celălalt a apucat-o, de asemenea, pe această cale, şi tot ceea ce duce la punctul lor de întâlnire a avut loc în subconştient. Dar ce anume a acţionat în subconştient? Dacă unul este A şi celălalt B, A a coborât prin sfera lunară înainte de a intra în viaţa pământească. Fiinţele lunare au înscris în cărţile lor şi, de asemenea, în trupul său astral, ceea ce avea el comun cu B în viaţa pământească trecută, şi aceste lucruri înscrise în Cronica Akasha a Lunii i-au orientat paşii, şi la fel este şi cu B. Din momentul în care cei doi oameni se întâlnesc, subconştientul încetează să aibă doar el singur importanţă, căci aceşti oameni se văd acum. Ei fac o impresie unul asupra celuilalt. Ei simt simpatie sau antipatie unul faţă de celălalt. Ceea ce acţionează nu mai este trecutul care s-a păstrat, acum acţionează prezentul. Intervin Îngerii şi îi conduc pe oameni mai departe. Existenţa solară îşi exercită influenţa, astfel încât, într-adevăr, Soarele şi Luna ţes împreună în lăuntricul omului destinul său. Acest lucru, în fond, poate fi perceput foarte clar, numai să îndreptăm asupra vieţii umane o privire chibzuită.

Examinaţi odată doi oameni care se întâlnesc. Impresia pe care ei şi-o fac unul despre celălalt poate fi de natură foarte diferită. Există cazuri în care doi oameni se întâlnesc şi un om îl primeşte pe celălalt în întregime în voinţa sa, în simţirea sa. Această cuprindere cu simţirea rămâne, în mare măsură, neinfluenţată de impresia personală. Oamenii care se bazează numai pe raţiune nu au prea multă înţelegere pentru ceea ce se întâmplă aici pe plan interior, căci a vedea cum îl întâmpină un om pe altul este cu adevărat unul dintre lucrurile cele mai minunate. Se poate întâmpla ca A să-l primească, într-adevăr, pe B în voinţa sa, în aşa fel încât el să spună: Aş vrea să fac eu însumi ceea ce face B: Aşa cum îi place lui, aşa îmi place şi mie. Dar B este urât, şi nu putem înţelege că B îi place lui A. Vedeţi dumneavoastră, atracţia pe care o simte A pentru B nu se formează pe baza raţiunii, nici a impresiilor senzoriale, ci pe baza puterilor profunde ale sufletului: pe baza voinţei, pe baza a ceea ce, din voinţă, trece în simţire. Celălalt poate fi oricât de urât, această urâţenie a primit-o abia în viaţa pământească prezentă. Ceea ce îi leagă pe cei doi oameni îşi are originea în ceea ce au trăit ei împreună în timpul vieţii pământeşti precedente. La o privire exterioară, credem că cei doi oameni nu se potrivesc absolut deloc; dar ceea ce se află în subconştientul lor face ca voinţele lor să se unească. Aceasta se arată adesea încă din copilărie. Ce mult dorim, copil fiind, să fim ca „el”, să vrem ca „el”, să simţim ca „el”. Atunci, aici există o legătură karmică.

Acesta este unul din modurile în care se pot întâlni oamenii în viaţă, şi dacă am acorda mai multă atenţie acestui mod de a se întâlni, aşa cum vom face cândva, într-un viitor îndepărtat, când vom privi iarăşi mai mult fiinţa lăuntrică a omului, atunci am putea recunoaşte în aceste cazuri, din felul în care pulsează o voinţă, că am vieţuit deja împreună cu nişte oameni vieţi pământeşti trecute; şi puterile subconştiente ale sufletului ne spun câte ceva despre ceea ce am vieţuit împreună cu un om în viaţa pământească precedentă.

Celălalt caz este acela în care întâlnim un om fără ca să se stabilească o asemenea relaţie între voinţe, ci o relaţie în care impresia estetică sau impresia bazată pe raţiune constituie factorul determinant. Cât de des nu se întâmplă că un om A face cunoştinţă cu un om B şi vorbeşte despre el fără a avea acel ton entuziast sau de repulsie pe care îl avem când vorbim despre un om de care eram legat karmic în trecut. Poate că îl lăudăm pe un asemenea om cu care nu eram legaţi karmic, poate îl găsim amabil, poate îl considerăm un tip formidabil, dar el nu pătrunde în voinţa noastră, şi ne atinge numai raţiunea, simţul estetic.

Acesta este al doilea fel în care se întâlnesc oamenii. Dacă influenţa pe care doi oameni o exercită unul asupra altuia acţionează până în voinţă, până în simţire, până în caracter, atunci asta înseamnă că suntem în prezenţa unei legături karmice, înseamnă că cei doi oameni sunt conduşi unul spre celălalt de experienţe comune trăite în viaţa pământească precedentă. Dacă dintr-un om emană un impuls care nu ne atinge decât raţiunea, simţul estetic, astfel încât acest om nu face decât să ne placă sau să ne displacă, atunci înseamnă că nu avem nimic aici care să fie datorat Lunii, ci este vorba numai de ceea ce face Soarele abia în prezent, şi care îşi va găsi o continuare în viitor. Astfel încât, dacă observăm omul cu o privire chibzuită, putem ajunge să simţim unde este vorba de relaţii karmice.

Dumneavoastră vedeţi acum că ceea ce v-am expus poate fi dobândit drept cunoaştere a lumii prin antroposofie şi, tot aşa cum nu este absolut deloc nevoie să fim noi înşine artişti pentru a simţi că un tablou este frumos, nu e nevoie să fim noi înşine iniţiaţi pentru a înţelege lucrurile. Noi putem înţelege lucrurile, pentru că ideile sunt în acord unele cu altele. Sunt oameni care spun: Ce ne interesează pe noi întreaga lume spirituală, o putem înţelege abia atunci când ne aflăm în sânul ei. – Oamenii spun asta pentru că ei sunt obişnuiţi astăzi să considere dovadă numai ceea ce poate fi dovedit pe baza simţurilor, numai ceea ce este palpabil. Astfel de oameni sunt asemeni nebunilor, care spun: Tot ceea ce se află în lume trebuie să se sprijine pe ceva, altfel lucrurile cad la pământ. Tot aşa, cineva ar putea spune: Pământul, Luna, Soarele se află afară, în spaţiul cosmic, şi ele trebuie să aibă un punct de sprijin pentru ca să nu cadă. Acel om nu ştie un lucru, şi anume, corpurile cereşti nu au nevoie de sprijin, pentru că ele se susţin reciproc. Spre o asemenea înţelegere este orientată antroposofia. Pe tărâmul ei, ideile nu au nevoie de puncte de susţinere exterioară, palpabilă, căci ele se susţin reciproc. Dacă dumneavoastră citiţi mai întâi o singură carte de antroposofie, s ar putea întâmpla, pentru că sunteţi obişnuiţi să găsiţi pretutindeni demonstraţii palpabile, s-o lăsaţi din mână, deoarece acolo nimic nu este demonstrat. Dar dacă veţi continua lectura, veţi constata că ideile se susţin reciproc şi îşi menţin echilibrul, ca şi corpurile cereşti. Putem înţelege lucrurile chiar dacă nu suntem un iniţiat, dar, datorită cunoaşterii iniţiatice, lucrurile devin în mod considerabil mai consistente. Ele sunt trăite altfel. De aceea, cel care a ajuns destul de departe mai poate vorbi şi sub o altă formă despre această ţesătură a destinului uman care este urzită din trecut, prezent şi viitor. Cel care a atins o anumită treaptă de iniţiere are experienţe mult mai concrete. Să presupunem că în faţa dumneavoastră se află un om care vă vorbeşte, vă relatează ceva, iar dumneavoastră îl ascultaţi. Aşa cum înţelege sunetele exterioare, iniţiatul poate înţelege şi ceea ce aude lăuntric, limbajul spiritual, care nu este mai puţin limpede decât limbajul uman. Omul cu care un iniţiat a fost legat karmic în trecut şi pe care îl întâlneşte în viaţa prezentă îi vorbeşte acestuia cu aceeaşi claritate cu care dumneavoastră vi se adresează oamenii în mod firesc. El aude un limbaj lăuntric. Veţi spune atunci că iniţiatul poartă în sine însuşi un întreg mănunchi de oameni, dintre care unul îi vorbeşte mai clar, iar altul mai puţin clar. Şi aşa stau lucrurile într-adevăr. Dar aceasta este totodată dovada palpabilă a modului în care am trăit existenţa pământească precedentă. Eu spuneam că marii Registratori, fiinţele lunare, înregistrează destinul; dar în clipa în care iniţiatul întâlneşte un alt om cu care el a fost legat prin karmă în viaţa precedentă, el este luminat, ca de lumina Lunii pline, de ceea ce a fost întipărit pentru celălalt om, cel cu care el este legat karmic. Ceea ce facem şi gândim în prezent nu ne spune nimic, dar după un anumit timp, după un timp care nu este chiar atât de lung, ceea ce am făcut şi este înregistrat pe Lună prinde viaţă şi vorbeşte. Imaginile Akasha sunt imagini vii: când întâlnim conţinutul unei vieţi pământeşti trecute învăţăm să ne cunoaştem pe noi înşine şi să-l cunoaştem pe un alt om. Ceea ce am trăit în comun împreună cu el în viaţa pământească precedentă prinde viaţă, de aceea nu este de mirare că auzim ceea ce a înviat astfel din nou ca un limbaj care vine din lăuntricul celuilalt om. Suntem intim uniţi cu cel cu care eram legaţi în viaţa pământească precedentă. Aceasta va fi calea urmată de oameni în viitor: Oamenii vor trebui mai întâi să-şi însuşească un simţ subtil pentru aceasta, pentru ca voinţa lor să fie atinsă la întâlnirea cu un alt om, astfel încât ei să-l simtă pe acest om. În viitor, după aproximativ şapte – nouă mii de ani, oamenii vor auzi pe Pământ limbajul lăuntric al celorlalţi oameni cu care ei sunt legaţi prin karmă.

Dacă întâlnim un om cu care nu suntem legaţi prin karmă, şi îl întâlnim pentru prima dată, faptul se revelează, de asemenea, altfel după ce am primit iniţierea. Iniţiatul se poate întâlni în viaţă, fireşte, şi cu oameni cu care el nu are nici o legătură karmică. Totuşi, raportul pe care îl va avea cu ei va fi diferit de cel pe care îl percepe conştienţa obişnuită. Înzestrat cu o anumită percepţie subtilă, el sesizează realităţi noi în omul cosmic.

Prin intermediul unui om pe care îl întâlnim pentru prima dată în Cosmos, vedem mai adânc în profunzimile lumii. Este şi o fericire să întâlnim un om pentru prima dată, şi acest fapt, faptul că prin intermediul unui om pe care îl întâlnim pentru prima dată cunoaştem mai bine lumea, trebuie să evolueze, la rândul său, sub forma unui simţ subtil. Faţă de un om de care nu este legat karmic şi pe care îl întâlneşte pentru prima dată în Cosmos, iniţiatul are imediat o sarcină: El are imediat sarcina de a se uni cu Spiritul păzitor din sfera Îngerilor care îl ocroteşte în mod deosebit pe acest om. El trebuie să-l cunoască nu numai pe acest om, ci trebuie, de asemenea, să înveţe să-l cunoască pe Spiritul său păzitor. Îngerul acestui om vorbeşte, de asemenea, cu mare claritate din propriul său lăuntric, şi când iniţiatul se întâlneşte cu diferiţi oameni cu care el nu este legat prin karmă, atunci el îl aude vorbind din lăuntricul lor, tare şi distinct. El percepe cuvintele Îngerului omului în propriul său interior. Aceasta îi dă iniţiatului un caracter special în relaţiile sale cu oamenii. El preia ceea ce Îngerul vrea să-i spună omului cu care face cunoştinţă: el se transformă în Îngerul său. Prin aceasta, ceea ce poate fi spus oamenilor devine mai intim dintr-un alt motiv decât cel care este valabil pentru conştienţa obişnuită. De aceea se şi întâmplă că iniţiatul este propriu-zis altfel pentru fiecare om pe care îl întâlneşte pentru prima dată în Cosmos, el este de fiecare dată ceva din Îngerul acelui om. În aceasta constă facultatea de transformare a acelor oameni care, înzestraţi cu puterea iniţierii, păşesc în faţa altor oameni. Astăzi oamenii nu mai au în realitate decât o foarte slabă capacitate de a percepe asemenea lucruri. Dar nu sunt chiar atât de îndepărtate secolele în care omenirea avea o capacitate mult mai mare de a percepe asemenea lucruri. Se putea întâmpla atunci ca un om înţelept să se afle în prezenţa unui grup de oameni, şi fiecare dintre ei să-l descrie altfel. Un spirit rigid va spune: Iată, o personalitate interesantă este descrisă de douăzeci de oameni, şi este descrisă de fiecare în mod diferit, aşadar, nici unul nu a văzut-o exact. Dar poate că cei douăzeci de oameni au văzut-o exact. Însă ea s-a transformat pentru fiecare, pentru că a intrat în legătură cu Îngerul fiecăruia dintre aceşti oameni. Vedeţi dumneavoastră, în această privinţă, o adevărată prăpastie separă ceea ce este în prezent obişnuit şi curent printre oameni de ceea ce era obişnuit şi curent într-un trecut recent. Astăzi se învaţă mult, dar se învaţă cu totul altfel decât se învăţa odinioară. Educaţia superioară, într-un trecut încă relativ puţin îndepărtat, dădea indicaţii asupra felului în care preoţii sau învăţătorii care trebuiau să-i conducă pe ceilalţi oameni puteau obţine facultatea de a intra în legătură cu Îngerul unui om. Oamenii au pierdut până şi amintirea acestui fapt. Învăţătura despre Îngeri era o cunoaştere destinată celor care voiau să devină îndrumătorii omenirii, pentru ca ei să-şi cucerească facultatea de a se metamorfoza.

Şi încă ceva: dumneavoastră veţi fi extraordinar de frapaţi – eu am vorbit deja despre asta în cartea mea «Creştinismul ca fapt mistic» – să vedeţi cum arată biografiile vechilor iniţiaţi care au fost păstrate; ele se aseamănă una cu alta! Încercaţi numai să studiaţi biografiile iniţiaţilor; una se aseamănă cu cealaltă, căci marii iniţiaţi au trăit, în ceea ce priveşte viaţa lor sufletească, biografii asemănătoare. Dar cele scrise de oameni nu sunt biografii, căci acestea nu se aseamănă una cu alta. Dacă toţi cei care, să spunem, l-au cunoscut pe Zarathustra ar fi descris o trăsătură caracteristică a lui Zarathustra, fiecare ar fi descris-o altfel, fiindcă Zarathustra se transforma în funcţie de omul în faţa căruia se afla. Ceea ce trebuia să ştie lumea despre iniţiaţi era o biografie inspirată de spirite superioare.

Astfel, putem spune: Cel care se află în prezenţa unui om cu care este legat karmic, şi care, pe baza puterii iniţierii, percepe trecutul acestui om ca şi cum ar fi al său propriu, face cunoştinţă cu acest trecut prin intermediul elementului spiritual-sufletesc al entităţilor lunare.

Cel care, deţinând puterea iniţierii, se află în faţa unui om pe care îl întâlneşte pentru prima dată în Cosmos, acela primeşte sarcina de a se uni cu Îngerul acelui om. El învaţă cu această ocazie să cunoască multe lucruri despre lumea exterioară. Ce-i drept, Îngerii vorbesc în fiinţa lăuntrică, iar noi suntem o lume în afară. În realitate, nu putem cunoaşte profund alţi oameni fără a cunoaşte o ceată de Îngeri. Este absolut imposibil să ne cucerim o adevărată cunoaştere despre om fără a avea cunoaşterea despre Îngeri. Exact aşa cum a trebuit să vă spun că deja simţul subtil obişnuit, când ajunge în contact cu oameni care nu sunt legaţi prin karmă, învaţă să cunoscă lumea înconjurătoare, tot aşa învaţă iniţiatul să cunoască în mod just lumea exterioară propriu-zisă, lumea Îngerilor. Prin aceasta, el ajunge la cei care sunt intermediarii dintre om şi Ierarhiile superioare.

Ni se poate atrage atenţia şi prin altceva asupra felului în care suntem legaţi karmic de un om. În viaţă întâlnim un om, putem să avem mult de-a face cu el, putem lucra împreună cu el, şi aşa mai departe, dar fără a-l putea visa. Nu-l putem visa, pentru că el nu este legat de trupul nostru astral, ci numai de Eul nostru.

Întâlnim alţi oameni, nu i-am văzut decât fugitiv, dar ei ne urmăresc până în visele noastre, şi chiar în visele treze. Este vorba de o reprezentare formată din interior, care nu are nimic de-a face cu aspectul exterior al acestui om, care se formează pentru că suntem legaţi de acest om prin karmă. Dacă întâlnim un om de care eram legaţi prin karmă, suntem imediat constrânşi să ne formăm o imagine despre acest om. Dacă cineva este pictor, s-ar putea întâmpla să-i facă un portret, un portret pe care un spirit mărginit îl va găsi foarte puţin asemănător, pe când iniţiatul va găsi o încarnare anterioară a omului pe care respectivul l-a pictat. Învăţăm cu adevărat să-l cunoaştem în adâncurile fiinţei noastre, deşi în inconştient, pe omul de care suntem legaţi karmic. Prin intermediul acelor oameni cu care nu eram legaţi prin karmă, pe care îi întâlnim în viaţă pentru prima dată, învăţăm să cunoaştem omenirea în general. Oamenii se şi comportă în consecinţă. Dacă vă găsiţi la un five o’clock tea sau la vreo reuniune de acest fel împreună cu alţi oameni, încercaţi, aşadar, să ascultaţi viaţa: Când un om a întâlnit un alt om cu care este legat prin karmă, el nu spune mare lucru despre ceilalţi oameni, dar el spune ceva important, semnificativ despre acest om. El indică ceva semnificativ, mai ales dacă este inconştient în privinţa acestor lucruri. Remarcaţi ce se întâmplă în viaţă: Vă găsiţi la un ceai de la ora 5, şi intraţi în vorbă cu cineva cu care nu sunteţi legat prin karmă. El nu vă interesează decât din punct de vedere exterior, el vă vorbeşte ca şi cum el ar fi reprezentantul întregii societăţi adunate la five o’clock tea. Aceasta este o reuniune plăcută, putem auzi acolo vorbindu-se mult despre problemele lumii, despre marii oameni politici – dumneavoastră îl auziţi doar pe acest singur om şi vă faceţi, în funcţie de el, o opinie despre întreaga societate, opinie care poate că e falsă. Facem cunoştinţă cu celălalt aspect al lumii prin intermediul oamenilor cu care nu suntem legaţi prin karmă. Un călător, care a trecut odată pe la miezul nopţii prin gara din Königsberg şi a servit acolo o cafea, a fost tratat foarte grosolan de chelnerul pe care îl solicitase, care avea părul roşcat şi era somnoros. Despre aceasta, călătorul a scris în jurnalul său: Locuitorii Königsbergului au părul roşcat, sunt somnoroşi şi grosolani. – Călătorul îşi făcuse o opinie despre locuitorii Königsbergului în funcţie de acest chelner de la miezul nopţii cu care el nu era legat karmic.

Vedeţi dumneavoastră, cu ajutorul unor asemenea consideraţii dobândim ceea ce are valoare în viaţă, ne apropiem de oameni, învăţăm să legăm cu ei relaţii într-un alt mod. Dar nu învăţăm să cunoaştem numai viaţa umană – şi tocmai aceasta trebuie să fie esenţialul în antroposofie, faptul că ea intervine cu adevărat în viaţă –, noi învăţăm, de asemenea, să simţim, să percepem, să cunoaştem viaţa cosmică. Soarele şi Luna îşi pierd orice caracter abstract, devin o realitate spre care ne îndreptăm privirea în Cosmos şi care este în Univers marea realitate ce corespunde micului destin uman aici, pe Pământ.

Astfel sunt unite în viaţa noastră acţiunea Soarelui şi acţiunea Lunii. Tot ce radiază spre noi venind de la Lună are legătură cu trecutul nostru cosmic, iar Soarele are legătură cu viitorul nostru cosmic.

Asupra acestui aspect al antroposofiei atât de important pentru viaţă, asupra acestui aspect care conferă valoare vieţii voia să atragă atenţia Congresul nostru de Crăciun, care a întemeiat în mod nou Societatea Antroposofică. Trebuia să se spună, şi s-a spus, că esoterismul, în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să trăiască din nou printre noi. De aceea, acest Congres de Crăciun nu trebuia să fie o festivitate în cadrul căreia s-ar fi întâlnit un anumit număr de antroposofi, ci trebuia să întemeieze ceva durabil prin eficienţa şi prin impulsurile sale. Au fost luate măsuri noi pentru editarea unei Foi de comunicări [ Nota 17 ]– ea există şi au apărut deja primele trei numere. Este o Foaie de comunicări în primul rând cu privire la ceea ce se întâmplă în Societatea Antroposofică. Ea trebuie să devină în acest fel un organism spiritual viu. Ceea ce mi s-a amintit mereu în timpul călătoriilor mele este ceea ce mi-au spus, de exemplu, oamenii de la La Haye: Ei bine, noi nu ştim ce se întâmplă cu oamenii la Viena, şi noi suntem totuşi membrii unei Societăţii Antroposofice! Câţi oameni de aici mi-ar putea spune ce se întâmplă, de exemplu, în ramura antroposofică din Leipzig sau din Hamburg? Dar va trebui ca în viitor să fie posibil aşa ceva. Lucrurile trebuie să meargă atât de departe, încât cineva care este membru al ramurii din Noua Zeelandă să aibă într-adevăr o idee despre ceea ce se întâmplă la Viena. Membrii vor face bine să comunice redacţiei Foii de comunicări ceea ce trăiesc ei în interiorul şi în afara Societăţii Antroposofice. Aceste lucruri vor fi apoi prelucrate şi vom citi întotdeauna ce se întâmplă în Societatea Antroposofică. Eu îmi propun să ofer în viitor în fiecare număr nişte mici aforisme, care să rezume conţinuturi de viaţă importante, astfel încât să putem folosi asemenea aforisme în ramuri sau cu alte ocazii.

Prin toate acestea, în Societatea Antroposofică trebuie să pulseze o viaţă reală. Este ceea ce voia să realizeze Congresul nostru de Crăciun. Fiecare membru individual al Societăţii Antroposofice ar trebui să fie conştient de aceasta. Şi numai pentru că trebuie să fie astfel, şi pentru că în realitate aşa trebuie să fie, pentru că antroposofia însăşi trebuie să-şi aibă în mod just trecutul ei, viitorul ei, numai de aceea am acceptat, după ce am stat deoparte ani de zile, să preiau administrarea şi chiar preşedinţia, împreună cu un Comitet director, despre care ştiu că va desfăşura la Goetheanum o muncă rodnică. În realitate, eu nu aş fi făcut iarăşi, la vârsta mea, ceva ce face omul când e tânăr, nu aş fi luat totul de la început, dacă nu era absolut necesar să fac acest lucru. Aş vrea totodată să apelez la fiecare membru al Societăţii Antroposofice să contribuie ca acest Congres de Crăciun să poată depune în inima membrilor noştri Piatra fundamentală a vieţii antroposofice, care să nu înceteze, în realitate, să fie un germene de viaţă ce se dezvoltă mereu, pentru ca astfel în Societatea Antroposofică să pătrundă o viaţă din ce în ce mai activă. Atunci Societatea Antroposofică va interveni în mod activ în lume.