Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL VI

GA 240


KARMA SOCIETĂŢII ANTROPOSOFICE ŞI CONŢINUTUL MIŞCĂRII ANTROPOSOFICE

CONFERINŢA A TREIA

Arnheim, 20 iulie 1924

Din ceea ce am expus aici despre domnia lui Mihael în context spiritual, cosmic, aţi putut vedea că Mihael ocupă o poziţie deosebită printre entităţile spirituale pe care noi le considerăm ca aparţinând Arhanghelilor, conform unei denumiri utilizate deja din timpuri mai vechi în cadrul comunităţilor creştine. Şi ce-i drept, pentru ceea ce va fi important pentru noi, în timpul acestor zile, va trebui să apară semnificativ faptul că în secolele care au precedat întemeierea creştinismului Mihael îşi trimite pe Pământ, de pe Soare, din regiunea solară, impulsurile sale, impulsurile sale cosmopolite, dacă mă pot exprima astfel; că apoi aceste impulsuri cosmopolite se pierd, Inteligenţa cosmică îi scapă oarecum lui Mihael şi în secolul al 8-lea al erei creştine atinge domeniul pământesc. Astfel încât atunci, în cursul evoluţiei pământeşti, găsim oameni cu o gândire personală, iar această gândire personală este cultivată şi dezvoltată în lupta dusă pentru altă domnie a lui Mihael, aşa cum am descris acest lucru ieri, prin colaborarea armonioasă a înţelepţilor Şcolii de la Chartres cu cei care provin din vechea domnie a lui Mihael, şi care sunt predestinaţi să cultive principiul inteligenţei care era odinioară cosmică, dar care este de acum înainte pământească, până când, în secolul al 19-lea, apare posibilitatea ca mai întâi în sânul lumii spirituale, prin acel cult în Imaginaţiuni pe care vi l-am descris, să fie pregătit ceea ce, în continuare, va fi cândva voit prin Mişcarea antroposofică. Începând din ultima treime a secolului al 19-lea, dar mai ales în epoca noastră, noi ne aflăm la începutul unei noi domnii a lui Mihael, iar prin această domnie a lui Mihael va fi pregătit ceea ce trebuie să intervină deja în acest secol, şi anume faptul că, înainte de sfârşitul secolului, un mare număr de oameni – anume aceia care vor ajunge la o adevărată înţelegere a antroposofiei – vor traversa rapid perioada dintre moarte şi o nouă naştere şi se vor uni din nou pe Pământ sub conducerea celor două categorii de entităţi spirituale, învăţătorii de la Chartres şi cei care au rămas direct uniţi cu domnia lui Mihael, pentru ca, sub conducerea celor două categorii de entităţi spirituale, să dea ultimul impuls sacru, dacă mă pot exprima astfel, pentru evoluţia viitoare a vieţii spirituale pe Pământ.

Pentru cei care vor să participe la aceasta, antroposofia va putea dobândi o semnificaţie reală numai dacă ei devin conştienţi, cu o anumită sfântă ardoare lăuntrică, de faptul că se pot situa într-un context care poate fi caracterizat aşa cum am făcut ieri. Aceasta le va conferi entuziasm lăuntric, dar şi putere. Şi vom şti astfel că trebuie să acţionăm pentru a deveni tot mai mult continuatorii a ceea ce a trăit odinioară în vechile Misterii.

Dar o asemenea conştienţă trebuie să fie aprofundată din toate perspectivele; şi ea poate fi aprofundată. Căci, în sensul a ceea ce a fost expus ieri, privirea noastră se îndreaptă spre trecut asupra acelor vremuri în care, în domeniul spiritual al Soarelui, Mihael era unit cu numeroase entităţi suprapământeşti, când, din înaltul acestui domeniu solar, el a trimis pe Pământ asemenea semne încât ele i-au putut înflăcăra pe oameni să participe, pe de o parte, la campaniile lui Alexandru, şi, pe de altă parte, să cultive filosofia lui Aristotel; ei au putut produce astfel, ca să spunem aşa, ultima fază a inteligenţei inspirate, spirituale, pe Pământ; apoi, împreună cu acele suflete umane care săvârşiseră acest lucru pe Pământ oarecum în numele său, Mihael, cu cohortele sale spirituale şi cu numeroasele suflete umane grupate în jurul acelor suflete umane conducătoare, a observat din Soare Misteriul de pe Golgotha. Şi ne putem pătrunde de ceva care acţionează în suflet atunci când ne reprezentăm momentul în care Mihael, înconjurat de Îngeri, de Arhangheli şi de suflete umane, Îl vede pe Christos părăsind Soarele, pentru a intra în lăcaşul trupesc al unui om şi, prin experienţele pe care le face în trup uman pe Pământ, se uneşte cu evoluţia viitoare a omenirii pe Pământ. Dar acesta era totodată, pentru Mihael, semnul că de acum înainte Inteligenţa cerească păstrată până acum de el trebuia să se reverse, asemenea unei ploi sacre, pe Pământ şi, încetul cu încetul, să părăsească Soarele. Şi, în secolul al 8-lea al erei creştine, situaţia a fost de-aşa natură încât cei care îl înconjurau pe Mihael au văzut că substanţialitatea pe care el o păstrase până atunci se afla de acum înainte pe Pământ.

Şi acum este vorba de faptul că, în deplin acord cu domnia lui Mihael, se realizează tot ceea ce a intrat în lume prin intermediul învăţătorilor de la Chartres, dar şi prin intermediul sufletelor alese aparţinând Ordinului Dominicanilor, astfel încât, într-un cuvânt, a putut fi inaugurată acea evoluţie a omenirii care a putut conduce, o dată cu începutul secolului al 15-lea, la dezvoltarea în omenire a sufletului conştienţei, acel stadiu de evoluţie în care ne mai găsim şi acum. Căci, aproximativ în prima treime a fazei precedente de evoluţie, adică în prima treime a epocii în care a fost dezvoltat sufletul raţiunii sau sufletul afectiv, are loc într-adevăr, datorită alexandrinismului, răspândirea Inteligenţei suprapământeşti în Asia, în Africa şi într-o parte a Europei. Dar acum începe o perioadă deosebită, o perioadă care ne arată că Mihael, Spiritul arhanghelic cel mai eminent al Soarelui, ştie că administrarea de pe Soare a Inteligenţei cosmice, care îi aparţinuse, a luat sfârşit; şi el ştie că sunt pregătite, de asemenea, şi condiţiile care vor permite continuarea evoluţiei acestei inteligenţe pe Pământ. Această perioadă începe aproximativ în secolele 16, 17. Mihael este atunci, ca să spunem aşa, eliberat de obligaţiile sale anterioare din Cosmos. Evoluţia de pe Pământ este condusă, în felul descris ieri, de Gabriel.

Mihael se află acum într-o situaţie deosebită. Când un Arhanghel nu este el însuşi conducătorul evoluţiei pământeşti, el face totuşi în aşa fel încât impulsurile sale să impregneze activitatea celorlalţi. Căci impulsurile celor şapte Arhangheli care se succed la domnie se revarsă în permanenţă; numai că unul dintre ei este cel mai pregnant. Atunci când, de exemplu, în cursul perioadelor de evoluţie precedente, a fost Gabriel Spiritul conducător, în evoluţia pământească se revărsa în principal de la Gabriel ceea ce avea el de oferit; dar ceilalţi Arhangheli acţionau împreună cu el. Însă acum, când Gabriel îşi exercita suveranitatea, Mihael se afla în situaţia deosebită de a nu putea participa de pe Soare la ceea ce se întâmpla pe Pământ. Pentru un Arhanghel conducător, este o situaţie deosebită să vadă încetând, ca să spunem aşa, activitatea pe care o exercitase el de-a lungul unor intervale lungi de timp. Astfel că Mihael le spune alor săi: Pentru perioada în care noi nu putem trimite nici un impuls pe Pământ – aceasta este perioada care se va încheia aproximativ în 1879 –, să ne căutăm o misiune deosebită, să ne căutăm o misiune în sânul domeniului solar. – Sufletelor pe care karma lor le-a condus spre Mişcarea antroposofică trebuie să li se ofere posibilitatea de a contempla, în regiunea solară, ceea ce Mihael şi ai săi au făcut în perioada când pe Pământ era epoca domniei lui Gabriel.

Aceasta era o situaţie care, ca să spunem aşa, ieşea din domeniul obişnuit al activităţii exercitate în mod normal printre Zei şi oameni. Sufletele legate de Mihael – sufletele umane conducătoare din epoca lui Alexandru, cele din marea epocă dominicană şi cele care, mai puţin importante, se grupaseră în jurul lor, şi un mare număr de oameni care năzuiau să se dezvolte fiind unite cu spiritele conducătoare –, s-au simţit ca smulse din legătura lor tradiţională cu lumea spirituală. Sufletele umane care erau predestinate să devină antroposofi au trăit atunci în suprasensibil ceva ce nu mai fusese trăit niciodată mai înainte de sufletele umane în regiunile suprapământeşti, între moarte şi o nouă naştere. În trecut, ceea ce era trăit de sufletele umane în unire cu entităţile spirituale conducătoare era elaborarea karmei următoarei lor existenţe pământeşti. Dar nici o karmă nu fusese elaborată odinioară aşa cum era acum aceea a oamenilor predestinaţi de situaţia dată să devină antroposofi. Odinioară, între moarte şi o nouă naştere nu se acţiona niciodată în regiunea solară cum se putea face de acum înainte sub conducerea lui Mihael, care era eliberat de problemele pământeşti.

S-a întâmplat atunci ceva care, în regiunile suprasensibile, a fost un eveniment; ceva care astăzi se află în adâncul inimii majorităţii antroposofilor, deşi în mod inconştient, ca în somn, ca în vis. Şi antroposoful poate foarte bine, ducându-şi mâna la inimă, să-şi spună: Aici, înăuntru, se află o taină de care eu poate nu sunt astăzi conştient, şi care este reflexul faptelor săvârşite de Mihael în secolele 16, 17, 18 în regiunile suprapământeşti, în care eu am acţionat, înainte de a coborî spre regiunea pământească, sub conducerea lui Mihael, căci el putea îndeplini atunci o muncă deosebită, fiind oarecum eliberat de sarcinile sale permanente. Şi Mihael şi-a adunat atunci cohortele sale, şi-a adunat fiinţele suprasensibile din regiunea Îngerilor şi Arhanghelilor care îi aparţineau; dar el a reunit şi sufletele umane care îşi creaseră o anumită legătură cu el. Astfel a luat naştere un fel de Şcoală suprasensibilă de o mare anvergură. Aşa cum, la începutul secolului al 13-lea, a fost organizat un fel de conciliu ceresc de către cei care, ca platonicieni şi aristotelicieni, puteau acţiona împreună, tot aşa a avut loc acum, sub conducerea directă a lui Mihael, din secolul al 15-lea până în secolul al 18-lea, o instruire suprasensibilă, pentru care ordinea universală l-a ales drept mare Învăţător pe Mihael însuşi. Cultul suprasensibil care s-a desfăşurat în acele Imaginaţiuni grandioase din prima jumătate a secolului al 19-lea despre care v-am vorbit a fost precedat de o instruire suprasensibilă pentru numeroase suflete, o instruire ale cărei rezultate le poartă acum aceste suflete în lăuntricul lor, în mod inconştient. Rezultatul acestei instruiri iese la lumină numai dacă aceste suflete umane simt imboldul de a se apropia de antroposofie. Acest imbold spre antroposofie este rezultatul acestei instruiri. Şi putem spune: Odinioară, la sfârşitul secolului al 15-lea, Mihael şi-a adunat cohortele divine şi umane în regiunea solară şi le-a vorbit într-o cuvântare care s-a extins de-a lungul unor lungi intervale de timp; el le-a vorbit cam în acest fel:

De când neamul omenesc populează Pământul sub formă umană, au existat pe acest Pământ Misterii: Misterii ale Soarelui, Misterii ale lui Mercur, Misterii ale lui Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Zeii şi-au comunicat tainele lor în aceste Misterii; iar oamenii capabili să le primească au fost iniţiaţi în aceste Misterii. Astfel încât pe Pământ se putea şti ce se întâmplă pe Saturn, pe Jupiter, pe Marte, şi aşa mai departe, şi cum ceea ce se întâmplă acolo acţionează asupra evoluţiei omenirii de pe Pământ. Au existat întotdeauna iniţiaţi care aveau legătură cu Zeii în cadrul Misteriilor. Aceşti iniţiaţi au primit, printr-o veche clarvedere instinctivă, ceea ce li se oferea în cadrul Misteriilor ca impulsuri. Acest lucru – aşa le spunea Mihael alor săi – a dispărut de pe Pământ, cu excepţia câtorva tradiţii. Impulsurile nu se mai pot revărsa în sfera Pământului. Numai în regiunea cea mai de jos, în sfera reproducerii, Gabriel mai are încă puterea de a face să pătrundă în evoluţia omenirii influenţele Lunii. Vechile tradiţii au dispărut mai mult sau mai puţin de pe suprafaţa Pământului, o dată cu ele şi posibilitatea de a cultiva impulsurile care pătrund în subconştient şi, pe această cale, în diferitele părţi ale corporalităţii omului. Dar de acum înainte noi ne putem îndrepta privirea în urmă asupra a tot ceea ce a fost oferit oamenilor în Misterii, ca dar al Cerului, noi putem contempla acest minunat tablou, putem urmări cursul timpului şi aflăm centrele de Misterii, vedem cum înţelepciunea cerească s-a revărsat în aceste Misterii, cum oamenii sunt iniţiaţi aici, vedem cum tocmai din sacrul nostru lăcaş solar se revărsa Inteligenţa cosmică asupra oamenilor, astfel încât marii învăţători ai omenirii au avut idei, gânduri, noţiuni spirituale, dar ei erau inspiraţi din sacrul nostru lăcaş solar. Acestea au dispărut de pe Pământ. Le vedem când ne întoarcem la vechile epoci ale Pământului, le vedem dispărând din evoluţie încetul cu încetul, pe vremea lui Alexandru, şi vedem ecourile, iar jos pe Pământ vedem răspândindu-se treptat printre oameni inteligenţa devenită pământească. Dar noi avem această privelişte, care ne-a rămas: contemplăm tainele în care au fost iniţiaţi pe vremuri iniţiaţii Misteriilor. Să fim foarte conştienţi de aceasta! Să aducem aceasta în conştienţa entităţilor spirituale care nu apar niciodată în preajma mea într-un corp pământesc, care nu trăiesc decât o viaţă eterică. Să facem să devină conştiente de aceasta şi sufletele care au fost adesea prezente pe Pământ în corpuri pământeşti, dar care acum sunt aici şi aparţin comunităţii mihaelice, să aducem aceasta în conştienţa acestor suflete umane. Să schiţăm marea învăţătura iniţiatică ce se revărsa odinioară, pe vechea cale, jos, pe Pământ, prin Misterii, să o schiţăm pentru sufletele celor care erau legaţi de Mihael pe calea inteligenţei.

Atunci a fost „prelucrată” – dacă mă pot sluji de o expresie pământească ce sună aproape trivial într-un asemenea context –, a fost prelucrată vechea înţelepciune iniţiatică. Exista, aşadar, o mare, o vastă Şcoală cerească. În cadrul acesteia, Mihael învăţa ceea ce nu mai putea administra el însuşi de acum înainte. Aceasta a fost ceva extraordinar, ceva ce i-a neliniştit foarte tare pe demonii ahrimanici de pe Pământ, în secolele 15, 16, 17 şi până în secolul al 18-lea, care i-a atins în modul cel mai profund, atât de tare încât s-a întâmplat ceva remarcabil. S-a întâmplat ceva care a provocat în acel moment o opoziţie polară între acţiunile cereşti şi cele pământeşti din această perioadă. Sus, în lumea spirituală, o Şcoală de înalt nivel, care a concentrat în suprasensibil, într-un mod nou, înţelepciunea iniţiatică de odinioară, care a făcut ca, între moarte şi o nouă naştere, în sufletele predestinate de la început pentru aceasta, să se înalţe în conştienţa inteligentă, în sufletul conştienţei, ceea ce mai înainte, în vechile timpuri, se găsea în sufletul raţiunii sau afectiv, în sufletul senzaţiei, şi aşa mai departe, ca înţelepciune aparţinând oamenilor. În modul în care acestea puteau fi rostite, prin cuvinte lăuntrice, care în multe privinţe sunt şi dure, Mihael a explicat alor săi corelaţiile din Univers, corelaţiile cosmice, corelaţiile antroposofice. Aceste suflete au primit o învăţătură care le dezvăluia tainele Universului. Jos, pe Pământ, acţionau spiritele ahrimanice. Şi trebuie să indicăm aici, în mod deschis, o taină care este un adevăr, care, fără îndoială, considerată în mod exterior, va părea ceva deplasat pentru civilizaţia actuală, dar care totuşi este o taină divină pe care antroposofii trebuie s-o cunoască, pentru a putea orienta civilizaţia în mod just, aşa cum am indicat, spre sfârşitul secolului 20.

În timp ce Mihael, în înălţimi, îi învăţa pe cei din cohortele sale, a fost întemeiată un fel de şcoală ahrimanică imediat sub suprafaţa Pământului. De aceea, se poate spune că Şcoala lui Mihael este în suprapământesc; iar imediat în regiunea deasupra căreia ne aflăm noi – căci şi în sfera subpământească este activ şi eficient elementul spiritual –, a fost întemeiată contraşcoala ahrimanică. Şi dacă tocmai în acest moment Mihael nu putea face să se reverse nici un impuls pentru a inspira din Cer inteligenţa, dacă pe Pământ inteligenţa era, în primă instanţă, abandonată ei înseşi, cohortele ahrimanice se străduiau cu atât mai mult să-şi trimită sus, în evoluţia pe care o urma inteligenţa umană, impulsurile venite din adâncuri. În faţa ochilor poate apărea o imagine puternică. Să ne-o reprezentăm: suprafaţa Pământului, sus, Mihael, dând învăţătură cohortelor sale, dezvăluind prin puterea Cuvântului Lumilor ceea ce era vechea înţelepciune iniţiatică; la polul opus, şcoala ahrimanică, în subteranele Pământului. Dezvoltându-se pe Pământ, inteligenţa căzută din Cer; Mihael cu Şcoala sa, izolat la început în Cer de realitatea pământească – nici un curent nu cobora de sus în jos –, şi puterile ahrimanice trimiţându-şi cu atât mai intens în sus impulsurile lor.

Oricum, au existat întotdeauna suflete încarnate pe Pământ care, în secolele menţionate, au simţit ceea ce avea neliniştitor această situaţie. Cel care cunoaşte istoria spirituală, mai ales cea a Europei din această epocă, acela găseşte pretutindeni acest fapt ciudat că, ici şi colo, uneori nişte oameni foarte simpli, simt caracterul neliniştitor al acestei situaţii: părăsirea omenirii de către domnia lui Mihael şi aceste impulsuri demonice, însoţite de vapori spirituali, care urcau şi voiau să pună stăpânire pe inteligenţă.

E ciudat să vedem ce strâns legate de om trebuie să fie revelaţiile înţelepciunii vii pentru ca roadele pe care le poartă ele să fie bune. Aceasta este taina adevărului despre care trebuie să vorbim aici. Căci cel care are misiunea de a vesti înţelepciunea lui Mihael, acela simte, într-o anumită privinţă, că se situează pe poziţia justă atunci când luptă să găsească exprimarea, formularea în cuvinte corespunzătoare a înţelepciunii lui Mihael. El se simte situat tot pe poziţia justă când aşterne pe hârtie cu mâinile sale această înţelepciune a lui Mihael; căci atunci ceea ce vine din spiritual este legat de om, se revarsă, ca să spunem aşa, în forma celor scrise, în ceea ce face el. Dar, deşi trebuie să suportăm această situaţie, deşi aceasta face parte din epoca noastră, noi avem un sentiment neliniştitor când vedem cum înţelepciunea lui Mihael, care se exprimă bucuros prin scris, pentru a fi comunicată cititorilor, mai este şi multiplicată în mod mecanic prin cărţi tipărite. Acest sentiment de nelinişte faţă de cartea tipărită este simţit din plin de cel care, prin ceea ce trebuie să vestească, se află în miezul vieţii spirituale.

La sfârşitul conferinţei de ieri, cineva a venit să mă întrebe dacă litera – asupra unui asemenea lucru a atras atenţia Swedenborg [ Nota 69 ]– nu este ultima emanaţie a vieţii spirituale [ Nota 70 ]. Ea este! Este, atâta timp cât se revarsă prin om, printr-un curent continuu, din spiritual. Dar ea devine putere spirituală ahrimanică atunci când este fixată în mod mecanic, când este fixată oarecum printr-o forţă venind din cealaltă direcţie a lumii, când apare ca literă tipărită în faţa ochilor oamenilor. Căci faptul caracteristic este că arta tipăririi cărţilor, cu toate cerinţele artei tipăririi cărţilor, a fost produsă în Europa în secolele 15, 16, 17, 18 de către această şcoală ahrimanică, întemeiată pentru a deveni contraşcoală faţă de Şcoala lui Mihael. Din arta tipăririi cărţilor pot ţâşni puterile demonice care sunt făcute tocmai pentru a se opune domniei lui Mihael.

Dacă suntem antroposofi, trebuie să pătrundem lumina realităţilor vieţii în adevărata lor semnificaţie. Trebuie să vedem în arta tiparului, ce-i drept, o putere spirituală, dar ea a devenit tocmai puterea spirituală pe care Ahriman o ridică împotriva lui Mihael. De aici acest avertisment permanent al lui Mihael, dat celor pe care îi învăţa odinioară în Şcoala sa: Când veţi reveni pe Pământ pentru a împlini ceea ce este depus aici în lăuntricul vostru ca germene, adunaţi oamenii în jurul vostru, spuneţi-le ceea ce este cel mai important prin cuvânt vorbit, şi nu consideraţi drept lucrul cel mai important ceea ce acţionează în lume prin cartea tipărită, „în mod literar”. – De aceea, modul intim de a acţiona, de la om la om, este acela care se potriveşte cel mai bine în sensul acţiunii lui Mihael. Şi atunci când, în loc să acţionăm numai prin intermediul cărţilor, noi ne reunim şi ne deschidem în mod omenesc-personal celor mai importante impulsuri, şi – fiindcă aşa trebuie să fie, deoarece altfel, dacă nu ne-am familiariza şi cu arta sa, Ahriman ar avea asupra noastră o putere sporită –folosim cealaltă cale numai pentru a avea, oarecum, „ajutoarele memoriei”, pentru a avea elementele pe care contează spiritul ahrimanic al epocii: să tratăm acest lucru în aşa fel încât să nu eliminăm cartea tipărită, dar să o situăm în raportul just cu ceea ce acţionează în mod direct, de la om la om, şi atunci inaugurăm ceea ce trebuie să curgă în primul rând sub o formă imponderabilă prin Societatea Antroposofică drept curent al lui Mihael. Căci nu ar fi just să spunem, de exemplu, pe baza celor pe care le-am arătat adineaori: Atunci, să distrugem cărţile antroposofice! Prin aceasta tocmai că am lăsa arta tiparului în mâna duşmanilor celor mai puternici ai înţelepciunii lui Mihael; atunci am face imposibilă continuarea muncii noastre antroposofice, care trebuie să se împlinească până la sfârşitul secolului. Dar noi trebuie să înnobilăm această artă a tiparului prin atitudinea lăuntrică de evlavie faţă de ceea ce trăieşte în înţelepciunea lui Mihael! Căci ce urmăreşte Ahriman în privinţa lui Mihael, prin arta tiparului? El vrea să ajungă la cucerirea inteligenţei – vedem pretutindeni ivindu-se aceste semne –, el vrea să realizeze acea cucerire a inteligenţei care poate fi realizată pretutindeni, mai ales acolo unde circumstanţele sunt favorabile pentru aceasta. În ce constă activitatea esenţială a spiritelor ahrimanice, în lupta lor împotriva epocii lui Mihael care se instaurează? Această activitate constă în faptul că, într-o epocă în care conştienţele umane sunt estompate, spiritele ahrimanice vor să-i facă pe oameni oarecum „posedaţi” de ele, vor să intervină în conştienţele umane. Astfel că mulţi oameni care au fost implicaţi în declanşarea teribilului război mondial, în 1914, aveau conştienţele estompate. Şi cohortele lui Ahriman sunt cele care – prin intermediul oamenilor cu această conştienţă estompată – au făcut războiul. Nu cu ajutorul documentelor scoase din arhive se vor dezvălui cauzele acestui război mondial; ci privirea trebuie să pătrundă în istorie şi să vadă: aici exista o personalitate determinantă, acolo era o alta, dincolo o alta, ale căror conştienţe erau estompate. Aceasta era ocazia, pentru Ahriman, de a-i poseda pe oameni. Şi, dacă vrem să ştim cât de uşor se poate întâmpla în epoca noastră ca oamenii să fie posedaţi de Ahriman, este suficient să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat atunci când europenii au ajuns în America, aducând cu ei cărţi tipărite, în timp ce în estul Americii de Nord mai existau încă indieni. Când indienii au văzut în mâinile europenilor aceste ciudate semne scrise, ei le-au considerat drept nişte mici demoni. Ei vedeau just; ei erau teribil de speriaţi văzând toţi aceşti mici demoni a, b, şi aşa mai departe, aşa cum apar ei în literele tipărite. Căci în aceste litere reproduse în modul cel mai diferit se află pentru omul de astăzi ceva fascinant; şi numai atitudinea lăuntrică mihaelică bună, care poate vedea elementul uman în vestirea înţelepciunii, poate învinge această fascinaţie.

Dar pe această cale se pot întâmpla lucruri grave. Aş vrea să vă spun următorul lucru. Există, bineînţeles, anumite mistere ale concepţiei despre lume pe care nu le înţelegem în întregime decât după ce am atins o vârstă destul de înaintată. Când am intrat în posesia cunoaşterii iniţiatice, diferitele perioade ale vieţii ne permit să percepem diferite mistere ale existenţei. Astfel, între douăzeci şi unu şi patruzeci şi doi de ani pot fi contemplate condiţiile de pe Soare – nu mai departe. Între patruzeci şi doi şi patruzeci şi nouă de ani, privirea se poate îndrepta asupra misterelor lui Marte; între patruzeci şi nouă şi cincizeci şi şase de ani, asupra misterelor lui Jupiter. Dar dacă vrem să contemplăm ansamblul misterelor Universului, atunci trebuie să fi depăşit şaizeci şi trei de ani. De aceea, anumite lucruri pe care vi le comunic acum în mod deschis nu le-aş fi putut spune înainte de a fi atins această vârstă. Căci, dacă vrem să contemplăm ceea ce se referă tocmai la misterele lui Mihael, ceea ce acţionează pornind din regiunea spirituală a Soarelui, noi trebuie să ne ridicăm privirea de la Pământ spre misterele Universului prin înţelepciunea lui Saturn. Atunci trebuie să simţim, trebuie să vieţuim în lumea spirituală acel crepuscul care emană de la Orifiel, regentul lui Saturn, care a fost Arhanghelul conducător în perioada Misteriului de pe Golgotha şi va fi din nou Arhanghelul conducător când epoca lui Mihael se va fi încheiat.

Atunci se dezvăluie adevăruri zguduitoare privind timpul nostru, adevăruri absolut zguduitoare! Căci extinderea pe Pământ a artei tiparului prin intermediul contraşcolii ahrimanice, care se opune Şcolii lui Mihael, a antrenat răspândirea pe Pământ, în cercuri vaste, a „artei literare”. Căci cine era om de litere înainte de intervenţia artei tiparului? Erau oameni care, propriu-zis, nu-şi puteau difuza operele decât într-un cerc foarte restrâns, printre oameni care, de altfel, erau pregătiţi să le citească. Prin câte mâini trecea o carte înainte de a se fi răspândit tiparul? Putem evalua în mod just ce era ea în realitate reflectând la următorul lucru: Vechea cultură chineză cunoştea deja un fel de surogat al tiparului care fusese adus la o înaltă perfecţiune. Exista un fel de artă a tiparului întemeiată într-o epocă în care în înălţimi exista tot o domnie mihaelică, iar jos, o contradomnie ahrimanică. Dar din aceasta nu a rezultat nimic deosebit; Ahriman, în acea epocă, încă nu era puternic. El încă nu putea întreprinde nici o tentativă deosebită pentru a i lua cu adevărat lui Mihael stăpânirea asupra Inteligenţei. Această tentativă a fost reînnoită în epoca lui Alexandru, dar tot fără succes.

Dar în epoca modernă ahrimanismul a dobândit o mare importanţă tocmai datorită artei tiparului. Meseria de scriitor a devenit, ca să spunem aşa, populară. Şi a devenit posibil un lucru care este tot atât de minunat, strălucitor şi orbitor pe cât este de adevărat, pe de altă parte, că el trebuie să fie întâmpinat de puterile sufletului într-o stare de perfect echilibru, dar care, totuşi, trebuie să poată fi apreciat în adevărata sa semnificaţie. Au fost făcute primele încercări care pot fi caracterizate din regiunea lui Mihael, spunând: Ahriman a devenit scriitor! În cercurile din jurul lui Mihael, acest lucru reprezintă astăzi un eveniment important. Ahriman scriitor! Nu numai că nişte oameni au ajuns să fie posedaţi de el, aşa cum am arătat când am vorbit despre declanşarea războiului, ci Ahriman, prin faptul că se manifestă pe Pământ prin intermediul sufletelor umane, apare el însuşi ca scriitor. Nu trebuie să ne mire dacă vedem că este un scriitor strălucit; căci Ahriman este un spirit mare, vast şi puternic. Numai că el este acel spirit care nu este făcut pentru a promova progresul omenirii pe Pământ, în sensul urmărit de Zeii buni, ci pentru a-l împiedica. În domeniul său propriu, el este nu numai o putere absolut folositoare, ci şi binefăcătoare; căci acele entităţi care, pe o anumită treaptă de evoluţie a lumii, sunt binefăcătoare, sunt, pe o altă treaptă, extraordinar de dăunătoare. De aceea, nu e necesar să presupunem, când vrem să caracterizăm operele lui Ahriman, că trebuie să criticăm aceste opere în mod deosebit. Ba chiar, dacă suntem foarte conştienţi de ceea ce se întâmplă, le putem admira. Dar trebuie să recunoaştem caracterul ahrimanic!

Mihael ne învaţă să recunoaştem acest caracter, dacă vrem să-l ascultăm. Căci Şcoala lui Mihael a continuat să acţioneze, o putem urmări încă şi astăzi. Ea ne învaţă atunci cum Ahriman a făcut primele sale încercări ca scriitor, tentative cu un caracter profund răscolitor, tragic, şi care, bineînţeles, au fost realizate prin intermediul unui om: «Antichristul» de Nietzsche [ Nota 71 ], «Ecce homo», autobiografia lui Nietzsche şi toate însemnările conţinute în «Voinţa de putere» – cel mai strălucitor capitol al literaturii moderne, cu conţinutul său adesea atât de diabolic! Ahriman le-a scris, exercitându-şi astfel stăpânirea asupra a ceea ce poate fi supus pe Pământ puterii sale, în litere, prin intermediul tiparului. Ahriman a început deja să se manifeste ca scriitor, şi el îşi va continua munca. Şi este necesar ca pe Pământ, în viitor, să fim vigilenţi, pentru a fi în stare să nu considerăm în acelaşi fel tot ceea ce ne întâmpină în domeniul literaturii. Vor fi publicate lucrări ale unor fiinţe umane, dar unii oameni trebuie să ştie că cineva se instruieşte pentru a deveni, în viitorul apropiat, unul dintre cei mai străluciţi scriitori: Ahriman! Cărţile vor fi scrise de mâini omeneşti, dar scriitorul va fi Ahriman. Aşa cum odinioară evangheliştii au fost inspiraţi şi au aşternut pe hârtie operele entităţilor suprasensibile, care îi însufleţeau, operele lui Ahriman vor fi scrise de oameni.

Vor exista, de altfel, în continuarea istoriei evoluţiei omenirii, două aspecte. În primul rând, va trebui să existe strădania de a implanta în sfera pământească, pe cât de mult posibil, ceea ce a fost comunicat odinioară de Mihael ca învăţătură, în Şcoala suprasensibilă, sufletelor predestinate să cultive cu evlavie în Societatea Antroposofică acele cunoştinţe şi să-i instruiască în acest sens pe cei care vor apărea în încarnările următoare, până când vom ajunge la sfârşitul secolului 20. Atunci, destul de mulţi din cei care aud astăzi aceste lucruri pentru prima dată vor coborî din nou pe Pământ, şi acest lucru va fi curând. Dar, între timp, multe lucruri vor fi apărut pe Pământ, ca de exemplu numeroase opere care vor fi fost scrise de Ahriman. – Una din sarcinile antroposofilor va fi aceasta: să cultive în mod fidel înţelepciunea lui Mihael, să rămână cu o inimă curajoasă alături de înţelepciunea lui Mihael şi să vadă prima străpungere a inteligenţei pământeşti cu spada spirituală a lui Mihael în faptul că această spadă spirituală a lui Mihael este acum mânuită de inimile în care a pătruns înţelepciunea lui Mihael, astfel încât imaginea lui Mihael va apărea sub o formă nouă, care îi va entuziasma pe antroposofi: Mihael, în inimile oamenilor, iar sub picioarele sale, literatura ahrimanică. Nu va mai fi necesară acea pictură exterioară care a fixat adesea imaginea în epoca dominicanilor [ Nota 72 ]: Sus, stând în picioare, scolasticii dominicani, cu cărţile lor, iar jos, înţelepciunea păgână reprezentată de Averroës, Avicenna [ Nota 73 ], şi aşa mai departe, care sunt striviţi sub picioarele dominicanilor – vedem aceste tablouri pretutindeni acolo unde s-a urmărit să se redea în imagine perceptibilă cum luptă scolastica creştină împotriva păgânismului –, ci va trebui să vedem această imagine în spirit: Devotament faţă de Mihael, care pătrunde în lume şi care ia în stăpânire pe Pământ inteligenţa, şi vigilenţă faţă de munca strălucitoare, orbitoare, acţionând pe parcursul întregului secol 20, a lui Ahriman ca scriitor – pentru a ne putea înălţa deasupra ei. El îşi va scrie operele în locurile cele mai ciudate, dar ele vor exista, şi el îşi va forma discipoli. Deja în epoca noastră apare ceea ce modelează sufletele mai întâi în mod inconştient, pentru ca ele să se încarneze din nou rapid şi să poată deveni instrumentele lui Ahriman ca scriitor. El va scrie în toate domeniile: El va scrie în domeniul filosofiei, în domeniul poeziei, el va scrie drame şi epopei; el va scrie în domeniul medicinii, dreptului, sociologiei! Ahriman va scrie în toate domeniile!

Aceasta este situaţia spre care merge omenirea spre sfârşitul secolului. Şi cei care sunt tineri astăzi vor vedea încă multe lucruri, îl vor vedea pe Ahriman manifestându-se ca scriitor. În toate domeniile va fi necesară vigilenţă şi un sfânt entuziasm pentru înţelepciunea lui Mihael.

Dragii mei prieteni, dacă ne putem pătrunde de toate acestea, vom putea fi capabili să ne simţim situaţi în lăuntrul vieţii spirituale în sensul sugerat de aceste indicaţii şi ne vom situa ca adevăraţi antroposofi în sânul civilizaţiei actuale. Poate atunci vom înţelege din ce în ce mai mult că prin Congresul de Crăciun de la Goetheanum a fost adus un suflu nou, că numai acum a fost pusă de fapt în faţa Societăţii Antroposofice o „oglindă cosmică” în care ea se poate vedea pe sine însăşi şi în care şi omul individual, cu karma lui care îl conduce spre Societatea Antroposofică, se poate vedea în oglindă pe sine însuşi.

Aceasta este ceea ce voiam să depun în primul rând în inimile dumneavoastră, prin aceste conferinţe. Căci, înainte de toate, trebuie să vorbim inimilor. Inimile trebuie să devină ajutoarele lui Mihael în cucerirea Inteligenţei căzute din Cer pe Pământ. Aşa cum vechiul şarpe a trebuit să fie călcat în picioare de Mihael, inteligenţa devenită şarpe trebuie să fie cucerită, spiritualizată. Şi, pretutindeni acolo unde ea apare ca adversar – nespiritualizată, dar ahrimanizată în spiritual –, ea trebuie să fie identificată în mod just, prin vigilenţa spiritului antroposofic educat în sensul atitudinii sufleteşti mihaelice.