Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL VI

GA 240


APROFUNDAREA CREŞTINISMULUI PRIN PUTERILE SOLARE ALE LUI MIHAEL

PRIMA CONFERINŢĂ

Torquay, 12 august 1924

Aceasta este prima dată, după Congresul de Crăciun de la Goetheanum, când pot să vă vorbesc din nou. Şi, înainte de a face alte expuneri, trebuie să arătăm ce anume este legat de acel impuls care a pătruns în Mişcarea antroposofică prin ultimul Congres de Crăciun de la Goetheanum. Cu ocazia acestui Congres de Crăciun, noi am avut bucuria de a putea saluta la Dornach o serie de membri ai Societăţii Engleze, şi mai ales pe vechiul şi fidelul nostru prieten dl. Collison [ Nota 74 ], preşedintele Societăţii aici, în Anglia. Şi aş vrea să reînnoiesc aici salutul pe care i l-am exprimat şi la Dornach, în calitatea sa de reprezentant al Societăţii din Anglia.

Impulsul care a pătruns în Societatea Antroposofică prin Congresul de Crăciun trebuie să reprezinte în realitate ceva foarte profund; astfel încât anumite lucruri care înainte de acest Congres de Crăciun au fost caracterizate printr-un cuvânt sau altul trebuie să fie caracterizate acum într-un sens opus. Asupra acestei Societăţi apasă, şi în mod lăuntric, în sensul ocult al cuvântului, timpuri grele, mai ales din cauză că după război în sânul Societăţii Antroposofice au fost încercate, din diferite direcţii, lucrurile cele mai diverse şi a devenit necesar să lăsăm să intervină pentru Societate un fel de înnoire.

Această înnoire a fost şi pentru mine însumi – şi îmi este permis să menţionez aici acest lucru – legată de ceva foarte important.

Cu câtva timp înainte de Crăciun mi-am pus o problemă, multă vreme după ce a apărut intenţia de a întemeia din nou Societatea – sau, cel puţin, de a-i da o formă nouă – într-un anumit fel, de Crăciun.

Mi-a apărut necesitatea de a mă decide să fac ceea ce, din motive întemeiate, refuzasem să fac atunci când Societatea Antroposofică se separase de Societatea Teosofică. Porneam atunci de la presupunerea că dacă m-aş retrage din orice activitate administrativă, din orice funcţie de conducere a Societăţii, pentru a rămâne numai în calitate de învăţător, anumite lucruri ar putea lua formă mai uşor decât dacă învăţătorul ar exercita în acelaşi timp şi o funcţie administrativă.

Dar aceste lucruri care erau presupuse astfel în anii 1912, 1913, atunci când Societatea Antroposofică s-a separat de Societatea Teosofică [ Nota 75 ], aceste lucruri nu s-au întâmplat. Presupunerile nu s-au împlinit în cadrul Societăţii Antroposofice. Şi astfel pentru mine a devenit, aşadar, necesar să examinez cu adevărat foarte serios problema dacă ar trebui să-mi asum sarcina de preşedinte al Societăţii Antroposofice sau nu. – Şi am recunoscut atunci că era necesar să-mi asum preşedinţia.

Dar aş vrea să subliniez aici foarte serios, şi în faţa cercului prietenilor noştri englezi, ceva ce este legat de acea decizie de a-mi asuma sarcina preşedinţiei, este absolut necesar să subliniez acest lucru. Aceasta însemna, faţă de întreaga Mişcare, o cutezanţă absolută, căci prin aceasta eu eram pus în faţa unei eventualităţi bine definite.

Mişcarea antroposofică se întemeiază, desigur, pe faptul că din lumea spirituală se revarsă adevărate revelaţii privind conţinutul cunoaşterii spirituale. Când vrem să împlinim opera Mişcării antroposofice nu ne putem consacra numai sarcinilor umane. Trebuie să fim deschişi faţă de ceea ce vine din lumile spirituale. Legile lumilor spirituale sunt întru totul determinate, şi nu le putem încălca. Trebuie să le respectăm în mod riguros.

Şi e greu de conciliat ceea ce cere în epoca noastră o funcţie exterioară, fie aceasta şi funcţia de preşedinte al Societăţii Antroposofice, cu datoria ocultă faţă de revelaţiile lumii spirituale. Astfel încât în acel moment trebuia să evoc în faţa sufletului meu următoarea întrebare: Puterile spirituale care până acum binecuvântaseră Societatea Antroposofică prin ceea ce se putea revărsa de la ele, aceste puteri spirituale vor mai binecuvânta de acum înainte cu darurile lor Mişcarea antroposofică reconstituită în acest fel?

Dumneavoastră puteţi aprecia, desigur, întreaga semnificaţie a unei asemenea eventualităţi. Trebuia privită în faţă o eventualitate, faptul că puterile spirituale ar fi putut spune: Asta nu se poate, nu poate fi acceptată o funcţie exterioară.

Astăzi am voie să spun cu adevărat, sub privirea tuturor puterilor spirituale care sunt legate de Mişcarea antroposofică, am voie să spun că acele legături care există între lumile spirituale şi revelaţiile care trebuie să se reverse prin intermediul Mişcării antroposofice sunt mai intime, mai decisive, mai bogate, decât era cazul mai înainte; am voie să spun că din cele două eventualităţi care puteau interveni, s-a realizat cu adevărat cea care era cât se poate de favorabilă dezvoltării Mişcării antroposofice. Suntem îndreptăţiţi să spunem că acele puteri spirituale de unde ne vin revelaţiile noastre ne privesc în continuare cu deplină bunăvoinţă de la întemeierea Societăţii Antroposofice la Goetheanum – şi chiar cu o bunăvoinţă mai mare decât înainte. Astfel încât, în această direcţie, şi deja de multă vreme, a putut fi înlăturată o mare greutate care apăsa asupra Societăţii Antroposofice.

Înainte de acest Congres de Crăciun de la Goetheanum a trebuit să subliniez adesea că e necesar să facem distincţie între Mişcarea antroposofică, mişcare ce reprezintă un curent spiritual în oglindirea lui pe Pământ, şi Societatea Antroposofică, o societate care trebuia să fie administrată pe cale exterioară, în cadrul căreia deţinătorii de funcţii să fie aleşi sau stabiliţi într-un alt fel.

De la Crăciun, trebuie să spunem contrariul. Nu mai putem face distincţie între Mişcarea antroposofică şi Societatea Antroposofică. Cele două nu fac decât una. Căci, prin faptul că eu însumi am devenit preşedintele Societăţii Antroposofice, Mişcarea antroposofică a devenit una cu Societatea Antroposofică.

Aceasta a făcut necesar ca la Crăciun să fie instituit la Dornach un Comitet director care să nu fie un Comitet director în sensul exterior, exoteric, al cuvântului, ci să fie instituit un Comitet director care trebuie să fie considerat un Comitet director esoteric, care să fie răspunzător pentru ceea ce face doar faţă de puterile spirituale, care să nu fie ales, ci format. Tot ceea ce se întâmplă în mod obişnuit în adunările de întemeiere s-a desfăşurat la Crăciun sub o altă formă. Şi acest Comitet director este ceea ce aş putea numi un Comitet de iniţiativă, un Comitet director care îşi vede sarcinile în munca pe care o desfăşoară. De aceea, la Congresul de Crăciun nici Statutul nu a fost elaborat conform uzanţelor, ci s-a precizat pur şi simplu ce relaţie trebuie să existe de la om la om, între Comitetul director şi ceilalţi membri, între membrii individuali, şi aşa mai departe. Intenţiile Comitetului director sunt exprimate în ceva care nu este deloc statut, care doar a îmbrăcat forma de statut, care este de fapt descrierea a ceea ce vrem să facem. Totul s-a întâmplat altfel ca de obicei când e vorba de societăţi.

Şi esenţialul este faptul că de acum înainte în întreaga Societate Antroposofică a pătruns un suflu esoteric. Întreaga mişcare ce curge de acum înainte prin Societate trebuie să aibă un caracter esoteric.

Trebuie să luăm foarte în serios acest lucru. Determinante pentru Comitetul director de la Goetheanum vor fi numai impulsurile activităţii pur umane, care îşi vor avea originea în lumea spirituală. Nu paragraful 1, paragraful 2, şi aşa mai departe, ci va fi încurajată adevărata viaţă spirituală, fără rezerve, fără să ne propunem nimic altceva.

Vedeţi dumneavoastră, pot menţiona aici un lucru aparent cu totul neînsemnat. Carnetele de membru au fost şi vor continua să fie reînnoite pentru fiecare membru. Avem acum în toată lumea douăsprezece mii de membri; aşadar trebuie să fie distribuite douăsprezece mii de carnete de membru. Ele trebuie să fie semnate toate de mine. Bineînţeles, mai multe persoane au considerat că s-ar putea face o ştampilă pentru a pune această semnătură. Dar de acum înainte în Mişcarea antroposofică totul trebuie să aibă un caracter direct individual, uman. De aceea, eu trebuie să veghez la aceasta chiar şi când e vorba de un asemenea amănunt. Fiecare carnet de membru trebuie să treacă pe sub ochii mei, pentru ca eu să citesc numele, să semnez cu mâna mea: În acest fel se creează o relaţie umană reală, chiar dacă infimă, cu fiecare membru. Bineînţeles, ar fi mai simplu să aplicăm semnătura cu o ştampilă pe cele douăsprezece mii de carnete de membru, dar aceasta nu trebuie să se întâmple.

Trebuie să sugerez mai întâi, în mod simbolic, aş putea spune, că în viitor singurul lucru care va conta va fi elementul uman care va domni în cadrul Societăţii.

Dacă o asemenea înţelegere va fi adusă în întâmpinarea Comitetului director de la Goetheanum, atunci se va vedea – desigur, lucrurile vor merge încet, dar trebuie să aveţi răbdare, dragii mei prieteni, chiar dacă ele merg încet – cum toate intenţiile enunţate de Crăciun se vor realiza, încetul cu încetul. Trebuie numai să fim înţelegători faţă de Comitetul director, el nu poate face al cincilea pas înainte de al doilea, nici chiar pe cel de-al doilea înainte de primul şi, chiar dacă până în prezent el nu a făcut decât jumătate de pas, va veni vremea, cu siguranţă, va veni vremea când se va ajunge şi la al cincilea pas. Căci, pentru ca lucrurile să fie conduse omeneşte, nu putem rămâne la abstracţiuni, pretutindeni trebuie să ajungem la concret.

Astfel, Mişcarea antroposofică va fi pătrunsă cu adevărat de un suflu nou. Ea va fi esoterică conform spiritului, ea nu va mai căuta esoterismul în aspectele exterioare. Vor fi esoterice anumite adevăruri care nu vor putea fi comunicate decât în sânul mişcării, deoarece numai cel care participă în mod viu la tot ceea ce se întâmplă în Societate va putea prelucra în inima sa asemenea adevăruri. Dar nu se vor mai interzice lumii exterioare ciclurile de conferinţe, aşa cum s-a făcut până acum. Ciclurile, ce-i drept, nu vor fi vândute în librărie, dar cel care va voi să le aibă şi le va putea procura. Vom trasa, cum a fost deja sugerat, doar o graniţă spirituală: Vom spune că nu putem admite nici o obiecţie, nici o critică, în afară de aceea care vine din partea celor care se situează pe acelaşi teren pe care se află şi ciclurile de conferinţe. Oamenii pot spune în viitor ce vor, în domeniul ocult se lucrează în sens pozitiv, nu în sens negativ.

Aceste lucruri trebuie să fie înţelese, încetul cu încetul. Dacă sunt înţelese, în Mişcarea antroposofică va pătrunde un suflu cu totul nou. Atunci se va înţelege cum Comitetul director de la Goetheanum se simte răspunzător numai în faţa fiinţelor lumii spirituale; dar antroposofii se vor simţi, de asemenea, legaţi, în cadrul întregii Societăţi, de acest Comitet director.

Acest suflu nou poate ne va permite să ajungem la ceea ce trebuie să fie atins prin Mişcarea antroposofică, dacă este ca ea să devină ceea ce voi mai arăta aici, din interiorul vieţii spirituale, în cursul acestor conferinţe.

Aş dori ca această scurtă indicaţie să fie considerată ca o introducere la conferinţele pe care urmează să le prezint aici în faţa dumneavoastră, şi voi începe expunerea propriu-zisă după ce această indicaţie va fi fost tradusă.*

* Aici Rudolf Steiner s-a întrerupt, şi a urmat traducerea în engleză. În acest volum, aceste întreruperi sunt de fiecare dată semnalate printr-un spaţiu mai mare în text.


Pe parcursul secolelor, omenirea a ajuns să-şi îndrepte din ce în ce mai puţin privirea spre lumea spirituală. Noi vorbim, pe bună dreptate, de faptul că ultimele secole au inaugurat o perioadă materialistă, şi spuneam că această perioadă materialistă a pus stăpânire nu numai pe activitatea de gândire a omului, ci şi pe voinţa umană, pe faptele umane, şi că întreaga viaţă a intrat încetul cu încetul sub semnul materialismului. Şi vom deveni conştienţi în sânul Societăţii Antroposofice de faptul că această situaţie poate trezi nişte puteri care îi vor elibera pe oameni de această subordonare faţă de materie, de ceea ce neagă spiritualul.

Numai că, pentru ca Mişcarea antroposofică să devină impulsul necesar în cadrul evoluţiei de ansamblu a omenirii trebuie să fie luate în serios toate învăţăturile, toate comorile de înţelepciune care s-au revărsat deja de ani de zile prin Mişcarea antroposofică. Atunci trebuie, de exemplu, să se aibă în vedere, în mod absolut serios, întrebarea: Cum trăieşte, aşadar, omul actual în lume?

El pătrunde în viaţă prin naştere, când primeşte nişte caracteristici ereditare provenind de la părinţi şi de la bunici, când se lasă educat conform concepţiilor uzuale în prezent şi, la un anumit moment al vieţii, el devine conştient, se trezeşte oarecum la viaţa exterioară. El îşi îndreaptă atunci privirea şi asupra concepţiilor, gândurilor, faptelor, impulsurilor, şi aşa mai departe, care se află în ambianţa sa. El încearcă să se înţeleagă în calitatea sa de membru al naţiunii sale, de membru al omenirii actuale, şi aşa mai departe.

În cadrul Mişcării antroposofice, noi ne asimilăm acest adevăr luminos, arzător: Aşa cum suntem noi aici, cum suntem situaţi în această viaţă – reluăm vieţi pământeşti anterioare. Aducem în existenţa prezentă rezultatele acestor vieţi anterioare. Noi ar trebui să ne simţim în realitate în aşa fel încât să nu privim numai ceea ce suntem în cadrul naţiunii noastre actuale, în sânul omenirii actuale; ar trebui să ne simţim ca şi cum am ajuns la această viaţă tatonând, după ce am traversat o serie de vieţi pământeşti şi alte vieţi între moarte şi o nouă naştere şi am lucrat asupra fiinţei noastre proprii, asupra Eului nostru, asupra individualităţii noastre, pentru a face din noi ceea ce suntem astăzi.

Dar cât de departe este, propriu-zis, conştienţa cotidiană a omului de a lua absolut în serios aceste cuvinte: Da, eu am parcurs vieţi pământeşti anterioare, şi trebuie să ţin seama de aceste vieţi pământeşti anterioare! Dar nu vom putea ajunge aici dacă nu situăm întreaga considerare a vieţii în perspectiva karmei, a formării destinului, care merge din viaţă pământească în viaţă pământească. Dar atunci, înainte de toate, însăşi istoria omenirii trebuie să fie considerată din această perspectivă. Şi trebuie să ne spunem: Aici sau acolo a apărut o personalitate determinantă, care a realizat lucruri importante în sânul omenirii. Oare noi o înţelegem bine dacă o examinăm numai de când s-a născut, la o anumită dată, parcurgându-şi apoi viaţa pământească, dacă luăm în considerare numai acele conţinuturi pe care ea le-a cunoscut în cursul acestei singure vieţi pământeşti? Oare nu trebuie, mai curând, dacă vrem să luăm în serios învăţăturile care curg prin Mişcarea antroposofică, să ne spunem: Noi ne îndreptăm privirea asupra unei personalităţi ce reprezintă în viaţa sa actuală sau în viaţa pământească precedentă reluarea unor vieţi pământeşti anterioare şi noi nu o putem înţelege dacă nu o concepem prezentându-se cu rezultatele vieţilor sale pământeşti anterioare.

Dar dacă luăm în serios o asemenea concepţie, un asemenea punct de vedere, atunci trebuie să practicăm un cu totul alt mod de a vedea istoria decât acela care se practică în mod obişnuit în prezent. Astăzi sunt descrise faptele care s-au desfăşurat în diversele epoci ale evoluţiei istorice a omenirii. Se ajunge la un om de stat, la un pictor, sau la vreo altă personalitate importantă, se relatează ce a făcut această personalitate pe Pământ începând de la naştere sa. Dar problema nu este privită în mod serios dacă este concepută în acest fel, căci această personalitate există acum, dar vieţile ei anterioare îşi proiectează lumina asupra prezentului ei. Vom înţelege istoria abia atunci când vom şti că ceea ce se întâmplă într-o anumită epocă a fost transportat de oamenii înşişi din nişte epoci mai vechi în unele mai recente. Oamenii care trăiesc astăzi, sau care trăiau acum câteva secole, au trăit şi mai înainte şi ei aduc din aceste vechi timpuri în epocile mai noi ceea ce au gândit şi au trăit pe atunci. Asupra acestui raport trebuie să ne îndreptăm privirea.

Cum putem înţelege, de exemplu, ceea ce trece zguduitor prin epoca noastră? Avem, pe de o parte, de aproape două milenii, ceea ce a fost întemeiat prin Misteriul de pe Golgotha, avem Impulsul lui Christos acţionând şi urzind în sânul civilizaţiei moderne în ţările europene, în ţinuturile occidentale. Dar în această viaţă prin care trece Impulsul lui Christos, încălzind inima şi luminând cu lumina spiritului, se află totodată şi un alt element. Avem aici, de asemenea, tot ceea ce primesc copiii noştri deja din şcoala primară, şi care provine din ştiinţa modernă, tot ceea ce absorbim drept cultură modernă în fiecare dimineaţă când citim ziarul în timp ce ne bem cafeaua. Luaţi concepţia actuală despre om: Tot ceea ce introduce ştiinţa în viaţa publică, ceea ce realizează în mod frecvent arta, ceea ce pun în aplicare alte ramuri ale vieţii, luaţi toate acestea – nu putem spune că sunt pătrunse de Impulsul lui Christos. Toate acestea trec pe lângă Impulsul lui Christos. Există chiar mulţi oameni care veghează îndeaproape ca nu cumva să pătrundă Impulsul lui Christos în anatomie, în fiziologie, în biologie, în istorie, ci să ţină toate acestea izolate.

De unde vine această situaţie? Atâta vreme cât spunem doar că există acea personalitate care acţionează ca om de ştiinţă, că ea a primit o asemenea educaţie, a crescut, s-a consacrat unei anumite cercetări, atâta vreme cât doar spunem: Acesta este un om de stat, el a primit o educaţie sau alta, în măsurile politice pe care le-a luat el aplică o concepţie liberală sau una conservatoare –, atâta vreme cât spunem doar asta, noi nu vom înţelege cum de-a lungul acestei civilizaţii a prezentului poate trece, pe de o parte, impulsul creştin şi, pe de altă parte, ceva care nu are absolut nimic de-a face cu creştinismul. De unde provine această stare? Nu vom înţelege acest lucru decât dacă ne îndreptăm privirea asupra vieţilor pământeşti succesive ale personalităţilor determinante. Atunci vom înţelege cum aduc oamenii cu ei în epoci ulterioare gândurile, impulsurile de voinţă, asimilate în vieţi pământeşti anterioare, în civilizaţiile trecute.

Vedem apărând în ceea ce este determinant în epoca noastră anumite personalităţi. Să luăm de exemplu o asemenea personalitate care, pentru viaţa exterioară, mai ales pentru tot ceea ce este sub influenţa ştiinţei în epoca modernă, este extraordinar de determinantă: Lordul Bacon, Baco de Verulam. Apare această personalitate, şi noi îi cunoaştem viaţa. Observăm această personalitate în sânul civilizaţiei creştine. În ceea ce există ca lucrări exterioare ale lui Bacon nimic nu aminteşte de impulsurile creştine. S-ar fi putut ivi tot atât de bine dintr-o civilizaţie necreştină. Ceea ce spune el despre creştinism pare foarte superficial, faţă de ceea ce este adevăratul impulsul al inimii sale. Remarcăm această particularitate a caracterului său atât la omul de ştiinţă, cât şi la filosof şi la omul de stat.

Sau să considerăm o personalitate ca Darwin [ Nota 76 ]. Ce are a face creştinismul lui Darwin – el era un bun creştin –, dar ce are a face creştinismul lui Darwin cu ceea ce a gândit el despre originea animalelor şi a omului? Absolut nimic. Ceea ce se află aici este o cu totul altă caracteristică, un cu totul alt impuls decât impulsul creştin. Nu ajungem la nici un rezultat dacă nu ne întrebăm: care este situaţia vieţilor pământeşti anterioare, să spunem, la Baco de Verulam sau la Darwin? Ce aduceau ei din vieţile pământeşti anterioare în această viaţă pământească?

Dacă Societatea Antroposofică trebuie să-şi dobândească adevăratul ei sens, atunci această problemă privind vieţile pământeşti succesive trebuie să fie în viitor pusă altfel decât în mod abstract. Faptul că ştim că trăim de mai multe ori pe Pământ, că trăim un lucru sau altul care trece dintr-o viaţă pământească trecută în alta, aceste consideraţii sunt, desigur, foarte frumoase, dar ele sunt relativ inofensive, căci ele nu constituie decât o adeziune generală, o credinţă. Faptul devine serios abia atunci când privim omul absolut concret şi când îi înţelegem viaţa concretă dintr-o epocă ulterioară în funcţie de viaţa sa concretă din epoci anterioare.

Asemenea consideraţii vrem să întreprindem acum şi vrem să avem în vedere mai întâi un element istoric, pentru a lua absolut în serios consideraţiile karmice, şi vrem să privim mersul înainte în evoluţia omenirii, în privinţa civilizaţiei şi a tot ceea ce face omenirea, în aşa fel încât să percepem cum oamenii transportă într-o altă epocă ceea ce şi-au cucerit ei mai înainte, în timpurile trecute.

Vedem că apare într-o anumită epocă Baco de Verulam, să zicem; îl vedem pe Darwin apărând mai târziu, şi vedem în ei ceva înrudit. Dacă suntem superficiali, studiem cum au ajuns Bacon şi Darwin la concepţiile lor. Dacă mergem mai în profunzime, atunci constatăm că ei introduc în civilizaţia creştină ceva ce, în primă instanţă, nu poate fi conceput ca provenind din această civilizaţie creştină. Când privim în urmă, trebuie să apară întrebarea: Oare nu cumva Bacon şi Darwin au trăit o existenţă pământească anterioară?

Vedem că apare într-o anumită epocă Baco de Verulam, să zicem; îl vedem pe Darwin apărând mai târziu, şi vedem în ei ceva înrudit. Dacă suntem superficiali, studiem cum au ajuns Bacon şi Darwin la concepţiile lor. Dacă mergem mai în profunzime, atunci constatăm că ei introduc în civilizaţia creştină ceva ce, în primă instanţă, nu poate fi conceput ca provenind din această civilizaţie creştină. (Planşa 1* sus) Când privim în urmă, trebuie să apară întrebarea: Oare nu cumva Bacon şi Darwin au trăit o existenţă pământească anterioară?

* Relativ la desene vezi şi pagina 255

plansa 1    Planşa 1
[măreşte imaginea]

Din aceste existenţe trecute, ei au adus ceea ce se prezintă în faţa ochilor noştri în vieţile lor pământeşti ulterioare. Îi înţelegem din punct de vedere istoric abia atunci când îi înţelegem în mod individual. Căci istoria se dezvăluie când luăm karma în serios, ea apare în acţiunile umane, în curenţii vieţii umane, ca ivindu-se dintr-un trecut îndepărtat şi continuându-se până în prezent şi în viitor.

De acum înainte nu vom mai vorbi despre aceste lucruri cu reticenţă; trebuie să spunem cum sunt realităţile din sânul vieţii spirituale, şi astfel lumea exterioară a istoriei şi a naturii să ne apară în aşa fel încât această lume exterioară a istoriei şi a naturii să reveleze ceea ce se află în spatele ei ca realitate spirituală.


În orice caz, omul va privi la început abordarea şi tratarea unor asemenea probleme, cum sunt cele pe care le-am schiţat eu aici, cu mai multă superficialitate decât este cazul să o facem faţă de lumile spirituale şi fizice în care trăim. Căci, vedeţi dumneavoastră, modul în care gândesc oamenii asupra lucrurilor vieţii obişnuite, modul în care decid ei asupra lucrurilor vieţii obişnuite, nu poate fi aplicat deciziilor care se iau faţă de asemenea lucruri. Şi, înainte de a răspunde la întrebările: Cine era Bacon în viaţa sa precedentă? Cine era Darwin în viaţa sa precedentă? şi pentru a vă face cunoscute toate substraturile care trebuie să fie luate în considerare în cazul unor asemenea întrebări, eu îmi pot permite astăzi, la sfârşitul primului studiu consacrat acestor probleme, să adaug un fel de remarcă personală, făcută totuşi într-un spirit obiectiv.

Pe parcursul numerelor din «Goetheanum», apare acum Cursul vieţii mele [ Nota 77 ]. Dar într-un periodic destinat şi lumii exterioare nu se poate relata tot ceea ce ar trebui să fie luat în considerare şi, fireşte, ici şi colo este necesară câte o completare pentru aceia care vor să găsească în mod serios în cadrul Mişcării noastre calea care să-i conducă în lumea spirituală. Aş vrea, aşadar, astăzi, înainte de a aborda în următoarea conferinţă răspunsul la întrebările de genul celor care tocmai au fost puse aici, să fac această remarcă personală, individuală.

Vedeţi dumneavoastră, pentru cel care, ca şi mine, a crescut şi a trăit din anii '60 ai secolului precedent până în prezent, înseamnă a trăi în acea perioadă pe care eu am caracterizat-o adesea ca fiind perioada în care în civilizaţia umană intervine domnia lui Mihael, înlocuind domnia lui Gabriel, care durase trei secole şi jumătate. Domnia lui Mihael, adică intervenţia impulsului solar al lui Mihael în întreaga civilizaţie a omenirii în evoluţie, s-a instaurat la sfârşitul anilor '70 ai secolului trecut. Când trăiai în epoca ce a urmat imediat după intervenţia influenţei lui Mihael, când vieţuiai împreună cu nişte tovarăşi de tinereţe, faptul că pe atunci, aşadar, în anii '80, '90, când domnia lui Mihael a început să-şi facă simţită acţiunea în spatele evenimentelor exterioare, aşadar, când trebuia să-ţi dezvolţi sufletul afectiv sau al raţiunii – dumneavoastră ştiţi că îl dezvoltăm între douăzeci şi opt şi treizeci şi cinci de ani –, atunci vieţuiai, dacă îţi dezvoltai în mod just acest suflet afectiv sau al raţiunii, în afara lumii fizice. Când omul se trăieşte pe sine însuşi, când se vieţuieşte în mod conştient cu sufletul afectiv sau al raţiunii, el trăieşte în afara lumii fizice.

Noi spunem că omul este constituit din trup fizic, trup eteric şi trup al senzaţiei. Cu trupul fizic, el este situat în mod clar în sânul lumii fizice. Cu trupul eteric, el trăieşte tot în lumea exterioară, cu trupul senzaţiei el trăieşte de asemenea, şi în mod intens, în lumea exterioară. În sufletul senzaţiei, el trăieşte tot în lumea exterioară. Dar omul poate trăi cu totul în afara lumii exterioare atunci când trăieşte foarte conştient în sufletul raţiunii sau afectiv – înainte de trezirea sufletului conştienţei, care are loc la treizeci şi cinci de ani –, aşadar, când el trăieşte în deplină conştienţă în sufletul raţiunii sau afectiv. Putem pătrunde atunci cu totul în domeniul sufletului. De aceea, pe atunci, în anii '80, '90 ai secolului trecut, existase ocazia, pentru cel care era predispus pentru aceasta, de a trăi cu sufletul raţiunii sau afectiv mai mult sau mai puţin în afara lumii fizice.

Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că, trăind cu sufletul raţiunii sau sufletul afectiv în afara lumii fizice, puteai trăi în sfera în care tocmai pătrundea Mihael, intrând în viaţa pământească.

Căci, vedeţi dumneavoastră, în anii '80, '90 se desfăşurau multe lucruri pe care oamenii le admirau, în cadrul cărora erau ei educaţi sau se autoeducau. Ei bine, se vorbeşte mult despre noii oameni de litere din această perioadă, în cuvinte pompoase. Luaţi tot ceea ce au furnizat periodicele, ceea ce a dat arta, ceea ce a apărut în anii '80, '90 ai secolului trecut: 1879, 1880, 1990 şi aşa mai departe (Planşa 1 dreapta jos). Dar tocmai în aceşti ani s-a mai întâmplat şi altceva. Exista un văl subţire, şi în spatele acestui văl subţire se afla o lume imediat învecinată cu lumea noastră fizică. Aceasta era caracteristica perioadei care a precedat sfârşitul erei Kali-Yuga – era Kali-Yuga, se ştie, s-a încheiat o dată cu secolul al 19 lea –, faptul că era prezentă o altă lume, învecinată, vizibilă ca printr-un văl subţire, pe care conştienţa obişnuită nu-l putea totuşi străbate: aici se desfăşura ceva care trebuie să apară din ce în ce mai mult în lumea fizică şi să se manifeste prin efectele sale.

Exista, într-adevăr, ceva misterios în preajma acestui sfârşit al secolului al 19-lea. În spatele unui văl se desfăşurau evenimente puternice, şi toate se grupau în jurul fiinţei spirituale pe care noi o desemnăm cu numele de Mihael. Existau nişte adepţi puternici ai lui Mihael, suflete umane care pe atunci nu erau prezente în trup fizic, ci se găseau între moarte şi o nouă naştere, dar şi mari puteri demonice, care, sub influenţele ahrimanice, se ridicau împotriva a ceea ce trebuia să pătrundă în lume prin Mihael.

Vedeţi dumneavoastră, dacă pot face aici o remarcă personală, aceasta este următoarea: Crescând, eu nu am avut de fapt niciodată dificultăţi în a înţelege lumea spirituală. Ceea ce îmi oferea lumea spirituală pătrundea în sufletul meu, lua formă de idei, putea da naştere unor gânduri. Dar ceea ce le era atât de uşor celorlalţi oameni, mie îmi era dificil. Eu puteam înţelege rapid relaţiile din domeniul ştiinţelor naturii, în schimb, faptele izolate nu-mi puteau rămâne în memorie, nu pătrundeau acolo. Puteam înţelege uşor teoria ondulatorie, concepţiile matematicienilor, ale fizicienilor, ale chimiştilor; în schimb, când era vorba de un mineral, eu nu trebuia, ca mulţi alţii, să-l privesc o dată, de două ori, pentru a-l recunoaşte apoi, ci chiar de treizeci sau patruzeci de ori. Realităţile lumii exterioare îmi opuneau o rezistenţă atunci când trebuia să le reţin, să le sesizez. Eu nu puteam intra uşor în această lume fizic-sensibilă.

Prin aceasta, eu trebuia să stau, cu tot sufletul raţiunii şi cel afectiv în această lume din spatele vălului, în acest domeniu al lui Mihael, şi trebuia să particip la tot ceea ce avea loc acolo. Atunci au apărut marile exigenţe de a lua în serios viaţa spirituală, de a pune probleme de o asemenea anvergură. Viaţa exterioară continua să scrie vechea biografie filistină a lui Darwin şi a lui Bacon. Dar acolo, în culise, în spatele vălului subţire, în domeniul lui Mihael, acolo se puneau marile întrebări ale vieţii. Şi învăţai înainte de toate să cunoşti un lucru: Ce mare deosebire este între a-ţi pune aceste întrebări cu inima – şi a le formula în cuvinte.

Omul de astăzi crede că despre ceea ce ştim se poate vorbi în cuvinte. Tot ce află omul de astăzi este transpus cât mai repede posibil în cuvinte şi exprimat în cuvinte. Întrebările care se puneau în domeniul lui Mihael tocmai în anii '80, '90, aceste întrebări continuau să acţioneze când se sedimentau în sufletul unui om, ele au continuat să acţioneze şi în secolul 20. Şi de fiecare dată când cineva ajungea să trăiască deja decenii sub influenţa acestor întrebări şi voia să le formuleze, era întotdeauna ca şi cum ar fi intervenit adversarii lui Mihael şi i-ar fi paralizat limba, fiindcă nu voiau să se vorbească despre anumite lucruri.

Şi, vedeţi dumneavoastră, şi în sânul Mişcării antroposofice au trebuit să fie duse mai departe multe lucruri care au rămas, oarecum, taina lui Mihael. De aceste lucruri ţineau, înainte de toate, acele adevăruri referitoare la raporturile istorice. De câtva timp se poate vorbi despre aceste lucruri fără rezervă. De câteva luni a apărut posibilitatea – şi tocmai că a devenit posibil şi pentru mine – de a se vorbi despre aceste lucruri fără rezervă. De aceea se întâmplă, s-a întâmplat şi poate să se întâmple şi aici acest lucru, şi anume că de acum înainte se poate vorbi fără rezervă despre raporturile dintre vieţile pământeşti. Căci asta are legătură cu dezvăluirea tainelor lui Mihael, care s-au desfăşurat în modul pe care l-am descris în faţa dumneavoastră

Acesta este unul dintre aspectele concrete despre care am vorbit înainte în mod abstract. În prima parte, eu vorbeam despre o eventualitate: eventualitatea ca lumea spirituală să se închidă, să nu ni se mai pună la dispoziţie. Dar ea nu s-a închis. În realitate, prin tot ceea ce mi-a fost posibil, mai ales începând de la Congresul de Crăciun al Societăţii Antroposofice, prin modul în care mi-a fost permis după acest Congres să desfăşor o muncă ocultă – acestea nu sunt, desigur, fapte noi, în domeniul ocult nu pot fi comunicate imediat, chiar azi, lucrurile care au fost aflate ieri, care au fost trăite în modul descris –, dar la aceasta s-a adăugat faptul că demonii care mai înainte împiedicau ca lucrurile să fie spuse sunt reduşi la tăcere.

Prin aceasta atragem atenţia asupra unei asemenea cotituri, şi eu vă relatez aceasta pentru ca dumneavoastră să înţelegeţi lucrurile cu seriozitatea necesară atunci când în viitor se va vorbi în mod concret despre vieţile pământeşti succesive ale unor personalităţi importante sau neimportante. Aceste lucruri nu e voie să fie luate uşor, trebuie să avem faţă de ele respectul necesar.

Eu voiam să fac aceste aluzii; ele vor fi completate în cursul celorlalte conferinţe, şi atunci veţi vedea alte aspecte. Dar, înainte de a vorbi despre încarnările anterioare ale lui Darwin şi ale altora, voiam mai întâi să vă atrag atenţia asupra atmosferei spirituale, asupra luminii spirituale în care trebuie să fie văzute aceste lucruri. Vom vorbi în continuare despre aceste lucruri data viitoare, cu ocazia următoarei noastre întâlniri a membrilor*.

* A urmat traducerea în engleză şi răspunsul la întrebările cu privire la Secţii.


Mai trebuie să spun că noi am integrat în Mişcarea antroposofică o mişcare esoterică în sensul restrâns al cuvântului, această mişcare esoterică fiind repartizată pe diferite secţii. În primul rând este prezentă Secţia generală, al cărei conţinut este un esoterism destinat tuturor sufletelor umane. Avem apoi Secţia pedagogică – lucrurile vor deveni şi mai cunoscute –, şi mai avem Secţia medicală. Avem două Secţii artistice, una pentru artele plastice, una pentru artele muzicii şi ale cuvântului. Avem o Secţie de ştiinţe ale naturii. Avem o Secţie de astronomie-matematică. – Şi voi mai avea de făcut comunicări asupra acestor lucruri cu prilejul unei ocazii corespunzătoare.

Secţia generală este mai întâi reprezentată în faţa lumii prin prima ei Clasă, şi ore de clasă [ Nota 78 ] au fost ţinute deja de mult timp la Dornach, altele au fost ţinute de mine în diferite locuri, de exemplu, Praga, Breslau, Paris. Printre lucrurile la care vom fi participat noi aici trebuie să figureze şi aceste ore de clasă, una dintre aceste ore este prevăzută pentru marţea viitoare aici. Pentru aceasta este necesar să fie admişi acei prieteni care sunt în situaţia de a deveni membri ai acestei Clase şi ai mişcării esoterice în general.

Vă voi vorbi despre condiţiile riguroase despre care este vorba pentru prima oră de clasă. Dar mai întâi este vorba de faptul că trebuie să ceară admiterea lor la orele de clasă numai acei prieteni care aparţin Mişcării antroposofice de cel puţin doi ani. Excepţiile nu vor putea fi decât rare. Pe lângă aceasta, conducerea Şcolii de la Goetheanum îşi rezervă dreptul de a acorda calitatea de membru, sau de a o refuza.

Ceea ce trebuie să spunem în primul rând este că în viitor orice persoană care are un interes şi o năzuinţă sinceră faţă de lumile spirituale se va putea apropia de Societatea Antroposofică. Acest lucru nu implică nici o altă obligaţie decât aceea pe care şi-o poate asuma propriu-zis orice om raţional cinstit.

În schimb, Şcoala, care trebuie să deschidă calea spre însăşi lumea spirituală, trebuie să aibă nişte cerinţe foarte serioase. Cel care vrea să fie membru al Şcolii trebuie să fie şi un adevărat reprezentant al cauzei antroposofice în lume.

Nu numiţi aceasta o atingere a libertăţii umane! Libertatea trebuie să existe, desigur, de ambele părţi. Cel care devine membru al Şcolii este în primul rând un om liber, dar conducerea Şcolii trebuie să fie şi ea liberă. Ea trebuie să poată decide în mod liber cui vrea să-i ofere bunurile spirituale pe care le dăruieşte Şcoala. Acesta este, ca să spunem aşa, un contract spiritual încheiat între conducerea Şcolii şi membrii săi individuali. De aceea, Şcoala trebuie, de asemenea, să decidă, dacă există cineva care a devenit membru al Şcolii şi care nu acţionează în acord cu ceea ce vor să dea impulsurile Şcolii şi nu se comportă în viaţă ca reprezentant al Şcolii, aşadar, Şcoala trebuie să fie liberă să decidă, de exemplu, că el nu mai poate fi membru al Şcolii, sau nu-i mai poate fi membru un anumit timp.

Faptul că aceste lucruri trebuie să fie considerate în mod riguros, vă poate apărea din aceea că înainte de a se putea ţine o oră de clasă aici, în mijlocul dumneavoastră – ceea ce se va întâmpla marţea viitoare pentru prima dată, şi apoi orele vor fi continuate –, în cursul activităţii Şcolii a fost deja necesară excluderea din Şcoală a mai mult de şaisprezece, şaptesprezece membri. Lucrurile care se referă la viaţa ocultă trebuie să fie înţelese în deplina lor realitate.

Aşadar dacă cineva crede că el poate cu adevărat, în calitate de reprezentant al cauzei antroposofice în faţa lumii, să solicite admiterea sa în Şcoală, el poate să facă pentru aceasta o cerere. Condiţia exterioară care trebuie să fie îndeplinită este, în primul rând, aceea ca el să fie membru de cel puţin doi ani al Societăţii Antroposofice. Prietenii care sunt membri de mai mult de doi ani pot cere, dacă încă nu-l deţin, carnetul albastru. În viitor va exista carnetul roz de membru al Societăţii Antroposofice, şi carnetul albastru de membru al Şcolii.

Aşadar eu îi rog pe acei prieteni care vor să devină membri ai Şcolii şi care, aşa cum spuneam deja, încă nu şi-au primit carnetul de membru, deşi deja sunt înscrişi, dar cererea lor nu a primit încă răspuns, aşadar, dacă lor nu li s-a trimis până acum carnetul de membru, să se anunţe la dr. Wachsmuth astă-seară sau cel puţin în următoarele zile şi, de preferinţă, cât mai curând posibil. Noi vom avea astfel o listă cu aceia care solicită acest lucru şi apoi cu aceia care vor putea fi admişi în Şcoală şi vor primi carnetul albastru de membru al Şcolii pentru prima oră de clasă, care, aşa cum s-a spus, este prevăzută pentru marţea viitoare.