Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CĂI ADEVĂRATE ȘI FALSE ÎN INVESTIGAŢIA SPIRITUALĂ

GA 243

CONFERINŢA a VIII-a

Torquay, 19 August 1924

POSIBILITĂȚI DE RĂTĂCIRE ÎN DECURSUL INVESTIGAȚIEI SPIRITUALE

Ființe elementare ahrimanice

Când ne dezvoltăm stările de conştienţă despre care am vorbit deja, cu fiecare stare de conștiență intrăm într-o anume sferă cosmică. Vreau să ilustreze în mod schematic cum se raportează modul de a contempla al omului la fiecare din aceste regiuni ale lumii, în care putem ajunge prin obținerea stărilor specifice de conştienţă, pe care le-am descris. Bineînţeles, pot reprezenta aici aceste lumi ca şi cum ar fi una alături de cealaltă, deşi ele de fapt sunt una în alta. Am arătat deja cum lumea Lunii, sfera Lunii şi cea a lui Mercur străbat propria noastră sferă. Acum însă, pentru a reprezenta grafic diferitele lumi, trebuie sa le reprezint una lângă alta.

desen 11
tabla 9 Tabla 9
[mărește imaginea]

Dacă desemnăm aceasta (vezi desenul, luminos) ca fiind lumea noastră, atunci dezvoltând alte stări de conștiență, corespunzător fiecări stări ajungem în altă lume. Să presupunem că ne dezvoltăm acel nivel de conştienţă care ne îngăduie să fim în legătură cu cei morţi în decursul primilor ani de după decesul lor. Această lume se învecinează cu lumea noastră (galben).

Dacă dezvoltăm următoarea stare de conştienţă, cu ajutorul căruia putem percepe mai departe viaţa celui mort, după ce acesta şi-a revăzut în ordine inversă viaţa pământească, și pe care eu am numit-o conştienţa golită, dar o conştienţă care este trează în raport cu lumea fizică. Intrăm atunci într-o altă lume, în acea lume unde de exemplu ne întâlnim cu fiinţele lui Mercur, cu acele evenimente şi întâmplări care se află în sferei lui Rafael, în sensul caracteristizat ieri. În această sferă învățăm să cunoaștem în primul rând forţele de vindecare ale naturii umane.

Astfel, cu fiecare stare de conştienţă noi intrăm într-o anumită regiune specifică a Universului şi astfel facem cunoştinţă cu fiinţele care, într-un moment sau altul, aparţin acelor regiuni. Dacă dorim să ne informăm cu privire la condiţiile în care trăiesc oamenii imediat după moarte, trebuie să ne dezvoltăm starea de conştienţă adecvată pentru a putea intra în lumea în care sălăşluiesc ei. Forma lor adevărată ni se revelează doar în lumea căreia ei îi aparţin. Dacă dorim să observăm fiinţele lui Mercur trebuie să împărtăşim conştienţa lumii lor. Astfel putem fi siguri că aceste lumi sunt, într-un anume sens, izolate unele de altele şi că fiecare dintre ele are propriile sale condiţii de conştienţă. Într-adevăr, dacă dorim să înţelegem Universul în mod corect, este neapărat necesar să o facem, pentru că doar în acest fel vom fi pregătiţi să cunoaştem aceste fiinţe conform caracterului lor adevărat. Vă voi da un exemplu simplu pentru a vă arăta în ce direcţie ne conduce această cunoaştere – o cunoaştere care caută să dezvolte în mod corect starea de conştienţă potrivită unei anumite sfere cosmice.

Să presupunem că avem o plantă cu frunze şi flori. Am învăţat deja că o plantă este imaginea reflectată a unei forme arhetipale care există în lumea spirituală şi care modelează fiinţa-plantă de pe Pământ. Când dobândim cunoaşterea regnului vegetal prin ridicarea conştienţei noastre până în lumea formelor arhetipale, ni se dezvăluie ceva de o importanţă vitală, şi anume că noi trebuie să diferenţiem în mod clar diferitele tipuri de plante care se găsesc pe Pământ. Când examinăm un specimen anume, de pildă, cicoarea, Cichorium intybus, cu percepţia spirituală adecvată, aspectul acesteia este diferit de al multor alte plante. Să luăm un exemplu tipic, de pildă violeta obişnuită, şi s-o comparăm cu Belladonna, mătrăguna. Când studiem regnul vegetal în modul pe care vi l-am indicat, vom descoperi, când luăm parte la lumea de care aparţine violeta, adică la lumea conştienţei de veghe golite, că violeta ni se revelează în faţa ochilor spirituali în toată inocenţa ei.

Mătrăguna, Belladonna, pe de altă parte, îşi derivă fiinţa din alte lumi. Noi înţelegem fiinţa plantelor obişnuite atunci când percepem faptul că ele posedă un corp fizic şi un corp eteric iar florile şi fructul sunt înconjurate de elementul cosmic universal. Noi vedem cum viaţa organică a plantelor izvorăşte pretutindeni din Pământ, corpul eteric care le înconjoară şi elementul astral care pare învăluit într-un nor. Aceasta este natura plantelor de tipul violetei. Plantele care se aseamănă mătrăgunei au o alcătuire diferită. Belladonna îşi dezvoltă florile în formă de clopot, înăuntrul cărora se dezvoltă fructul, iar elementul astral pătrunde în fruct. Violeta îşi dezvoltă fructul-capsulă doar în elementul eteric. Fructul mătrăgunei asimilează elementul astral şi, în consecinţă, planta este otrăvitoare. Toate plantele care asimilează, într-o parte oarecare a lor, astralitatea care provine din Cosmos sunt otrăvitoare. Acele forţe care la animal pătrund în interior, îi conferă un corp astral pe care îl modelează lăuntric într-o fiinţă simţitoare, sunt de asemenea sursa elementului toxic la plante.

Acest lucru este foarte interesant. Observăm cum corpul nostru astral este purtătorul unor forţe care se dovedesc otrăvitoare atunci când sunt asimilate de plante. În acest mod trebuie să considerăm noi otrăvurile. Putem căpăta o percepere interioară a otrăvurilor doar dacă înţelegem că în corpul astral al omului sunt, de fapt, conţinute forţele tuturor toxinelor care există, căci ele fac parte integrantă din fiinţa sa.

În acest context, doresc doar să prezint un punct de vedere clar, ce ne va fi ulterior de ajutor pentru a putea face distincţie între căile adevărate şi cele false în investigaţia spirituală. Ce învăţăm din exemplele prezentate? Atunci când ne-am dezvoltat starea de conştienţă potrivită pentru lumea fiecărei plante observăm că violeta rămâne în interiorul lumii care îi este proprie şi nu atrage nimic ce provine dintr-o lume ce îi este străină. Mătrăguna, pe de altă parte, atrage la sine ceva dintr-o lume străină ei; ea asimilează un element care este prerogativa regnului animal, nu a regnului vegetal. Acest lucru se verifică în cazul tuturor plantelor otrăvitoare. Ele asimilează ceva ce nu ar trebui să aparţină fiinţei plantelor, care aparţine, în realitate, regnului animal.

În Cosmos există multe fiinţe ce aparţin unor regiuni diferite. În regiunea în care noi ne întâlnim cu cei morţi şi îi putem urmări pentru o perioadă de 10, 20 sau 30 de ani după deces, până când ei părăsesc acea regiune, se află un număr de fiinţe care sunt neîndoielnic reale, şi care, fără să fie percepute de către oameni, intră în lumea noastră fizică. Poate că e cel mai bine să le descriu ca pe un fel anume de fiinţe elementare. Deci, atunci când îi urmăm pe cei morţi după ce au trecut de poarta morţii, intrăm într-o lume locuită de tot felul de fiinţe elementare înzestrate cu formă, care aparţin, de fapt, acelei lumi. Putem spune deci că, având în vedere că aceste fiinţe aparţin acelei lumi, ele ar trebui, de fapt, să se folosească doar de forţele ce aparţin acesteia. Dar printre aceste fiinţe elementare se vor găsi şi unele care nu îşi limitează activitatea la propria lor lume, ci observă oamenii, când ei scriu, de pildă, şi urmăresc toate activităţile din lumea lor între naştere şi moarte. Suntem permanent înconjuraţi de asemenea fiinţe care sunt spectatori ai activităţilor noastre.

În sine, acest rol de spectator nu este dăunător, pentru că esenţa întregului plan pe care se desfăşoară ceea ce vă descriu acum este că toate lumile care se învecinează cu a noastră, lumea în care intrăm imediat după moarte, lumea în care îi contactăm pe cei morţi multe zeci de ani după moartea acestora, tuturor acestor lumi le lipseşte ceva ce omul câştigă datorită implicării sale în lumea fizică. În această lume a morţilor nu există, de pildă, nici scris nici citit; nu există avioane, nici automobile şi nici trăsuri, aşa cum le cunoaştem noi.

Noi nu putem spune că aici, pe Pământ, construim automobile, scriem, citim, scriem şi citim cărţi şi că îngerii nu participă la toate acestea. Nu putem spune că aceste lucruri nu au şi o însemnătate pentru Cosmos în general. Adevărul este că fiinţele pe care vi le-am descris sunt „trimise în misiune” din lumea imediat adiacentă lumii noastre. Sunt obligate să ţină sub observaţie activităţile omului. Ele sunt însărcinate din alte lumi cu misiunea de a se ocupa de natura umană şi de a păstra ceea ce învaţă din observarea acesteia pentru timpurile viitoare.

Ca fiinţe omeneşti, noi suntem capabili să purtăm dintr-o viaţă în cea următoare karma noastră şi, de asemenea, efectele pe care cultura exterioară le are asupra karmei noastre. Putem duce dintr-o viaţă terestră în următoarea experienţele pe care le-am avut în legătură cu automobilul, dar nu şi construirea propriu-zisă a automobilului. Nu putem duce de la o viaţă la următoarea ceea ce se naşte doar din forţele pământeşti. Aceasta înseamnă că, în decursul civilizaţiei, omenirea a pus temeliile a ceva ce s-ar fi pierdut dacă alte fiinţe nu ar fi venit în ajutorul nostru. Aceste fiinţe, despre care v-am vorbit, sunt „însărcinate” cu misiunea de a păstra pentru viitor ceea ce omul nu poate duce de la o viaţă pământească la următoarea.

Pentru că în vechime multor asemenea fiinţe le-a fost deosebit de greu să-şi îndeplinească îndatoririle, multe din descoperirile făcute în vremurile străvechi s-au pierdut. Ideea centrală pe care doresc s-o pun în evidenţă este că noi suntem înconjuraţi de fiinţe cărora, în conformitate cu planul cosmic, li s-a încredinţat sarcina de a purta înspre viitor ceea ce omul însuşi este incapabil să transmită de la o viaţă pământească la următoarea, în special conţinutul abstract al bibliotecilor noastre, de pildă. Fiinţele spirituale cu care omul se află în contact direct nu pot face acest lucru şi ca urmare nici noi, ca fiinţe omeneşti, nu putem. Aceste fiinţe trebuie să cheme în ajutorul lor alte fiinţe, care s-au înstrăinat de ele cu multă vreme în urmă, şi care au trecut printr-o evoluţie complet diferită de cea a fiinţelor spirituale asociate omului. Aceste fiinţe, cu evoluţia lor diferită, le-am numit în cărţile mele fiinţe ahrimanice. În pofida acestei evoluţii diferite, există ocazii când ele intersectează propria noastră evoluţie, atunci când, de pildă, construim un automobil. Aceste fiinţe sunt capabile, datorită forţelor lor cosmice ahrimanice, să înţeleagă tehnicile moderne cum ar fi, de pildă, construcţia automobilelor. Ele transmit epocilor viitoare realizările tehnice ale civilizaţiei, pe care omul nu le poate purta de la o încarnare la următoarea.


Posedarea

Având la dispoziţie această informaţie suntem în măsură să descriem ce este un medium. Trebuie, bineînţeles, să facem distincţia între un medium în sensul larg al cuvântului şi un medium propriu-zis. Dacă luăm termenul „medium” în accepţiunea cea mai largă a cuvântului, noi suntem, de fapt, cu toţii mediumuri. Suntem cu toţii fiinţe sufletesc-spirituale înainte de a ne încarna pentru a ne trăi viaţa dintre naştere şi moarte. Esenţa noastră spirituală se încarnează în corpul fizic. Corpul fizic este un intermediar pentru activităţile spiritului. Dacă luăm, deci, termenul „medium” în accepţiunea sa cea mai largă, putem spune că fiecare fiinţă este, într-o oarecare măsură, un medium. Nu acesta este sensul pe care îl dăm însă în mod obişnuit expresiei „un tip mediumic”. In lumea dintre naştere şi moarte, un tip mediumic este o persoană care şi-a dezvoltat anumite zone ale creierului în aşa fel încât ele pot fi izolate de fiinţa sa luată ca întreg. Astfel, în anumite momente, acele părţi ale creierului său care susţin în mod particular activitatea Eului nu mai servesc ca bază pentru această activitate.

Când ne spunem nouă înşine „Eu”, când suntem în deplină conştienţă de sine, această conştienţă se înrădăcinează în anumite părţi specifice ale creierului. Aceste părţi ale creierului sunt izolate de către medium şi, în locul Eului omenesc, anumite entităţi din clasa pe care tocmai am descris-o se simt îndemnate să se strecoare în acele părţi ale creierului. Un asemenea medium devine atunci un vehicul pentru aceste fiinţe al căror rol este, de fapt, de a transmite viitorului realizările civilizaţiei. Când aceste entităţi iau în stăpânire un creier din care, în anumite momente, Eul este absent, ele sunt cuprinse de dorinţa nestăvilită de a se stabili în acel creier. Şi atunci când un medium se află în transă, când creierul este izolat, o entitate de acest fel, supusă influenţelor ahrimanice, şi a cărei funcţie este să transmită către viitor realizările civilizaţiei, îi pătrunde în creier. În loc să fie purtător al Eului omenesc, un asemenea medium devine, temporar, vehiculul unei fiinţe elementare care îşi neglijează îndatoririle către Cosmos. Aş vrea ca dumneavoastră să luaţi această expresie în sens literal: o fiinţă care îşi neglijează îndatoririle către Cosmos.

Datoria unei asemenea fiinţe este să observe cum scriu oamenii. Oamenii scriu cu ajutorul unor forţe care îşi au rădăcinile în acele părţi ale creierului despre care vă vorbesc. În loc să se mulţumească cu observarea, cum se procedează în mod normal, aceste fiinţe caută permanent un creier mediumic care să poată fi izolat. Şi apoi se strecoară înăuntru şi introduc în lumea contemporană ceea ce le-a învăţat observarea artei scrisului. Astfel, cu ajutorul mediumurilor, ele proiectează în prezent ceea ce, conform misiunii lor, ar trebui să comunice în viitor. Mediumismul depinde de faptul că acele capacităţi ce se vor dezvolta în viitor acţionează deja de acum, într-un mod vag şi haotic. Aceasta este originea darului profetic al mediumului şi a fascinaţiei pe care el o exercită asupra altora. Este adevărat că el este mai evoluat decât sunt în mod obişnuit oamenii prezentului, dar se manifestă prin intermediul acestor fiinţe, în maniera deja descrisă.

Aşa cum Belladonna acţionează ca un medium pentru anumite forţe astrale pe care le absoarbe în fructul ei, la fel, prin intermediul unui tip particular de creier pe care-l posedă, o fiinţă omenească este un medium pentru aceste fiinţe elementare care trebuie să participe în viitor la civilizaţia noastră, pentru că oamenii nu pot transmite totul de la o viaţă pământească la următoarea. Acesta este adevăratul secret al mediumismului – posesiunea de către o anumită clasă de fiinţe.

Dumneavoastră puteţi trage concluzia că aceste fiinţe sunt chiar creaţiile fiinţelor ahrimanice. Fiinţele ahrimanice există în Cosmos şi posedă o inteligenţă mult superioară aceleia a oamenilor. Când întâlnim fiinţele ahrimanice în lumea imediat adiacentă lumii noastre sau, dacă am dobândit cunoaştere, le întâlnim şi în lumea fizică, suntem uluiţi de vasta, excepţionala lor inteligenţă. Inteligenţa lor o depăşeşte cu mult pe cea a fiinţelor omeneşti. Şi noi nu învăţăm să le respectăm decât când realizăm cât de inteligente sunt. Ceva din această inteligenţă trece şi asupra progeniturilor lor, acele fiinţe elementare care se strecoară în creierele mediumice, astfel încât în acest fel se pot revela informaţii semnificative prin intermediul mediumurilor. Putem afla multe lucruri de importanţă capitală, mai ales dacă ascultăm într-o stare de conştienţă pe deplin dezvoltată ceea ce ei comunică. Dacă înţelegem corect natura şi alcătuirea lumii spirituale, nu putem nega faptul că mediumurile pot comunica multe informaţii autentice. Deşi putem învăţa de la ele multe lucruri importante, nu aceasta este calea corectă către cunoaşterea spirituală.

Vă veţi fi dat seama, din exemplul cu plantele, care sunt mediumuri vegetale, plante-medium pentru anumite forţe astrale care sunt responsabile de toxicitatea plantelor. Numai prin intermediul conştienţei corect dezvoltate înţelegem cum s-a creat această situaţie. Aş dori să o descriu în continuare, deoarece, atunci când discutăm despre lumea spirituală, o descriere concretă este mai bună decât folosirea conceptelor abstracte.

Să presupunem că intrăm, cu ajutorul cunoaşterii iniţiatice, în lumea în care trăiesc cei morţi după moarte. Când îi însoţim pe cei morţi în acest fel, intrăm într-o lume complet diferită de a noastră. V-am descris-o deja într-o oarecare măsură, şi am arătat că ea ne conferă o impresie de realitate mult mai intensă decât lumea în care trăim noi între naştere şi moarte.

Când intrăm în această lume, suntem uluiţi de fiinţele extraordinare pe care le găsim aici. Sufletele celor decedaţi de curând sunt înconjurate de stranii forme demonice. La pătrunderea în această lume intermediară, în care cei morţi trebuie să intre şi în care noi îi putem însoţi cu ajutorul unei anumite clarvederi, întâlnim forme demonice cu enorme picioare palmate – enorme după standardele pământeşti –, ca ale raţei sau ale speciilor de raţe sălbatice sau alte animale acvatice, care-şi schimbă permanent forma. Aceste fiinţe au o formă ce seamănă cumva cu a cangurului, dar par a fi pe jumătate păsări, pe jumătate mamifere. Şi când îi însoţim pe cei morţi trecem printr-o vastă regiune unde sălăşluiesc asemenea fiinţe.

În primul rând trebuie să ne facem o idee clară despre localizarea acestor fiinţe, despre locul unde ne imaginăm că există ele. Ele se află permanent în jurul nostru, căci noi locuim în aceeaşi lume cu cei morţi, dar nu vă uitaţi după ele pe aici prin sală. Din acest punct începe drumul către o investigaţie spirituală exactă şi reală.

Să presupunem că vă plimbaţi pe o pajişte unde se găsesc multe plante din specia Colchicum autumnale, brânduşa de toamnă. Dacă, aflaţi în mijlocul brânduşelor, încercaţi să evocaţi starea de conştienţă ce vă dă posibilitatea să îi urmaţi pe cei morţi, veţi vedea, în toate locurile în care creşte câte o brânduşă, o fiinţă ca acelea pe care tocmai le-am descris, cu uriaşe picioare palmate şi un aspect ciudat, ca de cangur. Vi se arată o astfel de fiinţă din fiecare brânduşă de toamnă.

Dacă vă mutaţi în alt loc, unde creşte Belladonna, mătrăguna neagră, la marginea drumurilor, şi vă transpuneţi în starea de conştienţă despre care v-am vorbit, veţi întâlni fiinţe oribile, demonice, care aparţin, de asemenea, acestei lumi. Colchicum autumnale şi Belladonna sunt deci mediumuri care permit fiinţelor lumii de dincolo să pătrundă în ele şi care, prin celălalt aspect al lor, aparţin, de fapt, lumii celor morţi.

Dacă ţinem seama de acest lucru, vom realiza că peste tot în jurul nostru se află o altă lume. Este esenţial ca noi să intrăm în mod conştient în această altă lume, să percepem plantele Colchicum autumnale şi Belladonna nu doar cu conştienţa obişnuită, ci şi cu conştienţa mai înaltă ce se află în legătură cu cei morţi.

Acum luaţi în considerare următoarele. Să presupunem că ne aflăm acum într-o poiană în care cresc brânduşele de toamnă. Pentru a găsi plantele care poartă florile de Belladonna s-ar putea să fim nevoiţi să călătorim mult şi să urcăm un povârniş de munte. Pe planul fizic, Belladonna şi brânduşa de toamnă nu pot fi găsite împreună. Dar în lumea spirituală ele se află una lângă alta. Spaţiul este altfel constituit. Obiecte care se află departe unul de celălalt în lumea fizică pot fi alăturate în lumea spirituală. Lumea spirituală are propriile ei legi; acolo totul este altfel.

Să presupunem că întâlnim aceste plante în lumea celor morţi. Când luăm legătura cu cei morţi, observăm că lor aceste plante nu le produc nici pe departe impresia oribilă pe care ne-o provoacă nouă. Ei, cei morţi, ştiu că prezenţa acestor fiinţe demonice este în acord cu un plan cosmic plin de înţelepciune. Ca urmare, atunci când suntem în contact cu cei morţi, observăm că lumea intermediară este populată cu forme demonice care corespund plantelor otrăvitoare. Dacă, după aceea, avansăm către tărâmurile din care se retrag cei morţi după ce au trecut 10, 20 sau 30 de ani, pentru a pătrunde pe tărâmuri mai înalte, găsim acolo formele ce corespund plantelor neotrăvitoare. Astfel, regnul vegetal are un rol important atât în lumea aceasta, cât şi în cea imediat superioară. Cu toate acestea, în lumea superioară îmbracă forme diferite.

Ceea ce, în forma sa adevărată, aparţine lumii stelelor are un corespondent pe Pământ sub forma unei Belladonna, unei brânduşe de toamnă sau a unei violete. Are, de asemenea, un corespondent şi în lumea celor morţi, unde forma sa adevărată este reflectată în maniera deja descrisă. Tot ce se află într-o lume creează reacţii în celelalte lumi. Dar pentru a putea obţine o cunoaştere adecvată a acestor lucruri trebuie să intrăm în mod conştient în lumea de care ele aparţin cu adevărat.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul fiinţelor ce ţin de aceste lumi. Noi putem şti ce sunt acele fiinţe elementare, progenituri ale fiinţelor ahrimanice, doar dacă pătrundem în lumea ce se învecinează cu lumea noastră. Aceste fiinţe se manifestă prin intermediul mediumurilor. Ele iau în stăpânire mediumul şi astfel pătrund temporar în lumea noastră. Dacă noi nu le contactăm decât prin intermediul unui medium uman, nu le vom cunoaşte în forma lor adevărată. Ca urmare, aceia care fac cunoştinţă cu ele doar observându-le manifestările prin intermediul mediumurilor nu vor putea în niciun fel să ajungă la adevăr, pentru că aceste fiinţe se manifestă într-o lume care le este străină. Este neîndoielnic că astfel pot fi transmise revelaţii spirituale, dar e imposibil să fie înţelese când ele izvorăsc dintr-o lume căreia nu îi aparţin. Elementul înşelător şi în mare măsură halucinant ce se regăseşte în tot ceea ce are legătură cu conştienţa mediumică se explică prin faptul că cei care contactează aceste fiinţe nu le înţeleg adevărata natură.

Datorită faptului că pătrund în lume în acest fel, acestor fiinţe le este rezervat un destin unic. Cunoaşterea Universului, despre care v-am vorbit, ne serveşte pentru a ne extinde propria noastră cunoaştere. Atunci când pătrundem în lumea celor morţi şi traversăm pădurea demonică de Colchicum autumnale, Digitalis purpurea (degeţel roşu), Datura stramonium (laur porcesc) şi aşa mai departe, ne dăm seama că violeta va suferi o transformare şi în viitor va lua forme cu totul diferite. Ea are o însemnătate pentru viitorul Cosmosului. Prin însăşi natura sa, brânduşa de toamnă se pregăteşte pentru moartea căreia îi este destinată. Plantele otrăvitoare sunt plante muribunde, specii care se sting, lipsite de posibilitatea unei dezvoltări viitoare. În viitor, ele vor fi înlocuite de alte specii otrăvitoare. Specia care este otrăvitoare se află deja pe moarte în epoca noastră. Desigur, epoca are o durată foarte lungă, dar aceste plante otrăvitoare poartă deja în ele seminţele morţii. Şi aceasta va fi soarta întregului regn vegetal. Când observăm lumea vegetală cu ajutorul acestei vederi spirituale, percepem forţe de creştere şi dezvoltare care aspiră cu dinamism către viitor şi o lume muribundă, destinată pieirii.

La fel stau lucrurile şi cu acele fiinţe care iau în posesie mediumurile. Ele se detaşează de tovarăşele lor, a căror sarcină e să poarte prezentul până la un viitor îndepărtat. Prin intermediul mediumurilor ele invadează lumea prezentă, se implică în destinul Pământului şi-şi sacrifică misiunea viitoare. Astfel, ele îl lipsesc în mare parte pe om de misiunea sa viitoare. Şi asta este ceea ce percepem când înţelegem adevărata natură a mediumismului, căci mediumismul implică dispariţia viitorului pentru ca prezentul să fie mai important decât orice altceva. Ca urmare, când asistăm la o şedinţă de spiritism deţinând cunoaşterea adevăratelor relaţii oculte şi a adevăratei naturi a Universului, vom fi uluiţi să vedem că întregul cerc al participanţilor la o manifestare spiritistă pare să fie înconjurat de plante otrăvitoare. Fiecare şedinţă de spiritism este, de fapt, înconjurată de o grădină de plante otrăvitoare care nu mai apar sub acelaşi aspect ca şi pe tărâmul celor morţi, şi care cresc în jurul cercului spiritist, iar din fructele şi florile lor se văd ieşind fiinţe demonice.

Aceasta este ceea ce vieţuieşte un clarvăzător la o şedinţă de spiritism. În primul rând, el pare să treacă printr-un fel de hăţiş cosmic de plante otrăvitoare care au activitate lăuntrică şi sunt parţial animale. Doar după formele lor le putem recunoaşte ca fiind plante otrăvitoare. Aşa învăţăm cum tot ceea ce lucrează în cadrul acestei activităţi mediumice, care ar trebui să contribuie la cunoaşterea omenirii şi să rodească în viitor, este trimis în prezent, unde nu îi este locul. În prezent, această cunoaştere lucrează în detrimentul omenirii.

Aceasta este taina lăuntrică a mediumismului, o taină despre care vom afla mai multe în decursul următoarelor conferinţe.


Misterul interior al naturii mediumnice

Acum este posibil să indicăm precis care anume aspect al mediumismului prezintă o problemă majoră faţă de constituţia omului, în acest context, relatarea mea s-ar putea să pară abstractă, dar vă va ajuta să înţelegeţi întrucâtva natura mediumismului.

Ştim că un creier uman aflat în cavitatea craniană are o greutate medie de 1 500 de grame sau ceva mai mult. Dacă creierul omului ar apăsa cu toată această greutate pe venele delicate de la baza creierului, le-ar strivi imediat. Dar, indiferent de cât de lungă ne este viaţa, greutatea creierului nostru niciodată nu apasă pe reţeaua de vase de la baza sa. Vom înţelege acest lucru dacă-l interpretăm în mod corect.

desen 12
tabla 9 Tabla 9
[mărește imaginea]

Să luăm omul aşa cum este el constituit; îl desenez foarte schematic. Vedem cum canalul spinal merge în sus şi se lărgește în creier (roșu). Canalul spinal, cu excepţia unor anume porţiuni care nu sunt solide, care sunt doar semisolide, este plin cu lichid şi creierul pluteşte în acest lichid. Creierul uman plutește în lichidul cefalorahidian (lila).

Legea lui Arhimede o cunoaşteţi din studiul fizicii. Se spune că Arhimede a descoperit-o într-o străfulgerare de inspiraţie, pe când se afla în baie. El a făcut următorul experiment: cu trupul scufundat în apă, şi-a ridicat mai întâi un picior, apoi pe celălalt. A observat că picioarele sale au o greutate diferită, după cum se aflau în apă sau afară din apă. Ele îşi pierdeau din greutate când erau scufundate în apă. Pentru un om ca Arhimede această experienţă avea implicaţii mai vaste. El a observat că atunci când un obiect este total scufundat într-un fluid pierderea aparentă de greutate este egală cu greutatea apei dezlocuite.

Putem pune un pahar plin pe o masă şi să coborâm treptat în apă o greutate suspendată printr-un fir de un cântar cu arc. Vom vedea că greutatea acelui corp este mai mică în apă decât în aer. Când un corp solid este scufundat într-un fluid el este împins în sus cu o forţă egală cu greutatea fluidului dezlocuit. Aceasta este legea lui Arhimede.

Creierul omului pluteşte în lichidul cerebrospinal; pierderea aparentă de greutate a creierului este egală cu greutatea lichidului cerebrospinal dezlocuit. Asfel, creierul nostru nu cântăreşte 1 500 de grame. El pierde din greutate tot atât cât cântăreşte fluidul dezlocuit, respectiv 1 480 de grame, aşa încât, conform legii lui Arhimede, greutatea sa propriu-zisă este de aproximativ 20 de grame.

Creierul nostru cântăreşte doar 20 de grame, dar trebuie să preţuim în mod deosebit aceste 20 de grame, deoarece doar ele sunt cele care pot găzdui Eul.

Dar întreg corpul nostru este umplut cu tot felul de constituenţi solizi care, de asemenea, plutesc într-un mediu lichid – de pildă, corpusculii sangvini. Toți aceştia suferă o pierdere de greutate, şi numai în ceea ce rămâne din greutatea lor, numai acolo înăuntru se află Eul. Astfel încât, Eul este răspândit în sânge, dar nu corespunzător ponderabilității sângelui. La toate acestea trebuie să fim atenți, la tot ceea ce mai are greutate perceptibilă, atunci când mergem pe jos. Trebuie să dăm foarte mare atenție la ceea ce stă aici (vezi desenul: creier) și mai are o greutate în sensul real. Căci numai acolo poate fi situat Eul nostru – altfel locul său e luat de astral, de corpul eteric şi aşa mai departe.

Mediumul este o fiinţă umană la care această parte solidă a constituţiei sale, cele 20 de grame ale creierului, nu mai conţin Eul. Eul este expulzat din acele părţi care încă mai au greutate şi fiinţele elementare pot pătrunde înăuntru.

Modul de gândire materialist încearcă să localizeze totul şi vrea să ştie în ce parte a omului se află fiinţa elementară atunci când ia în posesie mediumul. Acesta e limbajul minţii materialiste, care gândeşte mecanic şi matematic. Viaţa, totuşi, nu acţionează mecanic şi matematic, ci în mod dinamic. Nu trebuie, deci, să spunem că mediumul se află într-un loc sau altul, care să poată fi localizat în mod pur matematic şi geometric. Noi trebuie să spunem: Mediumul este localizat în acele părţi ale constituţiei sale care posedă greutate, sunt supuse gravitaţiei, în părţile care sunt atrase de Pământ. Acolo pot pătrunde fiinţele ahrimanice; şi nu doar acolo, ci şi în alte părţi. Descrierea pe care v-am prezentat-o indică doar aspectul cel mai grosier al problemei. Există și un aspect subtil.

desen 13
Tabla 9

Cum vedemn noi pe planul fizic? Aici avem ochii (vezi desenul). De la ochi nervul optic merge în spate, la creier Nervul optic se extinde în ochi și merge înspre creier. Nervul optic păstrează baza senzaţiei de culoare. Materialistul încearcă să explice cum nervul optic transmite senzaţiile de culoare la creier şi le „descarcă” acolo. El compară acest proces cu încărcarea unui vapor sau a unui vagon de tren. Ceva este „încărcat” în nervul optic din afară şi este transportat de nerv; apoi este „descărcat” într-un loc sau altul şi pătrunde în suflet. Explicaţia nu e chiar atât de grosolană, dar în esenţă la asta se rezumă. Adevărata explicaţie e cu totul alta.

Funcţia nervului optic este de a transporta senzaţia de culoare până la creier, dar şi de a o izola la un moment dat. Culoarea există doar la periferie. Funcţia nervului optic este de a izola senzaţia de culoare cu atât mai mult cu cât se apropie mai mult de creier, astfel încât creierul este aproape lipsit de culoare; doar culori foarte palide mai ajung până la creier. Şi nu doar culoarea este ecranată, ci şi orice fel de relaţie cu lumea exterioară. Vederea şi auzul sunt asociate cu organele de simţ. În apropierea imediată a creierului nervii optici şi auditivi ca şi nervii care percep senzaţia de căldură reduc tot ceea ce există la periferie la nivelul unor impresii palide. Acestea se află în aceeaşi relaţie faţă de senzaţie ca şi cele 20 de grame faţă de cele 1 500 de grame ale creierului, căci cele 20 de grame fac doar o palidă impresie faţă de greutatea creierului. Aceasta e tot ceea ce ne rămâne. Când preluăm prin simţuri spectacolul magnific al zorilor, partea posterioară a creierului nu primeşte decât o umbră palidă, o vagă impresie a acestuia. Noi trebuie să acordăm mare atenţie acestei umbre palide, căci doar aici îşi poate face loc Eul nostru.

În clipa în care Eul nostru este izolat şi noi manifestăm puteri mediumice, o fiinţă elementară se strecoară în această palidă umbră sau în tonurile stinse care ne vin de la simţul auzului. Ea se strecoară în părţile care au fost părăsite de către Eu, acolo unde percepţia senzorială exterioară este obliterată şi ia în stăpânire mediumul. Apoi pătrunde în ramificaţiile nervilor, în organizarea voinţei, adică, în nervii care guvernează formarea voinţei. În consecinţă, mediumul va începe să răspundă în mod activ, căci ceea ce ar trebui să fie sub dominaţia Eului a fost luat în stăpânire de această fiinţă elementară. Toate acele elemente subtile, ca o umbră, greutatea reziduală a creierului, rămăşiţele senzaţiilor de culoare sau auditive, ne posedă ca o fantomă – căci această greutate de 20 de grame e doar o fantomă şi aceste palide umbre ale culorilor care ajung să pătrundă în fiinţa noastră lăuntrică sunt ca nişte fantome. Fiinţa elementară intră în această fantomă şi mediumul ajunge atât de letargic încât corpul său devine cu desăvârşire pasiv iar tot ceea ce ţine de acea palidă, fantomatică lume de umbre care ar trebui, de fapt, să fie străbătută de Eu – umbre care în mod normal sunt ocupate de către Eu – devine acum activ înăuntrul său.

O fiinţă umană poate fi medium doar atunci când permite facultăţilor care se află în serviciul omului normal să fie copleşite de letargie, de o inerţie totală, şi când acea fantomă pe care am descris-o se activează. Noi putem observa acest lucru, de pildă, în modul cum scrie mediumul. Mediumul, desigur, nu ar putea scrie decât dacă tot ceea ce se află înăuntrul său ar fi mai uşor decât se întâmplă în cazul creierului, căci tot ceea ce are greutate pluteşte într-un mediu fluid, dă un sentiment, o senzaţie de uşurare, şi astfel fiinţa elementară scrie în acele zone care nu sunt supuse gravitaţiei şi unde în mod obişnuit Eul este cel care ghidează creionul. În cazul mediumului, deci, fiinţa elementară este cea care preia conducerea condeiului în această fantomă umană.

Nu poate fi negat faptul că în toate fenomenele mediumice ne confruntăm cu intruziunea unei alte lumi. Aşa cum fiinţele ahrimanice ale unei alte lumi pot pătrunde în mişcările pe care le efectuează mediumul, la fel ele pot pătrunde şi în emanaţiile pe care le-am descris ieri. Există puternice emanaţii fluide mai ales în regiunile glandulare ale organizării omeneşti. Aceste fiinţe elementare pătrund nu doar în emanaţiile fluide, ci şi în emanaţiile respiratorii şi cele de lumină. Doar în cazul emanaţiilor chimice are loc o interacţiune conştientă între individul care se foloseşte de aceste emanaţii chimice şi fiinţele care pătrund în ele. În acest punct începe magia neagră – cooperarea conştientă cu aceste fiinţe care pătrund în maniera pe care am descris-o.

Mediumurile şi persoanele care fac experienţe cu mediumuri nu sunt conştiente de adevăratele procese care au loc. Adeptul magiei negre, pe de altă parte, este pe deplin conştient de faptul că invocă pentru propriul său interes aceste fiinţe ale lumii elementare şi le invită în emanaţiile chimice ale fiinţelor omeneşti, şi în primul rând în ale sale. De aceea magicianul întunecat este mereu înconjurat de o mulţime de subordonaţi, constând din aceste fiinţe elementare, iar el le înlesneşte folosirea impulsurilor ocult-chimice din lumea fenomenelor, fie prin intermediul propriilor sale emanaţii, fie prin fumigaţii, parfumuri, ce se degajă din arderea răşinilor aromatice, în laboratorul său.

Astfel noi vedem că la fel cum Belladonna pătrunde fără drept într-o lume care îi este străină şi astfel devine toxică, tot astfel, prin intermediul mediumismului lumea spirituală pătrunde fără drept în lumea pe care noi o locuim între naştere şi moarte. Şi acest pericol este în mod fundamental prezent ori de câte ori conştienţa omului, respectiv deplina conştienţă a Eului, este suprimată, ori de câte ori el se află într-o stare de stupoare, de comă sau pur şi simplu a leşinat. Ori de câte ori conştienţa omului este întunecată, nu prin somn, ci datorită unei alt factor, există pericolul ca omul să fie expus lumii fiinţelor elementare. În ce măsură acest lucru joacă un rol semnificativ în viaţa omului vom discuta în conferinţele următoare.