Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CĂI ADEVĂRATE ȘI FALSE ÎN INVESTIGAŢIA SPIRITUALĂ

GA 243

Sinopsis al conţinutului


Scopul sinopsisului ce urmează este de a facilita referirea la un anume subiect ce este tratat în aceste conferinţe, în ordinea în care sunt prezentate diferitele teme.


CONFERINŢA I

Această serie de conferinţe se referă la căile ce duc către lumea spirituală.

Omul înţelege realitatea prin combinarea cunoaşterii exterioare şi a cunoaşterii spirituale. Lumea fizică este formată de către spiritual iar spiritualul este activ în fizic. Maya – lumea Marii Iluzii. „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” – căutarea cunoaşterii de sine. Din aceste două surse a apărut căutarea cunoaşterii spirituale. Lumea Mayei nu poate conferi cunoaşterea fiinţei interioare a omului. În vechile Misterii, aceasta era căutată în lumea spirituală. Metodele ce duc la cunoaşterea lumii fenomenelor nu pot oferi cunoaşterea lumii spirituale. Aceasta duce la iluzie. În aceeaşi măsură, misticismul vag şi fanteziile visătoare amplifică ignoranţa. Acestea sunt căi false.

Căi adevărate: (1) Cunoaşterea exterioară, valabilă pentru lumea dintre naştere şi moarte. (2) Nici chiar expresia artistică a acestui tip de cunoaştere derivată din percepţia senzorială nu poate răspunde problemelor vieţii. Sculptorii greci şi pictorii renascentişti nu lucrau după modele. Arta este la origine inspirată de învăţătura Misteriilor. (3) Cunoaşterea spirituală necesară pentru vindecare. Vechile remedii îşi aveau originea în Misterii.

Totalitatea cunoaşterii lumii în vechea Caldee. Viaţa de veghe numită Apsu. Viaţa de somn revela ceea ce se numea Tiamat. Formele astrale, demonice din Tiamat învinse de Ea sau Sophia (înţelepciunea), care este reprezentată de Marduk sau Michael. Marduk a creat Cerul şi Pământul din cadavrul lui Tiamat. În decursul vremii viziunea lumii spirituale s-a pierdut şi a fost înlocuită de cunoaşterea intelectuală. Astăzi avem nevoie să transformăm vasta noastră cunoaştere a lumii fenomenelor într-o nouă cunoaştere a Misteriilor şi să redescoperim sursa religioasă a artei şi arta vindecării.


CONFERINŢA a II-a

Diferitele stări de conştienţă ale omului

În cadrul conştienţei normale din zilele noastre, omul face o distincţie clară între între starea de somn şi starea de veghe. În vechea Caldee nu exista o diferenţiere clară între conştienţa de zi şi cea de noapte. Caldeenii trăiau în conştienţa lunară până la vârsta de 21 de ani. Calendarul lor era bazat pe fazele Lunii. În cadrul dezvoltării lor, ei treceau prin mari schimbări la fiecare şapte ani, în concordanţă cu fazele Lunii. Conştienţa de veghe o vieţuiau pentru prima dată la 21 de ani. Aceasta persista până la vârsta de 50 de ani, iar la bătrâneţe deveneau foarte clarvăzători. În Misterii, ei erau numiţi „Eroi solari” la 50 de ani şi „Părinţi” la bătrâneţe.

Caldeenii cunoşteau trei tipuri de conştienţă: conştienţa diminuată, până la vârsta de 20 de ani, conştienţa trează, până la 50 de ani, iar după această vârstă, conştienţa clarvăzătoare.

Omul de astăzi cunoaşte două stări de conştienţă, şi încă una, suplimentară: starea de veghe, starea de somn, starea de vis. A treia stare de conştienţă a caldeenilor poate fi comparată cu starea de somn fără vise. Astăzi noi nu punem preţ pe experienţele pe care le avem în cursul somnului fără vise.

Viaţa caleidoscopică a viselor din prezent: fantastică, patologică, simbolică etc. Este posibil, cu ajutorul anumitor exerciţii, să prelungim viaţa de vis în decursul stării de veghe. Acesta este primul stadiu al iniţierii.

Atunci când suntem deplin conştienţi în timpul stării de vis dezvoltăm o a doua stare de conştienţă; o realitate mai înaltă se adaugă realităţii vieţii de zi cu zi. Vedem „sufletele-grup” ale animalelor. Devenim conştienţi de lumea astrală.

Dacă exersăm mai departe putem ajunge la „conştienţa golită”. Printr-un act de voinţă este posibil să rămânem treji în această stare şi devenim conştienţi de arhetipurile plantelor în lumea stelelor. Acoperământul de plante al Pământului este imaginea reflectată a Cerurilor înstelate. Acesta este stadiul de mijloc al iniţierii.

Cele trei lumi de pe Pământ:

O fiinţă cu trup, suflet, spirit – om.
O fiinţă cu trup şi suflet pe Pământ, dar al cărei spirit sălăşluieşte în lumea astrală – animal.
O fiinţă cu trup pe Pământ, suflet în lumea astrală şi spirit în lumea spirituală – plantă.

Cosmosul şi regnurile naturii sunt unite în om.


CONFERINŢA a III-a

Metamorfoza conştienţei deschide noi căi pentru investigarea altor lumi

Prin transformarea experienţelor necoordonate ale viselor în experienţe deplin conştiente în stare de veghe noi putem percepe regnul animal în totalitatea lui. Cu ajutorul unei conştienţe de veghe lipsită de impresii senzoriale ne ridicăm până la lumea stelelor şi acolo aflăm adevărul despre acoperământul vegetal al Pământului. Deasupra este viaţa cosmică, iar dedesubt, plantele; formele arhetipale prezente în Cosmos se reflectă în Pământ ca într-o oglindă.

După ce am dezvoltat al doilea nivel de conştienţă – o conştienţă de veghe independentă de impresiile senzoriale –, putem dezvolta o atitudine de iubire faţă de tot ceea ce aparţine Creaţiei. Ajungem la perceperea clarvăzătoare a regnului mineral-cristal. Acesta nu este reflectat de Pământ şi Pământul dispare din raza vederii noastre. Teama şi autocontrolul spiritual.

Regnul mineral-cristal este creat din interacţiunea curenţilor cosmici. În cristale se reflectă zeii. Sufletul nostru ar trebui să se umple de uimire şi veneraţie; viaţa noastră de gândire nu ar trebui să se bazeze pe intelect. Odată cu perceperea clarvăzătoare a permeabilităţii anumitor cristale noi vieţuim şi o teamă reînnoită. Într-un stadiu mai avansat al cunoaşterii devenim conştienţi de „metalitatea” metalelor şi de formele lor cristaline.

Centrul de greutate al omului este inima. Atunci când suferim durere, conştienţa este amplificată iar când suferim un şoc ne pierdem conştienţa. Centrul stabilităţii este inima şi acest centru are legătură cu aurul. Aurul armonizează şi aduce stabilitate.

Meditaţie asupra fierului. Conştienţa se ridică în laringe. Pătrundem în lumea astrală şi percepem sufletele-grup ale animalelor.

Meditaţie asupra cositorului. Conştienţa se află în regiunea dintre ochi. Începem să ne părăsim corpul şi urcăm în Cosmos până la sfera lui Jupiter. Conştienţa-fier cuprinde sfera lui Marte, iar aurul sfera Pământului.

Meditaţie asupra plumbului. Ne părăsim complet corpul şi urcăm în sfera lui Saturn.

Meditaţie asupra cuprului. Conştienţa-cupru ne străbate întreaga fiinţă. Ea radiază din centrul aflat dedesubtul inimii şi se iveşte un „al doilea” om. Acesta a ieşit din spaţiu şi a pătruns în timp. El este treaz în lumea celor morţi.

Vechii caldeeni trăiau în conştienţa-fier (Marte). Ei au învăţat despre viaţa de după moarte de la fiinţele lunare. În prezent, acest lucru nu mai este necesar.

Cei vii ne apar ca ireali, în comparaţie cu cei morţi. Descrierea cazului lui Strader.

Secretul investigaţiei spirituale este transformarea conştientă a conştienţei.


CONFERINŢA a IV-a

Relaţia dintre metalitate şi alte stări de conştienţă la om

În vechime se obişnuia să se inducă alte stări de conştienţă prin administrare internă de metale, dar numai după ani de pregătire. Acest lucru nu mai e posibil astăzi deoarece constituţia internă a omului e diferită. Acum metoda trebuie să fie una spirituală. Cartea Cunoaşterea lumilor spirituale dă indicaţii indirecte pentru meditaţia asupra metalelor.

Relaţia dintre boală şi conştienţă. Tulburările funcţiilor digestive indică faptul că conştienţa-cupru lucrează prea puternic, în mod inconştient, în lumea celor morţi. Echilibrul se restabileşte prin administrarea de cupru. Acesta este domeniul medicului. Toate substanţele au un aspect fizic şi unul moral. Relaţia dintre ştiinţa medicală şi ştiinţa morală trebuie reînnoită pe o nouă bază.

Nivelele de conştienţă ale clarvăzătorilor din secolele al X-lea, al XI-lea şi al XII-lea. Cărturarii Şcolii de la Chartres aveau o palidă amintire a Proserpinei-Persefona. Un sentiment de tragică pierdere. Ei nu mai puteau vieţui somnul clarvăzător al celor vechi. Aceasta era trăirea lui Alanus ab Insulis, Bernardus Silvestris, Gioacchimo da Fiore şi mai ales Brunetto Latini. Conversaţiile lor cu elevii. Brunetto Latini a primit revelaţia zeiţei Natura în cursul unei insolaţii.

Misteriile din Efes. Conversaţiile dintre elevi şi iniţiaţi după participarea la Misterii. Formele străvechi de cunoaştere, care în vremea lui Homer erau încă păstrate în cadrul Misteriilor, s-au pierdut treptat în vremea lui Heraclit. Învăţătorul descria lumea exterioară ca fiind veşmântul lui Demeter ţesut de către Persefona. Elevul vieţuia forţele eterice ascendente ale naturii; învăţătorul, forţele cosmice formatoare descendente. Astfel, cunoaşterea devenea un întreg.

Astăzi noi trebuie ca, prin exerciţii spirituale, să căutăm forme de cunoaştere care să ne conducă de la exterior înapoi la interior, de la sus la jos, iar apoi de la interior la exterior şi de la jos la sus.


CONFERINŢA a V-a

Starea de cupru a omului. Misterul mercurului. Misterul argintului

Conştienţa-cupru îi permite omului să-şi perceapă existenţa pre-pământească. În această stare de conştienţă omul percepe sufletele-grup ale animalelor. Lumea apare transformată; mediul nostru înconjurător este străbătut de sufletesc-spiritual. Deoarece această lume intermediară străbate lumea senzorială noi ne putem dezvolta organele de simţ.

Chimia lumii fizice nu are însemnătate în această lume intermediară; ea aparţine lumii dintre naştere şi moarte. Nu au însemnătate decât pământul, apa, aerul şi focul. Brunetto Latini a putut accede la această „a doua” lume după o insolaţie.

Datorăm alcătuirii creierului nostru reprezentările derivate din percepţii senzoriale pe care le avem despre lumea fizică. Despre nevoia de a reduce la tăcere activitatea creierului atunci când pătrundem în această lume elementală. Gândurile abstracte distrug percepţiile mai înalte. Când creierul este redus la tăcere apare imaginaţiunea. Animalele au şi ele percepţii de acest fel, dar de tip inferior şi nonindivi- dualizat.

Meditaţie asupra mercurului. Omul este izolat de lumea fizică şi de lumea elementelor. Mercurul stimulează corpul astral. Omul devine conştient de activitatea organelor. Activitatea interioară este unită cu activitatea cosmică. Omul începe să fie străbătut de „al treilea om”. Stelele se revelează ca fiind colonii de fiinţe spirituale.

Mercurul şi cositorul sunt înrudite. Prin meditaţia asupra mercurului omul pătrunde în existenţa sa prenatală, înainte ca actualele sale organe pământeşti să se fi format. Această nouă lume este lumea fluidelor cosmice, care creează cele patru temperamente ale omului: coleric, sangvin, flegmatic şi melancolic. Pierderea legăturii cu fluidele cosmice duce la boli, de exemplu, la circulaţie defectuoasă. Administrarea de mercur reface condiţiile normale.

Meditaţie asupra argintului. Omul este adus în contact cu ceea ce vine din încarnările sale precedente. Meditaţia asupra argintului duce la perceperea căldurii spirituale din sânge. Această căldură se află în legătură cu forţele de reproducere.

Stări patologice. Sângele trebuie să-şi ia căldura din sferele prin care omul a trecut în încarnările precedente, nu din mediul său înconjurător actual. Febra este separarea temporară a circulaţiei ce iese din situarea ei normală din cadrul lanţului încarnărilor. În anumite condiţii febrile ar trebui administrat argint.

Argintul este remediul pentru toate bolile се-şi au originea în karma.


CONFERINŢA a VI-a

Descrierea celor trei stări ale conştienţei obişnuite

Corpul fizic nu este aproape deloc înţeles în prezent.

Corpul eteric – un corp al forţelor formatoare – poate fi perceput cu ajutorul primei stări superioare de conştienţă.

Corpul astral nu este perceptibil prin simţuri şi poate fi perceput doar atunci când se atinge starea de „conştienţă golită”.

Eul este perceput atunci când conştienţa golită este dezvoltată progresiv.

Prin antrenament spiritual se pot dezvolta organe de simţ spirituale. Somnul. Corpul astral şi Eul părăsesc corpul dar continuă să vibreze împreună cu corpurile fizic şi eteric. Visele apar din interacţiunea haotică dintre activitatea lumii spirituale exterioare şi vibraţiile remanente ale corpului astral. Iniţiatul reprimă vibraţiile reziduale ale fizicului şi etericului şi poate percepe clar lumea spirituală.

În somnul fără vise, conştienţa este separată de fizic şi de eteric şi omul trăieşte în corpul său astral şi în Eu, dar fără organe de percepţie. Aceste organe pot fi dezvoltate prin meditaţie. În decursul secolului al XV-lea, semnificaţia iniţierii a fost parţial pierdută. Lumea fizică era privită ca fiind unica realitate. Rolul antroposofiei este să readucă la viaţă cunoaşterea spiritualului.

Oamenii din vechime aveau o legătură mai slabă cu corpurile lor fizic şi eteric. Educaţia modernă tinde să ne lege foarte strâns cu aceste corpuri. În vremurile vechi, constituţia şi dispoziţia naturală ale novicelui determinau capacitatea acestuia pentru iniţiere. Perioadele vieţii determină posibilităţile pentru iniţiere. Perioadele vieţii formează organe de cunoaştere. Vârsta aduce o mai mare profunzime a percepţiei clarvăzătoare. Când privim înapoi în mod conştient către experienţele vieţii noastre constatăm că fiecare perioadă s-a aflat sub puterea anumitor forţe care pot fi retrăite.

Când perioadele vieţii se transformă în organe de percepţie lăuntrică, noi putem să ne extindem pas cu pas conştienţa cosmică.


CONFERINŢA a VII-a

Evoluţia istorică a omenirii. Caracteristici spirituale foarte diferite ale epocilor şi relaţia lor cu perioadele vieţii

Epoca lui Michael (epoca prezentă) a început în jurul anilor 1870. Aici forţele spirituale ale Soarelui predomină pe toate planurile vieţii. Purtătorii acestor forţe sunt grupaţi în jurul Arhanghelului Michael.

Epoca lui Gabriel – ce a precedat epoca lui Michael – a durat trei până la patru secole şi s-a aflat sub influenţa forţelor lunare. Omul poate învăţa despre aceste forţe printr-o privire retrospectivă inspirată îndreptată asupra primilor şapte ani ai copilăriei. Pentru a percepe caracteristicile propriei noastre epoci trebuie să privim retrospectiv forţele formatoare dinăuntrul nostru între vârstele de 21 şi 42 de ani.

Epoca ce datează din secolul al XV-lea până în secolul al XI-lea a fost supusă influenţei lui Mercur. Organul de percepţie pentru acestă epocă se dezvoltă între schimbarea dinţilor şi pubertate. Figuri de mare importanţă pentru această epocă: Alanus ab Insulis, Bernardus Silvestris, Geoacchimo da Fiore, alţi învăţători ai Şcolii de la Chartres şi Brunetto Latini. Din punct de vedere exterior o perioadă de întunecare dar din punct de vedere spiritual plină de iluminare. Omenirea a învăţat foarte mult de la unele personalităţi necunoscute istoriei, de pildă, „Paracelsus major”.

În epoca lui Gabriel, figuri ca, de pildă, Goethe, Byron, Voltaire, aveau o existenţă de umbră în lumea spirituală. Ei erau „eclipsaţi” de măreţe fiinţe lunare care au trăit odinioară pe Pământ ca învăţători spirituali ai omenirii. Aceştia sunt interesaţi de mişcările omeneşti – în decursul scrisului şi de alte emanaţii, ca de pildă emanaţiile fluide, ale pielii, emanaţiile de lumină şi de căldură.

Magia neagră este folosirea conştientă a emanaţiilor chimice pentru scopuri josnice. Emanaţiile de viaţă pot fi folosite în scopuri bune de către fiinţele lunare sub influenţa Soarelui.

Sarcina omului în epoca lui Michael este să înveţe să lucreze cu emanaţiile de viaţă, de pildă cu concepte vii, nu cu teorii moarte.

Nevoia de autocontrol psihic şi spiritual. Elementul spiritual din emanaţii nu trebuie să fie atras în jos în lumea fizică aşa cum face spiritismul. Pericolul amestecului unor fiinţe elementare atunci când Eul mediumului este suprimat.

Experimentele lui Schrenk-Notzing.

Fiinţele elementare folosesc emanaţiile pielii ce ţin de elementul fluid pentru a produce „fantoma”. Pentru a evoca forţele inerente emanaţiilor de lumină şi căldură trebuie folosite pregătiri magice. Acest lucru duce la magie neagră, care foloseşte forţe lunare ce au rămas pe Pământ după separarea Lunii. O regiune periculoasă creată de mediumism şi magia neagră înconjoară Pământul şi se opune în mod activ la tot ceea ce este destinat să purceadă dinspre regiunea Soarelui în decursul epocii lui Michael.


CONFERINŢA a VIII-a

Fiinţele ahrimanice şi posesiunea

Fiecare lume cosmică poate fi atinsă prin dezvoltarea nivelului potrivit de conştienţă.

Noi ajungem la o cunoaştere a lumii plantelor prin ridicarea nivelului nostru de conştienţă până la lumea formelor arhetipale ale plantelor. Atunci putem recunoaşte diferenţele existente între diverse tipuri de plante, de pildă, între violetă şi Belladonna. Violeta aparţine de lumea conştienţei treze şi golite. Belladonna îşi primeşte forma din alte lumi; lumea astrală pătrunde în fructul ei şi de aceea ea este otrăvitoare. Aceleaşi forţe astrale care fac din animal o fiinţă inteligentă, atunci când pătrund într-o plantă, pe aceasta o fac otrăvitoare. Belladonna atrage la sine ceva ce provine dintr-o lume străină, în vreme ce violeta rămâne în lumea care îi este proprie.

În lumea celor morţi există fiinţe elementare care se folosesc de forţe care nu aparţin lumii lor, ci lumii fizice. Funcţia lor este de a transmite generaţiilor viitoare realizările la care a ajuns omul pe planul fizic, de pildă, scrisul, construirea vehiculelor cu motor şi aşa mai departe. Acestea sunt fiinţe ahrimanice şi aparţin unei cu totul alte sfere a evoluţiei.

Formele demonice din lumea celor morţi sunt reflectarea astrală a plantelor otrăvitoare, de pildă, brânduşa de toamnă. Plantele neotrăvitoare, ca, de pildă, violeta, îşi au arhetipurile în lumea imediat superioară. Prin intermediul unui medium noi putem contacta arhetipurile plantelor, dar într-o lume care le este străină.

Pe planul fizic toţi oamenii au capacităţi mediumice. Persoanele cu calităţi de medium şi-au dezvoltat anumite părţi ale creierului care nu mai reprezintă baza pentru activitatea Eului. Prin intermediul mediumului fiinţele elementare proiectează în prezent ceea ce ar fi trebuit să fie comunicat în viitor. Aceste fiinţe sunt antrenate în destinul Pământului şi îşi sacrifică misiunea viitoare.

Legea lui Arhimede şi greutatea creierului omenesc. Greutatea creierului uman este de 20 de grame (în loc de 1 500 de grame) pentru că acesta pluteşte într-un mediu fluid. Doar aceste 20 de grame pot susţine Eul. Mediumul este o persoană la care aceste 20 de grame nu mai conţin Eul. În condiţii de transă aceste 20 de grame „fantomă”, greutatea reziduală a creierului, sunt invadate de fiinţe elementare; Eul este izolat. În aceste condiţii fiinţele elementare se pot folosi de emanaţiile fluide, respiratorii şi de lumină.

Prin mediumism lumea spirituală pătrunde fără drept în lumea fizică. Acest pericol este întotdeauna prezent atunci când conştienţa de Eu a omului este întunecată.


CONFERINŢA a IX-a

Viaţa de vis şi somnambulismul

Trăirile visului şi somnambulismului sunt stări normale ale vieţii obişnuite. Atunci când sunt intensificate ele pot duce fie la căi adevărate, fie la căi false.

Prin exerciţii de concentrare şi meditaţie viaţa de vis poate fi investită cu o conştienţă mai înaltă. În vechime, pe Pământ au trăit învăţători care au sălăşluit în corpuri eterice şi au instruit omenirea prin inspiraţie. Ei au fost responsabili de apariţia culturii primordiale pe Pământ. Mai târziu s-au retras în sfera lunară şi acum acţionează de acolo asupra omului după ce el a trecut prin poarta morţii. Ei îi revelează omului consecinţele karmei sale. În comuniune cu ei, omul investighează lumile spirituale învecinate cu a noastră. Această stare de conştienţă este o iluminare a stării de vis.

Diferenţa dintre iniţiat şi omul cu o stare de conştienţă normală. În timpul somnului   omul obişnuit vieţuieşte doar cu Eul, iar iniţiatul cu Eul şi corpul astral. Această formă de percepţie a fost dezvoltată în cadrul Misteriilor, a continuat în decursul Evului Mediu şi s-a pierdut mai mult sau mai puţin în prezent. Există pericole asociate cu acest mod de percepţie. Nevoia de a practica exerciţiile corecte de meditaţie.

În timpurile străvechi, omul avea o clarvedere naturală. El percepea spiritual aura unei fiinţe care nu era încarnată într-un corp fizic şi apoi visa forma ce îi aparţinea. Aşa lucrau pictorii din vechime. Această clarvedere a fost pierdută şi trebuie recâştigată prin pregătire spirituală. Vechii iniţiaţi nu au pătruns dincolo de sfera lunară şi de încarnarea lunară a Pământului. H. P. Blavatsky a colaborat cu iniţiaţi care au rămas în urmă în sfera lunară. Dr. Steiner a ajuns dincolo de acest nivel şi a descris Pământul în încarnările sale Lună, Soare şi Saturn (vezi Ştiinţa ocultă). Iniţiaţii lunari au antipatie pentru conceptele ştiinţelor naturii. Dr. Steiner le-a depăşit limitările şi a putut impregna lumea imaginativă cu concepte deplin conştiente ale ştiinţelor naturii moderne.

Diferenţa dintre vis şi somnambulism. Cel care visează vieţuieşte în întregime, dar inconştient, în Eul şi corpul său astral. În cazul mediumului, Eul şi corpul astral sunt în afara corpurilor fizic şi eteric şi el nu are control asupra acestora; ele sunt conduse de o fiinţă elementară. Mediumul este unit cu lumea exterioară a naturii, cu lumea formei; el „visează în acţiune”. Omul care visează este cufundat în ceea ce este fără formă, în eternă schimbare; el „visează lăuntric”.

Iniţiatul trebuie să-şi găsească în mod conştient calea ce duce în lumea spirituală. Cercetările parapsihologice încearcă să înţeleagă fiinţa lăuntrică a omului prin experimente ce reprezintă o caricatură a metodei ştiinţifice. Dorinţa lor este de a percepe spiritualul într-o formă tangibilă.

Omul încearcă să creeze o punte între sfera experienţei lăuntrice şi a percepţiei exterioare, între lumea haotică a celui care visează şi lumea anormală a mediumului. În artă, forma exterioară este impregnată cu spirit şi conţinutul spiritual este transpus în forma exterioară. Antroposofia dirijează curentul ocult către artă, respectiv către dramele-misteriu, euritmie, arta vorbirii.

Noi trebuie să transcendem misterele lunare. Este important să impregnăm cunoaşterea ocultă cu ştiinţă spirituală.

În vechime, Misteriile erau asociate cu medicina. Această abordare trebuie reînnoită. Legătura dintre mediumism şi boală. Boala datorată retragerii Eului şi corpului astral dintr-un organ.

Antroposofia vrea să dezvolte pentru viitor o medicină iniţiatică care să fie, de asemenea, şi o ştiinţă iniţiatică.


CONFERINŢA a X-a

Influenţele Soarelui şi ale Lunii

Influenţele Soarelui asupra Pământului, asupra animalelor şi omului sunt evidente pretutindeni. Influenţele Lunii sunt considerate ca ţinând de domeniul superstiţiei. Anecdota cu cei doi profesori.

Între naştere şi moarte omul prezentului este supus aproape exclusiv influenţelor Pământului, Soarelui şi Lunii.

Între adormire şi trezire noi vieţuim influenţele Soarelui în corpul nostru astral şi în Eu. În viaţa de veghe vieţuim Soarele în mod exterior. În somn suntem legaţi de Soare prin viaţa noastră lăuntrică; influenţa Lunii lucrează din afară asupra corpurilor noastre fizic şi eteric. În viaţa de veghe această stare de lucruri se inversează. Noi purtăm în noi influenţele Lunii, în corpul astral şi în Eu, iar influenţele Soarelui le resimţim din afară. Aceşti factori ne determină conştienţa de fiecare zi între naştere şi moarte.

Când reuşim să ne transformăm conştienţa de vis într-un instrument pentru cunoaşterea realităţii devenim conştienţi de forţele lunare acumulate în viaţa de veghe. Simţim prezenţa unui „al doilea om” în noi, în care sălăşluiesc forţele sferei lunare. Când, în timpul somnului, forţele Lunii încep să devină active lăuntric în al doilea om, acesta începe să rătăcească în lumina Lunii şi ia cu el şi corpurile fizic şi eteric. Aceasta este originea somnambulismului.

Primul pas către conştienţa iniţiatică transformă activitatea celui de-al doilea om în experienţă lăuntrică. Aceasta trebuie ţinută sub control şi legată de conştienţa normală a corpului fizic.

Prin eforturi lăuntrice noi reuşim să aducem conştienţa de noapte în cadrul conştienţei de veghe şi spiritualul începe să se trezească. Dacă acest lucru este realizat în deplină conştienţă ne aflăm pe calea corectă. Fără existenţa unei conştienţe depline ne aflăm pe calea care duce la mediumism. Nu fenomenele şi evenimentele sunt elementul esenţial, ci felul în care noi reacţionăm la ele.

După ce am vieţuit pe deplin, lăuntric, conştienţa lunară, începe să se manifeste Mercur (următorul stadiu de conştienţă). Atunci noi putem controla pe al doilea om din interiorul nostru. Mesagerul zeilor – Mercur – ne conduce de-a lungul căii corecte care conduce în lumea spirituală.

Misticul nu reuşeşte să înţeleagă experienţele parapsihologice. Iniţiatul înţelege şi diferenţiază. Experienţele cu mediumuri ne conduc la erori. O înţelegere vie a sferei lunare este primul pas către iniţiere.

În sfera lui Mercur viziunile se transformă în imaginaţiuni reale. Când viaţa noastră lăuntrică se fortifică şi mai mult, ajungem la sfera lui Venus şi viziunile dispar cu totul. Noi ne urmăm calea de la Pământ la Lună, la Mercur, Venus, Soare. Noi vieţuim sfera solară şi contemplăm Soarele în spirit.

Cercetarea parapsihologică şi nereuşita acesteia în a ajunge la adevăr.

Perceperea organizării omeneşti în imaginaţiuni. Noi trebuie să ne transformăm cunoaşterea ştiinţifică şi medicală într-o percepere lăuntrică spirituală a organelor omului.

Sfera lui Saturn „ademenită” în cadrul conştienţei ştiinţifice. Forţele lui Saturn lucrează în fiecare organ. Prin intermediul căutării lui Saturn, a structurii lăuntrice spirituale a fiecărui organ, ajungem în sfera lui Jupiter. Acum realizăm faptul că fiecare organ este corespondentul unei fiinţe spirituale.

Omul întreg este văzut ca om cosmic.

Doamna Blavatsky a fost condusă la sursele de cunoaştere de către o fiinţă a lui Mercur.


CONFERINŢA a XI-a

Două căi de cercetare

Conştienţa obişnuită se aplică doar domeniului limitat al observării senzoriale. Lumea spirituală nu poate fi cercetată prin metodele ştiinţelor naturale.

În prezent, Eul are în mod obişnuit la dispoziţie trei stări de conştienţă: starea de veghe, visul şi somnul adânc. La nivelul vieţii lăuntrice a Eului ele corespund gândirii, simţirii şi voinţei. Viaţa voinţei este ascunsă conştienţei obişnuite, dar prin iniţiere aceasta poate fi ridicată până la nivelul conştienţei.

Astăzi cunoaşterea ştiinţifică se aplică lumii fenomenelor iar credinţa lumii spirituale. Prin intermediul cercetării ştiinţifice moderne noi am ajuns să nu mai acceptăm nimic din ce nu poate fi demonstrat prin date concrete. Dovezile ştiinţifice nu se bazează pe cunoaştere, ci pe credinţă. Punţile dintre cunoaşterea lumii fenomenelor şi cunoaşterea lumii spirituale au fost distruse. Descoperirile ştiinţei spirituale pot fi înţelese cu ajutorul raţiunii, dar nu şi cercetate prin raţiune. Atunci când cercetările spirituale sunt acceptate sub formă de idei, ele formează baza pentru cunoaşterea spirituală.

Însemnătatea karmei. Karma nu poate fi studiată în laborator. Folosirea corectă a conştienţei obişnuite duce la o înţelegere a iniţierii. Este posibil să înţelegem comunicările ştiinţei iniţiatice fără a avea o experienţă personală a lumii spirituale.


Naştere, moarte şi rău

Vitalitatea corpurilor fizic şi eteric creşte până la vârsta de 35 de ani, în vreme ce corpul astral şi Eul descresc. După 35 de ani procesul se inversează. Naşterea şi moartea sunt strâns legate.

Cunoaşterea spirituală a organelor omeneşti ne duce la înţelegerea semnificaţiei cosmice a acestora. Omul „întreg” moare în momentul morţii; organele separate nu mor, ci fiecare din ele îşi ia locul ce-i este repartizat în Cosmos. Cu ajutorul vederii spirituale noi le putem recunoaşte din nou în fiinţa omului cosmic. Prin viziunea omului cosmic noi devenim conştienţi de încarnările succesive ale omului.

Iniţiaţii lunari erau incapabili de a identifica entităţile pe care le percepeau.

În organele omului zace potenţialul pentru rău. Ajungem să aflăm din ce sfere provine obsesia pentru rău. Descoperim, de asemenea, că din această înţelegere a omului cosmic se poate naşte o christologie.

Revelaţia divinului prin artă. Arta păstrează o vagă amintire a lumii spirituale. Artele plastice iau în prezent din ce în ce mai mult o formă muzicală. Arta viitorului apropiat va fi muzica. Venirea Christosului celui viu va trebui înfăţişată prin muzică. În Parsifal, „ademenirea” Impulsului christic în sfera lumii fenomenelor a fost exprimată doar prin simboluri (ca, de pildă, Porumbelul şi Comuniunea). Wagner nu a reuşit să înfăţişeze esenţa Impulsului christic în Cosmos şi pe Pământ. Muzica este capabilă să descrie Impulsul christic prin tonuri ce sunt lăuntric străbătute de suflet şi spirit. Dacă muzica va fi inspirată de ştiinţa spirituală ea va găsi calea de a realiza acest lucru. Misteriul încarnării lui Christos poate fi evocat prin muzică. Bruckner a fost incapabil să înfăptuiască aceasta din cauza limitărilor sale.

Exprimarea Impulsului christic în adevărata sa formă prin intermediul muzicii se va putea în cele din urmă realiza datorită inspiraţiei antroposofiei.