Rudolf Steiner

ARTĂ ȘI CUNOAȘTEREA ARTEI
Bazele unei noi estetici

GA 271

Traducere după:
Rudolf Steiner
Kunst und Kunsterkenntnis. Grundlagen einer neuen Ästethik
Editura Rudolf Steiner, Dornach/Elveția 1985
GA 271


Traducător: Diana Sălăjanu
Lector: Oswald Gayer


©2002 Editura TRIADE Cluj-Napoca

ISBN 973-8313-44-9

NOTĂ LA ACTUALA EDIȚIE

Sub influența curentelor artistice moderne, a trebuit ca și sistemul lor noțional și axiologic, estetica, să fie supus multor schimbări. Prin renunțarea totală la orice pretenție estetică și prin negarea elementului creator, orientare ai cărei reprezentanți s-au solidarizat în anti-arta anilor '60, fusese atins un punct culminant care părea să confirme acel „sfârșit al ideii de artă” apostrofat de Octavio Paz. – Noțiunile estetice ale erudiților, rezuma Rudolf Steiner în urmă cu peste o jumătate de secol, au fost dintotdeauna departe de ceea ce a trăit cu adevărat în artă. În primul său tratat filosofic (1886), el a arătat legătura dintre cunoaștere și activitatea artistică. În 1925, anul morții sale, el a lăsat o machetă pentru cel de-al doilea Goetheanum, care, din momentul terminării sale, în 1928, este un exemplu eminent, în arhitectura modernă, de felul în care pot fi modelate din punct de vedere artistic clădirile din beton. Între acestea au fost multe decenii de activitate științifică și artistică.

Articolele și conferințele reunite în acest volum ne deschid accesul la un domeniu mai puțin cunoscut până acum al activității sale: ceea ce a oferit el drept „estetică a viitorului”. Pornind de la concepțiile lui Goethe, aici este indicată o cale ce duce spre izvoarele fanteziei umane, spre temeiurile existențial-psihologice ale nevoii de artă, în general. Un alt centru de greutate al volumului îl constituie descrierea originii suprasensibile a artei și a importanței sale pentru dezvoltarea unui mod artistic de a simți și de a gândi.

CUPRINS

I

Dintr-un caiet de note — de pe la 1888

Goethe, părinte al unei noi estetici — Viena, 9 noiembrie 1888 (Autoreferat)

Goethe ca factor de cultură; modul său de a gândi, cucerire nepieritoare. Despre istoria esteticii. Lumea artei drept o a treia sferă, alături de sfera realității senzoriale și sfera rațiunii (idee). Misiunea esteticii. Concepția estetică a lui Schiller în „Scrisori despre educația estetică”. Concepțiile estetice greșite ale lui Schelling, Hegel, Friedrich Theodor Vischer, Fechner, Eduard von Hartmann. Concepția despre artă a lui Goethe ca estetică viitorului. Misiunea cosmică a artistului.

Despre comic și legătura sa cu arta și viața — Articol din opera postumă a lui Rudolf Steiner, scris pe la 1890/91

Esteticienii fac distincție între imaginea senzorială și idee. Când există armonie între acestea două, se vorbește despre frumos. Când ideea apare mai mare, e admirat ceva sublim. Când percepția devine mai puternică decât ideea, e resimțit ceva urât. Comicul e absent în această estetică. – A înfățișa ideea e sarcina științei; arta are de-a face, după conținut, cu senzorialul, iar după formă, cu ideea. Când realitatea e transformată conform cu rațiunea, arta înfățișează o realitate mai înaltă. Iar realitatea transformată de către intelect în așa fel încât rezultă o contradicție din punctul de vedere al intelectului face să apară ceva comic. Cunoașterea unei asemenea contradicții și corelații cu satira, ironia, prostia, umorul, frivolitatea și melancolia.

Frumosul și arta — Articol din anul 1898

La Goethe, Schiller, Jean Paul, noțiunile despre artă s-au născut din ea însăși. Pentru Vischer, Carrière, Schasler, Lotze și Zimmermann, arta era o problemă filosofică. Întrebarea fundamentală a lui Vischer: Cum realizează artistul divinul în materia senzorială? – Pentru Vischer, în natură, istorie și artă se manifestă o ființă fundamentală situată deasupra omului. Pentru el, artistul e umplut de spirit divin, pe care îl întrupează în operele sale. – În 1898, artiștii nu cred că trebuie să întrupeze spiritul, ei vor să creeze lucruri ce corespund fanteziei lor. Linia religioasă care străbate în subteran expunerile lui Vischer nu mai e înțeleasă.

Contele Lev Tolstoi. Ce este arta? — Articol din anul 1898

Tolstoi întreabă: Ce este arta? El trimite pentru început la forța de muncă umană necesară pentru crearea unei opere de artă. Apoi el întreabă imediat care e scopul artei și după aceea el întreabă care e contribuția ei la dezvoltarea civilizației și culturii. La esteticieni, el recunoaște, cu privire la frumos: ea este ceva existând în sine și este o satisfacție resimțită, care nu are drept scop nici un fel de avantaje personale. După Tolstoi, arta trebuie să stimuleze – prin perceperea sentimentelor semenilor noștri – conviețuirea dintre oameni. – Tolstoi uită originea artei: În artă, omul nu vrea o simplă contemplare, ci vrea să creeze ceva în plus față de ceea ce vine spre el din exterior. Îndreptățirea artei trebuie căutată, în mod independent de efectele ei, într-o necesitate originară a naturii umane.

Despre adevăr și verosimilitate în operele artistice — Articol din anul 1898

Se discută ce fel de adevăr se poate cere de la o operă artistică. Un spectator cere adevărul naturii. Purtătorul de cuvânt al artistului consideră că e adevărată nu aparența adevărată, ci aparența adevărului. (Distincție între adevărul naturii și adevărul artistic.) Lucruri adevărate în sensul naturii produc artiștii lipsiți de fantezie. Asemenea opere artistice le sunt suficiente oamenilor lipsiți de cultură estetică. Opera de artă desăvârșită este o operă a spiritului și, prin aceasta, ea se situează deasupra naturii: ea vrea să fie savurată într-un mod mai înalt decât o operă a naturii.

Referire la publicarea conferințelor lui Rudolf Steiner

II

Ființa artelor — Berlin, 28 octombrie 1909

Arta și știința prezentate drept două figuri feminine. Legătura dansului cu simțul echilibrului și cu Spiritele Mișcării; legătura mimicii cu simțul mișcării proprii și cu Arhanghelii; legătura sculpturii cu simțul vieții și cu Spiritele Personalității; legătura arhitecturii cu Spiritele Formei; legătura picturii cu intuiția și cu Serafimii; legătura muzicii cu inspirația și cu Heruvimii; legătura poeziei cu imaginația și cu Spiritele Voinței. Revitalizarea științei prin artă.

Sensibil-suprasensibilul în realizarea lui prin artă — München, 15 februarie 1918 — Conferința întâi

Două păcate originare în creația artistică: imitarea sensibilului și redarea suprasensibilului. Limita afectivă de jos și cea de sus în sfera de viață a artei. Cele două origini a tot ceea ce e artă: satisfacerea unei năzuințe, reprimate în viața umană sănătoasă, după viziune, prin activitatea de modelare artistică (curentul expresionismului) și recrearea proceselor din natura care se întinde în jurul omului (curentul impresionismului). Permanenta distrugere și biruire a ceva inferior din natură prin ceva superior, explicată prin studierea naturii duale a formei umane și prin încercarea modelării ei artistice în grupul statuar pentru clădirea din Dornach. Despre simțirea culorilor, aspecte coloristice și aspecte figurale în pictură. Arta adevărată ca modelare a sensibilului în suprasensibil, a suprasensibilului în sensibil.

Sensibil-suprasensibilul în realizarea lui prin artă — München, 17 februarie 1918 — Conferința a doua

Raportul artei cu sensibilul și cu suprasensibilul. Procesele sufletești ale activității de creație artistică, respectiv ale savurării operei de artă: viziunile ce se înalță din suflet sunt modelate în formă artistică (curentul expresionismului) sau o viață ferecată prin vrajă în natură, care e în permanență ucisă de o viață superioară, este mântuită (curentul impresionismului). Simțul artistic pentru culori. Modelarea plastică a formei umane. Dubla îndoire a suprafeței ca fenomen originar al vieții interioare. Caracterul sensibil-suprasensibil al raportului dintre natura exterioară și interiorul ființei umane. Metamorfozarea formei umane. Exemplu: Grupul statuar de la Dornach. Realizarea sensibil-suprasensibilului prin artă. Elementul sensibil-suprasensibil în concepția despre artă a lui Goethe.

Izvoarele fanteziei artistice și izvoarele cunoașterii suprasensibile — München, 5 mai 1918 — Conferința întâi

Înrudirea și deosebirea dintre fantezia artistică și conștiența văzătoare. Diferitele domenii ale artei din punctul de vedere al văzătorului: În arhitectură și sculptură, o trăire a conținutului spiritual al lumii; în muzică, o simțire a propriei ființe în voință. Trăirea spirituală a culorilor în pictură. Enigma incarnatului. Întâlnirea dintre izvorul fanteziei artistice și cel al cunoașterii suprasensibile în pictură și în vorbirea umană. În muzică, poezie, sculptură, arhitectură și pictură – o trăire și o modelare inconștientă a unor procese din organismul uman, o trăire conștientă a acestor procese în cazul clarvederii. Legătura necesară dintre activitatea artistică și clarvedere și fecundarea lor reciprocă.

Izvoarele fanteziei artistice și izvoarele cunoașterii suprasensibile — München, 6 mai 1918 — Conferința a doua

Raportul dintre activitatea de creație artistică și savurarea operelor de artă, pe de-o parte, și perceperea clarvăzătoare a lumii spirituale. Trăirile clarvăzătorului în cadrul cunoașterii suprasensibile ce răsare din simțire și voință, în raport cu arhitectura, sculptura, pictura și poezia. Raportul special al văzătorului cu pictura. Trăirea incarnatului ca o vibrare încoace și încolo între pălire și înroșire. Raportul dintre văzător și vorbire, cufundarea sa în spiritul modelării vorbirii și intrarea sa în domeniul forțelor plăsmuitoare ale vorbirii. Modelarea unor procese fiziologice inconștiente de către muzician, poet, arhitect, sculptor și pictor. Cufundarea conștientă a văzătorului în aceste procese. Podul ce trebuie clădit în viitor între arta adevărată și cunoașterea suprasensibilă.

Sensibil-suprasensibilul. Cunoaștere spirituală și creație artistică — Viena, 1 iunie 1918

Relațiile clarvederii moderne cu activitatea de creație artistică și cu savurarea operelor de artă. Esența sculpturii, relația sa cu simțul echilibrului și cu simțul mișcării. Artă și critică de artă. Clarvedere și poezie și muzică. Procesele fiziologice aflate la baza activității de creație muzicală și poetică. Organismul uman, o copie a Macrocosmosului. Văzătorul și vorbirea. Perceperea celuilalt om drept clarvedere adevărată. Misterul incarnatului. Trăirea spirituală a culorilor și a formelor. Relația specială a văzătorului cu pictura. Fecundarea reciprocă dintre activitatea văzătorului și activitatea artistului.

Originea suprasensibilă a artei — Dornach, 12 septembrie 1920

Originea suprasensibilă a artei. Naturalismul în arta din epoca materialistă. Întrebarea referitoare la cauza reală a apariției diferitelor arte. Legătura artelor cu viața prenatală și cu viața de după moarte. Trăirea culorilor între adormire și trezire. Pictura ca revelare a lumii spirituale care îl înconjoară pe om în spațiu. Arta euritmiei: manifestare vie a suprasensibilului, ca martoră a legăturii omului cu lumea suprasensibilă. Arta viitorului: o înfățișare nemijlocită a suprasensibilului.

Psihologia artelor — Dornach, 9 aprilie 1921

Căutările legate de întrebarea: Cum trebuie să vorbim despre arte. Conferința „Goethe, părinte al unei noi estetici” (1888) și conferința „Esența artelor” (1909) ca două etape ale acestei căutări. Novalis și Goethe ca doi poli pentru înțelegerea artelor poetic-muzicale și a celor sculptural-arhitectural-picturale. Trăirea libertății umane în direcția acestor poli diametral opuși. Nașterea euritmiei între artele muzical-poetice și cele sculptural-arhitecturale.

Indice al surselor și al diverselor publicări anterioare

Note

Desenele la tablă

Biografie cronologică a lui Rudolf Steiner

Ediția Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner

AcasăIndex GALucrări OnlineUrmătoarea