Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner
Marie Steiner-von Sivers

METODICA ŞI FIINŢA MODELĂRII VORBIRII

GA 280


CUVÂNT INTRODUCTIV


În anul 1923, Rudolf Steiner a fost rugat să-şi scrie autobiografia şi el a început să publice, în săptămânalul “Das Goetheanum”, seria de articole intitulate “Viaţa mea”, care s-au întrerupt apoi brusc în primăvara anului 1925, la 30 martie, prin moartea lui Rudolf Steiner. Cu puţin timp înainte, el descrisese, pentru a-şi caracteriza evoluţia, în care adversarii săi găsiseră contradicţii, situaţia spirituală de la răscrucea dintre cele două secole şi rechemase în amintire lucruri care-l mişcaseră în acea vreme. Şi putem înţelege multe, dacă vedem asupra cărui domeniu al vieţii atrage atenţia Rudolf Steiner cu ocazia acestei retrospective. În capitolul 29 al autobiografiei sale citim:

«Pe tărâm spiritual, prin cuceririle din domeniul cunoaşterii realizate în ultima treime a secolului, în devenirea omenirii se pregătea să răsară o lumină nouă. Dar somnul spiritual în care interpretarea lor materialistă transpunea aceste cuceriri, îi împiedica pe oameni să bănuiască măcar, şi cu atât mai puţin să observe, această lumină.

Aşa s-a ivit la orizont acea perioadă care, prin propria ei natură, ar fi trebuit să se dezvolte în direcţia spiritului, dar care şi-a negat propria ei esenţă. S-a ivit la orizont perioada care a început să ducă la imposibilitatea vieţii.

Aş vrea să aşez aici câteva fraze din expunerile pe care le-am scris în martie 1898 în revista “Dramaturgische Blättern”, care, de la începutul anului 1898, erau anexate “Magazinului pentru literatură”, ca supliment. În legătură cu arta de a vorbi în public”, eu scriu acolo: “Aici, mai mult decât pe oricare alt tărâm, cel ce învaţă e lăsat cu totul în voia propriilor sale puteri şi a hazardului ... Forma pe care a luat-o viaţa noastră publică face ca aproape orice om să ajungă în situaţia de a trebui să vorbească adeseori în public ... Totuşi, rareori vorbirea obişnuită e ridicată pe treapta de operă de artă ... Ne lipseşte aproape cu desăvârşire simţul pentru vorbirea frumoasă şi încă şi mai mult lipseşte simţul pentru vorbirea semnificativă ... Nimănui nu i se va acorda dreptul de a scrie ceva despre un cântăreţ, dacă nu ştie ce înseamnă a cânta bine ... În legătură cu arta dramatică, cerinţele sunt mult mai mici ... Oamenii care înţeleg dacă un vers e recitat sau nu cum trebuie sunt din ce în ce mai rari ... Cei mai mulţi consideră că vorbirea artistică e un idealism greşit ... Nu s-ar fi putut ajunge niciodată aici, dacă oamenii ar fi mai conştienţi de capacitatea vorbirii de a se dezvolta în mod artistic ...

Idealul pe care-l întrezăream atunci şi-a putut găsi un fel de împlinire mult mai târziu, în cadrul Societăţii Antroposofice. Marie von Sivers (Marie Steiner), cea entuziasmată de arta vorbirii, s-a dedicat mai întâi ea însăşi unei vorbiri artistice autentice; şi cu ajutorul ei a fost posibil apoi să se lucreze, în cadrul unor cursuri de artă a vorbirii şi de interpretare actoricească, pentru ridicarea acestui domeniu pe treapta de artă adevărată.

Mi-a fost îngăduit să amintesc acest lucru, pentru a arăta că anumite idealuri îşi caută împlinirea de-a lungul întregii mele vieţi, căci mulţi oameni susţin că găsesc în evoluţia mea lucruri contradictorii.»

Iar cuvintele următoare sunt aproape ultimele cuvinte pe care Rudolf Steiner le-a aşternut pe hârtie, scriindu-şi autobiografia: “în programul Congresului (München 1907) a fost inclus şi un spectacol artistic. Marie von Sivers tradusese deja cu mai mult timp în urmă încercarea lui Schuré de a reconstitui drama de la Eleusis. Iar eu am pregătit-o, din punctul de vedere al limbii, pentru a fi reprezentată pe scenă. Şi această dramă am inclus-o în program. Prin aceasta, există o încercare de a relua firul vechilor drame misteriale, chiar dacă într-o formă încă palidă ‒ dar, şi acesta era esenţialul, Congresul conţinea un element artistic. Un element artistic care dădea expresie voinţei de a nu mai lăsa în viitor ca viaţa spirituală a Societăţii Antroposofice să fie lipsită de artă. Marie von Sivers, care-şi asumase rolul Demetrei, a atras atenţia, prin modul de a-l interpreta, asupra nuanţelor pe care arta dramatică trebuie să le dobândească în cadrul Societăţii.”

Putem urmări această evoluţie de la primul articol de critică teatrală scris în legătură cu un spectacol de la Burgtheater din Viena (1889) şi până la ultimul curs prezentat în septembrie la Dornach despre “Arta modelării vorbirii şi arta dramatică”. În “Lucrări publicate din opera literară de tinereţe” avem deja, sub formă de carte, ceea ce Rudolf Steiner a descris încă de la începutul secolului nostru pentru domeniul  artei vorbirii, pornind de la vorbire şi dând impulsuri noi. După moartea sa, au devenit curând accesibile publicului larg, datorită eforturilor depuse de Marie Steiner, şi conţinuturile cursului amintit, prezentat în toamna anului 1924.

Marea bogăţie a ceea ce Rudolf Steiner a creat pentru acest domeniu de activitate, reiese din indicele bibliografic de la sfârşitul volumului de faţă. Ne lipseşte, bineînţeles, o lucrare asupra căreia Marie Steiner a atras atenţia încă din anul 1926, în cuvântul introductiv scris cu ocazia editării cursului “Modelarea vorbirii şi arta dramatică”, în următoarele cuvinte:

“Această carte va fi urmată în curând de o a doua, care trebuie să ofere fundamentul a ceea ce este prezentat în aceste conferinţe. Ea va cuprinde indicaţii practice, exerciţii de vorbire, o construcţie metodică, pentru a ne ajuta să ajungem pe o cale cât mai dreaptă la ţel: stăpânirea artei modelării vorbirii şi a stilului. În esenţă, acest volum va fi ceea ce mi-a fost îngăduit să ofer, cam comprimat, în cadrul câtorva ore de exerciţii practice care au precedat aceste conferinţe. Rudolf Steiner ne-a dat, cu alte ocazii, şi acele exerciţii de vorbire cu care participanţii* şi-au încercat puterile, precum şi nişte explicaţii şi sfaturi care au umplut de viaţă multe dintre cursurile de arta vorbirii pe care le-am ţinut eu însămi. Toate acestea constituie, împreună cu cartea amintită, un tot unitar şi oferă astfel o imagine de ansamblu a ceea ce poate lua locul unor metode fiziologic-mecanice, eliberând din nou în om forţele vii, debordante, ale vorbirii şi ridicându-le la rangul de artă.”

Oricât de necesar va fi fost un asemenea manual - în cursul unui sfert de secol de muncă neîntreruptă în serviciul Mişcării Antroposofice el n-a putut fi publicat. Cu aceasta s-a pierdut în mod irevocabil o carte pe care elevii Mariei Steiner şi, împreună cu ei, mulţi alţii, o aşteptau de ani de zile. În decursul timpului, Marie Steiner a făcut mereu încercarea de a da formă lucrării promise, ea a început deja să redacteze textul sau a încercat să fixeze câteva puncte de vedere esenţiale, aşa cum putem constata azi, la unele dintre textele pe care le dăm tiparului în volumul de faţă. Totuşi, volumul de muncă pe care trebuia să-l depună şi tempoul accelerat al fiecărei zile nu i-au lăsat răgazul necesar pentru a termina cartea. Lucrările publicate aici nu sunt în măsură s-o înlocuiască. Ce ar fi luat naştere, dacă Marie Steiner ar fi putut să scrie acest manual, din marea bogăţie a experienţelor din viaţa ei? Ea, care stăpânea şi vorbea curent limbile germană, rusă, franceză, engleză şi italiană, fiind astfel în stare să se cufunde în profunzimile esenţiale ale creaţiilor literare ale diverselor popoare!

Pentru câţi dintre cei care s-au numărat printre elevii ei, un singur cuvânt, sau o observaţie făcută în timpul unei repetiţii, a dat naştere la ceva care s-a dovedit a fi rodnic mult dincolo de acea clipă. “Aprinzând viaţă, dăruind viaţă, revărsându-se în fiinţa noastră” ‒ aşa acţionau forţele artei sale, ale modului său de a preda. Cu puţin timp înainte de moarte, Marie Steiner se mai ocupa de planul acestui manual şi ea a încredinţat sarcina editării unui grup de elevi. Îi stătea la inimă în mod deosebit publicarea exerciţiilor de vorbire pe care le crease Rudolf Steiner. Prin editarea acestei cărţi, noi ne achităm astfel de o îndatorire pe care ne-am asumat-o.

Înainte de toate, sunt de interes general aceste exerciţii, precum şi explicaţiile date de Rudolf Steiner, mai ales că ele sunt folosite adeseori fără a se spune cine e autorul sau fără a se face trimiteri la el. Aproape fără nici o excepţie, exerciţiile de vorbire, scrise de mână ‒ în unele cazuri izolate, într-o variantă necunoscută până acum ‒, pe care le facem cunoscute cu această ocazie, au fost găsite în opera rămasă de la Rudolf Steiner; textul a fost reprodus după manuscrisul original. E surprinzător felul cum au luat naştere aceste exerciţii. Momentul în care au fost create, anul 1919, e un moment de importanţă decisivă în cadrul Mişcării antroposofice, iar prilejul a rezultat în mod direct din viaţă. Nu ne putem adânci aici în istoria dezvoltării ‒ datorită Mariei Steiner ‒ a artei modelării vorbirii, în primele două decenii ale secolului, ci facem trimitere la cartea “Din activitatea Mariei Steiner”, care conţine schiţa biografiei sale.*

*Vezi indicele bibliografic.

După sfârşitul primului război mondial, în Societatea Antroposofică au năvălit oameni din toate părţile. În Dornach se înălţa Goetheanum-ul. Pentru vara anului 1923, Rudolf Steiner plănuise reprezentarea celor patru drame-misterii. În special tineretul era acela care purta pe atunci în suflet impulsul de a face ca antroposofia să devină neîntârziat rodnică pentru viaţă. Luase naştere mişcarea pentru “tripartiţia organismului social”. Rudolf Steiner dăruia în toate direcţiile, cu amândouă mâinile.

În această perioadă, s-au petrecut următoarele: “Va fi fost prin luna mai a anului 1919”, ne relatează Emil Leinhas**, “când, din cauza solicitărilor la care-mi supusesem vocea, ţinând multe conferinţe şi cuvântări în cadrul întrunirilor muncitoreşti, am simţit că vocea mea nu e deloc în ordine. L-am rugat deci pe Rudolf Steiner să-mi dea, mie şi colegilor de la “Asociaţia pentru Tripartiţie Socială”, dacă se poate, câteva îndrumări despre ceea ce am putea face pentru ca vocile noastre să devină mai rezistente. Rudolf Steiner a fost imediat de acord şi a spus că o va ruga pe d-na dr. Steiner să ne dea câteva exerciţii. Deja peste câteva zile ne-am întâlnit ‒ Emil Molt, dr. Carl Unger, Hans Kühn şi cu mine ‒ în camera roşie a Societăţii antroposofice din Landhausstrasse 70, Stuttgart, cu Rudolf Steiner şi cu doamna Marie Steiner ‒ şi după aceea Rudolf Steiner a mai luat parte cel puţin de câteva ori la aceste ore ‒ şi am primit, în prezenţa amândurora, primele exerciţii de vorbire, care în parte chiar erau adaptate în mod cu totul individual unuia sau altuia dintre noi. Îmi amintesc astfel că Rudolf Steiner a dat exerciţiul ‘Erfüllung geht ...’ în mod special pentru Emil Molt, care avea o respiraţie cam scurtă când vorbea”. Acesta a fost deci începutul acelor ore de îndrumări care sunt folosite deja de mai multe decenii în predarea artei modelării vorbirii. Un tabel cronologic de la sfârşitul cărţii arată datele esenţiale ale muncii de modelare a vorbirii.

*Vezi Emil Leinhas, “Din munca împreună cu Rudolf Steiner”, Basel 1950

Încă de la începutul acestei munci, Marie Steiner avea obiceiul să-şi facă însemnări sau măcar notiţe de la toate conferinţele şi îndrumările practice date de Rudolf Steiner; au luat naştere astfel multe caiete de studiu care azi prezintă pentru noi o valoare deosebită. Ne-au rămas o serie de stenograme, care constituie o parte esenţială a acestei cărţi, de la cursurile de vorbire pe care a trebuit să le ţină şi la care Rudolf Steiner a adăugat, de cele mai multe ori, explicaţii. Adeseori, ea nu copia doar o singură dată pe curat aceste însemnări, aşa încât posedăm astăzi un material de lucru, ce-i drept, nu tocmai complet, totuşi foarte vast pentru necesităţile vieţii de-atunci, pe care ne-am hotărât să-l dăm tiparului, cu tot caracterul său aforistic. Bineînţeles, cititorul trebuie să se aştepte că va regăsi , poate, acelaşi exerciţiu şi în alt loc sau într-un alt context, dar tocmai prin aceasta el se poate transpune, probabil, în esenţa exersării, care se bazează, după cum ştim, pe repetarea permanentă a ceea ce cunoaştem deja. Aceste materiale sunt deosebit de valoroase prin completările pe care Rudolf Steiner le-a adăugat, în diverse locuri, cu propria sa mână. Noi nu am adunat aceste însemnări în mod pedant, ci aşa cum a rezultat în mod organic. E vorba aici în special de cursurile din anul 1922, care au fost prezentate în vara şi toamna acelui an, corespunzând uneori aproape cuvânt cu cuvânt. Am mai preluat în carte şi toate lucrările despre esenţa artei modelării vorbirii rămase de la Marie Steiner.

Ca o introducere în partea metodică a cărţii, pot fi de ajutor, arătând direcţia în care trebuie să se lucreze, observaţiile cu care, foarte probabil, Marie Steiner a vrut să-şi înceapă cartea şi pe care, din acest  motiv, le-am pus şi noi la început. Expunerile s-au aflat într-un caiet din iarna anului 1927, când a avut loc la Dornach un seminar pentru cei ce predau arta modelării vorbirii. În acea vreme, Marie Steiner a adunat la un loc materialul pentru cartea ‒ de importanţă fundamentală ‒ apărută sub titlul “Arta recitării şi declamării”, nişte stenograme luate în cursul conferinţelor prezentate de Rudolf Steiner pe această temă ‒ o lucrare ale cărei exemple practice au fost lucrate de diferiţi profesori şi au constituit o parte esenţială a orelor de seminar. S-au păstrat observaţiile referitoare la primele exerciţii fundamentale de vorbire, cu o introducere, al cărei scop era să-i ajute pe cursanţi să devină conştienţi de esenţa artei modelării vorbirii.

O altă încercare a fost prelucrarea notiţelor care au prilejuit cursurile din vara şi toamna anului 1922. Fără acest material atât de bogat, am fi fost nevoiţi să ne limităm la “stenograme”, care n-au fost revizuite nici de Rudolf Steiner, nici de Marie Steiner, dar care se difuzează până în zilele noastre sub formă de “însemnări neautorizate”. A fost un concurs de împrejurări care a dus la aceste cursuri de arta vorbirii. Impulsul n-a venit în primul rând din direcţia unor actori sau recitatori începători, care să fi căutat impulsuri noi în pregătirea lor artistică, ci mai ales de la prieteni din sânul Mişcării Antroposofice de Tineret, a căror năzuinţă era, aşa cum am arătat deja, aceea de a înfăptui antroposofia în mod practic. Domeniul artei oferea posibilităţi în multe direcţii. Demnă de atenţie este însă indicaţia unui participant, care ne mai comunică următoarele: “Se spunea pe atunci că se plănuieşte o reprezentare a dramelor-misterii la Goetheanum, că se caută interpreţii potriviţi şi că scopul cursului prezentat de dl. şi d-na dr. Steiner era acela de a pregăti acel eveniment.” În cadrul acestor cursuri au fost repetate la început exerciţiile de vorbire date din 1919 şi până în acel moment, apoi Rudolf Steiner a prezentat exerciţii noi, extinzând astfel în cele mai diferite direcţii sfera simţului pentru sunetele vorbirii. A rezultat un mod de a vorbi adecvat din punct de vedere stilistic pentru operele lirice şi epice şi au fost create deosebirile în ceea ce priveşte recitarea şi declamarea. Toate acestea au oferit fundamentul necesar pentru a face primul pas spre arta dramatică. Aceste îndrumări mai dobândesc un fundal deosebit şi prin faptul că Georg Kugelmann, care tocmai îşi asumase funcţia de director al Spectacolelor de Artă Dramatică în Stil nou din Rostock, a fost prezent la curs, împreună cu soţia sa, şi că i-a pus lui Rudolf Steiner, în diferite scrisori, nişte întrebări esenţiale pentru pregătirea unor scenete populare şi misteriale din Evul Mediu, cu studenţi şi cu tineri entuziasmaţi de arta dramatică. Şi aici putem observa că Rudolf Steiner răspunde prin îndrumări practice, stimulatoare, numai atunci când viaţa însăşi o cere, prin împrejurări reale, concrete. În acest fel au fost date primele indicaţii de “modelare pentru scenă a vorbirii”, cum au fost desemnate de el însuşi; s-au exersat, de asemenea, câteva scene din literatura dramatică. Corecturile aduse de Rudolf Steiner atunci ne par atât de valoroase, încât le reproducem aici în locul corespunzător.

Avem astfel în faţa noastră situaţia bizară că aceste indicaţii bogate pentru o vorbire adecvată stilistic, pe care el le-a extins şi mai mult în anul 1923, în Olanda, n-au fost date în primul rând unor oameni care manifestau un interes profesional pentru aşa ceva, cum fusese cazul, de exemplu, cu medicii şi oamenii de ştiinţă. De-abia în toamna anului 1924 s-a ajuns la “Cursul de modelare a vorbirii şi de artă dramatică”, despre care Rudolf Steiner a spus că are şi el “o mică istorie”. De această dată, nişte oameni din lumea teatrului, care-şi desfăşurau activitatea în diverse moduri, au organizat acest curs. Au luat parte la el aproximativ opt sute de persoane. Atât de pronunţat a fost interesul oamenilor de atunci faţă de arta teatrală. Curând după ce se anunţase acest curs, s-a văzut că numărul de participanţi, limitat la început, nu putea fi respectat. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, scrie Marie Steiner, “poate că el ar fi avut un alt caracter, dar aşa, cursul a avut respirul larg al unei activităţi desfăşurate pentru omenirea întreagă.” Astfel, de la început de tot, arta modelării vorbirii s-a situat în acest context larg, al omenirii întregi.

Mai întâi, Rudolf Steiner le recomandase cu toată căldura, în mod insistent, oamenilor din cadrul mişcării Waldorf, cultivarea unei vorbiri artistice. Ni s-au păstrat exerciţiile de vorbire date în 1919, care au fost tipărite deja, în cursul anilor, în publicaţii de natură pedagogică; le-am inclus în prima parte a acestei cărţi. Pe parcursul seminarului, problemele de educaţie au ocupat cea mai mare parte a timpului, astfel încât Rudolf Steiner a putut da numai câteva exemple, însă foarte grăitoare, pentru arta recitării. În partea a doua a cărţii de faţă sunt cuprinse apoi toate indicaţiile care au fost date, în cadrul conferinţelor pedagogice ţinute de Rudolf Steiner cu cadrele didactice ale Şcolii Libere Waldorf, despre arta modelării vorbirii şi predarea limbii germane (ca limbă maternă). Cu toate că adeseori au un caracter aforistic, aceste observaţii au o valoare deosebită; dacă germenii conţinuţi în ele sunt cultivaţi în permanenţă, de aici se pot maturiza roadele cele mai frumoase. Şi aici totul s-a născut din viaţa reală, din necesităţile care s-au ivit în diferitele clase ori prin întrebările puse de dascălii înşişi.

Un alt câmp de activitate important este educarea, în sensul unei vorbiri artistice, a celor ce vorbesc în public. Am arătat la început că exerciţiile de vorbire au fost create datorită faptului că unii vorbitori au început să simtă nevoia de a-şi educa glasul. Deja la începutul secolului, Rudolf Steiner subliniase în diferite articole faptul că o “Şcoală pentru cultivarea artei oratorice” este o necesitate imperioasă. Îndrumările pe care Rudolf Steiner le-a dat oratorilor în anul 1921, în “Cursul orientativ pentru munca antroposofică şi pentru cea din domeniul tripartiţiei sociale în Elveţia”, au dus mai departe spusele sale de atunci. Aici noi dăm tiparului părţile esenţiale ale acestor conferinţe, legate de tema noastră.

În ceea ce priveşte aplicaţiile terapeutice ale artei modelării vorbirii, ne-au rămas doar câteva exerciţii. Fără îndoială că şi în acest domeniu Rudolf Steiner ar mai fi dat multe, dacă i-ar fi fost sortit să-şi desfăşoare activitatea mai mult timp. Într-o “conversaţie despre ştiinţa spirituală”, care a avut loc în perioada primului curs universitar de la Goetheanum, în toamna anului 1920, a fost găsită o stenogramă referitoare la tulburările de vorbire, care nu era cunoscută până în prezent. O publicăm acum pentru prima dată. Indicaţiile cuprinse în acest text arată ce observaţii intime sunt necesare şi în acest domeniu, în ceea ce priveşte modelarea vorbirii. Sunt deja general cunoscute cuvintele orientative ale lui Rudolf Steiner, cuprinse în conferinţa din 13 octombrie 1923*, în legătură cu forţele vindecătoare conţinute în respiraţie. Cartea se încheie prin nişte explicaţii aforistice pe care Rudolf Steiner le-a scris pentru membrii Societăţii Antroposofice Genarale în timpul cursului de “Modelarea vorbirii şi artă dramatică”. E descrisă încă o dată calea pe care putem modela pornind de la vorbire.

* Rudolf Steiner, A trăi cursul anului în patru imaginaţiuni cosmice, GA 229

Dorim ca epoca prezentă să aducă înţelegerea necesară în întâmpinarea celui mai uman dintre toate domeniile vieţii. În acest fel s-ar putea mulţumi în modul cel mai adevărat, în sensul lui Rudolf Steiner şi al Mariei Steiner, care au redat artelor vorbirii caracterul lor misterial şi umanitar

Dornach, Rusalii 1955

Edwin Froböse