Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner
Marie Steiner-von Sivers

METODICA ŞI FIINŢA MODELĂRII VORBIRII

GA 280


RUDOLF STEINER

CURS REFERITOR LA MODUL ARTISTIC DE A TRATA VORBIREA, DIN ANUL 1922

PARTEA I

Notat de Marie Steiner


Esenţialul este ca orice predare a declamării şi recitării să nu se facă altfel decât punându-l pe elev să se transpună cu fiinţa sa în modelarea vorbirii însăşi, în ceea ce trăieşte sub formă de ecouri sufleteşti în această modelare a vorbirii; trebuie să-l aducem pe elev în situaţia de a şti să asculte în mod just. Cine este în stare să asculte în mod cu adevărat just ceea ce poate să reveleze o creaţie literară, va constata că ascultatului just i se va alătura cu totul de la sine respiraţia justă, poziţionarea justă a organelor, activitatea mecanică, printr-un fel de rezonanţă la ascultarea justă. Esenţialul este să-l facem pe elev să trăiască în însuşi elementul declamaţiei şi al recitării, lăsând tot restul în seama elevului. El trebuie să se cufunde în întregime în ceea ce este, în mod concret, sunet, muzică, imagine, în ceea ce trăieşte modelat într-o formă cu adevărat poetică. Numai pe această cale, făcându-l pe elev să dezvolte în el ‒ dacă-mi permiteţi să mă exprim în mod paradoxal ‒ un sentiment al urechii just pentru ceea ce ‒ să zicem ‒ e declamat în faţa lui ca model şi, prin aceasta, un sentiment just pentru ceea ce se mişcă din punct de vedere spiritual pe valurile a ceea ce-i dă sentimentul urechii, numai atunci elevul va putea să integreze propriei sale fiinţe din acea trăire pe care o simte vibrând în ambianţa sa, nu în el însuşi, ceea ce vibrează, împrejmuindu-l parcă, din toate părţile. Elevul ar trebui să înveţe să-şi modeleze respiraţia numai cu ajutorul anumitor forme de cuvinte, care au fost modelate artistic, în aşa fel încât să tindă să se adapteze tocmai la organizarea fiinţei umane, ar trebui ca elevul să înveţe să-şi modeleze respiraţia prin recitarea unor asemenea succesiuni de cuvinte şi tot astfel şi ceea ce mai ţine de “poziţionare”; atunci vom putea satisface tocmai acele cerinţe care s-au născut din percepţia şi simţirea artistică a lui Goethe, pe care le venerăm atât de mult.*

Rudolf Steiner

* Din conferinţa: “Creaţie poetică şi recitare”, Viena, 7 iunie 1922, în vol.: Arta recitării şi declamaţiei, GA 281


Rudolf Steiner: Pornind de la cele spuse*, vreau să adaug următoarele:

* Aceste exerciţii, deja cunoscute cititorului, care au fost reluate şi în cursul din vara şi toamna anului 1922, nu sunt reeditate aici. Totuşi, Rudolf Steiner le-a dat în anul 1921 şi celor care învăţau arta oratoriei, aşa că noi le tipărim pe p.185 şi urm., în contextul exerciţiilor pentru oratori, care intră în atingere cu domeniul artei modelării vorbirii.

Trebuie să încercaţi ca, pornind de la sunete, să acţionaţi înapoi, asupra procesului de formare a vocii. Trebuie să învăţaţi să simţiţi ce atitudine interioară trebuie să avem în cazul anumitor sunete. De exemplu, în cazul când rostim vocalele luminoase e şi i, în opoziţie cu cele întunecate a, o, u, au.

Vocalele întunecate a o u au sunt astfel constituite încât iau naştere în omul care s-a liniştit, în organizarea sanguină a fiinţei umane, pe când e şi i iau naştere în omul agitat, aflat în mişcare.

Este de o mare importanţă să faceţi în aşa fel încât vocalele e şi i să acţioneze, cu diferenţele lor mai subtile, asupra organismului. Dacă folosiţi vocala e ‒ mai ales în cazul vorbirii reţinute, în cazul căreia nu vă gândiţi, în primă instanţă, la ascultare, ci la exprimare (la revelarea de sine), în aşa fel încât curentul vorbirii e trimis înapoi, în sistemul nervos ‒ ca antrenament, vă fortificaţi vorbirea.** Din acest motiv, e este vocala care exprimă cel mai bine o înşiruire de gânduri, un raţionament, care acţionează cel mai direct, ca un dicteu. De aceea este îndrăgit în cazul monologului, când un personaj vorbeşte doar pentru sine şi ceilalţi nu ascultă. Oamenii care clocesc mult în interiorul lor ar trebui să-l iubească cel mai mult pe e. Şi de aceea e este sunetul cel mai important pentru consolidarea organelor vorbirii. E bine să ne antrenăm cu el.

** Textul tipărit cu litere cursive este o completare făcută cu mâna de Rudolf Steiner, în manuscrisul Mariei Steiner.

De exemplu:

Lebendige Wesen treten wesendes Leben

Trebuie să ne liniştim.

Prima variantă:

Lebende Wesen treten wesendes Leben

Dacă veţi rosti aceste cuvinte de o sută de ori în paisprezece zile, veţi vedea că aţi avut de câştigat mai mult decât prin orice poziţionare mecanică a vorbirii. Dacă faceţi ca organele vorbirii să străbată aceste talazuri, introduceţi forţă nervoasă în organele vorbirii.

Dacă ne dăm seama că e-urile au tendinţa de a dezvolta viaţa nervilor, în opoziţie cu viaţa sângelui, vocala i conduce din nou curentul nervos spre exterior. Veţi vedea deci că forţa dvs. nervoasă acţionează spre exterior când spuneţi i. Dacă vă prelucraţi organele vorbirii cu ajutorul lui i, veţi merge mai mult în direcţia a ceea ce este convingător, în loc să mergeţi spre interior.

Veţi obţine un efect deosebit dacă după i îl pronunţaţi pe e:

Wirklich findig wird Ich im irdischen Lebenswesen

Trecem de la agitaţie la linişte.

Simţiţi de-a dreptul că în organele vorbirii curge un curent nervos ascendent.

Trebuie să inversaţi:

Im irdischen Lebenswesen wird Ich wirklich findig

Aşadar, la început, curentul vorbirii se îndreaptă spre interior, pe urmă o ia înapoi, spre exterior.

Acum, dacă lângă e îl rostiţi pe i şi sunteţi atenţi să vedeţi ce se întâmplă cu i, veţi constata că, prin adăugarea lui e, curentul nervos se încheagă, se condensează:

Die Liebestriebe werte nicht gering

E se alătură lui i. Un e amestecat cu i, curentul se opreşte, consolidare a organelor vorbirii.

Este înlocuită astfel poziţionarea mecanică a organelor organismului vorbirii.

Dacă timp de paisprezece zile faceţi acest exerciţiu să vă străbată de o sută de ori, veţi fi fortificat zdravăn curentul care trebuie să vă străbată.

Dar nervii trebuie să-şi găsească în mod just punctele lor de sprijin în organele învecinate, de exemplu, în grăsime (ei = adecvat pentru îngrăşare). Dacă vrem să dezvoltăm în mod armonios, trebuie să tindem spre consolidarea şi extinderea curentului nervos.

Realizăm aceasta prin exerciţiul următor:

Breite weise Wiesen über das Land

E o dilatare a propriei noastre fiinţe. Există, aşadar, posibilitatea de a realiza, cu ajutorul  formării sunetelor înseşi, acea poziţionare a organelor vorbirii de care avem nevoie. Învăţăm să respirăm corect dacă facem ca prin organele vorbirii să treacă un număr de sunete corect poziţionate şi ne antrenăm în acest fel. Dacă ne antrenăm pornind de la sunetele vorbirii, fiecare va ajunge la ceea ce are el individual, fiecare îşi dezvoltă natura sa proprie.

*

Putem progresa în ceea ce priveşte declamarea şi recitarea dacă suntem atenţi la valeurs, la valorile vocalelor. Este o necesitate când declamaţi sau când, în general, rostiţi un text, să fiţi atenţi la acest gen de modelare a vorbirii. ‒ De exemplu: Vreţi să studiaţi un dialog; în acest caz, trebuie să ştiţi în ce fel e construit dialogul din punctul de vedere al modelării vorbirii. Să presupunem că e vorba de un om liniştit şi de unul agitat: scriitorii buni prezintă adeseori un asemenea contrast. Veţi vedea însă că, la scriitorii cu adevărat buni, omul liniştit şi cel agitat sunt caracterizaţi prin sunetele cuvintelor pe care le rostesc. Cine rosteşte textul respectiv trebuie să aibă un simţ pentru a fi atent în mod deosebit la vocalele corespunzătoare caracterului liniştit, respectiv celui agitat. Pentru a dezvolta acest simţ, e necesar să facem exerciţii de felul celui ce urmează.

Presupuneţi că o persoană oarecare este mai mult un om al sângelui, el nu-şi iese uşor din fire, este consolidat lăuntric, liniştit. Cealaltă persoană este un om al nervilor, îşi iese uşor din fire, e agitat, face mişcări nervoase cu membrele, dă din mâini şi din picioare.

Vocalele care redau ceea ce se petrece în omul sângelui sunt a, u, o, au.

În cazul unei vorbiri care conţine şi alte vocale, trebuie să acordăm o deosebită atenţie acestor vocale şi să le facem să sune mai plin.

Vocalele omului nervilor sunt i, e.

Omului nervilor, vocalele i şi e îi vin pe limbă absolut de la sine. Dacă studiem limbile diferitelor popoare, putem trage concluzii în ceea ce priveşte caracterul rasei, după cum predomină vocalele amintite. Putem vedea că la popoarele ai căror membri sunt oameni liniştiţi, consolidaţi în ei înşişi, predomină vocalele a şi o, iar la cei nervoşi, e şi i.

Trebuie să ţinem seama, fireşte, de ceea ce a spus deja, cu o anumită îndreptăţire Lichtenberg*, care a trăit în urmă cu multe decenii: că pe lume există cu 99% mai mulţi poeţi şi scriitori decât le este necesar oamenilor spre binele lor.

* Georg Christoph Lichtenberg (1742 ‒ 1799)

Recitatorul poate însă să facă foarte mult, scoţând în evidenţă un aspect, lăsându-l pe celălalt în umbră, dând timbru atitudinii liniştite, accentuând ceea ce este ascuţit, în cazul unui om care se agită, dând mereu din mâini.

1. Omul liniştit:  Sahst du das Blass an Wang und Mund?

2. Omul nervos: Nichts im Gesicht bemerkte ich.

La aceste sunete, nervii vibrează involuntar.

1. Du kannst nur schauen, was krass.

Aici trebuie să ne menţinem sângele în stare de linişte.

2. Nimm mir nicht mich selbst.

Omul agitat, care dă din mâini.

1. Allzustark wachst du kaum.

2. Eben deswegen will ich dies nicht.

Va trebui să fiţi atenţi la vorbire cu întreaga dvs. capacitate de a simţi, când vreţi să vorbiţi din întreaga dvs. simţire.

Luaţi, de exemplu, cuvântul Wagen /căruţă, vehicol/. Ein Wagen (la singular), este ceva solid, încheiat în sine. Die Wägen (plural), aici contururile nu sunt atât de precise, obiectul e scindat. În dialect întâlnim un alt fenomen; aici a trece spre o; ţăranul spune: Wog'n, la singular; obiectul devine şi mai solid. Die Wagen, prin aceasta ţăranul înţelege mai multe căruţe; o se deschide, devenind a. În acest fel trebuie să simţiţi cum sunetele devin mai întunecate ori mai luminoase. Sunetul devine mai luminos din cauză că obiectul se dezintegrează; de exemplu, Baum, Bäume.

Trebuie să învăţaţi să vă transpuneţi cu sentimentul în sunete.*

* În acest loc din curs, dr. Steiner face trimitere la articolul său “Limbă şi spirit al limbii”, din 29 iulie 1922

Luaţi cuvântul mächtig /puternic/. Aveţi aici, nu-i aşa, un anumit sentiment. Dar omul modern nu simte Macht, el a pierdut (Macht) puterea. Dar el simte ca pe ceva neplăcut când, de exemplu, un copil face gălăgie. El vrea să-l liniştească: sch ... sch ...

Dacă folosiţi, adăugând acest sunet, cuvântul mächtig, obţineţi cuvântul schmächtig /care boleşte, lâncezeşte/.

Vă dezvoltaţi astfel facultatea de a înţelege sensul, care este altceva decât facultatea de a înţelege sunetele vorbirii.

În majoritatea cuvintelor zace ceva ce poate fi relevat când declamăm, dacă ştim că, de exemplu, la unele ne vine să roşim, iar la altele să pălim.

Weinen /a plânge/: în acest cuvânt zace o respingere lăuntrică, când suntem trişti.

Wein /vin/: cuvântul are ceva care ‒ din punct de vedere social ‒ aminteşte de cuvântul Betrübtsein /a fi întristat/. Vedeţi aici lucrând în mod creator spiritul lăuntric al limbii.

Mergeţi mai departe. Aveţi: Wein ..... sch, sch ... Schwein /porc/.

Dacă avem aceasta, avem un adevărat ton în subtextul vorbirii. E important să fi simţit ce face sunetul când se uneşte cu alte sunete.

Să luăm cuvântul Mar /coşmar/; îl cunoaştem în cuvântul compus Nachtmar. Îl regăsim în Mären /poveşti, legende/:

“Uns ist in alten maeren wunders viel geseit ‒ von helden lobebaeren, von grözer arebeit ...”

În vremurile vechi, aceste cânturi erau recitate păşindu-se în ritmul versurilor, recitatorii păşeau în sus şi în jos. În sunetul amintit zace aproximativ următorul conţinut afectiv: Vreau să înfăţişez ceva care se află în mişcare, în aşa fel încât să ţin pasul cu el. ‒ Regăsiţi acest conţinut în cuvântul Marsch /du-te/.

*

Imaginaţi-vă că sunteţi un om mândru în sufletul dvs., pe care soarta nu l-a binecuvântat cu prea multe averi, şi că v-aţi dus la un om care este avut şi care v-a făcut să-i simţiţi superioritatea, legată, poate, numai de poziţia lui socială. Dvs. v-aţi simţit lezat şi l-aţi jignit; aţi povestit acest incident unui prieten, care nu e de acord cu atitudinea dvs. şi cere s-o reparaţi.

Wahr ist's ‒ ich habe ihn beleidigt.
Kann man mir's verübeln?
Kaum trat ich in sein Haus
 ‒ Noch war die Türe nicht zu ‒ Traf mich schon sein verachtender Blick.

Făcând acest exerciţiu, aveţi ocazia să modelaţi vorbirea pornind de la situaţia descrisă. Este o necesitate aceea de a învăţa să modelaţi vorbirea pornind de la un context de mare amploare.

Aveţi aici cele cinci versuri, dintre care primul redă o stare de lucruri; al doilea: o situaţie, în care dvs. încercaţi să arătaţi că aţi avut dreptate; al treilea: o motivare; al patrulea: o explicaţie generală; al cincilea: continuarea motivării.

Următoarele versuri ‒ pentru ca totul să se transpună şi mai mult în simţire ‒ sunt construite în mod asemănător.

Nun ja ‒ ich will's wieder gutmachen.
Doch darf ich dann auch glauben,
Dass er den Stachel mir nimmt
 ‒ Wie können Blicke doch stechen -,
Der sich mir tief in die Seele bohrte?

Mai întâi: admiteţi un lucru, apoi îndreptaţi discuţia spre dvs. înşivă. Reflecţie. Al doilea şi al treilea: propoziţie interogativă; situaţie în care încercaţi să duceţi mai departe motivarea. Al patrulea: Cugetare la o regulă generală; explicaţie generală. Al cincilea: întoarcere la propoziţia interogativă.

În acest fel vor prinde formă multe.

Răspunsul prietenului, care se află între aceste două propoziţii:

Lerne doch das Leben nehmen, wie es ist.
Siehst du das Elend jener Menschen nicht,
Die weltfremd Entschlüsse fassen
 ‒ Das Herz gar manches verführt den Kopf ‒ Und die statt zu gehen stets stolpern?

Învăţaţi să modelaţi cuvintele în mod plastic; o vorbire care e doar muzicală nu e suficientă. Un glas frumos, el singur, e încă ceva animalic. Omul trebuie să modeleze vorbirea.

Caracterul dramatic trebuie să trăiască deja în forma propoziţiilor şi a frazelor, nu în dramă:

Hast du doch dies Buch gelesen?
Hast du doch dies Buch gelesen!

Celălalt a vrut să-i respingă afirmaţia:

Hast du meinen Rat in den Wind geschlagen?
Hast du doch dies Buch gelesen?

Cu oarecare ironie:


Du solltest darüber etwas wissen!
Hast du doch dies Buch gelesen!

*

Dacă vom încerca să facem în aşa fel încât antrenarea conştientă a organelor vorbirii să devină o mânuire a modelării sunetelor, ne vom da seama cât este de greşit să se pornească aici de la nişte puncte de vedere pur fiziologice. Azi oamenii au tendinţa de a se antrena având în vedere poziţiile muşchilor ş.a.m.d., pentru ca să ajungă la o modelare a vocii. Nu e just să se pornească de la o poziţionare fiziologică a organelor, pentru a se căuta sunetul.

Asemenea procedee nu duc niciodată la firesc şi naturaleţe în mânuirea funcţiuniilor organice. Vorbirea trebuie să pornească de la ascultare, de la autoascultare. Prin urmare, dvs. trebuie să învăţaţi să vă ascultaţi propria vorbire, când rostiţi un mm sau nn sau ll. A asculta nu înseamnă, în acest caz, chiar acelaşi lucru ca în viaţa obişnuită. A asculta înseamnă aici a simţi sunetul, ca şi cum aţi percepe ceva în pieptul şi în capul dvs., ceva care se revarsă prin urechi. Dacă rămâneţi receptivi şi sensibili, veţi simţi mişcările timpanului.

Vorbirea are la bază, deci, ascultarea, iar ascultarea este, propriu-zis, un sentiment. În plus, imaginaţi-vă că sunetul se izbeşte de urechea dvs.: timpanul începe să bată. La fel de importante sunt vibraţiile care, pornind din gură, răsună prin trompa lui Eustache. Le percepem mai întâi lăuntric, dar urechea sună o dată cu ele. Când vorbeşte un alt om, urechea sună mai puternic. În ascultare e angajat întotdeauna întregul om. E ca şi cum v-aţi afla într-o sferă făcută din aer şi aţi fi atenţi să vedeţi ce face aerul când vorbiţi. Ceea ce se petrece cu diafragma, pieptul şi capul dvs., trebuie să se petreacă în mod inconştient. Tot ceea ce aveţi de învăţat, trebuie învăţat în contact cu sunetul. Respiraţia însăşi trebuie să ia în mod inconştient ritmul potrivit, atunci când dvs. simţiţi sunetul şi îl ascultaţi simţindu-l. În contact cu sunetul trebuie să învăţaţi ce aveţi de făcut pentru a rosti sunetul. N-ar trebui să aveţi deloc sentimentul că vă folosiţi gâtlejul şi alte organe, ci numai pe acela că folosiţi aerul. Trebuie să vă obişnuiţi să simţiţi ce face aerul. Sunetele şuierătoare, ondulatorii, vibrante, explozive  şi siflante, trebuie să învăţăm să le simţim în ceea ce au ele specific. Trebuie să ne deprindem să ascultăm; în special, să învăţăm să ne ascultăm pe noi înşine; dintr-un anumit punct de vedere, aceasta este simţire.

Trebuie să simţim rostogolirea lui r ca pe ceva diferit de valurile făcute de l. Învăţarea vorbirii este un proces care se bazează întotdeauna pe întregul om. A găsi un raport ordonat între respiraţie şi circulaţia sângelui: aceasta înseamnă a recita bine!

Pe raportul dintre respiraţie şi circulaţia sângelui, raportul de 1:4, se bazează întreaga prozodie, poetica şi toate celelalte. Când grecii au creat hexametrul, au pus la baza lui ritmul dintre respiraţie şi puls. Hexametrul este piciorul metric originar, el are la bază raportul de 1:4. E ceva individual la fiecare om. Raportul de 1:4 e aproximativ, fiecare trebuie să-l găsească prin simţire. (E ca şi cu legile după care creşte floarea, dar care prin cunoaşterea spirituală sunt preluate în simţire. Cunoaşterea spirituală e la fel de vie ca şi natura însăşi.) O respiraţie are patru bătăi de puls. Grecii încă mai percepeau acest lucru prin clarvedere, prin clarsimţire

Creând hexametrul, ei au creat o copie a acestui ritm originar: trei dactili, cezură, trei dactili, o pauză corespunzătoare celor patru bătăi de puls şi iarăşi, patru bătăi de puls sau două respiraţii.

Aşa că hexametrul se bazează pe ritmul respirator al omului. De aceea toate poziţionările diafragmei etc., sunt inutile. Natura umană ia de la sine atitudinea justă, şi noi învăţăm de la vorbire.

*

Faceţi exerciţiul următor, încercând să faceţi această distincţie în ceea ce priveşte simţirea:

Sturm-Wort rumort um Tor und Turm
Molch-Wurm bohrt durch Tor und Turm
Dumm tobt Wurm-Molch durch Tor und Turm

La prima propoziţie puteţi înota în fluxul vorbirii, a doua este altfel, iar a treia, şi ea, cu totul altfel. Încercaţi să percepeţi aceste deosebiri în însuşi fluxul vorbirii, înotând în el.

*

Învăţaţi aproape să vă scrântiţi vocea, dacă faceţi exerciţiul următor:

Abracadabra
Rabadacabra
Bradacaraba
Cadarabraba

Învăţaţi totul cu ajutorul lui a. Nu faceţi decât să învăţaţi ordinea silabelor. Învăţaţi să vieţuiţi lumi întregi, făcând asemenea deosebiri. Aici glasul se modelează după sunete, intrând în ele. 

*

A rosti vocale înseamnă a-ţi revărsa fiinţa interioară în curentul vorbirii. Aici deveniţi dvs. înşivă un lichid, înotaţi în curentul general al vorbirii.

A rosti consoane înseamnă a modela lichidul, a-l turna într-o formă. A rosti consoane înseamnă a trăi împreună cu lumea.

A vocaliza înseamnă a-ţi exprima fiinţa interioară.

A consonantiza: Raportul de interacţiune dintre om şi lume.

*

Pentru a învăţa să simţiţi ce zace în sunet, pot să vă recomand un exerciţiu simplu de meditaţie, în legătură cu sfera şi cubul. Imaginaţi-vă că cineva ar vrea să vă facă să scuipaţi afară din gură o bilă. Şi atunci aţi rosti sunetul d. A rosti sunetul d înseamnă a te apăra de ceva; în acest caz, scuipăm afară ceea ce e sferic, rotund. D e rotund. ‒ Ceea ce e de formă cubică trebuie scuipat afară prin consoana k. Trebuie să ne formăm un simţ prin care să percepem rotunjimile şi colţurile sunetelor.

Ce zace în a? A ne minuna de ceva. Iar în e? A împinge ceva departe de noi.

Vocalele exprimă impulsurile noastre de voinţă şi de sentiment, consoanele exprimă mai ales reprezentările. A vorbi în consoane înseamnă a trăi în lumea exterioară şi a avea relaţii cu ea. A vorbi în vocale înseamnă a-ţi exprima fiinţa interioară.

Dacă vreau să dau formă, într-o dramă, lumii exterioare, voi îngrămădi multe consoane. Dacă vreau să dau formă unor trăiri interioare, voi îngrămădi vocale. La marii poeţi se ţine seama de acest lucru.

*

Să mai zăbovim puţin la felul cum se formează vorbirea în contact cu sunetele înseşi.

Ceea ce trebuie învăţat în mod practic, sunt următoarele:

1. Claritatea vorbirii
2. Fluiditatea vorbirii
3. Închegarea vorbirii
4. Structurarea vorbirii (frazarea)

Toate acestea trebuie învăţate în mod practic de la sunetele înseşi. Prin claritate înţelegem că trebuie modelat cu adevărat sunetul întreg.

Învăţăm să modelăm toate celelalte sunete, dacă ne obişnuim, prin exerciţiu, să rostim aşa cum trebuie consoanele s şi m. Prin exersarea acestor sunete ne deprindem, în general, cu o vorbire clară.

Faceţi aceste exerciţii simple de o sută de ori în paisprezece zile. Învăţaţi să simţiţi, făcându-le, cum ne transpunem în vorbirea clară.

Mäuse messen mein Essen

Pur şi simplu, faceţi acest lucru: de o sută de ori în paisprezece zile. Prin aceasta, vocea devine clară, în aşa fel încât celălalt, care trebuie să asculte, va putea să distingă sunetele.

Pe urmă, nu e voie ca vocea să fie sacadată, ea trebuie să fie fluidă, curgătoare. Vocea trebuie să fie la un asemenea nivel încât curentul respirator să curgă; acest lucru poate fi învăţat cu ajutorul unui exerciţiu. Fluiditatea vocii poate fi obţinută prin faptul că ne transpunem în l:

Lämmer leisten leises Läuten

Închegare. Prin  închegarea vocii înţeleg faptul că sunetele nu sunt trimise afară în lume goale, neîmbrăcate. Tot ceea ce trăieşte formează o casă în jurul său. O face chiar şi animalul cel mai mic. Trebuie s-o facă şi sunetul, în aşa fel încât să nu stropească, să nu iasă afară în pielea goală, ci să fie îmbrăcat.

Prin b ajungem să avem un sentiment pentru închegarea sunetelor.

Bei biedern Bauern bleib braf

Ne însuşim aceste sentimente dacă ne transpunem în sunet:

prin m, sensaţia de claritate
prin l, sensaţia de fluiditate
prin b, sentimentul de închegare

Mai trebuie să ne ocupăm acum de structurarea vorbirii. Trebuie să fim în situaţia de a fracţiona o propoziţie sau frază în aşa fel încât cel ce ascultă să poată s-o fracţioneze el însuşi fără prea mare greutate. Recitatorul trebuie să creeze condiţiile pentru ca fraza să intre în ureche. Realizăm aceasta dacă facem exerciţii cu k. Cine face asemenea exerciţii cu k, îşi dezvoltă în el o anumită forţă de a fraza, de a structura. Dacă cineva n-a făcut exerciţii cu k, nu va avea curajul de a integra în mod just un ”punct şi virgulă” etc.

Komm kurzer kräftiger Kerl

Ceea ce explic eu aici zace deja în exerciţiul cu Abracadabra, a cărei explicaţie mantrică am să v-o dau acum.

În vremuri destul de vechi, oamenii au învăţat deja vorbirea, şi anume, în aşa fel încât au învăţat prin ea să rostească nişte mantre pentru jertfe.

În Abracadabra avem o formaţiune de sunete încheiată, rotunjită în sine. A este sunetul originar, pe care învaţă să-l rostească deja copilul mic. A este omul întreg. Nu există în organismul uman nimic care să nu înceapă să vibreze când se rosteşte a. Îl putem simţi în vârful degetului mic de la picioare; e primul sentiment total pe care-l are copilul. Şi de aceea a a fost sunetul celor care înţelegeau ceva în legătură cu omul întreg. B exprimă învelişul omului, casa în care el locuieşte. Melcul încă mai poate să umble cu casa în spate, dar nu omul.

Prin urmare, în a încă nu e conţinut mersul.

A : este omul întreg.
Ab : este omul cu casă.
Abr : omul merge cu casa.
Abra : omul merge cu casa şi iese din nou afară.
Abrac : omul cu casa lui a mers, iese afară şi se situează cu vigoare pe pământ, ca om. Pentru ca el să rămână om, de aceea vocala a reapare mereu.
Abraca : el se situează cu vigoare pe pământ şi se simte ca om.
Abracad : îl vede pe celălalt om.
Abracada : arată spre el.
Abracadab : omul celălalt are şi el casa lui.
Abracadabr : omul celălalt merge şi el şi are casa lui.
Abracadabra : acesta este un om ca şi mine.

În sensul vorbirii originare, dvs. aţi spus, deci:

Eu, ca om, mă simt în casa mea, mergând, simt un alt om cu casa lui, mergând şi el. Împreună, noi suntem un om cum este el.

Acest sens era simţit în variantele pe care le-am dat deja.

Nu învăţăm, aşadar, prin poziţionarea organelor, ci prin faptul că ne modelăm vocea.

*

Vom studia acum felul în care putem învăţa de la sunet să ne poziţionăm vocea, ne vom lămuri asupra a ceea ce avem de învăţat de la sunet.

Când rostiţi sunetele t şi d, veţi fi având un sentiment care e localizat în partea anterioară a gurii, pe limbă. Veţi remarca un fel de pipăire a ceea ce este exprimat în cursul vorbirii. În cazul acestor consoane, pipăim ceea ce rostim. Făcând acest lucru, ne transpunem treptat cu fiinţa noastră în modelarea vorbirii, avem ceva ce nu exprimă gânduri sub o formă inteligibilă. Trebuie să simţim simpatie şi antipatie, aş zice, deja în contact cu însăşi modelarea sunetelor. Vă voi da un exerciţiu pentru aceasta. Din cauză că azi simţul limbii s-a tocit foarte mult, trebuie să alegem exemple drastice. Presupuneţi că vreţi să treceţi cu forţa printr-o uşă, rupând-o ... Oamenii de azi nu simt ce zace în sunete, dar ar trebui să se educe în acest sens. T ‒ este o izbire puternică cu limba, o pipăire puternică. D ‒ pipăim mai puţin intens.

Tritt dort die Türe durch

Încercaţi să simţiţi la fiecare d faptul că pipăiţi, că atingeţi; iar la t ‒ faptul că pipăiţi mai intens.

Aveţi o poezie, vreţi s-o puneţi în valoare făcându-i pe oameni să trăiască poezia cât mai intens. Puteţi realiza acest lucru pe două căi.

Imaginaţi-vă pe cineva care poartă ‒ să zicem ‒ un veşmânt de mătase: Dvs. puteţi să-l priviţi şi să vă desfătaţi privindu-l; sau puteţi avea o altă trăire: puteţi să-l pipăiţi şi să aveţi o plăcere obţinută în acest fel. Aţi avut deci două trăiri.

Într-o poezie, puteţi avea trăirea prozei, puteţi scoate în evidenţă conţinutul, sau puteţi vieţui modelarea sunetelor.

*

La marea majoritate a oamenilor, glasul e situat prea aproape de buze: Şi, de aceea, cuvântul poate fi situat prea mult în faţă; şi atunci noi trebuie să-l trimitem mai în spate.

Halt! Hebe hurtig hohe Humpen!

Împingând mai în spate cuvintele, le veţi da o vigoare mai plenară. Şi atunci cuvintele dvs. vor dobândi o mai mare forţă de convingere. Împingând cuvintele înapoi, introduceţi în ele vigoarea deplină.

Hole Heinrich hierher hohe Halme

Dacă dansaţi în faţă, în regiunea buzelor, nu veţi putea rosti aceste cuvinte. Trebuie deci să vă obişnuiţi să studiaţi cuvintele în ceea ce priveşte modelarea lor. Dar ceea ce vă spun aici se potriveşte limbii germane. Fiecare limbă îşi are propriile ei legi organice. De aceea, în limba germană avem cuvinte la care putem studia ce înseamnă: A ne transpune cu simţirea în cuvinte. De exemplu: Horch. /Ia ascultă./ În acest cuvânt zace o lume întreagă. Sunetul h din “horch” are temeiul cel mai adânc ce poate fi conceput; şi faptul că “horch” se încheie prin ch. Sunetul ch se aşterne pe întreaga respiraţie; h modelează plastic; ch intră chiar, o dată cu respiraţia, în lucruri. El ne spune: Ascultă ... şi intră în ceea ce auzi, primeşte-l.

Încercaţi să vieţuiţi acum faptul că omul se revarsă în altceva, care nu este el, în cuvinţelul “ich”, care înseamnă perceperea celuilalt. Happig ‒ hab'ich ...

Comparaţi acum acest cuvânt cu nişte formaţiuni sonore cum ar fi “launig”, “sträflich”, “länglich”. Launig: capricios, ca şi capriciul; ig = la fel, devenim la fel cu toate lucrurile, când rostim ich = ig. Respiraţia mea năvăleşte afară şi se cufundă în lucruri; devin la fel cu toate lucrurile.

Ceea ce spun este luat din modelarea vorbirii, nu e ceva etimologic sau filologic-lingvistic.

Esenţialul este deci că trebuie să învăţăm să simţim imaginile sunetelor, dacă vrem să învăţăm să recităm.

Şi gândiţi-vă acum: vreţi să determinaţi pe cineva să treacă de la starea de repaus la cea de activitate. Luaţi următoarea imagine sonoră:

Pfeife pfiffige Pfeiferpfiffe

În ea există ceva ca şi cum l-am împinge pe celălalt mai departe. Încercaţi să simţiţi întreaga forţă a faptului că împingem mai departe, aşa cum se exprimă ea în cuvinţelul “Pfui”*.

* Pfui ! = dispreţ batjocoritor

Încercaţi să exersaţi apoi acelaşi lucru sub o formă mai atenuată:

Empfange empfindend Pfunde Pfeffer

La asemenea exerciţii nu interesează sensul. Dacă facem abstracţie de sens, descoperim mai repede spiritul sunetelor. Cine învaţă să trăiască în sunetul articulat, primeşte revelaţii cosmice.

Dacă vreţi să învăţaţi să-i vorbiţi cuiva în mod intim, familiar, învăţaţi acest lucru prin sch (ş).

Schwinge schwere Schwalbe
Schnell im Schwunge schmerzlos
(Prima variantă: în loc de schmerzlos = schnurrig)

Poetul, dacă e poet, are darul de a alătura de la sine sunetele în acest fel: recitatorul trebuie să-şi formeze simţul pentru sunete rostind asemenea alăturări de sunete.

Aşa că se pune problema să găsim atitudinea din punctul de vedere al modelării vorbirii, să trăim poezia în calitate de recitatori. ‒ Trăirea principală este o trăire a modelării sunetelor; de ea trebuie să-şi amintească recitatorul; trebuie să învăţăm să trăim lucruri poetice. ‒ Dacă i-am fi oferit unui grec din Antichitate recitări de felul celor care sunt considerate azi excelente, am fi reuşit să-l enervăm pe grecul cel puternic; el n-ar fi ştiut dacă suntem nebuni sau avem minte. Grecii aveau un simţ fin pentru modelarea sunetelor, ei puteau vieţui vorbirea, lucru pe care noi trebuie să-l vieţuim din nou, la un nivel conştient.

Amintiţi-vă scena din “Iliada”, în care Ahile l-a ucis pe Hector, apare Priam şi se boceşte:

“…Ba eu sunt mai vrednic de milă,
M-am biruit şi făcut-am ce n-a făcut nimeni pe lume,
Mâna ce crud îmi ucise feciorul am dus-o la gură.”

Oare nu trebuie să ne spunem: Aici Priam trăieşte cufundat cu totul în trăirea lui. Avem în aceste versuri pipăirea trăirii. ‒ în m avem faptul de a merge împreună cu fluxul vorbirii.

*

Vreau să vă descriu astăzi dintr-o altă direcţie exerciţiile pentru modelarea fiinţei limbii. Trebuie să ne fie limpede faptul că, într-un anumit sens, organismul vorbirii este omul întreg. E drept că, în primă analiză, vorbirea are loc în laringe şi în organele învecinate, drept activitate a mea. Totuşi, omul întreg e angajat în actul vorbirii. Acest lucru poate deveni limpede în special dacă luăm vorbirea ca bază pentru modelarea artistic-poetică a trăirilor sufletului uman. Când vorbeşte, omul poate să pună în activitate mai ales mişcările inconştiente ale vieţii, de care de obicei nu devenim deloc conştienţi. Aşa ceva poate răsări din conştienţă la fel ca şi faptul că noi creştem; când creşte, în copil se desfăşoară o activitate, se întâmplă ceva în el. Când copilul învaţă să vorbească, acest lucru e doar un proces de transferare asupra organelor vorbirii a ceea ce el a făcut în celelalte organe.

Când poezia este luată în stăpânire de om, în vremurile originare, forţa poetică de modelare care trăieşte în ea nu e foarte diferită de o activitate a forţelor de creştere eliberate de trup. În acest fel trebuie să simţim relatarea epică. Ea se realizează prin faptul că omul descătuşează forţele care sunt cufundate cel mai mult în inconştienţă. Omul desfăşoară o activitate artistică epică la fel cum creşte. Căci în cadrul curentului de vorbire epic noi suntem activi în acele sunete care sunt formate mai ales în cerul gurii, în bolta platină. De aceea, dacă exersăm sunetele palatale, ne putem însuşi stilul epic. Şi, fără a cădea în desfătări mistice, ne putem da seama, când exersăm stilul epic cu ajutorul sunetelor palatale, că lucrăm atunci cu organismul nostru eteric. Aşadar: a exersa sunetele palatale înseamnă a ne supune la efort organismul eteric.

Spun aceasta ca să dobândiţi un sentiment al faptului că aici nu e cazul să teoretizaţi, ci să vă antrenaţi corpul.

Dacă aveţi în vedere stilul dramatic, nu veţi mai avea sentimentul că opera de artă dramatică provine de la forţele de creştere. E necesar ca în faţa noastră să se afle un alt om: intră în acţiune forţele simpatiei şi antipatiei. Aceasta înseamnă că intră în acţiune purtătorul afectelor noastre: corpul nostru astral. În cadrul unei creaţii dramatice devine perceptibil ceea ce se face cu ajutorul limbii. Vom recita mai târziu asemenea pasaje, în care sunt îngrămădite multe sunete linguale: în toate acestea trăiesc vibraţiile organismului astral. Şi dacă aveţi de-a face cu nişte poeţi înzestraţi cu o simţire subtilă, veţi vedea că puteţi spune: simt cuvintele pe limbă ca şi cum ar avea un gust. Creaţiile dramatice ne cer să învăţăm să le simţim pe cale gustativă, să le gustăm.

Acolo unde este angajat eul nostru, acolo unde mergem cel mai mult spre suprafaţa organismului nostru, avem de-a face cu stilul liric. Aici trebuie să exersăm sunetele labiale; aici vibrează eul nostru, eul nostru care se dăruieşte lumii exterioare. Încercaţi să percepeţi în consoanele p b w faptul că întreaga noastră fiinţă umană tinde să se îndrepte spre suprafaţa corpului. Dacă-l rostiţi tocmai pe w, acel w la care omul merge atât de mult spre suprafaţa corpului său, încât nu mai ajunge să-şi închidă buzele, ca în celelalte cazuri, ci lasă o deschizătură între buze, veţi percepe o vibraţie şi-l veţi simţi pe w pe întreaga suprafaţă a corpului. Dacă cineva vrea să introducă, într-un loc oarecare al operei sale, ceva care să-i facă pe auditori să simtă că li se face piele de găină pe spate, va fi bine dacă el va îngrămădi acolo mulţi w. La p b m aveţi o atingere a buzelor, la w ‒ doar o deschizătură.

Se poate spune, iarăşi: în contextul limbii germane se pot spune atât de multe despre valorile sunetelor. În cazul unor cuvinte cum este “warm” /cald/ ‒ comparaţi cu limbile romanice ‒ veţi putea sesiza faptul că sufletul trăieşte realmente lăuntric ceea ce trăieşte în cuvânt. În limbile romanice este exprimată de fapt acţiunea exercitată de lumea exterioară asupra omului, atunci când lui începe să-i fie cald. În limba germană este exprimată trăirea interioară, de aceea: w, care se revarsă în afară, a; apoi r, ceea ce se mişcă mereu mai departe, iar la urmă m, sunetul labial, care ne spune că devenim conştienţi de ceea ce trăieşte în cuvânt.

Limba germană e o limbă sufletească. De aceea este păcat s-o vieţuim numai aşa cum vieţuim limbile apusene. Acestea sunt numai nişte veşminte ale omului; limba germană, mai ales când e sesizată pe treptele unde ea este încă dialect, este întru totul o limbă a trăirii. Este bine, de aceea, dacă vrem să progresăm în domeniul recitării, să ne deprindem auzul să perceapă ceea ce zace în dialect. În partea de sud a Germaniei există un cuvânt care desemnează fulgerul ce se vede făcând zigzaguri în depărtare (nu fulguraţii fără trăsnete).

Aceşti oameni vieţuiesc în cuvântul “Himmlitzer” fulgerul cu triplul său zigzag, nu doar în viteza cu care străbate cerul.

Trebuie să studiaţi, deci:

stilul liric exersând consoanele labiale,
stilul dramatic exersând consoanele linguale,
stilul epic exersând consoanele palatale.

Dacă în cazul unui pasaj oarecare simţiţi că el are o tentă dramatică, subliniaţi sunetele linguale şi scoateţi-le în evidenţă în mod deosebit când recitaţi.

Vă recomand aici un alt exerciţiu. Să presupunem că aţi avut de-a face cu un om plicticos. Vă amintiţi spusele sale, subliniaţi în gând consoanele linguale, le scoateţi în evidenţă cu glas tare ‒ bineînţeles, nu când el este de faţă ‒ şi veţi găsi spusele sale extrem de interesante şi dramatice. Tot aşa este când vedeţi o frază nemaipomenit de plicticoasă într-un tratat de filosofie şi scoateţi în evidenţă consoanele labiale; în acest caz, fraza va lua un caracter liric.

E foarte bine să fiţi atenţi la asemenea lucruri şi să exersaţi câteodată lucruri care, independent de sens, ne fac să traversăm organismul vorbirii. De exemplu:

Bei meiner Waffe
Sie Vieh schieden
Nur erlag Inger ich

Aici porniţi de la buze şi vă deschideţi larg înaintând spre partea posterioară  f s v sch d; foarte în spate: nur erlag Inger ich. În cazul unor asemenea exerciţii, veţi observa că r are o întreită înfăţişare şi că trebuie exersat aşa.

*

Dacă, exersând o dată zdravăn, faceţi în aşa fel încât consoanele să acţioneze în dvs., veţi reuşi, în cele din urmă, să aduceţi întregul organism uman al vorbirii la configuraţia sa justă. Şi atunci, bineînţeles, nu puteţi afla imediat sensul vorbirii, pentru că sensul e prezent în vorbire numai în al doilea rând. Ca să înţelegeţi mai bine la ce mă refer aici, vom lua un exemplu din limbile primitive, care par că nu au altceva decât un fel de presimţiri ale sensului. Aici e prezent efortul de a lăsa curentul vorbirii să curgă încotro vrea el. Există apoi şi străduinţa poetului, care tinde, în fond, să elibereze curentul vorbirii din captivitatea a ceea ce este abstract.

Bei meiner Waffe
Sie Vieh schieden
Nur erlag Inger ich

Rostind acest text, veţi observa că începeţi să vorbiţi în partea anterioară, în regiunea buzelor; aici vocalele nu au nici o importanţă, sunt prezente numai ca să “dea volum”.

În exterior, rezonanţa e transformată în val ce stă pe loc şi se întoarce în el însuşi.

În acest fel, mergeţi de la modelarea buzelor la stăpânirea asupra dinţilor şi de aici mai departe, la modelarea limbii şi a cerului gurii. Aţi păşit, deci, din faţă spre spate.

Dacă faceţi exerciţiul următor:

Ich ringe Groll
Rind war beim Baum

povestea este astfel încât  atunci când spun: ich ringe Gro ..., mă aflu în cerul gurii, la oll Rind ..., mă aflu pe limbă, la: war beim Baum ... ,sunt în buze.

Aţi mers aici din spate spre faţă.

O dată mă întorc la mine, altă dată ies afară din mine.

Aşadar aici consoanele sunt ordonate în aşa fel încât dvs. puteţi urmări cu modelarea vorbirii direcţia din faţă spre spate şi iarăşi din spate în faţă.

În exemplul meu găsiţi imediat respectarea mersului din faţă spre spate.

Cu excepţia zonei consoanelor dentale, aveţi pretutindeni r şi la urmă, în regiunea palatală, iarăşi r. Pentru că există trei feluri de r: un r labial, un r lingual, un r palatal.

Dacă faceţi asemenea exerciţii, veţi fi stimulaţi de la sine să-i daţi lui r coloritul corespunzător. Vedeţi de aici că r are un alt caracter decât celelalte consoane.

În r, omul devine extrem de sălbatic, îşi iese din sine; r poate să se rostogolească peste tot; când rostim r, suntem întotdeauna afară din noi înşine, în timp ce la h şi ch încă rămânem cu totul în noi înşine. Chiar şi în cazul dăruirii, la ch. La h, noi reintroducem organismul astral cu totul în organismul vorbirii, ca în cazul vocalelor.

Dacă suntem atenţi la aceste lucruri şi le exersăm, putem constata că sensul se introduce în vorbire prin faptul că, aş zice, sărim.

Când nu respectăm mersul care e condiţionat de organismul nostru, în vorbire se introduce un sens.

Ich ringe gross Schaf
Voll Rind nieder beim Weih
desen

Dintr-un caiet de notiţe al lui Rudolf Steiner

Ich ringe  . . . . . . . . . .
gross Schaf . . . . . . . .
voll Rind nieder . . . . .
beim Weih . . . . . . . .
din cerul gurii
spre dinţi, omiţând limba
înapoi la limbă
apropii iarăşi buzele

Aşadar, curba următoare (vezi desenul)

E ceea ce introduce treptat un sens în vorbire. Prin asemenea exerciţii ne antrenăm.

Poetul se întoarce la ceea ce mai vor încă organele vorbirii. De exemplu:

Und es wallet und siedet und brauset und zischt

Înaintând de la limbă la dinţi, la buze, înapoi la limbă, la dinţi, limbă, iarăşi buze, înapoi la dinţi, înapoi la limbă, un mic pas înainte, reîncepem.

Într-un anumit sens, poetul caută să folosească mişcarea existentă în organele vorbirii. Sunt luate întâi nişte mişcări mai pline, apoi unele mai scurte. Prin complicarea curbelor, sub care se află apoi elementul muzical al vorbirii, dur, şi, de asemenea, cel al imaginii, ia naştere sensul, care se îndepărtează din ce în ce mai mult de elementul muzical.

Să urmărim din punctul de vedere al modelării vorbirii ‒ nu dintr-un punct de vedere mistic ‒ scena din lumea spirituală.*

* Tabloul 7: Poarta iniţierii, dramă-mister de Rudolf Steiner. Vezi şi exerciţiul de la pagina 101.

Am încercat acolo următorul lucru: erglizernd ‒ klingen, erklingend ‒ glitzern /prinzând să licărească ‒ a suna, prinzând să sune ‒ a licări/, sunetele palatale g şi k, sunetul lingual l; mergând mereu de la cerul gurii spre limbă şi iarăşi înapoi, de la limbă spre cerul gurii. Această sferă, unică în felul ei, acţionează în cadrul vorbirii datorită faptului că se reînchide mereu. Prin acest proces de modelare se justifică sensul.

Când e vorba de o creaţie poetică, trebuie să ne cerem mereu scuze, pentru că în ea există un “sens”, şi recitatorul trebuie să-şi ceară scuze prin modelarea vorbirii. Acestea sunt regulile comportamentului cuviincios al omului faţă de Cosmos.

*

Exerciţiul următor ne poate ajuta să facem trecerea spre vorbirea dramatică. Am studiat în orele precedente felul cum acţionează consoanele asupra organismului vorbirii, antrenându-l. Recitatorul trebuie să observe la sine însuşi, în mod conştient, ce anume se petrece în el când rosteşte sunete labiale, linguale, dentale şi palatale şi apoi el ar trebui să transforme ceea ce se petrece astfel, în dispoziţie sufletească. În acelaşi fel ne pregătim, din punctul de vedere al vorbirii, dispoziţia sufletească pentru recitare şi declamaţie. Dacă vă căutaţi un text care vă dă prilejul de a vă folosi mult buzele, un text care foloseşte multe labiale, prin aceasta vă cuceriţi posibilitatea de a crea o dispoziţie lirică. Chiar şi în cazul aşa-numitei poezii lirice obiective, de exemplu, pe care o întâlnim adeseori la Goethe şi al cărei maestru a fost, în mod deosebit, Martin Greif, prin dispoziţia ce ia naştere prin folosirea consoanelor labiale, veţi dobândi şi dispoziţia justă pentru a vorbi în public.

Ce este lirica obiectivă? E aproape descriere, şi totuşi e lirică. O creaţie lirică obiectivă este o creaţie care se apropie foarte mult de descriere, în care poetul nu se străduie foarte mult să stoarcă ceva din el însuşi, ci în care, în mod absolut liric, din suflet ţâşneşte ceva de felul poeziei “Wanderers Nachtlied” de Goethe: Über allen Gipfeln ist Ruh.**

** “Cântecul de noapte al călătorului ”: Peste toate culmile-i pace. (n. trad.)

De astă-dată, întregul sentiment a fost proiectat într-o descriere şi recităm cel mai bine o asemenea poezie dacă vorbim în aşa fel încât în vorbirea noastră domneşte în mod special dispoziţia creată de consoanele labiale. ‒ Nu degeaba cuvântul Liebe /iubire/ conţine o consoană linguală şi una labială. Chiar dacă studiaţi iubirea ceva mai aspră pe care o are latinul ‒ amor -, şi acolo aveţi o consoană labială, pe m, iar r trebuie să rămână în acest caz consoană labială, dacă e să rămână, cu îndreptăţire, lăuntrică.

Veţi putea exersa şi o altă dispoziţie sufletească, dacă sunteţi atenţi la întregul joc ce se desfăşoară între limbă şi celelalte organe. În acest fel ne transpunem în dispoziţia creaţiei dramatice.

Dacă încercaţi să pregătiţi dispoziţia sufletească exersând consoane palatale, veţi ajunge la dispoziţia epică, în cazul căreia omul trebuie să fi mistuit deja ceea ce are de prezentat.

Aşa că va fi necesar să vă căutaţi:

un text bogat în labiale, pentru pregătirea dispoziţiei lirice,
un text bogat în linguale, pentru pregătirea dispoziţiei dramatice,
un text bogat în palatale, pentru pregătirea dispoziţiei epice.

Este, într-adevăr, aşa: buzele alungă afară ‒ dar în mod absolut conştient ‒ fiinţa cea mai lăuntrică a omului, organismul astral pluteşte pe buze şi numai în acest fel poate fi suportat faptul că este exprimată fiinţa umană cea mai lăuntrică.

Limba, dimpotrivă, e un organ sufletesc tactil şi chiar din punct de vedere fiziologic e adevărat următorul lucru: Când stăm de vorbă cu doi sau trei oameni, simţim pe limbă dacă respectivul ne ceartă sau ne laudă sau ne dojeneşte şi simţim nevoia să spunem imediat ceva, ca reacţie ‒ şi tocmai acest lucru ţine de dispoziţia dramatică.

În special la epică este interesant să vezi cum, ca să ne iasă dispoziţia epică, trebuie să fi mistuit conţinutul şi chiar şi ceea ce trebuie să spunem pornind de la limbă, ceea ce avem de rostit înspre cerul gurii.

Tot aşa, consoanele labiale care, în cazul poeziei lirice, năvălesc afară, dacă e vorba de o creaţie epică trebuie rostite în aşa fel încât să se întoarcă în trup; ca şi cum v-aţi imagina că interiorul omului ar fi ceva exterior şi dvs. vorbiţi spre interiorul dvs.

De exemplu:

Es stand in alten Zeiten ein Schloss so hoch und hehr…

Ar trebui să avem aici întotdeauna dispoziţia: trebuie să-mi retrag buzele.

Iar dacă declamaţi, din acest punct de vedere, “Das Lied von dem braven Mann”, veţi vedea că sunteţi tentaţi să vă ţuguiaţi buzele la:


Hoch klingt das Lied vom braven Mann.
Wie Orgelton und Glockenklang.
Wer hohen Muts sich rühmen kann,
Den lohnt nicht Gold den lohnt Gesang.
Gottlob! daß ich singen und preisen kann,
Zu singen und preisen den braven Mann.

Iar acolo unde sunt rostite texte epice, veţi încerca să vă retrageţi buzele:

Der Tauwind kam vom Mittagsmeer
Und schnob durch Welschland trüb und feucht;
Die Wolken flogen vor ihm her,
Wie wenn der Wolf die Herde scheucht.
Er fegte die Felder, zerbrach den Forst;
Auf Seen und Strömen das Grundeis borst.

În rest, vă dau sfatul următor: Renunţaţi la stilul de a striga ca în piaţa mare, când recitaţi baladele lui Bürger, renunţaţi la lirica proastă şi rămâneţi la epica de bună calitate.*

* Într-o carte folosită de Rudolf Steiner, Declamatorium, o colecţie-model de recitare a unor creaţii poetice serioase şi vesele din literatura universală, editată de Maximilian Bern în Ed.Reclam, au fost tăiate de el, din acest motiv,strofele: întâia, a noua, a unsprezecea şi ultima, a douăzecea.

*

Înainte de a ne putea prelucra vocea pentru o activitate dramatică deplină, trebuie să învăţăm s-o folosim în mod şi mai conştient. De aceea, după ce am antrenat prin sunete însuşi curentul vorbirii, aş dori să vă aduc în situaţia de a simţi sunetele într-un mod şi mai conştient. Trebuie să reflectaţi la faptul că sunetele se mişcă între a şi u. De ce? Când îl rostiţi pe a aşa cum trebuie ‒ el este, aş zice, sunetul originar -, trebuie să deschideţi cel mai larg glota în partea posterioară. Mişcarea lui a este cea căreia în lumea exterioară îi corespund cel mai mult culorile deschise. Şi la vederea culorilor deschise omul e cel mai mult tentat să-şi deschidă gura. La statuile greceşti veţi vedea adeseori o gură uşor deschisă ‒ grecii găseau că asta e frumos -, din cauză că în vremurile vechi grecii încă nu vedeau albastrul ‒ culorile mai închise ‒ aşa cum le vedem noi astăzi. Grecii vedeau cerul în culoarea verzui ‒ deci, de o nuanţă mai deschisă -, de aici provine uşoara deschidere a gurii.

Iar sunetul la care gura şi deschizătura dintre dinţi sunt cel mai mult închise, în aşa fel încât buza se ţuguiază şi în acest fel sunetul e împiedicat să iasă, este u. Între aceste două extreme se situează celelalte sunete.

Grecii l-au rostit cel mai bine pe a, cel mai rău pe u. Omenirea a învăţat să-l rostească pe u de-abia când a mai progresat în evoluţia ei. Dacă vă ţineţi mai puţin deschise cele două şiruri de dinţi, şi faceţi cavitatea bucală ceva mai mică decât în cazul lui a, atunci îl rostiţi pe e. ‒ Dacă faceţi deschizătura gurii şi mai mică decât la e şi vă apropiaţi buzele şi mai mult, îl obţineţi pe i. ‒ Dacă treceţi la o, trebuie să vă apropiaţi  buzele, trebuie să vă ţuguiaţi buzele. Faceţi din buzele dvs. un cerc, prin faptul că le ţuguiaţi. ‒ La u, buzele sunt închise cel mai mult.

Dacă rostiţi, de exemplu:

Lalle im Oststurm

înaintaţi de la cea mai mare deschidere a gurii până la cea mai puternică ţuguiere a buzelor, în faţă. E ciudat: dacă priviţi vocalele în acest fel, veţi constata că i este vocala cea mai labilă, că a şi u pot fi formate în modul cel mai decis, mai uşor. De aceea, copilul învaţă să spună mai întâi a, apoi u, apoi i. El spune la urmă de tot i, din cauză că aceasta e vocala cea mai artificială, care stă la mijloc, între deschiderea gurii şi ţuguierea buzelor; i este configurat şi plastic. Vorbitorul ar trebui să conteze mult pe aceste lucruri, să devină conştient de poziţii.

Subliniez că unora le va fi greu să rostească vocalele alterate (cu Umlaut ‒ n. trad.) în nuanţa potrivită. Următoarea asociere de sunete, dacă este folosită ca exerciţiu, poate fi de mare ajutor:

Lalle im Ost
Gänöbü
Uf

*

Am spus deja că modelarea sunetelor influenţează chiar dispoziţia sufletească a creaţiilor epice, dramatice şi lirice. De la vorbirea însăşi avem de învăţat legătura dintre ceea ce rostim şi ceea ce acţionează în om ca activitate mecanic-dinamică. N-ar trebui să se întâmple niciodată ca cineva să pornească de la aspectul mecanic.

Ar trebui să avem încredere în propriul nostru organism şi să-i lăsăm lui sarcina de a lua poziţiile juste, în contact cu vorbirea justă, pentru ca el să se orienteze în aşa fel încât să ducă la vorbirea justă, ca atunci când se manifestă forţele de creştere, când încă nu e deranjat prin intervenţii din exterior. În perioada în care nu poate gândi, organismul se pregăteşte în mod excelent din punct de vedere fizic. L-am deranja extrem de mult dacă i-am ţine conferinţe despre felul cum trebuie să-şi aşeze, de exemplu, lobul urechii etc., ca să audă corect. Ar trebui s-o pornim pe un drum care e deja prefigurat de natura umană. Vorbirea îşi are propriul ei geniu. Dar noi trebuie să devenim conştienţi de lucruri conform cu gradul de evoluţie a omenirii.

E bine dacă ne dăm seama cum trebuie să tratăm deosebirile dintre

sunetele:

labiale
linguale
palatale,

şi dacă urmărim drumul pe care trebuie să-l parcurgem în organism. În primă instanţă, ar trebui să exersăm asemenea lucruri pe baza unui mers cât mai regulat. Vă voi da aici nişte exerciţii a căror importanţă o voi explica mai târziu. Exersatul trebuie să devină ceva asemănător cu vorbitul pe o treaptă inferioară, în dialectele populare.

Bei seiner Gartentüre saß er
Er hat dir geraten
Befolge nur aufs beste
Recht vom Herzen gut
Sowie du nur gerade vermagst
Rechten Rat

Dacă veţi încerca să rostiţi acest text rotunjind plastic sunetele, dându-le o sonoritate plină, cu sentimentul şi cu simţul tactil, veţi simţi că exerciţiul poate fi rostit extraordinar de uşor în mod plin şi clar. Din cauză că atunci când urmăriţi succesiunea sunetelor sunteţi conduşi spre un mers regulat, vom lăsa deoparte, pentru început, în studiul nostru, sunetul r. B ‒ buze, s ‒ dinţi, n ‒ limbă, g ‒ cerul gurii, apoi, întorcându-ne de la cerul gurii spre limbă ‒ t, n ‒ zăbovim puţin pe limbă, t ‒ la fel, sass ‒ dinţi. Pe scurt: dacă urmărim curgerea sunetelor, regula este aceea de a parcurge mereu drumul din faţă spre spate, din spate spre faţă, printre rânduri, în aşa fel încât să nu fie nevoie să săriţi. Mergeţi cu sunetele în mod succesiv; şi exerciţiul poate fi rostit atât de uşor pentru că nu sărim, ci ne mişcăm.

Acum, consoana r ‒ presărată peste tot ‒ sub formă de r labial, r lingual şi r palatal. De rostogolit, ea poate fi rostogolită pretutindeni; dar învăţăm cum poate fi rostită cel mai bine când ne aflăm tocmai la locul respectiv. ‒ Aici consoanele r sunt situate pentru ca dvs. să aveţi ocazia de a le întâlni tocmai acolo unde le puteţi rosti drept r palatal, r labial şi r lingual. Puteţi deveni conştienţi de acest lucru prin asemenea exerciţii. Învăţaţi astfel cum sunt situate sunetele.

Consoane labiale b  p  m  w*
Consoane dentale f * v*  s sch  z  c
Consoane linguale n  d  t  l
Consoane palatale g  k  ch  şi  ng

* În Conferinţa 18 din Cursul de artă dramatică, ţinut în toamna anului 1924, indicarea acestor sunete se împarte în funcţie de colaborarea dintre buza inferioară şi şirul de sus al dinţilor.

*

Acest din urmă sunet există în limba germană, chiar dacă nu este enumerat. Nu e corect să-l separăm pe n de g şi să rostim sin-gen, ci ele trebuie rostite una într-alta, pe jumătate n, pe jumătate g.

E bine să privim toate lucrurile din diferite direcţii. Se poate întâmpla în viaţă, de exemplu, să-i arătăm cuiva fotografia fratelui său, iar el să nu-l recunoască. Fiindcă i-aţi arătat o poziţie luată din profil, iar acest om este obişnuit să-l vadă pe fratele său en face. Unilateralitatea e întotdeauna dăunătoare. Trebuie să privim întotdeauna din diferite direcţii. Şi trebuie să faceţi acest lucru mai ales când învăţaţi să modelaţi vorbirea.

Fiţi atenţi la a. Copilul poate s-o facă. Deschide larg gura şi lasă curentul vorbirii să iasă afară; copilul face cu plăcere acest lucru.

Vocala a este cel mai puţin configurată, dar la u trebuie să vă ţuguiaţi buzele, nu e suficient doar să modelaţi plastic, ci cel mult să configuraţi. Celelalte vocale se situează la mijloc. Dacă modificaţi, în cazul lui a, procedurile simple, comprimând mai mult, îl obţineţi pe e; comprimând şi mai mult: i, iar dacă apelaţi la ajutorul buzelor şi formaţi cu ele un cerc: o. Dar aici încă nu e necesar să vă ţuguiaţi buzele, de-abia în cazul lui u trebuie s-o faceţi

A e i o u

aici aveţi o adevărată muncă de modelare plastică; i se află la mijloc, el are echilibrul cel mai labil.

Lalle im Oststurm

*

Este la fel de bine să cunoaştem din diferite direcţii consoanele. Le putem clasifica şi altfel, ne putem îndrepta atenţia mai întâi asupra consoanelor în cazul cărora suflăm. În geniul limbii, consoanele sunt diferite: f şi s; dvs. veţi pronunţa ef şi es, dar nu veţi spune niciodată ek şi eg, ci veţi spune ka şi ge: k şi g. De ce? Pentru că, sub influenţa geniului limbii, oamenii se obişnuiesc să rostească sunetele siflante în aşa fel încât mai întâi îşi pun vocea în mişcare şi apoi suflă.

Alături de consoanele siflante, avem consoanele explozive. În cazul lor, izbiţi cu putere. Puteţi face aici studii foarte interesante. De exemplu, germanii spun ef = f, grecii spun phi = φ. În Grecia, aceasta era o consoană explozivă; în limba germană a devenit consoană siflantă. Caracterul acestor popoare a făcut ca sunetele explozive trecând din limba greacă în limba germană să devină siflante.

Ar trebui să ne dezvăţăm de a-l înţepeni pe h; el există în fiecare vocală şi o însoţeşte. Nici n-ar trebui să pronunţăm ce ‒ ha, ci ach, fiindcă e o consoană siflantă.

Nici esch = sch, consoană siflantă, n-ar trebui să se pronunţe es ‒ ce ‒ ha. Oamenii se miră că nu avem un obicei rău cu es = s. Şi ew ar fi o pronunţie mai bună decât we = w.

Adevărate consoane explozive sunt d = de, t = te, g = ge, k = ka; dar ar trebui să spunem în loc de en = n; în loc de em = m: me sau my.

Deosebit de important este să tratăm ca pe un sunet exploziv pe ng = singen.

Două feluri de consoane, care au un alt caracter, sunt:

Consoana vibrantă r
Consoana ondulatorie l

Conform cu formaţia sa, l este un sunet ondulatoriu. Numai limba poate să facă mişcări ondulatorii. Consoana vibrantă r se află în toate, cu excepţia dinţilor.

*

Exemple pe baza celor spuse deja.

Rostiţi fără a vă poticni fraza următoare, în care există toate consoanele siflante :

Ach, forsche rasch;
Es schoß so scharf auf Schussweise

Pentru consoanele explozive:

Drück die Dinge, die beiden Narrenkappen Tag um Tag

Altă variantă:

Tritt die Dinge, die beiden Narrenkappen Tag um Tag

După ce am trecut în revistă diferitele sunete şi importanţa lor pentru recitare şi declamaţie, aş dori să atrag atenţia asupra faptului că pentru stilul epic trebuie să căutăm să vorbim într-un mod cât mai imaginativ. Stilul epic şi stilul liric sunt diametral opuse. Cel liric e mai mult muzical, cel epic ‒ mai mult plastic. În cazul stilului liric, trebuie să punem în acţiune voinţa, în aerul respirator, din direcţia sentimentului. Stilul liric ia naştere ‒ chiar dacă trebuie să folosească înălţimile sunetelor, din mari profunzimi ale fiinţei umane ‒ prin faptul că aducem în mod foarte activ voinţa în expiraţie. Stilul epic cere să ne spunem: prin ceea ce spunem trebuie să căutăm să modelăm, golurile, pauzele, într-o măsură mai largă. Trebuie să dezvoltăm un sentiment care să ne spună când trebuie să fim tăcuţi sau liniştiţi între cuvinte, pentru a modela această linişte.

Astfel stilul liric trebuie să fie purtat de curent, pe când în cazul stilului epic trebuie, dimpotrivă, să păstrăm măsura justă. O păstrăm dacă ne pricepem să folosim în mod just inspiraţia pentru a face pauză. Aici e opoziţia. Dacă veţi face ceea ce am spus aici, veţi modela cu totul de la sine în acest fel. Veţi modela astfel dacă ţineţi seama de ceea ce v-am spus în legătură cu sunetele şi de ceea ce vă spun acuma: înainte de toate, la stilul epic, să transpunem sunetele, în formele lor modelate, în imagini.

Când modelarea sunetelor este ca în poezia “Des Sängers Fluch” /Blestemul bardului/ de Ludwig Uhland, de acolo puteţi învăţa mult.

Es stand in alten Zeiten ein Schloß so hoch und hehr,
Weit glänzt` es über die Lande bis an das blaue Meer.

Veţi putea să stăpâniţi stilul epic numai dacă reuşiţi să pictaţi cu sunetele şi să modelaţi pauzele în mod just. O pictură cu stil va fi realizată numai dacă cuvântul “stand” va sta singur, dacă este exploatată la maximum vocala a şi dacă imaginea lui “stehen in alten Zeiten” /a sta în vremuri vechi/ acţionează de una singură, dacă ea e fixată.

Ein Schloß ‒ 

încercaţi să-l exploataţi bine pe o, pentru rotunjirea castelului.

hoch und hehr ‒ 

aici urmează descrierea: mărimea sa şi felul în care face impresie

weit glänzt es ‒ 

încheiat, interpretat ca “hoch” und “hehr”

über die Lande ‒ 

iarăşi ceva de sine stătător.

În acest fel veţi avea de modelat fracţiunile textului, pentru ca, prin modelarea sunetelor, să ia naştere imaginile.

De exemplu:

Über allen Gipfeln
Ist Ruh,
In allen Wipfeln
Spürest du
Kaum einen Hauch;
Die Vögelein schweigen im Walde
Warte nur, balde
Ruhest du auch.

Aici vedeţi apărând aspectul emoţional de-abia la sfârşit de tot. La început aveţi, păstrându-se măsura, caracteristică a genului epic, aproape o descriere, de la “Über allen Gipfeln” până la “im Walde”; iar acum încheierea lirică:

Warte nur, balde
Ruhest du auch.

Dacă vreţi să simţiţi cum trebuie s-o recitaţi, vă veţi da seama: pentru primele versuri aveţi nevoie de cap, pentru ultimele versuri ‒ de piept, şi, de fapt, de întreaga dvs. fiinţă. La ultimele versuri trebuie să modelaţi pauzele în aşa fel încât ceea ce aveţi de spus să fie atragere de atenţie asupra pauzelor. La urmă de tot intră vigoare în silabele înseşi. Ceea ce intră în considerare la stilul epic este recitarea, respectarea măsurii.

La stilul liric intră în considerare declamaţia; aici e important să se facă distincţie în mod corespunzător între sunetele înalte şi sunetele joase.

Dacă vreţi să vă deprindeţi treptat să stăpâniţi pe deplin stilul epic, puteţi exersa acest lucru cu diferite cuvinte izolate, care au o plasticitate lăuntrică:

Otto, tot, Anna, Ehe, Elle, Retter, Esse, Renner

Sunt cuvinte care, dacă le rostiţi cu întregul organism al vorbirii, au o anumită capacitate de a crea impresii plastice, pentru că pot fi rostite şi în sens invers, rămânând exact aceleaşi cuvinte.

Trebuie să devenim mai întâi conştienţi de faptul că aşa este, dar organele vorbirii simt că în acest fel cuvintele se modelează plastic. Asemenea cuvinte în cerc ‒ sunt, de fapt, nişte bile ‒ pot fi rostite cu mare folos. Veţi câştiga deosebit de mult dacă vă puneţi adeseori limba să vorbească plastic, rostind

Reliefpfeiler

(cuvânt sferic lung) sau următoarele propoziţii circulare:

Fröhlich verlasse uns
Verlasse fröhlich uns
Uns verlasse fröhlich

Una după alta; dacă exersaţi în cerc: în sensul arătătorului de la ceas; apoi în sens invers.

*

Există deci diferite moduri de a înfăţişa genul epic, cel liric şi cel dramatic. Reflectaţi la faptul că, în cazul creaţiei epice, cuvântul e cu totul altceva decât în cazul celei lirice sau dramatice; la o operă epică, rolul cuvântului este acela de a copia ceva; ascultătorul trebuie să-şi poată face o imagine despre ceea ce se povesteşte. Din cauză că acest lucru se realizează cu ajutorul spiritului limbii, aici trebuie să colaboreze spiritul limbii. Iar el poate să colaboreze numai în cazul în care cuvintele devin imagini, dacă ele sunt modelate din punctul de vedere al limbii în aşa fel încât să devină imagini. Să devină ca nişte imagini pe care le pictăm în spaţiu, care nu au trei dimensiuni, astfel încât creaţia epică să nu aibă trei dimensiuni sufleteşti. Cea de a treia dimensiune sufletească este voinţa; în cadrul poeziei epice, ea nu este folosită; prin urmare, putem folosi voinţa pentru a descrie, căci ea e prezentă, există în noi.

Acestea sunt bazele rostirii unor creaţii epice.