Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner, Marie Steiner-von Sivers

ARTA RECITĂRII ŞI DECLAMAŢIEI

GA 281


II
SEMINAR

MARIE STEINER

ianuarie / februarie 1928

Nu e important
să observăm cele trecătoare,
ci veşnicul,
care trăieşte în om,
trebuie să fie observat
tot mai mult.
Marie Steiner

Observaţie preliminară

“Seminarul” – denumirea a fost dată de doamna dr. Steiner, a luat naştere datorită faptului că aceasta, din cauză că-şi fracturase un braţ, a fost împiedicată pentru un timp să urce spre sala de la Rudolf Steiner-Halde, la orele de predare zilnice, şi, de aceea, a invitat un cerc de vreo douăsprezece, paisprezece persoane – câţiva membri ai grupei de teatru din Dornach conduse de ea, dar şi câteva persoane care deja desfăşurau, în diferite oraşe, o activitate în domeniul artei vorbirii – le-a invitat în casa Hansi (prima oră s-a ţinut la 18 ianuarie, ora 3 şi 1/2), pentru a lucra împreună exemplificările care aveau să fie preluate în cartea “Rudolf Steiner: Arta recitării şi declamaţiei”, de a cărei tipărire ea tocmai se îngrijea, în esenţă, având în vedere nişte cursuri care aveau să fie ţinute mai târziu. Acest curs, de o vioiciune scânteietoare, a avut totodată – datorită numărului limitat de participante – un caracter cu totul intim, personal-uman. Noi eram toate începătoare, deveniserăm abia cu puţin timp înainte, cu vreo jumătate de an în urmă, elevele ei.

Însemnările de faţă, scrise sub o formă aforistică, au fost făcute pentru colegele-prietene care nu puteau participa la ore, pentru a li se da măcar o mică impresie despre această muncă. E vorba, în principal, de corecturi aduse lucrurilor pe care încercam să le facem, lucruri care au fost date atunci pentru noi, în cursul muncii din acel moment – arătându-ne direcţia în care să mergem.

Gertrud Redlich


Câteva notiţe referitoare la EXERCIŢIILE DE VORBIRE, care aveau în vedere faptul că urma să predăm noi înşine mai târziu:


Exerciţii de articulare:

De curentul respirator ar trebui să amintim abia într-o oră ulterioară. Încercaţi să vorbiţi în faţă, în regiunea buzelor, să articulaţi bine, pentru ca să aduceţi vorbirea în faţă. Cele două greşeli principale care apar sunt: sonoritate velară şi sonoritate din cap

Daß er dir log darf es nicht loben
Nimm nicht Nonnen in nimmermüde Mühlen

Scoateţi-l pe I afară o dată cu consoanele, N şi M scot bine afară sunetul I, încercaţi să percepeţi direcţiile. Învăluiţi-l pe I prin N şi M. Aceste consoane răsună în fregvenţe, vibrează şi îl iau pe I cu ele.

Învăţaţi să ascultaţi!

Redlich ratsam
Rüstet rühmlich
Riesig rachend
Ruhig rollend
Reuige Rosse

doar articulaţi. Fiţi atente mai întâi la consoane, pentru ca ele să conducă afară vocalele. Pe urmă, le puteţi spune elevilor să trăiască mai mult în vocală, să simtă, să trăiască sunetele vorbirii, să pătrundă în lăuntrul sunetelor.

Învăţaţi să frământaţi aluatul aerului.

Protzig preist
Bäder brünstig
Polternd putzig
Bieder bastelnd
Puder patzend
Bergig brüstend

Exerciţii de respiraţie

Erfüllung geht
Durch Hoffnung
Geht durch Sehnen
Durch Wollen
Wollen weht
Im Webenden
Weht im Bebenden
Webt bebend
Webend bindend
Im Finden
Findend windend
Kündend

Acest exerciţiu le poate ajuta foarte mult celor cu respiraţia scurtă, el trebuie să sune plin. Modul de a trata respiraţia este exact invers în raport cu cântăreţul vocal, care dirijează respiraţia. Aici trebuie să înveţi s-o cheltuieşti dintr-o dată. Prin aceasta, se ajunge la plinătate şi rotunjime.

Exerciţiile de respiraţie ne învaţă să vorbim muzical. Când le facem, trebuie să ne obiectivăm, să nu introducem în ele nimic baladesc, patetic ori liric, să le rostim sec şi prozaic, dar obiectiv, ca sunete. Aici elementul imagine nu e neapărat necesar.

In den unermeßlich weiten Räumen,
In den endenlosen Zeiten,
In der Menschenseele Tiefen,
In der Weltenoffenbarung:
Suche des großen Rätsels Lösung.

Primele patru versuri le rostim avântat, să-l folosim bine mai ales pe N. Să trăim orizontala când rostim cuvintele “in den…Zeiten”, verticala, când rostim “in der …Tiefen”, val mare în jos, un O mare de tot, la “Weltenoffenbarung”.

La ultimul rând, comunicarea să fie neutră, obiectivă.

Curgerea respiraţiei trebuie să ne ia cu sine, cuvintele “Menschenseele Tiefen” să fie de o nuanţă mai profundă, tonul şi respiraţia coboară. Vorbirea are nevoie de energie, de o implicare a ceea ce nu suntem noi, de o transpunere iubitoare în vocale.

Pentru a face acest exerciţiu, avem nevoie de o respiraţie puternică, învăţăm să vorbim cu inspiraţia şi s-o modelăm. Luminaţi puţin cuvântul “Suche”. Îndemn, seriozitate! Primele versuri – ieşire în Cosmos.

Exerciţii de fluenţă a vorbirii

Lalle Lieder lieblich
Lipplicher Laffe
Lappiger lumpiger
Laichiger Lurch

Încercaţi să trăiţi valurile pe care le face L, prin aceasta el face tonul să iasă afară. Dezvoltaţi în dvs. bucurie faţă de aceste lucruri. Exerciţiul e scânteietor, iar, din punct de vedere al afectului, pentru a spune ceva sub formă de imagine – afectiv-umoristic.

Trebuie să învăţăm să psalmodiem exerciţiile de articulare, de fluenţă a vorbirii, ele sunt menite să facă maleabile organele vorbirii.

Vorbiţi pe buze, plasaţi în faţă, psalmodiaţi uşor!

Exerciţiile de articulare trebuie să trezească în noi conştienţa organelor vorbirii. Vocea trebuie să se adapteze numai după sunetele vorbirii.

Pfiffig pfeifen
Pfäffische Pferde
Pflegend Pflüge
Pferchend Pfirsiche

Pfiffig pfeifen aus Näpfen
Pfäffische Pferde schlüpfend
Pflegend Pflüge hüpfend
Pferchend Pfirsiche knüpfend

Kopfpfiffig pfeifen aus Näpfen
Napfpfäffische Pferde schlüpfend
Wipfend pflegend Pflüge hüpfend
Tipfend pferchend Pfirsiche knüpfend

Ketzer petzten jetzt kläglich
Letztlich leicht skeptisch
Ketzerkrächzer petzten jetzt kläglich
Letztlich plötzlich leich skeptisch

Schlinge Schlange geschwinde
Gewundene Fundewecken weg

Gewundene Fundewecken
Geschwinde schlinge Schlange weg

Tot în faţă, pe buze, şi uşor.

Schlinge Schlange geschwinde
Gewundene Fundewecken weg

Gewundene Fundewecken
Geschwinde schlinge Schlange weg

Foarte uşor, în faţă.

Zuwider zwingen zwar
Zweizweckige Zwacker zu wenig
Zwanzig Zwerge
Fie sehnige Krebse
Sicher suchend schmausen
Daß schmatzende Schmachter
Schmiegsam schnellstens
Schnurrig schnalzen

Adresându-se unei participante care vorbeşte şi limba rusă: Rostogoliţi-l mai puţin pe R. Germanul trebuie să-l poată adapta pe R după consoanele învecinate. Aduceţi-l în faţă!

Nur renn nimmer reuig
Gierig grinsend
Knoten knipsend
Pfänder knüpfend

Trebuie să folosim acest exerciţiu pentru a simţi în ce regiune vorbim.

Încă o dată exerciţii de respiraţie

E foarte important să creăm şi asociaţii de consoane bune, în care sunetul (vocala) să poată trăi. Învăţăm treptat să simţim respiraţia fără a fi opriţi de reprezentare. În acest scop e bine să exersăm câteva cuvinte invers:

wollen – nellow, eva – ave etc.

La exerciţiul “Erfüllung” să învăţăm să lăsăm respiraţia liberă, să ne lăsăm să cădem, cu respiraţia, în cuvinte.

Trebuie să ajungem treptat la pătrunderea cu conştienţă.

Exerciţiile de respiraţie folosesc la conştientizarea curentului respirator.

Exerciţiile de articulare flosesc la conştientizarea organelor vorbirii.

La “Unerme*lichen” se adaugă o dirijare a respiraţiei. Cuvintele sunt conduse ca nişte bărci peste valuri, o creştere treptată până la versul al patrulea.

Când le vorbim elevilor despre modul de a trata respiraţia, ar fi bine să le spunem că nu ne-am ataşat de nici o metodă. Învăţăm să exersăm respiraţia cu ajutorul sunetelor înseşi, ea se orientează de la sine, dacă sunetele sunt rostite cum trebuie.

Învăţăm să ne ţinem respiraţia cu ajutorul celor cinci vocale, într-un curent respirator neîntrerupt: A – E – I – O – U.

Sende aufwärts
Sehnend Verlangen -
Sende vorwärts
Bedachtes Streben -
Sende rückwärts
Gewissenhaft Bedenken.

Învăţaţi să înotaţi o dată cu respiraţia şi să auziţi cum rezonează, cum răsună sunetele. La “Sende” ar trebui să trecem imediat la modelare. Încercaţi să simţiţi ce fac asociaţiile de consoane la fiecare vocală, de exemplu: n-d, la sende.

Luaţi trei poziţii ale vocii!

Nu rostiţi toate lucrurile ca şi cum le-aţi înşira pe sfoară, încercaţi să simţiţi sunetele şi să rezonaţi o dată cu ele. Curentul mişcării trebuie să ne ia cu el. În aceste lucruri zace ceva fiinţial.

Această entitate trebuie să ne ia cu ea, nu avem voie s-o strângem noi la piept.

Wäge dein Wollen klar,
Richte dein Fühlen wahr,
Stähle dein Denken starr:
Starres Denken trägt,
Rechtes Fühlen wahrt,
Klarem Wollen folgt
Die Tat.

Când rostim ultimul vers, să ne îndepărtăm de elementul muzical, trecând la mişcare.

Richte dein Fühlen wahr: linie sufletească.

Stähle dein Denken starr: ritmic! Sunetele înseşi poziţionează vocea, nu trebuie decât să ne dăruim. Vocea se poziţionează după sunete. Ceea ce precede şi ceea ce urmează îşi lasă întotdeauna culoarea asupra lucrurilor.

Ar trebuie să dezvoltăm treptat un simţ prin care să sesizăm deosebirea dintre liniile artistice şi vorbirea intelectuală şi vorbirea afectivă. Trebuie să învăţăm să mergem cu eul până la capăt şi să nu ne întrerupem mereu în mod intelectual.

Dacă redăm voci din lumea de dincolo, de exemplu îngeri sau Madone ş.a.m.d., ar trebui să învăţăm să ne oprim cu totul înainte să intre interpretarea în reprezentare. Sentimentalismul se opreşte imediat şi se autosavurează, de aceea nu e adevărat din punct de vedere spiritual. Mişcarea face ca ceva să fie adevărat.

Klarem Wollen: a contempla în mod artistic, a nu voi tu însuţi!

Du findest dich selbst:
Suchend in Weltenfernen,
Strebend nach Weltenhöhen,
Kämpfend in Weltentiefen.

Rostiţi primul vers din conştienţa care voieşte. Omul respiraţiei trece mai departe, prin toate încarnările, el e mai spiritual decât omul sentimentului.

Der Base Nase aß Mehl
Rasen Masse kratze kahl

Rostiţi-l pe A lung şi introduceţi-l cu putere. De fapt, acest exerciţiu e făcut pentru a combate vorbirea nazală, dar şi ca exerciţiu pentru vocala A.

Sturm-Wort rumort um Tor und Turm
Molch-Wurm bohrt durch Tor und Turm
Dumm tobt Wurm-Molch durch Tor und Turm

precede acel exerciţiu. Este foarte potrivit şi să fie rostit o dată cu curentul respiraţiei. Nuanţaţi! Primul vers să nu devină dramatic, ci, în curentul vorbirii, foarte întunecat, ca vântul care bate peste tot. Molch-Wurm bohrt: nu în mod sufletesc, nu dramatic. Sunet. Mişcare – respiraţie.

Dumm tobt: foarte întunecat, înnăbuşit şi izbind.

La O, palatul tare trebuie să se arcuiască.

Aceste trei versuri sunt toate concepute pe starea U, diferite numai în ceea ce priveşte mişcarea; U trebuie să se aştearnă peste O.

În încheiere trebuie să avem întotdeauna o intensificare (Molch-Wurm – Wurm-Molch).

Ei ist weißlich, weißlich ist Ei
Blei ist neu im Streu, neu im Streu ist Blei
Die Maid ist bläulich, bläulich maidlich

Este un exerciţiu bun pentru sunetele strivite. Simplu şi obiectiv şi afară.

Hitzige strahlige stachelige
Sturzstränge stützen
Straff Netze nützlich als
Stramme Tatzen streng
Gefalzt

un exerciţiu de articulare foarte puternic! Bun pentru cei ce au vălul palatului inert. Alternanţa dintre consoanele explozive şi consoanele siflante, cu câte un L şi R presărate printre ele, fac vălul palatului să se încordeze, să devină elastic. Începem în faţă, exersând, nu poetizând, trecem cu totul pe lângă sens! Vocalele se înghesuie în consoane şi sunt învinse de acestea.

Pentru voci ascuţite şi tăioase:

Walle Welle willig
Leise lispeln lumpige Lurche lustig

Curgeţi delicat cu L, simţiţi mişcarea de valuri, L şi W ne scot în spre afară.

Ist strauchelnder Stern
Meister mystischer Stufen
Stell stets ernsten Strebens
Sternstraße standhaft
Still streng stehend
Vor Stufen steten Strebens
In ständiger Stimmung

Aduceţi sunetul în faţă, fără nici un fel de participare interioară afectivă. Intraţi în asociaţiile de consoane şi încovoiaţi foarte frumos. Exerciţiul e bun pentru bâlbâiţi.

Weiße Helligkeit scheinet in die schwarze Finsternis
Die schwarze Finsternis ergreift die fühlende Seele
Die fühlende Seele ersehnet die weiße Helligkeit
Die weiße Helligkeit ist der wollende Seelentrieb
Der wollende Seelentrieb findet die weiße Helligkeit
In der weißen Helligkeit webet die sehnende Seele

pentru a învăţa să nuanţaţi! Trebuie să reconducem mereu lucrurile spre ritmul care se repetă mereu, să lăsăm să curgă curentul respirator, care trece printre ele ca un vânt, şi să folosim fantezia când e vorba de nuanţare; să învăţăm, de asemenea, să facem pauze ici şi colo. Mişcare, mişcare – să nu ne trezim cântând!

Cum le explicaţi elevilor dvs. hexametrul? El este metrul poetic originar. Organismul uman însuşi dezleagă enigma care ne e dată în metrul poetic. Trebuie să deducem metrul poetic din organismul uman, din respiraţie şi puls. La o respiraţie revin patru bătăi ale pulsului.

S-au exersat primele versuri din “Achilleis” de Goethe.

Hoch zu Flammen entbrannte die mächtige Lohe noch einmal
Strebend gegen den Himmel, und Ilios’ Mauren erschienen
Rot durch die finstere Nacht; der aufgeschichteten Waldung
Ungeheures Gerüst, zusammenstürzend, erregte
Mächtige Glut zuletzt. Da senkten sich Hektors Gebeine
Nieder, und Asche lag der edelste Troer am Boden.

În fiecare hexametru sunt două respiraţii şi de două ori patru bătăi ale pulsului (trei dactili şi o cezură). Exemplu: “Cântă-mi, o, muză, mânia...”

Raportul dintre puls şi respiraţie este baza pe care pot interveni, prin intermediul sângelui şi al respiraţiei, nişte entităţi superioare.

* * *


Vom încerca acum să învăţăm DEOSEBIRILE DINTRE RECITARE ŞI DECLAMAŢIE, exersând pasaje din cele două “Ifigenii”.

Din “Ifigenia”
(varianta weimareză):

Heraus in eure Schatten, ewig rege Wipfel des heiligen Hains, wie in das Heiligtum der Göttin, der ich diene, tret’ ich mit immer neuem Schauer, und meine Seele gewöhnt sich nicht hierher!

(varianta romană):

Heraus in eure Schatten, rege Wipfel
Des alten, heil’gen, dichtbelaubten Haines,
Wie in der Göttin stilles Heiligtum,
Tret’ ich noch jetzt mit schauderndem Gefühl,
Als wenn ich sie zum ersten Mal beträte,
Und es gewöhnt sich nicht mein Geist hierher.

“Ifigenia romană” trăieşte în măsura egală a metrului poetic, la “Ifigenia germană” trebuie să formez arcade, ogive ascuţite, să cresc din sânul elementului de voinţă lăuntric al tonului, care se arcuieşte ca o ogivă spre sfârşitul propoziţiei (clamare). Aici el este ceva făcut împotriva a ceea ce este apăsător.

Încercaţi să înţelegeţi şi să dezvoltaţi liniile artistice. Conţinutul celor două “Ifigenii” e acelaşi, linia artistică e alta.

La varianta germană: ton înalt şi ton scăzut, viaţă puternică în expiraţie, expulzarea respiraţiei. La varianta romană: o dirijare şi o folosire muzicală a inspiraţiei. Nu e voie să se ajungă până la reprezentare, imaginea e captată pe calea spre reprezentare, respirăm în aerul care năvăleşte de la sine spre interior.

Ca să avem declamaţie, trebuie să ne oprim voinţa şi să n-o lăsăm să se reverse în lumea exterioară. Ca să avem recitare, oprim reprezentarea, rămânem la savurarea muzicală.

Tot ceea ce e de natură spirituală, de exemplu strofele din Calendarul sufletesc de Rudolf Steiner, trebuie rostit pe inspiraţie.

Savurarea constă în mânuirea muzicală, nu în savurarea propriei personalităţi. Atunci, totul devine mai real, mai nobil şi mai adevărat. Învăţăm treptat să străluminăm cu conştienţa toate regiunile. În curentul ce curge al respiraţiei, plastica se dizolvă în mod muzical.

Se exersează două poezii, una ca recitare, alta ca declamaţie.

Goethe:

“Charon” – recitare (textul, vezi la p. 26)

“Olympos” – declamaţie (textul, vezi la p. 25)

Înainte, câteva exerciţii de vorbire: Hitzige strahlige / Walle, Welle / Ist strauchelnder / Weiße Helligkeit (Textele, vezi p. 143)

“Olympos” a fost modelat în întregime din elementul popular, epic, care dă afară totul din voinţă, urcând conform sângelui, ca un turn. Pauze! Imagini magnifice, care parcă sunt aruncate din goana condeiului, aspre, colţuroase. Voinţă şi dispreţ. Trebuie să caracterizăm pasărea de pradă, ea mănâncă leşurile, fără zgomot, numai în respiraţie. Începeţi la vălul palatului şi arcuiţi, aplatizaţi palatul dur.

“Charon” este făcut pentru recitare, metric. Aici intră elementul antic, sunt imagini aşezate, digerate, cealaltă poezie trăieşte în mijlocul vieţii moderne.

La “Charon”, conducerea o are mai mult elementul ritmic, elementul muzical, dispoziţia şi pictura, nu tonul înalt şi tonul scăzut, dar nu menţinem mereu acelaşi tempo, fiindcă atunci nu vom avea nuanţe. Nu sufleteşte, mişcările de autoapărare în pasul metric egal şi tentă întunecată.

Răsura” (Goethe); “Fiica regelui ielelor” (Herder) (Textele, vezi p. 24).

Modelăm poezia “Răsura” afară, în aer, în sunet, dar nu ţinem tonul. E mişcare şi imagine. Încercaţi să vedeţi intens imaginea. Micul dialog – destul de dramatic, aici intervine elementul de voinţă al declamaţiei. Mai ales la refren – caracter de cântec popular.

“Fiica regelui ielelor”: caracter epic cu tentă dramatică. Trebuie să scoatem în evidenţă elementul dramatic şi dispoziţia. Modul de tratare este recitare cu tentă puternic dramatică. Ceva devine dramatic dacă la o anumită personalitate apare o viaţă proprie. Dar dacă ne lăsăm duşi de propriul temperament, am ieşit din sfera stilului. Să nu ieşim din sfera ritmului, care înnobilează totul. Ritmul conţine cele mai diferite mişcări. Genul dramatic ne face să cădem în ispită, uităm să rămânem în cadrul stilului. Peste întreaga poezie planează o misterioasă atmosferă de basm şi legendă, de aceea trebuie să facem în aşa fel încât vocalele să intre în consoane. Poezia conţine multe posibilităţi de a face diferenţieri. Configuraţi în aşa fel încât lăsaţi afară lucrurile lipsite de importanţă şi schimbaţi tempoul. Faceţi pauze, ca să creaţi atmosferă. Aceşti oameni – mama, mireasa – au presimţiri, acestora puteţi să le daţi formă prin pauze.

Un recitator trebuie să stăpânească toate modalităţile, el trebuie să ştie să diferenţieze. Să nu lucreze atât de mult vocalele, în acest caz, ele sunt mai transparente. Faceţi ca ele să intre în consoane. Durerea mamei trebuie modelată din regiunea voinţei, desprinsă de ceea ce e personal. E o problemă care ţine de respiraţie şi de tehnică. Învăţaţi să trăiţi în sunete, să nu mai fiţi aşa legaţi de conţinut. E vorba de ceva fantomatic, aceasta dă culoarea. Trebuie să facem în aşa fel încât să devină interesant, să dezvăluim ceea ce se află în substraturi. În cazul mamei, faceţi ca diftongii să fie transparenţi, în acest caz lăsăm să transpară ceva spiritual şi totul devine mai nobil.

Când răzbat vocalele, pătrunde întotdeauna spiritualul.

DIE SPRACHE
Als höchstes Wunder, das der Geist vollbrachte,
Preis’ ich die Sprache, die er, sonst verloren
In tiefste Einsamkeit, aus sich geboren,
Weil sie allein die andern möglich machte.
Ja, wenn ich sie in Grund und Zweck betrachte,
So hat nur sie den schweren Fluch beschworen,
Dem er, zum dumpfen Einzelsein erkoren,
Erlegen wäre, eh’ er noch erwachte.
Denn ist das unerforschte Eins und Alles
In nie begriff’nem Selbstzersplitt’rungsdrange
Zu einer Welt von Punkten gleich zerstorben:
So wird durch sie, die jedes Wesenballes
Geheimstes Sein erscheinen läßt im Klange,
Die Trennung völlig wieder aufgehoben!
Friedrich Hebbel

Când rostim acest sonet, trebuie să fim liniştiţi, nu noţionali, ci maleabili, şi să dizolvăm în mod muzical-plastic. Vorbiţi pe inspiraţie, în acest caz apare imediat senzaţia de plenitudine, şi faceţi pauze mici. Modelaţi pauzele în mod artistic, la locul potrivit, nu inspiraţi nemotivat.

Dispoziţia lui A din conştienţa care voieşte – entuziasm saturat de experienţă. Poezia e foarte severă; inflexiunile îndreptate în jos dau maturitatea. Hebbel e dur.

În poezie trebuie să avem întotdeauna dispoziţia fundamentală a poetului.

AN DIE ÄTHER
Allewiger und unbegrenzter Äther!
Durch’s Engste, wie durch’s Weiteste Ergoß’ner!
Von keinem Ring des Daseins Ausgeschloß’ner!
Von jedem Hauch des Lebens still Durchwether!
Des Unerforschten einziger Vertreter!
Sein erster und sein würdigster Entsproß’ner!
Von ihm allein in tiefster Ruh’ Umfloß’ner!
Dir gegenüber werd’ auch ich ein Better!
Mein schweifend’ Auge, das dich gern umspannte,
Schließt sich vor dir in Ehrfurcht, eh’ es scheitert,
Denn nichts ermißt der Blick, als seine Schranken.
So auch mein Geist vor Gott, denn er erkannte,
Daß er, umfaßt, sich nie so sehr erweitert,
Den Allumfasser wieder zu umranken.
Friedrich Hebbel

Trebuie să se simtă valurile de eter. Un sonet nu suportă să fie declamat.

Din “dramele-mister” de Rudolf Steiner (Poarta iniţierii, Tabloul 7):

PHILIA:
Ich will erfüllen mich
Mit klarstem Lichtessein
Aus Weltenweiten,
Ich will eratmen mir
Belebenden Klangesstoff
Aus Ätherfernen,
Daß dir, geliebte Schwester,
Das Werke gelingen kann.
ASTRID:
Ich will verweben
Erstrahlend Licht
Mit dämpfender Finsternis,
Ich will verdichten
Das Klangesleben.
Es soll erglitzernd klingen,
Es soll erklingend glitzern,
Daß du, geliebte Schwester,
Die Seelenstrahlen lenken kannst.
LUNA:
Ich will erwärmen Seelenstoff
Und will erhärten Lebensäther.
Sie sollen sich verdichten,
Sie sollen sich erfühlen,
Und in sich selber seiend
Sich schaffend halten,
Daß du, geliebte Schwester,
Der suchenden Menschenseele
Des Wissens Sicherheit erzeugen kannst.
PHILIA:
Ich will erbitten von Weltengeistern,
Daß ihres Wesens Licht
Entzücke Seelensinn,
Und ihrer Worte Klang
Beglücke Geistgehör;
Auf daß sich hebe
Der zu Erweckende
Auf Seelenwegen
In Himmelshöhen.
ASTRID:
Ich will die Liebesströme,
Die Welt erwarmenden,
Zu Herzen leiten
Dem Geweihten;
Auf daß er bringen kann
Des Himmels Güte
Dem Erdenwirken
Und Weihestimmung
Den Menschenkindern.
LUNA:
Ich will von Urgewalten
Erflehen Mut und Kraft
Und sie dem Suchenden
In Herzenstiefen legen;
Auf daß Vertrauen
Zum eignen Selbst
Ihn durch das Leben
Geleiten kann.
Er soll sich sicher
In sich dann selber fühlen.
Er soll von Augenblicken
Die reifen Früchte pflücken
Und Saaten ihnen entlocken
Für Ewigkeiten.

Referitor la această scenă cu forţele sufleteşti:

Aici avem o operă plastică dizolvată cu totul în mod muzical. Cuvintele trebuie să răsune afară, în Cosmos. Trebuie să ştim capta inspiraţia, căci altfel nu iese în evidenţă transcendentul. Fără acest mod de a trata respiraţia nu putem dizolva din punct de vedere muzical. Dacă respirăm plenar, dacă avem o prea mare plenitudine a respiraţiei, nu putem reda ceva dizolvat în mod spiritual. Dozarea e principalul, trebuie să împărţim bine dozele. Ar trebuie, de asemenea, să alunecăm uşor peste verbele auxiliare. Nuanţe de do major! 

Luna – prim-ministru, Maria – regină supremă.

A fi adevărat are întotdeauna legătură cu faptul că suntem tot timpul prezenţi cu eul nostru în ceea ce facem şi că intrăm mereu cu el în lucruri. Adevărul e întotdeauna simplu. Reuşim să fim adevăraţi dacă întinerim sunetele, dacă nu le facem groase.

La modelarea artistică a vorbirii, primul principiu este: A învăţa să asculţi! Al doilea: A păstra stilul!

Două sonete de Novalis (Textele, vezi p. 27/28)

Aceste două sonete sunt făcute pentru recitare şi sunt absolut transparente, foarte liniştite şi -- foarte grele!

Ne propunem să lucrăm mai întâi în direcţia aspectelor legate de formă, restul va veni mai târziu – sentimentul, de exemplu. Sarcina pe care ne-o propunem este aceea de a mai lucra asupra stilului şi a formei.

Novalis este la modul absolut un om-eu. Trebuie să simţim de la bun început că în substrat este un eu înalt. Natura eului poate să pătrundă veşnic în toate. Major! La început, de preferinţă, ceva mai viguros, să variem gesturile cuvintelor – şi să trăim în imaginaţiune. Maturitate, legătură cu suprasensibilul.

Pe Novalis trebuie să-l recităm ca pe unul care e situat în mijlocul trăirii concrete a lumii spirituale. Gesturile cuvintelor trebuie să captiveze imediat.

Sonorităţi egale. Operaţi cu ceea ce, din respiraţie, ajunge oricum în gură.

Când trebuie să inspirăm din nou, să nu lăsăm să cadă cuvântul anterior, ci să-l menţinem sus. Momente electrizante ale eului la începuturi, să facem vocalele transparente, să fim întotdeauna poetici.

Novalis e întruchiparea poeziei, gestul lui lăuntric este: a atinge tivul veşmântului Dumnezeirii.

Aici nu trebuie să avem ton înalt şi ton scăzut! La Novalis ar trebui să facem modulaţia în mod conştient, conţinutul trece în linie.

“Imn închinat naturii” (Goethe) (Textul, vezi la p. 107)

Cuvintele trebuie să aibă sonorităţi imnice, de aceea e necesar să declamăm, în nici un caz pe un ton didactic. Aici, totul e surprinzător. Luaţi cu dvs. afară rezonanţa palatului dur. Natura are întotdeauna caracterul ei imuabil, de bronz. Trebuie să se vorbească în mod consonantic, din respiraţie şi sunete, nu cap şi inimă, într-o puternică mişcare voluntară. Nu lăsaţi să devină conversaţie. Ton înalt ton jos, sunt numai bătăi ale pulsului, care se revarsă ca fluxul şi refluxul în respiraţie. De modelare aparţin: Plasarea vocii, a vorbirii, linia de rezonanţă şi solul de rezonanţă. Solul de rezonanţă este întotdeauna afară, în aer, asta e frumos. Tempi diferiţi. Diferite modalităţi de formare a sunetelor: vălurite, colţuroase, ascuţite ş.a.m.d. În sunete zace mai mult decât ştim noi. În ele zac forţele creatoare, care ţâşnesc apoi afară cu întreaga diversitate a naturii. Sufletescul nostru nu e suficient. Intrăm în ogiva gotică cu acest cuvânt. Elementul voinţă trebuie să ne străbată membrele, îl simţim în braţe şi în picioare.

În cazul declamaţiei, inspiraţia merge până în creier, apoi se întoarce până în măduva spinării. Aici trebuie să oprim curentul respirator prin elementul voinţă, să nu-l lăsăm să se transforme în fapte. Cu această voinţă care n-a ajuns să săvârşească fapte pot opera în curentul respirator. Reprezentarea trebuie s-o fi avut înainte, ea a intrat în creier o dată cu inspiraţia şi acolo a fost lichidată.

Curentul respirator se întoarce până în sfera voinţei.

Modelaţi pe curentul expiraţiei – dar fără nici un sentiment dramatic personal –, modelaţi spre interiorul sunetului, cu pauze şi nu cu sunete puternice. Dar puneţi-l întotdeauna înăuntru şi pe omul membrelor.

Din “Die Nibelunge” de Wilhelm Jordan (Textul, vezi la p. 99)

Mişcarea nu e goană! Vă rog, aici un pas stăpânit, intrând cu totul în mişcare şi adâncime. Nu e necesar să răsune ca o sală goală; să curgă vorbirea în curent, în mod epic, mereu mai departe, nu păstraţi mereu un tempo egal, ca la o flaşnetă. Ascultătorul trebuie introdus în situaţie. Sunetul H sculptează cu dalta, desfăşoară o activitate plastică. Sculptatul cu dalta trebuie să fie evitat la cuvintele nealiterante, de aceea le putem rosti larg. Cântecul într-un stil ceva mai apropiat de recitare, cu inflexiuni dramatice, dar nu atât de puternic încât epicul să fie oprit în loc. Epicul cere să ne transpunem cu totul în el şi să digerăm în întregime imaginile.

Finalul muzical-întunecat, de bronz şi stingându-se oarecum lent.

“Sankt Expeditus” (Morgenstern) (textul, vezi la p. 28 şi urm.)

“Expeditus” este o creaţie lirică umoristică, nu grotescă, de aceea să nu exagerăm prea mult. E scrisă pentru a fi recitată, de aceea nu se cere atât de mult să se pună accentul pe tonuri înalte şi joase! Ea ar putea fi numită conversaţie care comunică ceva. Trebuie să învăţăm să distingem, dacă vorbirea curge în silabe mai mult conform cu numărul şi cu măsura, ori după greutate, greu şi uşor. Dar în cadrul curgerii, imaginile trebuie să fie bine reliefate. Vă rog să elaboraţi întotdeauna lucrurile având în vedere forma.

Şi poeziile de tinereţe ale lui Goethe trebuie tratate în mod asemănător, cu esprit, cu spiritus! (Joc de cuvinte: în limba germană, Spiritus = spirt – n. t.) Accentuaţi puţin, adică scoateţi puţin silabele în evidenţă. Intelectul din creier se amuză puţin de asta. Umorul se uită prin toate oalele şi îşi ia ce-i trebuie. De aceea, noi trebuie să pătrundem în fiecare lucru. Vorbiţi în faţă de tot, foarte aproape de dinţi, de îndată ce tonul devine satiric. O uşoară atmosferă de basm şi legendă, nu rostiţi prea repede, nu faceţi să răsune ceea ce rostiţi, nuanţaţi bine şi scoateţi bine în evidenţă conţinutul, faceţi ca vocalele să intre în consoane, pentru ca totul să devină puţin ireal şi fluid. Modelaţi nişte pauze bune şi rămâneţi în sfera poeticului, nu cumva să deveniţi intelectualişti, folosiţi capul doar foarte puţin, dar recurgând la toate mijloacele artistice. Foarte graţios! Trataţi propoziţiile secundare în mod artistic şi introduceţi-le cu graţie.

Limba germană nu stă de la sine în faţă, pe buze!

La pasajele groteşti putem umfla sunetul spre sfârşit, putem să-l îngroşăm; este exact invers faţă de vorbirea spirituală.

DAS STRÄUSSCHEN
Altböhmisch
Wehet ein Lüftchen
Aus fürstlichen Wäldern;
Da läufet das Mädchen,
Da läuft es zum Bach,
Schöpft in beschlagne
Eimer das Wasser.
Vorsichtig, bedächtig
Versteht sie zu schöpfen.
Am Flusse zum Mädchen
Schwimmet ein Sträußchen,
Ein duftiges Sträußchen
Von Veilchen und Rosen.
Wenn ich, du holdes
Blümchen, es wüßte,
Wer dich gepflanzet
In lockeren Boden;
Wahrlich! dem gäb’ ich
Ein goldenes Ringlein.
Wenn ich, du holdes
Sträußchen, es wüßte,
Wer dich mit zartem
Baste gebunden;
Wahrlich! dem gäb’ ich
Die Nadel vom Haare.
Wenn ich, du holdes
Blümchen, es wüßte,
Wer in den kühlen
Bach dich geworfen;
Wahrlich! dem gäb’ ich
Mein Kränzlein vom Haupte.
Und so verfolgt sie
Das eilende Sträußchen,
Sie eilet voraus ihm,
Versucht es zu fangen;
Da fällt, ach! da fällt sie
Ins kühlige Wasser.
J. W. Goethe

Poezia e lirică şi are o mică temă melodioasă. Ea trebuie lucrată în mod obiectiv. Fata este ea însăşi ca o adiere de vânt. Poeziile rococo sunt absolut formale, acest cântec popular din Boemia poate fi puţin mai cald. Uşoare apropieri de nişte melodii, totuşi, trebuie să fie predominantă mişcarea. Dispoziţia adierii vântului. Elementul muzical nu are voie să alunge imaginea şi aspectele plastice în ultimul plan.

Din “Kleine Mythen” (“Mici mituri”) de Albert Steffen

RICHTER UND ERLÖSER

Ein Mann, der Blut vergossen hatte, wurde in der Nacht von einem Wasserfall gepackt, gepeitscht und in den Abgrund hinuntergerissen. Halb erstickt entriß er sich den Wirbeln. Von nun an vernahm er durch alles, was er tat und litt, die Stimme des fürchterlichen Elementes. Es tropfte, rieselte, plätscherte, schüttete, donnerte, es wollte etwas verkünden, und der Gefolterte wußte nicht was.
Nach fünfundzwanzig Jahren wurde das Rauschen stiller.
Eines Nachts erblickte er den Gemordeten an einem Strome, er hielt ein Reis in der Hand und rief: «Ich verwandle Wasser in Blut.»
«Wie?» fragte der Mörder. «Durch das Gesetz», erwiderte der Gemorderte. «Richte mich», flehte der Mörder, «damit du mich wiederum lieben kannst, wie ich dich liebe.»
Da erschien an Stelle des Richters der Christus.

Aici avem proză: caracter legendar, întru câtva asemănător cu basmul, totuşi, aici vocalele intră în consoane şi mai puternic decât în cazul basmelor. Peste cuvinte ar trebui să fie aşternut un fel de văl. Nu vorbim chiar pe buze, dar nici în interiorul palatului. Trebuie să fie o atmosferă onirică, onirică în mod absolut obiectiv. În vis, toate vin în mod absolut neaşteptat. Dispoziţia clarului de lună. Inflexiunile fiecărei silabe, îndreptate în jos. Este o imaginaţiune, de aceea fiecare imagine trebuie să apară, în pofida curgerii. Să luăm în stăpânire cuvintele cu ajutorul consoanelor, dar să dizolvăm lucrurile, în timp ce se ivesc. Să ducem toate mişcările până la capăt. Pentru a modela artistic acest text, trebuie să ne lăsăm captivaţi cu totul de materialul narat, să-l trăim temeinic şi apoi să-l îndepărtăm de noi. Trebuie să trăim toată gama de sentimente, din partea mea, să şi plângem şi să spuspinăm, dar apoi să ne situăm alături de toate acestea şi deasupra lor.

Când e vorba de vis, să nu vorbim din inimă, nu e voie să intrăm de tot în inimă, căci aşa devine prea real. Trebuie să păstrăm o mică distanţă şi, înainte de toate, să intrăm în imagine, să intrăm cu totul în imagine. Învăţaţi să faceţi deosebire între mişcarea sufletească puternică şi pasiune.

Auditorul are trăiri mai intense dacă-i lăsăm lui emoţia, fără să-l copleşim noi însine cu ea. În toate domeniile, arta însăşi doar sugerează.

Ultima propoziţie rostiţi-o foarte simplu, o apariţie luminoasă. Sever! Major!: Atunci, în locul judecătorului apăru Christos.