Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner, Marie Steiner-von Sivers

ARTA RECITĂRII ŞI DECLAMAŢIEI

GA 281


CUVÂNTARE PENTRU CHRISTIAN MORGENSTERN

Stuttgart, 24 noiembrie 1913

Îmi veţi îngădui, desigur, să spun câteva cuvinte înainte de recitarea câtorva dintre poeziile mult veneratului membru al societăţii noastre, Christian Morgenstern. Cu o asemenea ocazie pot vorbi altfel decât vorbesc de obicei în faţa dvs. De obicei, când vorbesc, mă simt dator să nu ating aspectele personale, lăsând să vorbească concepţia noastră despre lume spiritual-ştiinţifică. Dar de data aceasta îmi este îngăduit să vorbesc aşa cum vorbesc când nu sunt obligat să respect această îndatorire. Tocmai cu o asemenea ocazie îmi este îngăduit să vă vorbesc în mod absolut personal.

Mi-ar plăcea, cu o asemenea ocazie, să văd sufletele iubiţilor noştri prieteni purtând un fel de podoabe de sărbătoare, fiindcă mi se pare că acesta e un prilej când putem simţi şi avem voie să simţim, dintr-un anumit punct de vedere, exprimate printr-un element uman nemijlocit, valoarea şi adevărul mişcării spirituale pe care o reprezentăm aici. Dar, cu siguranţă, putem cunoaşte ceva din valoarea şi adevărul acestei mişcări spirituale prin faptul că aducem temeiurile şi dovezile valabile în sprijinul acestei concepţii despre lume. Dar acestea sunt lucruri care trebuie să-l preocupe pe fiecare din noi, dacă ne înţelegem aşa cum trebuie, fără a conta faptul că suntem sau nu de acord cu privire la un aspect sau altul al concepţiei noastre despre lume – dar există alte dovezi. Există dovezi care pot vorbi cu adevărat inimii noastre. Daţi-mi voie să spun, în mod simplu şi clar, că acest fel de dovezi în sprijinul concepţiei noastre despre lume pot exista foarte bine. Dar exprimarea simplă a acestui lucru poate fi luată într-un sens absolut cordial. E cuvântul care conferă concepţiei noastre despre lume ceva din adevărul ei lăuntric, prin faptul că ea poate să spună: La noi vin şi poeţi. – Şi mă va înţelege cel mai bine, în acest moment, acela care simte cuvântul: “La noi vin şi poeţi” atât de profund cum poate fi el simţit tocmai în legătură cu Christian Morgenstern, tocmai având în vedere valoarea interioară de adevăr şi clarificarea a ceea ce poate fi sâmburele concepţiei noastre antroposofice despre lume.

Sunt unele trăiri ale inimii umane care – oricât de departe am căuta în toate cele ale existenţei naturale, umane şi divine – sunt trăiri juste numai pe căile pe care îţi e îngăduit să mergi alături de sufletul poetului. Şi a simţi aceasta înseamnă a simţi abia acum cu adevărat ce este poetul pentru viaţa de pe Pământ. Şi există momente în care sufletului uman îi poate fi dat tocmai din direcţia poetului ceea ce e nepieritor.

După cum am spus, aş vrea să fac doar câteva observaţii simptomatice, absolut personale, numai din cauză că, poate, pe această cale ne pregătim în mod just de acea sărbătoare a sufletului împodobit, pe care aş privi-o cu atâta plăcere, când în ceasurile de tihnă asupra sufletului coboară ceva de felul poeziilor lui Christian Morgenstern. Atunci simţi ceva din ceea ce am sugerat adineaori.

Pentru mine, în ultimele zile a mai apărut ceva deosebit în legătură cu aceste poezii. Am citit câteva pagini scrise de iubitul nostru membru Christian Morgenstern şi îmi daţi voie să mărturisesc – sper că nu mi-o va lua în nume de rău Christian Morgenstern însuşi, dacă vă răpesc cu aceasta câteva minute înainte de recitare – că citirea unora dintre cuvintele simple, nepretenţioase, apărute în almanahul editurii Piper din München, drept “Notiţă autobiografică” se numără printre momentele pline de bucurie rară, absolut interioară, din viaţa mea. Am voie acum, aşa cum am spus, să vorbesc în mod personal. Tocmai prin atingerile cu sufletul comunitar, care trezeşte iubire, al lui Christian Morgenstern, te simţi cufundat, împreună cu un altul, în nişte regiuni în care, ce-i drept, te însingurezi împreună cu acest suflet, dar te simţi scăldat de valurile puterilor cosmice, când citeşti cuvinte ca acelea de la începutul Notiţei autobiografice. Simţi că parcă te atinge adierea a ceva ciudat şi misterios, când un om spune aşa ceva. Unora le va părea ciudat, probabil, că eu spun aici acest lucru, dar aşa este.

“Anul 1901 m-a văzut aplecat asupra «Scrierilor germane» ale lui Paul de Lagarde. El mi-a apărut – pe atunci de Wagner mă îndepărtase Nietzsche – drept cel de-al doilea german de importanţă decisivă al ultimelor decenii, şi eu pot fi de acord, referitor şi la el, cu afirmaţia că întregul lui popor şi-a văzut de drum fără el.”

Dacă eşti pregătit să auzi o autocaracterizare a poetului, la asemenea cuvinte frumoase, aparent nepretenţioase, multe îţi trec prin suflet.

Aş vrea să sugerez acest lucru, ca să pot spune că la poeziile lui Christian Morgenstern poţi simţi ceva din ceea ce, după câte cred, ne duce în nişte regiuni care, ca suflet uman, poţi ajunge numai pe două căi: fie în calitate de creator, fie alături de sufletul unui creator. Altfel îţi rămân închise acele regiuni ale simţirii şi trăirii umane care pot fi găsite, unde au luat naştere creaţii de felul poeziei “Steaua”, sau câteva dintre minunatele tablouri peisagistice din opera lui Christian Morgenstern. Altfel îţi este închis accesul spre această regiune.

Iar al doilea cuvânt pe care aş vrea să-l rostesc, în cazul căruia primim o impresie mai profundă de la viaţă, este acel cuvânt care ne revelează cu adevărat ce este fiecare om ca individualitate luată în sine. Există în lume ceva pentru fiecare dintre cei ce stau în faţa noastră ca individualităţi de poet, care este un sanctuar la care nici un alt om în afară de el însuşi nu poate ajunge. Fiindcă pentru fiecare dintre sufletele de acest fel Zeii au creat în întinderile Universului un loc singuratic, izolat, din care sunt excluşi toţi ceilalţi, dacă el nu se apropie în aşa fel încât să-i conducă spre sanctuarul său, dacă nu-i ia de mână în spirit şi nu-i duce acolo. Putem simţi ceva din creaţia, din activitatea creatoare lăuntrică pe care poetul vrea s-o aşeze în lume – acesta e lucrul pe care aş vrea să-l fi exprimat pentru dvs. prin aceste cuvinte.

Despre poeziile înseşi, care, în parte, au fost scrise mai demult, în parte, în ultima vreme, nu e sarcina mea să vorbesc, căci există o simţire care ne spune: Dintr-un anumit punct de vedere, de poezii nu ne este îngăduit să ne apropiem prin cuvinte, ci fiecare trebuie să se apropie singur de ele cu acele străfunduri ale sufletului în care nu mai vorbesc cuvintele. – Aici e vorba de asemenea străfunduri ale sufletului. E ceva din ceea ce aş dori să fie simţit de dvs.

Şi, de vreme ce pot să vă vorbesc o dată în mod absolut personal, în aceste minute, daţi-mi voie să mai fac o observaţie. Adeseori mi-a fost dat să am sentimentul că în cadrul mişcării noastre există unul sau altul care, dintr-un motiv sau altul, are impulsul de a-mi face o bucurie. Pentru mine va fi întotdeauna o bucurie personală, dacă multe suflete, care tocmai în cadrul mişcării noastre au câştigat în profunzime prin ceea ce poate realiza mişcarea noastră în acest domeniu, dacă multe suflete sunt în stare să se dăruiască unei asimilări juste, adevărate, frumoase, a poeziilor lui Morgenstern. Şi dacă e să vorbesc despre bucuria pe care unul sau altul vrea să mi-o facă mie personal, el mi-o poate face, propriu-zis, cel mai bine, dacă este dispus să pătrundă cu multă înţelegere în ceva de felul acestor creaţii, din care vă oferim acum câteva exemple bune. Acestea sunt lucrurile prin care îmi este îngăduit să mă simt legat şi personal de mişcarea noastră şi să-mi ies o dată, ca să zic aşa, din rol, şi când am voie să vorbesc în mod intim-personal despre o bucurie a mea, când am voie, de asemenea, să spun că printre cele mai mari dintre aceste bucurii se numără şi aceea că în mijlocul nostru se află poeţi cum este Christian Morgenstern. Lucrul cel mai bun pe care vreau să vi-l ofer nu este o introducere în ceva care, oricum, poate vorbi de la sine. Dar mi-ar plăcea ca din sufletul meu să treacă în sufletele dvs. bucurie, multă bucurie, mi-ar plăcea ca unii dintre dvs. să simtă împreună cu mine ceea ce mie îmi place atât de mult să simt şi voi simţi mereu. Fie ca iubitul nostru prieten Christian Morgenstern să ne dăruiască multe, multe dintre creaţiile sale poetice, care se adună în sufletul său. Noi dorim cu toată căldura, dorim din tot sufletul, să avem parte de multe asemenea creaţii, dorim ca el să ne mai dăruiască multe şi noi să găsim întotdeauna dispoziţia în care să ne fie îngăduit să primim foarte multe de la el.

Am vrut să salut astfel, prin câteva cuvinte, ceea ce urmează să vă fie oferit sub formă de recitare.

A urmat programul recitat de Marie Steiner. Titlurile poeziilor n-au fost consemnate.