Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner, Marie Steiner-von Sivers

ARTA RECITĂRII ŞI DECLAMAŢIEI

GA 281


MATINEU FRIEDRICH LIENHARD

Stuttgart, 16 februarie 1915

Vom avea astăzi marea bucurie, o bucurie a inimii, de a ne umple, în aceste ceasuri, cu impresiile creaţiei poetice a lui Friedrich Lienhard. Cu un prilej atât de drag nouă trebuie să atragem atenţia, mereu şi mereu, asupra faptului că suntem plini de cea mai mare recunoştinţă atunci când ni se oferă prilejul ca, o dată cu năzuinţa care ne însufleţeşte inimile, să sune şi ceea ce poetul adevărat scoate din tărâmurile-patrie ale spiritualului, care sunt şi patria noastră. Şi trebuie să subliniem mereu cât de fericiţi şi adânc mulţumiţi ne simţim în sufletul nostru, când poetul adevărat aduce în cercurile noastre ceea ce puterea spirituală pe care o recunoaştem şi noi îi inspiră inima şi sufletul, ca favorit al ei. De asemenea inspiraţii adevărate ne vom simţi umpluţi când ne vom întoarce urechea spirituală spre creaţiile lui Friedrich Lienhard. Ne este îngăduit să ne simţim înrudiţi tocmai cu sufletul său de poet, care-şi ia inspiraţiile din două izvoare alăturate, care ne pot fi atât de aproape, extraordinar de aproape. În câte din creaţiile lui Lienhard nu trăieşte ceea ce murmură, susură, clipoceşte, ceea ce face să se audă în inima umană cele mai diferite, cele mai variate spirite ale naturii alsaciene. Putem să ne exprimăm credinţa că, în cursul evoluţiei ştiinţei spirituale, tocmai în cadrul acestui curent ocult se vor regăsi din ce în ce mai mulţi dintre aceia care sunt un public plin de recunoştinţă faţă de ceea ce ne vine din această direcţie.

Este o mare greşeală să crezi că inspiraţiile din lumea spirituală, aşa cum le putem simţi din creaţiile poetului Lienhard, se revarsă doar în conţinutul artei şi abat atenţia de la forma artistică propriu-zisă. Nu este aşa. În realitate, simţi tot mai mult cum cuvintele sunt duse în înalturile spirituale şi cum, prin faptul că sunt duse într-acolo, dezvoltă ele înseşi calităţile cele mai artistice în ceea ce priveşte forma, atunci când purtătorii cuvântului, purtătorii celorlalte mijloace artistice, sunt maeştrii veritabili ai realităţii spirituale. Acest fapt, cuvintele purtate de spiritul autentic al realităţii sufleteşti, este ceea ce ne salută mereu, în mod atât de minunat, din poeziile lui Friedrich Lienhard.

Cel de-al doilea izvor, care ne este atât de aproape, este faptul că poetul a găsit calea de acces spre acele izvoare ale inspiraţiei spirituale care curge din vechile tradiţii ale vremurilor germanice, în care mai răsună şi murmură, ca ecou, în mod atât de grandios, vechi comori de înţelepciune. Este cu adevărat ca şi cum uneori tocmai în poeziile de proporţii mai mari ale lui Lienhard ar putea deveni prezent ceva din acea dispoziţie, din acea dispoziţia artistică a străvechii epoci germanice, care s-a risipit, de fapt, în aşa măsură, încât nici chiar creaţiile lui Wilhelm Jordan n-au mai putut să le reînvie. Am avut adeseori impresia că aud sunând, ca ecou, tocmai din poeziile lui Friedrich Lienhard, ceea ce stă în faţa sufletului meu la fel de viu cum mai erau vii, în vremurile vechi, aliteraţiile, aceste aliteraţii care, în vremurile germanilor, mai purtau în ele cuvintele în aşa fel încât acestea erau cuvinte ce trăiau în orice suflet. Poetul dădea, ca semnal, un sunet sau altul, şi comunitatea de oameni făcea să răsune ca ecou, sub formă de aliteraţii, sunetul dat de poet şi pe care cântăreţul îl făcea să răsune. După ce cântăreţul dădea un ton, ascultătorii intrau pe firul acelui ton. Aceasta constituia legătura dintre sufletele oamenilor. E ceea ce răsună, ca ecou, în toate cântecele comunităţilor, care prezintă un slab ecou a ceea ce se făcea în misterii. Iar acum noi trebuie să fim recunoscători dacă un poet vrea, în sensul cel mai autentic al cuvântului, să se inspire din acest izvor. Un poet care, tocmai în epoca noastră, a ştiut să sublinieze într-un mod atât de minunat seriozitatea artei, prin legătura cu zilele grele de destin pe care le trăim.

Aş dori ca mulţi dintre noi să citească scrierile lui Friedrich Lienhard, poeziile sale, în special “Misiunea Germaniei în Europa”, în care trăieşte atâta cordialitate în legătură cu înţelegerea a ceea ce, în aceste zile, se apropie de noi atât de mult, în care trăieşte atât de mult din marile impulsuri la înălţimea cărora trebuie să ne avântăm, dacă vrem să trăim în mod just, ca adepţi ai ştiinţei spirituale, împreună cu ceea ce pulsează în epoca noastră. Şi sufletul nu va fi mai puţin înălţat dacă va auzi afirmaţiile unui poet autentic, care se simte unit în inima lui cu partea de vest a Germaniei, în scrierea “Alsacia germană”, în care  a ştiut să găsească cuvinte atât de frumoase despre legătura dintre partea de vest a Germaniei şi întreaga fiinţă a poporului german.

Vom avea mai întâi bucuria de a asculta, recitate de Friedrich Lienhard însuşi, câteva poezii, extrase tocmai din acea culegere în curs de apariţie care este consacrată epocii noastre. Le vom putea asculta cu adevărată recunoştinţă, fiindcă vom auzi un preludiu a ceea ce poate sta în faţa sufletelor noastre, încă de pe-acum, ca o stare a viitorului, a unui viitor plin de viaţă. Căci se poate considera că aducem un salut în întâmpinarea a ceea ce ne va oferi acum Friedrich Lienhard, dacă amintim că noi simţim că în epoca noastră există multe, multe materiale poetice care vor ieşi la suprafaţă, care vor ţâşni la suprafaţă, când din acea dispoziţie tragică de care trebuie să fim umpluţi acum, văzând că deocamdată trebuie să vorbească în principal faptele grele, adeseori crude, când din această dispoziţie se va fi dezvoltat o altă dispoziţie, prin care simţirea durerii va trebui să conducă la exprimarea prin artă a multor lucruri ce acum trec pe lângă sufletele noastre, dar care, în mod absolut sigur, le vor oferi poeţilor noştri, tot aşa cum le-au oferit şi poeţilor din trecut, multe lucruri de modelat în formă artistică. În faţa mea stă o imagine, care cred că trebuie să conţină multe inspiraţii pentru viitor, care va exprima ceea ce trăieşte în prezent mult mai clar decât destule dintre lucrurile care sunt văzute deja acum în mod clar. Multe, multe impresii profunde au putut fi primite în epoca noastră. Pentru mine, o anumită impresie a pus în umbră multe altele, o impresie pe care am avut-o în primele zile ale lunii august. Dacă-ţi îndreptai privirile spre Reichstagul german şi spre partidele adunate acolo, cu şefii lor – pare ceva prozaic, dar chiar în mijlocul prozei impresia se va transforma într-o imagine poetică –, pentru a-ţi îndrepta apoi privirile spre Răsărit, unde avea loc o altă întrunire, adunarea Dumei ruseşti, şi dacă erai atent nu doar la ceea ce se petrecea acolo, ci dacă vedeai ca pe o aură dispoziţia care se aşternuse acolo, ei bine, e greu  astăzi deja, să exprimi acea dispoziţie în cuvinte. Întorcându-ţi privirile spre Reichstagul german: ce domnea ca un herald, care merge în întâmpinarea unor fapte viitoare? Tăcerea. Tăcerea partidelor. Trebuia să-ţi apară dispoziţia care se înălţa cu adevărat din această tăcere, în paralel cu cealaltă, care se înălţa atunci când priveai în amănunt ceea ce avea loc aproape în acelaşi timp când fusese convocată şi Duma, căci de toate părţile s-a vorbit mult, nesfârşit de mult, alături de heraldul cufundat în tăcere – cu adevărat, n-o spun în batjocură, cu ironie, simt cum în interiorul meu se înalţă mâhnirea, când îmi evoc imaginea a ceea ce s-a petrecut în Duma în luna august – imaginea care ne pare o figură de carnaval, împodobită cu toate fleacurile şi frazeologiile posibile – rostite, în orice caz, în beţia entuziasmului. Eu mă ştiu capabil de întreaga obiectivitate, în momentul în care sunt nevoit să vă prezint aceste două imagini, deoarece ele stau în faţa sufletului meu. Şi va înflori o artă care va şti ce anume să comenteze din aceste imagini.

Vom auzi cu cea mai mare recunoştinţă începutul unei poezii care a fost concepută de Friedrich Lienhard ca un fel de imn, în care a fost plăsmuit sub o formă artistică ceea ce urzeşte şi trăieşte în mod karmic în epoca noastră. Şi apoi, după ce vom fi primit acest imn, ne vom putea cufunda în continuare în nişte creaţii mai vechi, dar care rămân veşnic tinere, ale acestui artist, ale acestui poet care a vrut să-şi îndrepte calea spre noi.

Dar ceea ce simţim noi, dragii mei prieteni, poate să fie faptul că tocmai pentru felul de poezie pe care Friedrich Lienhard o dăruieşte omenirii să existe un public deosebit de recunoscător în sufletele care şi-au însuşit ştiinţa spirituală.

Cu acest gând să-l salutăm pe Friedrich Lienhard, poetul pe care îl vedem şi îl vom vedea întotdeauna printre noi cu atâta plăcere, cu atâta iubire caldă şi veneraţie umană.

Friedrich Lienhard îşi prezintă poeziile.