Dragii mei prieteni, în cursul acestor după-amieze urma să discutăm în mod liber ceea ce trebuie să devină pentru dvs. sarcina predării, împărțirea sistemului de învățământ, organizarea predării și altele asemenea. În primele zile va trebui să ne ocupăm, în principal, de felul cum pășim în fața copiilor.
Când pășim în fața copiilor, vedem foarte curând că sunt foarte diferiți între ei și noi trebuie să ținem seama de naturile diferite ale copiilor, în ciuda faptului că predăm pentru toți în același timp, și aceasta chiar și la clasele cu un număr mare de elevi. Ne propunem, pentru început, independent de toate celelalte aspecte, să devenim conștienți de ceea ce este, ca să zicem așa, o necesitate ideală. Nu trebuie să ne stânjenească prea mult faptul că poate fi vorba de niște clase foarte mari, ca număr de elevi, căci un dascăl bun va ști s-o scoată la capăt și atunci când va fi necesar să lucreze cu un număr mare de elevi. Ceea ce trebuie făcut este să se țină seama de diversitatea ființelor umane, a copiilor.
Această diversitate poate fi redusă la patru tipuri fundamentale și cea mai importantă sarcină a celui care educă și instruiește este să cunoască în mod real aceste patru tipuri fundamentale, pe care le numim temperamente. Încă din vechime se face deosebire între cele patru tipuri fundamentale, între temperamentele sanguinic, melancolic, flegmatic și coleric. Vom descoperi întotdeauna că natura caracterologică a fiecărui copil poate fi încadrată într-una din aceste patru tipuri temperamentale. Trebuie să ne însușim mai întâi facultatea de a deosebi diferitele tipuri, de a face deosebire în mod real, dintr-un punct de vedere antroposofic mai profund, între temperamentul sanguinic și cel flegmatic, de pildă.
În sensul științei spirituale, noi împărțim ființa umană în eu, corp astral, corp eteric și corp fizic. Acum, desigur, la omul ideal, între aceste patru componente ale entității umane ar domni armonia prescrisă de ordinea cosmică. Dar, în realitate, la nici o ființă umană lucrurile nu stau așa. De aici putem vedea, așadar, că entitatea umană nu este de fapt ceva terminat, încheiat, sub forma în care este ea situată pe planul fizic, ci ne dăm seama că munca de educare și instruire trebuie să facă din om o ființă completă. La fiecare om precumpănește unul dintre cele patru elemente, iar rezultatul muncii de educare și instruire trebuie să fie armonia dintre cele patru comportamente ale ființei umane.
Dacă eul este acela care predomină, adică dacă la copil eul este deja foarte dezvoltat, atunci e vorba de un copil cu temperament melancolic. Acest lucru este adeseori greșit înțeles, deoarece uneori copiii melancolici sunt considerați niște ființe privilegiate. De fapt, predispoziția melancolică a copilului are la bază preponderența eului în primii ani de viață.
Dacă predomină corpul astral, avem de-a face cu temperamentul coleric.
Dacă predomină corpul eteric, avem de-a face cu temperamentul sanguinic.
Dacă predomină corpul fizic, avem de-a face cu temperamentul flegmatic.
Mai târziu în viață aceste lucruri sunt puțin altfel. De aceea, într-o conferință pe care am prezentat-o în legătură cu temperamentele [Nota 1], veți găsi o mică schimbare. În această conferință am vorbit despre temperamente în raport cu cele patru componente ființiale ale omului matur. Dar, în cazul copilului, vom ajunge la concepția justă, dacă vom privi împărțirea ființei lui în acest fel.
Cunoașterea acestor lucruri trebuie să fie ținută față de copil în culise, ca să zicem așa, și trebuie să căutăm să aflăm din întreaga înfățișare și din întregul său fel de a fi care este baza lui temperamentală.
Dacă un copil manifestă interes față de tot felul de lucruri, dar numai pentru scurt timp, dacă interesul său se retrage iarăși repede, va trebui să spunem că e un copil sanguinic. De acest lucru ar trebui să avem foarte multă grijă, chiar în cazul în care avem de educat mulți copii, și anume de identificarea acelor copii care manifestă repede interes față de impresiile exterioare și la care interesul se stinge repede. Acești copii au un temperament sanguinic.
Apoi, ar trebui să știm cu exactitate care sunt copiii predispuși să scormonească în interiorul lor, să clocească în ei înșiși; aceștia sunt copii melancolici. Pe ei nu-i poți face ușor să se intereseze de impresiile din lumea exterioară. Ei clocesc tăcuți în ei înșiși, dar nu avem niciodată impresia că în interiorul lor sunt inactivi. Avem impresia că sunt activi lăuntric.
Dacă avem impresia că unii copii sunt inactivi lăuntric, că sunt cufundați în ei înșiși și nici nu participă la cele exterioare, atunci avem de-a face cu niște copii flegmatici.
Copiii care-și manifestă voința în mod energic printr-o purtare zvăpăiată, sunt copii colerici.
Sigur că mai există multe alte însușiri prin care se vestesc la copii aceste patru tipuri temperamentale. Dar e necesar ca în primele luni ale activității școlare să ne preocupăm de acest lucru, să-i examinăm pe copii în această perioadă în privința acestor patru caracteristici, să identificăm aceste tipuri în rândul copiilor. Datorită acestui fapt, vom putea împărți clasa în patru secțiuni, în patru grupe. Este de dorit să facem treptat o schimbare a locurilor în bănci. Dacă avem clase de băieți și fete, vom avea opt grupe. Îi vom împărți pe băieți în patru grupe și pe fete iar în patru grupe, grupa colericilor, grupa sanguinicilor, grupa flegmaticilor și grupa melancolicilor.
Acest lucru are un scop absolut precis. Noi predăm; și în timp ce predăm, vom vorbi despre anumite lucruri, vom spune diferite lucruri, va trebui să arătăm diferite lucruri, și în calitate de dascăli va trebui să devenim conștienți de faptul că este cu totul altceva când arătăm copiilor un obiect pe care ei trebuie să-l privească, decât atunci când transmitem o judecată asupra lui. Când emitem o judecată, noi ne adresăm altei grupe decât atunci când arătăm ceva. Când avem de arătat ceva care urmează să acționeze în mod deosebit asupra simțurilor, când ne adresăm simțurilor, atunci ne adresăm cu deosebită atenție grupei sanguinicilor. Când facem o reflecție oarecare asupra obiectului pe care copiii l-au privit, atunci ne adresăm melancolicilor. Vom mai da detalii în această privință. Dar e necesar să ajungem la iscusința de a ne adresa cu observațiile și cuvintele noastre mereu altor grupe. Datorită acestui fapt, ceea ce-i lipsește uneia din grupe va fi compensat de grupa cealaltă. Copiilor melancolici le arătăm un lucru asupra căruia să poată emite judecăți; celor sanguinici ‒ ceva ce ei pot privi. Prin aceasta, copiii se completează între ei, învață unul de la celălalt, își îndreaptă interesul unul spre celălalt, în aceste două grupe.
Trebuie să aveți răbdare cu dvs. înșivă, căci acest mod de a trata lumea copiilor trebuie să ia caracterul de obișnuință. Trebuie să simțim cărei grupe este potrivit să ne adresăm, acest lucru trebuie să-l facem, aș zice, de la sine. Dacă ne-am propune să-l facem, ne-am pierde spontaneitatea. Așadar, ar trebui să urmărim ca acest mod de a trata diferitele predispoziții temperamentale să devină în predare un fel de obișnuință.
Dar dvs. n-ar trebui să vă agitați cu pregătirea, ci să vă fortificați pentru muncă. De aceea, eu nu cred că puținul timp din zi care vă mai rămâne ar trebui să-l folosiți pentru mari elaborări exterioare. Totuși, nu ne putem însuși lucrurile pe care urmează să le predăm, decât dacă le prelucrăm lăuntric. De aceea, sarcina noastră este să procedăm într-un mod cu adevărat adecvat în ceea ce privește relația dintre dascăl și predispozițiile temperamentale ale copiilor. Îi vom împărți pe dascăli în așa fel încât vă voi ruga ca una din grupe să se ocupe de temperamentul sanguinic, o a doua de cel flegmatic, o a treia de cel melancolic, iar o a patra de cel coleric.
Vă rog să reflectați la cele două întrebări: Cum se manifestă în copil temperamentul pe care tocmai l-am numit, pentru fiecare dintre aceste grupe, și cum trebuie să-l tratăm? Mâine, în cadrul discuțiilor libere, veți arăta, în primul rând, cum credeți că se manifestă în copil temperamentul respectiv, iar în al doilea rând, cum trebuie să tratăm acel temperament.
Despre acest „să tratăm” mai vreau să spun câteva lucruri. Deja din conferința pe care am prezentat-o în urmă cu mulți ani puteți vedea că metoda cea mai nepotrivită de a lichida deficiențele unui temperament este aceea de a cultiva în copil însușirile diametral opuse. Să presupunem că avem un copil sanguinic. Dacă vrem să alungăm din el însușirile pe care le are, vom face foarte rău. Dimpotrivă, trebuie să ne adâncim în temperamentul lui, să-i venim în întâmpinare, trebuie să aducem cât mai multe lucruri în sfera atenției copilului sanguinic, trebuie să-i dăm prilejul de a avea cu ce să-și ocupe simțurile, venind astfel în întâmpinarea tendinței pe care el o are. Cu timpul, această predispoziție în care este încadrat el se va atenua și se va armoniza cu celelalte temperamente.
Pe copilul coleric, care e atât de zvăpăiat, nu trebuie să încercăm să-l oprim de la manifestările sale dezlănțuite, ci trebuie să procedăm cu însușirile sale într-un asemenea mod, încât să venim, în mod just, din exterior, în întâmpinarea copilului. Numai că e greu să-l lăsăm mereu pe un copil să dea frâu liber manifestărilor sale dezlănțuite.
Există o deosebire clară între un copil flegmatic și unul coleric. Un copil flegmatic nu participă la cele din jur și nu e prea activ în interiorul lui. Dvs., ca dascăli, străduiți-vă să dezvoltați, să treziți în interiorul dvs. o cât mai intensă participare lăuntrică față de acest copil, să nutriți interes față de fiecare mișcare sufletească a copilului. Există mereu prilejuri pentru aceasta. Copilul flegmatic poate deveni foarte interesant, dacă găsim acces la interiorul lui inactiv. Totuși, nu exteriorizați acest interes lăuntric, ci căutați să păreți neinteresat. Căutați să vă scindați în două propria ființă. În interior, nutriți cât mai multă participare sufletească, iar în exterior manifestați-vă în așa fel încât el să vadă în dvs. imaginea de oglindă a propriei sale ființe. În acest caz, veți putea exercita o influență educativă asupra lui.
În schimb, la copilul coleric încercați să nu participați lăuntric, să priviți cu sânge rece la purtările lui dezlănțuite. Încercați, de pildă, ca atunci când aruncă pe podea călimara, să fiți în exterior cât mai flegmatic, cât mai detașat față de această purtare, încercați să nu fiți afectați câtuși de puțin! Și, în opoziție cu aceasta, căutați ca în exterior să discutați cât mai mult din aceste lucruri cu copilul, cu participare, dar nu imediat! Arătați-vă cât mai liniștiți în exterior și spuneți cu cel mai mare calm posibil: Ai spart călimara. A doua zi, când copilul însuși e liniștit, discutați cu el problema, cu participare. Vorbiți despre lucrul pe care l-a făcut, arătați cea mai mare participare. Siliți-l astfel pe copil să repete ulterior în amintire întreaga scenă. Condamnați liniștit faptul că a aruncat călimara pe podea, că a spart-o. Putem realiza în acest fel extraordinar de mult la copiii cu purtări dezlănțuite. Acest fel de purtare nu poate fi combătut pe altă cale.
Cele spuse vă pot face să încercați acum dvs. înșivă să vă preocupați până mâine de cele două întrebări pe care ni le vom pune. Vom face în așa fel încât fiecare dintre dvs. să poată prezenta ceea ce are de prezentat. Faceți-vă scurte notițe în legătură cu lucrurile la care v-ați gândit, și apoi vom discuta aceste notițe.
Colegiului de cadre didactice trebuie să-i rămână întotdeauna timp pentru discuții de acest fel. În cadrul acestor discuții, care au un caracter mai mult republican, trebuie sădit ceva care să înlocuiască o conducere dictatorială, așa cum există ea sub forma rectoratelor, în așa fel încât fiecare dascăl în parte să ia parte în permanență la problemele și interesele celorlalți. Vom începe chiar de mâine cu aceasta, sub forma unui fel de controversă. Aș vrea să vă dau, ca punct de plecare, o schemă după care să puteți lucra.
Din felul cum se manifestă un om, din întreaga lui atitudine sufletească, dvs. puteți discerne dacă el privește ceva cu intensitate sau cu un interes redus; dacă simte cu intensitate ceva exterior sau își simte cu intensitate propriile stări lăuntrice.
Apoi, trebuie să facem distincție între copiii care-și schimbă des activitățile și cei care nu fac acest lucru. Sunt copii care se concentrează puternic asupra unui lucru și-și schimbă rar activitățile și alții care se concentrează mai puțin și le schimbă des. Prin aceasta se deosebesc între ele temperamentele.
Dacă luați seama la acest lucru, veți găsi în schemă, în același timp, o anumită indicație. În mod frecvent, temperamentele sanguinic și flegmatic stau față în față și așa sunt și în schemă. Niciodată temperamentul flegmatic nu trece ușor în cel coleric. Ele sunt diferite între ele, precum Polul Nord de Polul Sud. Tot așa stau față în față temperamentul melancolic și cel sanguinic. Ele se manifestă într-un mod diametral opus. Temperamentele situate unul lângă altul trec unul într-altul, interferează. Dar ar fi bine ca dvs. să faceți împărțirea pe grupe în felul următor: Dacă îi puneți să stea împreună pe copiii flegmatici, e bine ca această grupă să aibă drept pol opus grupa colericilor, iar între ele să stea celelalte două grupe, grupa melancolicilor și cea a sanguinicilor.
Toate aceste lucruri provin din cele spuse azi dimineață [Nota 2]. Ființa lăuntric-sufletească are cea mai mare importanță în conviețuirea cu copilul. Noi îl instruim pe copil și-l educăm de la suflet la suflet. În urzirea subterană care leagă un suflet de altul se petrec nespus de multe lucruri. Se petrec extraordinar de multe lucruri dacă rămâneți indiferent față de copilul coleric, dacă sunteți plini de participare lăuntrică față de cel flegmatic. În acest fel, veți exercita o influență educativă asupra copilului pe cale suprasensibilă, prin propria dvs. dispoziție sufletească. Educarea se face prin ceea ce sunteți dvs., așadar, în cazul nostru, prin ceea ce faceți din dvs. în sânul colectivului de copii. Acest lucru nu aveți voie să-l scăpați din vedere nici o clipă.
Dar tot așa acționează și copiii unii asupra celorlalți [Nota 3]. Și acesta este un lucru care ne poate mira: dacă-i împărțim pe copii în patru grupe, în funcție de predispozițiile temperamentale, și-i punem pe cei cu predispoziții asemănătoare să stea unii lângă alții, acestea nu se intensifică reciproc, ci se elimină una pe cealaltă. Copiii unei grupe de sanguinici, de pildă, puși în contact unii cu alții, nu-și intensifică predispozițiile, ci și le tocesc. Dacă apoi, în cursul lecției, ne adresăm copiilor colerici, sanguinicii își însușesc și ei ceva de aici, și invers. În calitate de dascăli, trebuie să faceți în așa fel încât dispoziția sufletului dvs. să acționeze asupra copilului, în timp ce predispozițiile sufletesc-temperamentale asemănătoare ale copiilor se tocesc, dacă sunt în contract unele cu altele. Când flecăresc între ei, aceasta reprezintă tendința lăuntrică de a se toci lăuntric unii de alții, chiar și în cazul flecăritului din timpul pauzelor. Colericii vor flecări mai puțin când sunt între ei, decât dacă stau lângă alții. Nu e voie să privim și să judecăm lucrurile în mod exterior.
Dar aș vrea să vă atrag atenția de la bun început asupra faptului că trebuie să ne străduim foarte mult să dăm lecției o formă cât mai concentrată. Dacă nu facem așa, atunci nu putem ține seama de toate lucrurile despre care am vorbit adineaori, adică de temperamente. De aceea, noi nu vom avea ceea ce se numește de obicei un orar. În această privință, vom lucra într-un sens cu totul opus idealului spre care tinde educația materialistă modernă. La Basel, de pildă, se vorbește de ora de patruzeci de minute. După aceasta urmează imediat altă oră. Asta înseamnă să ștergi imediat tot ceea ce ai făcut în acele patruzeci de minute și să faci să se ivească în suflete o confuzie îngrozitoare.
Noi vom căuta să vedem cu exactitate ce material de predat corespunde unei anumite trepte de vârstă a copilului și apoi vom urmări acel material de-a lungul unei anumite perioade de timp, de pildă, cititul. Asta înseamnă că timp de șase-opt săptămâni copilul va avea dimineața învățarea cititului, apoi locul acestuia îl va lua învățarea scrisului, apoi socotitul, astfel încât copilul se va concentra o întreagă perioadă de timp asupra unui material de predare. Așa că, dacă aș vrea să indic lucrurile în mod schematic, predarea noastră ar consta în faptul că începem dimineața, cât mai devreme ‒ firește, numai în măsura în care este posibil, căci vor apărea tot felul de mdificări [Nota 4] ‒, să ne ocupăm cu cititul, așadar, timp de câteva săptămâni, dimineața, avem cititul; apoi, în locul acestuia, scrisul, socotitul.
După această predare propriu-zisă facem să urmeze ceea ce trebuie realizat sub formă narativă. În primul an de școală vom povesti mai ales basme. În cel de-al doilea an de școală ne vom strădui să prezentăm sub o formă narativă viața animalelor. Vom trece de la fabulă la felul adevărat cum se comportă animalele unul față de celălalt. Dar predarea va fi astfel organizată, încât timp de mai multe săptămâni atenția copilului să fie concentrată asupra aceluiași lucru. Apoi, la sfârșitul anului școlar, vom face recapitulări prin care reîmprospătăm cele învățate la început. Dar materiile artistice le vom face separat și le vom cultiva neîntrerupt. Fie după-amiaza, fie, dacă avem la dispoziție timpul necesar, dimineața, vom cultiva elementul artistic, drept mijloc special de formare a voinței.
Ideal în procesul de instruire ar fi pentru copil ca el să nu aibă nevoie de mai mult decât o oră și jumătate pe zi pentru instruirea concentrată la care e necesar un efort din partea capului. Apoi, mai putem povesti timp de o jumătate de oră basme. Pe lângă aceasta, mai rămâne întotdeauna posibilitatea de a cultiva după aceea elementul artistic, timp de aproximativ o oră și jumătate. Și în acest fel n-ar rezulta, pentru copiii sub doisprezece ani, un timp mai lung de trei ore și jumătate pe zi. Din aceste trei ore și jumătate luăm apoi puținul care este necesar pentru predarea religiei, astfel încât, cu siguranță, am putea preda în așa fel încât să existe varietate.
Dacă avem mulți copii într-o clasă, putem face în așa fel încât să avem de la șapte până la zece o grupă de copii, iar de la zece și un sfert până la unu și un sfert, cealaltă grupă, rezolvând astfel problema spațiului.
Ideal ar fi să nu-l punem pe nici un copil să lucreze mai mult de trei ore și jumătate. Atunci, vom avea întotdeauna copii vioi, cu forțe proaspete și, în acest caz, va trebui să ne achităm de sarcina de a reflecta ce vom face cu copiii în spațiul mare din grădini [Nota 5] în timpul liber. Vara vă puteți juca pe terenurile libere, dar iarna, în sala de gimnastică, va fi greu să le dați ceva de făcut. Trebuie programată o oră de gimnastică și o oră de euritmie pe săptămână. Va fi bine să-i putem avea pe copii în școală și când nu sunt ore, să se joace ș.a.m.d. Cred că nu are prea mare importanță dacă începem orele dimineața devreme sau mai târziu, așa că putem face foarte bine împărțirea în cele două grupe.
Veți avea, așadar, sarcina de a vă ocupa cu tot felul de lucruri. Vom ajunge treptat să vorbim despre organizarea muncii, când ne vom ocupa de aceasta în cadrul „controverselor”. Dar cred că va fi bine să vă gândiți în ce trebuie să constea ceea ce aveți de făcut cu copiii în ora de povestit. Orele de predare propriu-zise vor rezulta apoi pe baza punctelor noastre de vedere ce țin de pedagogia generală. Dar pentru orele de povestit va trebui să abordați un material care va fi prezentat copiilor de-a lungul întregii perioade școlare de la 7 la 14 ani, pe tonul unei povestiri libere.
Aici va fi necesar ca în primii ani de școală să ne stea la dispoziție un anumit tezaur de basme. Apoi, în perioada următoare, va trebui să căutați să prezentați povestiri din lumea animală, în legătură cu fabula. Urmează istoria biblică, integrată în sânul istoriei generale, în afara orelor propriu-zise de religie. Apoi, scene din istoria antică, scene din istoria Evului Mediu și scene din istoria modernă. Mai apoi, va trebui să le istorisiți povestiri în legătură cu familiile de popoare, cu natura familiilor de popoare, cu ceea ce se referă mai mult la baza naturală. Apoi, despre legăturile reciproce dintre diferitele familii de popoare ‒ indieni, chinezi, americani, care sunt caracteristicile lor, ș.a.m.d., așadar, cunoașterea popoarelor. Aceasta este o necesitate cu totul specială, care se impune din sânul epocii actuale.
Am vrut să ne propunem astăzi această sarcină deosebită. Veți vedea apoi în ce fel vom folosi aceste ore de seminar. Astăzi doar am trasat firul conducător.
În timp ce vorbea, Rudolf Steiner a scris la tablă următoarea schemă:
1. un anumit tezaur de basme
2. istorisiri din lumea animalelor, în legătură cu fabula
2. istorie biblică drept parte integrantă a unei istorii generale (Vechiul Testament)
4. scene din istoria antică
5. scene din istoria Evului Mediu
6. scene din istoria modernă
7. povestiri despre familii de popoare
8. cunoașterea popoarelor.
Se pune o întrebare referitoare la imaginile pentru sunete și litere, cum este, de pildă, imaginea peștelui pentru litera F, despre care se vorbise în acea dimineață în cadrul primei conferințe, din cursul de „Metodică și didactică”.
Rudolf Steiner: Asemenea lucruri, asemenea imagini, trebuie găsite de noi înșine. Nu trebuie să căutăm ceea ce ne transmite istoria. Ar trebui să lăsăm să acționeze fantezia liberă bine condusă și să avem încredere în ceea ce găsim noi înșine, și în ceea ce privește formele adecvate pentru S, de pildă. Ceea ce vă elaborați dvs. înșivă!
C. pune o întrebare referitoare la scrierea cu litere latine.
Rudolf Steiner: Da, scrierea cu litere latine este punctul de plecare, deoarece conține formele caracteristice. Și abia pe urmă, atunci când se ivește această necesitate, trecem la scrierea germană, gotică, scriere care, de fapt, ar trebui să dispară cu totul.
O. întreabă cum trebuie să-i tratăm pe copiii melancolici.
Rudolf Steiner: Dascălul se situează față de copilul melancolic în felul următor: Predispoziția spre temperamentul melancolic are drept cauză faptul că metabolismul nu se află complet sub stăpânirea ființei sufletesc-spirituale a omului. Omul neurosenzorial este partea cea mai nespirituală din om, este partea cea mai fizică din el. Cel mai puțin fizic este omul metabolismului. Ființa spirituală a omului este cel mai mult prezentă în sistemul metabolic, dar acolo a ajuns cel mai puțin să se realizeze [Nota 6]. Sistemul metabolic trebuie transformat cel mai mult. Când metabolismul face prea multe greutăți, atunci în obiceiul de „a cloci” în sine se revelează năzuința lăuntrică spre spirit.
În preajma unui copil melancolic, noi, ca dascăli, ar trebui să manifestăm cât mai mult interes vizibil față de obiectele exterioare din ambianța sa, ar trebui să ne purtăm cât mai mult posibil de parcă am fi sanguinici și să caracterizăm în acest fel lumea exterioară. Față de copilul sanguinic ne purtăm în modul cel mai serios, îi oferim cu seriozitate lăuntrică niște caracterizări pătrunzătoare, detaliate, ale lumii exterioare.
În sistemul neurosenzorial, spiritul a intrat cel mai mult în om, iar în sistemul metabolic cel mai puțin; aici, el are cel mai mult tendința să se impună.
Se pune o întrebare în legătură cu manualele.
Rudolf Steiner: Trebuie să vedem ce conțin manualele obișnuite. Dacă o scoatem la capăt fără cărți, cu atât mai bine. Dacă elevii nu au de dat examene oficiale, nu e nevoie de cărți. În Austria, copiii erau obligați să se prezinte la examenele oficiale. Ar trebui să aflăm cum doresc oficialitățile să dovedim că au fost atinse obiectivele didactice. Idealul ar fi să nu se dea nici un fel de examene. Examenul de absolvire este un compromis încheiat cu autoritățile [Nota 7]. Noi trebuie să știm și fără examene cum stau lucrurile cu copiii. Frica de examene, mai ales înainte de pubertate, este foarte primejdioasă pentru întreaga structură fiziologică a omului. Cel mai bine ar fi să se lichideze întregul sistem al examenelor. Copiii ar deveni mult mai spontani.
Un temperament se tocește în contact cu celelalte; către vârsta de zece ani, deosebirile temperamentale sunt depășite.
N-ar trebui să-i separăm pe băieți de fete. Îi separăm numai din cauza opiniei publice. Se formează legături; nu e nevoie să ne irităm din acest motiv, dar așa ceva ni s-ar lua în nume de rău. Activitatea școlară n-ar avea de suferit din acest motiv, dacă dascălul are autoritate.
De profesori specializați avem nevoie pentru predarea artelor, care acționează asupra voinței, de asemenea, pentru limbile străine, care sunt predate separat. Activitățile artistice țin de profesorul de specialitate. Dascălul clasei trebuie să lucreze în principal ca dascăl ce realizează unitatea. Prin întreaga sa activitate școlară, el acționează în special asupra intelectului și asupra simțirii. Asupra voinței acționează artele: gimnastica, eruritmia, desenul, pictura.
Dascălul urcă treptele școlare cu elevii până la sfârșit. Dascălul ultimei clase va prelua apoi iarăși clasa I.
